marți, mai 30, 2023

Europa, domnul Ponta și beretul de mariner

Poate sunt naiv sau ușor impresionabil, poate nu. Cert este că declarația de ieri a premierului cum că nu l-a mandatat pe președintele Băsescu să negocieze propunerea României pentru postul de Comisar european m-a lăsat perplex.

Dacă nu mă așteptam de la domnul Ponta să cunoască, sau să fie interesat de mecanismele fiscale prin care statul ar putea acoperi gaura bugetară generată de reducerea CAS, eram sigur că prim-ministrul României cunoaște motivul pentru care liderii europeni se întâlnesc azi și mâine la Bruxelles. L-am suspectat în egală măsură că este conștient că principala miză a acestui Consiliu european o constituie tocmai schițarea componenței viitoarei Comisii. Bănuiam și că domnia sa înțelege cât de important este ca România să-și asigure un portofoliu relevant în echipa condusă de Jean-Claude Juncker.

Azi m-am convins însă, dincolo de orice dubiu,  că șeful guvernului român nu este interesat de astfel de subiecte marginale. Mult mai important pentru domnia sa este beretul de mariner.

Mai țineți minte probabil momentul în care personajul lui nenea Iancu, Goe pe numele său, își pierde beretul aferent costumașului de mariner cu care a fost echipat de grijuliile Mam’ Mare, Mamița și Tanti Mița. Disperat de consecințele gestului imprudent de a scoate capul pe geam în timpul călătoriei cu trenul spre Capitală, Goe țipă cu determinarea specifică unui tânăr care a învățat că în viața trebuie să ceri ca să ți se dea: „Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!”

Supărat probabil că nu este EL cel care merge la Bruxelles să dea mână cu liderii europeni, că nu este EL cel care negociază propunerea de comisar din partea României și că nu EL va putea să anunțe o posibilă victorie a țării noastre la masa discuțiilor, domnul Ponta aplică cu aplomb tactica brevetată de domnul Goe.

Numai că trenul de la Bruxelles nu oprește la comanda domnului Ponta.  Uniunea Europeană nu va sta în loc și nu va anula summit-ul. Domnul Juncker nu va îngheța nominalizările pentru Comisia Europeană până îi trece supărarea premierului român. Ceea ce nu înseamnă, însă, că Europa nu aude gălăgia făcută de domnul Ponta la București și că asta nu va avea un impact asupra poziției de negociere a României.

Dincolo de ironiile, fără de care ne-ar fi mult mai greu să înghițim degringolada politică de la București, strigătul domnului Ponta este un semnal că, pentru premierul acestei țări, riscul de a avea un stat disfuncțional în relația cu partenerii europeni se subordonează orgoliilor și frustrărilor proprii. Iar asta chiar este foarte grav.

Este evident că prima condiție pentru ca un stat membru să poată aspira la un portofoliu important este aceea de a veni cu un candidat care să aibă un profil credibil și să fie susținut puternic de acasă.

România are un astfel de candidat. Dacian Cioloș a ocupat în perioada 2009 – 2014 portofoliul agriculturii, unul dintre cele mai importante din Uniune, care gestionează un buget de aproape 400 de miliarde de euro. Domnul Cioloș este competent, civilizat, europenizat, elegant, și nu în ultimul rând francofon și francofil. Are o imagine bună la Bruxelles, și pe bună dreptate: a coordonat cu succes o reformă profundă a Politicii Agricole Comune  care a permis, printre altele, fermierilor români să aibă perspectiva unor plăți mai mari la hectar.

Domnul Cioloș este alegerea evidentă pentru propunerea României în următoarea Comisie, mai ales că există puține alte nume pe lista scurtă cu care putea veni țara noastră. Acordul privind nominalizarea sa ar fi trebuit să fie o simplă formalitate la noi în țară, iar România ar fi trebuit să facă un lobby puternic pentru el, mai ales că avem instrumentele necesare – domnul Băsescu este unul dintre cei mai puternici lideri din Partidul Popular European, iar domnul Ponta, prin rezultatele obținute de PSD la alegerile din mai, ar putea fi o voce serioasă și ascultată la Bruxelles, dacă asta ar fi miza domniei sale.

Din păcate, nu așa au stat lucrurile. Mai importante au fost orgoliile politice interne, mai importante sunt frustrările acumulate față de președintele Traian Băsescu, mai important este beretul… beretul de mariner.

Trist este că această logică păguboasă nu aduce puncte nimănui. Nici lui Traian Băsescu, a cărui poziție de negociere va fi slăbită în contextul neînțelegerilor interne, nici lui Victor Ponta, care și așa are probleme de credibilitate în fața partenerilor europeni, și care probabil nu va puncta aproape deloc nici în lupta internă, în condițiile în care miza subiectului nu este neapărat evidentă publicului larg.

Domnul Ponta poate se bucură astăzi că, iată, Traian Băsescu va fi ridiculizat de liderii europeni pentru că vine la luptă fără a discuta planul de bătălie. I-a servit-o președintelui, și-a luat revanșa după valul de ridicol în care s-a îngropat în ultimele zile.

E drept, sunt șanse ca președintele țării să fie jenat de poziția în care a fost pus de premier. Însă ceea ce nu înțelege domnul Ponta este că, dacă vor râde pe la colțuri, liderii europeni nu vor râde de Traian Băsescu. Vor râde de România.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Aveţi dreptate.
    Şi liderii europeni mai râd de România din cauza atacurilor sub centură lansate de Norica Nicolai împotriva Adinei Vălean. Anunţul lui Crin Antonescu, referitor la trecerea PNL de la grupul ALDE la cel al Partidelor Populare Europene (PPE), a pus în pericol planul pregătit de multă vreme de doamna Nicolai pentru a deveni vicepreşedinte al Parlamentului European. Deoarece Antonescu şi-a susţinut soţia (Adriana Vălean) pentru a obţine aceaşi funcţie, dar din partea grupului PPE, doamna Nicolai l-a făcut cu ou şi cu oţet pe fostul lider al PNL şi a refuzat categoric trecerea PNL de la grupul ALDE la grupul PPE deoarece rămânea fără funcţia visată. Mai mult decât atât, doamna Nicolai s-a înscris în grupul ALDE fără acordul conducerii interimare a PNL şi a primit în schimb, în cele din urmă, o funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului European.
    Se pare că pălăria lui Goe zboară din partid în partid prin România, în funcţie de orgoliile personale, nu de interesele naţionale.

    • Ați punctat bine cazul doamnei Nicolai. Știu că unii comentatori au acuzat PNLcă și-a trădat electoratul când a făcut trecerea, la scurt timp după alegeri, de la ALDE la PPE. Adevărul e că cine era cu adevărat interesat de afilierea politică europeană a liberalilor știa că asta va urma, iar pentru ceilalți votanți sincer nu cred că e atât de importantă apartenența la ALDE, mai ales că PNL ca doctrină e mult la dreapta liberalilor europeni.

      În ceea ce o privește pe doamna Nicolai, dacă este cineva care și-a trădat electoratul, este dumneaei. Pentru că știa că PNL trece la PPE și dacă ar fi fost atât de fidelă valorilor ALDE nu ar fi candidat pe listele partidului. Însă sigur că prioritățile sunt altele și, nu-i așa, totul e bine când se termină cu bine – doamnele Vălean și Nicolai au funcțiile dorite iar viața merge înainte dincolo de doctrine.

      • Domnilor Coita si Opris,

        Faceti niste afirmatii care fie sunt neinformate fie mincinoase cu buna stiinta si in plus aratati ca nu stiti sa vedeti dincolo de ochelarii dumneavoastra de cal partizani ceea ce e trist de-a dreptul. Dezamagirea e cu atat mai mare cu cat il credeam pe dl Coita un tanar poltician onest.

        Pentru informatia dumnaevoastra, Nicolai nu este nici vice-presedinte al PE ci vice-presedinte al ALDE ceea ce sunt sigur ca dl Coita stia foarte bine dar a ales totusi sa spuna apasat „Ati punctat bine cazul doamnei Nicolai”. In plus, dl Coita mai face o afirmatie total nereala cu o usurinta uimitoare si banuiesc ca stiind inca o data el insusi ca nu e adevarat si anume „Adevărul e că cine era cu adevărat interesat de afilierea politică europeană a liberalilor știa că asta va urma.” Domnule Coita, poate ca dumneavoastra stiati ce va urma dar tin sa va informez ca in afara de dumneavoastra cred ca mai stiau doar alte cateva persoane pe care le numeri pe degete si intre care nu se aflau nici macar eurodeputatii liberali alesi (iar asta vi-o pot spune ei insisi cum mi-au spus-o si mie). Prin urmare, eu, spre exemplu, care nu as putea spune ca nu sunt un alegator informat sau „cu adevarat informat de afilierea politica europeana a liberalilor” am fost profund tradat si inselat atunci cand am votat duminica cu Verhofstadt (deci cu PNL) iar luni PNL-ul a parasit ALDE cu toate ca confirmasera si reconfirmasera de zeci de ori ca nu vor face asta, inclusiv la vizita lui Verhofstadt in Romania pe 13 aprilie.

        Prin urmare, nu stiu daca aveti caderea sa comentati gestul lui Nicolai de a-si pastra angajamentul si a ramane in ALDE cand toti ceilalti au fost partasi la mizeria PNL din 26 mai.

        Si ca un ultim comentariu, domnule Coita, dupa ce ati fost cativa ani in PE ma asteptam sa nu faceti afirmatii ieftine de genul „PNL ca doctrină e mult la dreapta liberalilor europeni” cand stiti foarte bine ca pozitiile europarlamentarilor PNL in special in unele domenii cum sunt libertatile civile sunt total incompatibile cu cele ale PPE – ca dovada ca un europarlamentar ca Renate Weber, foarte influenta in comisia LIBE din PE7 a ales sa nici nu mai ceara un loc in acea comisie.

        Va rog sa fiti rezonabili in argumente atunci cand scrieti pe o platforma publica de comentarii cum este contributors. Altfel, aveti site-urile partidelor dumneavoastra unde puteti face orice afirmatii doriti.

        • @ Comentator şi @ Hantzy şi @ divaria
          Aveţi perfectă dreptate. Mea culpa! Îmi cer scuze pentru greşeala respectivă faţă de doamna Norica Nicolai şi faţă de cititorii acestui site.
          Doamna Nicolai a dori să obţină funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, însă concurenţa a fost mai puternică (doamna Adina Vălean). Probabil că de aici a provenit reacţia foarte critică la adresa lui Crin Antonescu şi opoziţia faţă de trecerea PNL la grupul PPE.
          @ Hantzy
          După cum aţi putut constata, trecerea de la un grup la altul este, de fapt, aceeaşi Mărie cu altă pălărie a domnului Goe. Nici eu nu am înţeles unde este interesul naţional. Totul se rezumă în cele din urmă la orgoliile personale ale protagonistelor conflictului. Ce este în mintea lor, numai bunul Dumnezeu ştie!

          În privinţa căderii de a comenta sau nu o ştire, nu voi ţine cont de argumentele invocate pasional şi iraţional de „Comentator”. Nu fac parte din nici un partid politic şi nu locuiesc în România în acest moment. Sunt liber să comentez ce, când şi unde doresc. Dacă vreţi cenzură, încercaţi să-i scoateţi din mormânt pe Nicolae Ceauşescu, Gheorghiu-Dej şi satrapii lor de la Securitate. Vă doresc succes în activitatea de muncă şi politică!

    • Dle Opris,
      Dar care ar fi fost interesul national de a alege intre ALDE si PPE?! Ca ne ofera PPE, prin Juncker, un post de comisar mai important decat ar fi putut-o face ALDE?! Pai atunci ce exemplu mai dorim sa dam in interior parlamentarilor sa nu-si schimbe blana politica, daca la nivel de tara e, sub pretextul unui interes national nedefinit, acest traseism unul de laudat?! Si, presupunand ca dupa viitoarele alegeri europarlamentare un alt curent se impune, inseamna ca PDL ar trebui sa revina, spre exemplu, din nou la socialisti?!
      Sau e interes national faptul ca avem doi vicepresedinti in PE?! Ar fi singurul atuu rezultat in urma traseismului la etaj inalt, dar mi se pare ca tocmai asta e lucrul infierat de dv.

      Dle Coita, spuneti asa:
      În ceea ce o privește pe doamna Nicolai, dacă este cineva care și-a trădat electoratul, este dumneaei. Pentru că știa că PNL trece la PPE și dacă ar fi fost atât de fidelă valorilor ALDE nu ar fi candidat pe listele partidului
      Norica o fi stiut – n-o fi stiut de intentia antonescului, dar hiba e ca electoratul insusi nu stia ca PNL va trece la PPE si a votat lista si cu gandul ca liberalii europarlamentari, cu Norica sau fara, raman la ALDE, iar nu ca vor trece la populari. Si atunci unde e tradarea?!

      • Adevarul este ca pe majoritatea liberalilor si a votantilor la europarlamentare nu sunt asa de deranjati de schimbarile decise de Antonescu si conducerea partidului de a se afilia ;a grupil PPE . Pentru romanul de rind ori ALDE ori PPE nu are prea mare importanta . In schimb pentru mediul politic acest fapt este determinant . Pentru analisti ar trebui sa-i bucure aceasta manevra deoarece este o mare sansa de a schimba perceptia asupra realitatilor romanaesti care au fost distorsionat promovate de eroii nemului pdl-istii cu lovitura lor de stat. Sunt sigur ca europarlamentarii pnl-isti nu vor lasa sa se mai propage mesaje de defaimare a tarii si vor incerca sa prezinte o realitate obiectiva. De asemenea , in acest moment PPE este cel mai mare grup politic european si este benefic pentru Romania ca si altii decit acoliti lui Basescu sa prezinte pozitia si interesele romanilor. Cel putin asa sper. Toti analisti se arata asa de deranjati de aceasta modificare de parca ar fi membrii de partid PNL si nu sunt de acord cu politica conducerii . Nimeni, nici un analist politic , comentator nu explica de ce deciziile luate de PNL referitoare la PPE si ALDE sunt nocive pentru Romania , aduc prejudicii romanilor si de ce sunt asa de critici cu PNL – ul . Daca sunt ingrijorati sa intre in politica si sa lupte pentru idealurile lor .

    • Dle Opris, dle Coita,

      Interesant si percutant, si articolul si comentariile.

      Insa o corectie necesar la rindurile respective de mai jos ale domniilor voastre:

      ”Mai mult decât atât, doamna Nicolai s-a înscris în grupul ALDE fără acordul conducerii interimare a PNL şi a primit în schimb, în cele din urmă, o funcţie de vicepreşedinte al Parlamentului European.”

      ”…totul e bine când se termină cu bine – doamnele Vălean și Nicolai au funcțiile dorite…”

      Norica Nicolai NU a obtinut o functie de Vicepreședinte al PE. Ea o obtinut numai o functie in Biroul ALDE, functie de vicepresedinte a ALDE. Spre conformitate, vedeti linkul de mai jos la membrii Biroului PE, chiar de pe site-ul Parlamentului: http://www.europarl.europa.eu/meps/en/search.html.

      Cei 2 Vicepresedinti ai PE din partea ALDE sint Olli Rehn si Alexander Graff Lambsdorff. Ar fi fost chiar culmea ca ALDE sa capete inca un VP, adica sa aiba 3 in total, mai multi decit in mandatul trecut – cind erau al treilea grup ca marime din PE. Acum sint al patrulea grup, devansati de ECR cu 2 mandate, 70-68. Erau 3, insa prin alaturarea lui Norica Nicolai, au mai ramas doar 2 mandate diferenta. Mutarea trebuia rasplatita, cumva…

      Numai bine.

      • Divaria,

        Mulțumesc pentru precizări. Așa este, a fost o confuzie de partea mea, am preluat în fugă observațiile domnului Opriș. De acord cu dvs., doamna Nicolai a rămas fidelă grupului ALDE, aflat într-o poziție incomodă pe care ați semnalat-o foarte bine și desemnarea ei în funcție de vicepreședinte a Grupului (deci nu a PE, cum am preluat în mod inexact) pare a fi o consecință firească a acțiunilor domniei sale.

  2. „Vor râde de România.”
    Atunci cand rad de TB rad de Romania.
    Atunci cand rad de VP rad de Romania.
    E vina lor ca noi am ales de mult sa ne splam rufele in public?

    • Aceeaşi problemă am întâlnit-o aici, la Varşovia. Ultimul scandal polonez se referă la înregistrarea neautorizată a unor discuţii dintre miniştrii cabinetului Donald Tusk, într-un restaurant, în vara anului trecut. Am auzit la televiziunile poloneze întrebarea „Ce va spune spune Europa despre Polonia?”. Nimic nou sub Soare! :)

  3. Pe Ponta il intereseaza mai degraba sa ramana puternic ancorat in paradigma anti-Basescu, singura care, potrivit inteleptilor sai consilieri, l-ar face presedinte. Evident ca Ciolos este un excelent comisar. Eu il vedeam insa, intr-o tara cu oameni intelepti, viitorul presedinte. Era solutia cea mai buna in marasmul politic actual. Dar asa ramaneam fara comisarul Ciolos si primeam multi lingvismul. Ca sa fiu rau l-as propune pe insusi Ponta comisar. Cu cat mai departe de tara, cu atat mai bine.

    • Dacian Cioloș nu ar avea ce face ca președinte al României. Locul lui e la Bruxelles, unde Franța are în felul ăsta doi comisari și toată lumea e mulțumită :P

  4. Foarte bun articolul, domnule Alexandru Coita!

    1 – Victor Ponta are o impresie foarte buna despre EL si de aici un egoism exacerbat. Simte nevoia sa fie apreciat de ceilalti si este in stare sa faca absolut ORICE ca sa-si atinga scopul, sa se smta EL bine.
    2 – V. Ponta nu are rusine si nici simtul ridicolului (vezi scena de la inundatii, cu barca de cinci jandarmi putere, pe soseaua unei comune).
    3 – Victor Ponta crede ca EL nu greseste niciodata, pentru esecurile lui este intotdeauna vinovat altcineva. (In cazul plagiatului, vinovat a fost cel care a informat revista Nature, cea care a dezvaluit plagiatul). Presedintele Traian Basescu este vinovatul permanent.
    4 – Victor Ponta este mincinos notoriu (exemple foarte multe). Nu-l deranjeaza daca este prins cu o minciuna, spune imediat alta si alta… E de studiat ce tehnica de a minti are.
    5 – Pe V. Ponta nu il intereseaza ce efecte au asupra celorlalti actiunile sale.
    Oricare ar fi cauzele acestei comportari a premierului V. Ponta, efectele sunt dezastruoase pentru romani.

    • Un psiholog v-ar putea spune exact contrariul. În subconștient, Victor Ponta are o părere extrem de proastă despre el însuși, de aceea și încearcă mereu să iasă în evidență, ”ca păduchele în frunte”, cum spun cam vulgar românii.

      Victor Ponta nu are rușine, într-adevăr, dar ceea ce îi lipsește este bunul simț, nu rușinea. Rușinea este rezultatul educației greșite, timorante, în timp ce bunul simț este rezultatul educației corecte. Este infantil, la el Copilul Rebel preia mereu controlul, încă de pe vremea fascinației pentru Che Guevara. Iresponsabilitatea pentru faptele proprii și ușurința cu care dă mereu vina pe altcineva este tot o dovadă de infantilism. La fel și ușurința cu care minte, copiii nu fac mare diferență între fantezie și realitate.

      Rămâne însă de văzut și câți români îl votează. Pentru că Ponta e omul care e, dar ca să votezi cu Ponta trebuie să fii mult inferior lui.

  5. Domnule Coita,

    Va rog sa incetati sa-l tot criticati pe dl Ponta. De ce? Pai este foarte simplu.

    – Dl Ponta este un produs romanesc original.
    – Dl Ponta este este un produs ‘Made in Romania’.
    – Dl Ponta a fost ‘votat’ si ‘ales’ de poporul roman.
    – Dl Ponta este representantul si conducatorul executiv al poporului roman.
    – Dl Ponta este iubit de poporul roman.
    – Dl Ponta este fiul cel mai iubit al poporului roman.
    – Dl Ponta va fi ales Presedinte de poporul roman.
    – Dl Ponta iubeste balcanismul poporului Roman.
    – Imnul de stat romanesc nu este antidotul ‘somnului de veacuri’.
    – Somnul romanului este presarat de cosmaruri fanariote.
    – Poporul Roman il vede pe dl Ponta cind se uita in oglinda sa sociala.
    – Poporul Roman il urmeaza pe dl Ponta, consecvent si definitiv.
    – Poporul roman isi doarme somnul de veci, linistit si re-alegindu-l dl Ponta.
    – Traiasca dl Ponta, representantul ales al poporului Roman.
    – Traiasca Presedintele Ponta.

Dă-i un răspuns lui Ion Moroianu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alexandru Coita
Alexandru Coita este antreprenor și specalist in politică externă și securitate. A fost secretar de stat (tehnocrat) în guvernul Ungureanu și reprezentant al Camerei Deputaților pe lângă Uniunea Europeană. A susținut cu succes în 2015 teza doctorală cu tema riscurilor politice la adresa securității energetice a UE.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro