vineri, martie 29, 2024

Europa la răscruce. România, încotro?

Papa Benedict al XVI-lea a susținut că originea divină a Bisericii Catolice e dovedită de faptul că până acum clerul n-a reușit să o distrugă. Calitatea și bunătatea (“goodness”) idealului european s-a probat și prin rezistența acestui ideal la abuzarea sa de către eurocrați. Lucrurile însă se schimbă rapid, iar asta n-ar trebui să ne mire: în timp ce Iisus a promis imortalitate Bisericii Sale, nimeni n-a dat o asigurare similară Uniunii Europene.

Acestea au fost cuvintele cu care Antonio Martino, fost ministru de externe și al apărării în guverne constituite de Partidul Forza Italia, economist liberal, președinte între 1988-1990 al influentei grupări intelectuale liberale Mont Pelerin Society, și-a încheiat discursul rostit în deschiderea lucrărilor conferinței Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni care a avut loc la Messina în 29-30 noiembrie 2013. Antonio Martino este fiul lui Gaetano Martino, un important politician liberal italian din epoca post-belică care jucat un rol esențial în organizarea Conferinței de la Messina din 1955 a miniștrilor de externe a miniștrilor celor șase țări din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, un eveniment pivotal pentru re-lansarea mișcării de cooperare europeană în anii 50 și pentru crearea doi ani mai târziu a Comunității Economice Europene, precursoarea Uniunii Europene (UE) de astăzi.

La aproape 60 de ani de la prima Conferință de la Messina, reprezentanții partidelor afiliate Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni s-au reunit exact în aceeași locație din Taormina în care s-au desfășurat o parte din lucrările conferinței din 1955 pentru a delibera asupra situației în care ne găsim în Europa în acest ceas istoric și pentru a explora posibilitatea unui model alternativ de funcționare a cooperării europene, bazat pe respect pentru suveranitatea națională, domnia legii (“rule of law”) și pe comerț liber. Au participat politicieni și experți din 16 țări, actuali și foști miniștri din partea partidelor membre în Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. A existat și o contribuție românească la această a doua conferință de la Messina, din partea singurului partid românesc afiliat la această familie politică europeană.

Dincolo de diversitatea inerentă a punctelor de vedere exprimate de către participanți, elementul comun al acestora a fost dat de nemulțumirea față de modul actual de funcționare al Uniunii Europene și de conștientizarea discrepanțelor uriașe dintre așteptările inițiale privind integrarea europeană și rezultatele pe care le experimentăm direct astăzi (fapt excelent exprimat în modul în care Antonio Martino, un euro-realist convins, se raportează la moștenirea istorică a tatălui său, Gaetano Martino, unul din promotorii inițiali ai cooperării și integrării europene). În contrapondere la impasul istoric în care se găsește astăzi Europa și la perspectiva transformării Uniunii Europene într-o structură federativă, în “Statele Unite ale Europei”, conservatorii și reformiștii europeni au afirmat voința comună de propune un model alternativ de funcționare a cooperării europene, bazat pe respectarea suveranității statelor naționale, pe domnia legii și pe liberul schimb între toate țările de pe continent care sunt membre ale Consiliului Europei (nu doar între Statele Membre ale Uniunii Europene).

Criza economică prelungită în care se află atâtea țări din Europa a scos la iveală carențele constitutive ale actualului design instituțional european. Aranjamentele instituționale curente ale Uniunii Europene nu numai că n-au ajutat la depășirea crizei, dar s-au dovedit a fi contra-productive. Uniunea monetară și moneda euro, care pentru federaliști ar fi trebuit să facă ireversibilă integrarea economică și să cimenteze viitoarea uniune politică deplină, au agravat, în fapt, falia istorică și divergențele dintre economia orientată spre export a Germaniei și economiile altor țări din UE. Nemulțumirile față de modul în care UE a gestionat criza financiară sunt foarte pronunțate mai ales în rândul politicienilor din țările mediteraneene, în condițiile în care rata șomajului în aceste țări, mai ales în rândul tinerilor, se ridică la cote singulare în istoria recentă iar o întreagă generație de tineri a ajuns să fie privată de experiența existențială de a fi angajat și a avea un loc de muncă.

În discuțiile din cadrul conferinței a fost evidențiat faptul că liderii statelor din zona euro, în special conducătorii Germaniei, se află în fața unor opțiuni extrem de importante iar de deciziile luate de aceștia vor depinde șansele de viață a multe milioane de oameni din țările europene.

O primă opțiune ar fi să se accepte evidența faptului că unele state nu (mai) sunt calificate pentru calitatea de membru în uniunea monetară și că ar trebui să li să permită acestor state să revină la monedele lor proprii. Dincolo de efectele imediate sau de durată asupra țărilor care ar renunța la euro, o astfel de acțiune ar putea să aibă un impact devastator asupra economiei germane, care, ca economie orientată spre export și dependentă de importuri critice de materii prime, va resimți din greu efectele tranziției la un noua monedă și a neîncrederii cu care această nouă monedă va fi întâmpinată de piețe.

În aceste condiții, este foarte probabil că și pe mai departe, opțiunea preferată de liderii germani va fi aceea a devaluării interne în țările îndatorate de la periferia zonei euro, care, atâta vreme cât vor fi în uniunea monetară, nu vor putea să recurgă la alte soluții majore de ajustare economică. Rămâne însă de văzut cât timp devaluarea internă va mai putea fi suportată și gestionată în parametrii unui regim politic democratic în aceste țări care de ani buni de zile băltesc într-o criză economică profundă (în Grecia, de exemplu, rata șomajului în rândul tinerilor a ajuns la peste 60 % iar de la începutul crizei s-a înregistrat o creștere a sinuciderilor cu 40%).

Relaxarea politicii monetare și adoptarea unor măsuri contra-ciclice cu potențial inflaționist este o altă opțiune față de care există poziționări absolut diferite în rândul decidenților din diverse țări ale zonei euro: în timp ce pentru mulți politicieni din țările supuse devaluării interne o relaxare monetară fie și cu consecințe inflaționistă este preferabilă stagnării economice actuale, pentru politicienii germani ca și pentru Banca Centrală Europeană (ca cărui mandat a fost croit după modelul Bundesbank) inflația este un fenomen tabu, respins automat și combătut cu toate mijloacele.

O altă opțiune ar fi transferurile inter-guvernamentale (cum se practică în statele federale), dar în lipsa unui sistem federal european și al legitimității politice aferente, o astfel de opțiune nu este una practică în acest moment istoric.

Calitatea leadership-ului demonstrată de conducătorii politici europeni (în particular cei din Germania) de la începutul crizei până acum nu e dătătoare de speranțe în privința posibilității luării unor măsuri curajoase pentru ieșirea din impasul în care se găsește astăzi Uniunea Europeană. Este foarte probabil că actuala stagnare va continua și că discrepanțele dintre centrul și periferia zonei euro, dintre dinamismul economiei germane și declinul economiilor și societăților mediteraneene se vor accentua și mai mult în anii care urmează.

Criza economică prelungită, nemulțumirile populației dar și frustrările politicienilor față de modul în care criza a fost gestionată în cadrul actual al UE nu pot decât să aibă consecințe negative asupra legitimității instituțiilor europene și să ridice noi semne de întrebare față de oportunitatea continuării cursului de unificare politică pe care anumite elite politice europene par a fi dispuse să-l continue cu orice preț. Instituțiile europene au avut întodeauna o problemă cu legitimitatea dar atâta vreme cât a existat creștere economică iar această creștere putea fi revendicată drept efect al politicilor de integrare europeană (gen piața unică europeană, etc.), s-a putut sconta pe faptul că prosperitatea unui număr tot mai mare de cetățeni va putea compensa, până la un punct, carențele de legitimitate ale instituțiilor europene. Pe de altă parte, dacă vorbim de lipsa de legitimitate a instituțiilor europene, nu trebuie trecut cu vederea legitimitatea îndoielnică a jurisprudenței create la nivelul Curții Europene de Justiție, care, fără să aibă un mandat constituțional adecvat, a ajuns să se substituie și să se contrapună jurisprudenței create în cadrele legitime de la nivelul statelor naționale.

Astăzi, însă, într-un context de criză profundă, când se dovedește că designul unor instituții europene este fundamental viciat (în primul rând al uniunii monetare), a persista în speranța că eficiența și prosperitatea economică vor compensa cumva carențele de legitimitate ale proiectului european s-ar putea să fie o opțiune nu doar iluzorie, dar de-a dreptul periculoasă.

Conservatorismul înseamnă în primul rând realism, capacitate și curaj de a lua realitatea așa cum este. Realitatea rezultată din deceniile de integrare și unificare europeană nu numai că nu este una foarte plăcută pentru mulți cetățeni din zilele noastre, dar se dovedește a fi și foarte diferită de cea sperată și scontată de părinții fondatori ai integrării europene. Foarte grăitoare, cu valoare simbolică imensă, este modalitatea în care Antonio Martino, un euro-realist convins și un critic de lungă durată al ideii de monedă unică europeană, se raportează la moștenirea tatălui său, Gaetano Martino, promotor în perioada post-belică a integrării economice și politice cât mai strânsă între statele Europei.

În consecință, convinși de necesitatea de găsi soluții practice, viabile și legitime la carențele structurale dovedite de modelul actual de funcționare a Uniunii Europene, conservatorii și reformiștii europeni au decis să exploreze oportunitatea unui alt model de structurare a cooperării între popoarele și statele continentului european.

Punctul de plecare a acestui efort de lungă durată este “Declarația de la Messina documentul programatic dezbătut în cadrul conferinței din 28-29 noiembrie 2013 a Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Versiunea oficială a acestui document programatic va fi publicată în scurt timp, după integrarea propunerilor avansate în cadrul conferinței de la Messina și validarea formei finale de către toate partidele membre ale alianței. Textul Declarației va fi disponibil pe site-ul Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni www.aecr.eu iar versiunea românească se va găsi pe site-ul www.nouarepublica.ro

Ca participant la cea de a doua Conferință de la Messina doresc să semnalizez publicului românesc această inițiativă a unuia din grupurile politice cele mai dinamice din Parlamentul European. În mai puțin de un an, alegerile europarlamentare din 2014 vor genera un nou raport de forțe în Parlamentul European. În contextul economic și politic actual, abordarea euro-realistă a afacerilor europene propusă de partidele conservatoare și reformiste are toate șansele să devină și mai atractivă pentru un număr crescând de alegători. N-ar fi deloc exclus ca Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni să câștige o pondere și mai mare în Parlamentul European iar inițiativele acestei grupări politice să aibă o influență și mai mare în deciziile care vor determina cursul afacerilor europene în următorii cinci ani.

Din păcate, în acest timp de posibilă bifurcație istorică, politica românească pare a se desfășura pe alt continent, nu pe cel european. Nu doar că în România politica rămâne o întreprindere excesiv personalizată (ceea ce contează este în primul rând raportarea la anumiți lideri politici și mult mai puțin opțiunea pentru valori și instituții), dar, cu foarte puține excepții, clasă politică românească pare a fi totalmente ruptă de mișcările mișcările tectonice ale politicii europene.

Nimeni din cei ce conduc România nu pare a fi luat în serios recomandarea marelui cancelar german Otto von Bismark care spunea că atunci cât te decizi pentru un curs politic, trebuie să ai pregătită și alternativa pentru cazul în care cursul ales se dovedește impracticabil (dar ne-am putea aștepta în mod rezonabil la o astfel de abordare de la cei pentru care a face politică se reduce la a fi sau a nu fi în gașca care se găsește de-a dreapta sau de-a stânga bugetului de stat?). Niciunul din conducătorii noștri actuali sau viitori nu pare a fi pregătit strategic pentru situația pe care o trăim astăzi, anume criză economică structurală prelungită și perspectiva din ce în ce mai probabilă a unei Europe “a-la-carte”, cu geometrie variabilă și cu “mai multe viteze”.

Care va fi strategia României în cazul în care consecințele crizei vor impune o regândire radicală a arhitecturii europene? De fapt, ce e bine pentru România? Care variantă de viitor european ne avantajeză? Vrem federalism și integrare în zona euro, chiar dacă suntem așa de puțin eficienți economic și nu am reușit să utilizăm fondurile comunitare pentru pune pe baze competitive economia și societatea românească? Sau, în locul Statelor Unite ale Europei, preferăm o Europă a națiunilor, în care purtătorul central de suveranitate rămâne statul național?

Acestea și multe altele sunt întrebările la care ar trebui să ne pregătim să dăm un răspuns ca stat și ca popor, pentru, indiferent dacă ne place sau nu, în următorii ani va trebui să ne asumăm responsabilitatea unor opțiuni istorice în ceea ce privește viitorul nostru în structurile de cooperare europeană. Avertismentul că “istoria îi pedepsește pe cei care întârzie, dat de Mihail Gorbaciov lui Erich Honecker în 1989, rămâne la fel de valabil în 2013 ca și în ultimul an al regimului comunist. Întârzierea elitelor comuniste din România într-o variantă de socialism stalinizant, rigid și primitiv, aflat în răspăr evident cu tendițele lumii din anii 80, a fost ispășită din greu de poporul român printr-o tranziție lungă, dificilă și cu rezultate simțitor diferite de cele înregistrate în țările unde liderii comuniști s-au dovedit a fi mult mai flexibili decât a fost Nicolae Ceaușescu. Din păcate, în 2013 elita politică românească se dovedește a fi la fel de defazată față de cursul istoriei europene. Ce se întâmplă la București în 2012-2013 dă senzația unui film cu totul diferit față de cel care rulează acum pe scenele politice din Londra, Paris, Berlin, Roma, Praga, Budapesta sau Varșovia.

Dar dacă politicienii aflați la putere în România au eșuat (încă odată), asta nu înseamnă că poporul român a eșuat în întregul său și că nu s-ar mai putea face nimic după ce, încă odată, domnii Goe ai politicii românești au căzut la examenul maturității europene. Diferența imensă față de 1989 este că acum românii se bucură de libertatea de gândire, de expresie și de mișcare și că nimeni nu-i oprește pe cetățenii liberi și cu inițiativă să compenseze prin gândire și acțiune proprie eșecul politicienilor. Spre deosebire de 1989, când informația necenzurată abia ajungea la urechile românilor pe undele Europei libere sau prin antenele orientate către televiziunile sârbești, ungurești sau bulgărești, în 2013 internetul și presa liberă și profesionistă (atâta cât mai există în România) ne permit să ne construim o opinie bine informată despre ceea ce se întâmplă în țară și în lume. Chiar dacă poate mai puțini prezenți în talk-show-urile politice curente, avem în țară și străinătate un număr mare de experți români a căror expertiză în economie, politologie, istorie, drept și alte domenii a fost certificată în mari universități ale lumii. Avem platforme de dezbatere publică liberă de mare calitate, precum cea oferită de hotnews/contributors. În ciuda blocajului oligopolist de pe piața politică, piața ideilor din România nu are de ce să rămână în afara marilor dezbateri intelectuale din lume.

Iar una din marile dezbateri ale vremii noastre este dezbaterea despre viitorul statului național și despre finalitatea Uniunii Europene. Dacă în urmă cu câțiva ani trendul istoric părea a fi cel în direcția coagulării Statelor Unite ale Europei, astăzi situația este mult mai complicată. Trebuie să admitem acest fapt, indiferent dacă ne place sau nu sau dacă suntem sau nu pregătiți să discutăm acest subiect. La sfârșitul săptămânii trecute la Messina și Taormina în Italia, acolo unde în urmă cu 57 de ani, s-a decis un curs istoric care a dus la Uniunea Europeană așa cum o avem astăzi, Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni a ințiat o dezbatere despre un model alternativ la cel pe care Uniunea Europeană funcționează în acest moment.

M-am simțit enorm de privilegiat să pot reprezenta un punct de vedere românesc în această conferință. Consider că e de datoria mea ca român să le semnalizez compatrioților mei că această dezbatere a început și că, dincolo de urgențele curente ale domnilor Ponta, Antonescu, Băsescu sau Voiculescu, noi, cetățenii liberi și responsabili din această țară trebuie să avem propriile noastre dezbateri pe marile teme europene. Nu pot decât să sper că textul de față va reprezenta o modestă contribuție la inițierea acestor dezbateri libere prin care noi, cetățenii României, vom reuși să decidem în mod democratic și în deplină cunoștință de cauză care va fi cursul istoric pe care vrem ca țara noastră să-l urmeze în următoarele decenii. Altfel, istoria îi va pedepsi din nou pe cei care-au întârziat. Vae victis!

PS: Pentru o relatare din presa britanică despre acest eveniment cititorii contributors.ro pot consulta articolul lui Dominic Lawson din Daily Mail: http://www.dailymail.co.uk/debate/article-2516676/Could-moment-tide-history-turned-EU.html?ITO=1490&ns_mchannel=rss&ns_campaign=1490

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Initiativa remarcabila, dupa cum propuneam intr-un comantariu la un articol anterior o veritabila schimbare de repertoriu.
    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/contractul-%E2%80%9Dbechtel%E2%80%9D-partea-scapata-de-sub-controlul-corpului-premierului-ponta/#comments
    Este dovedit faptul ca statele europene functioneaza in „viteze” diferite, uniunea acestora trebuie precedata de armonizari care sa le apropie pe baza unor principii unanim acceptate, prin luarea unor masuri adaptate realitatilor fiecaruia in parte care sa aiba obiectivul comun al convergentei spre o Europa a progresului tuturor natiunilor.

    • recunoastrea PUBLICA a Europei cu doua viteze nu este politic acceptabila (inca?). Integrarea a fost lasata la mana guvernelor nationale handicapate de alegerile politice nationale si de partidele cu iz nationalist din propriile tari.
      Nu putem azi sa intrevedem cu precizie efectul peste doi ani al integrarii bancare (eu personal il vad ca extrem de benefic). Crearea unor euro-regiuni viabile care sa stearga orice granita iar va avea un efect integrator.
      Trecem cu vederea infiintarea unui parchet european (asa cum niste orbeti din RO minimalizeaza manadatul european de aducere), a integrarii retelelor celulare de telefonie (prin uniformizarea tarifelor nationale si de roaming).
      Eu nu vad acesti pasi ca fiind reversibili, iar comunitatea de afaceri din orice tara este contra reintoarcerii la o moneda locala.

    • Eu nu reușesc să înțeleg anti-europenismul ăsta văzut drept soluție a problemelor. Ce-ar trebui să facă Botoșaniul sau Vasluiul, să-și facă monedă proprie fiiindcă nu pot ține pasul cu Cluj sau Timiș? Ce ”armonizări” ar trebui să facă Timișul sau Clujul, ca să fie pe placul Botoșaniului sau Vasluiului?

      Problemele de azi din Uniunea Europeană nu se datorează unor măsuri impuse de Bruxelles, ci inconștienței guvernanților proprii, în țările mediteraneene. Asta e soluția-minune, devalorizarea monedei proprii? De câte ori dăm cu oiștea-n gard, din motive de populism și corupție, mai devalorizăm o dată moneda și o luăm de la capăt, cu aceleași metehne ca și până atunci?

      Nucleul inițial al Uniunii Europene, ”inner six”, era format din țări responsabile (cu o singură jumătate de excepție, jumătatea de sud a Italiei.) care sunt și astăzi țări responsabile și vor continua să aibă o uniune economică și vamală, o monedă comună și un spațiu Schengen. Mi se pare profund greșit, ca român, să cânți prohodul Uniunii sau al monedei unice. Indiferent dacă faci asta inspirat de propaganda de la Russia Today sau datorită propriei capacități limitate de înțelegere.

      Nimic din eventualele efecte negative ale unor măsuri de la Bruxelles nu pot face atât de mult rău României încât să se compare cu deciziile proaste pe care politicienii români le-au tot luat și le iau de capul lor. Cine vrea să se prezinte în alegeri cu promisiunea ieșirii din Uniune, e liber să o facă. Dar ”inner six” vor merge mai departe și România se va uita cu jind la nivelul lor de trai, exact ca și înainte de 2007.

  2. Exceptional articol,felicitari autorului !
    Din pacate, pentru Romania nu se vede o schimbare in viitorul apropiat. Electoratul needucat, „captiv” si resentimentar va hotari, se pare, si viitorul celor harnici, educati,cinstiti si … idealisti
    Aveti dreptate cand spuneti ca azi romanii se pot informa, ca numarul celor bine pregatiti si validati de institutii stiintifice prestigioase este tot mai mare. Se pare, totusi, ca nu s-a atins „masa critica” din care sa rezulte un grup unit in convingeri si hotarit in actiune, capabil sa proiecteze in fata natiunii liderii care s-o convinga, s-o insufleteasca,, s-o conduca spre o acctiune politica
    Doamne, cat mai avem de asteptat ?

    • vorba lui STan Papusa la o bere: „ne vor civiliza UE cu ciomagul”. Chiar daca destui politicieni NU inteleg (eufemism) ce este si ce face UE asta nu inseamna ca directivele si integrarea nu exista.
      Amintesc cuviontele lui Mihai Tanasescu (fost ministru de finante in guv.Nastase, fost vicepresed PSD, actualmente VP la Banca EUropeana de iNvestitii): ” Ponta nu se poate baga in ajustarea tarifelor la carburanti, caci ajutorul de stat si libera concurenta nu pot fi incalcate de un guvern membru UE” [citat aproximativ].

  3. sunt curios sa vad ce alternative s-au propus.insa Papa nu are dreptate ca Biserica Catolica e de origine divina.Biblia arata de fapt prin profetiile din Daniel si Apocalipsa ce origine are biserica catolica.

  4. Nu va lasati prostiti de frazele magice promovate de exaltatii de la Noua Republica.
    In spatele ideilor se afla prefigurat un scenariu demn de Iran, unde desigur si ayatolahul probabil supravietuieste gratiei divine. Sau persistenta Al-Qaida.
    Dl Berari incearca sa faca din tantar armasar, sa prezinte un actor minorsi obscur politic pe scena europeeana , raportat la fortele politice clasice si sa-l transforme cel putin la nivel mediatic ca noul trend.Din contra, Romania trebuie sa fie ferita de un trend care conduce si mai acut spre un Ev Mediu, unde prejudecatile religioase inoculate ale unora sa devina politici de stat.
    Caci in Noua Republica au ramas doar exaltatii, care cred sectar ca vor atinge adevarul prin reintoarcerea la valori perimate social daca e sa raportam la evolutia lumii occidentale moderne.
    Vae victis intradevar, pentru ca la coruptia celui mai mare partid de stanga, impotenta partiduletelor de dreapta se prefigureaza niste oameni pictati in ingersi care insa sunt diabolic de antidemocratici pe planul propriei formatiuni, eliminand fara scrupule toti cei care au aderat initial la o idee de reforma, dar care au avut un punct de vedere contrar indobitocirii religioase practicate.
    Poate nu e o coincidenta ca din Romania de azi, printre stirile majore avam un superinternat de formatat cerebral preoti cu credinte relative in conditii aproape de raportat raportate la masa credinciosilor normali si un spital oncologic unde pacientii mor pe capete.

    • Draga Domnule,

      Iubire perimata nu exista, iubirea adevarata nu trece, este indragosteala, prosteala, sex, dar nu e iubire. Puteti vorbi de iubire la trecut in ceea ce ii priveste pe parintii sau copiii dv.? Sper ca nu.

      La fel si „valori perimate” este un pleonasm. Daca sunt valori ele nu ajung sa fie depasite, eventual doar neintelese de o masa de oameni pe care cu grija sau prin lipsa de grija a guvernantiilor a ajuns sa fie buna doar de manevre electorale. Conducatorii au reusit sa o aduca intr-un staiu de animalitate, adica cat mai orientata spre instincte si material. Material, bunuri pe care nici macar nu le ofera. Pana acuma se raporta, a crescut PIB-ul cu X,Y%, rata somajului a scazut la Z,H% ca mare realizare ca si cand viata noastra ar sta in statisticile lor; sau gradul nostru de fericire ar depinde de cifrele lor si nu de alte lucruri. Cu totul altele.

      • Draga dle,

        1.Iubirea exista marginal in discursul NR. Exista in schinmb- in contrast cu notiunea de iubire*relativa, de alfel” – ura, eliminarea si extremismul actiunilor.
        Verbale si Fizice.

        2.Valori perimate, deoarece vin in contradictie ca si filozofie de actiune si declarativa a NR, cu principiul libertatii individuale, primul la baza societatilor democratice. Libertatea de alegere individuala nu exista ca si valoare pentru oamenii din NR exista doar obligatia sociala de a adera la ideile unora mai religiosi si extremi verbali, din NR,prezentata sub forma de machiaj pe piata publica ca si democratie si intoarcerea la un discurs legionar, extremist de dreapta, in care minoritati ar trebui eliminate de la participarea din societate, iar actiunea administrativa s-ar aplica dupa un principiu extrem de subiectiv.

  5. Pare mai mult o propaganda mai subtila pentru Noua Republica. Unele lucruri sunt adevarate, zic eu, ca de exemplu faptul ca moneda unica a fost un proiect politic mai intai, sperat a deveni si unul economic viabil. A fost, cumva, inaintea vremii.
    Trebuie sa recunoastem insa ca problemele se datoreaza in mare masura si politicilor iresponsabile ale statelor sud-europene aflate acum in dificultate si care refuza sa accepte realitatea aratand cu degetul spre Germania.
    Pentru o perspectiva mai detaliata si tehnica asupra monedei Euro, va recomand lectura de mai jos. O gasesc bine argumentata factual, scrisa de un profesionist.

    http://mises.org/books/bagus_tragedy_of_euro.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Corneliu Dan Berari
Corneliu Dan Berari
Corneliu Dan Berari a studiat filosofie, ştiinţe politice şi drept internaţional la Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea din Manchester, Universitatea Central Europeană şi Universitatea Ludwig-Maximilians din Muenchen. Din 2004 lucrează în domeniul dezvoltării regionale şi al atragerii de fonduri europene. Vicepresedinte al Partidului Noua Republică.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro