Vorbind în cadrul unei conferințe a mediului de afaceri, la Berlin, acum câteva zile, d-na Merkel a admis că „Europa de astăzi nu mai este o Europă cu o singură viteză”, referindu-se la faptul că nu toți membrii UE doresc să acceadă la zona euro, acum sau în viitor. Mesaj clar pentru ministrul de finanțe britanic, George Osborne, prezent și el în sală. Cu alte cuvinte, a venit vremea să recunoaștem deschis că state precum Marea Britanie nu doresc să ia parte la o potențială Uniune Europeană aprofundată pe care Germania aspiră să o creeze în jurul monedei unice europene.
George Osborne a făcut puțină lumină asupra planurilor Londrei de reformă a Uniunii Europene, reformă care ar menține Marea Britanie în clubul celor 28. Acceptăm modificarea tratatelor UE pentru a permite o Uniune aprofundată, în paralel cu obținerea de garanții suplimentare că statele membre care rămân în afară vor avea un cuvât de spus când deciziile „unioniștilor” îi afectează direct. Săptămâna trecută, de altfel, Michael Froman, reprezentantul SUA pentru comerț, omologul comisarului Cecilia Malmström, avertiza că Statele Unite nu sunt gata să încheie un acord de comerț liber cu UK, dacă aceasta părăsește UE. Exporturilor britanice către piața americană li se va aplica același regim comercial precum „Chinei, Braziliei sau Indiei”.
La prima vedere pare simplu însă proiectul d-nei Merkel nu va fi ușor de pus în practică. Cine suportă costurile stabilității monetare a UE, asigurată prin intermediul Băncii Centrale Europene? Doar zona euro, chiar dacă de această stabilitate beneficiază toate statele membre? Ce se întâmplă cu statele care nu au o economie și o monedă suficient de puternice ca a Marii Britanii pentru a face față crizelor economice? Cum va justifica zona euro, în fața propriilor cetățeni, plătitori de taxe și impozite, ajutorul acordat unui membru EU care alege să rămână în viteza a doua?
Ce presupune noua uniune aprofundată? Ce se va întâmpla cu Parlamentul European? Nu puține voci cer astăzi un parlament al zonei euro, care să aibă puteri sporite față de actualul, în virtutea faptului că statele care au adoptat moneda unică au cedat deja suveranititate către instituțiile europene într-o masură mai mare decât restul UE.
Neagu Djuvara spunea în cartea sa, Civilizații și tipare istorice, că Europa a depășit epoca regatelor combatante, odată cu eșecul Franței (în epoca lui Napoleon), Germaniei (al doilea război mondial) sau Rusiei de a stăpâni întreg continentul. Asistăm oare la încercarea de a construi o nouă structură politică centralizată în jurul monedei unice, care ar putea să rescrie istoria continentului nostru în următoarea sută de ani, în jurul binomului franco – german? Nu puțini analiști spun că binomul nu mai funcționează, că zona euro nu va evolua niciodată către un stat federal și că micile puteri europene vor continua să joace pe scena lumii de unele singure. Chinurile facerii, creșterii și, acum, descreșterii proiectului UE îndreptățesc acestă analiză. Uniunea politică în jurul zonei euro nu este însă un proiect pentru o singură generație, iar adolescenții de astăzi, politicienii deceniilor trei și patru ale acestui secol s-ar putea să vadă lucrurile altfel decât noi.
Ce face România în acest context? Cât de pregătiți suntem pentru aceste dezbateri, în condițiile în care, pentru noi, zona euro este o opțiune decalată de la an la an? Fără să mai vorbim că unii concetățeni ne văd bine mersi întorși la statutul de placă turnantă între Vest și orice vine după Nistru. Această dezbatere trebuie tranșată. Nu numai la nivelul corpului de experți din ministere sau al unui grup de decidenți politici, ci, mai ales, cu societatea civilă. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Evoluțiile politice curente impun alte obiective, pe termen scurt. Ar fi însă tragic să ratăm oportunitatea de a ne implica în discuțiile strategice care ne vizează direct viitorul. La ultimele discuții despre modificarea tratatelor UE eram în afara mecanismului decizional. Acum nu avem scuză.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dna Merkel joaca cinsti si pe fata: pentru Germania conteaza Rusia, nu puzderia tarilor din estul ioropii. Pentru ele se poate face mezat oricind.
„Descreșterea” actuală a proiectului UE este nesemnificativă la scară istorică. Problema reală este că rolul și puterea Germaniei sunt disproporționate. Iar când Barbara Wesel scrie pe Deutsche Welle articole de tipul ”Europa se ridică sau cade odată cu Merkel”, se pare că problema e mult mai vastă, asta începe de-acum să semene cu un cult al personalității.
http://www.dw.com/en/opinion-europe-rises-and-falls-with-merkel/a-18819416
Interesant e că la versiunea în limba engleză a articolului de pe DW au trecut de moderare comentarii care la versiunea în română nu au fost aprobate. Adică România e a 7-a roată la căruță inclusiv pentru DW, iar angajații de la secția română se cred mai nemți decât nemții.
La capitolul ”Europa cu mai multe viteze”, Germania este prima care o face să fie așa. De exemplu, pe piața muncii au fost introduse discriminări legate de apartenența sau nu la spațiul Schengen a țărilor de origine ale candidaților la un loc de muncă, iar Austria a urmat exemplul. În opinia subsemnatului (care nu caută în niciun caz locuri de muncă) este absolut inacceptabil ca niște cetățeni din Uniunea Europeană să fie considerați mai puțin europeni pe piața germană a muncii decât cetățenii statelor Schengen. Dar asta e ipocrizia germană, nu e nimic nou.
Harald,
UK are în plan exact același lucru: cetațenii UE care nu sunt și cetățeni Schengen vor avea nevoie de permis de muncă. De la 1 Ianuarie 2014 românii nu mai aveau nevoie de permis de muncă. Daca propunerea conservatorilor trece, ne întoarcem la o Europă ” Unită”cu două viteze și complet segregată.
Culmea e că această măsură propusă ( neadoptată încă) în UK e pentru liniștirea segmentului de populație care a votat cu dreapta naționalistă la ultimele alegeri din primăvară ( cu UKIP) și nu pentru ca majoritatea britanicilor au ceva cu românii sau cu bulgarii.
Europa Unită e o varză.
Să sperăm că nu va trece … deși …
Ar fi ridicol ca UK să adopte măsuri care să favorizeze cetățenii statelor Schengen, ținând seama că nu face parte din Schengen și nici nu dorește să adere :)
Însă ceea ce a reușit UK până acum este obținerea unei imagini de membru al UE pe care nu se poate conta. Deși mărimea economiei și relațiile speciale cu verișorii de peste iaz i-ar fi îndreptățit să joace un rol mult mai important în Uniune, s-au folosit de asta împotriva intereselor proprii și doar pentru a-și satisface orgoliul.
Din câte am înțeles, cam la fiecare 3 ani se mai adaugă câte un milion de indieni, pakistanezi și bengali. Dar pentru britanici asta e probabil de preferat, decât să aibă de-a face cu români și bulgari pe piața muncii :)
Multumesc, foarte interesante comentarii. Fiecarei tari ii pasa de un lucru, in termeni largi: securitate pe termen lung. Aliantele sau adversitatile de moment sunt o chestiune de oportunitate. Si noi trebuie sa facem aceeasi analiza.
Europa cu 2 viteze mai are un fundament: realitatea ca tarile care contribuie preponderent la bugetul UE vor rezultate mai bune in termeni de guvernanta europeana. Nu ma refer aici la un cliseu politic, cum ca Estul sau Sudul Europei sunt ne-guvernabile. Doar ca plusul de eficienta vine din politici gestionate in comun.
Plus, piata interna a UE are inca posibilitati mari de crestere, daca vom elimina, mai devreme sau mai tarziu, barierele cu recunoasterea calificarilor profesionale, permise de munca etc.
Pe de alta parte, nu toata lumea are de castigat in aceeasi masura din gestionarea in comun a unor politici, din cauza diferentelor de structura economica intre statele membre. UK este un bun exemplu: sectorul lor financiar este foarte competitiv si pentru ca este protejat de concurenta, inclusiv din partea Europei continentale.
Nu toti vor sa plece din UE. Unii se uita sa se apropie. Statele nordice, amenintate de Rusia, s-ar putea sa migreze mai mult catre inima UE, plastic vorbind.
Dincolo de ce fac altii, bun sau rau, intrebarea mea este: noi unde suntem?
Noi suntem ”pă nicări” ar spune un moroșan :)
România ar trebui să dea dovadă de un entuziasm pro-european total, cam cum era înainte de aderare. Însă la nivel politic se manifestă adesea atitudini anti-europene, pentru că politicienilor corupți le este de folos ”mai puțină Europă”, nu mai multă. Și reușesc să aducă asta pe agenda publică, iar mass-media contribuie și ea din plin la aceste atitudini anti-europene, deși numărul românilor care continuă să plece din țară e un barometru foarte clar al situației reale. Dar așa sunt oamenii, preferă minciunile frumoase decât adevărurile neplăcute. Astfel că integrarea va mai aștepta încă o generație.