vineri, martie 29, 2024

Eugen Alimănescu, justiţiar sau criminal?

Eugen Alimănescu este una dintre figurile controversate ale Poliției române. Biografia lui jonglează între două imagini, aflate fiecare la câte o extremă. Prima este cea a justiţiarului crud, dar drept, iar cea de a doua este cea a unui poliţist corupt şi criminal sadic, fără remuşcări. În acest articol, voi prezenta principalele repere ale biografiei sale şi un aspect cvasinecunoscut din parcursul său profesional: execuţiile deţinuţilor politici din anii 1949-1950. Deţinuţii au făcut parte din mişcările de rezistenţă conduse de colonelul Uţă, maiorul Nicolae Dabija şi cele din Dobrogea. Despre aceştia se presupunea că au fost ucişi din ordinul generalului Alexandru Nicolschi, nemulţumit de pedeapsa primită (M. Oprea, 1992).

În afară de Eugen Alimănescu şi echipa lui, la execuţii au participat mai mulţi şefi de direcţii regionale ale Securităţii din acea perioadă: colonelul Ambruş Coloman, şef al Regiunii de securitate Timişoara, colonelul Mihai Patriciu, şef al Regiunii de securitate Cluj, generalul maior Aurel Stancu, şef al Securităţii Bucureşti. De execuţii a mai avut cunoştinţă şi generalul Pavel Cristescu, primul director general al Direcţiie Generale a Miliţiei. Toţi erau comunişti din ilegalitate şi foşti combatanţi din războiul civil spaniol.

Eugen Alimănescu – repere biografice

Eugen Alimănescu s-a născut la 27 iulie 1916 în Slatina, jud. Olt. Avea 4 clase primare absolvite între 1923 şi 1927 în localitatea natală şi 3 la Şcoala normală „Preda Buzescu” din Slatina în anii 1928-1931. Între 1931-1934, a fost muncitor necalificat la o pepinieră din Drăgăşani. După acest interval de timp, a urmat un curs de contabilitate cu durata de 2 ani la o şcoală de profil din Orşova, calificându-se în profesia de contabil. Alimănescu a lucrat în domeniu între anii 1936-1937 la Institutul de Cooperație din Bucureşti. În 1938, a fost încorporat la Regimentul 1 de Transmisiuni din Bucureşti, iar în iunie 1941 a plecat pe frontul de răsărit cu unitatea neoperativă Compania 10 Transmisiuni. În timpul prezenţei sale pe frontul antisovetic, a avut gradul de caporal şi funcţia de furier. A fost decorat pentru „acte de bravură” cu Virtutea Militară, clasa a II-a. Demobilizat în 1943, s-a angajat ca funcţionar la Întreprinderile N. Drogeanu din Bucureşti. Perioada lui de civil a fost însă de scurtă durată, el fiind remobilizat în cursul anului următor la Batalionul 40 Transmisiuni Bucureşti. După eliberarea sa din armată la începutul lui 1945, s-a angajat la Prefectura Poliţiei Capitalei. Prima lui funcţie a fost cea de informator diurnist. În acelaşi timp, a devenit şi membru al Partidului Comunist.

Eugen Alimănescu şi Brigada Fulger.

La câteva luni de la intrarea în poliţie, Eugen Alimănescu a fost avansat şi numit şef al Echipei Fulger, iar în 1946 a fost încadrat în Direcţia Generală a Poliţiei ca chestor.  Echipa Fulger avea drept scop „stârpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie”. Aceştia erau executaţi în momentul reţinerii lor sub motivul că s-au opus arestării sau în timpul reconstituirii infracţiunilor pentru care au fost arestaţi. De această dată, pretextul era că au încercat să fugă de sub escortă. Conform declaraţiei locotenentului major Gheorghe Cristescu, Alimănescu mai folosea însă şi o altă metodă: lua „oameni din Penitenciarul Văcăreşti, pe care îi împuşca.”. Metoda de operare a lui Alimănescu este prezentată şi de Tandin în volumul „Cazuri judiciare celebre”: „Eugen Alimănescu a găsit o metodă radicală de a scăpa Bucureştii de infractori. Cum îi prindea, el nu-l mai aresta. Îi împuşca pe loc. După care făcea raport că individul încercase să fugă de sub escortă, că nu se supuse la somaţii, că ripostase cu arma în mână şi aşa mai departe.” (T. Tandin, 2009).

După execuţii, relatările confruntărilor dintre echipa lui Alimănescu şi cei ucişi erau publicate în presa vremii. Ele sunt redate din prisma unor înfruntări pe viaţă şi pe moarte între „justiţiarul” Eugen Alimănescu şi „tâlhari.”. Astfel de relatări se regăsesc în cotidianul „Momentul”. Spre exemplul la 7 ianuarie 1946 apărea articolul „Fiorosul tâlhar <<Buze dulci>> şi trei complici ucişi într’o luptă cu echipa <<Fulger>>”. O retrospectivă a „reușitelor” echipei Fulger a fost prezentată în numărul din 31 ianuarie 1946. Din articolul lui B. Barbu aflăm că unitatea a fost înfiinţată în iulie 1945 din dispoziţia ministrului Teohari Georgescu, iar în şase luni de activitate a „răpus 42 de bandiţi”, înregistrând însă şi pierderi. Cronicile sunt însoţite de fotografiile celor împuşcaţi. Alimănescu apare în patru dintre ele. Două sunt fotografii portret ale poliţistului, una este o imagine inspirată din filmele americane ce îl înfăţişează pe Alimănescu într-un pardesiu de culoare deschisă, cu o mitralieră în mâini. Admirator al gangsterilor americani, el purta 2 pistoale la brâu. Ultima fotografie este a grupului condus de Alimănescu, iar la picioarele lor se află „trofeul”, cadavrele celor ucişi şi armamentul lor.

Crimele lui Alimănescu.

Acţiunile lui Alimănescu din anii postbelici nu au constat doar în execuţiile unor „borfaşi” şi „tâlhari” din Bucureşti şi din ţară. Referatul de excludere a lui din partid din 12 aprilie 1951, menţionează o serie de alte fapte, cum ar fi  uciderea unor persoane nevinovate sau foşti infractori retraşi din activitate. „Siluirea” unor femei reprezenta ceva comun „justiţiarului” Alimănescu. În timpul unei percheziţii în Tecuci, „a luat fata celui percheziţionat, ducând-o într’o magazie, sfăşiindu-i rochia şi profitând de ea în mod sălbatic.”. Tehnicile de interogatoriu ale lui Alimănescu erau dintre cele mai brutale şi crude: „Pentru descoperirea infractorilor, foloseşte cele mai barbare metode de tortură ca: spânzurătoarea, le leagă la picioare ziare apoi toarnă petrol şi le dă foc, şi alte metode bestiale, schingiuind oamenii fără a ţine seama dacă sunt vinovaţi sau nu, făcându-i ca în timpul torturilor să declare lucruri ce nu le aparţin.”.

O descriere a „biroului” său o găsim în procesele verbale de interogatoriu ale colonelul Tudor Sepeanu, fost şef al Securităţii Bucureşti şi şef al Serviciului Inspecţii. Şi el a executat în acei ani mai multe persoane din ordinul superiorilor. „În biroul lui Alimănescu din PPC pereţii erau murdari de sânge şi ornanţi din loc în loc cu obiecte (bice, cătușe, arme etc.) ce le folosea la torturarea în anchetă a celor pe care îi aresta. Atât în sertarele mesei de lucru cât şi pe masă, se aflau o serie întreagă de obiecte de valoare (bijuterii şi aur) şi banii”.

Maiorul de miliţie Eugen Alimănescu şi execuţiile deţinuţilor politici

După înfiinţarea Direcţiei Generale a Miliţiei la 23 ianuarie 1949, Alimănescu a fost încadrat în această structură cu gradul de maior şi funcţia de şef al Serviciului 4 bande din Direcţia Miliţiei Judiciare. Serviciul era unul dintre departamentele aparatului de stat comunist implicat în acţiunile de urmărire şi „neutralizare” ale partizanilor anticomunişti. În această calitate, Eugen Alimănescu a fost cel care i-a executat pe deţinuţii politici, foşti membri ai grupărilor de rezistenţă anticomunistă. Printre cei care au fost ucişi de echipa lui se numără condamnaţi din grupările Uţă, Nicolae Dabija, „lotul 3 al bandelor din Dobrogea” etc. Execuţia lor s-a petrecut într-un climat de „adevărat război împotriva ţărănimii” (CPADCR, 2007), declanşat după debutul oficial al colectivizării în martie 1949. Decizia de ucidere a deţinuţilor a fost luată în cadrul unor şedinte conspirative de la sediul ministerului şi la care au participat Teohari Georgescu, Marin Jianu, Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi se pare că şi Avram Bunaciu. Motivul avansat de Teohari Georgescu era că nu toţi cei arestaţi în loturile de „bandiţi” puteau fi executaţi ca o consecinţă a situaţiei internaţionale. S-a decis ca doar unii să fie condamnaţi la moarte, restul urmând să fie ucişi ulterior. Aceştia au fost stabiliţi în funcţie de cuantumul pedepsei primite. În timpul acestor şedinţe conspirative, s-a hotărât că vor fi executaţi cei cu pedepse mai mari de 15 ani.

Tot Teohari Georgescu, a fost cel care l-a desemnat pe Eugen Alimănescu ca executant. I-a spus adjunctului său Marin Jianu că „el se pricepe […] a mai făcut astfel de executări în anii 1945-1946, împotriva unor infractori de drept comun.”. Într-o declaraţie din 2 iunie 1954, Alimănescu rememorează momentul în care a aflat de această sarcină. În iulie 1949, maiorul a fost chemat de Pavel Cristescu, directorul general al Direcţiei Generale a Miliţiei, care i-a spus să meargă la ministrul Marin Jianu. În timpul întrevederii, Marin Jianu i-a prezentat asasinarea foştilor lupători din munţi drept o misiune extrem de importantă, spunându-i că a fost ales el şi nu altul, deoarece partidul avea o încredere deosebită în el. Viitoarele sale victime i-au fost prezentate ca nişte „bandiţi extrem de periculoşi”, care nu se „potoleau” nici după condamnarea lor. „Uite despre ce este vorba. Avem o serie de bandiţi foarte periculoşi care de justiţie nu au putut fi condamnaţi la moarte, iar ei şi acum fiind arestaţi tot nu se potolesc şi la închisoare duc acţiuni periculoase contra partidului. De aceea s-a luat hotărârea ca o parte dintre aceştia care meritau să fie condamnaţi la moarte [s.o.] şi justiţia nu a făcut-o să-i executăm noi.”. Ministrul i-a lăsat libertatea deplină în alegerea ajutoarelor sale, punându-i o singură condiţie, „toţi trebuie să fie membri de partid”.

Primii ucişi au fost cei din lotul Uţă. După ce a primit ordinul de lichidare, Alimănescu s-a deplasat la Timişoara pentru a găsi un loc de execuţie. Acesta a fost identificat la marginea unei păduri din Lugoj. A plecat spre oraşul bănăţean însoţit de următorii miliţieni: locotenent major Mircea Săgeată, locotenenţii Radu Vişan şi Alexandru Ghiţă. La sediul Securităţii din Timişoara, colonelul Ambruş Coloman i-a relevat identitatea celor ce urmau să fie executaţi: „Tov. Ambruş mi-a spus că la penitenciarul din Timişoara se găsesc 8 sau 9 membrii din banda lui Uţă şi Vernichescu pe care urmează să-i executăm”. Conform declaraţiilor lui Eugen Alimănescu, modul de desfăşurare a execuţiilor i-a fost indicat de Ambruş Coloman şi de Marin Jianu. „Sistemul mi-l spuse tov. Jianu şi Ambruş adică să-i scoatem din maşină să-i împuşcăm după aceea să săpăm gropile în care să-i băgăm şi să avem grijă după ce acoperim groapa să presărăm frunze uscate deasupra.” .

Relatarea ofiţerului de miliţie se încheie cu următoarea sa afirmaţie despre acest episod: „Până la ziua au şi fost îngropaţi.”. După execuţie, Alimănescu a luat dosarele de penitenciar ale acestora, putând observa că toţi cei ce fuseseră omorâţi erau foşti partizani din „banda lui Uţă.”.

În martie 1950, maiorul de miliţie Eugen Alimănescu se afla în Tulcea. Misiunea lui era capturarea „bandei Fundulea”. A primit însă telefon de la Pavel Cristescu, care i-a ordonat să revină de urgenţă în capitală, deoarece era aşteptat de Marin Jianu. Ajuns în cabinetul acestuia, ministrul i-a spus că „partidul văzând că mi-am îndeplinit misiunea m-a ales din nou să mai execut nişte bandiți, însă acum sunt cam mulţi sunt în număr de 60.”. Ca şi la prima execuţie, Alimănescu a plecat în recunoaştere, cu scopul de a identifica locurile optime pentru asasinate. După găsirea acestora, a mers din nou la Jianu care i-a spus „uite ai 16 la Timişoara, 16 la Cluj, 16 la Piteşti şi 10 la Jilava.”. Aceasta a fost şi ordinea în care s-au produs execuţiile.

La Timişoara, a fost întâmpinat de ofiţerii Ambruş Coloman şi Aurel Moiş, care cunoşteau scopul prezenţei lui, dar nu ştiau încă cine erau cei ce urmau să fie executaţi. Alimănescu menţionează în declaraţia sa că „în faţa mea au chemat direcţia generală a Securităţii de unde am primit numele bandiţilor ce urma să-i împuşc. După asta am plecat la Lugoj, unde am aşteptat să vina maşina Securităţii cu bandiţii.”. Cei 16 au fost executaţi în loturi de câte 8. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi în „lotul 3 al bandelor din Dobrogea.”.

Referitor la acest asasinat, ofiţerul de miliţie a indicat că „[Pentru] primii opt execuţia a decurs foarte bine însă la a doua a mers greu căci pe cei 8 i-a adus cu cătuşele nituite şi nu am putut să le scoatem căci nu aveam scule lucrând la ele am ajuns la ora 5-6 dimineaţa şi cum începuse să se lumineze de ziuă şi circulaţia pe şosea se îndesea am luat hotărârea de a-i băga în groapă așa cu cătuşe cu tot garantându-ne Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei. Lucrul acesta a uitat să-l facă şi nişte ţărani dăduseră peste gropi însă sau luat măsuri ca nimeni să nu ştie despre ce este vorba, iar cadavrele au fost mutate de acolo, după ce eu împreună cu oamenii mei am făcut să dispară şi cătușele dela picioarele lor.”.

De la Timişora, Eugen Alimănescu a ajuns la Argeş. Aici, securitatea condusă la acea dată de colonelul Mihail Nedelcu luase deja iniţiativa. El şi adjunctul său i-au spus că „au totul pregătit şi au şi făcut groapa.”. Alimănescu şi maiorul Marin au mers să cerceteze locul unde urmau să fie îngropaţi deţinuţii. În urma inspecției, ofiţerul de miliţie i-a spus că „nu este bun, şi am mers împreună cu un locotenent locţiitorul politic şi cu maiorul Marin să găsim un alt loc”. După mai multe căutări, a fost ales ca loc al execuţiilor „culmea muntelui Bran.” Au fost ucişi aici 8 deţinuţi. La aceste noi crime, au mai participat, în afară de Alimănescu şi echipa lui, căpitanul Ioan Cârnu, un anume locotenent Badea de la Securitatea Târgovişte şi un plutonier Zamfirescu. Restul de 7 deţinuţi au fost ucişi într-un alt loc, aflat „în pădurea de lângă Piteşti Crîngu.”. Unul dintre ultimii opt nu a mai fost asasinat atunci. Aceştia erau alţi deţinuţi condamnaţi în loturile din Dobrogea (v. D. Dobrincu, 2008).

Următoarele crime menţionate de Alimănescu au avut loc pe teritoriul regiunii de Securitate Cluj, condusă la aceea dată de colonelul Mihai Patriciu. Au fost ucise atunci 16 persoane. Ei erau condamnaţi în organizaţia maiorul Nicolae Dabija din Apuseni. Ei au fost căutaţi de echipa istoricului Marius Oprea în anul 2010 pentru a fi deshumați. Căutările s-au desfăşurat în actualul Palat al Copiilor din Cluj, presupunându-se că ar fi fost înhumaţi în beciul clădirii. http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/groapa-comuna-in-palatul-copiilor-din-cluj–192323

Locul în care au fost ucişi şi îngropaţi a fost cu totul altul. El este indicat de Eugen Alimănescu, coordonatorul echipei de ucigaşi. Tiparul execuţiilor a fost acelaşi. Întâi a fost inspectat terenul de execuţie, pentru a se asigura că acesta este într-un loc ferit de ochii celor indiscreți. Au fost alese două locuri, probabil pentru a nu trezi suspiciuni. Opt deţinuţi au fost împuşcaţi „în marginea oraşului Bistriţa în pădure într-o groapă bine ascunsă.”. Conform declaraţiilor lui Eugen Alimănescu, restul de 8 din cei 16 executaţi pe raza regiunii de securitate Cluj nu au mai fost împuşcaţi, „ci i-am ştrangulat cu sfori în pădurea dintre Teaca şi Reghin la circa 6 km de Teaca.”. Pe lângă echipa lui Alimănescu, la execuţii au participat şi ofiţeri ai Securităţii Cluj, desemnaţi special de colonelul Mihai Patriciu.  Faptul că cei 16 erau din mişcarea de rezistenţă condusă de Nicolae Dabija este indicat de Alimănescu. În timpul execuţiilor, ofiţerii clujeni i-au spus că făceau parte din această „bandă” şi „la execuţie arătau la o femeie de care spuneau că la arestare ea a tras cu mitraliera spuneau că era foarte periculoasă.”. Singura femeie ucişă atunci a fost Alexandra Pop în vârstă de 23 de ani.

Ultimele execuţii despre care voi vorbi în acest articol au avut loc în Bucureşti. Colaboratorul principal al Alimănescu a fost colonelul Aurel Stancu, şef al Securităţii Bucureşti. Cei doi au elaborat planul acestei crime. Iată pasajul din declaraţia lui Alimănescu referitoare la acest episod: „Acesta mi-a spus că aduce el dela Jilava pe cei care vrem să-i împușcăm, eu să aștept la un loc fixat de noi doi, iar el vine cu maşina căreia-i luăm numărul s-o urmăresc pe şosea ei simulează o frână apoi trec pe bandiţi în maşina mea şi mergem spre locul de execuţie. Aşea am şi făcut. A adus odată 4 altă dată 3 apoi iar trei. La execuţie a asistat şi el. Aşea am şi făcut.”. Printre cei ucişi atunci se numără Ghiţă Piele, fost legionar, parașutat de americani în România comunistă.

Sfârşitul unei cariere a crimei.

Sfârşitul lui Eugen Alimănescu este controversat, necunoscându-se clar condiţiile în care a murit. Cert este că la şedinţa organizaţiei de partid a Direcţiei Miliţiei Judiciare din 26 mai 1951 a fost exclus din partid, fiind la scurt timp arestat de Securitate. În timpul ei, au fost arătate cele mai multe dintre abuzurile şi crimele lui, cu excepţia execuţiilor din 1949 şi 1950. Din lectura documentului întocmit de comisia de partid la 12 aprilie 1951 reiese că inclusiv membrii ei au fost înspăimântaţi de posibilitatea de a sta de vorba cu acesta. Alimănescu era un personaj care inspira frică. Ei au propus arestarea imediată a lui de către Securitate.

După anchetă, fostul şef al Echipei Fulger a fost internat prin decizia cu numărul 530 din 9 noiembrie 1951 într-o unitate de muncă pentru o perioadă de doi ani. „Motivul” indicat este „neîndeplinirea sarcinilor de serviciu şi divulgarea secretului de stat”. Ori, Alimănescu a fost un executant fidel al ordinelor primite de la superiori.

Despre sfârşitul lui pot fi emise mai multe ipoteze. Prima este că Alimănescu îşi pierduse la acel moment „valoarea de întrebuințare”, el nemaifiind de folos oficialilor comunişti, dar şi că ştia prea multe. Comuniştii au urmărit să scape de acest personaj, care putea deveni incomod. O a doua este implicarea lui într-un incident cu ofiţerii sovietici, fiind vorba de o răzbunare a sovieticilor. În primii ani postbelici, mai mulţi infractori de drept comun obişnuiau să comită jafuri şi tâlhării în uniformă sovietică. În iulie 1950, o echipă a Direcţiei Miliţiei Judiciare, formată din maiorul Alimănescu, căpitanul Ioanide, locotenentul Săgeată şi informatorul Alexandru Necula de la Direcţia Miliţiei Capitalei s-a deplasat în localitatea Timişul de Sus. Aceasta era o zonă importantă pentru liderii comuniştii. Mai mulţi dintre ei aveau vile de vacanţă în zonă.

Ajunşi aici, au lăsat maşina la postul de miliţie, după care au urcat „în spatele unei vile situate spre şoseaua naţională.”. Conform declaraţiei informatorului, toţi s-au „aşezat pe iarbă, căci era pădure, în aşa fel ca să putem observa persoanele care vin şi ies din vile din apropierea noastră […]”. După câteva ore de pândă, au „zărit 2 ofiţeri sovietici ieşind dintr-o vilă izolată şi ceva mai departe de şosea.”. Observându-i, „Alimănescu a afirmat că sunt hoţi şi că s-au îmbrăcat aşa numai ca să poată jefui şi să nu fie descoperiţi.”. Ofiţerii de miliţie s-au luat după ei, iar pe informator l-au trimis să aducă maşina. În timp ce venea cu maşina, a auzit „mai multe focuri de pistol.” Conform lui Necula, el şi şoferul au coborât din maşină şi s-au îndreptat în direcţia focurilor de armă. „Cînd am ajuns acolo”, declară acesta, „cei trei ofiţeri erau deacum căzuţi jos în iarbă, iar Alimănescu, Ioanid şi Săgeată îi percheziţiona.”. Unul dintre presupuşii hoţi încă mai trăia şi a început să strige „Valentin.” La acest strigăt, „căpitanul Ioanid a scos pistolul şi a mai tras două cartuşe în capul aceluia după care l-a omorât.”.

Aparent, cei trei presupuşi hoţi erau chiar ofiţeri sovietici. Această greşeală avea să-i fie fatală lui Alimănescu. O variantă apropiată a acestui incident, dar răstălmăcită, este prezentată şi de Traian Tandin. Urmarea a reprezentat-o în opinia lui Tandin, neînţelegerea acestui „spirit <<justiţiar>>” şi arestarea lui de către ruşi (T. Tandin, 2009).

Nu se ştie când a murit Alimănescu, dar în mod sigur el a supravieţuit detenţiei, cel puţin primei, dacă au existat mai multe. În iunie 1954, domicilia în Bucureşti nr. 4, strada sublocotenent Petru Vodă, şi era gestionar la o tutungerie. Varianta vehiculată de Tandin, dar şi Stelian Tănăse, este aceea că el ar fi fost rearestat şi aruncat din tren

Deschiderea arhivelor Miliţiei şi intrarea în circuitul ştiinţific a dosarelor de cadre şi de anchetă ale Alimănescu, inaccesibile încă, ar putea elucida misterul despre sfârşitul unei cariere a crimei dintre cele mai sângeroase. În acelaşi timp, din anchetă am putea afla mai multe informaţii despre crimele celui supranumit pe nedrept Eliot Ness al României.

  • Text apărut în ediţia scrisa a Revistei22, anul XXV, nr. 16(1257)/22-28 aprilie 2014, pp. 10-11.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

    • Cam pe-aici mă bătea gîndul și pe mine.

      Apropo de fimele ”patriotice” ale lui Sergiu Nicolaeceaușescu, ”VERSURILE” lui Adrian Păunescu-grafomanul, și alți ”hartiști” (pe țigănește), propun un citat „clasic”:

      P. P. Carp adresîndu-se DIRECT lui Take Ionescu de la tribuna parlamentului:
      TALENTUL NU JUSTIFICĂ TOATE INCARNAȚIUNILE, PRECUM NICI FRUMUSEȚEA NU JUSTIFICĂ TOATE PROSTITUȚIUNILE.

      PROSTITUATUL „Comisar-pistolar” (îmbrăcat ”anglo-american”) ne inoculează „boli venerice” (de comisar cu stea roșie la căciulă) ieri, azi, mîine și…

      CE ZICEA BRUCAN ?

  1. Va recomand vizionarea documentarului „The Act of Killing”, nominalizat la Oscar anul acesta. Evenimentele prezentate s-au petrecut in Indonezia de dupa 1965 dar tortionarii care cu atata mandrie isi prezinta contributia la genocidul a 1 milion de persoane mi se par perfect asemanatori si cu cei despre care aflam in acesti ani in Romania: Ficior, Alimanescu, Bodnarenko, Visinescu, Nikolski si cati altii ca ei. Nimic nou sub soare, nu? Nu prea iti mai permiti sa crezi in bunatarea intrinseca a fiintei umane. Sau macar superioritatea civilizatiei occidentale. Totul se poate intampla oricand, oriunde. De unde ar rezulta necesitatea stingenta a cunoasterii crimelor trecutului si actiunea vigilenta de a impiedica cat mai multe din cele ale viitorului.

    • Am văzut filmul de care amintiți- ca și alte documentare despre masacrele khmerilor roșii, făcute cu metode la fel de primitive. Mai puțin extrovertiți, dar aparent la fel de relaxați, „bătrânei cumsecade” povesteau cum au executat sute de persoane tăindu-le gâtul.
      Profilul standard al FBI-ului spune că patologia unui criminal în serie se identifică printre altele printr-o totală lipsă de remușcări, deci absența oricărui fel de relație umană față de victimă. Pe de altă parte, Hannah Arendt definește răul masiv și industrial perpetrat de naziști drept opera unor oameni banali. Cred că și în sistemul stalinist au primat impiegații și nu monștrii cu înclinații patologice, potențate de ideologie. Pentru mine, torționarii români pe care îi vedem în ziare sau la televizor sînt doar fața mediatică a ceva mult mai impersonal. Banali mi-au părut și ucigașii indonezieni, tocmiți de Suharto și care au contribuit la masacrarea a unui milion de oameni, cu acordul tacit al civilizației occidentale de care vorbiți. Nu e un capitol luminos în războiul rece purtat prin intermediari… Dar cum ziceam, banali și bucuroși că au fost băgați în seamă. Dacă numai toate aceste masacre, de stânga sau de dreapta, ar fi opera unei armate de patibulari recrutați pe sprânceană, ar fi o circumstanță atenuantă pentru specia umană mediană. Dar se pare că nu e…

  2. Urmasii urmasilor criminalior de atunci ne conduc acum.
    Nevestica lui Iliescu se trateaza in spital…comunistii anihilau familii intregi.
    Minunat…

  3. Nebunie pe toate fronturile.
    Dupa ce am citit articolul este greu sa va descriu senzatiile. Un amestec de groaza si furie anticomunista. Am vrut sa scriu ca sunt niste studii (am sa caut sursa si voi pune un link) care arata ca in razboi, in linia intai, numai un procent omoara si simt placere facand asta (undeva la 10%). Restul trag in aer, voit. Nu pot sa ucida, chiar daca ceilalti sunt inamici. Se pare ca Alimanescu facea parte din cei 10%.
    Dar am vazut filmul atasat. care ofera, cred eu, o alta perspectiva.
    In prima parte, daca scoti mentionarile anilor in care se petrece totul, e o poza fidela a societatii de azi.
    In a doua parte, din marturiile celor intervievati sa pare ca Alimanescu a fost un luptator al binelui, pastrand apartenenta la cei 10%.
    Care este adevarul?

    http://www.killology.com/art_trained_killing.htm
    http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/heart/themes/prep.html

    • @ p. ion,
      iti impartasesc multe ginduri, dar „Restul trag in aer, voit. Nu pot sa ucida, chiar daca ceilalti sunt inamici” este foarte forţată. Te lasi ucis?
      Ca sa glumesc putin: toate gloantele merg in aer, dar, cum se spunea dupa `89, „cine v-a pus sa inspirati aer cu gloante?”

      • Stiu ca este greu de crezut, de aceea am pus linkurile. Mai jos aveti cateva citate din ele
        Primul link:

        „During World War II, US Army Brig. Gen. S. L. A. Marshall had a team of researchers study what soldiers did in battle. For the first time in history, they asked individual soldiers what they did in battle. They discovered that only 15 to 20 percent of the individual riflemen could bring themselves to fire at an exposed enemy soldier.”

        ” At the Battle of Gettysburg, of the 27,000 muskets picked up from the dead and dying after the battle, 90 percent were loaded. This is an anomaly, because it took 95 percent of their time to load muskets and only 5 percent to fire.”

        Al doilea link. Conform colonelului David Grossman:

        „We saw it in World War II when only 15 percent of the riflemen would fire their weapon at an exposed enemy soldier.”

        Se pare ca procentul a crescut cu timpul, dar vorbim de anii 40 oricum.

  4. Ce e asa greu de inteles, p.ion? ucidea si viola….cand era vorba de talhari…zicem ca era eliot ness…cand ucidea oameni din rezistenta anticomunista…era un criminal comunist…dar el doar ucidea…oameni…fara deosebire. Pentru el , important era sa traga…nu si facea probleme de cum il vede posteritatea

  5. Poate parea paradoxal dar cunosc persoane (in varsta, desigur) care regreta vremurile lui Alimanescu! Desigur, persoanele respective nu cunosc rolul acestuia in asasinatele politice si nici „frauda” prezentarii succeselor sale in lupta impotriva banditismului: ei stiu doar ca „pe vremea lui Alimanescu” puteai sa circuli fara riscuri prin Bucuresti, si ca jafurile erau potential inexistente.

    Acum, va rog sa incercati sa-i schimbati opinia vecinei mele (78 de ani) care a a fost pradata ziua-n amiaza mare de catre un grup de „conationali”, care i-au administrat si un pumn in plina figura, ca s-o faca sa taca! Nu vreau sa mint, deci voi recunoaste sincer ca daca in locul vecinei ar fi fost mama mea nu refuzam alternativa agresorilor morti!

    N.B. Scrutati-va sentimentele si ganditi-va cum ati reactona intr-un astfel de caz. Am impresia ca tot „universul PC” s-ar prabusi daca ar fi vorba despre mama dumneavoastra…

  6. Multe povesti, nimic concret. Daca ar fi comis crime pentru comunisti nu ajungea la inchisoare din cauza lor. Si nu ar mai fi iesit de acolo ca sa intre din nou si ulterior sa dispara.

  7. Alex, clar ca n-ai priceput nimic din articol. Pana la urma acest Alimanescu putea fi un simplu psihopat dedat cu toate trucurile meseriei de politist, si uns cu toate alifiile, o unealta care stia prea multe. A fost lichidat pentru a se sterge toate urmele activitatii sale si pentru a-i astupa gura. Nimic nou sub soare, la fel a fost vorba si cand Stalin a anulat statutul de oras martir pentru Leningrad dupa razboi, fiindca risca sa umbreasca Moscova.

  8. Normal ca era din Sud ca toti tampitii si ca toti comunistii si neo-comunistii! Astia au ceva la cap! Oare nu vor ungurii Oltenia si Teleormanul in loc de Ardeal? Poate-i disciplineaza!

  9. Tipic dictaturilor rosii.
    Primul val de marxisti este lasat sa curete prin ucideri la nivel de genocid calea pentru al doilea val. Toti cei care se opun sunt ucisi.
    Al doilea val vine si declara abuz si falsa interpretare a valorilor marxiste actiunile primului val si ii lichideaza pe cei din primul val. Al doilea val se prezinta ca ca cei puri si buni care dau o fata umana acestui monstru numit MARXISM.
    De fapt este tactica politistului rau si a politistului bun.
    Alimanescu si toti criminalii comunisti au facut parte din primul val. A venit apoi valul doi, care ne conduce si acum.

  10. Desi n-am avut rabdarea sa citesc toate comentariile (recunosc!) si ma indoiesc ca a scris cineva ce vreau eu sa zic acum, vreau sa fac doar o observatie…
    Istoaria citita sau traita ne obliga sa recunoastem ca toate persoanajele implicate mai mult sau mai putin in politica sau in servicii secrete (tot un fel de politica, politica durilor, i-as zice!) au fost blamate si chiar au sfarsit tragic (meritat sau nemeritat) atunci cand s-a schimbat regimul.
    Aia care au fost oameni destepti (profesori savanti, politicieni de marca pentru partidul lor, oameni din administratie etc.) au fost condamnati si inchisi multi ani, sfarsind dureros.
    Iar niste lichele care n-au avut prea multa carte la baza, dar au avut tupeu si sprijin din partea papusarilor au ajuns sa conduca natii… Ca s-au numit revolutionari sau activisti (tot un drac), toti au urmarit „ciolanul”, fara exceptie. E in firea lucrurilor sa urmareasca asta, asta seamana a jungla umana, insa altceva e dureros de adevarat… e multa ipocrizie, naivitate, prostie, decadere, mizerie (umana)! Din pacate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Lacatusu
Dumitru Lacatusu
Dumitru Lăcătușu este doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu o teză despre represiunea comunistă și cercetător la Centrul de Consultanță Istorică. În ultimii ani, a fost expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2006-2013) și asistent cercetare la Universitatea din București (2013-2017). A publicat mai multe studii despre represiunea comunistă și biografiile unor foști ofițeri de Securitate. http://consultantaistorica.ro/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro