Am rămas mască în faţa televizorului. M-am întrebat o clipă dacă aud bine sau dacă limba engleză nu îmi joacă feste. Ne-a înjurat în direct la televiziune, ceea ce, având în vedere funcţia lui, e echivalent cu o declaraţie de război. El se numeşte Jin Liqun, un ilustru necunoscut pentru europenii de rând, care stă însă aşezat pe o bomba de 3 200 de miliarde de dolari şi decide, după bunul plac al Partidului Iubit, unde investeşte banii poporului şi cui dă o mână de ajutor. E preşedintele Fondului Suveran de Investiţii al Chinei (CIC) şi nu îşi ia nici o precauţie atunci când spune ceea ce crede despre Europa: „Tulburările care s-au produs în ţările europene rezultă din problemele acumulate de o societate care e pe moarte, care trăieşte exclusiv din drepturi garantate. Cred că legile sociale sunt învechite. Ele încurajează lenea şi indolenţa în locul muncii. Sistemul de stimulente a luat-o razna. De ce în unele tări europene locuitorii muncesc până la 65 de ani, chiar mai mult, în timp ce în altele ies la pensie la 55 de ani şi se duc să se plimbe liniştiţi pe plajă?„. Declaraţia de dragoste a continuat. Ea aparţine unui individ sigur pe sine, care nu are mare lucru de pierdut, conştient că e pe punctul de a deveni stăpânul lumii şi că ceilalţi, preocupaţi de certurile lor mărunte, nu i se prea împotrivesc.
Să nu ne ascundem după deget. Europa merge prost. Impresionant de prost, pe alocuri! Sunt cel puţin trei motive mari şi late din pricina cărora ne aflăm aici. Ele sunt în acelaşi timp tema de casă pentru generaţia mea. Primul dintre ele ţine de modul în care ne-am construit locuinţa europeană comună şi de felul cum am îngrijit-o. El a fost dezbătut în Actul I. Al doilea factor major e reprezentat de nebuloasa financiară pe cocoaşa căreia avem tendinţa să punem desaga tuturor nefericirilor noastre recente. A fost abordat în Actul II.
Al treilea factor e cuprins în doi termeni generici: mondializare şi ţări emergente. Să presupunem că cineva ar fi reuşit să hiberbeze în ultimii 15 ani şi s-ar trezi astăzi la o nouă primăvară. Ar descoperi o lume cu susu-n jos faţă de cea pe care o lăsase la culcare. Nici un raport de forţe nu mai corespunde celui pe care îl cunoscuse şi orice cadru de referinţă a dispărut.
În locul vechii ordini economice au apărut tot felul de Cărămizi care îşi construiesc bunăstarea într-un ritm ameţitor (BRICS – Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud). Ele rulează cu o viteză medie a creşterii economice anuale care depăşeşte orice radar al bunului simţ statistic: Brazilia 7%, India 10,1%, China 10,3%. Au evident câteva tururi de pistă de recuperat faţă de noi, dar asta nu explică nici pe departe totul. Ceea ce contează, de altfel, e faptul că rulăm pe acelaşi circuit al resurselor naturale şi financiare şi prea puţin poziţia relativă a fiecăruia.
În locul poveştii învăţate la şcoală în care europenii au adus civilizaţia şi bunăstarea în colonii, ne trezim astăzi cu vechile imperii coloniale prinse în colacul de salvare al fostelor fiice. Cazul Portugaliei e elocvent. Angola îşi investeşte petrodolarii iar Brazilia a decis să înceapă de la Lisabona cucerirea continentului european. E suficient să comparăm structura acţionariatului marilor firme europene de acum 15 ani cu cea de astăzi şi să înţelegem că am intrat într-o nouă lume care joacă după altfel de reguli, multe dintre ele inventate ad-hoc.
În locul statisticilor favorabile vesticilor, China s-a hotărât să ia premiul I cu coroniţă la aproape toate capitolele: prima piaţă mondială pentru automobile, telefoane şi consum de oţel, locul întâi la numărul de utilizatori de Internet şi, atenţie bomba, un milion de ingineri formaţi în fiecare an!
În faţa situaţiei date se deschid înaintea europenilor mai multe drumuri. Primul dintre ele e îmbraţişat de cei care visează cai verzi pe pereţi. E refrenul protecţioniştilor înflăcăraţi şi al extremei drepte care se agită în orice tărişoară europeană. Să închidem ferestrele, să tragem obloanele, să nu mai dăm ochii cu nimeni. Puneţi taxe la vămi, închideţi graniţele, otraviţi fântânile, pârjoliţi câmpiile şi să ne retragem incestuos între noi. Să nu fie cu supărare, dar nu mă voi opri să explic de ce o astfel de soluţie e irealistă şi total contraproductivă. E mult prea evident…Periculozitatea ei stă doar în capacitatea de seducţie pe care o are. E varianta facilă care gâdilă orgoliul oricărui dezavantajat de o situaţie sau alta.
Al doilea drum e reprezentat de un discurs bâlbâit care e, când împotriva delocalizărilor, când pentru eradicarea sărăciei în lume. Astăzi sare în apararea muncitorului european supus presiunii emergenţilor, mâine plânge de mila lucrătorului chinez exploatat pentru câtiva dolari pe oră. Se lamentează ori pentru puterea de cumpărare, întotdeauna insuficientă, a vesticului ori pentru produsele de calitate îndoielnică provenite din Asia. Totul pe fundal de încălzire globală şi des-creştere ecologică (importante, de altfel, dar victime sigure pe un astfel de drum). Veşnic indecis, ne va promite marea cu sarea şi fraternitatea mondială. Tot ce va reuşi să facă între timp, dacă ajunge la manete, e să pună şi mai mult în pericol competivitatea europenilor. Lumea emergemtă îşi va freca mâinile de fericire.
Al treilea constă în a lua taurul de coarne şi a juca de la egal la egal în arena mondială. Căci e un meci în care victoria e la îndemâna europenilor. Dacă vrem să ne impunem ideile am face bine să rămânem în faţă şi să ieşim la atac. Nimeni nu face regulile stând pe tuşă. Unii, cu mult mai puţine scrupule decât noi, stau la pândă. Dezvoltarea Asiei, a Americii de Sud şi a Africii e o oportunitate uriaşă dacă ştii să o sesizezi. Au fost priviţi o bună vreme drept atelierul ieftin al lumii. Astăzi au început să consume având aceleaşi aspiraţii precum confraţii lor vestici. Europenii au o singură şansă de a pătrunde în aceste pieţe: INOVAŢIA. Apple (vezi delirul Iphone în China), mărcile de lux franceze, industria auto din Germania, asiguratorii şi unele bănci occidentale au înţeles toţi noua ordine. Doar păstrând mereu un pas înainte vom continua să dirijăm. Asta presupune însă îndeplinirea câtorva condiţii: investiţii masive în educaţie, o Uniune Europeană decomplexată şi lideri politici şi economici la înălţime. Nu toti observatorii au sesizat întru-totul mişcarea extrem de abilă a funcţionarilor francezi şi a lui Nicolas Sarkozy atunci când au lansat, în plină furtună financiară, ideea unui G20. Profitând de criza mondială şi de o Americă nu foarte legitimă după nebunia din 2008 i-au aşezat pe toţi (dezvoltaţi şi emergenţi) în jurul aceleaşi mese. Emergenţii începuseră să se întâlnească între ei în cadrul unor forumuri în care vesticii erau priviţi precum o lume bizară suferindă de aroganţa istoriei şi lipsită de orice perspective. Astăzi stau, măcar formal, la aceeaşi masă.
Europenii lasă uneori impresia că îşi doresc să iasă din Istoria cea Mare care se scrie cu lacrimi şi sudoare. Nu mai vor decât liniştea unei retrageri în azilul drepturilor câştigate în timp ce miliarde de oameni bat la uşă să intre în locul lor. Europenii nu mai sunt mândri de ei înşişi. Îşi uită cu desăvârşire avantajele. Uită că uniţi ajung la 500 de milioane, că sunt prima piaţă mondială, că moneda lor e splendidă, că inflaţia nu există, că Uniunea Europeană ca entitate nu are datorii, că lumea întreagă e geloasă pe modelul nostru de dezvoltare, că speranţa de viaţă creşte mai mult decât în alte părţi, că 90% din populaţie ştie să scrie şi să citească, are un telefon mobil şi un cont bancar, că suntem primii în domenii precum aeronautica, transporturi, energie, medical, etc. Uităm că noi am inventat în lumea modernă echilibrul, libertatea, democraţia şi justiţia.
Puţină mândrie şi orgoliu, ce naiba!
Interviul cu Jin Liqun poate fi urmarit Aici.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Stiu ca sunt evenimente interne care ne abat atentia de la cele internationale.Consider ca ce i se intampla Romaniei e doar din vina Germaniei.Promit sa explic altadata.Ce mi se pare evident e ca UE nu lupta cu tarile emergente mari gen china si india sau chiar Rusia ci doar cu America.De ce?miza e f simpla si uriasa in acelasi timp.E vorba de impunerea euro ca prima moneda de rezerva in locul dolarului.Europa are o moneda splendida si nu are datorii….Adevarul e ca tarile BRIC nu pot(inca sa-si impuna monedele lor ca monede de referinta)Problema e ca pt Visele Europei trebuie sa sufere prea multi oameni in speranta pastrarii modelului social european care oricum pt mine s-a nascut mort sau e muribund deja.Problema e ca brusc du[pa 2008 s-au trezit din nou francezii sa ceara un nou bretton woods.Spuneti va rog asta romanilor,grecilor,italienilor(acolo unde au cazut guverne dar problema ii vizeaza pe mai multi).cam atat si renunt sa mai postez oricum GLOBALIZAREA continua poate cu alte MARI PUTERI.Oricum interesele mondiale par sa favorizeze EURO asa ca nu conteaza ce vrem noi cei simpli.Ni se va baga pe gat mai multa austeritate doar pt premiul promis
Da, ce i se intampla Romaniei e, prin ricoseu, doar vina Germaniei (nu stiu daca avem in cap aceleasi cauze).
Dar oare ce e mai sanatos: o austeritate cu cap si tinta care se transforma in avantaj (vezi reformele Schröder) sau o lalaiala irealista care te handicapeaza pe decenii (vezi les 35 heures franceze)?
Problema cu euro e ca nici dupa ce va deveni moneda de referinta europenii nu isi vor plati datoiriile facand inflatie mondiala cum spera in secret Germania (da chiar EA) tot austeritate o sa avem si o sa se renunte la modelul social european.ASA ca EUROPA viseaza cai verzi pe pereti.O sa urez cu „netarmurita mandrie”HAI UE>
Draga Cristiane,
Zici tu:
„Europenii au o singură şansă de a pătrunde în aceste pieţe: INOVAŢIA. Apple (vezi delirul Iphone în China), mărcile de lux franceze, industria auto din Germania, asiguratorii şi unele bănci occidentale au înţeles toţi noua ordine. Doar păstrând mereu un pas înainte vom continua să dirijăm.”
In principiu jumatate din afirmatie e corecta.
Celalata jumatate e problema.
Apple, asiguratorii si bancile nu asigura destule locuri de munca pentre a putea furniza muncitorilor occidentali un nivel salarial ridicat. Inovatorul, fie el individual ori, in general, ca firma, alege sa-si produca articolul inventat acolo unde costul manoperei e minim si unde poate asigura calitatea. In China sint adeseori probleme de calitate insa nimic nu e insurmontabil cu un control bine pus la punct. Singurii care inca mai pot vinde ceva in China sint producatorii de utilaje de precizie (de ex., germanii pt industria auto si sectoarele adiacente, italienii pt industria usoara). Mi-ar placea sa pot crede ca solutia e atit de simpla insa eu vad viitorul ceva mai negru pentru marea masa.
Adica TOT la „deflatie” se ajunge, de ce se straduieste lumea sa ocoleasca, „diplomatic”, cuvantul? e „rau”? pentru cine, pentru bancheri? :D
Buna Cristian
Ai citit vreodata Money Mechanics ? …. Ai citit vreodata despre cum s-au infiintat Bancile Centrale ?
Toate raspunsurile sunt acolo . Nu e nimic legat de politica … e legat de controlul lumii de catre niste indivizi pe care nu ii vedem niciodata la TV.
Totusi China nu trebuie sa uite ca cele 3 decade de care vorbeste si progresul urias al lor se datoreaza imitarii unui sistem social si economic al occidentului si ca s-a folosit din plin de know howul si tehnologia lor pe care nu de putine ori pur si simplu au furat-o.Globalizarea s-a intors impotriva vestului.
E la mintea găinii de ce am ajuns aici, darmite la mintea chinezului superior la capitolul inteligenţă europeanului asistat, iar omu ăla le explică eurocraţilor foarte clar ce se întîmplă, nu-i nicio ameninţare şi nicio declaraţie de război, ci o lecţie simplă de economie, confruntat fiind cu pretenţiile lor absurde. ce, e prima dată cînd merg eurozevzecii cu mîna-ntinsă la porţile Asiei? Pînă şi coana mare de la fmi a fost trimisă la plimbare recent de oficialii chinezi, după ce s-a milogit la beijing pentru o contribuţie crescută la ajutoarele statelor europene falite prin intermediul Fondului. Am ajuns aici datorită socialismului. Globalizare nu înseamnă sfîrşitul glorios al istoriei, cum îşi imaginau europolitrucii distruşi mental de propriile fantezii marxiste, ci reluarea competiţiei la un alt nivel. In lupta dintre regimul socialist democratic de tip european şi cel fascist, cvasi-totalitar, asiatic, Europa cea amorfă, destructurată şi paralizată de propriile structuri birocratice, Europa cea captivă Centralei UE nu are nicio şansă să reziste, iar antreprenorii şi marii industriaşi nici măcar nu vor să participe de parte UE intr-un eventual conflict de tip fascist cu puterile asiatice. Deci mergem fix la lada de gunoi a istoriei, unde îs aruncate toate experimentele sociale eşuate. Europa cvasi-unificată moare fără luptă, fără să fi purtat nici măcar o bătălie, şi se scufundă sub povara propriilor inepţii şi lentori in timp ce capitalul şi capitaliştii săi iau calea exilului. Cu cît mai iute se prăbuşeşte cu atît mai bine pentru europeni. Mîndria şi orgoliul europenilor poartă alt nume şi se găseşte in altă parte, unde spiritul de libertate nu s-a surpat incă sub proiectele utopice ale socialismului -America. Şi nu mă refer doar la US, ci la toată America, continent mai european in spirit decît aceste umbre instituţionale şi aceste fantoşe penibile ce au uzurpat europeismul şi federalismul pe bătrînul continent. Roboţeii şi inginerii sociali ai ue nu au cum să insufle ceva maselor, din simplu motiv că-s lipsiţi de demnitate, curaj, viziune istorică şi mîndrie faţă de trecutul războinic şi colonial al Europei. Cu ruşine şi cenuşă-n cap nu construieşti o nouă identitate politică, darmite o federaţie veritabilă. Deci adio ş-un praz verde. Europa îşi poate recăpăta gloria de altădată fără a se identifica etatist cu această monstruozitate instituţională care nici măcar nu acceptă ideea de graniţă şi visează cai verzi asiatici cuprinşi in sufrageria viselor sale umede [Turcia in ue? halal europeism]. Nu poţi să fi mîndru de europeitatea ta care intră in coliziune flagrantă cu europeitatea eurocraţilor, conform căreia orice pămîntean poate deveni european dacă îşi doreşte aşa-ceva. In viziunea abracadabrantă a liderilor UE, european este sinonim cu cetăţean al lumii, mai exact al lumii minunate proiectate de ei, şi niciun om sănătos la cap nu cred că-şi poate dori să locuiască într-o lume imaginară ce şi-a făcut loc in realitatea socială ca liant al unei secte atinse de demenţă colectivă, sectă ce se închină la zeul nătîng al Statului-social binefăcător [o aberaţie lingvistică, de parcă statul ar putea fi şi altcumva decît social]. Uite d-aia intră la apă continentul: nu mai vrem să auzim de scrîntiţii ăştia care nu ştiu pe ce lume trăiesc, şi nici nu iubim pămîntul de sub noi atît de mult încît să acceptăm senin sacrificarea rituală a capitalului privat autohton pe catafalcul Măreţelor Pacte de Salvare. Ori dispar ăştia mai iute din peisajul politic, ori ne cărăm noi, in america, in australia, in china, oriunde, numai să nu mai finanţăm demenţa colectivistă şi reglementarea obsesivă, a bananelor, a prezervativelor, a etichetelor de pe apa minerală, a becurilor şi a bălegarului.
acelasi bla bla il aud de 12 ani. Ca vine china peste noi.
3000 de miliarde de dolari inseamna nu foarte mult pentru un stat cu 1 miliard de locuitori.
ca idee cred ca e jumate din bugetul aparari SUA pe un an.
US annual defense budget is only $ 683 billions.
Articol ok, dar primul paragraf este descalificant. Ceea ce a spus Jin Liqun este echivalent conceptului „think out of the box”. Este o declaratie sincera din partea unei culturi / civilizatii diferite si reprezinta o alta perceptie a unor elemente de politica sociala. Critica sau dezacordul nu este o „injuratura” sau o „declaratie de razboi”, iar 3200 de miliarde de dolari nu reprezinta o bomba, ci o dovada a validitatii modelului chinezesc. Nu vorbim de modele perfecte pentru ca in realitate nu exista si nici de superioritatea unuia fata de altul. Pana recent s-a acceptat de comun acord atat modelul american, cat si modelul european ca fiind doua modele valide. Astazi isi face aparitia un nou tip de model, asociat Chinei, dar care nu este strain altor tari precum Brazilia sau India. Nu as introduce Rusia in aceasta categorie.
Cred ca declaratia lui Jin Liqun este un adevarat diamant pentru cine este capabil sa ignore „suprematia societatii europene” si sa caute perfectionarea si adaptarea propriului model la realitate. Critica este neplacuta, deranjeaza si cu cat este mai „adevarata” cu atat genereaza reactii mai agresive. Suprematia societatii europene trebuie sa ramana un hobby al „civililor”.
Acest comentariu nu este o imbratisare a modelului chinez, ci o atentionare. Cateodata orgoliul si subiectivismul ne impiedica a avea perspectiva (mai) corecta a realitatii.
In ceea ce priveste solutia propusa, privind inovatia, cred ca este corecta doar partial. Este adevarat ca aceasta solutie poate corecta deficitul comercial al Europei, dar in acelasi timp cred ca nu trebuie sa ma leg la cap daca ma doare bratul. Europa trebuie sa recupereze (cat poate si unde poate) la capitolul productivitate si eficienta pentru a stimula relocalizarea companiilor pe teritoriul european. Aici ne-a „batut” China si aici trebuie „reparata” economia UE.
China va trece treptat la o economie de consum, iar acest proces poate fi speculat si de UE.
UE este deja o piata de consum, iar importurile masive au demonstrat producatorilor locali ca raportul calitate / pret la care se raporteaza ei este diferit de cel la care se raporteaza consumatorii. Trebuie sa se adapteze si sa speculeze avantajul locatiei: logistica mult mai eficienta si mai economica si lipsa birocratiei).
Ultima solutie cu impact major din punctul meu de vedere este combaterea coruptiei la frontierele UE si controale eficiente a produselor de import. Foarte multe produse „low-cost” nu respecta normele europene si prin urmare nu ar trebui comercializate. O lupta eficienta impotriva acestor produse ar proteja atat producatorii locali, cat si sanatatea cetatenilor europeni.
O zi buna.