marți, aprilie 20, 2021

Eva Zeisel: fabulosul destin al unui designer care a ameliorat forma secolului XX

Nu voi vorbi aici despre frații Polanyi. Nu voi comenta „Marea transformare” de Karl, cartea din 1944 apărută acum în traducere românească, și nici scrierile filosofice ale lui Michael (Mihály). Să reținem și faptul că Michael a fost unul dintre cei mai interesanți intelectuali ai veacului trecut, o adevărată natură enciclopedică, având contribuții remarcabile în filosofie, chimie și chiar economie. De fapt, așchia n-a sărit niciodată foarte departe de trunchi în familia Polanyi: fiul lui Michael, John Polanyi, avea să obțină în 1986 premiul Nobel pentru contribuțiile sale în domeniul cineticii chimice (trăiește și în zilele noastre).

Voi scrie despre fiica surorii (Laura Polanyi) acestora: Eva Zeisel! Personaj extraordinar, asemeni, să spunem, Margaretei Buber-Neumann (mă întreb dacă au fost cumva prietene?). O ființă născută parcă din imaginația lui Danilo Kiš (cel care, cum se știe, îl admira enorm pe Arthur Koestler, intelectualul central-european par excellence).

Eva a fost într-un anumit fel „extravaganta” familiei (toți intelectuali de marcă și chiar pionieri în domeniile lor: Laura, mama Evei, fusese prima femeie care a obținut un titlu de doctor în istorie la Universitatea din Budapesta, feministă și activist politic), atrasă încă de tânără de domeniul artei. Tot ea a trăit nici mai mult nici mai puțin de 105 ani (între 1906-2011), o nouă „excentricitate” am putea spune! Probabil că perioada cea mai palpitantă a vieții Evei a fost cea petrecută în 1931-1932 alături de fratele ei, Michael (ca pe celebrul lor unchi!), la Berlin. Aici a avut un studio de ceramică pe Tauentzienstrasse, o experiență la care s-a referit mereu cu nostalgie și recunoștință. Avem în față, după cum probabil v-ați dat deja seama, o mostră de narațiune extrem de stufoasă, plină de paranteze și ramificații, toate date de această complexitate intelectuală și existențială a „clanului Polanyi”.

Eva a călătorit mult, încă din tinerețe. Reușește să viziteze Rusia, examinează la fața locului mai multe fabrici de ceramică din Ucraina, lucrează în Sankt Petersburg cu artistul Nikolai Suetin și se transferă apoi lângă Moscova (la Dulevo), acolo unde se bucură de experiența oferită de a doua fabrică de ceramică din lume, la acea dată. Devine foarte curând directorul artistic al industriei ceramice sovietice. Ulterior însă, este arestată în capitala rusă (1936) sub falsele și halucinantele acuzații de a fi complotat la asasinarea lui Stalin și de a fi inserat svastici în tiparele sale ceramice (nota bene, vorbim totuși de membra unei familii care părăsise Berlinul și Germania din cauza ascensiunii lui Hitler la putere). După mai mult de un an de încarcerare, obține eliberarea prin intermediul numeroaselor contacte ale familiei și se stabilește la Viena. Ajunge mai apoi în Anglia, urmat de New York, acolo unde avea să performeze cu adevărat în domeniul designului industrial. Succesul a urmat-o de aici încolo ca o umbră: o colecție de ceramică a Evei este expusă în 1946 chiar la MoMA, practic o confirmare, de data aceasta temeinică, a imensului talent artistic pe care îl poseda. Unul din curatorii muzeului declara: „Este ușor să producem ceva uluitor care să stea în cabinetul colecționarului. Dar modelele ei au ajuns până pe mesele oamenilor, în jurul cărora aceștia se adunau.”

Eva a devenit – putem consimți astăzi – designerul modernist de frunte al secolului XX în ceea ce privește ceramica. Obișnuia să spună: „Fie că facem lucruri sau ele doar se întâmplă, fie că le producem sau le fasonăm, lucrurile ne vorbesc. Ele ne spun unde anume ne trezim în paturile noastre sau unde zburăm deasupra norilor, într-un avion.”

Tot ce a făcut Eva a fost cu dragoste și recunoștință, indiferent de experiențele pe care viața i le-a adus în cale. Când a implinit 105 ani, tot ea a publicat și o carte de memorii în care descrie în amănunt cele 16 luni de zile petrecute în închisorile sovietice. Că nu i-a fost ușor o demonstrează și tentativa ei de sinucidere prin tăierea venelor cu o sârmă de cupru smulsă cu disperare din toaletă. Fiica ei, Jean Richards, confirmă trauma prin care trecuse în anii 1930: „Pentru foarte mulți ani, Eva nu a dorit să-și facă publică experiența penitenciară, în parte pentru că s-a temut de o eventuală urmărire a sa de către KGB până în Statele Unite.” Acuzația pentru care fusese închisă, repet, fusese aceea de „atentat la viața lui Stalin”. Putem doar încerca să ne imaginăm la ce tip de anchete și tratamente a fost supusă în URSS în urma acestui episod… Prietenul ei din copilărie, Arthur Koestler, a avut-o mereu în minte când a scris „Întuneric la amiază” (Eva și Arthur merseseră împreună la aceeași grădiniță din Budapesta iar mai târziu, în 1930, au avut și o foarte scurtă aventură romantică)! A supraviețuit în cele din urmă, cu mari dificultăți, în sufocanta ei celulă din Leningrad, exersând statul în cap și spunând că acest lucru devenise în fapt un exercițiu foarte ușor din pricina configurației de dulap îngust a încăperii.

Eva dorise în tinerețe să fie pictor și chiar acesta a fost primul tip de contact cu arta pe care l-a avut. Viața însă i-a hărăzit un cu totul alt destin și putem spune că tot răul a fost în cele din urmă spre foarte bine. În 1925, într-o călătorie de vară la Paris, a vizitat o expoziție internațională de artă decorativă și industrială modernă, prilej cu care ia contact cu operele lui Le Corbusier sau pătrunde pentru prima dată tainele mișcărilor artistice moderne precum Bauhaus. Dar chiar și așa, spun sursele, Eva a considerat mereu că designul modernist este mult prea impersonal și a încercat constant să-i adauge tușele, nuanțele și variațiile care să-l umanizeze.

Nici căsnicia nu a privat-o de o personalitate aparte: soțul ei, Hans Zeisel, jurist la bază, a fost la un moment dat profesor la Universitatea din Chicago după ce ambii au ajuns pe tărâm american în anul 1938 (era al doilea bărbat relevant din viața ei, după Alex Weissberg, de care Eva se despărțise până în 1934). Iat-o pe Eva Zeisel vorbind ea însăși despre o carieră cât o viață de om:

Eva Zeisel, așchie din trunchiul marii familii Polanyi, a fost un artist în adevăratul sens al cuvântului pentru că a știut să incrementeze nivelul de frumusețe prin tot ceea ce a făcut. O adevărată poezie în mișcare întinsă pe durata a mai mult de un secol… Eva Zeisel a marcat profund domeniul și și-a câștigat un loc de onoare în istoria designului industrial, cel mai probabil cu aceeași naturalețe cu care și-au trăit viața miile de familii obișnuite ale căror spații au primit atingerea blândă a acestui frumos ieșit din imaginația ei. Să ne gândim doar cum în destinul unui acestui om a existat un terifiant moment de cumpănă, cum viața ei spre care privim acum cu multă admirație a atârnat cândva de un foarte subțire fir de păr. What if…? Câte astfel de potențialități nu vor fi distrus în secolul XX nefericitele experimente totalitare? Câte lagăre de concentrare și gulaguri nu vor fi înghițit mii și mii de astfel de personalități și creativități? Când ucizi fie și un singur om ucizi de fapt șansa acestei lumi de a fi mai bună pentru că în fiecare dintre noi se adăpostește o soluție latentă a evoluției speciei în ansamblul ei, indiferent de domeniul pentru care avem chemare. Eva Zeisel a trecut cu bine peste proba ei fatală și a trăit 105 ani să ne spună cât de frumoasă și emoționantă poate fi viața când îți dorești cu pasiune să fii deopotrivă partea și întregul ei. O lecție, un om, un design cât se poate de intim și tulburător…

Articol apărut pe LaPunkt

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro