Între Marea Baltică și Marea Neagră, „istmul de 800 mile” al periferiei geopolitice inter-imperiale de care vorbea Halford J. Mackinder în 1904, în faimoasa sa teorie a „pivotului geografic al istoriei” [1], accentuând asupra importanței strategice a acestei mici zone de tranziție dinspre Imperiul Rus spre „Peninsula Europeană” a Eurasiei („peninsulă” imaginară a autorului, conectată civilizațional cu SUA și Canada, în ceea ce numim astăzi „Occident”), stă în continuare cheia înțelegerii noii ordini de securitate a continentului nostru. Și, prin extensie, găsim poate chiar cheia puterii în sistemul relațiilor internaționale din era modernă, fiindcă, așa cum tot profesorul și politicianul conservator Mackinder spunea ceva mai târziu, în 1919, la sfârșitul Primului Război Mondial, Who rules East Europe commands the Heartland; who rules the Heartland commands the World-Island; who rules the World-Island commands the world[2].
Departe de noi gândul de a supraestima acum relevanța acestei vechi teorii, prin care savantul britanic punea bazele geopoliticii, cu peste 120 de ani în urmă. Europa nu mai este demult centrul lumii. Și cu atât mai puțin ar fi Europa de Est. Trecem și peste amănuntul biografic (totuși, atât de sugestiv pentru comparația între resursa umană din politica de atunci și cea de acum) că profesorul de geografie Halford Mackinder a fost primul director al prestigioasei London School of Economics (LSE) dar și parlamentar conservator. Oameni cu multă carte în politică.
Nu putem însă trece peste recurența tezelor care subliniază importanța dominației și controlului Europei de Est (fosta Zwischeneuropa, „Europa dintre Germania și Rusia”) sau tensiunea și conflictul unor viziuni divergente în gândirea unor oameni de stat de referință, în epoca postimperială de după 1918. Ideea nu numai că nu dispare, dar devine aproape o constantă a războaielor fierbinți și reci ale secolului XX, venind cu o pleiadă de elemente-simbol pentru istoria mare a lumii sau pentru istoriile naționale: colapsul, între 1917-1922, a patru imperii care au deținut teritorii europene (Rus, German, Austro-Ungar și Otoman), un sistem de tratate de pace mai mult sau mai puțin respectate, revoluții, extremism ideologic comunist și fascist, Holodomor, Pactul Hitler-Stalin, masacrul de la Katyń 1940, Operațiunea Barbarossa 1941, Ostași: Vă ordon, treceți Prutul!, Auschwitz-Birkenau, Stalingrad, Revolta de la Varșovia 1944, Cortina de Fier, „trebuie să vină americanii”, abdicarea Regelui Mihai, Berlin 1953, Pactul de la Varșovia 1955, Budapesta 1956, Zidul Berlinului, Ich bin ein Berliner!, Praga 1968, Mr. Gorbachev, tear down this wall!, Solidarnosc, 1989, Timișoara, Dictatorul a fugit! Am învins!, destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei, podul de flori de peste Prut, războiul din Transnistria, lărgirea NATO, lărgirea UE, scutul antirachetă de la Deveselu, Războiul lui Putin împotriva Occidentului începând din 2008 și invaziile succesive ale armatei ruse din Europa de Est, războiul hibrid, „idioții utili” ai Rusiei, TikTok, în așteptarea imprevizibilului Trump. O saga dramatică a unei regiuni de frontieră între două lumi (Occident și Orient), care a trecut de mai multe ori în ultimii 150 de ani dintr-o parte în alta și invers, uneori fără voia ei, alteori cu voia ei. Dar aflată întotdeauna în interdependență cu marile curente și tendințe ale istoriei, cu crizele și oportunitățile ei.
Ne vom opri, de exemplu, la conceptul Intermarium, propus de mareșalul Poloniei moderne Józef Piłsudski, imediat după Primul Război Mondial, gândit ca o alianță de securitate a țărilor dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică, pentru a se apăra deopotrivă de agresivitatea Imperiului Rus și a celui German, teoretic ambele învinse și dispărute la finalul războiului. Acestea vor reapărea însă curând, așa cum știm, în forme și mai agresive.
Polonia, recent reapărută pe hartă, după penultima „partiție” (împărțire) din tragica ei istorie, a propus atunci ambițiosul plan al federației regionale statelor mai vechi sau mai noi din Europa Centrală și de Est (Statele Baltice, Finlanda, Belarus, Ucraina, Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria etc.), inclusiv Regatului României, dar guvernul Brătianu a fost precaut. Având desigur în minte războiul polono-sovietic, dorind să se bucure în liniște de câștigurile teritoriale importante de după Trianon și încercând să evite spectrul unui război cu Armata Roșie, guvernul de la București s-a limitat la o bună relație de colaborare cu Polonia (căreia, de exemplu, i-a permis tranzitul trupelor pe teritoriul României în războiul polono-sovietic), dar fără angajamente mai mari. Intermarium a rămas și astăzi un concept interesant, reluat de exemplu cu ocazia Inițiativei celor Trei Mări (I3M).
„Măguliți” de importanța geopolitică poate cam prea mare și aducătoare de necazuri pe care au acordat-o britanicii la începutul secolului trecut acestei regiuni europene periferice, de la marginea imperiilor, apoi de superioritatea cu care geografii germani care i-au inspirat pe naziști (Friedrich Ratzel și Karl Haushofer) au formulat teoria „spațiului vital al Germaniei” (Lebensraum) și „marșul către Est” (Drang nach Osten), practic o preluare dintr-o temă de secol XIX din cultura germană, apoi răvășiți de Pactul Ribbentrop-Molotov și infama sa anexă secretă din 23 august 1939, ca să nu mai vorbim de „pasiunea emoționantă” pe care a avut-o I.V. Stalin pentru ocuparea Europei de Est, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi bucurându-se de căderea Cortinei de Fier, de venirea americanilor după 1989 și extinderea NATO și UE în Intermarium, est-europenii redescoperă astăzi cu îngrijorare excepționalitatea regiunii lor geopolitice.
Contextul politicii internaționale în 2025 este, fără îndoială, mult schimbat. Dar nu toate sunt noi la porțile Europei de Est sau în interiorul ei. Veche este, de pildă, agresivitatea Moscovei în raport cu vecinii săi mai mici, și pretenția că lucrurile i se cuvin. Expansionismul și imperialismul rusesc au rămas acolo, la locul lor, în tradiția multiseculară a Kremlinului. Asta știu, asta fac. În primul rând, pentru că rușii ca popor și ca societate sunt eșuați, ei nu contează, nu au făcut nimic în istorie prin voința lor și nu au ales nimic. Ei sunt carnea de tun a țarilor vechi și noi. Nu și-au ales niciodată cu adevărat conducătorii și calea de urmat. Totul le-a fost impus.
Rusia a fost și este doar un stat, un aparat de putere în jurul Kremlinului și nimic altceva. Nu există poporul rus suveran, nu există societatea rusă, nu există cetățeanul rus. Există doar statul rus, gândit ca instrument al puterii și supunerii propriilor locuitori și vecinilor invadați. Un stat opresiv pe plan intern și expansiv pe plan extern. Violența, minciuna, agresivitatea, teroarea, forța brută, subordonarea deplină a justiției și individului, cinismul, propaganda nerușinată în totalul dispreț al adevărului, hoția și crima sunt caracteristicile statului rus din ultimele sute de ani, de la autocrația Imperiului Țarist la „dictatura proletariatului” din Uniunea Sovietică și apoi la despotismul corupt, în costume Armani, cu iahturi și vile în Italia, din Rusia lui Putin.
O scurtă etapă de acalmie s-a consumat în anii 90, în regimul postsovietic al alcoolicului dansator și confuz dar relativ cooperant Boris Elțîn, o etapă în care Vestul părea (credea) să fi ajuns la o formă de conviețuire instituționalizată cu o Rusie care acceptase măcar formal principiile semi-democrației și semi-deschiderii interne și internaționale. Occidentul a cooptat-o, cu speranța naivă a reconcilierii definitive și a transformării ei liberale ulterioare, ca membră în Consiliul Europei, în G8 și chiar ca observator în Consiliul NATO-Rusia, pompând totodată miliarde de dolari, mărci și franci în economia Rusiei.
La sfârșitul deceniului, Moscova s-a întors însă la autoritarism, agresiune și crimă de stat în domnia lui Putin, ofițerul KGB ajuns șef la Kremlin (evident, neales vreodată în funcție, din postură de simplu candidat, ci doar numit pe linie executivă în fruntea guvernului, devenit automat interimar în decembrie 1999 la demisia lui Elțîn și apoi confirmat și reconfirmat de-a pururi de către aparatul de putere), la vechile reflexe imperialiste, expansioniste și belicoase.
În august 2008, Vladimir Vladimirovici a declanșat ceea ce numim astăzi Războiul lui Putin împotriva Occidentului, gândit pentru a revizui ordinea europeană și mondială post-Război Rece, a restabili spațiul imperial al Moscovei în Europa de Est, parțial occidentalizat și democratizat, și a reda Kremlinului statutul de mare putere globală, egală la masa discuțiilor și înțelegerilor cu Washingtonul, ca în „vremurile bune” ale lui Stalin sau Brejnev.
Georgia și Ucraina au fost doar etape ale proiectului revizionist. Republica Moldova, o mică haltă visată în drumul spre redobândirea măreției imperiale pierdute în 1991. Belarus, o magazie de arme a lumii ruse, păzită de un tractorist ajuns în anii 80 șef la o cooperativă agricolă de producție în URSS și apoi „președinte de republică” est-europeană timp de 30 de ani. În decembrie 2021, înaintea invaziei, Putin cerea nici mai mult nici mai puțin decât retragerea NATO pe aliniamentele din 1997, adică la spațiul vest-european, dinaintea primei lărgiri spre Estul postcomunist. Privea așadar dincolo de hotarele fostei Uniuni Sovietice. Privea la ce luase Stalin în 1945 și se eliberase de Moscova în 1989.
Revizionismul lui Putin bate în mod evident mult dincolo de obiectivele strategice pe care le avea în 2021-2022 punctual față de Ucraina, și acelea ratate astăzi în totalitate. Războiul lui Putin, atât de consumptiv pentru propria lui țară, nu a fost niciodată pentru teritorii mici, nesemnificative în raport cu proporțiile uriașe ale Federației Ruse, pentru Crimeea sau Donbas de exemplu, ci pentru obiective strategice mult mai ambițioase, de proiecție a puterii Moscovei în Europa și în lume. Războiul a fost în primul rând pentru dominație și influență, pentru un loc de mare putere la masa noii ordini mondiale, în condițiile în care nimic altceva decât armele nucleare nu mai recomandă în prezent Moscova, ajunsă a 11-a economie a lumii și a 59-a (!) în clasamentul mondial al inovației (Global Innovation Index), pentru un asemenea statut onorant. Dar, firește, nu toate deținătoarele de arme nucleare sunt considerate țări cu statut de mare putere globală, așa cum un astfel de statut nu le este acordat Coreei de Nord sau Pakistanului.
Din nefericire pentru ea și pentru locuitorii săi, Europa de Est se află pe hartă lângă Rusia. Sau, mai bine zis, Rusia se află lângă Europa de Est și vrea neapărat să strângă în brațele ei ostile, aducătoare de sărăcie, mizerie și înapoiere, state și popoare democratice, împotriva voinței lor. Țări care ar dori să trăiască în spațiul liber, civilizat, dezvoltat și integrat al Vestului se trezesc hărțuite de „huliganul” din zona de est a cartierului.
Dar ce are Europa de Est la… vestul ei? Îi are pe garanții dezvoltării economice și securității din perioada postcomunistă. Lumea occidentală, căreia Europa de Est i s-a alăturat (țările deja integrate) sau aspiră să i se alăture (țările candidate). Îi are pe cei datorită cărora PIB-ul și standardul de viață i-au crescut în medie de 6-7 ori în ultimii 35 de ani și care i-au oferit oportunitatea să trăiască în libertate, democrație și securitate. Adică UE și Marea Britanie (în prezent, din păcate, separate, dar începând să se apropie din nou) și, dincolo de ocean, SUA și Canada. Aceasta este familia democrațiilor liberale occidentale, cu bunele și relele ei, cu unitatea și cu scandalurile ei, cu viziunile ei convergente și divergente în același timp.
Ce înseamnă însă 2025 pentru Europa de Est? O suprapunere primejdioasă a trei procese politice complicate – posibilul final al războiului din Ucraina, în care Rusia lui Putin va face tot posibilul pentru a-și maximiza câștigurile până acum foarte modeste, după trei ani de lupte, devenind astfel feroce și disperată după beneficii, o Uniune Europeană cu tot mai multe guverne naționale suveraniste (deja 7/27, după intrarea recentă a Belgiei în clubul țărilor cu premieri naționaliști de dreapta), încă dominată la Bruxelles de iluzii pline de bunăvoință și idealuri progresiste generoase dar vulnerabilizată de diviziuni și deficite structurale (de competitivitate economică, forță militară, tehnologie și coerență internă), precum și o Americă în plină transformare internă și externă, deocamdată imprevizibilă.
Europa de Est este așadar prinsă între Rusia, UE și SUA, într-un context al „nisipurilor mișcătoare”, al schimbărilor accelerate din întreaga lume. La ora la care scriu acest articol, nu este sigur dacă SUA și UE vor intra într-un război comercial. Aș fi tentat mai degrabă să spun că, până la urmă, vor exista negocieri transatlantice substanțiale și că între Administrația Trump II și UE va exista o acomodare și o normalizare a relațiilor politice și economice, după furtuna unor prime zile de declarații contondente. Legăturile transatlantice puternice nu se vor rupe. Ceea ce, nu mai este cazul să o spun, ar fi ideal pentru regiunea Europei de Est. Însă, teoretic cel puțin, est-europenii ar trebui să fie pregătiți și pentru varianta unei eventuale crize a relațiilor transatlantice, care ar slăbi capacitatea Vestului de a-și apăra flancul estic în fața Rusiei. Cele mai amenințate țări, Ucraina și Republica Moldova, depind în mare măsură de un sprijin combinat UE-SUA, dar firește că trebuie să ne uităm cu îngrijorare și la țările din interiorul frontierei, care încep să fie zgâlțâite de războiul hibrid al Rusiei, de destabilizare și campanii de răspândire a urii și extremismului. România este, din păcate, exemplul cel mai bun acum.
Nu doar discuțiile despre pacea și aranjamentele post-război din Ucraina vor domina anul 2025 în Europa de Est, deși vor reprezenta tema nr. 1. Vor fi și alegeri, și nu puține. Au fost deja în ianuarie alegeri, unele reale, altele trucate, în Croația și Belarus. Vor urma, timp de 9-10 luni, numeroase alegeri de diferite tipuri (parlamentare, prezidențiale, regionale sau locale) în Albania, Cehia, Estonia, Finlanda, Georgia, Letonia, Kosovo, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia și România, respectiv alegeri regionale în Rusia. Aproape întreaga regiune trece prin alegeri iar situația este destul de tensionată.
Pentru spațiul de limbă română, alegerile din 2025 sunt cele care vor decide în mare măsură ce se va întâmpla cu cele două state – pentru România, dacă vom rămâne conectați cu adevărat la lumea dezvoltată care ne-a ajutat să ne ridicăm în ultimii 35 de ani sau ne vom izola într-un ceaușism târziu penibil, cu lălăieli neolegionare de frustrați care debitează cu aer solemn numai bazaconii și inepții, iar pentru Republica Moldova dacă va mai avea sau nu o mică șansă de integrare europeană în 2030, depinzând categoric de câștigarea alegerilor parlamentare de către partidul președintei Maia Sandu și formarea unei coaliții de guvernare pro-UE și reformiste.
Multe, foarte multe decizii și direcții politice vor depinde de rezultatele acestor alegeri din Europa de Est, de președinții aleși și coalițiile de guvernare formate, de atmosfera politică din comunitățile locale. Nu putem pretinde că nu există o influență a curentului suveranist în regiune. Ea există, iată, și în Germania, unde vor fi alegeri anticipate pe 23 februarie iar extrema dreaptă AfD va ieși al doilea partid al țării, cu peste 20%. Naționalismul reînflorește peste tot, în formele lui protecționiste și anti-globaliste.
Deși dominată de bune intenții și inspirată încă de valori generoase, ceea ce a devenit o raritate sau chiar o excepție printre actorii globali, UE nu a ieșit încă din bula iluziilor și nu a intrat în zona politicilor realiste. De exemplu, securitatea fără garanțiile SUA. UE nu are un Plan B și nu va avea curând, deși îi place să creadă că este capabilă de o soluție internă rapidă. NATO va rămâne instrumentul cel mai eficient de apărare a Europei multă vreme de acum înainte, iar pentru aceasta europenii trebuie să plătească semnificativ mai mult pentru înarmare și pentru lărgirea trupelor, ajunse la un minim istoric după Războiul Rece. La fel de nerealiste, exagerate și nesustenabile par politicile pachetului Green Deal, care împovărează competitivitatea economică și așa redusă a economiei europene, în comparație cu SUA și China. La fel de serioasă trebuie să fie discuția despre stimularea inovației și despre tehnologiile avansate, bineînțeles și despre inteligența artificială. Raportul Draghi despre competitivitatea scăzută a UE în raport cu SUA și China rămâne o diagnoză și o referință analitică solidă. Am explicat la momentul publicării acestui raport semnificațiile lui, în articolul Modelul European, la „criza vârstei mijlocii”. Raportul Draghi și inevitabila transformare a UE. Spre ce?[3]
Cât privește apărarea Europei, înțelegem că Franța revine cu ideea trumpistă ca statele aliate europene să cumpere armament european. Căci ce altceva dacă nu tot „un trumpism” dar mai mic formulează și președintele Macron, când cere europenilor la summit-ul pentru Apărare, prin reîncălzita propunere Buy European Act, să cumpere arme de la producătorii francezi? (că doar nu România și Bulgaria au principala industrie militară din UE, ci Franța, așa cum bine se știe). Ei bine, răspunsul din Flancul Estic este simplu – dacă tot trebuie să plătim, măcar să plătim celor care pot să ne apere și care furnizează garanțiile de securitate, nu doar care ne cer contracte de achiziții militare. UE nu furnizează nimănui garanții de securitate, nefiind concepută pentru așa ceva. Ar fi nevoie de o schimbare a Tratatului UE, ceea ce este imposibil în contextul politic actual. Pentru moment, mecanismele din NATO sunt cele care pot și trebuie să funcționeze iar SUA vor rămâne angajate în respectarea art. 5 din Tratat, dacă aliații europeni își vor ridica la 3-4% în următorii ani cheltuielile pentru apărare. Dacă tot vorbim de „tranzacționalism”, măcar să-l practicăm cu cei care au putere reală și care au forța să descurajeze Rusia. Asta nu înseamnă că europenii nu trebuie să-și sporească forța militară, dimpotrivă, dar trebuie să fim foarte atenți cu ideile de desprindere și anti-americanismul care răbufnește din când în când în cultura politică a unor țări vest-europene (Franța fiind în mod tradițional una dintre acestea). România trebuie să rămână profund ancorată în parteneriatul strategic cu SUA, în mecanismele NATO și în viziunea transatlantică de garantare a securității europene, indiferent de vitejiile temporare ale unor lideri vest-europeni care anunță acum că „se vor lupta cu Trump”. Da, America se schimbă, majoritatea americanilor, inclusiv cei din clasa mijlocie, doresc o altă direcție în politicile interne, de la excesele progresismului asistențial la o direcție protecționistă pentru cei care muncesc și trăiesc din salarii sau business-uri mici, vor să plece imigranții ilegali din țara lor, să își securizeze frontierele, dar asta nu anulează rolul SUA în menținerea ordinii de securitate europene și mondiale. Să nu uităm că patru ani trec repede (așa cum știm din perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2021) iar SUA vor rămâne cu imensa lor forță militară și cu abilitățile cele mai mari din lume de a face război în tot felul de condiții, împotriva a tot felul de inamici, sau pur și simplu de a descuraja pe alții să atace.
2025 este un nou an crucial pentru Europa de Est, poate chiar mai important ca evenimente politice, decizii și schimbări decât mult discutatul an super-electoral 2024. Pentru că în acest an încep să se simtă, de fapt, impactul și influența alegerilor din 2024, în noile guvernări. Plus noul val al alegerilor, plus discuțiile SUA-Rusia, SUA-UE, SUA-Ucraina, poate și Ucraina-Rusia în partea a doua a anului.
România va afla, în seara de 18 mai, numele viitorului său Președinte. Și, dincolo de nume, va afla direcția de politică externă și de securitate, credibilitatea și tipul relațiilor politice pe care le vom avea cu UE, NATO și SUA, vom afla ce tipuri de mesaje va transmite titularul de la Palatul Cotroceni în următorii cinci ani în domenii sensibile pentru societatea românească, precum justiția și statul de drept, reforma administrației publice, educația etc. Momentul nu este deloc simplu dar din momentele complicate și dificile se pot naște uneori soluții decente și oneste, care să (re)unească rațional și moderat clivajele, ura și rănile adânci apărute în societate.
Note:
[1] Halford J. Mackinder, “The Geographical Pivot of History”, The Geographical Journal, vol. 23, nr. 4 (aprilie 1904), 421-437, https://archive.org/details/the-geographical-pivot-of-history-by-halford-john-mackinder/The%20Geographical%20Journal%20by%20Geographical%20Journal/
[2] Halford J. Mackinder, Democratic Ideals and Reality, Washington, National Defense University Press, 1996, 175-193
[3] Valentin Naumescu, „Modelul European, la „criza vârstei mijlocii”. Raportul Draghi și inevitabila transformare a UE. Spre ce?”, Centrulpolitic.ro, 11 septembrie 2024, https://centrulpolitic.ro/articole/modelul-european-la-criza-varstei-mijlocii-raportul-draghi-si-inevitabila-transformare-a-ue-spre-ce/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O analiză realistă și care dă fiori.
Nu cred că aducerea la zi a vechilor politici din sec 19 și 20 mai este valabilă azi( poate doar pentru Rusia) fiindcă de fapt Franța, UK, Germania și Rusia NU MAI SUNT IMPERII ȘI NICI MARI PUTERI( deși încă se mai consideră așa….).
UE este puternică economic, dar slabă politic, militar și chiar tehnologic. Europa a pierdut lupta tehnologică produsă de a III-a Revoluție Industrială și acum trage consecințele. UE nu are relevanță politică globală, de fapt nu este obiect de drept internațional recunoscut ca atare. De aceea Franța+Germania vor să transforme UE într-o Federație condusă de ele și să capete un rol de putere globală. Numai că, între timp, motorul franco-german s-a gripat…
Deși nu-mi separația Europa de Vest și Europa de Est, trebuie să acceptăm realitatea, și anume că Europa de Est chiar este și trebuie să rămână o entitate politică și militară autonomă, dar în NATO și cu garanții SUA+UK. Pe de altă parte, pe clasicul Front de Est, balanța de putere s-a cam echilibrat. Finlanda, Suedia, Polonia, România, Ucraina și Turcia împreună au o putere economică și o populație superioară Rusiei. Nu au armament atomic ca rușii dar forța lor comună poate descuraja Rusia, mai ales dacă SUA vor acorda garanții de securitate. Există deja forme de colaborare în Est, nu numai Intermarium ci și Trilaterala Turcia-Polonia-Romania la care poate adera și Ucraina. Așa că nu prea avem nevoie de Europa de Vest…
Dar poate se va întâmpla ceva și prin Rusia, poate va apărea vreun alt Gorbaciov, Elțin….
Imperiile menționate în articol manifestă, încă, oarece afinități, între ele. Ungaria, Austria, Turcia, chiar Germania nu par pres dornice să pună tălpi rusiei. În plus, statele ce făceau parte din aceste imperii sunt, încă, infestate cu admiratori ai orânduirilor apuse. În aceste condiții, ruperea de trecut nu poate fi decât anevoioasă și dureroasă și îmi pare că doar Polonia și-o asumă, hotărât.
În ceea ce privește scrutinele ce vor să vină, în diferite state est-europene, mi se pare interesant de citit raportul unui organism guvernamental francez, raport pe care, sincer să fiu, îl așteptam de la autoritățile române: https://www.sgdsn.gouv.fr/files/2025-02/20250204_VIGINUM_Rapport%20public_Elections_Roumanie_risques_France_ROU.pdf
dominată la Bruxelles de iluzii pline de bunăvoință și idealuri progresiste generoase dar vulnerabilizată de diviziuni și deficite structurale (de competitivitate economică, forță militară, tehnologie și coerență internă),
nu pot sa cred ca citesc așa ceva, aici!? Si nu comentez, ca nu e de bina!
Dar… desigur contextul istoric e f precis descris, nu ni se spune insa ce sa facem fetelor, eu, de ex. nu cred ca persoana pres Ro care o fi aia joaca cine stie ce rol.
Ma opresc insa la armament.. oricum o dai adevaratul armament e american, restul e bun pt defilare… ada ca!
America a avut parte de un moșneag senil pe care l-a înlocuit cu alt boșorog a cărui demență incipientă de acum cîțiva ani progresează rapid. Ca să nu-i spună nebun în regulă, toți zic că ”e imprevizibil”, cu toate că un RMN făcut pe bune ar fi concludent asupra ravagiilor pe care le face vîrsta înaintată asupra creierului uman. Orice s-ar spune, 78 de ani nu mai e doar o cifră ci este timpul pentru alegerea modelului de coșciug, a locului de veci și începutul unei frumoase colecții de prosoape, căni, farfurii și ce se mai dă pe la pomeni. Ambii boșorogi au adîncit groapa în care e USA, iar clubul moșnegilor care pot nenoroci planeta e completat de ceilalți doi smintiți, ”tinerelul” Xi cu 71 de primăveri și colegul Putin care a prins încă un trandafir în buchetul celor 72 de roze. Este destul de jalnic ca umanitatea să fie terenul de joacă al unor indivizi care au demonstrat și în tinerețe că au probleme psihice și asupra cărora înaintarea în vîrsta deja și-a lăsat amprenta (de la un anumit număr de ani biologia nu prea poate fi păcălită cu injecții, hapuri și alte d-astea, chestie pe care unele femei și președinții nu vor să o înțeleagă). Cred că un bun punct de plecare ar fi ca vîrsta de pensionare pentru funcții care împlică decizii asupra vieții altor oameni să fie aceeași ca pentru toți și în aceste cazuri. Restul problemelor care apar în lupta pentru bani, resurse și influență și care înseamnă ”politică” ar fi poate mai ușor de rezolvat atunci cînd sînt gestionate de oameni care pe lîngă defectele inerente caracterului nu mai poartă și tarele biologice și povara vîrstei înaintate.
Nu SUA este în groapă ci Europa de Vest.
Ati uitat ca acesti bosorogi au consilieri bine pregatiti si oameni care isi fac meseria
La noi nu avem bosorogi dar avem cu diplome de bac luate la 35 de ani si de facultate la 50 de ani. Ce ziceti de un Piedone, presedinte in Ro peste 5 ani?!!!
Excelent articol felicitări celui care l-a scris poate așa citindu-l vor înțelege și cei care încă mai au îndoieli unde ne este locul ca țară ,societate,oameni,popor,români…dacă nu ne trezim sau cel puțin uni dintre noi vom ajunge așa cum am mai fos neînsemnați,irelevanți,subjugați,oprimați … etc etc eu nu vreau asta sub nicio forma pentru mine pentru noi și pentru România dar mai ales nu vreu în amintirea bunicilor mei părinților mei care s-au chinuit s-au sacrificat într-o dictatură mizeră și nedreaptă mai bine mor decât să ajungem unde am mai fost și știm exact cum e…🙏🙈🇹🇩🇪🇺
„dacă tot trebuie să plătim, măcar să plătim celor care pot să ne apere și care furnizează garanțiile de securitate” -no comment, perfect spus! Nota 10!
De ce afirmati ca tratatele UE nu pot fi schimbate pentru a le adapta mai bine noilor realitati geopolitice? Daca liderii UE au inteles ceva din raportul Draghi, atunci trebuie sa se gandeasca serios la modificarea tratatelor. Dar daca nu au inteles si inca viseaza la progresisme ieftine, atunci s-a terminat, va garantez asta. Negocieri prea multe intre Trump si UE nu vor fi. Sa nu va asteptati la negocieri in stil Obama-UE, Biden-UE sau cum sunt cele de la sumiturile UE de la Bruxelles, unde se intalnesc toti „vizionarii” europeni si se balacaresc la cafelute pe holurile Consiliului pana dimineata, iar apoi se pupa pe obrajori si cad de acord. Neee, europenii trebuie sa uite asa ceva si trebuie sa mearga la negocieri cu Trump inarmati precum Rambo, ceea ce este imposibil pentru ca nu au cu ce si cu cine. Europa nu prea mai are carti castigatoare pe care sa le puna pe masa, iar acestea sunt „vechi si tocite” in comparatie cu cele americane. Astazi, negocierile se poarta altfel, iar UE nu are lideri pentru a face fata acestor negocieri sau capabili sa se impuna. Efectele deceniilor de visare si de politici stangiste se observa astazi. Raportul Draghi a sunat alarma in UE, focul se intinde la toate etajele si birourile, insa unii prefera mai intai sa-si salveze hartiile de prin sertare si canile de cafea, in loc sa fuga afara.
Așa e! Sper ca SUA să nu părăsească Europa, mai ales Europa de Est, că europenii se încaieră din nou între ei ca în WW1,WW2, etc.
Autorul spune corect in articol ca statul rus e doar o masinarie de teroare si de opresiune bruta atat a propriilor lor locuitori, cat si a vecinilor. Societatea civila rusa nu exista; firavele ei manifestari democratice au fost reduse complet la tacere in ultimii 10 ani prin asasinate si propaganda mincinoasa. Navalnai, Politkovskaia, Nemtov, Kara-Murza si multi altii au fost asasinati, batuti, bagati in gulag. Singurele „surse de informare” sunt oficinele controlate de kremlin; restul sunt „dusmani ai poporului si teroristi”… Minciuna gogonata, opresiunea brutala si furtul sunt trademarks-urile rusilor. Nu se vor democratiza in urmatorii 100 de ani, poate niciodata…
Mai mult, prin razboi hibrid si narative mincinoase, subversive, s-au infiltrat si au ocupat practic si alte tari din UE, ungaria, slovacia, serbia, austria, etc. Vor sa dea Ucraina la impartit intre vecini, ca apoi sa ii cucereasca si pe acei vecini imprudenti..
SUA nu prea vrea sa se mai bage in Europa, sau cel putin adm trump. Iar Vestul Europei, in afara partial de UK, sunt atat de prinsi de propriile „probleme” cu avansul economic chinez, green deal, imigratie si woke, incat nu prea mai reprezinta o forta azi.
Problema Europei a fost dintotdeauna divizarea sa extrema. In Europa singurele tari mai mari sunt Franta, Germania, UK si Italia. Restul fie sunt tari ridicol de mici (ca teritoriu si/sau populatie) precum Slovenia, Muntenegru, Slovacia, Estonia, Belgia, etc, fie tari care nu prea conteaza economic si politic.
Singura salvare a Europei este unitatea si cooperarea in cadrul UE.
Altfel, vor fi mancate economic sau politic de rusi sau chinezi.
Aviz romanilor care au stat in casa la alegeri; daca nu votati, vor vota in locul vostru toti analfabetii functional (astia sunt multi, merg usor dupa fente si sunt usor manipulati), interlopii, extremistii, cozile de topor si sarlatanii ! Mare atentie…
Trump ,,livreză” schimbare economică, în sensul că fiind om de afaceri, anunță tot felul de măsuri care ar fi în folosul Americii!Cu siguranță, că amenințările sînt mai ales teoretice, deoarece o face ca să ,,testeze” pe cei vizați și să scoată tot ce poate pentru țara sa, după ,,liniștirea apelor”.
Situația cere însă un anumit tip de ,,vigilență” națională și UE acolo unde ,,datorăm” ceva, ori cererile sînt supraevaluate.
Pînă la urmă va epuiza lista cererilor și lucrurile se vor liniști, ca după orice carambol, de la casele mai mici….
Ei bine, răspunsul din Flancul Estic este simplu – dacă tot trebuie să plătim, măcar să plătim celor care pot să ne apere și care furnizează garanțiile de securitate, nu doar care ne cer contracte de achiziții militare.
Cu alte cuvinte, intre membrii UE nu exista convergenta. Exista doar un fel de solidaritate limitata la distributia bugetului UE in favoarea cetatenilor din Europa Noua (cu sutele de miliarde pe ciclu bugetar).
Avand in vedere handicapul fragmentarii – Europa Noua vs Europa Veche- este evident ca cetatenii UE nu pot face fata provocarilor secolului 21. In contextul in care competitorii din jurul lumii aplauda acest handicap (o stare de fapt), Europa mai multor viteze ramane singura perspectiva. Opinea mea.
@Florix, atractia principala o reprezinta bugetul urias al UE si toate avantajele fiscale care tin impreuna statele europene. In rest…nu prea mai exista nici o atractie. Doar ca, acest buget si economia UE se bazeaza pe tehnologii vechi, clasice, care nu mai pot concura cu cele americane sau asiatice. Despre asta este vorba in raportul Draghi.
@mike
Care economie UE? Cu un buget comun de €1.3 trilioane, semnificativ mai mic decat cel al SUA ($6.8 trilioane) sau al Chinei, resursele UE sunt nu doar limitate, ci si ineficient alocate datorita fragmentarii in mai toate domeniile critice… incepand cu 27 de piete de capital separate (in loc de o piata unica robusta capabila sa rivalizeze cu Wall Street sau Shanghai in termeni de lichiditate, etc), 27 de strategii distincte de dezvoltare economica, 27 de politici externe, etc. Lipsa unitatii impiedica formarea unui ecosistem financiar competitiv la nivel global, limiteaza capacitatea de a dezvolta hub-uri comune de dezvoltare gen Silicon Valley, samd. Practic, lipsa unitatii cetatenilor UE submineaza potentialul lor real in valorificarea resurselor aggregate (substantiale) si evident potentialul de a se dezvolta ca un actor de prim rang in cele 3 sfere; economica, politica si militara.
P.S. paradoxul capacitatii militare europene ilustreaza perfect „handicapul” ineficientei sistemice! In ciuda faptului ca cetatenii UE dispun de 2 milioane de militari profesionisti si un buget de aparare colectiv de peste €300 miliarde (triplu fata de cel al Rusiei) ne tremura salvarii in fata amenintarilor. In loc sa proiecteze putere proportionala cu resursele lor, cetatenii UE se afla in pozitia de a solicita garantii de securitate externe. Asa cum suntem organizati in prezent (fragmentati) suntem ineficienti in toate sferele.
Ceea ce vreți Dvs nu se poate, neîncrederea dintre popoarele/statele europene este totală, mai ales din cauze istorice, dar și culturale, religioase. Au fost încercări de forță pentru a „unifica” Europa: Napoleon, Hitler, Stalin, dar toate au degenerat în războaie teribile. Mai de curând, europenii de Vest voiau o Uniune Eurasiatică cu Rusia de la Atlantic la Pacific care n-au ieșit. În disperare de cauză, Germania și Franța au pus în discuție crearea unei Federații Europene conduse bineînțeles de ele( și care nu are nicio șansă).
Iar rusii?
E un tur de orizont istoric foarte bun, in zona si epoca tratata.
Felicitari!
Totusi, trebuie sa punem punctul pe „i” si sa vedem ca politica statelor din zona a fost una dupa primul razboi mondial si cu totul alta in timp.
Intentia era clara: URSS trebuia tinuta in friu, in afara Europei. Aparind Occidentul.
Misiunea a revenit (ca de atitea ori in istorie) romanilor si polonezilor. Care aveau granita comuna.
Aceasta alianta a fost dublata cu o ingrosare a frontului si un cordon sanitar impotriva altor iredentisti din zona (Ungaria), prin „Mica Antanta”.
Din pacate, cei care au distrus sistemul de aliante au fost chiar europenii. Pe masura ce se indepartau de ww1, obiectivele politice au inceput sa se modifice. Uitind lectiile aspre ale razboiului. Ceea ce a dus la un alt raboi, mult mai pustiitor.
Tabloul nu poate fi intreg, daca nu tinem cont de evolutiile interne din zona. Sistemele dictatoriale au distrus aliantele democrate. Acest lucru, precum si lipsa de forta si hotarire a Frante si UK, a distrus sistemul defensiv din est.
Ciresica de pe tort a reprezentat-o pactul Hitler-Stalin, cunoscut sub numele Ribbentrop-Molotov. Un pact prin care Hitler voia sa aiba liniste pina va declansa atacul asupra URSS, iar Stalin voia sa rupa din acest istm care o separa de Europa Centrala.
Partea cea mai proasta este ca Europa de dupa ww2 a acceptat cererile lui Stalin: nordul Bucovinei, Teschen, sudul Poloniei, Ucraina subcarpatica (Ungaria) sa fie atribuite URSS, pentru acces direct si nemijlocit in Europa Centrala. S-a prevalat de imposibilitatea interventiei trupelor ruse in Cehoslovacia, la agresiune lui Hitler (care a precedat ww2). In felul asta, bandajul polono-roman a fost spart. Cum URSS a donat aceste teritorii Ucrainei, lupta lui Putin pentru controlul Ucrainei este si lupta pentru a pastra contactul direct cu Europa Centrala, in caz de razboi sau complicatii (vezi interventia in Cehoslovacia in 1968). (Vezi si prietenia cu Ungaria…..)
Cred ca Europa si NATO trebuie sa condamne hotarit actul Hitler-Stalin si sa revina la granitele din 1938. Este singura garantie ca Rusia va fi tinuta in friu, in viitor.
Si Ucraina ar trebui sa coopereze, caci teritoriile respectivce nu au fost ale ei niciodata. Sunt simple chestii strategice. Daca se vor incapatia sa le pastreze, Rusia va ataca mereu, pentru a le relua in stapinire. Acolo sunt portile Europei, pentru Rusia imperialista. Nu se va opri, pina cand nu le va stapini, din nou. Oricate pierderi va avea.
Pacea poate reveni prin doua masuri diplomatice foarte simple: 1. revenirea la granitele din 1938 si 2. primirea Ucrainei in NATO (fara zonele luate de Stalin din ratiuni strategice, la pacea de la Paris, 1947). Eventual, NATO ii poate propune Ucrainei primirea imediata in NATO, daca Ucraina cedeaza teritoriile furate de Stalin, dupa ww2. Reinstaurindu-se vechile frontiere.
Si pacea s-ar instaura foarte repede, cred eu.
Ramane povestea cu Transnistria si Moldova… de rezolvat in viitor.
Piona atunci, sa ne revigoram industria de armamnet si sa cheltuim pentru inarmare!
Sub motivatia corecta a agresiunii Rusiei asupra unui stat european ,Ucraina , in cadrul NATO poate ca statele europene ar putea sa organizeze un grup , care sa implice mai mult membrii din Europa , ideal ar fi cumva sa se faca o legatura , tratat , colaborare cu UE care sa insemne transferul de fonduri de la UE catre NATO. Presupune desigur modificari de statut in ambele organizatii dar sa privim adevarul in fata: este razboi , caz de forta majora.
In cadrul UE , cu argumentul aceleiasi amenintari si a stabilirii faptului ca UE trebuie sa incurajeze productia de razboi se poate face coagularea unui grup care se simte amenintat de Rusia si care vrea sa faca ceva in sensul asta. Rusia , care impreuna cu China fac o alianta de care niciuna nu se dezice , se comporta dusmanos si amenintator fata de state europene care trebuie aparate. Desi este o alianta declarat mai mult economica UE pentru ca sa-si desfasoare activitatea (economica- comertul si pietele libere) pe teritorii libere de orice constrangere si amenintare si trebuie sa faca ca acestea sa si fie asa .
Adeziunea directa la grupul de aparare impotriva Rusiei va face sa se limpezeasca apele ( UE trebuie sa definesca prin statut o stare de alerta si masuri necesare impotriva amenintarilor Rusiei); statele care nu doresc integrarea vor putea sa ramana in afara ( Ungaria, Slovacia)si vor avea libertatea sa nu contribuie cu fonduri de aparare integrate..Pe partea NATO grupul similar va putea sa evite Turcia si pe aceleasi Ungaria , Slovacia.
Integrarea NATO UE ar putea readuce Marea Britanie inapoi cel putin sau initial pe productia si inzestrarea cu armament , fondurile UE putand fi folosite pentru injectia de capital in productia de armament in tarile UE ale grupului si Marea Britanie dar si pentru cumpararea de armament din SUA .
Pe partea NATO aceleasi state ar trebui sa isi mareasca substantial efectivelel militare ( nr de soldati) prin asumarea unor angajamente clare .
Cum ar fi daca toata Europa sa fie aparata de un Iron Dome?
Productia sustinuta de armament ar putea revigora industria germana si franceza dar ar face ca si celelate tari sa se dezvolte avand fondurile asigurate de UE si comenzile asigurate tocmai de grupul nou format. Deci ideea este de grup de tari integrat ( acelasi ) in UE si NATO .
In cadrul NATO grupul ar putea micsora presiunea pe USA pentru rezolvarea problemei ucrainiene si concentrarea sa pe problemele din ASIA.
Până la urmă, am învățat ceva important, și anume că: Rusia nu s-a aflat vreodată pe calea democrației și a economiei de piață; Rusia nu respecta angajamentele, acordurile etc;. Rusia e consecventa doar in sfidare și invadare; regimul putinist este absolut toxic; uciderea este pentru muscali un sport amuzant; eurofobia, manifestată încă în vremea lui Ivan cel Groaznic, aprofundată de succesori, unul mai schizofrenic decât altul, este un microb ancestral supt odată cu laptele matern.
O analiză interesantă. Eu vad evoluția viitoare diferit: există 2 superputeri care vor să fie liderul mondial și ele sunt SUA și China și mai există 2 joly-jokeri, Rusia și UE, unul în domeniul militar, Rusia și altul în domeniul economic, UE. Ambii joly-jokeri vor juca între cele doua superputeri, când cu una când cu cealaltă, după cum oferă acestea. Astfel Rusia s-ar putea apropia militar mai mult de SUA decât de China dacă SUA oferă beneficii mai mari , iar UE s-ar putea apropia economic mai mult de China decât de SUA dacă China le oferă beneficii mai mari. Se poate și invers. În orice caz Rusia nu va mai fi un pericol la nivel global pentru că nu reușește să cucerească Ucraina, deci cu atât mai puțin poate cuceri NATO. În schimb China este un pericol mondial mai ales dacă preia Taiwanul.
Politică unei țări oglindește ciudățeniile caracterului national. Politică Kremlinului nu surprinde. Rusia, in vechea ei înfățișare de „Închisoare a popoarelor” a ridicat teroarea la rang de politică de stat. Ironia a făcut ca Elțin să fie perceput de guvernele din Vest ca „noul erou sovietic” care va duce la democratizare și la prosperitate. SUA a injectat trei trilioane de dolari in „însănătoșirea” Colosului cu picioare de lut. Amintiti-va de sfatul lui Bush senior ca Ucraina să rămână în brațele celei care urma să crape din toate încheieturile. Europa a pompat și ea miliarde de dolari in muribunda URSS. Nu s-a înzdrăvenit! Vestul a crezut că noul soi de lider comunist KGB-ist, V.V. Puțin, admiră guvernele occidentale și vrea să coopereze până la capăt. Însă o să curgă multă apă pe Volga până la împlinirea acestui vis. Acest KGB-ist insipid a demonstrat că nu este nici mai mult nici mai puțin decât un SOV. Pe de altă parte, Occidentul nu a reușit să înțeleagă foarte bine ce este Rusia. De aceea, in orice situație, e nevoie să se țină cont de natura perversă a dușmanului, care se situează între promisiune și farsă. Dacă Occidentul naiv sau complice ar fi distrus flagelul in 2014, răspândirea molimei ar fi fost blocată. Normal că europenii sunt îngrijorați. Pentru oameni ca noi, cei din fostele țări comuniste, problema este de a alege între o soluție rea și una și mai rea. Nu izolați, ci lipiți ca marca de de UE, de NATO. Normal că ne facem griji. Americanii, astăzi, sunt imprevizibili și egocentrici. Seamănă cu ursul care vine să zgândăre cuibul de viespi și pe urmă ne lasă pe noi să ne descurcăm cu insectele înfuriate. Trump ba vrea să schimbe lumea într-o isterie de turn Babel, ba nu vrea să facă nimic. Ba vrea să pună capăt războiului criminal rusesc, ba oscilează între izolaționism și troc. Sale!Sale! Ba critică greșelile indezirabilului dictator Puțin, ba este tentat sa repete moralitatea imorală pe care a criticat-o. Să ne imaginăm că SUA invadează Groenlanda, Canada, Mexic. Exista posibilitatea să ne trezim împotmoliți într-o mlaștină infernală. Misiunea ce-i revine Occidentului colectiv – să corecteze „nedreptatea istorică” și să declanșeze Judecata-de-Acum de tip Nurnberg.
Vorbind despre România ca parte a Europei de Est, cred că este important să conștientizăm că ea este parte a Uniunii Europene, nu este „prinsă între Rusia, UE și SUA”. Trebuie să terminăm odată cu relativizarea aceatsa absurdă a apartenenșei României la UE și Europa, căci este alimentat astfel fără nicio rațiune curentul „suveranist”.
Îm privința re-discutării la fel de absurde a frontierelor, demers de un pericol extrem pentru întreaga lume, desigur, Rusia este un vinovat ușor identificabil. Dar vedeți bine încurajările în acest sens venite din partea celei mai puternice națiuni a lumii, care afirmă prin vocea conducătorului celei mai puternice armate de pe Glob dorința modificării granițelor de la Groenlanda la Mexic, de la Canada la Gaza.
Lumea a juns într-un moment de iraționalitate deosebit de periculos, iar justificările „tranzacționaliste” nu atenuează deloc acest pericol. România are face foarte bine să înceteze jocul acesta cu promovarea extremismului (a se vedea finanțarea de către PNL a lui C Georgescu) și să-și întărească capacitatea de apărare.