marți, mai 17, 2022

Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm? (Actul II)

Să nu ne ascundem după deget. Europa merge prost. Impresionant de prost, pe alocuri! Sunt destule motive serioase pentru a intra în panică. În astfel de momente, găsesc că e sănătos pentru orice ins sau colectivitate să se privească fără perdea şi să desluşească paşii care l-au împins în acel punct. E condiţia elementară pentru a putea să-ţi desenezi viitorul.

Sunt cel puţin trei motive mari şi late din pricina cărora ne aflăm aici. Ele sunt în acelaşi timp tema de casă pentru generaţia mea.

Primul dintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o. El a fost dezbătut în Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm? (Actul I).

Al doilea factor major e reprezentat de nebuloasa financiară pe cocoaşa căreia avem tendinţa să punem desaga tuturor nefericirilor noastre recente. Unii dintre noi au găsit în ea noul ţap ispăşitor, cel spre care se îndreaptă hotărât degetul oprobiului public. Ei sunt de vină! Bancherii nesătui, finanţiştii, Piaţa, The Market, Le Marché, cei care dau insomnii şi bătăi de cap tuturor guvernelor europene. Dar oare avem de-a face cu un comportament unitar în spatele acestor termeni generici ori cu mai vechea apucătură fetişistă a Omului de-a atribui lucrurilor însuşiri ce-l vor ajuta la reprezentarea unor raporturi? Există o conspiraţie iudeo-francmasonico-şi-ce-mai-vreţi-domneavoastră bine articulată împotriva bietelor democraţii europene sau vorbim despre un raport mult mai simplu, acela de dependenţă dintre un îndatorat şi creditorii săi?

Că Europa e subordonată pieţelor financiare şi că asta produce uneori neplăceri exprimate prin rata dobânzilor şi mânia cetăţenilor, nu cred că încape discuţie. Dacă facem inventarul ultimului an european, vedem cum au fost tăiate, rând pe rând, capetele conducătorilor. Finanţele şi cetăţenii şi-au dat indirect mâna şi au făcut curăţenie politică în Irlanda, Portugalia şi Spania. Nici scandalurile, nici societatea civilă, nici protestele interminabile nu i-au venit de hac lui Berlusconi în Italia. A fost suficient un 7% dobândă şi marioneta a fost ejectată. Cât despre Grecia, nu mai vorbim. Următoarea pe listă e Franţa care îşi va alege Preşedintele si Adunarea Generală în luna mai. Probabil că Sarkozy işi va face bagajele, contrariul fiind o surpriză de proporţii, oricât de abil ar fi actualul lider. Iată ce declară în cadrul unui miting electoral socialistul François Hollande, viitorul Presedinte: „Vă voi spune cine este advesarul meu, adevăratul meu adversar în această bătălie în care mă angajez. El nu are nume, nu are chip, nici partid, nu candidează niciodată, nu va fi, aşadar, ales. Şi totuşi, el guvernează.  Acest adversar este Mediul Financiar. Sub ochii noştri, în 20 de ani, lumea financiară a pus stăpânire pe economie, pe societate şi pe vieţile noastre”. 15 000 de oameni sunt în extaz. Ceea ce uită demagogul nostru de serviciu e să le amintească francezilor cum arată bugetele tării de 30 de ani încoace şi cine le-a finanţat deficitele. Nici un an în echilibru, nici o restucturare consistentă, sume colosale ţinute în consum curent şi câteva picături alocate investiţiilor.

Nici 2012 nu arată mai strălucit din multe puncte de vedere. Ca să ne putem continua stilul de viaţă vom face apel la aceiaşi creditori pentru a ne alimenta buzunarele (uneori fără fund). Câte miliarde de euro la orizont? Germania 170,  Franta 178,  Italia 440  (!), Spania 220 (vreo 9 Românii împrumutate anul acesta). Puterea unui creditor asupra ta este direct proporţională cu spaţiul pe care i-l acorzi. Ori noi ne-am aruncat orbeşte, alegând facilitatea, în braţele celor care ne finanţează viitorul şi suntem astăzi ofensaţi de pragmatismul lor atunci când ne cer garanţii pentru a-si putea recupera miza.

Nu e mai puţin adevărat delirul care a cuprins lumea financiară în ultimul deceniu. În lipsa oricăror reguli de joc, mişcarea capitalurilor la nivel mondial a găsit un teren propice şi a atins proporţii aiuristice. A pus în concurenţă oameni de pe toate meridianele şi a transformat planeta într-un sat fără căpătâi. De aici până la speculaţie şi excese nu mai e decât un pas (înscris, de altfel, genetic în comportamentul Omului). Este oare rolul mediului financiar de a se autocenzura sau al regulatorilor de a pune borne şi coduri în sistem? Putem cere rezonabil unui şofer care posedă un bolid ce atinge 300 de km/h să nu îl întrebuinţeze la putere maximă sau construim un cod rutier care încadrează excesele? Putem lăsa o persoană privată să se comporte cum doreşte în societate sau avem o sumă de reguli comune care îl transformă în cetăţean? Nimic din toate acestea nu a fost aplicat mediului financiar! Două motive principale sunt cauza inerţiei regulatorilor şi a deficitului de reguli. Primul e că ne convine de minune tuturor să rulăm la 300 la oră. Guvernanţii se fac că lucrează, cetăţenii au iluzia îmbogăţirii peste noapte prin credit iar finanţiştii câştigă milioane dintr-un click. Al doilea ţine de distribuţia forţelor. Cei cu IQ-ul peste medie intră în sistem, plătiţi regeşte să creeze noile produse financiare în timp ce sunt supravegheaţi de cei mai puţin înzestraţi care, s-o spunem pe şleau, nu pricep nimic. Controlul bancar şi bursier e o glumă. Personalul instituţiilor de supraveghere e total depăşit numeric şi calitativ. Ca boul la poarta nouă e o vorbă românească ce îmi vine des în minte atunci când văd pe cineva făcând un audit mecanismelor abil construite de bancile şi fondurile de investiţii.

A existat o fenomenală fereastră de acţiune pentru introducerea regulilor la finalul lui 2008 atunci când sistemul a explodat. Totul era propice unui nou început: opinia publică era favorabilă, lobby-ul financiar era fărâmiţat, ideologic, sistemul era la pământ. Timizi şi fără perspective, politicienii noştri s-au mulţumit să mimeze reforma. Erau ori speriaţi de dezavantajele unor reguli stricte, ori copleşiţi ei înşişi de situaţie. Unde ne aflăm astăzi? Lumea fictivă încă are beneficii superioare economiei reale. HTF continuă să facă legea (High-frequency trading – plasamentele bursiere făcute instantaneu de calculator).  95% dintre mişcările de capital au caracter speculativ doar 5% având un corespondent de investiţie în economia reală. Paradisuriule fiscale au rămas raiul pe pământ. Mii de miliarde de dolari încă se scaldă în dark-pools (pieţe financiare care scapă regulilor clasice aplicate unei burse de valori). Educaţia financiară a celor care iau decizii în numele nostru continuă să fie lamentabilă. Dacă la nivel de state europene înalţii funcţionari îşi fac treaba, la nivelul conunităţilor locale (regiuni, judeţe, oraşe) investiţiile financiare şi împrumuturile continuă să se facă în felul cel mai dezastruos cu putinţă.

Putem dezbate, cu iz ideologic, ore în şir dacă reguli mai stricte în sistem sunt folositoare sau nu. Din perspectiva politicienilor, răspunsul pare să fie pozitiv. Ce-i împiedică atunci să le pună în practică la nivelul unei zone monetare în loc să aştepte, ipocrit, o Antantă mondială care nu va veni? Ce-i împiedică să ne inventeze un alt viitor bazat pe o altă ordine financiară europeană? De ce Europa continuă să se comporte precum prostu’ satului mondial?

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. în completarea şi clarificarea acestui articol, recomand celor interesaţi de problemă săaloca 80 de minute spre a viziona filmul documentar INSIDE JOB (despre cum a fosr pregătită criza şi cum a reacţionat America la ea – cei mai slabi de înger se vor cruci).
    filmul se găseşte pe internet, cu tot cu subtitrare.grăbiţi-vă, până nu dispare.

  2. Pentru că suntem datori până în gât băncilor pe care ar trebui să le reglementăm și e greu să ne smulgem din spaima de bancă și să trecem la reglementarea de bancă.

  3. Am ajuns aici datorita lacomiei tuturor. E destul de adevarata afirmatia pentru ca bancile ne-au tot atras sa facem credtite mai ales ipotecare, iar cele din vest au facut faimoasa securitizare si au pornit faimoasa morisca a vanzarii ipotecilor intre ele. dar tot atat de adevarat este si ca, si noi, cei multi am luat credite pe saturate. Problema mare insa a fost la momentul acceptarii acelui „to big to fail”. Adica atunci cand bancile au avut nevoie de sprijin financiar direct si au fost ajutate cu sume imense de la bugetele statelor. In faza urmatoare bancile si institutiile financiare (pietele adica) s-au intors impotriva guvernelor punind presiune pe acestea sa-si rezolve problema deficitelor. Ceea ce este cea mai mare magarie. sigur ca acum toata lumea este favorabila taxarii operatiunilor financiare si controlului salariilor si bonusurilor managementului indeosebi din sectorul bancar si financiar. Deci, ideea ca prea mult control strica este o gaselnita de prost gust din partea celor din sistemul financiar bancar care ar vrea, doarece nu au fost pedepsiti asa cum se cuvenea, sa ramana cu aceleasi privilegii. Ori e clar ca nu se mai poate asa. pana cand piata derivativelor nu v-a fi pusa sub control si nu v-a exista un sistem financiar sanatos. Ori tocmai aici e rolul grupului format din Goldman Sachs, BoA, JP Morgan si altii care pun o presiune uriasa pe toti factorii politici sa nu se schimbe nimic. Iar bancile si institutiile financiare americane au in portofoliu o suma imensa de cds-uri si alte derivative care, daca apar probleme in Europa s-ar putea sa le ingroape. Mai ales ca nici acum problema ipotecilor sub-prime nu e solutionata ci doar bagata sub pres (adica transferate in alta societate). Aceeasi problema cu agentiile de rating care au avut si ele un rol hotarator in criza si continua sa-si bata joc de toti si de toate. Astea sunt cele doua domenii care vor trebui puse sub control: piata derivativelor si agentiile de rating. De aici de altfel a aparut sidiscutia vis a vis ce fel de capitalism va exista in viitor.

  4. Programele reale ale politicienilor sunt întotdeauna foarte simple. Ei știu întotdeauna ce au de făcut. Adevărata competență a lor se manifestă în convingere/manipularea oamenilor. E ușor să proclami reglementarea sistemului financiar, mai greu este să fii susținut de clasa politică și de specialiștii chemați să concretizeze decizia politcă. Mai greu este să nu zbori în secunda doi din funcție.

Dă-i un răspuns lui Isailă Brătfălean Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Muresan
Este absolvent al SciencePo şi Ecole des Mines de Paris. Activează în prezent în cadrul unui cabinet de consultanţă în management şi strategie industrială din capitala Franţei.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro