duminică, noiembrie 29, 2020

Europa Liberă în limba română, după Decembrie 1989-câteva precizări (I)

S-au împlinit zilele acestea 25 de ani de la încheierea operațiunilor de la München ale postului de radio „Europa Liberă”. Tocmai de aceea, consider util acest remember.

Prima emisiune a postului de radio “Europa Liberă” a fost difuzată, deloc întâmplător, la 4 iulie 1950. S-a întâmplat să fie în limba cehă. Zece zile mai târziu, pe 14 iulie, a fost difuzat și întâiul program în limba română, astfel începând istoria celui ce avea să fie unul, dacă nu cumva chiar cel mai ascultat Departament din alcătuirea marelui post de radio anticomunist cu sediul la München.

1989, anul marilor transformări, anul căderii regimurilor comuniste din Europa de Est, găsea Secția română a Europei Libere într-o situație deloc de invidiat. La 13 noiembrie 1988 a încetat din viață Vlad Georgescu, ultimul mare director al Departamentului. Decesul istoricului specializat în Epoca Luminilor pe care viața l-a convertit la jurnalism a luat pe nepregătite conducerea americană care, în absența unei soluții de durată, i-a încredințat direcția interimară lui Nestor Ratesh, de mulți ani corespondent la Washington. Excelent jurnalist, remarcabil cunoscător al intimităților politicii americane, odată venit în Capitala Bavariei, Nestor Ratesh s-a dovedit, după mărturia lui Gelu Ionescu (cf. Copacul din câmpie), un mai puțin bun cunoscător al realităților românești, dar și un manager controversat, care, după spusele binecunoscutului redactor al Actualității culturale românești, „nu avea ceas”, întârziind necesarul ok, în absența căruia nici o emisiune nu putea fi înregistrată și difuzată pe post.

Dacă primul defect a fost prompt reparat, calitățile de gazetar ale lui Nestor Ratesh spunându-și cuvântul, cel de-al doilea a rămas, din câte se pare, de nevindecat. De unde o tot mai accentuată stare de nemulțumire în rândurile membrilor Departamentului care, conjugată cu imposibila rezolvare a unor probleme ce țineau de situația familială a directorului, au dus la încheierea interimatului acestuia la data de 31 octombrie 1989.
„Americanii”, așa cum li se spunea în studiourile din Englischer Garten, au hotărât să îl numească director en titre pe Nicolae Stroescu-Stânișoară, de mulți ani director adjunct, cel ce asigurase, de altfel, conducerea Secției române, în perioada bolii lui Vlad Georgescu. Intelectual rafinat, posesor al unui doctorat în filosofie obținut în Germania, noul director era, din păcate, și îl citez din nou pe Gelu Ionescu, „foarte puțin gazetar”.
Cu toate acestea, Departamentul românesc al Europei Libere, din a cărui conducere mai făceau parte Mircea Carp și Victor Cernescu (Romilo Lemonidis) în calitate de directori adjuncți, Liviu Tofan, din 1980 devenit șef al Știrilor, cu Neculai Constantin Munteanu în fruntea Actualității românești, și-a făcut exemplar datoria în zilele Revoluției române. A informat cu responsabilitate profesională, dar și cu promptitudine despre evenimentele din țară, a izbutit să înlăture încercările de intoxicare legate de primele acțiuni, controversate și deja creatoare de semne de întrebare, ale noii conduceri a țării, o conducere suspect de rapid instalată în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, responsabil cu intoxicarea fiind Emanuel Valeriu despre care se va afla ceva mai încolo că venise de multe ori cu misiuni bine precizate la München. Aceasta în anii în care unui român obișnuit îi era extrem de greu să intre în posesia unei vize și a unui pașaport pentru Occident.
Mai repede decât ne puteam aștepta, dar firesc din perspectiva faptului că cei aflați în conducerea CFSN, pe rând abandonată de adevărații anticomuniști, și-au arătat adevărata față, Departamentul Românesc al Europei Libere a provocat iarăși, ca în vremea comunismului, iritări, supărări, enervări la București. Le-a dat expresie însuși Ion Iliescu. Nu erau deloc agreate nici vizitele, dar nici relatările de la București, ale acelor redactori ai Secției române care s-au grăbit să vină în Capitala României spre a acoperi marile manifestații anticomuniste din perioada ianuarie-aprilie 1990, evenimentele de la Târgu Mureș din martie 1990, mitingul-maraton din Piața Universității. Și care au relatat complet, corect și iarăși defel pe placul lui Ion Iliescu și al acoliților acestuia despre Marea mineriadă din 13-15 iunie 1990. E vorba despre Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Liviu Tofan, Nestor Ratesh, Doina Alexandru (Doina Xifta).
A devenit limpede că, deși Televiziunea Română și Radio București își redobândiseră orele de emisie, dar nu și autonomia redacțională, că, în pofida faptului că apăruseră pe piață nenumărate publicații independente, că fuseseră reînființate ziarele de partid, altele decât Azi, Dimineața sau Adevărul din vremea directoratului lui Darie Novăceanu, toate controlate draconic de FSN, că România liberă devenise un avanpost al luptei anti-comuniste, misiunea Europei libere în limba română era departe de a se fi încheiat.
În alte zone și țări ale Europei de Est, înșiși noii conducători anticomuniști au înțeles că era nevoie pe mai departe de programele Radiourilor de la München. Așa încât ei înșiși au conceput și semnat apeluri către Administrația americană și Congresul Statelor Unite în care le cereau acestora să continue finanțarea emisiunilor Europei Libere căci vremea (auto)dizolvării acestui post de radio încă nu venise. Desigur, un asemenea demers nu a fost niciodată făcut de noile autorități de la București, cu atât mai puțin de Ion Iliescu.
Mai puțin din inițiativa lui Nicolae Stroescu-Stânișoară, mai curând grație acțiunii redactorilor Actualității românești, un rol aparte deținând Neculai Constantin Munteanu, și a lui Liviu Tofan, Europa Liberă în limba română și-a construit în timp o excelentă redacție bucureșteană, condusă mai întâi de Ion Bogdan Lefter, după aceea de Cristian Teodorescu. O redacție care a funcționat ca atare până la începutul anului 2004, când, restricțiile bugetare tot mai accentuate impuse de Congresul Statelor Unite, au determinat închiderea acesteia. Nu știu cât de inspirată și cât de oportună.
La München, o parte dintre programe au fost restructurate în conformitate cu noile realității, iar emisiunile de dimineață au fost relocate într-un interval orar mult mai prietenos (7-12). S-au făcut însă repede simțite și acolo constrângerile bugetare. În aprilie 1992 a fost închis Biroul din Paris, urmarea imediată fiind încetarea difuzării emisiunilor realizate de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca. S-au restrâns apoi orele de emisie de dimineață. În iunie 1994, Nicolae Stroescu-Stânișoară a fost înlocuit la conducerea Departamentului românesc de excelentul jurnalist Emil Hurezeanu.
Din păcate însă, soarta Radiourilor de la München fusese deja pecetluită. Din considerente financiare, „americanii” au decis strămutarea la Praga a complexului Europa Liberă-Libertatea, ca și o reducere semnificativă a orelor de program. A contat și considerentul că marele post de radio anticomunist ar putea dobândi o percutanță simbolică, dacă nu și de altă natură, în momentul în care emisiunile îi vor fi difuzate dintr-o fostă capitală comunistă.
În ianuarie 1995, în fruntea Departamentului românesc a revenit Nestor Ratesh, Emil Hurezeanu preferând, pentru moment, să își caute un rost din poziția de director al Secției române a postului de radio Deutsche Welle. Puțini dintre foștii redactori ai Departamentului românesc au decis să îl urmeze pe Nestor Ratesh la Praga. Motivele au fost felurite. Așa se face că din vechea redacție, la Praga au mers doar Ileana Giurchescu de la Știri și Victor Eskenasy Moroșan de la Programul politic. La scurtă vreme li s-a alăturat pentru o vreme Mircea Iorgulescu care din 1990 lucra la Actualitatea românească. Vocile de aur de odinioară ale Europei Libere, N. C. Munteanu, Emil Hurezeanu, Șerban Orescu au mai susținut o vreme, în calitate de colaboratori externi, comentarii săptămânale. Vechii știriști Edelina Stoian, Rodica Dinulescu (Vroni Brunner) sau Horia Costescu (Andi Ștefănescu) au avut perioade de colaborare mai lungi sau mai scurte. Ioana Crișan (Gertrud Dumitrescu), una dintre marile crainice ale Radioului, nu și-a trimis doar vocea, care a mai putut fi auzită anunțând emisiunile tradiționale păstrate ca atare în grila postului, ci în câteva rânduri a mers și ea la Praga, însă nu în calitate de crainică, ci în aceea de director de producție. Ceva mai încolo a putut fi reauzită și vocea Ioanei Măgură-Bernard anunțând începutul noii emisiuni numite Actualitatea.
Mutarea de la München la Praga s-a produs la începutul lui iunie 1995. A fost o săptămână de tranziție în care unele programe au fost transmise din noul sediu, altele din cel vechi. Astfel, până miercuri Actualitatea românească a fost difuzată tot de la München, loc de unde au fost transmise până duminică buletinele de știri și Programul politic. Ultimul Program politic münchenez a fost prezentat de Mircea Carp, devenit celebru datorită salutului său S-auzim numai de bine!, iar ultimul buletin de știri a fost citit de crainicul Ștefan Carabin (Horia Georgescu) și redactat de Edelina Stoian. Care a intervenit în final la microfon spre a-și lua „la revedere”, citind numele tuturor știriștilor și al crainicilor Europei Libere în limba română.
Un prezent al Departamentului românesc al Europei Libere ajungea astfel la final. Nu și istoria acestuia

Radio Europa Liberă înseamnă oameni. Oameni care au ceva de spus.

(Va urma)
Acest comentariu a apărut pentru întâia oară pe blogurile adevărul.ro la data de 13 octombrie 2015.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „Nu și istoria acestuia…”

    Ba, eu cred că da.

    Îmi pare nespus de rău să observ că actualul Radio Europa Liberă – România este o umbră tristă a ceea ce a fost REL înainte de 1989.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

“Tradiţia” Sf Andrei, moaştele lui Eminescu şi cruciadele IPS Teodosie Tomitanul

Arhiepiscopul Teodosie de Constanţa, acest Radu Mazăre al BOR, se agită periodic pentru organizarea câte unui carnaval televizabil, în bunul obicei local....

Netflix, Sir David Attenborough și morsele care se „sinucid” din cauza încălzirii globale – Un nou exemplu de fake news și manipulare climatică

Pentru a șoca și manipula cu succes opinia publică naivă și mai puțin informată, o parte a mass mediei recurge la ceea...

… drumul spre iad al Papei Francis

... si-atunci aveti a ma ierta daca nu voi discuta acum nici alegerile din Romania sau din Statele Unite, nici Ziua Recunostintei,...

Țara noastră în termeni de destin*

In interviurile pe care le-am făcut în marginea recentului dialog epistolar cu Andrei Pleșu intitulat Despre destin, am fost întrebat în câteva...

Despre utopia energiei eoliene offshore a României

Actualul articol este generat de faptul că în proiectul de Strategie Energetică generat de MEEMA (aflat încă în discuție), precum și în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.