joi, martie 28, 2024

Europa in deriva

Un eminent politolog francez, Dominick Moisi, reliefa contrastul intre perceptia multor non-europeni privind o Uniune Europeana prospera si democratica si problemele cu care aceasta se confrunta, mai ales in ultimul deceniu [1]; tot el observa ca, fara forta interna de a gasi rezolvari la aceste probleme, scenarii dintre cele mai cenusii pot deveni aievea. Suntem la mai bine de 7 ani de la izbucnirea crizei financiare in lumea industrializata si o stare ingrijoratoare persista in Europa. In SUA, se pare ca politicile ne-conventionale ale Fed (banca centrala a SUA) si alte masuri au inceput sa dea roade si o relansare economica este in curs, ceea ce se vede si intr-un somaj coborat la sub 6,5% la finele lui 2014, de la peste 9% in primii ani de criza.

Europa se afla insa in impas major, cu o criza profunda a zonei euro si avand in fata spectrul unei cresteri economice foarte lente (desi cu o distributie neuniforma in Uniune), chiar a unei cvasi-stagnari (stagnare seculara[2]); se vorbeste despre un mers spre o “niponizare” a economiei europene, prin comparatie cu deceniile “pierdute” de Japonia sub povara unor datorii private si publice foarte mari. Somajul in Uniunea Europeana/UE este in medie substantial mai ridicat decat in SUA si conduce la conflicte distributionale inedite pentru societati bogate. Aceste conflicte se simt intre tari net donatoare si tari net primitoare de fonduri europene; se simt intens in zona euro, intre tari creditoare si tari debitoare. In UE, datorii publice crescute in medie cu peste 40% din PIB in demersul de salvare a bancilor, se combina cu datorii private foarte mari, care s-au acumulat in anii unei ample bule speculative, ale asa numitei, parca in mod ironic, “Mari Moderatii” (The Great Moderation).

La situatia economica tare complicata se adauga o criza geopolitica acuta provocata de anexarea Crimeii de catre Rusia si razboiul din Ucraina. Pentru prima data de la caderea Zidului Berlinului cetatenii Uniunii Europene reiau contactul cu importanta aranjamentelor de securitate pe continent care, intre altele, sa protejeze frontierele nationale. Atacuri informatice (cyberfare), un terorism de factura noua, raspandirea haosului in vecinatatea intinsa araba, sunt alte teste formidabile pentru europeni. Daca facem abstractie de confruntarea ideologica din secolul trecut, rezilienta sistemelor economice si sociale pare a fi incercata ca nicicand dupa al doilea razboi mondial.

Criza financiara si modele cognitive esuate

Criza financiara si economica s-a asezat pe o criza a sistemului de asigurari sociale (welfare state)[3], care, la randul ei, are determinare in evolutii demografice si slabirea competitivitatii multor economii europene. Faptul ca UE, zona euro mai precis, inregistreaza surplusuri ale balantelor externe (de cont curent)[4] este un indiciu inselator, intrucat contributor esential la acest rezultat este Germania, la care se adauga un manunchi de tari din Nord. In realitate, UE, desi este una dintre cele mai bogate regiuni ale spatiului global si cu viata prospera (dupa standarde mondiale) pentru majoritatea cetatenilor ei, este fragmentata in privinta performantelor economice[5]. Si aici rezida o amenintare mare pentru Uniune, pe fondul perspectivei de crestere lenta si al adancirii unor discrepante, al crizei economice si sociale. Explicatia este simpla: zona euro nu este o alcatuire institutionala si de politici federala, care sa posede mijloace de amortizare a socurilor asimetrice[6]. Sa ne gandim la somajul de peste 20% din Spania si Grecia (care ajunge la 50% intre tineri), la media de cca 11,5% (finele lui 2014) in UE.

Rezultatele submodeste ale guvernelor si ale institutiilor europene in gestionarea crizei, in a pune bazele unei relansari economice, au accentuat scepticismul fata de proiectul european, atitudini de xenofobie, sovinism si rasism, au favorizat aavantul unor formatiuni politice extremiste. Victoria gruparii Syriza in Grecia, ascensiunea miscarii Podemos in Spania, a Frontului National in Franta, vehementa unor formatiuni politice ce resping partidele traditionale (mainstream), denota o imbolnavire a procesului politic in masura in care cei “ce urca” pe scena politica resping procesul democratic si valorile liberale.

Criza a revelat esecul unor modele cognitive si operationale. Poate cel mai graitor exemplu este teza ca stabilitatea preturilor echivaleaza cu stabilitate financiara[7], cu utilizarea deplina resurselor. Putem adauga la loc de frunte subestimarea evolutiilor non-liniare (a evenimentelor extreme, “lebede negre” cum le numeste Nassim Taleb), a complexitatii sistemelor, a asimetriilor de informatie si proceselor cumulative ce conduc la echilibre precare si, nu in cele din urma, ignorarea intermedierii financiare in modelarea macroeconomica; cum sugestiv remarca Claudio Borio, “…macroeconomia fara ciclul financiar este precum Hamlet fara print” [8]. Si lista poate continua. O consecinta a acestor esecuri este ca banci centrale si guverne sunt obligate sa recurga la metode ne-conventionale pentru a face fata situatiei extreme reprezentate de Marea Recesiune.(cum este denumita criza actuala pentru a fi deosebita de Marea Depresiune din secolul trecut)

Jaime Caruana, director general al Bancii pentru Reglementari Internationale (BIS)[9], arata ca ultimele decenii au fost insotite de o alocare masiv defectuoasa a resurselor corespunzand unei mari bule speculative[10]. Aceasta alocare a mers in tandem cu supraindatorare, ceea ce face inevitabil un proces de dezintermediere financiara cu impact asupra investitiilor si consumului[11].  De aici rezulta amploarea corectiilor necesare, costuri economice si sociale severe induse de dezechilibre. Se poate face o comparatie cu “incordarea structurala”[12] din primii ai tranzitiei post-comuniste, dar in timp ce, atunci, liberalizarea preturilor a generat inflatie inalta (inflatia fiind reprimata in economia de comanda), acum se manifesta dezinflatie puternica si deflatie; realocarea necesara a resurselor este insa ampla in ambele situatii. Distorsiunile din perioada Marii Moderatii ingreuneaza mult revenirea activitatii economice la potential; pentru stimularea investitiilor si incurajarea consumului ar trebui sa opereze rate ale dobanzii puternic negative, ceea ce este foarte dificil cand inflatia este aproape de zero, sau exista chiar deflatie. Vedem cum banci centrale recurg la rate de politica monetara negative pentru a incuraja creditarea si a evita deflatia.

Bancile centrale au fost nevoite sa preia mult din povara sustinerii economiei, au intrat intr-o logica de actiune ce nu mai poate miza pe reguli simple, aparent infailibile, cum este “regula lui Taylor” (Taylor’s rule[13]); cum spune Olivier Blanchard, economistul sef al FMI, “politica monetara nu va mai fi ce a fost”[14], in timp ce politicile economice vor trebui sa evite “colturi negre”(dark corners)[15]. Larry Summers crede ca exista un “trade-off” intre eforturile de resuscitare economica si stabilitatea financiara (Op.cit); ne intanil aici cu rationamente a la Minsky[16]. De aceea, in dorinta de a preveni bule speculative, revin mijloace de control administrativ al creditului numite eufemistic “instrumente macroprudentiale”.

In lumea afacerilor, criza a aratat carente de fond ale modelelor ce ignora riscuri sistemice, efecte de contagiune, a reliefat importanta increderii in relatia dintre companii (banci, alte institutii financiare) si clienti. Scandalurile repetate legate de manipularea pietelor (valutare, ale produselor de baza, etc) arata o finanta deraiata de la functia sa, o etica de business profund viciata.

Intutitiv si analitic empatizam cu relatia intre echitate si eficienta, cu ceea ce a incercat sa explice, cu ani in urma, Robert Okun[17]. Fiindca, economia de piata cere diferentierea remunerarii muncii in functie de performanta. Dar exista praguri critice, ce pot face economia sa functioneze mai putin bine, chiar rau. Inegalitati de venituri flagrante si imbatranirea populatiei influenteaza cresterea economica; este de examinat aici si relatia intre emancipare sociala, politica, si sanse egale (equal opportunities). Daca sistemul de comanda are vicii congenitale in alocarea resurselor si nu respecta libertatea economica, laissez-faire-ul isi dovedeste limite in evitarea unor echilibre  precare. Analize ale lui Thomas Piketty, Emmanuel Saez[18], ale unor economisti de la OCDE si FMI[19] pledeaza pentru politici publice care au in vedere distributia veniturilor, care imbina sectorul privat cu productia de bunuri publice generatoare de capital economic, social si politic. Prea mult din activitatea economica si distributia resurselor a ajuns sa reflecta o competitie in care “castigatorul ia totul” (winners’ take all). In aceste circumstante si tinand cont de jocuri cu suma nula din economia globala, nu ai cum sa fi indiferent la ce se intampla cu clasa mijlocie –de care depinde soliditatea unei democratii. Cand sefi ai unor banci centrale, Janet Yellen, Mario Draghi, Yves Mersch,  se refera la relatia intre distributia veniturilor si economie ai de ce sa tii urechile ciulite[20]. Mai ales ca nu este vorba, pur si simplu, de o moda intelectuala noua. Bancherii centrali sunt, de felul lor, oameni pragmatici si cu aversiune la riscuri.

In ce priveste tarile emergente, schimbarea de optica la FMI in privinta liberalizarii pietelor de capital (financiare) denota o indepartare de la abordarea simplista de alta data. Asa numitul Washington Consensus, ce sustinea liberalizarea rapida a pietelor de capital, a favorizat producerea de crize de balanta de plati in economii emergente[21]. Este nevoie de un regim international care sa atenueze din externalitatile negative produse politici economice ale tarilor mari. Helene Rey remarca ca, in regimul actual, in care ciclul financiar global este puternic influentat de ce fac centrele ce emit moneda de rezerva (in special Fed-ul american), autonomia unei politici monetare este  afectata sever, iar “trilema” devine o “dilema”.[22] Un nou Bretton Woods, care sa diminueze din functia destabilizatoare a globalizarii financiare[23], este dezirabil.

O zona euro in suferinta

Problema Uniunii este mult complicata de cosmarul zonei euro. Am ezitat daca sa folosesc acest termen pentru a descrie situatia din aria cu moneda unica, mai ales ca presedintele Mario Draghi si Banca Centrala Europeana (BCE) au reusit prin declaratii[24] si masuri ne-conventionale sa previna un dezastru pana acum –sugerand ca exista vointa si capacitate de interventie la nevoie. Programul de relaxare monetara anuntat pentru perioada martie 2015-septembrie 2016 si care se ridica la 1100 miliarde euro intra in aceasta categorie. Insa, avem de-a face in continuare cu o realitate dramatica, provocata de un design institutional si politici defectuoase, care au iesit la iveata cu virulenta odata cu izbucnirea crizei financiare. Lideri politici intelegeau ca o uniune monetara fara aranjamente fiscale solide (nu un simplu Pact de stabilitate) este vulnerabila[25]. Dar ratiuni politice au prevalat in lansarea zonei euro. Marea moderatie a ocultat dezechilibre interne si externe si a permis guvernelor, firmelor private, gospodariilor, sa se imprumute peste masura. S-a consumat, s-a trait pe datorie, in credinta ca, indiferent de modul de finantare, esential este sa ai crestere economica, sa tureze motoarele ca un perpetuum mobile –cum pare a spune teorema Miller-Modigliani[26]. Criza de design a zonei euro s-a combinat cu criza financiara.

Dezechilibre mari obliga acum la corectii, ajustari de amploare. Dar in zona euro instrumentele de corectie monetara si de curs de schimb au disparut. Pentru tarile cu mari dezechililbre, corectia a insemnat “devalorizare interna” (internal devaluation), cu amputare de salarii si alte venituri. De aici fractura tot mai mare intre omnipotenta Germanie (cu al ei mecanism de dialog si colaborare intre guvern, companii si sindicate ( Mitbestimmung), cu tesutul ultraperformant de intreprinderi mici si mijlocii) si tarile sudice din zona euro. Paul Krugman a fost un vizionar[27] cand a anticipat ca introducerea unei monede unice va accentua forta  industriala a nucleului nordic al Uniunii fata de economiile din Sud[28], mezzogiornificarea acestora. Euro a functionat ca o marca (DM) subevaluata pentru Germania si ca o moneda supravelauata pentru Spania, Portugalia, Grecia, Italia.

Adesea am remarcat ca zona euro, cum functioneaza acum, este mai rigida decat regimul etalonului aur din perioada interbelica[29], in pofida unor stabilizatori automati proprii sistemelor economice postbelice. Principiul subidiaritatii are un rol bine definit in functionarea Uniunii; in general, intr-o democratie, el urmareste sa aduca decizia mai aproape de cetateni. Dar aparitia zonei euro, cu eliminarea unor mijloace de politica economica de baza, ar fi trebuit, in opinia mea, sa declanseze un proces de subsidiaritate inversa; adica, ce dispare la nivel national sa fie preluat, intr-o forma sau alta, la nivel supranational, ca prerogative si instrumente de actiune. Nu s-a intamplat asa si am ajuns cu o zona euro amputata institutional si ca politici. Nici nu functioneaza principii si reguli clare de impartire a poverii corectiilor macroeconomice (burden-sharing), in conditiile in care socurile sunt puternic asimetrice.

Stim la ce a condus regimul etalonului aur impreuna cu efecte ale tratatelor de pace de dupa primul razboi mondial. Este greu de respins teza ca “reparatiile” impuse Germaniei prin Tratate[30] dupa razboi si rigiditatea acelui sistem monetar au facilitat ajungerea la putere, pe cai democratice, a national-socialistilor. Aici gasim un argument forte pentru cei ce reclama o alta abordare de politica economica in zona euro, care sa combine masuri ne-conventionale ale BCE (pentru a evita deflatia), cu sprijinirea cererii la nivelul zonei euro, care sa ajute relansarea economica, si o distributie mai simetrica a corectiilor macroeconomice. Astfel se poate usura si sarcina guvernelor ce trebuie sa intreprinda reforme structurale dificile si care reclama timp, in conditii sociale foarte tensionate si avand de luptat cu populism si radicalism politic[31].

In judecarea politicilor economice aplicate in zona euro intalnim doua trasee ce se intersecteaza. Unul, la nivel cognitiv, ilustreaza disputa intre o viziune ce accentueaza corectiile prin austeritate, in dorinta de a reduce datorii, si  o alta viziune, care pune accent pe amenintarea echilibrelor rele, intensificate de fenomene de hysteresis (permanentizarea, de pilda, a unui somaj ridicat), subutilizarea cronica a resurselor. Disputa de ordin cognitiv este exemplificata de interpretarea diferita a ceea ce este numit ciclul financiar. In timp ce abordarea tip Basel( sustinuta de economisti de la Banca de Reglementari Internationale[32]) pune emfaza pe excese ale politicilor monetare, pe riscuri ale injectiilor masive de lichiditate, abordarea de tip neo-keynesist are in vedere amenintarea unui debt-deflation (povara datoriilor cand nu exista crestere economica) si efecte de hysteresis. In practica, vedem ca banci centrale mari (inclusiv BCE) cauta sa evite caderea economiilor prin implozia sistemelor financiare, cercuri vicioase cu puternice efecte remanente (cum se intampla in Japonia). Al doilea traseu priveste masuri de gestionare a crizei. Din acest punct de vedere, se confrunta o viziune germana, cu originea in “Ordnungspolitik”[33], care pune accent pe reguli clare, cu o viziune ce pledeaza pentru sprijinirea cererii agregate la nivelul zonei euro, evitarea deflatiei, fie si prin masuri neconventionale[34]. Aceste doua abordari sunt evident inrudite cu viziunile de ordin cognitiv enuntate. In practica, in Uniune s-a ajuns la o imbinare intre cele doua trasee, desi optica Berlinului a inclinat nu arareori balanta deciziilor.

Este de precizat ca zona euro nu este un stat federal; aceasta situatie nu a facilitat compromisuri utile, rapiditatea in decizii. Iar timpul are propriul cost de oportunitate si decizii suboptime in mod flagrant conduc la consecinte neintentionate severe.

Reintoarcerea geopoliticii mari

Ordinea democratica din Europa este amenintata si de confruntarea geopolitica cu Rusia. Moscova sustine ca, dupa caderea Zidului Berlinului, Vestul a tot inaintat spre Est si nu ar fi respectat “intelegeri”; ca din punct de vedere geopolitic, este de neacceptat prezenta Uniunii si a NATO la granitele Federatiei Ruse. Se poate glosa pe tema intelegerilor, formale si informale, care ar fi urmat prabusirii comunismului in Europa, care au precedat si urmat reunificarii Germaniei. Totodata, se poate judeca “indreptatirea” actorilor mari in relatiile internationale de a-si defini “sfere de influenta”, care sa interfereze cu destinele unor tari. Mai ales daca relatiile interstatale ar trebui sa ilustreze principii de legalitate, ale dreptului international. Fapt este ca anexarea Crimeii si razboiul din Ucraina au reliefat slabiciunea aranjamentelor de securitate pe continentul european. Daca nu ai incredere in mecanismele de protectie a granitelor, o mare grija de securitate impovareaza politica publica si de aparare a unei tari. Mai ales in Estul eliberat numai acum un patrar de veac de ceea ce a insemnat blocul comunist.

Vulnerabilitati economice majore, sporite de criza financiara, dificultatile din sistemele de asigurari si tensiuni sociale, criza zonei euro, probleme geopolitice acute, streseaza enorm societatile europene. Acestor provocari si dileme induse li se adauga amenintari ce vin de la Sud, din Orientul Mijlociu si alte regiuni. Avem de-a face cu o dezordine in crestere in numeroase tari arabe, unde “primavara” a fost de scurta durata si a lasat loc unor conflicte sectare, inter-religioase, ofensivei unor grupari jihadiste.  Atacurile teroriste din Europa, revendicate de jihadisti, ilustreaza in mod violent o mare neintelegere intre lumea crestina si o parte, nu mica, a lumii islamice. Aceasta “neintelegere”, ce pare sa confirme analiza lui Samuel Huntigton[35], are radacini multiple, care merg in istoria coloniala, in lupta pentru controlul resurselor energetice, in campania militara inceputa in 2003 in  Irak si razboiul cu talibanii in Afganistan, in nerezolvarea conflictelor din Orientul Mijlociu, in saracia majoritatii populatiei din cele mai multe tari arabe si natura nedemocratica a acelor societati, in excluziunea sociala si economica a multor imigranti din tarile arabe in tari europene, in incompatibilitati culturale si religioase, etc. Aceasta confruntare poate vlagui si mai mult Europa democratica daca nu se va reusi constructia unor punti de dialog si convietuire.

Liberalism (capitalism democratic) vs. Autoritarism (capitalism autoritarist)

Dificultati, neputinte, dileme mentionate mai sus alimenteaza tentatii autoritariste in politicile publice, in procesul politic. Unele tentatii vin din dorinta fireasca de a raspunde mai rapid si eficace la pericole, provocari. Cand amenintari majore prolifereaza se poate usor manifesta sindromul “societatii in razboi” (war economy/society).[36] Ai zice ca nu este surprinzator intr-o lume cu tot mai multe incertitudini, surse de nesiguranta, clivaje sociale. Inclinatii din acelasi registru de interventie autoritarista in viata publica pot fi legate de istoria zbuciumata a Europei, de radacini mai firave ale democratiei, de teama, angoasele unor cetateni care vor siguranta, locuri de munca, guverne capabile sa livreze bunuri publice.

Nu de nicaieri a aparut teza unei competitii intre capitalismul democratic si capitalismul de tip autoritarist, ca formule arhetip –ultimul intalnit frecvent in Asia si, in ultimii ani, ingrediente renascand in Europa. Pentru unii lideri europeni, inclusiv din Uniune, modelul asiatic (ex: Singapore) are o anume fascinatie, poate si din cauza vremurilor de restriste, a dificultatilor economice si mefientei fata de politici neo-liberale neingradite, a neincrederii multor cetateni in politici traditionale. Oricum,  cele doua arhetipuri mentionate par sa inlocuiasca competitia tipologica de la inceputul secolului –cand modelul anglo-saxon era contrapus unui model renano-westfalic/continental (intruchipat bine de Germania)[37].

Intr-un fel, reapar premize si simptome (inclusiv anti-semitism) ale deceniilor 20-30 din secolul trecut,  care, pe un fond economic si social extrem de complicat (anii Marii Depresiuni), au condus la dezastru umanitar, economico-social si politic. De accea, conteaza foarte mult ce se va intampla cu proiectul european, care in viziunea lui Jean Monnet, Alcider De Gasperi, Robert Schuman, parinti fondatori ai Uniunii., avea menirea, dincolo de consolidarea recostructiei economice intr-o Europa ravasita de razboi, sa tina in frau rivalitati istorice intre marile puteri de pe continent, sa tina sub control demonii trecutului si sa faca fata provocarii reprezentate de comunism, de blocul sovietic. Dar nu numai in Europa democratia este testata; Larry Diamond, de la Universitatea Stanford, vorbeste chiar despre o “recesiune a democratiei” in lume.[38]

Este de repetat ca, UE nefiind un stat federal are o capacitate limitata de a raspunde la crize in mod institutional. Aceasta realitate se vede in reactia la amenintari conventionale si ne-conventionale. In disputa geopolitica cu Rusia, europenii din UE nu vorbesc cu o singura voce, desi s-au raliat unui regim de sanctiuni. Si in alte focare de criza, pozitiile europenilor nu sunt omogene, ceea ce slabeste unitatea de actiune.

Europa incotro?

Manunchiul de crize poate conduce la mai mare fragmentare, sau la pusee de integrare mai accentuata; “inotatul prin noroi”(muddling through), ca evolutie nedefinita, impinge, in cele din din urma, catre una dintre cele doua alternative. Uniunea Bancara este un puseu insitutional catre mai adanca integrare, chiar daca este incompleta prin lipsa un aranjament financiar solid si a unei scheme de garantare colectiva a depozitelor. Cei care nu cred in proiectul european, cei atasati unei viziuni suveraniste nationale, ar saluta fragmentarea in continuare, disparitia Uniunii –inclusiv prin stimularea unor tendinte de secesiune. Este un scenariu nu fantezist si este presarat cu pericole ce izvorasc din insasi dinamica launtrica a unui astfel de proces.

O Europa revenita la Realpolitik si viziuni strict nationaliste in relatiile inter-statale, potrivit logicii geopolitice a secolului XIX, ar invita conflicte mari, asa cum s-a intamplat in istoria ultimelor sute de ani. Cat priveste respingerea unor amenintari din afara Europei, puterea europenilor despartiti ar fi infinit diminuata. Iar a crede numai in forta valorilor morale, a valorilor societatii deschise, pentru a ordona conduita popoarelor, a statelor, este, cred, o naivitate. In competitia economica globala, probabil numai Germania, inconjurata de “sateliti” economici, ar avea un cuvant de spus greu. Alternativa pozitiva este o intarire a proceselor de integrare, care sa faca Uniunea mai puternica, mai robusta, mai rezilienta. Dar pentru asa ceva este nevoie de politici publice vizionare si, concomitent, pragmatice, care sa tina cont de trasaturile unei uniuni monetare autentice. Este nevoie de o intelegere mai clara intre creditori si debitori in privinta regulilor si principiilor zonei euro, care sa nu perpetueze situatia de neincredere reciproca si o permanenta sabie a lui Damocles asupra celor care sunt, uneori, la ananghie. A face comparatia intre un rau (a fi intr-o zona euro disfunctionala, fie creditor, fie debitor) si un alt rau (a iesi dintr-o zona euro disfunctionala) este o situatie de prizonierat reciproc, care genereaza permanenta depresie colectiva.

O abordare mai curajoasa a provocarilor din zona euro, prin investitii semnificative (un Plan Juncker modificat, care sa includa mai multe fonduri publice noi, alaturi de cele mobilizate din sectorul privat), eforturile BCE de combatere a deflatiei, reforme structurale nationale, si, nu in cele din urma, o resetare institutionala, ar oferi o perspectiva de relansare economica mai credibila; un euro depreciat in raport cu dolarul american poate ajuta in acest scop. Oricum, statul social trebuie sa fie reformat pentru a pune de acord posibilitati cu nevoi. Dar este de lucrat cu tenacitate pentru a schimba o stare de spirit, psihologii colective, care sunt potrivnice adancirii integrarii; aici este o mare provocare pentru revigorarea proiectului european.

Reforma finantei trebuie sa continue; legislatia anti-trust este de aplicat si industriei financiare. Este necesar sa fie reintrodusa o legislatie de tip Glass-Steagal (care sa separe bankingul de retail de trading, tranzactii speculative), trebuie pusa limita la leverage si intarita capitalizarea bancilor[39], trebuie evitate abuzurile pe piata, trebuie schimbata o cultura institutionala profund viciata; cum spune Mark Carney, seful Bancii Angliei si presedinte al Financial Stability Board, “nu avem numai mere stricate, ci chiar lada in care sunt ele tinute nu este in regula”[40]. Degeaba introduci reguli de capitalizare si lichiditate mai stricte daca cultura institutionala ramane aceeasi. Rapoartele Larosiere si Liikanen in Europa, Turner, Vickers si Tyrie in Marea Britanie, indica o directie buna, dar este nevoie de mai mult avand in vedere marimea unor grupuri bancare. Notez ca  raportul pe care l-am elaborat cu Ieke van den Burg si care a fost adoptat in 2008 de Parlamentul European este o contributie la noua filosofie privind reglementarea si supravegherea pietelor financiare[41]. Pietele de capital, care trebuie sa se dezvolte in Europa, trebuie si ele sa fie mai bine reglementate. Daca finanta nu va lucra pentru economie si societate, daca distributia veniturilor nu va fi mai aducatoare de sanse egale, democratia va avea de suferit. Democratia nu este predeterminata; ea trebuie sa fie ingrijita in permanenta, prin ceea ce fac cetatenii si institutiile ei.

Poate Europa beneficia de ceea ce unii numesc o noua revolutie industriala? Nu este clar ca avem de-a face cu asa ceva, asemanator unor procese anterioare de acest tip si anvergura; un Bill Gates crede ca da [42]; un Robert Gordon[43] afirma ca nu. Iar daca exista un mers tehnologic revolutionar, nu vad de ce Europa si SUA ar detine drepturi intelectuale exclusive, sau priviliegiate in acest domeniu. Asia devine tot mai performanta in domeniul inventiei si inovatiei. Chiar cu o noua revolutie industriala intrand pe usa, Europa trebuie sa-si revada sisteme sociale, educatia, sa creeze locuri de munca pentru tineri, sa combata excluziunea sciala si economica. Problema locurilor de munca va fi mai mare sub presiunea unor inovatii, a raspandirii robotilor si globalizarii.

Un acord cu SUA, pentru comert liber si investitii (Transatlantic Trade and Investment Partnership), poate ajuta, mai ales daca este construit si implementat in beneficiul societatii in ansamblu, nu al marilor cercuri de afaceri in principal. Daca cetateanul simplu nu va simti, sau nu va fi convins de avantajele acestui acord, reactiile vor fi negative. Un astfel de acord ar avea importanta de ordin geopolitic intr-o lume in multipolarizare si cu tensiuni majore.

Peste tot in Europa este nevoie de politici care sa mobilizeze rezerve interne, sa nu loveasca in coeziunea sociala. In Romania, aceasta inseamna combaterea risipei banului public, a coruptiei (mai ales la nivel inalt), o mai buna absorbtie a fondurilor europene, prioritati investitionale si realizarea lor cu consecventa, sprijinirea capitalului autohton onest, valorificarea resurselor naturale in mod inteligent si in folos national, o politica industriala in consens cu regulile UE.

Romania a reusit sa aiba o inflatie scazuta, “europeana”, in 2014, pe fondul presiunilor dezinflationiste si deflationiste din economia globala; a avut o crestere economica notabila in ultimii ani, in conditiile in care mare parte din UE stagneaza. Exporturile au urcat exploziv si au sustinut cresterea economica. PIB/loc a ajuns la intre 52-55% din media UE, la paritatea puterii de cumparare. Este nevoie de un diferential de crestere anuala de cel putin 2-3% pe o perioada de cca un deceniu, pentru a trece de 70% din media UE. Trebuie sa se investeasca mult in infrastructura de baza, sa se aloce resurse –si cu ajutorul unor parteneriate public-private– sectoarelor de perspectiva; IT-ul arata ca exista inteligenta  si excelentza industriala autohtona. Totodata, este necesar sa fie realizate aliante strategice cu tari din Uniune ce se confrunta cu o problematica economica asemanatoare, pentru a urmari mai eficace interese nationale legitime. Aderarea la zona euro are sens daca economia romaneasca va obtine convergenta reala semnificativa si daca aria cu moneda unica va incepe sa functioneze ca o uniune monetara autentica.

Romania poate avansa prin institutii si politici mai bune, dar fara o Europa care sa iasa din impasul mare in care se afla, ii va fi tot mai greu..

PS Textul face parte dintr-un volum in pregatire la editura Polirom

NOTE __________________


[1] Dominick Moisi, “Europes’s two futures”, Project Syndicate, 5 February, 2015

[2] Larry Summers, “Reflections on the “New Secular Stagnation Hypothesis”, in Teulings Coen and Richard Baldwin, “Secular stagnation: facts, causes and cures”, a VoxeBook, 2014. Summers resuscita un concept utilizat de Alvin Hansen in 1938. Vezi si Barry Eichengreen, “Secular stagnation: a review of the issues”, in Baldwin and Teulings, 2014

[3] Cei care recuza sistemul de asigurari sociale ignora rolul avut in civilizarea capitalismului. Asigurarile fac parte din mecanismul de amortizare a socurilor, care mareste robustetea unui sistem social. Acolo insa unde asigurari sociale cresc disproportionat ele slabesc sistemul. Nu exista o relatie mecanica intre  cheltuieli sociale si robustetea asigurarilor sociale; mult depinde de contractul social, de bunurile publice pentru care cetatenii sunt dispusi sa plateasca. Avem exemplu tari nordice, unde bunurile publice, ca procent in PIB, sunt intre cele mai mari in UE competitivitatea nefiind inferioara.

[4] Surplus de 3% din PIB-ul cumulat al zonei euro, estimare pentru 2014.

[5] In 2014 Germania a inregistrat o crestere a PIB-ului de 1,6% in timp ce Italia a stagnat, iar Franta a avut crestere nesemnificativa. In Germania somajul este 50-60% din media zonei euro.

[6] Instrumente precum stabilizatori automati la nivel national (ex: cresterea deficitului bugetar cand economia intra in recesiune si viceversa) sunt necesare deoarece economiile din zona euro nu functioneaza in sincron, pe baza unui ciclu de afaceri (business) similar.

[7] Raghuram Rajan citeaza pe Andrew Crockett, fost director general al Bancii pentru Reglementari Internationale (BIS) care, in 2001, spunea: “combinatia intre un sistem financiar liberalizat si o moneda conventionala (fiat money) cu reguli monetare bazate exclusiv pe tinta de inflatie nu asigura stabilitate financiara (A step in the dark: unconventional monetary policy after tyhe crisis”, Andrew Crockett Memorial Lecture, Basel, BIS, 23 June

[8]Claudio Borio, “The financial cycle and macroeconomics: what have we learned and what are policy implications”, BIS Working Papers No.395, December 2012;; vezi si Brunermaier, M.K. Eisenbach, T.M. and Sannikov, Y., 2012. Macroeconomics with financial frictions: a survey. NBER Working Paper No. 18102, Cambridge MA

[9] BIS (Bank for International Settlements) este banca a bancilor centrale si are sediul la Basel.

[10] Jaime Caruana, “Stepping out of the shadow of the crisis: three transitions for the world economy”, speech at the BIS General Assembley, Basel, 29 June, 2014

[11] Richard Koo, “The World in balance-sheet effect recession: causes, cure and policies”, Real World Economics Review, Issue No.58, 2011

[12] Daniel Daianu, “Inter-enterprise arrears in a post-command economy. IMF Working Papers, 54, 1994 si “Resource Misallocation and Strain: Explaining Shocks in Post-command Economies. Working Paper No. 96, November, The Davidson Institute, Ann Arbor, Michigan, 1997

[13] Aceasta regula spune ca rata de politica monetara, cand inflatia depaseste tinta, sa fie adusa peste nivelul inflatiei. Se are in vdere si devierea PIB-ului de la nivelul potential; cand devierea este negativa, presiunile inflationiste sunt mai mici.

[14] Olivier Blanchard, “Monetary policy will never be the same.”, VoxEu, 27 November 2013.

[15] Olivier Blanchard, “Where danger lurks” VoxEu, 3 October, 2014.

[16] Hyman Minsky, “Stabilizing an Unstable Economy”, MacGraw Hill, New York, 1986 (new edition 2008)

[17] Robert Okun, “Equality and Efficiency: The Big Trade-off”, Washington DC, Brookings, 1975

[18] Thomas Piketty, “Capital in the Twenty-first century”, Cambridge (Mass), Harvard University Press, 2014;  Piketty Thomas si Emmanuel Saez, “Top incomes and the Great Recession. Recent evolutions and policy implications”, IMF Economic Review, 61(3), pp.456-478

[19] Ostry, Jonathan D., Andrew Berg and Charalambos Tsangarides (2014. Redistribution, Inequality and Growth” , IMF Discussion Note, February

[20] Janet Yelen, “Perspectives on inequality and opportunity from the Survey of Consumer Finances”. speech at the Conference on Economic Opportunity and Inequality, Federal Reserve Bank of Boston, Boston MA, 17 october 2014; Mario Draghi, “Unemployment in Europe” speech at the annual Central Bank Symposium. Jackson Hole, August, 2014; Yves Mersch, “Monetary policy and Income Inequality”. speech at the Corporate Credit Conference, Muzinich, Zurich, 17 October, 2014

[21] Olivier Blanchard si Jonathan Ostry, “The multilateral approach to capital controls”. VoxEU, 2012.

[22] Helene Rey, “Dilemma not Trilemma: The global financial cycle and monetary policy independence”, Global Dimensions of Unconventional Monetary Policy, proceedings of the Federal Reserve Bank of Kansas City, Symposium, Jackson Hole, 22-24 August, 2013

[23] Joseph Stiglitz, “Contagion, liberalization, and the optimal structure of globalization”, The Journal of Globalization and Development, Volume 1, issue 2, article 2, 2010. Vezi si Daniel Daianu, “Limits of Openness” in “Which way goes capitalism”, CEU Press, 2009, pp.115-118

[24] La Londra ,in 26 iulie 2012, Mario Draghi a declarat ca “se va face orice pentru a fi salvat euro” (whatever it takes to save the euro.), speech at the Global Investment Conference

[25] Raportul MacDougall din 1977 vorbea despre un buget necesar pentru uniunea monetara de 6-7% din PIB total al tarilor membre.

[26] Teorema Miller-Modigliani spune ca nu conteaza sursa finantarii, adica datorie (debt) vs. capital propriu (equity). Criza financiara arata ca este bine ca dezvoltarea sa se bizuie mai mult pe capital propriu, ceea ce este o chestiune de bun simt economic.

[27] Paul Krugman,  “Geography and Trade”, Cambridge (Mass), MIT Press, 1991, p,80

[28] Economii nou intrate in UE incepand cu 2004 (Cehia, Slovacia, Polonia) par mai compatibile cu tesutul industrial al nucleului nordic decat economii din sudul zonei euro.

[29] Daniel Daianu, “External imbalances and the governance of the eurozone”, World Commerce Review, December 2014, p.11

[30] John Maynard Keynes, “The Economic Consequences of the Peace”, New York, Harcourt Brace, 1920

[31] Pentru o examinare a crizei zonei euro si perspective vezi si Daianu, D.  G. Basevi, C. D”Adda, R. Kumar (eds), “The Crisis of the eurozone and the future of Europe”, Palgrave Macmillan, 2014

[32] Claudio Borio (Op.cit)

[33] “Ordnungpolitik” nu exclude masuri de politica industriala. Incepand cu Prusia cancelarului Bismarck, landurile au avut politici industriale sub diverse forme –inclusiv pe filiera invatamantului vocational, al sprjinirii unor concerne industriale (cu banci active in actionariatul unor companii)

[34] Posen, Andrew and Angel Ubide (ed), “Rebuilding Europe’s Common Future. PIIE Briefing No.14-5”, 2014; vezi si Butiglione, Luigi. et al. ”Deleveraging? What Deleveraging?”. Geneva Reports on the World economy 16, CEPR Press, 2014

[35] Samuel Huntington, “The Clash of Civilizations”, Foreign Affairs, Vol.72, 3, Summer 1993. Huntington  da o replica viziunii simplificatoare a lui Francis Fukuyama din ( “The End of History”, 1992. A se vedea si Bernard Lewis, “The Roots of Muslim Rage”, Atlantic Monthly, September, 1990

[36] Am abordat aceasta confruntare tipologica si in sectiunea “Capitalism vs. Capitalism in the 21st Century” din “Which way goes capitalism” (2009), pp.245-250

[37] Michel Albert, “Capitalism vs. Capitalism”, New York, Four Walls Eight Windows, 1993

[38] Larry Diamond,  “Facing up to the Democratic Recession”, Journal of Democracy, January, Vol.26, Mo.1, 2015, pp.141-155. Numarul Revistei este intitulat “Democracy in Recession” si are drept contributori, intre altii, pe Alina Mungiu Pippidi, Phillipe Schmitter, Francis Fukuyama, Robert Kagan, Thomas Carothers. A se vedea si  Thomas Friedman “Democracy in recession”, International New York Times, 19 February, 2015, care face referire la analiza lui Diamond.

[39] Anat Admati and Martin Hellwig sustin ca ar fi nevoie de o capitalizare mai puternica decat cerintele Basel III(“The New Bankers’ Clothes. What’s wrong with banking and what to do about it”. Princeton, Princeton University Press,2013). Martin Hellwig face parte din Advisory Scientific Board al Consiliului European pentru Rriscuri Sistemice (ESRB). A se vedea si Ugo Pagano et.al.,”Is Europe overbanked?”. Reports of the Advisory Scientific Committee, No.4,  ESRB, June, 2014

[40] Mark Carney, speech at the Monetary Authority of Singapore, 17 November, 2014

[41] Burg, Ieke van den and Daniel Daianu, 2008. Resolution of 9 October 2008 with the Recommendations to the Commission on Lamfalussy Follow Up: Future Structure of Supervision” (2008/2148(INI), Brussels, the European Parliament

[42] Interviu luat de Fareed Zakaria lui Bill si Melinda Gates ( CNN, 15 februarie, 2015)

[43] Robert Gordon, “The Turtle’s progress: secular stagnation meets the headwinds” in Baldwin and Teulings, 2014

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

    • FED e entitate privata. Cu tot statutul ciudat este entitate privata. Pe de alta parte este problema referintei monetare si fie o ignoram (Hayek) fie o punem solida (Rugina Leul Greu de aur) si tot nu castigam nimic. Actualul sistem monetar bun / rau are cel putin meritul de a cantari pe piata monedele pentru schimbul international. De prin 1980 nimeni nu mai ia in serios elucubratiile lui Hayek, nici macar cei cu bitcoinul.

      • Ii un underground intreg de scoala austrica, anarho-capitalisti, randroizi si minarhisti de toate soiurile care continua sa ia foarte in serios elucubratiile lui Hayek.

        • Baiatul meu inca mai crede in povesti iar unii inca mai cred ca economia trebuie „ajutata”. De parca nu acest tip de idei ne-au adus unde suntem.

        • … si unde sunt geniile si premiatii Nobel in economie cand a fost nevoie de ei?

          Inainte de criza de exemplu!

          Nu tin minte pe vreo unul dintre ei sa tipe ca ceea ce face FED-ul nu este bine. Ca o sa ii duca pe multi la sapa de lemn.

          … de fapt sunt in cealalta parte. In cea care ne asigura ca totul va fi bine si ca este o idee buna sa ne luam credite in continuare.

  1. Economia e stiinta in oglinda retrovizoare. E ca si cum incerci sa castigi o cursa de F1 mergand cu spatele. Scriem carti si facem analize frumoase la televizor. Cand este sa intram la practica apar problemele. Sfaturile sunt bune pentru altii noi nu le aplicam. E nevoie de viziune si conducere puternica nu de teorii economice in care autorul nu risca nimic (vezi Antifragil taleb si totul e limpede). Cum s-ar spune Fapte nu teorii. (Ca in gluma cu rabinul si retele pentrau gaste – Eu retete mai am dar gaste tu nu mai ai / Teorii economice avem cat se poate economii unde sa le punem nu mai sunt)

  2. Europa e in criza sistemica demografica, imbatranirea populatiei, iar importarea unui numar mare de africani si asiatici nu o sa rezolve problemele ci doar o sa o amplifice prin creeare de conflicte identitare/etno-rasiale.Adaugati aici esecul neoliberalismului, al proiectului euro si al utopiei ”economiei de piata” si avem un amestec exploziv ce va detona candva in urmatorii 10 ani.

  3. Un articol, si presupun, ca o carte din care se poate invata foarte mult.

    Maniera in care sunt prezentate elementele de analiza este extrem de echilibrata.

    De acord si cu propunerea exprimata de domnul Daianu:
    ” In Romania, aceasta inseamna
    a. combaterea risipei banului public, a coruptiei (mai ales la nivel inalt),
    b. o mai buna absorbtie a fondurilor europene,
    c. prioritati investitionale si realizarea lor cu consecventa,
    d. sprijinirea capitalului autohton onest,
    e. valorificarea resurselor naturale in mod inteligent si in folos national, o politica industriala in consens cu regulile UE.”

    Problema apare in alta parte – cine si cum implementeaza masurile enumerate mai sus?

    Daca legat de punctele a-c se mai intampla cate ceva, pe ici si pe colo, sau cel putin se vorbeste mult desi se face cum mult mai putin decat se declara – de la punctul d mai apoi este ceva de tine de domeniul SF-ului in RO.

    Dar avand in vedere ca dl.Daianu a fost consilier al Marelui Mincinos si avand in vedere ca a fost membru al PNL-ului ( este adevarat cand nu avea si seminte din PDL) poate, poate il citeste un decident hotarat din RO care ar putea si schimba ceva in Romanica.

    In rest, in texte cel putin, numai de bine sa auzim, caci belele curg!

    P.S.
    Cred ca situatia geo-politica in UE ca urmare a agresiunii asteptate dar neprevenite venita din partea „prietenul nostru, mult prea drag, Putin” este cu mult mai cotoiasa decat ne apare acum in fata si ca ea, situatiunea geo-politica, buna sau rea, va dicta viitorul, cel putin pe termen scurt, al UE.

  4. Problemele Uniunii Europene sint real,unele mai usoare, altele mai serioase / mari, unele grave.
    Ce ma deranjeaza in analiza Dlui Daianu este satisfactia nedisimulata pentru faptul ca ” treaba nu merge in Europa”i fata de reaparita monstrului Rusesc, inca nedesprins de communism si reamintitndu-si din perioada imperial, numai partea rea a epanisonismului fara limite.
    E treaba Domniei sale sa creada ce vrea, dar atita timp cit pozitia sa in B anca Nationala este cea care este, atunci este si treaba conducerii statuljui.

  5. Stimate domnule Daianu,

    O reflexie interesanta, un pic mai lunga si poate mai greu de urmarit decat ceea ce citesc de obicei pe aceasta platforma. Am sa comentez cateva aspecte legate de capitolul final al textului.
    1. Scenariul dezintegrarii Uniunii Europene, este plauzibil, dar este mai degraba generat de ineficienta institutiilor europene decat de tendintele nationaliste. Institutiile europene sunt departe de cetateni si de nevoile lor. Insasi complexitatea si neclaritatea structurala a organizatiilor care alcatuiesc sistemul european este de natura a creea tendinta cetatenilor de a isi indrepta increderea spre institutii mai plauzibile, mai apropiate, mai familiare, mai comprehensibile, specifice statelor nationale. Nationalismul este o consecinta, nu o cauza.
    2. Europa pare mai degraba o constructie pro-corporatista, in care ramane prea putin spatiu de manevra pentru micile afaceri. Un astfel de ecosistem este inflexibil si are un nivel de adaptabilitate redus la schimbari. Sa ne aducem aminte ce s-a intamplat in 2007-2008 cu IMM-urile din Romania. Fara un ecosistem sanatos cu o baza dinamica si efervescenta in zona IMM-urilor nu exista potentialul de dezvoltare prin creearea de noi modele de afaceri. IMM-urile sunt cele care creeaza locuri de munca, in timp ce corporatiile au tendinta sa isi creasca competitivitatea prin reducerea personalului.
    3. Romania are nevoie de o foaie de parcurs proprie, in care integrarea europeana este un mijloc nu un obiectiv in sine.

    • Punctul 3 este cheia. Romania s-a ruinat economia, cu potential cu tot, urmand „to do list” de la Bruxelles, fara replica, si ” facandu-si temele” cerute de schema abstracta a integrarii europene, plus dezordinea generala instiututionala si sociala. Nu exista „inapoi’dar in felul de pina acuma nu se poate merge inainte.

      • Atunci cand tactica se confunda cu strategia, obiectivele cu mijloacele, si orizontul de timp se limiteaza la patru ani, exte exact genul de erori si efecte la care ne putem astepta.

  6. Ati atins o multime de probleme, echililbrat si documentat. Mi-a placut…desi parca lipseste ceva.
    1. Ati trecut prea usor peste problema deficitului sistemelor de asigurari sociale, pe langa problemele demografice (spor natural nagativ, cresterea sperantei de viata-asta n-ar trebui sa fie o probolema,nu? dar uite ca este…) avem si politici populiste (nu doar la noi) prin care echilibrul dat de numarul de contributori , marimea cotributiei raportul durata contributie/durata beneficiu etc este puternic afectat. Grecia sufera si ea de pe urma acestor dezechilibre , la noi sumele care se duc din bugetul de stat catre bugetul asig. sociale sunt in crestere. Daca Gemania este mai competitiva este si din cauza unui raport mai aproape de sustenabil decat la noi sau la greci.
    Sau altfel spus au o varsta efectiva de pensionare mai mare, coroborata si cu speranta de viata mai mare tot este mai aproape de „echilibru” ca la noi sau la greci.
    2. Da, inegalitatea veniturilor are atat cauze care tin de individ, cat si care tin de „cantitatea” de oportunitate la care ai acces. De unde si migratia catre tarile unde cantitatea de oportunitate este mai mare, accesibila cu aceleasi eforturi ca la noi, dar cu rezultate in marirea veniturilor. Exista posibilitatea masurarii (prin indicele Gini inainte si dupa taxare, transferuri,) a eficientei politicilor fiecarui stat, tinand cont si de rata de taxare, evident. Romania sta destul de prost la eficienta, sau altfel spus o rata de taxare mare, indice Gini inainte de taxare si transfer comparabil cu media UE, dar mai mare, dupa taxe si transferuri, cu 4pp ca media UE( 34 vs 30) . Altfel spus taxam si „redistribuim” aiurea. Acest fapt se vede si in raportul veniturilor pe quintile,..toate datele se gasesc in bazele de date Eurostat, suntem „nominalizati” explicit ca avem o eficienta scazuta. De remarcat ca UE are un nivel mediu de inegalitate mai mic ca SUA..ce sa mai vorbim de America Latina sau de alte nenorociri. Din acest punct de vedere traim intr-o zona buna, cu toate relele ei, UE este zona cu cea mai mare reducere a inegalitati veniturilor ,prin transferuri, din lume ( a se vedea studiul lui Luebker 2011, de ex.)
    3.Nu ati aminitit de deosebiruile majore care exista in Romaniaa fat de mediile UE. Atat la structura populatiei ocupate (avem un segment urias, anormal de mare de lucratori familiali neremunerati) cat si la pondera celor din agro, de vreo 5 ori mai mare ca in UE. Ruralul poate deveni un magnet de investitii daca fondurile ar fi alocate mai bine (PNDR-ul este un model de politici catastroafale in sensul ca sumele alocate pentru dezvoltara de afaceri nonagro-o supapa obligatorie pentru a „capta” surplusul evident de forta de munca prost platita si ineficeinta- este infim, si de 3 ori mai mici ca necesarul dovdit in anii trecuti.
    Una peste alta vreau sa spun ca exista solutii concrete pentru fiecare problema, iar noi ar trebui sa ne uitam mai intai in ograda noastra si sa nu ne ascundem dupa probleme generale ale Europei, sugerand (sper ca nu asta a fost intentia dvs.) ca uite, dom`le, daca Europa este in asa mare belea ce putem face noi, niste neica nimeni?
    Putem, si inca foarte mult. Avem rezerve de eficienta uriase, pe care altii nu le au, avem un necesar de investitii urias, trebuie sa alocam si sa atragem bani in proiecte care cresc productivitatea in principal. Or noi ne asumam prioritatile tarilor dezvoltate (revin iarasi la PNDR, unde stiu mai multe, modul de punctare din anii trecuti a aratat ca prioritatile erau mestesugurile si medicii veterinari la sate…pai cu asta nu-i ajungem pa „aia” din urma. noi avem nevoie de utilaje performante, de mici fabrici si ateliere care sa poata sa-i angajeze pe aia care abia traiesc de pe o zi pe alta lucrand 2,3 ha de pamant. Probabil ca stiti ca investitiile in utilaje au fost in scadere in 2014, o „chestie” concreta, nu?). Stam bine, scriptic, la somaj, dupa definitai BIM, dar in fond toti acei oameni care traiesc mizer, de pe o zi pe alta ( rata saraciei absolute este uriasa) sunt o categorie poate mai defavorizata ca somerii.

  7. 1.,,Mareea” distructiva, pe cale sa mature constructia europeana, are doua cauze ,,genetice”, prima fiind una nationala, a doua comunitara, care vor distruge UE, inainte de realizarea unei federalizari economice, ca pas premergator, al celei politice.
    Lipsita de ,,alcatuire institutionala si politici federale” economice care sa amortizeze discrepantele de competitivitate/functionalitate economica si dezvoltare industriala (care alunga din esalonul Sudic, investitorii si ,,dezvoltarea”), UE nu are nici viziunea unui ,,instrumentar de tranzitie”, pina la crearea statului European economic si politic.
    Cu alte cuvinte, avem o constructie formala non-economica, o simpla uniune vamala si monetara, care sucomba economic din lipsa instrumentelor care sa asigure performanta/cresterea economica nationala, necesara stabilitatii monedei Euro si intregii constructii de pina acum.
    Avem practic o CRIZA de ,,faza constructiva” a UE, din lipsa unui sistem ,,tranzitoriu” de sustinere/crestere economica, pina la crearea adevaratei uniuni economice si politice!
    2.Mareea nationala, care pune la incercare ,,rezilienta sistemica europeana”, este provocata de lipsa unor ,,proiecte nationale” de dezvoltare economica a tarilor inapoiate economic, care sa devina osatura (tehnica) informativa si programatica a dezvoltarii lor industriale, pe baza resurelor proprii, UE si investitionale straine.
    In locul acestora, viziunea si tehnicile UE asupra dezvoltarii, au ramas in faza ,,strategiilor” economice si industriale generale, ale anilor 90 (in care si dupa care), nu exista o reformulare/reconstructie a PROIECTULUI UE, in concordanta cu situatia economica post-comunista a Europei.Astfel, din ,,intilnirea” lipsei de viziune si proiect national (a tarilor inapoiate), cu aceeasi minus programatic al UE, rezulta esecul economic firesc, general al constructiei europene.Fara ca dezvoltarea economica sa aiba ca fundament stiintific/economic principii concrete (foarte multe ca numar), traduse in demersuri si proiecte economice concrete, dezvoltarea ramine (ca in Romania), ,,vom face vom drege, vom incuraja”, iar totul ramine la nivel de nevoi si ,,strategii” nerealizabile practic.
    3.Primul principiu economic al UE, ar trebui sa fie acela, ca dezvoltarea sa aiba ca prim pas, un ,,proiect national” de ,,constructie industriala” a tarilor inapoiate economic/industrial.
    Al dolea principiu necesar ar fi, cel al ,,constructiei industriale nationale” impreuna cu intreprinderi si firme UE performante (in toate tarile UE), pe baza proiectelor nationale, cristalizate intr-un proiect european care sa cuprinda obiective si termene, resurse institutionale de prognoza si logistica industriala, proiectare/executie, finantare, monitorizare a procesului de dezvoltare, pe termene scurt, mediu si lung, etc.
    Pentru o asfel de evolutie ,,manageriala” (directa) a dezvoltarii nationale, UE ar trebui sa iasa din stagnarea mentala birocratica economica in ,,strategii teoretice”, construind o structura institutionala TEHNOCRATA, de planificare, proiectare, integrare industriala, pregatire a tarilor ,,flancului sudic”, pentru a realiza cerintele firmelor avansate, care implementeaza intreprinderi si servicii industriale.Daca aceasta structura exista, macar dupa 2007, uzina Dacia era locata in Romania, iar nu in Maroc, efectele unui proces incipient de dezvoltare, scutind Romania de pierderea fara compensari, a creierelor si ,,mainilor harnice” din tara.
    4.Tarile flancului sudic sint apropiate ca nefunctionalitate economica cu sufocanta Romanie pentru afaceri (cu indicele de competitivitate economica, subafrican, 74), ceeace impune ca urmator principiu al dezvoltarii economice, aducerea acestui indice, catre cel ai tarilor dezvoltate, dar cel putin catre cifra 30.Orice sustinere financiara sau economica este inutila, cita vreme Romania sau Grecia, au indicii de competitivitate/functionalitate dubli de slabi, fata de cifra 30, sub care investitorii straini nu se apropie de ele, dupa Criza.
    Aici discutia intra pe teritoriul paradigmei ,,noului institutionalism”, care necesita un proiect special, pe care Romania sau UE, nu are cum (si cine) sa-l ,,produca”, acesta fiind ,,exogen” micro si macroeconomiei, adica teritoriului stiintific al economistilor.
    5.Solutiile la actuala criza, generata de lipsa de ,,alcatuire institutionala si politici federale” ale UE, care sa construiasca ,,inlocuitori functionali si fezabili” in economia comuntara pina la transformarea acesteia in ,,Statele Unite ale Europei”, pe model American exista si le-am propus recent, Ambasadei Germane din Bucresti.
    Colectivele unor eminenti economisti romani, impreuna cu cei ai Instututului German de Cercetari Economce din Berlin, ar putea ,,transforma” principiile, tehnicile de accelerare a dezvoltarii industriale, instrumentarul de lucru aferent, etc. , intr-un ,,proiect European”, capabil sa articuleze dezvoltarea nationala cu cea a UE, a proiectelor de crestere a intreprinderilor industriale si agricole din tarile dezvoltate sau multinationale cu cele din tari ca Romania, Grecia, etc.
    Probabil ca la fel cu ignorarea de catre Guvernul Ponta, a ofertei ,,proiectului national de reconstuctie economica si industriala”, Ambasada Germaniei va ignora propunerea, ea fiind ceva cu mult inaintea ,,vremurilor” din Europa, unde inca nu exista perceptia si viziunea stiintifica economica asiatica, calitativa asupra tehnicilor dezvoltarii in epoca globalizarii. ,,Intelighentia” economica din Europa este foarte departe de a decela si ,,accesa” noile oportunitati stiintifice si instrumente de reformare/restructurare ,,tehnocrata” a economiilor nationale si a celei de ansamblu comunitar, pe noul model calitativ, de dezvoltare economica, construit in Asia emergenta.
    6.Modelul bugetar traditional, european de dezvoltare economica, axat in special pe politicile fiscale si monetare, ,,sufoca” orice alta viziune si solutie alternativa nationale – desi incapacitatea acestora de a genera dezvoltare economica, este mereu repetata, fiind si una din concluziile de fond, ale Conferintei pe tema aderarii la moneda Euro.
    Schimbarea prin ,,restructure” a economiei nationale (si comunitare) se afla in tema oricarei analize economice si este ceruta imperativ in seturile de solutii ale economistilor.
    Cu toate acestea, componentele ,,restructurarii”, ca elemente calitative ale dezvoltarii (specifice Asiei emergente) nu sint cunoscute Europei economice.
    Tinind de caracteristica calitativa a cresterii economice, instrumentele ,,restructurarii” sint exogene ,,pietei” (micro si macroeconomiei), pe care se sprijina modelul economc in Europa, astfel ca au ramas necunoscute si inutilizabile de catre economistii europeni.
    Nefunctionalitatea modelului bugetar de crestere, datorita insuficientei de active economice si industriale care sa alimenteze Bugetul cu bani pentru dezvoltare, se ,,combina” (nefericit) cu inexistenta tehnicilor de restructurare care sa aduca competitivitatea/functionlitatea economica catre indicele 30, incit sa avem investitii straine masive.
    Suma ,,binomului” : lipsa bani (bugetari) pentru dezvoltare, plus lipsa de tehnici de restructurare(din necunoasterea componentelor competitivitatii), ,,egal” faliment economic national si comunitar…

  8. Stimate,
    d-le Paul_,
    Premiile Nobel pentru economie, se acorda pentru studiile in macro si microeconomie, ca ,,parti” ale studiului pietelor nationale si mondiale.
    Lipseste o ,,stiinta a dezvoltarii economice”, avind ca obiect de studiu, ,,constructia economica” si industriala-agricola de la A la Z in tarile inapoiate/primitive (de nivel african), ori de ,,reconstructie economica si industriala-agricola in fostele tari comuniste (ca Romania unde s-a ales praful de mostenirea industriala) si in sfirsit de accelerare a dezvoltarii si modernizarii industriale, in tarile dezvoltate.
    Nu exista studii in acest domeniu, lipseste orice bibliografie pe tema dezvoltarii economice, iar drept consecinta practica, nu exista ,,baza teoretica” pentru a construi proiecte nationale de dezvoltare economica rapida.In lipsa studiilor aprofundate si a incercarilor de a construi o astfel de stiinta economica, lipsesc principiile generale, politice, economice, sociale, normative, juridice, constitutionale, organizatorice, tehnico-stiintifice, etc. care sa orienteze si traseze riguros stiintific, limitele intre care o ,,guvernanta economica” este eficienta, pozitiva, la nivel national si mondial.Fara o astel de stiinta, nu exista nici tehnicile si mecanismele care asigura o dezvoltare economica rapida si echilibrata sub toate dimensiunile.
    Existenta unei astfel de stiinte si a proiectelor nationale de dezvoltare economica, ar scuti lumea de crize si dezechilibre, asigurind posibilitatea elaborarii unei ,,stiinte a echilibrului economic mondial”.Numai atunci stiinta economica ar avea o ,,cuprindere mondiala” a fenomenelor economice nationale, ca prima conditie de a preveni crizele de orice tip.
    Premiile Nobel s-au acordat pentru solutii teoretice ori practice (aplicate) unor lucrari care au adus rezolvari punctuale in domeniul micro sau macroeconomic, totul desfasurindu-se in zona stiintifica a ,,econometriei”, mai nou, a ,,economiei matematice cantitative”, care exprima tot mai précis si elaborat fenomenele din domeniile respective.
    In domeniul ,,evolutiei economice”, perceputa in continua dezvoltare ,,cantitativa”, alaturi de componentele active economice (studiate de micro si macroeconomie), exista si componentele exogene acestora:politice, economice, sociale, administrative, organizatorice, normative, etc.
    Uneori importante, alteori decisive – raporturile, influentele si determinarile acestora asupra componentelor economice sint foarte putin studiate si cunoscute si nu pot fi cuprinse in ,,paradigma economismului”. Economistul nu poata opera deopotriva cu ambele componente, cita vreme una-i ramine necunoscuta, neputind construi ,,stiinta dezvoltarii economice” cu functiile de reglare nationala totala.
    Nu-mi propun aici sa arat cum se pot ,,impaca/combina” cele doua domenii, economic (al micro si macroeconomiei) cu componenta ,,exogena” economicului pentru a construi noua ,,stiinta”, ci caut sa sugerez cauza, care face deocamdata imposibila asteptarea, ca premiantii Nobelului pentru economie, sa fi putut intelege si preveni crizele care bintuie permanent, lumea economica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Daianu
Daniel Daianu
Ministru al finanţelor între 1997-1998, profesor universitar la Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din cadrul SNSPA, membru corespondent al Academiei Române, din 2001, preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro