marți, martie 19, 2024

Europa (Veche) a uitat lecţia Solidarităţii

Morala turneului președintelui Obama pentru reasigurarea Europei poate fi simbolic rezumată în cuvintele unui înțelept euroatlantist: „cu cât crezi în Vest și în solidaritatea occidentală, cu atât ai mai puțină nevoie de hardware militar. Dar dacă nu crezi în Occident, ai nevoie de semnale clare că forțele sale vor veni în apărarea ta“,obișnuia să spună Ron Asmus. Între timp, o fisură tot mai vizibilă prinde contur între cei care care cred că desfășurarea de baze NATO pe flancul estic ar provoca și mai mult Rusia (Vechea Europă) și cei care consideră că ceea ce stimulează Moscova să testeze garanțiile de securitate ale NATO ține de fapt de slăbiciunea “estului” (Noua Europă). Semnalele transmise de reprezentanții Poloniei și Estoniei la forumul de securitate de la Wrocław, chiar pe fondul turneului președintelui american, sunt revelatorii.

Desantul președintelui Obama la Varșovia (pentru aniversarea a 25 de ani de la pri­mele alegeri libere din Polonia post­co­mu­nistă) și pe plaja Omaha (pentru ani­ver­sarea a 70 de ani de la de­barcarea aliaților în Nor­mandia) are o încărcătură simbolică aparte. Sunt date esențiale în certificatul de naștere al Europei con­tem­porane. Este începutul eli­berării și, totodată, mo­mentul primelor secvențe ale prăbușirii tota­lita­ris­melor secolului XX. Tur­neul președintelui vine și în­tr-un moment în care ordinea post Răz­boi Rece se află sub asalt pe fondul ane­xării Crimeei. Din această perspectivă, a fost un turneu de reasigurare a libertății Eu­ropei. Mesajele sale au fost pe măsură: „Știu că, în istoria sa, poporul polonez a fost abandonat de prieteni în momentele în care avea cel mai mult nevoie de ei. Am venit să reafirm în numele SUA și al NATO angajamentul de neclintit față de securitatea Poloniei.Articolul 5 este clar. Un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor. Avem datoria so­lemnă să apărăm integritatea voastră te­ri­to­ria­lă. Suntem împreună, acum și pen­tru tot­deauna. Polonia nu va fi niciodată sin­gură. Estonia nu va fi niciodată sin­gură. România nu va fi niciodată sin­gură“.
Turneul lui Obama în Europa a scos, totuși, în evidență răni pro­funde, rămase nevindecate, din interiorul Alianței. Chiar dacă, la Varșovia, Obama a respins dis­tincția între membrii mai vechi sau mai noi ai Alianței, afirmând că pentru Wa­shington „există doar membri NATO“, cu totul altfel stau lucrurile la firul ierbii. Clivajul dintre Vechea și Noua Europă ră­mâne o realitate operațională. Remarcat ini­țial pe fondul invaziei din Irak de către Donald Rumsfeld, clivajul devine limpede după invazia rusească din august 2008 îm­potriva Georgiei și se amplifică prin ane­xarea Crimeei în martie anul acesta. La ba­ză, fundamentul său este structural. În mai 2012, într-un discurs la Chicago, mi­nis­trul polonez de Externe vorbea despre „afacerile încă neîncheiate din vremea Războiului Rece. Mare parte dintre țările care au ieșit din fostul bloc sovietic nu se bucură de același nivel de securitate pe care Europa Occidentală îl ia de-a ga­ta“. În esență, problema provine din fap­tul că infrastructura de apărare colectivă a NATO a rămas ancorată în geografia Vechii Europe, lăsând expus flancul estic. De altfel, este un dezechilibru perpetuat din timpul primei runde de extindere, ins­tituționalizând gradual percepția unor „ce­tățeni de mâna a doua“. Sigur, cu totul altele erau premisele care guvernau re­la­țiile dintre NATO și Rusia atunci. Se miza pe hiperdependența Rusiei de capitalul și sprijinul occidental și, în consecință, pe in­teresul ei imediat în respectarea nor­melor pivot ale comunității internaționale. Așadar, pentru a nu provoca Rusia, soluția de compromis a fost aceea de a nu des­fășura în regim permanent trupe NATOpe teritoriul noilor state membre. În același timp, pentru a nu transforma an­ga­ja­men­tul deArticol 5 într-o formă fără fond, golită de conținut, Ali­anța se obliga să investească în capacități de reacție rapidă pentru ranforsarea flan­cului estic și în in­fra­struc­tură adecvată pentru a răs­punde unei even­tuale cri­ze. Desigur, res­pectarea acestor con­strân­geri pe ca­reNATO și le autoimpunea, pentru a nu-și deplasa in­frastructura spre Est, era condiționată în totalitate de com­por­tamentul Rusiei: „Alianța trebuia să fie ga­ta să le abandoneze dacă mediul de securitate lua o în­tor­sătură urâtă sau dacă Moscova revenea la ve­chile sale căi imperiale. (…) Atât timp cât Rusia nu amenință militar sta­tele Eu­ropei Centrale și de Est,NATO nu va des­fășura un număr semnificativ de trupe pe teritoriul noilor aliați, bazându-se în schimb pe capacități de ranforsare“ – rezuma Ronald Asmus, în memoriile sale (“Opening NATO’s Door. How the Alliance Remade Itself for a New Era”, 2002), logica prevalentă în preajma primei run­de de extindere a NATO și în momentul elaborării Actului Fondator NATO-Rusia.
Instinctele revizioniste ale Moscovei au generat primele fibrilații puternice pe flan­cul estic, în august 2008. Este contextul care îi împinge pe noii aliați să caute ga­ranții bilaterale suplimentare Articolului 5, sub forma scutului american an­ti­ra­che­tă pe teritoriul lor. O spune Robert Gates în memoriile sale (“Duty-Memoirs of a Secretary at War”, 2014), recunoscând că obiectivele statelor care își doreau sistemul anti-racheta erau diferite de cele ale SUA și veneau dintr-o nevoie acută de reasigurare strategică: ”obiectivele lor erau politice, nu aveau legătura cu Iranul, ci cu Rusia; prezența americană pe teritoriul lor era o manifestare concretă a garanțiilor de securitate ale SUA împotriva Rusiei, dincolo de angajamentele făcute sub tratatul NATO”. Ulterior, aceste state vor presa sistematic pentru credibilizarea ga­ranțiilor NATO prin actualizarea pla­nu­rilor de apărare teritorială, exerciții co­mune de apărare colectivă sau găzduirea unui număr redus de forțe americane. În tot acest timp, discursul Poloniei sau al Estoniei (altfel state care și-au făcut constant temele din perspectiva cheltuielilor de apărare și care sunt la antipodul profilului “pasagerilor clandestini”) era privit ca fiind produsul unor elite, care încă vedeau lumea prin lentila Răz­boiului Rece, al unor optici pasionale, subiective, deformate decisiv de istorie. „După 2008, când Estonia a avut o po­ziție clară, viguroasă în privința Geor­giei, am fost trimiși la plimbare pe motiv că suferim de stres traumatic post­so­vietic“, își amintește președintele Esto­niei. Însă anexarea Crimeei a aruncat pe fe­reastră regulile de bază ale securității eu­ropene și totodată principiile care se aflau la baza relațiilor dintre NATO și Rusia, codificate în Carta ONUAcordurile de la Helsinki (1975) sau Carta CSCE de la Pa­ris (1990): „Ne aflăm într-o lume nouă. Și nu este un nou Război Rece, pentru că Războiul Rece avea toate aceste norme. Ne-am întors la starea de natură hob­be­s­iană. Perioada de pace, iubire și Wood­stock a luat sfârșit (…) astăzi, în Anul Dom­nului 2014“, spunea președintele Es­toniei, Toomas Hendrik Ilves, la Wrocław, chiar în ziua în care Obama celebra, în Nor­mandia, începutul„eliberării Eu­ro­pei“. Pe acest fond avem așteptarea, deo­potrivă la București, Tallinn sau Var­șovia, pentru un pivot de anvergură al NATO pe flancul estic. Moscova este cea care, în cele din urmă,  a aruncat pe fe­reastră „contractul“ cu Eu­ropa. Astfel se explică ple­doaria lui Radosław Sikorski cu o zi înaintea discursului președintelui american la Varșovia: „Pur și simplu cre­dem că sub umbrela NATO nivelul de se­curitate trebuie să fie mai mult sau mai puțin egal. Iar la acest moment, avem baze NATO (moșteniri ale Războiului Re­ce) în locuri în care erau utile con­frun­tării cu Uniunea Sovietică și care nu țin seama de evenimentele ultimului sfert de secol. Este o realitate care trebuie co­rectată“. Sau declarația dată alături de se­cretarul de stat John Kerry, pe 3 iunie: „Contăm pe consolidarea prezenței tru­pelor americane în regiunea noastră, ast­fel încât sentimentul de siguranță și se­curitate pe tot teritoriul NATO să devină unul echilibrat“. În esență, pachetul de reasigurare a Europei de un miliard de dolari anunțat de președintele Obama la Varșovia este un pas în direcția corectă. Dar este departe de a fi suficient. Este cel mult un pivot de catifea care ar trebui să stimuleze o ofertă mult mai amplă din partea Vechii Europe. Deocamdată, însă, dezechilibrul exis­tent între Vechea și Noua Europă ră­mâne cea mai mare vulnerabilitate a Ali­anței.
Mai mult, se alimentează astfel o cri­ză de încredere, deficitul de securitate trans­formându-se într-o criză de soli­da­ritate și voință politică, de altfel, ingre­di­entele esențiale ale angajamentului de apă­rare colectivă și inima Tratatului de la Wa­shington. Pe termen mediu și lung, aceasta devine cea mai mare problemă a NATO. La sfârșitul săptămânii trecute, pe scena forumului de securitate de la Wro­cław, generalul James E. Cartwright (former Vice Chairman of the Joint Chiefs of Staff), era convins că NATO are capacitatea de a face față unui scenariu care implică utilizarea forței militare, dar oare „și avem voința de a lua măsurile necesare? Aceasta este întrebarea pentru Alianță. Este întrebarea la care Rusia se uită as­tăzi. Pentru că acum există un semn de întrebare dacă noi, ca alianță, avem aceas­tă voință“. Și cum să nu existe, când Germania construiește centre high-tech de antrenament pentru forțele de elită ale Rusiei, când Franța vinde Moscovei nave Mistral, care pot fi folosite împotriva teritoriului NATO, dar amândouă ezită în a susține o distribuție omogenă a in­fra­structurii Alianței pe flancul estic, pe mo­tiv că este o măsură provocatoare? Toate acestea denotă un eșec de leadership, ab­sența unei conștiințe minimale de apărare a democrației liberale, cuplată cu „jus­ti­ficarea profitului cu orice preț. Este un triumf al logicii profitului asupra prin­cipiilor. Toate aceste lucruri oribile care se întâmplă nu ne plac, dar nu vrem să pierdem un alt deal. Poate mai putem să vindem ceva“, rezuma președintele esto­ni­an mare parte dintre motivațiile mer­can­tiliste ale decidenților din Vechea Europă. Cum să ai încredere în garanțiile lor de se­curitate, în forțele lor de reacție rapidă și chiar în interpretarea lor asupra Art­i­co­lului 5 – „vom lua măsurile pe care le con­siderăm necesare“?
In perspectiva sum­mitului din toam­nă,NATO se de­pla­sează pe un teren mlăștinos, cu o falie in­ternă in­tra­europeană în plină expansiune, am­plificată de măsuri luate pe jumătate și care nu corectează nici pe departe de­ze­chilibrul de fond rostogolit din anii ‘90 până astăzi. Rămâne de văzut câte miliarde va pune pe masă Vechea Europă pentru rea­­sigurarea Noii Europe și cât este dis­pusă în al 12-lea ceas să iasă din tradiția măsurilor convenționale, cosmetice, ti­mi­de. „Ne este greu să înțelegem de ce este OK să existe baze în Germania, Anglia, Spania, Italia, Turcia, și nu în Polonia. De cine apără Germania cei 55.000 de mi­litari americani rămași acolo? Vă asi­gur că Polonia nu este o amenințare. Nici Danemarca nu este o amenințare. Nu știu despre francezi…“, spunea Si­korski la Wrocław pe 7 iunie. Pentru el, soluția este limpede. Întreaga coregrafie și arhitectură NATO, anchilozată în geografia Războiului Rece, trebuie regândită pentru a reda credibilitatea garanțiilor de se­cu­ritate oferite de umbrela Alianței. În caz contrar, „dacă Putin le testează și aces­tea eșuează, atunci NATO este ter­mi­nată“. Și într-o eră în care aliații vorbesc doar de forțe de reacție rapidă (de altfel, în mod tradițional veriga foarte slabă a europenilor) preferând o atitudine mai degrabă „offshore“, iar Moscova își dez­vol­tă sisteme A2/AD (capacități antiacces și de inter­dic­ție regională), un scenariu în care Rusia ține la distanță forțele NATO, blocând rea­limentarea flancului estic și oferind Ali­anței un nou „fait accomplit“ pe propiul teritoriu, nu este deloc SF.
Articol aparut in revista 22

Distribuie acest articol

32 COMENTARII

  1. „Însă anexarea Crimeei a aruncat pe fe­reastră regulile de bază ale securității eu­ropene și totodată principiile care se aflau la baza relațiilor dintre NATO și Rusia, codificate în Carta ONU, Acordurile de la Helsinki (1975) sau Carta CSCE de la Pa­ris (1990)”
    Atunci razboiul din Iugoslavia si chestia cu Kosovo chiar nu au insemnat nimic ?!
    Propaganda, propaganda, dar chiar asa?

    • Ne puteti spune in ce fel se compara situatia din Iugoslavia din anii ’90 cu cea din 2014 Ucraina?
      Mai precis credeti ca razboiul din Iugoslavia a fost declansat de UE? de US? Exista vreun teritoriu pe care respectivii sa il fi rupt din fosta Iugoslavie si sa si-l fi insusit? In ce fel putea fi considerata Iugoslavia in sfera de influenta rusa in ’89?
      Eu cred ca dumneavoastra faceti propaganda! O zi buna va doresc!

    • iata un comentariu tipic pentru o persoana a carei sistem de valori nu mai are nici o legatura cu viata reala: kosovo si fosta iugoslavie sunt pline de gropile comune pe care le-a lasat in urma poporul sarb! in crimeea nu exista gropi comune pentru care sa fie nevoie de prezenta armatei ruse. in plus, kosovo nu a fost anexat de usa, etc, etc, etc… una peste alta, vai de noi!…

  2. Cata vreme banul (profitul) dicteaza politicului, Putin si cei din spatele lui au o parghie si, cumva, pot bate capitalismul cu armele sale. Sanctiunile economice, daca sunt strict si consecvent aplicate, pot avea rezultate, dar nu se pot incadra la „reactie rapida”. Europa poate elabora si aplica strategii de „independenta energetica”, dar si astea cer timp.

    La cum se-arata lucrurile, pare ca SUA sunt mai aproape de noi decat „Europa Unita”. Si ma inclin in fata viziunii celor care, cu ani in urma, au considerat ca, pe langa UE, ne sunt necesare si un Parteneriat Strategic si un Scut Antiracheta.

    Ramane de vazut care sunt limitele interesului SUA pentru regiune si pentru Romania… Si cat de hotarata e Rusia… Si cat de puternice sunt Polonia si Turcia… Si ce presedinte vom avea la iarna… Si cum va arata majoritatea in parlament… Si cine va fi prim-ministru… etc.

  3. Există o fisură între țările europene membre NATO, dar ea nu e de natură militară, ci doar economică. Adică Franța și Germania produc bani serioși în Rusia și nu prea s-ar îndura să renunțe la așa ceva. Însă dpdv militar, lucrurile stau complet diferit. E drept că nu mai sunt 320.000 de militari americani în Germania și sute de baze, ca pe vremea Războiului Rece, dar câteva zeci de mii de militari și câteva zeci de baze tot mai sunt. Mergeți la Grafenwöhr să vedeți ”turmele” de M1 Abrams aflate acolo și estimați cam în câte ore ar putea ajunge la granița de est a Poloniei, dacă e nevoie. Și vă asigur că pe Merkel n-o va întreba nimeni ce părere are despre asta :P

    • Harald multumesc pentru comentariu. Din cate imi dau seama din semnalele date, polonezii si balticii se tem mai degraba de capacitatile anti-access/area denial (A2/AD) pe care Moscova le detine si care pot tine la distanta un efort de realimentare al NATO (apropo de “turmele de M1 Abrams”). Este una dintre variabilele de care decidentii responsabili nu pot sa nu tina cont. Si marea problema aici este expunerea balticilor si care ii intereseaza in mod foarte direct pe polonezi, toti facand parte din acelasi plan de contingency al NATO. De aici nevoia pentru a o prezenta sa ii spunem preventiva de deterrence.

      In plus “turmele” de M1 Abrams sunt o prezenta flexibila. Spre exemplu ele fusesera complet eliminate din dispozitivul alocat EUCOM, in aprilie anul trecut cand ultimul M1Abrams parasise Europa, pe fondul planului dezactivarii brigazilor 170 si 172. Acum se pare ca 29 dintre ele ar fi revenit la Grafenwöhr in februarie 2014.

      • Plus câteva F-18 canadiene proaspăt aterizate la Câmpia Turzii, care au de gând să rămână câteva luni. Asta așa, dacă tot vorbim de solidaritate … :)

  4. Pai asa functioneaza sistemul in care dominant este interesul material imediat, fie el personal ori national. Solidaritate? Un concept socialist. Nu exista asa ceva intr-o lume dominata de piete. Exista doar avantajul propriu. Este in avantajul occidentalilor sa aiba o politica mai agresiva fata de Rusia? Nu. Contribuabilul neamt ori francez vrea sa traiasca bine, firmele germane vor sa mearga bine afacerile, politicienii vor sa fie votati.

    Chiar nu inteleg de unde indignarea asta ca nu avem parte de solidaritate. De ce ar trebui occidentalii sa achieseze la angoasele noastre legate de rusi? Pentru ce sa le pese? Dupa cum a zis unul din reprezentantii de marca ai speciei homo economicus, nu exista societate, exista doar indivizi. Iata, zicerea se poate extinde la nivel continentatl – nu exista comunitate europeana solidara, exista doar natiuni preocupate, fiecare, de bunastarea si linistea proprii.

    Iar cine traieste cu iluzia ca americanii sunt „solidari” cu esteuropenii nu a invatat nimic din istoria ultimului veac. De fapt, nimic din istoria ultimelor trei milenii.

    • Mie mi se par mai amuzante lecțiile moralizatoare pe care Europa ”nouă” încearcă să le dea vechii Europe. Păi pe vremea când vechea Europă folosea tunuri cu apă în ianuarie împotriva manifestanților care se opuneau desfășurării de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune în Germania (~1981 that is) ”noua” Europă construia voioasă comunismul și urma să mai facă asta încă un deceniu.

      Cine are nostalgii comuniste și autoritariste, vechea sau ”noua” Europă? Cine votează mereu cu foștii comuniști, vechea sau ”noua” Europă? Vechea Europă și-a redus masiv nivelul de trai pentru a integra ”noua” Europă, nemții de rând n-au mai văzut o majorare salarială de vreo 10 ani, dar se trezește ”noua” Europă să le reproșeze că nu sunt solidari. Dacă e să luăm în discuție România, cu cine să fie solidari nemții? Cu Voiculescu, Antena 3 și ”mahalaua ineptă” care votează USL cu ambele mâini?

      • Apropo “de lecțiile moralizatoare pe care Europa nouă încearcă să le dea vechii Europe”. Prin noiembrie 2009, la Washington, Sikorski spunea asta: ”What really reassured Germany during the Cold War was not article 5, which is in fact quite vague, but the presence of 300.000American troops in Germany”. E o lectie pe care Vechea Europa pare sa nu si-o mai amintesca. Sigur nu vorbim de aceeasi magnitude, ci de principiu.

        • Inteleg ca este o lectie despre interesele germane data de Polonia Germaniei ?
          Si ca o curiozitate proprie : de ce confruntarea cu Rusia trebuie sa fie o axioma ?
          Sunt indo-europeni, crestini, fac parte din civilizatia Europeana cel putin de pe la 800 (adica la fel ca si Suedezii), au o economie complementara cu restul Europei, sunt mai putin communisti decat multe alte tari Europene, au aceiasi competitori geopolitici ca si Europa ! Nu cred ca se poate ajunge la o reala Federatie Europeana intr-un complex de tip Razboiul Rece.
          Nu sunt pro-Rus. Incerc sa fiu pro-Roman si ceva mai mult pro-UE.

    • Serios, Ioana?
      Eu zic ca pana acum tocmai americanii au dat, si inca de doua ori, dovada de solidaritate cu europenii (e adevarat, cu partea vestica, dar nivelul sacrificiilor facute a fost asa de mare tocmai pentru ca nu au dovedit solidaritate la timp cu partea estica). Cred ca americanii au invatat lectia si nu o sa-si mai permita sa lase o jumatate a Europei sa faca praf cealalta jumatate si apoi sa fie obligati sa salveze ce se mai poate salva. Dar, ma rog, cum bine stim facerea de bine este …asa ca traiasca antiamericanismul stangist. Culmea este ca tocmai astia blameaza lipsa de reactie a occidentului de acum pe considerente de profituri comerciale. Americanii, care de juma de secol sustin, pe banii lor, securitatea europeana sa plece acasa (a dracu’ profitori!) si sa ramana europenii stangisti de capul lor, dar astia, de dragul profitului, nu reactioneaza la excesele putiniene. Dumnezeu sa-i mai inteleaga pe stangistii astia!

    • Ioana multumesc pentru comentariu. Totusi pe argumentul asta NATO de fapt nu ar trebui sa existe. Capacitatea sa de deterrence a razboiului sta in solidaritea membrilor (“all for one and one for all”). Sigur multi de fapt citesc prin asta de fapt solidaritatea SUA. Oare chiar este o iluzie? Truman, Ike si multi altii au crezut in descurajarea proiectata de NATO. Rusia a receptat acelasi mesaj desi a testat de multe ori angajamentul american. Ma intreb in general daca Europa ar fi ramas complet in logica “self-help”/homo-economicus si nu sub umbrela NATO (care in esenta pentru mine inseamna incercarea depasirii logicii de “self-help”) de cate ori am mai fi retrait scenariul canibalizarii Europei? Deciziile unui stat nu se explica doar prin “realismul politic”.

  5. OK, OK !! Dar ce incredere poti a vea intr-o tara care evita de 18 luni sa numeasca un ambasador in Romania ? Care ar fi motivele prietenesti capabile sa explice gestul?

    • Poate este mai degraba un statement pentru anumite orientari ale actualului guvern fata de statul de drept? Sa ne amintim cat de vocali pe aceasta tema au fost Vicepresedintele Biden si fostul ambasador al SUA. Sigur este o ipoteza personala.

    • Ce îți datorează Statele Unite, domnul meu? Statele Unite trebuie să se dovedească demne de încrederea ta? Când tu ai o facțiune pro-rusă gata să preia și președinția statului, după ce a preluat guvernarea de peste doi ani, iar asta fără alegeri?

      Exact de asta nu numesc americcanii un ambasador, pentru că într-o țară pro-occidentală e nevoie de un anumit tip de ambasador, iar într-o țară pro-rusă e nevoie de cu totul alt tip de ambasador. Și România încă nu știe în ce ape se scaldă.

      • Traiam cu impresia ca un Ambasador se numeste catre o tara, nu catre partidul politic aflat la putere. Altfel ar putea fi privita (numirea) ca si o ingerenta in politica interna a unei tari, o incercare de influentare a sistemului democratic. Nu e normal sa iti exprimi pareri despre situatia politicii interne a unei tari. Sincer, nici macar cand „sunt incalcate prinicipiile etc etc”. Pentru ca astfel de afirmatie este una morala, asica temporala si localizata intr-un mediu cultural. Deci nu universala. Altfel, de exemplu, musulmanismul militant (incercarea de a impune un set de valori asupra altor oameni utilizand forta) ar fi acceptabil sau moral. Va rog, nu imi contra-argumentati cu „morala noastra este cea buna” pentru ca ar fi penibil.

        • Da, exact sistem democratic are România și exact prin metode democratice a ajuns USL la guvernare în primăvara lui 2012! :)

          Chestiile astea sunt valabile pentru Franța, pentru UK, pentru Germania etc. Adică ar fi total deplasat ca US să încerce să influențeze venirea la putere a unui anumit guvern în acest țări, ele având efectiv o democrație consolidată. Însă România e o țară profund coruptă, cu o democrație mimată și cu miniștri USL al căror loc era de fapt în închisoare, unde au și ajuns unii dintre ei.

          Chiar crezi că ești în postura de a da Statelor Unite lecții de democrație, diplomație și relații internaționale? Rezolvă-ți problemele interne, adu la guvernare oameni cu principii democratice și atunci Statele Unite te vor trata decent. Respectul se câștigă, nu se revendică. Dixit.

    • Corect! Atunci fă-te preș în fața Rusiei, că în felul ăsta n-o să mai ai nevoie de nicio solidaritate occidentală, o să poți să te plângi liniștit că te-au abandonat americanii la Yalta, la Malta etc. etc. Până la urmă, Miorița nu degeaba e balada națională.

      Subiect de meditație: dacă acțiunea din Miorița ar fi avut loc în State, balada s-ar fi terminat cu o scenă în care venea cavaleria. Românii mai au nevoie de cel puțin 3 generații până să înțeleagă asta.

          • Este o dovadă de infantilism și în esență un atac la persoană, a face comentarii despre nick-name-ul interlocutorilor. Te poți edifica la capitolul ăsta informându-te despre regele Norvegiei, iar dacă ăsta actual e al V-lea cu acest nume, primul era un tip destul de pitoresc, de felul lui :)
            Harfagre i-a rămas numele în istorie

  6. Evenimentul din Crimeea ne readuce cu picioarele pe pamint si alunga falsa motivatie prin care Rusia are o alta abordare pentru dominatie:cea economica,respectiv strategia Gazprom.

    Un dus rece pentru cei care au crezut ca rusii nu mai acapareaza cu forta ,cu atac militar alte teritorii..Nu va inceta sa o faca..Determinant in acest model raman actiunile antirusesti solidare,comune ale Uniunii Europene si NATO,cu exceptii de la regula:

    Franta,in primul rind,constanta in a dovedi loialitatea Rusiei economice care ii asigura contracte de miliarde de euro ,indiferent de cine se afla la putere este perfida si indiferenta sau cel putin nealiniata sanctiunilor economice indreptate impotriva Rusiei..Eu pot denumi vinzarea celor doua nave Mistral, aflate si in baza NATO ,ca pe o tradare a intereselor celorlalte state care fac parte din acest tratat…
    Franta rusofila…a fost si va ramane..

    PS”Nava cu lungimea de 199 de metri, latimea de 32 de metri si capacitatea de 21.300 de tone, atinge o viteza maxima de 19 noduri si poate transporta 16 elicoptere, patru nave de debarcare, 70 de vehicule blindate si 450-900 de oameni. De pe puntea navei Mistral, cu suprafata de 5.200 de metri patrati, pot decola simultan sase elicoptere…”

  7. Noua Europa si vechea Europa sunt sintagme absurde si jignitoare lansate de un individ rupt de realiatate, ramas cu mintea in timpul razboiului rece. Donanld Rumsfeld impartea Europa intre cei care au raspuns cu „sa traiti”, preponderent tari estice precum Romania si cei ce s-au apus invaziei aberante din Iraq care continua si azi sa fie o tragedie de proportii imense.

    Vestul si-a contruit sistemul defensiv la standardele cele mai inalte in timpul razboiului rece. Estul a intrat in NATO intr-o perioada de relativ calm si cooperare cu Rusia. Evenimentele recente au fost un dus rece dar tensiunile militare nu sunt nici pe departe ceea ce au fost. O pace durabila cu Rusia, poate intr-o era post Putin, e preferabila inarmarii pana in dinti.

    Deocamdata nici o tara NATO n-a fost invadata asa ca sa nu speculam prematur ca NATO ar sta pasiv. Vestul a actionat pana acum cu generozitate, acceptand membri noi cu economii slabe carora le-au finantat intarirea militara atat cat e. Nu Germania sau Franta au vandut tehnica de lupta Rusiei ci niste firme private de profit, desigur cu acceptul tacit al gurvernelor. Nu SUA inarmeaza cartelele de droguri, dar arme Made in USA sunt peste tot in America Latina. O gramada de arme din Orient in Africa sunt produse in Rusia, probabil ca si in Romania si alte tari NATO. Din pacate negotul cu arme e o chestie trans-nationala si ultra-abjecta responsabila pt atatea tragedii. Bani murdari dar nu de politica militara de stat.

  8. Un text asa lung necesita mai multe paragrafe. Fraze prea lungi, spatii prea putine etc.
    Subiectul si continutul sunt foarte interesante, dar daca esti doar putin obosit e greu sa tii pasul cu textul intr-un format asa greoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Octavian Manea
Octavian Manea
Octavian Manea este redactor la Revista 22. A fost Junior Fulbright Scholar (2012/2013) la Maxwell School of Citizenship and Public Affairs (Syracuse University), unde a primit un M.A. în Relații Internaționale și un Certificate of Advanced Study in Security Studies. Este colaborator la Small Wars Journal și Foreign Policy Romania.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro