miercuri, mai 18, 2022

Europa Liberă în românește, prin documente

Am comentat în urmă cu foarte puțină vreme apariția la relativ nou înființata editură bucureșteană Omnium a cărții lui Liviu Tofan Ne-au ținut în viață. Volum serios, documentat până în cele mai mici amănunte, în cuprinsul căruia autorul realizează un subtil aliaj între condiția de istoric și aceea de martor nemijlocit izbutind, în consecință, să ne ofere cea mai serioasă și mai deparazitată de partizanate poveste a Departamentului Românesc al Europei Libere.  Din, indubitabil, etapa și cea mai consistentă, și cea mai glorioasă, și- îmi măsor bine cuvintele-  și cea mai eroică a existenței sale.

Ne-au ținut în viață este, repet, o introducere în tot ceea ce a însemnat activitatea cotidiană a redactorilor de la München, lucrarea facilitând familiarizarea cititorilor cu secretele unui post de radio, însă nu unul oarecare. Cartea acoperind intervalul de timp dintre începutul anilor 70 și 1990 și încă puțin după aceea. Acest puțin însemnând, în mare, partea finală a operațiunilor radiofonice de la München, o parte finală cu bunele și relele pe care le presupune mai de fiecare dată iminența sfârșitului. Un sfârșit autoasumat încă din momentul înființării și care derivă din însuși caracterul militant al unui post de radio pe care nu sunt deloc puține vocile ce îl consideră cea mai eficientă componentă a politicii externe americane în Estul comunizat.

Iată că la scurtă vreme după Ne-au ținut în viață Liviu Tofan revine în librării în calitate de editor al volumului Antologia Radio Europa Liberă -101 contribuții (1956-1990), volum apărut tot editura Omnium.  Antologia este concretizarea unui proiect mai vechi al lui Liviu Tofan, acela al recuperării și redării înspre un larg segment  de receptori a măcar a unei părți din programele Europei Libere către România. În forma lui inițială proiectul viza aducerea în țară și digitizarea emisiunilor salvate și aflate azi în custodia Institutului Hoover. Care, ne încredințează editorul, ar deține 300 de astfel de documente sonore. Cartea actuală conține o selecție din cele 300 de documente sonore cărora li se adaugă transcrierea emisiunilor păstrate doar sub formă de dactilograme la Open Society Archives de la Central European University  de la Budapesta. Antologia ne este prezentată drept un proiect editorial al IICCMER.

În opinia mea, volumul înseamnă, mai întâi, la modul simbolic, nu știu dacă și faptic, un fel de sfârșit al unei controverse legate de ceea ce s-a salvat sau nu din activitatea de aproape  cinci decenii a Europei Libere în românește. Salvare o bună bucată de timp pusă sub semnul îndoielii, având în vedere felul (în opinia unora haotic) în care s-a petrecut transferarea activității Radioului de la München la Praga. O transferare a cărei eficiență și modalitate de punere în practică a provocat imediat după iunie 1995, când a fost definitiv pusă în practică, dispute. Nu insist, lucrurile sunt prea complicate pentru a fi prezentate, cu atât mai puțin lămurite, în spațiul unei recenzii de carte. Ea însăși având, de altfel, cu totul alte scopuri. Observ însă că dispunem acum de un volum masiv, aproape 800 de pagini, al cărui principal merit este acela că izbutește să ofere o imagine convingătoare a ceea ce a fost acest ziar vorbit, așa cum i s-a spus la început.

Europa Liberă  a fost, iar documentele reunite în carte o dovedesc cu asupra de măsură, un post de radio complet în a cărui ofertă zilnică se găseau și buletine de știri, și comentarii și analize politice, și programe culturale și muzicale. Tot atâtea semne, semnale, indicii, uneori mai puternice, alteori mai slabe (și aici ar fi multe de discutat) că dincolo de Cortina de fier se găsesc  o lume și o Europă liberă ale cărei modele, aspirații, moduri de existență nu trebuie să rămână cel puțin necunoscute acelei jumătăți a continentului pe care un nedrept joc al istoriei și o injustă împărțeală au condamnat-o să îndure efectele nocive ale unei iluzii, ale unuia dintre cele mai cumplite și injuste experimente sociale  cunoscute de omenire.

Antologia Radio Europa Liberă  se deschide cu primul document sonor conservat din istoria postului. E vorba despre discuția pe care, în timpul primului său directorat, Noel Bernard a avut-o la data de 16 iunie 1956 cu fostul ministru de externe al României, Grigore Gafencu, intervievat după ce acesta a depus ca martor al apărării în procesul ce a urmat celebrului atac săvârșit asupra Ambasadei Române de la Berna. Ultimele mai bine de o sută de pagini din Antologie transcriu aproape în totalitate programele Europei Libere în limba română din timpul Revoluției din Decembrie 1989. O Revoluție care e foarte posibil să nu se fi înfăptuit, fără considerabilul aport de informații și de conștiință al Radioului din Capitala Bavariei.

Cartea conține multe documente redate, între timp, conștiinței publice, fie prin intermediul așa-numitei arhive istorice a Europei libere ce poate fi  consultată azi, slavă Domnului!, la orice oră, fie prin cărți (editorialele lui Noel Bernard și Vlad Georgescu, cărțile Monicăi Lovinescu și ale lui Virgil Ierunca apărute la Humanitas), ca și destule texte inedite. De pildă, imediat după mai sus menționatul interviu cu Grigore Gafencu este reprodus un editorial al lui Chiță Ionescu, director al Serviciului românesc între 1958 și 1963-64, adică înainte de a deveni autorul primei istorii serioase a comunismului din România, editoriale ale deja menționaților Noel Bernard ( am în vedere comentariile aproape zilnice ale acestuia, prețioase contribuții cu care se deschidea până la un moment dat, Programul politic) și Vlad Georgescu, ca și cele ale lui Radu Gorun, pseudonimul radiofonic al lui Mihai Cismărescu, sau Emil Georgescu. Nu lipsesc nici contribuțiile celor ce au constituit ceea ce eu aș numi echipa de aur a Actualității românești, adică Neculai Constantin Munteanu, Emil Hurezeanu, Șerban Orăscu, Gelu Ionescu grație cărora au putut fi auzite, printre altele, glasuri și poziții ale unor disidenți anticomuniști precum Doina Cornea, Mihai Botez, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu. Îi găsim antologați și pe o parte dintre contributorii la Programul politic (Mircea Carp, Raluca Petrulian, Liviu Tofan), pe George Ciorănescu (al cărui pseudonim era Gheorghe Timofte) sau pe Carmen Pompey (Anca Croitoru), pe Nestor Rateș, pe Doina Alexandru, pe Nicolae Stroescu-Stânișoară, ni se amintesc, prin cuvânt tipărit, firește, crainici precum Ioana Crișan, Ioana Măgură-Bernard, Ion Ioanid, Anișoara Negulescu. Un loc aparte este rezervat, și nu întâmplător, emisiunilor de la Paris ale Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca, ocazie de a ne reîntâlni cu Mircea Eliade sau cu Eugène Ionesco, altminteri destul de prezenți la timpul respectiv pe calea undelor.

La capătul fiecărui document, Liviu Tofan și colaboratorii săi au inserat note lămuritoare, menite fie să reîmprospăteze memoria mai vechilor ascultători, fie să furnizeze informații utile celor ce au acum ocazia de a descoperi acest prețios tezaur. În partea preliminară a volumului, Liviu Tofan a avut grijă să reamintească sintetic cam tot ceea ce a fost Europa Liberă în românește, care i-au fost programele, persnalitățile, directorii, redactorii în vreme ce în Anexe  ni se pun la dispoziție succesivele grile de programe și sacrosanctul Cod profesional al REL/RL.

Să mai fie oare nevoie să reiterez, acum, în încheierea acestor însemnări, cât de importantă a fost pentru noi Secția română a Europei Libere? Să mai fie oare necesar să aduc argumente în favoarea importanței restituirilor din carte?

Liviu Tofan (editor)- ANTOLOGIA RADIO EUROPA LIBERĂ; 101 contribuții; Editura Omnium, București, 2021       

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Am ascultat Europa Libera de cind aveam 15 ani (atunci, mai ales emisiunea Metronom) pina cind in vara lui 89 am fugit din România. Am acum o perspectiva de trei decenii care mi-a consolidat impresia despre acest grup de oameni care a facut postul de radio. Au fost ceea ce a putut avea mai bun România in perioada dura a comunismului. Eram tot timpul constient ca erau supusi atacurilor propagandistice ale regimului comunist si ca propaganda a prins la multi români obisnuiti si nu a disparut niciodata. Europa Libera era pentru liderii comunisti ce se spune ca ar fi tamîia pentru Necuratul.
    In vremurile de dinainte de 89 mi se parea sa fie asa, sa fie o infruntare la singe din partea structurilor comuniste. Era ori ei ori ceilalti, la razboi ca la razboi, si pentru o situatie ca asta poti sa ai intelegere.
    Cu ce nu ma pot consola si cred ca e grav (din cauza lucrurilor care se ascund in spatele situatiei) este tinerea sistematica la index a acestui fenomen-legenda. S-a facut foarte mult material informativ despre postul in limba Româna E L dar cumva cind te invirtesti prin societatea româneasca, oficiali sau nu, simti ca e lasata in ceata. Acesti oameni ar fi meritat onoruri, sa fie invitati ,,acasa” si in fata intregului popor sa li se multumeasca iar in numele statului sa li se ceara iertare pentru dusmania la care au fost sistematic supusi. Aceasta stare de lucruri imi da la fel de multa frustrare ACUM cit imi dadea comunismul atunci.
    Din paginile cartii inteleg insa si de ce e asa. Este citat discursul dusmanos si prostesc de atunci al lui Iliescu impotriva postului de radio. Iti dai seama ca prin asta Iliescu a pecetluit tot viitorul relatiei sale cu acest fenomen al românilor. Oare cum ar mai fi putut sa dea inapoi, sa-si puna cenusa in cap dupa ce a aparut pe calul alb al revolutiei sale, dupa ce a fost presedinte mai multe mandate si dupa ce a pecetluit profilul societatii românesti pina in prezent, cind nu mai e demult in functie? Sint convins ca de la el a pornit si el a avut grija ca acest grup eroic sa nu fie niciodata chemat si binevenit la sarbatoarea caderii comunismul. Grupul Europei Libere, Regele Mihai, acestia au fost ,,tamîa” de care a fugit si mai fuge diavolul.
    Intilnesc si acum colegi de generatie care la subiectul Europa Libera spun pass. Ei erau acolo atunci, alaturi de noi ceilalti fraieri, dar lor nu le pasa.
    Inchei spunind o absurditate pentru care sint pregatit sa fiu luat la rost, semnind cu numele meu propriu. Nu o spun nici din postura de cetatean român, ca nu sint, si nici din cea de anticomunist, ca nu-mi mai pasa de o credinta defuncta. Grupul de jurnalisti al Europei Libere ar trebui propusi pentru Premiul Nobel pentru pace (pentru ca nu exista o distinctie româneasca demna pentru asa ceva) cu justificarea ca au facut extrem de mult pentru o tara afectata la greu de dicatatura comunista.

  2. ,,Una din platformele ideologice ale acestui post de radio este de a alimenta acest sentiment de ploconire servila, de slugarnicie in fata occidentului, occidentului luminat, promotor al libertatii individului in lumea contemporana (…). Cine lucrează la acest post este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sunt oameni, sunt fugari, sunt oameni vânduţi, sunt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sunt elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari sau fugari mai recenţi, nişte băieţi zăpăciţi de o anumită propagandă şi care până la urmă nu au găsit altă sursă de existenţă decât de a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmaşe ţării noastre cum este Cornel Chiriac şi cum sunt fraţii Petrescu şi care mai sunt acolo, la postul acesta de radio”.
    Ion Iliescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro