marți, martie 19, 2024

Exasperanta Opoziție

În primăvara lui 90, în Piața Universității (pe-atunci ținea loc de internet și televiziuni independente, cu un public însă infim, la scara țării) se spunea că schimbarea politică va veni odată cu primenirea generațiilor, că partidul lui Ion Iliescu, anacronic de la bun început, nu va fi votat de tinerii care descopereau libertatea și va dispărea când lumea va fi corect informată. E drept, la următoarele alegeri rezultatele n-au mai fost catastrofale, dar din 92 încoace partidul lui Ion Iliescu, sub diferitele nume pe care le-a căpătat fără să-și schimbe natura, s-a menținut la 35%, plus-minus câteva procente, fiind mereu la conducerea țării, cu excepția perioadei 1996-2000 și a câtorva scurte episoade după 2004, dar având și atunci capacitatea de a controla în bună măsură acțiunile Opoziției devenită mai mult de formă Putere. Ce anume a infirmat naivele noastre previziuni din 90, făcându-ne să îmbătrânim tot participând la mitinguri? N-am pretenția să dau un răspuns complet, mă limitez la a semnala trei motive, insistând asupra celui din urmă, pentru că (o spun pesemne cu aceeași naivitate din 90) el ar putea fi „tratat”.

1. Un cunoscut istoric spunea că azi oamenii seamănă mai curând cu contemporanii lor din alte țări decât cu conaționalii lor de-acum o sută de ani. Adică, un român de azi ar fi mai aproape de un olandez de azi decât de un român de la începutul secolului XX, cum și olandezul ar fi mai aproape de român decât de strămoșul lui. Cred că aici „asemănarea” e un termen înșelător – el se referă la practici, nu la valori. Are doar o importanță aparentă faptul că românul și olandezul de azi se folosesc cu aceeași abilitate de mijloacele informatice pe care le au la dispoziție, sau că pot face munci similare, esențiale rămân valorile care le determină statistic comportamentul social. Or, valorile sunt mult mai puțin mobile. Ele nu-și au sediul într-o fantomatică „psihologie a popoarelor” (termen desuet, fără acoperire), ci în mentalul colectiv prelungit de la o generație la alta prin narațiunile și exemplele elementare pe care le asimilăm și le urmăm încă de la naștere și care ne formează. Două cred că sunt problemele-cheie ale mentalului nostru colectiv, sub efectul evoluției istorice bine știute: absența perspectivei pe termen lung și absența simțului onoarei. Prima explică de ce mulți preferă acum creșterea iluzorie a veniturilor (anulată rapid de inflație) în detrimentul unei politici raționale de investiții. A doua explică interesul scăzut de care se bucură lupta anticorupție – torpilată, oricum, de propaganda PSD. Personajul arhetipal din imaginarul nostru colectiv rămâne haiducul-șmecherul-descurcărețul care își trăiește momentul de glorie meschină. Nu-i simplu să-l estompezi. Lui i se adresează cu dibăcie discursul PSD, indiferent dacă îl bântuie pe un nefericit trăind la limita mizeriei sau pe ditamai baronul local. Personajul acesta arhetipal s-a perpetuat în imaginarul generațiilor de după 90, ba chiar a prins un contur mai pregnant, PSD știind să speculeze metehnele larg răspândite în societate.

2. Al doilea motiv e simplu: cam o treime din populația activă a plecat la muncă în străinătate. E, în mare parte, o categorie dotată cu spirit întreprinzător, curaj și gust pentru libertate – greu de tentat prin discursul PSD, căreia de fapt nici nu i se adresează, odată ce la alegerile parlamentare această treime e practic invizibilă. Poate participa doar la alegerile prezidențiale (și atunci cu piedici serioase) la care a jucat un rol decisiv, motiv pentru care PSD nu-și face mari speranțe că va da președinți – și în consecință a golit de conținut funcția prezidențială, modificând treptat însuși codul genetic al statului. Dacă acea treime ar vota la alegerile parlamentare, PSD ar obține fără discuție un procentaj sensibil mai mic.

3. Ajung în fine la Opoziție, exasperanta noastră Opoziție. Multe sunt bolile de care suferă și, iarăși, nu pretind să le inventariez pe toate. Ele nu sunt așa recente cum par – și îmi permit să rememorez câteva episoade politice. La alegerile din 90 candida din partea PNȚ-ului o grațioasă doamnă stabilită în Franța, soția unui primar de arondisment parizian. La Intercontinental se împărțeau niște pliante lucioase, superb colorate, prezentând-o pe grațioasa doamnă în diferite ipostaze – nu mai pusese românul mâna pe hârtii așa frumoase, le-o fi luat acasă să le arate copiilor. Și cam la asta s-a redus campania ei electorală. Întâmplarea a făcut ca peste vreo patru ani să particip la Paris la un fel de întrunire a exilului românesc la care grațioasa doamnă a ținut, nostalgică, un discurs despre experiența ei din 90. Ne-a povestit cu candoare cât de excitată a fost, ca și cum ar fi participat la un safari, zâmbea incontinent. (Nu pot reda dialogul meu interior.) Ceea ce îmi aduce aminte de campania pe care și-a făcut-o Ion Rațiu, altmiteri un personaj onorabil: a venit la televiziune cu un filmuleț care prezenta pur și simplu un supermarket din Occident. (Eu având un televizor alb-negru, n-am putut admira culorile ambalajelor.) Ăsta era argumentul lui decisiv – și cam așa și-a construit discursul flegmatic, de altfel coerent. Însă nu poți învinui pe cineva care a trăit o viață în exil că nu pricepea nimic din ce se întâmpla la noi.

Sigur, ar fi trebuit să avem un candidat care să fi mâncat salam de soia (cei tineri habar n-au ce înseamnă cuvintele astea) – și a fost mereu deplâns faptul că n-am avut un Vaclav Havel. Numai că nu absența unui Havel era problema, ci absența celor câteva mii de oameni care s-au aflat în spatele lui Havel, absența unei cât de palide organizări civice. Când a fost inventat Emil Constantinescu (probabil chiar se credea un soi de Havel), mi-am dat seama că pricepea ce se întâmplă în țară la fel de bine ca grațioasa doamnă aterizată de la Paris, cei zece mii de specialiști care urmau să binecuvânteze țara cu destoinicia lor aveau aceeași consistență ca pliantele ei electorale. Decuplați au fost, decuplați sunt încă de realitate prea mulți dintre cei în care suntem condamnați să ne punem speranțele, au o sensibilitate aparte pentru luciu.

Și un episod recent: în Camera Deputaților, înainte de votul privind codul penal, Tudor Benga de la USR s-a înflăcărat farfuridisiac amenințându-i pe deputații minorităților că vor avea de dat socoteală „nației” și a pomenit de cei treizeci de arginți, la care Varujan Pambuccian s-a inflamat cațaveic apărând minoritățile și repetând obsesiv o vorbă grea: „Niciodată!” Ce farsă! Bine, știe oricine că deputații minorităților, cei mai mulți dintre ei, n-au cu acele minorități (oarecum fantomatice) o legătură mai solidă decât ar avea cu minoritatea eschimosă, sunt niște belferi cinici. Dar asta nu-l împiedica pe Tudor Benga să aducă argumentul logic: dacă vreți să vă apărați minoritățile, apărați statul de drept, în cazul unui derapaj, minoritățile sunt cele mai vulnerabile. Domnul Benga a preferat însă argumentul inept-demagogic, furat și el pesemne de vreun luciu patriotard.

Aici se ascunde lucrul cel mai grav: Opoziția, eterna Opoziție, nu e în stare să-și adreseze discursul decât celor deja convinși. Și în felul ăsta, firavul partid X va lua niște voturi de la firavul partid Y, validând o aritmetică insolită: unu plus unu egal unu virgulă cinci. Se înțelege de la sine că privesc legile justiției ca pe un lucru de importanță capitală, dar ce-i de făcut dacă majoritatea românilor nu sunt de aceeași părere? Rostul Opoziției e să se adreseze altui orizont de așteptare, încercând să descopere punctele nevralgice din matrapazlâcurile PSD-ului. Sigur, unificarea Opoziției e condiția necesară pentru a nu se ajunge la acea aritmetică insolită, dar nu e și condiția suficientă. Opoziția trebuie să-i atragă pe nehotărâți, poate și pe unii votanți PSD, altfel după 2020 nu va putea vindeca țara de plăgile adânci produse acum de PSD, iar pentru asta e nevoie de profesionalism politic, n-ajung lozincile. De strigături ne ocupă noi, cei care ne ducem în Piața Victoriei după o zi de muncă, Opoziția trebuie să facă politică, asta e meseria pentru care e plătită.

După pierderea alegerilor din 2016, am sperat două lucruri. Mi-am zis că membrii PNL (aceia cât de cât onești) vor încerca să creeze, prin relațiile pe care le au (da, prin jocuri de culise, cum altfel?), o fisură în PSD-ul teleormanizat – fiindcă din partea lui Iohannis greu de așteptat așa ceva. Știu că nu era simplu, însă măcar după ce și-a dat demisia Tudose existau ceva șanse. Nu s-a întâmplat nimic. Și speram mai ales ca Opoziția să formeze un guvern din umbră – fiecare ministru să fie amendat rapid și precis pentru enormitățile comise. Asta presupunea pregătire prealabilă, studierea atentă a datelor acelui minister, conferințe de presă cu ziariști, discuții aplicate și vizibile, nu postări ironice pe facebook – adică, seriozitate. PSD a câștigat alegerile mimând seriozitatea, prezentând un program absurd și toxic ca pe salvarea țării. Mulți știau că pesediștii sunt hoți, dar își ziceau că măcar se pricep să conducă țara – și i-au votat. Situația în care se prezintă acum guvernul Dăncilă (nu-mi vine să râd), cu miniștrii care și-au făcut probabil școala primară la seral, ar trebui să stimuleze profesionalizarea politică a Opoziției. De pildă, când au apărut acele manuale unice pe internet, mă gândream că se va face o mare conferință de presă la care vor fi invitați și profesori care să vorbească despre ororile din manuale. Ca să nu mai vorbesc de problemele economico-financiare, răul la noi e acum multilateral dezvoltat. Din păcate însă e mult mai comod să reciți lozinci, să copiezi reacțiile de la mitinguri, decât să devii credibil ca bun profesionist într-un domeniu de care depinde bunăstarea imediată a unui electorat sensibil, pare-se, aproape numai la asta. Ceea ce nu-i chiar de neînțeles, dar fiind personajul arhetipal care ne bântuie.

Mai trebuie și să vorbești pe limba acelui electorat, altminteri nu-i poți trezi încrederea. Fiindcă în discuție e în primul rând încrederea că Opoziția ar putea guverna – nu în stilul în care au făcut-o cei zece mii de specialiști ai nefericitului Emil Constantinescu. Adică să fii pragmatic, trecând peste frecușuri, orgolii, meschinării, interese jalnice, evitând comoditățile retorice, șterpelitul voturilor de la partidul X la partidul Y, teribilismul și bufoneria. Asta cred că trebuie să facă Opoziția.

Distribuie acest articol

144 COMENTARII

  1. Atat opozitia cat si puterea au nevoie de un discurs pozitiv, altfel la vot nu vor mai veni decat lobotomizatii.

    Principalul obiectiv al opozitiei ar trebui sa fie infiintarea statului liberal. De pe o pozitie ideologica simplu si clar asumata, de dreapta liberala.

    Celor 3 milioane de romani din diaspora li se alatura 2 milioane din tara -cei care nu au venit la vot. Acestia din urma asteapta ca un partid sa le spuna clar ca doreste sa creeze un stat liberal, cu o economie de piata functionala, cu o piata libera si flexibila, cu cheltuieli ale statului reduse.

    Intelectualii de dreapta ai Romaniei (cei reali, nu cei vopsiti) ar trebui sa iasa din Colturile Jelaniei si sa produca unuia dintre partidele Romaniei aceasta doctrina, pe care sa croiasca apoi un program de guvernare.

    Nu reiau aici cum vad eu aceasta doctrina de dreapta, am spus-o de nenumarate ori, dar mai mereu oamenii sunt ocupati cu jeluitul si cu criticatul steril al puterii.

    USR nu va deveni in veci un partid politic si cu atat mai putin unul de dreapta. PMP e un sarpe decapitat. A mai ramas Miscarea lui Cilos -era sa spun Stagnarea lui Ciolos.

    Partidul lui Ciolos poate sa devina liberal si sa testeze doctrina la la europarlamentare. Daca se trezeste. Si daca intelectualii de dreapta din Romania se vor fi saturat sa-si stearga lacrimile si se vor apuca de naterea dreptei in Romania.

    ====

    Cel mai intersant in aceasta prefigurare a evolutiei politice mi se pare castigatorul aparitiei unui partid de dreapta: PSD.

    Acesta va avea sansa de a se debarasa de toti ciudatii sai, fiindca in lupta cu noul partid si va fi nevoit sa se clarifice si el doctrinar: fie socialist (cum e acum), condus (dar nu format!) de comunisti mascati, fie social-democrat (acum doar numele e asa si cativa ganditori chinuiti).

  2. Partial adevarat. Dar eu cred ca avem conducatorii pe care ii meritam.

    Suntem captivi unui lant vicios, avem 40% din locuitori analfabeti functionali, usor de manipulat, care sunt baza de votanti ai PSD. Cata vreme opozitia joaca corect nu are nici o sansa impotriva unui PSD mafiot.

    Singura sansa este investitie majora in invatamant de calitate, acesta trebuie sa fie adevaratul proiect de tara. Nici un guvern nu si-a asumat acest pas si acum suferim. Din pacate situatia invatamantului este tot slaba, iar la urmatoare cicluri electorale PSD are in continuare asigurata o marja confortabila, indiferent de prezenta la vot.

    • Exista solutia liberala (nu vorbesc despre PNL, acela nu e liberal).

      Chiar daca un partid cu o asemenea orientare nu ar castiga guvernarea, ar castiga suficient pentru a nu mai permite derapaje precum cele de acum.

      Dar pentru asta trebuie sa incetam sa ne mai plangem si sa spunem ce vrem si cum vrem, sa discutam solutii.

      • @Dedalus – prin comparație cu Ceaușescu, Ion Iliescu părea de-a dreptul liberal. Ar fi fost excelent dacă ar fi condus el România începând cu 1975, era mai liberal chiar decât Janos Kadar, în opinia mea. Însă Ion Iliescu era președinte în România în 2004.

        E foarte mare riscul să cădem în aceeași capcană, Cioloș pare de-a dreptul liberal în comparație cu Dragnea, însă e de fapt exponentul unui etatism bruxellez, nu exponentul vreunui liberalism.

        • Ciolos e o solutie, poate nu perfecta. Eu unul alta nu vad.

          El ar trebui sprijinit si indemnat sa actioneze. Daca nu o va face, nu va mai conta cat e de liberal

          • @Dedalus – un înalt funcționar n-are cum să fie o soluție de dreapta, poate fi doar o soluție decentă de stânga. Cioloș e un fel de Stolojan sau de Isărescu, poate admninistra lucrurile cu bunăvoință și cu competență administrativă, dar idei de dreapta n-o să aibă ever veci. De asta taxa auto a eliminat-o Dragnea, nu Cioloș.

            • Ciolos conduce un partid. Despre aprtid vorbeam. Eu altul pur si simplu nu vad.

              Pana la urma, un partid trebuie sa isi asume infiintarea statului liberal, unul dintre ele. Perfect nu e nici unul.

    • @alu – oricine e analfabet funcțional în domenii nefamiliare, am mai povestit că n-am înțeles nimic dintr-un paragraf de 5 rânduri, într-un manual de C++

      Uitați-vă la intelectuali autentici ca Adrian Năstase, puteți să spuneți orice despre el, dar intelectual este. Ce treabă are asta cu analfabetismul funcțional? Am văzut muncitori români pe schele în Londra, la zero grade. Abia unul din 10 sau unul din 20 dacă știa câteva sute de cuvinte în engleză, dar erau pe schele, la zero grade. Îi dusese mintea că în România nu e de trăit, chiar dacă unul dintre ei scria greșit chiar și numele țării (Româniea).

      Analfabetismul funcțional e o falsă problemă, ne oferă doar ocazia să ne simțim noi bine când vedem că alții sunt mai ”neajutorați” decât noi.

  3. De mult nu am mai citit un asemenea text.
    O analiza adanca si clara a ceea ce ni se intampla.
    Eu , traind acele vremuri si votand pentru prima oara in viata cu Ratiu am fost extrem de dezamagit de popor cand am vazut ca Iliescu castiga parca cu 97 %. Era dezastruos.
    La fel am sperat ca odata cu schimbul generatiilor partidul vechilor si noilor nemenclaturisti se va duce la groapa.
    Deziluzie.
    Azi mai particip la mitinguri, dar nu cu speranta. este evident ca asta e soarta acestui popor indobiocit. NU stiu cine e vinovatul. Fortele externe , sau cele interne care tin acest popor in intuneric?
    Sau poate chiar genomul romanului? Poate ca e acolo o mica gena a prostiei umane si orice i-ai face tot las, tradator, corupt va ramane.
    Dar de ce acelasi popor odata ajuns pe alte meleaguri se schimba?
    Nu cred ca vom mai apuca sa intelegem.
    Astfel de cugetari vor fi interzise iar, cat de curand.

    • Ar mai fi o IPOTEZA – ca poate totusi, cumva, pe undeva ,
      fix poporul acesta care ne cauzeza atatea suparari
      sa aiba un instinct al supravietuirii ceva mai bun
      decat al nostru, al celor intristati.

      Eu m-am prins mai de demult de exemplu ca nu e deloc asa cum credeam noi in 1990
      ca electoratul PSD era o suma de cetateni robotizati
      care urmau sa dispara biologic
      fiind inlocuiti de batalionane de tineri care vor vota doar cu PNT CD si cu PNL.

      Acum este clar ca milionae dintre cei care in 1990 au ales FSN ul / viitor PSD /
      chiar au trecut la Domnul, dar ca locul celor ce au dat coltul a fost luat
      de … corect politic este sa spui …de alti batrani …niciodata de tineri…este singura mangaiere
      care ne ramane. Desi estimarile sociologice de dupa votul din decembrie 2016 …dar de ce sa
      mai evocam imprejurari atat de dureroase

      Nu mai spun ca PNT CD nu mai exista, iar PNL ul supravietuieste doar
      sub forma celor 3 litere sub care se ascunde o specie alternativa de fesenisti.

      Din aceeasi categorie a povestilor nemuritoare e si aceea cu Ardealul si Banatul care
      voteaza constant anti PSD. Asa sa fie – totul e sa nu ne uitam la harta din decembrie 2016
      cu rezultatele alegerilor…era atat de rosie inclusiv in centru, vest si nord vest ca si acum resimt ameteala.

      Un alt Ardeal si alt Banat este Diaspora care voteaza pe bune peste 90 la suta contra PSD. Din nou zic deci …Asa sa fie – totul e sa trecem cu vederea ca expatriatii sunt 3 milioane, poate 4 milioane, poate chiar 5 milioane (5 milioane cand trebuie introdus textul //mai rau ca Siria) ….Dar de prezentat la vot nu au atins niciodata 400 de mii.

      Si apropo de absenteism – mai sunt si cei din tara. E o mare consolare sa ne gandim ca aceilor 35% de absenti inima le bate Anti Dragnea si doar din comoditate …..

      Eu as fi foarte trist daca as afla intr-o zi ca de fapt
      o parte din aia nu inteleg nimic din procesul electoral
      Sau ca cealalta parte inteleg dar
      nu-i intereseaza – fiind forma lor de libertate interioara.

    • Ciupercile mancate de romani din padurile patriei sunt de vina.Cea mai toxica fiind SICAMOR MANDOLINUS TRADATORUS PATRIUM:

  4. „Mai trebuie și să vorbești pe limba acelui electorat, altminteri nu-i poți trezi încrederea. ”
    Despre acel electorat se spune ca e incaltat in slapi, ca are putina scoala, ca e asistat social (o autoare, aici pe Contributors, îi categorisea si pe pensionari la asistatii social), ca sint de la tara, ba, chiar stirbi. (Nu stiu daca printre cei de mai sus sint trecute si niste profesii onorabile de bugetari, votanti fideli ai PSD-ului.)
    Nicio sansa de atragerea electoratului.
    NB,
    „principalul partid de Opozitie” (ma refer la PNL) a fost chemat la Cotroceni pentru a stinge focarele interne; cind sa se mai lupte cu actuala guvernare?
    Slabe sperante
    Ma tem, chiar ma tem, ca si urmatoarele alegeri le vom pierde cu succes.

    • Daca ne gandim ca vom pierde – ca natiune ma refer – am pierdut deja.

      Dar nu sunt de aceasta parere. Nu mor caii cand vor cainii.

      In ultima luna au inceput sa apara articole aici, dar si unele adieri prin alte parti – precum ca opozitia trebuie sa se nasca si sa vina cu solutii, nu cu „anti-„.

      Nu toata lumea posteaza. Unii doar citesc. Si sunt destui. Ce credeti ca simt cei care citesc mai mereu vaietaturi si invinuiri?

      …!.

      Da, exact!

      De-asta spun: sa discutam solutii.

      Pana acum eu am discutat despre:
      – necesitatea doctrinei in politica si obiectivul formarii statului liberal
      – retragerea statului din stabilirea salariilor
      – flexibilizarea formelor de organizarea a scolilor, introducerea educatiei extracurriculare si a home-schoolingului partial
      – necesitatea noilor contracte bazate pe sarcina, pe lucrul de acasa si alte forme care sa inlocuiasca actualul contract de munca perimat si care a rigidizat piata muncii
      – o frima = o declaratoe = o plata
      – cercetarea stiintifica – redusa la ceea ce este necesar

      Pentru toate am adus argumente si am incercat sa sustin un punct de vedere.

      Evident, mai sunt si altele de spus si de dezbatut. Este posibil sa fie altii cu idei mai bune. Dar tare as vrea sa discutam asa ceva in loc de a ne plange de mila.

    • D-le Victor,pentru ca am rezonat cu comentariul Dvs,mi s-a parut ca atinge esenta situatiei, si deoarece consider ca Opozitia,sub toate manifestarile ei (partide,strada,etc..),,nu are o manifestare pragmatica, logica si nici chiar fler ,este reprezentata de niste oameni cu manifestari autiste (scuze !),cu o manifestare ce se inscrie in ce spune prietenul meu maghiar: „egyet tudsz es egyet fujsz”-una stii si una spui ! ,nu dispune de consilieri reali (cu Danca nu se poate transmite un mesaj coerent si pertinent),oameni cu experienta ,dar mai ales cu bun simt
      -ca sa precizam din start:sunt liberal convins si nu ma simt reprezentat de formatiunea numita PNL + PD,poate as achiesa la doctrina ALDE,dar nu o cunosc si sincer sunt citeva personalitati in acest partid care nu-mi prea inspira incredere,dar mai lucrez la acest aspect…
      -in foarte multe ipostaze am auzit preamarirea spiritului curat si pur al omului de la tara,al taranului autentic,(adaug aici marea masa a periferiei orasenesti),lucru pe care-l cred,cel putin in memoria bunicului si tatalui meu (tarani si-apoi muncitori la RMR Nicolina Iasi)ca fiind adevarat si atunci stai si te intrebi cum e posibil sa nu iei in calcul in manifestarea ta politica,urmatoarele:
      -cred ca mai mult de jumatate din populatia tarii (daca vreti „votantii PSD” au avut rude,prieteni sau chiar ei s-au confruntat in viata lor cu abuzurile justitiei discretionare,am un prieten de 75 de ani care a facut digul de la Insula Mare a Brailei-prin cea trecut de la 17 ani pina la vreo 30 ani,el si inca vreo 10 elevi de liceu (parca Mihai Bravu din Bucuresti), ii este greu si lui sa-ti povestesca ! si atunci cum poti veni cu un mesaj de sustinere pentru actuala justitie care are asa o rezonanta nefasta
      -ce-l poate stimula pe un conducator de obste:primar,consilier,etc sa-si aduca aportul la dezvoltarea comunitatii ,cind de a doua zi de cind a fost ales, este injurat si din hot numai este scos,cine rezista la o asemenea solicitare psihica ? si mai ales reactia sa :”ba,daca tot ma faci hot de dimineata pina seara,atunci lasa ca-ti arat eu tie lipsa de respect si hotie…!(cunosc mai multe situatii concrete ,nu povesti)
      -cum poti sa pui la indoiala capacitatea profesionala si valoarea sa intrineca,unui om ca ministru justitiei,cind asemenea oameni erau salutati de pe celalat trotuar,sigur,in perioada interbelica,cu „chapeau monseur !”
      -sa critici permanent „toate,dar toate”masurile luate de guvern si sa nu gasesti macar un detaliu pozitiv,asta sigur nu da bine la acel taran mai sus amintit,care vede,simte ,intelege ca nu-i asa,deci in interiorul sau spune:”date dracu’ ca vrei tu ciolanul si alceva nu te intereseaza!”
      Prin citeva idei si exemple, poate m-am facut inteles,am dorit sa arat ca schimbarile pe care le solicitam de la opozitie sunt extrem de greu de realizat daca nu se iese din aceasta fatidica paradigma
      Si acum,pentru ca sunt un bun exemplu,sa va descriu si cum e cu „tinerii si diaspora”:cu fiul meu-37 ani,tot Victor,studii superioare,etc,simpatizeaza, pina la absurd, cu USR si Ciolos,fara argumente,fara logica iar la orice abordare principiala,descriptiva,care incearca sa gaseasca solutii la generatia tinara, sunt intimpinat doar cu :”Politica ?:Hoo PSD,hotii !”,de asta nici numai incerc vre-o abordare…..cit priveste pe fiica mea ,mare corporatista in Olanda ,situatia e si mai grava,ea nici macar nu stringe semnaturi pentru :”Fara Penali! (ca fiul meu),lucru care ar dovedi o anumita implicare si inafara de „discreditarea” tarii:”tara de rahat,de corupti,de suboameni „,chiar daca si eu fac parte din ea,sau ca ea de aici provine,nu conteaza,sloganurile sunt atit de puternic inradacinate (de unde oare ?), incit nici nu se poate aborda o tema mai elevata-am incercat odata sa dezbat cu ea votul cenzitar ,ca solutie de reprezentare,nici-o sansa..etc,etc

  5. PSD, sub orice forma sau denumire s-ar prezenta, va avea pentru un timp fara sfarsit, un procent de vreo 30% din alegatori. Ca din ignoranta, ca din lene, ca din tendinta de a fi rasplatiti cu pomeni la limita subzistentei, ca din admiratie pentru smecherii descurcareti, acestia se simt mai bine reprezentati de PSD, indiferent de cat de prosti, agramati, inculti sau cum vrem sa-i mai caracterizam, ar fi.
    Ba, as zice ca se simt mai bine reprezentati de VV Dancila (mai ancorata in realitatea lor) decat de A Nastase – ea este un exemplu ca oamenilor „simpli” li se face dreptate, in sensul ca orice prost poate sa acceada la o functie inalta in stat – si nu se simt jenati ba chiar razbunati…
    Acest procent de vreo 30% in conjuntie cu absenteismul la vot, dau sanse psd-ului sa pastreze puterea pentru un termen nedeterminat, indiferent cate prostii sau gafe vor comite, chiar si daca ne conduc intr-un razboi cu toata lumea civilizata…
    Dar absenteismul la vot este consecinta directa a absenteismului DIN POLITICA.
    Si asta dateaza tot din 90, nu de ieri de azi. Primii care s-au lansat in politica, in masa, au fost oportunistii cu scopuri personale clare.
    Pe contributors intra zilnic articole bine scrise, bine fundamentate, cuprinzatoare, care demonstreaza ca exista multi oameni care stiu ce si cum, ar avea solutii, ar avea stiinta si pricepere sa indrepte lucrurile sa faca din Romania o tara cel putin normala, in randul tarilor catre care tanjim. La fel, sunt multe comentarii care se ridica la acelasi nivel poate si mai ceva.
    Dar, (bine, fara sa pot face o evaluare cantitativa exacta) prea putine sunt voci ale unor oameni care fac si POLITICA, in sensul de a actiona cu vointa maxima, cu insistenta, pentru a ajunge la putere, nu a se limita la comentarii si participare la manifestatii.
    Contingentul politicienilor opozabili haitei de oportunist psdisti si aliatilor lor este si putin numeros si destul de slab.
    De multe ori ma gandesc ca, si daca ar veni la urne 90% dintre alegatori, opozitia nu ar avea cu cine sa umple listele de candidati.
    Psd poate sa umple listele de candidati cu numarul locurilor din parlament si tot mai raman pe dinafara. Opozitia, daca printr-un fenomen supranatural neasteptat, ar disparea psd-ul din peisaj, nu ar putea sa umple parlamentul…
    Hai, poate exagerez, fiindca , vorba aia: lac sa fie, broaste sunt destule – dar vorbim si de calitate.
    Dar absenteismul oamenilor de valoare din politica intareste neincrederea in etica politicii.
    Nu este doar vina psd-ului care intretine subliminal atmosfera cu mesaje si lozinci de genul „toti fura, toti sunt la fel, aceeasi mizerie”…
    Acesti oameni de valoare, prin neparticipare, valideaza conceptul ca „politica este curva” – ma scuzati, dar zilele astea cuvintele triviale au licenta de utilizare in spatiu public – si lasa locul escrocilor.

    • Cand un analist dintr-un partid citeste pe diverse platforme, ce vede?

      Un nesfarsit vaiet, o rugaciune pentru morti, autocompatimire si blamare a „celorlalti”.

      Cum ar putea cineva sa „ia pulsul”, sa vada care sunt problemele, cum le simt oamenii, cand postacii se auto – (sa nu zic ce, ca nu vreau sa folosesc vocabularul momentului)?

      Daca maine ar disparea PSD-ul, Romania s-ar prabusi de tot, pentru ca plansul si vaietele nu au condus niciodata o tara.

      • N-as zice ca sunt numai vaicareli; sunt destule analize aprofundate, propuneri de solutii, cai de urmat dar … de catre altii…
        Ca sa urci un deal nu-i suficient sa cauti si sa trasezi in imaginar, cararile.
        Trebuie sa-ti pui si bocancii-n picioare si sa iei si dealul pieptis si, de (cele mai) multe ori sa fii pregatit sa schimbi traseul din mers, in functie de cararea de sub talpa.
        Dar, la noi, se sta la poala dealului si se despica firu-n patru si se fac planuri.

        • Nu stiu daca din 100 de postari, 5 sunt constructive.

          Iar articole de analiza, vor fi fiind ele destule, dar eu nu am sesizat decat poate 1 din 100 care sa vina cu o propunere.

          Iar cand cineva vine cu o propunere sau cu o sugestie, comentatorii sunt 99% pe traiectoria carcotelii.

          Ca sa fiu in ton cu metafora Dvs: pentru a ajunge undeva, trebuie sa mergi in acea directie, nu sa stai pe loc analizand dificultatile drumului.

          • Va semnalez ca
            una dintre ideile liberale avansate de Dvs – aceea privind
            retragerea Statului din mecanismul de stabilire a salariilor –
            A SI FOST se pare REMARCATA DE UN POLITICIAN.

            Intrucat Johannis , Ciolos, USR si PNL au fost
            extrem de ocupati
            cu placuta suedeza de inmatriculare

            ”renuntarea la salariul minim in domeniul privat”
            a fost propusa de Teodorovici – PSD istul de la Finante.

            Nu ar fi prima oara – cand era in echipa lui Ponta Teodorovici se specializase
            in studierea programelor adversarilor (pe atunci PNL ul avea si el Programe)
            din care culegea ideile cele mai atargatoare si le prelua – de obicei plusand.

            Nu mai stiu cu care prilej – cred ca la prima reducere de TVA pe care PNL ul o
            estima de la 24 la 21 la suta – PSD istii au adoptat 20% .

            Cred ca va amintiti momentul -atunci cand a plans Johannis.

            • In politica, toate masurile trebuie sa se sprijine pe doctrina.

              Numai asa apare un plan coerent.

              Daca insa un politician imprumuta o idee de colo si una de dincolo, s-ar putea sa fie bune, dar sunt sase foarte mari ca ansamblul sa fie lipsit de viziune si ineficiet.

              Am vazut treaba asta incercand reforma educatiei. Este imposibila in afara statului liberal, care nu exista. Este imposibila in afara liberalizarii pietei muncii samd,

            • @ Dedalus (04/08/2018 la 12:34)

              „In politica, toate masurile trebuie sa se sprijine pe doctrina.” Oare numai pe doctrina ?

              Si atunci de ce programele electorale prezentate de fiverse partide se aseamana intre ele, in punctele esentiale, cele care aduc voturi ?

              Sau visati ci ochii deschisi, ca un partid care spune ca nu va mari salariile sau reduce taxele va ajunge la putere in detrimentului altuia care are – cele putin – in program.

              Credeti ca o persoana in pragul pensionarii este interesat de „viitorul de aur” oferit de partidul x si nu de valoare pensiei pe care o va primi din contributia sa ? Nu vorbesc de pensiile speciale care in Romania par a fi regula si nu exceptia: toate structurile de forta au asemenea pensii.

              Credeti ca un tanar este interesat mai mult de veniturile pe care le-ar putea realiza in afara tarii decat autostrazile pe care ar putea curcula cand vine in Romania (anual sa mai frecvent) ?

              Sunt intrebari la care s-ar putea sa nu puteti raspunde convingator, daca veti citi acest comentariu.

  6. Foarte bun articolul, surprinde bine divizarea si amatorismul componentilor opozitiei.
    Din pacate cei din USR inca nu s foarte rodati in politica noastra si provenind din mediul corporatist nu au niste canale de comunicare eficiente cu mediul rural. Acolo trebuia sa „acopere terenul” PNL ul cu structura lui mult mai buna in teritoriu. Dar ei sunt prea dedulciti la compromisuri cu PSD ul, de la Bucuresti pana la ei pe ulitza dispar complet diferentele doctrinare si memberii PNL se gasesc in partid pur conjunctural, neavand loc in cele mai multe cazuri pe listele „celorlalti” la alegeri.
    Cea mai dureroasa insa mi se pare divizarea opozitiei. Nu pot sa nu remarc, iar, cum in Alba semnaturile pentru „fara penali” sunt mult in spatele Vasluiului. si asta intr un judet cu primar PNL vreme de 6 mandate consecutive. Sau Salajul, pata aceea alba de pe harta din coasta Clujului, judet cu un numar de semnaturi ssub Teleorman. Si nu e orice judet, e judetul de bastina al lui ciolos. Care a semnat de curand petitia, cand mai era doar o luna. Fara insa a se implica activ nici el si nici platforma dansului.
    In concluzie sunt divizati si „decuplati” de talpa tarii aducatoare de voturi PSD sau confuza si neutra. Daca vor continua asa se vor bate singuri in 20 20.

    • Atata doar ca Tudor Benga de la USR nu a zis ca vor da socoteala natiei, ci minoritatilor pe care le reprezinta. Practic paragraful ala din text e total invalid.

  7. Dupa parerea mea, termenul de Opozitie este tendentios si induce in eroare. La fel ca si cel de ONG, in care tinta este statul. Orice ar face acesta din urma, si oricum ceea ce face este intotdeauna foarte putin, pentru ca statul nu poate face nimic fara cetateni, in sensul teoretic cel mai larg statul fiind cea mai larga organizatie politica a cetatenilor. Dar cand zici ONG, inseamna ca prin definitie acesta este impotriva statului, un fel de „Gica Contra” de serviciu. Cam la fel este si cu „Opozitia”, care prin definitie ar trebui sa lupte cu Guvernul, sa-i ia locul, chiar si atunci cand acesta face lucruri bune, desemnate prin conceptul de „buna guvernare”. Inteleg ca acesta nu este locul cel mai potrivit pentru a purta o discutie teoretica aprofundata, dar poate ca ar putea atrage atentia asupra nevoii de a revizui unele concepte politice, pentru a pune in ele mai multa forta constructiva, mai degraba decat una destructiva, care se rasfrange permanent asupra tututor, avand in vedere alternanta stanga-dreapta la guvernare. Acum ne luptam sa dam jos guvernul de stanga, nestiind ce va trebui sa punem in loc, apoi, cand guvernul Dancila va cadea, vom incepe sa luptam impotriva guvernului care va veni, posibil de dreapta, posibil de stanga. Si asa ne situam, volens-nolens, in postura unor Sisifi post-moderni, care mereu vor trebui sa ia totul de la capat. Cred ca noul termen care l-ar putea inlocui pe cel de Opozitie ar cel de Alternativa. E limpede, cand spun „Alternativa”, trimit la alte idei, la alt program, care sa fie efectiv o solutie alternativa la cea curenta, in exercitiu, dar care nu merge, nu da rezultate. Este de inteles ca un curent politic diferit, antagonist sau complementar, fata de cel de la guvernare va trebui sa se concentreze nu pe metode si tehnici de a da jos guvernul, ci pe solutii si programe creative, carora cu siguranta le va veni randul la alegeri, daca intre timp vor castiga in crederea expertilor si a populatiei. Daca imi permiteti, as formula un pic altfel si titlul: „Exasperanta lipsa de Alternativa”. Si pentru a fi in ton cu profilul de dreapta al autorului/articolului/site-ului, voi incheia cu un slogan de dreapta, avand in vedere ca la guvernare este stanga: Hai Alternativa! Ei, ce ziceti, va prindeti la o altfel/astfel de discutie critica?

    • Foaaarte frumos! Induiosator! Adica sa nu-i trimitem pe astia la gunoi (sau la puscarie dupa cum merita) dar sa le mai dam o sansa! Sa-i lasam putin sa se odihneasca ca sa revina cu forte si pofte proaspete. Poate fixam si o durata sa zicem, un an, un guvern provizoriu care sa carpeasca gaurile pe care le face haita psd. Apoi , iar voi la butoane.
      Uraaa, Traiasca! Pupat toti Piata Independentei!

    • Regula politica este lupta dintre stanga si dreapta. Doua ideologii.

      Asta nu exista in ROmania si fara asa ceva nu se poate.

      Vad ca se coace – greu dar se coace – o adiere de dreapta in Romania.

      Laudabilele Dvs, intentii s-ar concretiza mult mai repede daca ati incerca sa citit cate ceva de politologie. Nu se poate conduce un stat fara politica. Numai ca politica este cu totul altceva decat ceea ce apare azi pe la TV, ca lupta intre fractiunile stangii, numite pompos „partide”.

      Ideologia politica ramane singura forma de organizare a sferei politce, nu avem ce face,

      • Daca in fruntea ideologiei de dreapta e un tovaras cu 6 case din meditatii greu credibila e oferta acesteia.Faceti o schimbare .aveti curaj???Si dreapta trebuie sa fie curata nu-i asa?????

        • Nu trebuie sa fie curata. Nici un politician de pe planeta nu e „curat”. Trebuie doar sa faca ce trebuie, iar asta e sarcina statului liberal.

          Cate clase are nu ma intreseaza catusi de putin in Romania. Nu sunt prea multi cetateni cu nivel mai ridicat de clasa a IX-a, asa suntem noi, nu e o insulta.

          Absolventi de facutlate in Romania iarasi nu exista, nu are sens sa cautam asa ceva. Sunt doar detinatori de diplome.

  8. Nu cred ca e numai opozitia, e in general modul de gandire in Romania (o stiu pe pielea mea, fac la fel desi imi impun sa ma schimb). Am fost invatati sa credem ca daca visam, se si realizeaza.

    Initiativa farapenali a USR-ului e un exemplu minunat :-) – o initiativa extraordinara, insa cu o logistica dezastruoasa (sau pe aproape). Caravana a pornit in ultimele 20 de zile inainte de data limita – oare nu putea sa porneasca mai devreme? S-a asteptat cu „pliante colorate” sa vina lumea sa semneze si pe urma au panicat ca se apropie termenul limita si nu au semnaturile necesare.

    Studentul roman invata in ultima noapte inainte de examen. Zicala „ingrasa porcul in ajun” are un mare sambure de adevar.

    E un modus operandi indus de cultura noastra (semi-balcanica). Am fost socat la un moment dat sa vad moldoveni basarabeni spunand „sa le dea Dumnezeu gandul cel bun politicienilor nostri sa nu mai fure” – naivitatea la puterea 10a. Rugaciunea nu vindeca cancerul.

    Pana nu o sa intelegem ca trebuie sa ne suflecam manecile si sa facem treaba, caci „pica para malaiata in gura lui natafleata” nu e raspunsul, lucrurile nu se vor indrepta.

    PSD-ul detine o logistica formidabila la nivel local, pe care si-o intretine cu bani, favoruri, legi si HG-uri cu dedicatie, etc. De curand faimoasa Lege a Administratiei a intarit acest control, dovada ca sunt constienti de cum merg treburile la firul ierbii.

    PNL-ul e complice (USL-ul nu e mort), USR-ul are in componenta noua generatie crescuta in multinationale capabila sa inteleaga ca a visa sau/si a recita discursuri pompoase nu aduce mare branza, insa trebuie sa treaca la urmatoarea viteza – DO IT ! Trebuie suflecate manaecile si „No hai” !

    • Initiativa Fara Penali nu dispune de fonduri grandioase. USR se descurca din putinii ( relativ, comparand cu alte partide) Oamenii care au stat in strada au fost voluntari care isi rupeau din timpul de petrecut cu familia dupa servici pentru a strange semnaturi. Caravana a pornit acum pentru ca e clar care sunt regiunile ce au nevoie de ajutor. Acum 4 luni nu aveai de unde sa stii iar putinele fonduri ar fi putut fi consumate aiurea pe localitati unde s-ar fi strans semnaturile sigur. De asemenea parlamentarii nu ar fi putut participa la Caravana pentru ca era sesiunea parlamentara.

  9. Domnule Zografi, discursul dumneavoastră seamănă mult cu cel al domnului Pleșu (din Dilema veche de astăzi, 2 august).
    Dacă dumneavoastră spuneți „exasperanta opoziție”, altcineva ar putea spune, cu tot atâta îndreptățire, ” exasperanții comentatori, autori de articole, analiști etc.
    De ce? Pentru că e la fel de lipsită de eficiență încercarea de a comenta critic (în aceeași cheie) opoziția ca și încercarea opoziției de a face opoziție.
    În locul multora dintre nesfârșitele critici, cred că ați putea să-i consiliați pe cei de la care așteptați atât de mult. (Sincer, cred că, dacă v-ați afla în locul lor (mă refer la USR) în acest parlament, nici dumneavoastră nu ați putea face și nu ați fi făcut mai mult.)
    Îndrăznesc să spun cu toată seriozitatea că nu atât de unirea celor câteva partide parlamentare mici e nevoie, cât de unirea celui/celor mai curate dintre ele cu cât mai multe capete limpezi, minți bine mobilate, competențe în domeniul comunicării, oameni inteligenți cate acum nu sunt membri de partid dar pot deveni. Sau pot să lucreze concret și aplicat pentru strategia unui partid. Fără această „jertfă” din partea dumneavoastră, criticile, chiar bine intenționate, vor cădea în gol sau vor tulbura și mai mult apele. Urgența eficienței este uriașă.

    • În locul multora dintre nesfârșitele critici, cred că ați putea să-i consiliați pe cei de la care așteptați atât de mult.
      (…)
      Fără această “jertfă” din partea dumneavoastră, criticile, chiar bine intenționate, vor cădea în gol sau vor tulbura și mai mult apele.

      Eu zic sa nu se bage, ca se duce si ultima speranta. Asa cum putem invata din urmatoarea poveste arabă:

      Un baiat dintr-o familie foarte saraca pleaca de acasa ca sa-si caute norocul in lume (asa cum pleaca romanii de 30 de ani). La plecare, parintii ii dau ceva banuti, apa (ca drumul era prin deșert) si merinde, cam tot ce aveau prin casa bun de mincat. In plus, tatal lui ii da o bucata uscata de piine ambalata abundent in pînză groasă și rezistentă si legată temeinic cu o sfoară cu zeci de noduri. „De bucata asta de piine sa nu te atingi decit daca esti cazut la pamint, incapabil sa te ridici, daca simti ca mori de foame si doar dacă ți-ai pierdut absolut orice speranta sa mai gasesti de mincare primprejur. Altfel sa nu te atingi de ea! ii zise tatal sau cu strășnicie.”

      Si plecă baiatul prin desert zile, saptamini si luni lungi si grele, oazele erau rare, mincarea putina, banii insuficienti, situatiile critice frecvente. De foarte multe ori a fost disperat si cit pe ce sa taie sfoara cu care era legata bucata de piine uscata, dar de fiecare data si-a amintit vorbele poruncitoare ale tatalui sau si a renuntat fiindca si-a dat seama ca inca mai putea sa mearga pina la satul care se vedea in departare chiar si rupt de foame cum era.

      Pina la urma, baiatul nostru ajunge in marele oras in care voia sa ajunga, incepe sa munceasca, sa faca bani, apoi afaceri, norocul ii suride si in citiva ani ajunge putred de bogat. Dupa ce iese din afaceri si se mai linisteste, cautind ceva prin imensul lui palat, da peste bucata de piine primita de la tatal sau, pe care o pusese intr-o lada si de care uitase complet. Zimbeste amintindu-si de vorbele poruncitoare ale tatalui sau si isi zice ca acum poate sa deschida pachetul, curios fiind sa vada cum arata o bucata de piine uscata veche de zeci de ani.

      Inauntru era o caramida.

      • De la naștere și până la moarte, cu toții avem, undeva în adâncul sinelui, o astfel de bocceluță legată fedeleș care reprezintă ultima speranță, salvarea dintr-o situație fără ieșire.
        Nu o deschidem, dar gândul că o avem, că există, ne dă puterea să mergem mai departe. Fiecare o numește cum vrea.
        Nu cred însă că această frumoasă poveste se potrivește în situația dată, situație care cere o rezolvare rapidă, pragmatică și insolită (originală, neașteptată). Eu aș asemăna acest tip de implicare cu satul care se vede în depărtare și către care tânărul se străduiește mereu să ajungă cu ultimele puteri.
        Faptul că dumneavoastră o găsiți potrivită să ilustreze ” pericolul” pe care l-ar reprezenta o asemenea implicare arată, cred, lipsa dumneavoastră de încredere în acești oameni. Eu, dimpotrivă, am încredere în ei.
        Nu e vorba acum de simpla implicare a intelectualilor în politică pe care unii dintre ei au experimentat-o deja cu ceva ani în urmă ca miniștri sau secretari de stat numiți de un partid sau altul. Acum s-ar simți nevoia unei apropieri între ei și, zic eu, USR + mișcarea(?),partidul(?) dlui Cioloș – singurii care sunt liberi de tarele și metehnele celor 28 de ani de democrație originală. S-ar simți nevoia unui ajutor simplu concretizat în idei, mesaje, strategii, acțiuni pe care să le gândească și să le facă împreună. Mă gândesc la Vlad Zografi, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Cornea, Horia Roman Patapievici, Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Mihai Șora – dintre cei mai cunoscuți scriitori. Sunt apoi artiștii și actorii care deja dau ajutor, prin notorietatea lor, strângerii de semnături pentru proiectul cetățenesc +USR „Fără penali în funcții publice”. Dacă lor li s-ar alătura mai mulți oameni cunoscuți și apreciați, s-ar putea să se îndeplinească și a doua condiție (21 de județe cu 20.000 de semnături). Nu-i pomenesc pe jurnaliști pentru că ei ajută deja dacă-și fac meseria cu onestitate. Dar mai sunt mulți alții, pe unii nici nu-i știu, care ar putea ajuta USR-ul să se maturizeze, să vorbească pe limba poporului, să ajungă, cum se spune, la sufletul și în mintea cât mai multor oameni din toată țara.
        Aparatul de partid PSD care stăpânește la propriu tot teritoriul țării poate fi neutralizat, contracarat numai prin acest tip de ofensivă concertată care să ajungă peste tot și în care partidul politic trebuie să fie vioara întâi iar ceilalți să-l sprijine necondiționat (adică fără să ceară ceva în schimb).

  10. 35% din cati? Uite-te cati vin la vot domnule! nu vezi ca romanilor nu le mai pasa? Dreapta a avut sansa ei sa arate ce poate si ce a aratat? Uita-ta la Basescu, uita-te la Johannis ca sa nu mai zicem de altii Constantinescu , Radu Vasile, Ciorbea etc. Dreapta a fost si e un mare fssss…….

  11. progresul social nu poate tine pasul cu cel tehnologic / informational. asteptind rebalansarea, niste oameni / generatii nu beneficiaza de rezultatele cunoasterii, si sufera ! penicilina n a salvat umanitatea (specimenele cu genomi puternici s ar fi perpetuat oricum) dar cu siguranta a alinat suferinta. anyway, for short, acest sistem (politic!) n ar trebui sa fie batut in cuie

  12. Nici America (SUA, Canada) nu sta mai bine. Degringolada e deja aproape totala. E suficient, in cazul canadienilor, sa te uiti o ora pe youtube la junele Justin Trudeau, de meserie profesor suplinitor de… teatru de scoala primara/secundara si la dăncilele din guvernul lui in timpul disputelor din parlament ca sa te iei cu miinile de cap.

    Niste new-yorkezi tocmai au scos-o invingatoare in alegerile primare ale democratilor pe ospătărița de 28 de ani Alexandria Ocasio-Cortez, membra a partidului „Democratic Socialists of America”, perspectiva fiind aterizarea ei peste citeva luni in Senatul USA.

    Succesul ei ii energizeaza pe bolsevicii si, mai ales, pe bolsevicele Americii. Ieri am vazut-o pe Democratic Socialist U.S. House candidate Sarah Smith, o duduie de 30 de ani care o si intrece pe Ocasio-Cortez in promisiuni extreme de concretizare rapida a paradisului comunist pe pamint american:

    http://insider.foxnews.com/2018/08/01/democratic-socialist-candidate-sarah-smith-running-washington-sanders-and-ocasio-cortez

    Nu pare sa aiba nici ea vreo meserie, fiindca tot ce are de spus in avantajul ei in prezentarea pe care si-a facut-o singura pe reddit e:
    „I love video games, I ride a motorcycle, my dog has narcolepsy, and I’m ready for your questions.”

    Sa nu uitam ca bolsevikul extrem si idolul acestor dudui, Bernie Sanders, e cel care a cistigat alegerile preliminare din Partidul Democrat pentru presedintia Americii, dar cei din mafia de partid au falsificat rezultatele, scotind-o invingatoare pe Hillary.

    Pe scurt: stam prost, dar nu mai prost decit altii. Nebunia tinde sa se globalizeze.

  13. In Romania, primenirea generatiilor s-a intarziat exact atat cat vechile generatii de „politicieni” sa aiba timp sa perverteasca „noile” generatii de „politicieni”.
    Punctul 8 de la Timisoara avea, atunci, o importanta cruciala, pentru Romania. Multi dintre noi n-am perceput-o, la vremea respectiva.
    Sansa Romaniei sunt partidele cu oameni care n-au facut politica in sistemul peceristo-fesenisto-pedisto-pesedist. Astept un partid nou, care, de exemplu, sa includa in statutul sau o prevedere conform careia nu accepta traseisti politic…
    Toti romanii care, inauntrul lor, sunt in opozitie, trebuie sa isi manifeste opozitia, votand, interesandu-se de viata politica, iesind in strada, activand online. Cand opozitia nemanifesta va ajunge sa se manifeste, se va produce cotitura. PSD e „blocat” in acel electorat captiv al sau, care nu mai are din ce sa creasca.

    • Eu astept un partid care sa fie politic, sa-si asume dreapta liberala si statul liberal si sa imi spuna ce vrea sa faca in acest sens.

      Unele coordonate le-am sugerat si eu prin postari. Fara pretentia de a fi exhaustive sau 100% bune, dar cu pretentia de a fi cel putin constructive. Am observat ca exista o dependenta maladiva de jelanie si plangeri. Consider ca este necesara lupta cu dependenta de lacrimi, altfel ramanem in postura de bocitoare. Bocitoarele nu vor intoarce Romania din drumul catre groapa.

      =====

      Nu ma intereseaza aspectul penal sau „nepatarea”.

      Istoria ne invata ca politicieni integri nu exista si nu pot exista. Sarcina mecanimmului democratic nu este de a asigura alegerea de Feti-Frumosi, ci de a ii determina pe Zmeii-Zmeilor sa faca ceea ce este util societatii.

      Desigur putem glosa la nesfarsit pe tema coruptiei, a capturarii statului samd. Dar nici 1000 de genii in 1000 de ani nu vor aduce macar 1% imbunatatire societatii din Romania in acest mod.

      Nu spun ca lupta cu coruptia ar fi ne-necesara. Spun doar ca fara solutii politice constructive nu ne vom deplasa 1 mm din situatia de acum nici daca am introduce sfasiatul in 4 cu camile pentru fapte de coruptie.

      • Okay, unpic de charity. Si spuneti-

        Celor 3 milioane de romani din diaspora li se alatura 2 milioane din tara -cei care nu au venit la vot. Acestia din urma asteapta ca un partid sa le spuna clar ca doreste sa creeze un stat liberal, cu o economie de piata functionala, cu o piata libera si flexibila, cu cheltuieli ale statului reduse.

        Ahem, sorry, dar de unde stiti ce vor – sau asteapta – 5mil oameni, diversi in natura lor, plus cu intelegeri diferite fata de ce inseamna liberalismul, contemporan sau mostenit, pervertit sau nu, intr-o jurisdictie monarhica sau una republicana, de traditie continentala sau Commonwealth.

        Si cam care e ideea, un numar de propuneri viabilebsi constructive, postate pe contributors, vor duce la crearea unei mase critice pro-liberale care va rasturna prin forta ideilor establishmentul PSD.

        Exaltati de genul asta fac mai mult rau decat bine.

        • Daca asa credeti, puteti sta linistit sa va plangeti si sa tot analizati. Sa-mi spuneti si mie la ce concluzie ajungeti peste 10-20 de ani.

          Nimeni nu-ti baga in traista si sigur de ceva nici un om de pe planeta nu poate fi.

          Eu am explicat de ce cred ce cred, dar nu mai revin.

          • Va multumesc ca nu mai reveniti. Cat despre asteptat sa-mi bage cineva ceva in traista, sunt vre-o douaj de ani de cand imi bag singur in traista, cat pot si eu. Si stau foarte linistit. Dv? Tot cu PSDul, tot cu Dancila? Tot asteptand liberalii pur-sange? Credeam ca s-au aratat sub Basescu, ultra-liberalii si real-politicienii lui peste. Mostenirea lor politica in Costa Rica momentan, oarecum gravida dar nu e prea clar, basca ratacitul de VictorL, lasat sa planga pe mal cand barcuta alesilor salvati nu mai avea locuri, posibil din cauza buzelor lu’ EBA.. Peste zece-douazeci de ani eu o sa fiu tot bine-merci, daca o sa mai fiu ca na, mai cad si avioanele, iar dv o sa fiti tot aici, visand la liberalii eliberatori, Adunari Constituante si cai verzi pe pereti. Eu zic sa va vedeti de nepoti, si nu o spun peiorativ, dar nu mai sunt liberali in Romania (si dv recunoasteti indirect asta). Daca ii vreti, pai trebuie sa ii cresteti. Intre timp, sa sustii ca oricare – ORICARE – partid din Romania contemporana are ceva comun cu orice ideologie e o gluma proasta.

            • Pai atunci de ce mai scrieti aici!? Ce sens are?

              Eu scriu pentru ca inteleg ca trebuie sa facem ceva pentru o schimbare. In acel ceva intra si exprimarea publica a unor idei sau dorinte.

              Desigur, pot intelege si dorinta unora de a se plange. Dar in nici un caz nu as lua in plutonul meu plangaciosi. As prefra sa ii vad la inamic :-)

      • Sistemul politic post-’89 a a validat, a promovat si a adus in frunte oameni cu anumite „calitati”. Trebuia sa posezi acele „calitati”, pe vremea impuscatului, pentru a urca pe scara ierarhica, in partidul unic. Din pacate, in afara de PDSR -ul mostenitor al PCR -ului (care nu putea sa nu preia obiceiurile comuniste), chiar si partidele istorice au fost infiltrate de oameni ce posedau respectivele „calitati”. Avand varste inaintate, oamenii de caracter din partidele istorice au disparut, iar partidele au ramas pe mana oamenilor cu „calitatile” „corecte”. Oameni care au facut posibila o alianta de genul „USL”. Peisajul politic romanesc nu are cum sa arate altfel, astazi. „Calitatile” in cauza ar fi considerate defecte, de catre orice om de caracter. Eu cred ca sansa Romaniei sunt oamenii de caracter, oamenii educati si informati, oamenii cu mintea limpede si cu inima la locul ei. Romania nu poate avea vreo sansa de mai bine, atata timp cat elitele ce o conduc sunt de carton si goale pe dinauntru.

  14. „M–E PSD” sau „JOS PSD” nu ar fi apărut pe un Volkswagen sau o Toyota…
    Adică „absența simțului onoarei” sau un simț al onoarei extrem de prost plasat?

  15. Eu nu mai cred de mult timp în partide politice. Precum mașinile pe diesel, sunt perimate, depășite, toxice, inutile. Letale. Și, la noi, total compromise. Patetice (în sensul englezesc al cuvântului: jalnice, fără succes). Nu mai cred nici măcar în ideea de partide politice. Nu de partide politice avem nevoie, ci de creiere. Timpul partidelor politice „tradiționale” a apus. Dreapta/stânga e o dihotomie perimată, restrictivă, constrictivă (precum consoanele fricative, enervantele). Nu mai aștept, mesianic sau nu, vreun partid (sau Opoziție, for that matter!) salvator, nu mai aștept nimic nou pe „scena politică”, nimic nou de la vreun „partid politic”. Nu mai vreau partide politice. Fără partide! Probabil că, fiind recente și (majoritatea) total compromise (în comparație cu cele istorice din democrațiile occidentale care încă mai funcționează, adică serioase, cu substanță), partidele politice de la noi reflectă primele apropierea de extincție. Ca orice specie compromisă. Un fel de Neanderthal pe care adn-ul nu-l ajută.

    Etalonul meu nu mai e politic (ce partid guvernează, cine e ce), pentru că: 1) la putere nu e niciodată, în nici o țară, un „partid”, ci establishment-ul din background, care e acolo indiferent de „fațadă”; și 2) la putere, în România, nu e niciodată un partid cu adevărat politic, cu platformă politică matură și serioasă, ci indivizi puși pe căpătuială, adunați oportunist într-un ceva sectarian cu nume de „partid” (clonele FSN-ului, mai mult sau mai puțin recognoscibile și în travesti-uri din cele mai aiuritoare).

    E nevoie de o „renovare” a c(l)asei politice. „Association pour le renouvellement de la vie politique” este chiar numele formațiunii politice a lui Macron – nu este partid, ci este mișcare civică, o asociație, o asociere „to reform failed and vacuous French politics”. Analog, to reform failed and vacuous Romanian politics. Avem noi, însă, un Macron al nostru?… „Unde ni sunt” Macronii? Avem, dar nu-i vedem.

    Ieșim din feudalismul politic, din caruselul ăsta de funfair de provincie care, de aproape 30 ani, continuă, rotind halucinant aceleași figuri dar cu alte nume? Sau rămânem tot la stadiul de politică à la „Istoria Ieroglifică” a lui Cantemir – varianta mult vulgarizată și schematizată (fiindcă de altceva nu suntem în stare)? Sper să scrie cineva Istoria Ieroglifică Reloaded, începând din ’89 încoace.

    De zeci de ani de zile aștept o mișcare civică serioasă, nume noi și necompromise, creiere, inteligențe, profesioniști, nu „politicieni”. Și un establishment în care a fi public servant să însemne chiar „public” servant, iar nu „servirea” intereselor personale și de clan. Care să nu se alieze cu alte partide numai de dragul de a crea o Opoziție. Care să nu facă compromisuri penibile. În sfârșit (să) avem cu cine vota.

    E un mister pentru mine de ce RO+ (Mișcarea România Împreună) e pur și simplu ignorată. „Give me three good reasons why”! Trebuie să mă lămuresc. Orbul găinii? Blind spot? Tunnel vision? Sper că nu și că motivele sunt serioase.

    Și nu vreau să aud că „cei zece mii ai lui Emil Constantinescu” (eșecul lor exasperant n-a creat nici un precedent), sau că „divizarea Opoziției” – e deja divizată, fiecare fragmențel al Opoziției se crede buricul ei. Mi-e clar că Opoziție în sensul normal al cuvântului (cu un shadow cabinet și etc) nu poate exista în România. Pentru simplul fapt că nu există partide politice normale, nici viață politică solidă, serioasă și sănătoasă.

    Scuzați răbufnirea.

    • Democratia presupune cu necesitate partide politice.

      Fara partide politice sunt doar comunismul si fascismul.

      Pe Ciolos nu-l neglijeaza nimeni.

      Doar ca toata lumea vrea partide perfecte, imaculate, minunate, care sa faca umai bine si raa sa nu-i fie nimanui. Cum asa ceva nu se poate, asteptarea asta este fara de sfarsit.

      Aveti un domeniu la care va pricepeti? Spuneti cum ati vrea s fie si ce sa fie. Asa mai face toata lumea un pas.

      Daca analistii lui Ciolos citesc postarile, cred ca pana acum au stors 3 batste de lacrimi, dar nu stiu daca au adunat 3 idei pe an.

      Societatea romaneasca e bolnava, e maniaca in ale criticatului si perfectionista. Ce dialog sa apara intre bocitoare?!

    • Metafora neinspirata.
      Moartea dieselului este de conjunctura; tocmai apar informatii ca unii il fac sa scoata mai putine noxe decat pe benzina. Dieselul a mai murit odata si a revenit spectaculos. Pana la adevarata revolutie in auto mai ardem gazu’ (fie diesel fie benzina sau alte hidrocarburi naturale sau sintetice) ceva vreme.

      Politica fara partide nu se face decat in visele anarhiste.
      Ca ne place sau nu organizatiile civice, alaea din oameni destepti, trebuie sa se constituie in organizatii politice (puteti sa le numiti altfel decat partide, dar vorba aceea nu conteaza daca-i spui trandafir, conteaza ce parfum are) care sa lupte pentru a prelua puterea politica.
      Altfel nu pot conduce popoarele/populatiile decat prin teroare.

      • @donquijote.

        Nu era metaforă ci altă figură de stil. Nu mă interesa să fie „inspirată” analogia pentru că eu le urăsc la fel pe amândouă, în capul meu sunt totuna.

        În ce privește toxicitatea și letalitatea diesel-ului căutați studii diesel-nanoparticule, unde pătrund aceste particule în corp, ce boli generează, cât de carcinogenice sunt și cum le putem evita: în nici un fel; odată intrate în corp (nici purtând măști pe față nu le putem opri, pentru că sunt „nano”particule) intră în plămân, se înfig în alveole și se depozitează, de acolo nu mai ies în veci, spre deosebire de alte toxine pe care plămânul le poate elimina prin auto-curățire periodică; altele ajung din plămân în fluxul sanguin, se depun pe artere, în organe etc și provoacă boli coronariene, cancere etc., lista e lungă. De ce cancerul de plămân este still number one killer worldwide între cancere, când atât de mulți oameni nu mai fumează (fumatul era blamat); de ce nu a scăzut, logic, incidența cancerului pulmonar? Ați văzut, cu siguranță, cu ochiul liber negreala pe care o elimină motoarele diesel în aer și ați inhalat duhoarea insuportabilă. Îmi spuneți că astea sunt inofensive, sunt sănătoase, sunt safe? Peste 50 de ani epoca asta se va numi the black era of humanity și se vor mira cum naiba am trăit în ea, cu otrava asta în nas, în corp, în ferestre. Ca să nu mai menționez războaiele purtate în numele petrolului. Plaga neagră, la propriu și la figurat.

        În august 2010 a fost pe BBCRadio4 o emisiune tocmai despre letalitatea dieselului (există, pe site-ul BBC, transcriptul acelei emisiuni). Încă nu era, atunci, acceptable și permitted să se vorbească în mass-media despre asta (pentru că mass-media dictează, nu research-ul și health studies). La finalul emisiunii, reporterița a întrebat clar: dacă e atât de carcinogenic și letal, de ce guvernele nu-l interzic? Răspunsul a fost foarte ocolitor, dar concluzia sărea în ochi: nu poți lupta cu industria petrolieră, nici dacă ești guvernul; ca de obicei, cumpărătorul (auto) decide ce cumpără. Și a urmat tăcere pe subiectul ăsta ani buni de zile. Abia recent a izbucnit scandalul cu testele fake, dar tot nu s-a vorbit oficial clar despre cât de health hazard este. Se va vorbi. Peste câțiva ani, nimeni nu va mai recunoaște că a avut vreodată mașină pe diesel, pentru că va fi embarrassing să admită asta, nu? Who, me? Never.

        Și nu – partide, nu. Mișcare civică.

        Și nu înțeleg ultima parte a comentariului dv., aceea cu „luptele” și „teroarea”.

        • Ducând analogia partide-diesel până la capăt: ambele sunt toxine care îmi sunt impuse :). Și nu le pot evita. Pentru că nu sunt alegerea mea, ci a celor din jur.

          • @lia vernescu – aveți idee ce e kerosenul (jet-fuel A1) de la avioane? E o motorină un pic mai fluidă, gaz lampant i se spunea pe vremuri, când era vândut la stațiile PECO inclusiv pentru gătit și iluminat.

            Camioanele, locomotivele și navele funcționează cu motoare diesel, iar cele echipate cu tehnologia BlueTec scot pe eșapament gaze mai curate decât aerul aspirat în admisie. Vă amestecați în domenii tehnice care vă depășeșc, iar ecologismul nu e în nciiun caz soluția pentru România, la fel cum nu e o soluție nici tehnocrația.

            Orice soluție este în primul rând politică, iar ”tehnocrația” pe care o propuneți duce urgent la dictatură și la poliție politică. Camioanele, locomotivele și navele diesel nu vor dispărea din peisaj în cursul vieții noastre.

        • Intentiile bune, pentru ca sa fie impuse, daca nu sunt acceptate de o larga majoritate, se ajunge la teroare; e drept in pasi, dar acestia pot fi foarte rapizi. Daca sunt acceptate de majoritate, asta se realizeaza prin „politica”.
          Cu tot respectul D-l Ciolos – prim ministru nu a avut sprijin politic si a trebuit sa se rezume la actiuni minimale; a fost criticat pentru ca desi a avut „putere” un an nu a realizat mare lucru.
          Ar fi putut s-o faca daca desfiinta parlamentul – partidele si conducea intr-un regim autoritar. Din fericire pentru toata lumea, nu a facut asta.
          Acum a intrat in politica, nu ca organizatie civica ci ca Partid Politic. Dupa teoria expusa de dumneavoastra, nu e ok, desi vad ca mai departe il sustineti – nu sunt un adversar al dumnealui, ba din contra, insa in general sunt contra adoptarii de idoli, modele 100% si asta din scoala primara cand ni se cerea sa facem compunerea cu cel mai „erou model” cu care am vrea sa ne identificam.
          Deci, Domnul Ciolos a acceptat calea politica. Eu personal, ii urez sincer, succes!

          PS. Dinspre partea cealalta, daca vorbim despre nanoparticule va trebui sa va clarificati daca nanoparticula este mai mica decat molecula fiindca daca este mai mica incepe sa ma sperie. Intre timp incercati sa aflati ce se intampla cand se intalneste o molecula de SO2 cu una de H2O la nivelul plamanului. Eu unul nu m-as lasa amagit de culoarea inofensiva a gazelor emanate de motoare curate. Praful, desi mai spectaculos, este totusi mai usor de neutralizat. Dar cum a explicat si d-l Harald, aici intram pe un domeniu in care va bazati prea mult pe lecturi din categoria „un grup de cercetatori britanici”

          • @ donquijote

            Într-adevăr, cum spuneți, dl Cioloș „a luat calea politică”, numai că eu cred (și asta e strict opinia mea) că formula completă este „a fost forțat să ia calea politică”. Altfel, mișcarea RO+ (RO100 inițial) nu poate candida la alegeri. După ce a fost înființată mișcarea, legea a fost (how convenient) modificată: numai partidele pot candida. Așadar mișcarea a trebuit să devină partid, însă ca „genom” e mișcare civică, nu partid (asta e strict părerea mea).

            Cred că trebuie să clarific: eu nu mă reprezint aici decât pe mine, nu reprezint mișcarea dlui Cioloș, nu sunt un insider sau purtător de cuvânt oficial – în nici un caz – și nu exprim aici decât opinii care sunt strict ale mele. Nu idolatrizez, cum spuneți. Ardoarea cu care susțin mișcarea vine din disperare (nu din idolatrizare); disperarea că România e în situația dezastruoasă în care e și deja se face foarte târziu… Cred că, în trecut, guvernarea Cioloș a fost, așa cum observa un alt comentator aici, „singura guvernare decentă” șamd. Motiv în plus să cred că am ce vota.

            Modelul pe care îl propun este En Marche! a lui Macron (care nu a dus la „teroare” sau dictatură în Franța, ci funcționează) și singura formațiune (politică, de-acum) de la noi care e similară celei franceze este tocmai cea a dlui Cioloș. Atâta tot.

            PS nanoparticulele cancerigene din diesel sunt explicate „pe înțelesul tuturor” foarte mult pe BBC website și în mass-media britanică (pentru că mi-e familiară), de la cum afectează nanoparticulele astea din diesel nu numai ființa umană, ci și alte forme de viață, albinele de ex.
            – „Diesel fume particles ‘could raise heart attack risks’” (din 2011) https://www.bbc.co.uk/news/uk-scotland-edinburgh-east-fife-14152045 – „Chemical particles in diesel exhaust fumes could increase the risk of heart attacks, new research has suggested. Edinburgh University scientists found minuscule particles produced by burning diesel can increase the chance of blood clots forming in arteries. The blood clots can then lead to heart attacks or stroke. The team measured the impact of diesel exhaust fumes on a group of healthy volunteers at levels found in heavily polluted cities. The volunteers’ reaction to gases found in diesel fumes, such as carbon monoxide and nitrogen dioxide, were compared with their reactions to tiny chemical particles found in the exhausts. It was found that the particles, and not the gases, impaired the function of blood vessels. Dr Mark Miller, of Edinburgh University’s centre for cardiovascular science, said: „While many people tend to think of the effects of air pollution in terms of damage to the lungs, there is strong evidence that it has an impact on the heart and blood vessels as well. „Our research shows that while both gases and particles can affect our blood pressure, it is actually the minuscule chemical particles that are emitted by car exhausts that are really harmful. The particles, which are thinner than a millionth of a metre – sunt tocmai nanoparticulele cu pricina. The research, funded by the British Heart Foundation, has been published in the European Heart Journal. Și lista de citate ar fi prea mare să o atașez aici.
            – „We have always suspected that nanoparticles in the air that we breathe in could escape from the lungs and enter the body, but until now there was no proof. These findings are of wide importance for human health, and we must now focus our attention on reducing emissions and exposure to airborne nanoparticles.” (Air pollution: ‘Heart disease link found’ https://www.bbc.co.uk/news/health-39710321)

            Nu mai vin și cu citate din research care leagă dieselul de cancere și alte boli serioase.

            Albinele și nu numai:
            – Ecologist Professor Guy Poppy said: „Diesel road-traffic is increasing in the UK and research from the US has shown that nanoparticles found in its fumes can be detrimental to the brains of animals when they are exposed to large doses.” – https://www.bbc.co.uk/news/uk-england-hampshire-15215693). Mă opresc aici.

            • @lia vernescu – în UK nu se mai pot transfera camioane în plus pe calea ferată, s-a ajuns deja la capacitatea maximă. Ar trebui construite niște căi ferate noi, dar statul nu a reușit niciodată să facă asta, doar le-a confiscat pe cele private în 1948. Astăzi, serviciile feroviare de transport sunt integral privatizate în UK, dar infrastructura (linia ferată în sine, podurile, tunelurile etc.) este în continuare a statului, care nu e capabil să o extindă.

        • @lia vernescu – Peste 50 de ani epoca asta se va numi the black era of humanity

          Peste numai câteva zeci de minute de la publicarea acestui comentariu, dvs. veți citi despre sutele de ani în care Londra a suferit efectele smog-ului, despre faptul că Edward I a încercat încă de pe la 1300 să interzică încălzirea cu cărbuni în Londra, despre faptul că făcea parte din normalitate în vremea reginei Victoria și despre faptul că în 1952 încă mureau mii de oameni datorită smog-ului. Diferența între a muri de frig și a muri de smog însemna câteva zeci de ani de viață în plus, dar niciun ecologist n-a reușit vreodată să înțeleagă asta.

    • Ca să rezum: există RO+ (Mișcarea România Împreună) unde se poate pune imediat umărul și face ceva concret (în afară de lamentări și kosmoteorii și „noi cu cine votăm”). Însă, din motive care-mi scapă (orbul găinii, blind spot sau tunnel vision), pare că nimeni nu (o) vede, e pur și simplu ignorată sau menționată razant pe lista de nu-uri în comentariile de aici. Vreau să știu de ce? De ce nu RO+? Give me three good reasons why!

      PS Asta-mi amintește de Brexit. Cu o astfel de întrebare asta s-a răsturnat, în opinia mea, votul Brexit. Chiar în seara dinaintea votului (strategic, adică), a apărut full-format pe prima pagină a unui important newspaper o poză mare cu Regina și, în litere enorme, întrebarea-citat „Give me three good reasons why Britain should stay in the EU”. Imediat, tabloidele au titrat, uriaș, abuziv, „the Queen backs Brexit” și asta, probabil, i-a hotărât, în ultima clipă, pe nehotărâți (acel mic procent care a răsturnat votul). A fost o manipulare oribilă. Distorsionare prin omisiune. Regina pusese o întrebare la o cină privată: give me three reasons why Britain should stay, and three reasons why Britain should leave. Era o invitație la dezbatere argumentată. Nu un statement.

      • Pai, doamna, va dati singura raspunsul – penca Romania whatever nu are un Macron charismatic capabil sa atraga punterul. Il respect pe Ciolos ca profesionist, dar nu e un lider. Flendureala sa gen melodia aia veche a lui Mihai Constantinescu, si da si nu, asa esti tu ar trebui sa ii fie imn. Macron, bun rau sau indiferent, e lider. Nimeni nimeni in opozitie nu e capabil sa capteze energia votacului indecis sau mofluz, blazat, mahmur sau altfel satul de tot si de toate si ancorat fatal in micul sa univers.

        • @zev

          În situația în care e România acum, tocmai de profesioniști avem nevoie (cum spuneam mai sus), nu de un elusiv Salvator Mundi (davincian, dürerian sau…național). Votantul descris de dv. (în termeni inacceptabili într-o discuție civilizată), ar putea fi scos din letargie și lehamite numai de un „lider charismatic”, ziceți. Sintagma e discutabilă din foarte multe puncte de vedere, de la semantic la politic; la fel votantul, his profile, his needs and expectations etc. Însă eu mă retrag din discuție aici.

            • Whoa! “indecis sau mofluz, blazat, mahmur sau altfel satul de tot si de toate si ancorat fatal in micul sa univers” sunt ‘termeni inacceptabili intr-o discutie civilizata”??? Da, mai bine va retrageti.

        • Daca nimic nu e bine si nimic nu se poate, explicati-mi si mie ce doriti atunci?

          Daca puteti face ceva, e in ordine. Daca insa tot ce puteti este sa va plangeti de mila si sa explicati tuturor ca nu mai e nici o sansa etc. ce doriti atunci?

          Sa ne spuneti sa ne spanzuram toti de prima creanga? Sau nici asta nu putem in acceptiunea Dvs. pentru ca nici copacii nu ne vor tine pentru ca, nu-i asa, copacii din Romania etc.

          Cu asemenea atitudine, nu e cazul sa ne mai miram ca oamenii nu vin la vot.

          Sau poate fix asta e obiectivul unor astfel de postari – sa creeze lehamitea necesara pentru ca toata lumea sa creada ca totul e pierdut. Si astfel sa fie asigurata majoritatea care vin totusi la vot.

          Nu tine, domnule. Nu tine.

          • Okay Dedalus, sa vorbim serios. Si, din partea mea cel putin, sincer.

            1. Daca dv vedeti contributors ca pe un forum unde se strang idei, se coaguleaza aliante, se contureaza platforme sau mai stiu eu ce, asta nu inseamna ca eu trebuie sa privesc platforma aceasta la fel. Atat timp cat adminul nu ma baneaza, o sa continui sa postez, dupa umilele puteri, am fost facut prost, troll, incult etc – nici o problema, comes with the territory cand postezi pe o platforma in general libera. Ce este imoral in a trata postarea pe contributors ca pe o discutie cu necunoscuti, care poate au perspective noi, alte experiente etc.? Asta caut eu aici, daca dv catati activism politic, de orice culoare, e okay, dar nu incercati sa imi luati dreptul de a posta ca simplu Gigel. Fara veleitati, fara pretentii, doar o opinie aruncata in public.

            2. Nu tine ce, exact? Haideti sa admitem, eu sunt un postac bubulo-psdisto-reptiliano-mason, care prin postarile mele induc parsiv si subversiv ideea de pasivitate electorala, ca sa iasa bubulii-reptilienii-psdistii-masoni. Daca era pe ziare com sau hotnews, mai ziceam, dar asa mi-e teama ca dv (des)considerati audienta contributors ca fiind o turma de oi care poate fi influentata de postacul Zev. Insusi interesul audientei fata de genul de texte publicate aici indica faptul ca nu sunt oameni su sapte clase.

            3. Radicalismul dv si al duduiei imi repugna. Deja dezbaterea, in masura in care se poate numi asa, a degenerat intr-un clasic ‘pui intrebari? ai dubii? esti un deviationist trozkist!’.

            4. Daca pana acum vedeam in Ciolos un bun viitor PM, acuma nu-l mai vad. Pai daca sprijinitorii sai expliciti sunt gata sa isi puna camasa mortii si sa epureze siteurile de comentarii, ce o sa fie talibanii sai cand va fi PM? Good job, dude.

            • PS: Evidence pt punctul 3:

              “ traducere (special pentru interlocutorii anteriori): mă refer la subsolul articolului, nu la subsolul dlui Zografi”

              Really? That low? Pai succes sa captati simpatie.

      • @lia vernescu Had Her Majesty the Queen wanted a simple argumentative debate, she wouldn’t have asked that question. She would have simply mentioned three or even more arguments for staying and maybe the same number of arguments for leaving.
        That question (and the moment it was asked) was meant to help the undecided to make up their mind more easily in the way they did.
        The above text is written in English.

        Dacă Majestate Sa Regina ar fi dorit o dezbatere argumentată, nu ar fi pus acea întrebare. Ar fi menționat trei sau mai multe argumente în favoarea rămânerii și poate același număr de argumente în favoarea părăsirii UE.
        Acea întrebare (și momentul când a fost pusă) avea menirea de a-i ajuta le indeciși să ia mai ușor hotărârea pe care au luat-o.
        De ce să nu vorbim ori într-o limbă, ori în alta? La ce bun un text în limba română împănat cu cuvinte, expresii englezești pe care s-ar putea ca unii cititori să nu le înțeleagă?

        În rest, ce țară, ce stat din această lume e condus de societatea civilă? Unde în lume au fost desființate partidele pentru a fi înlocuite cu societatea civilă? Poate doar la noi unde oameni fară nicio pregătire politică/administrativă au luat cu asalt mai întâi partidele (PSD) și apoi guvernarea. Societatea civilă înseamnă ceva mai mult decât simpli cetățeni, dar noi am ajuns să „aruncăm” sau să „cățărăm” la guvernare oameni fără școală, fără cunoștințe, fără preocupări de acest fel. Sunt simpli cetățeni care s-au trezit peste noapte miniștri.
        Analogia motoare diesel = partide politice = partide politice românești nu ține. Mai nimic nu se potrivește nici dacă o analizăm istoric, nici dacă ne uităm numai în prezent.

        • @cititor

          Eu n-am spus „societate civilă”, ci mișcare civică. RO+ e „societate civilă”? După cum n-am spus că vreun „stat din lume” ar trebui condus de vreo „societate civilă”. Oricum, ce este o „societate civilă”? N-am mai auzit sintagma asta. Există și vreo „societate militară” pe undeva?

          Cred că ați citit textul meu tradus de google din română și engleză în limba marțiană. Pentru că spun clar că nu de „politicieni” avem nevoie, ci de creiere, de specialiști, de profesioniști, de oameni cu pregătire (aș folosi cuvântul „tehnocrație”, dar a fost compromis deja tocmai de niște pseudo-politicieni).

          Dv. vorbiți de fapt despre RO+ sau despre PSD în comentariu? Sau despre cine? Nu se înțelege.

          Mă bucur că nu v-a plăcut analogia diesel-partide. Nici mie nu-mi place, dar, pentru mine, e valabilă.

          Rog nu-mi traduceți acest răspuns în limba saturniană…

          • @cititor

            Uitam: episodul „Regina”.

            Regina nu se adresa „națiunii” sau vreunui public („nehotărât” sau nu), așa cum credeți, pentru simplul motiv că întâmplarea se petrecea (așa cum spuneam, dar dv. n-ați observat) la o cină privată în familie. Fiind o discuție privată, aceasta nici n-ar fi trebuit să ajungă în mass-media (mă exprim, după cum vedeți, cât pot eu de clar). Cred că de obicei Regina pune întrebări sau propune un subiect de discuție, nu invers, așadar Regina nu și-ar fi răspuns singură întrebării (ca să vină cu „argumente”, cum ați fi dorit dv. să facă). Invitația ei la dezbatere adresată comesenilor era clară: dați-mi trei motive pentru care Marea Britanie ar trebui să rămână în Uniunea Europeană, și dați-mi trei motive pentru care Marea Britanie nu ar trebui să rămână în Uniunea Europeană. Și-și. Era, repet, o invitație adresată comesenilor, nu „națiunii” în direct la televizor sau în presă, cum probabil ați crezut. (îmi vine să râd). Așadar, ceea ce dv. spuneți aici (vă citez:) „acea întrebare (și momentul când a fost pusă) avea menirea de a-i ajuta le indeciși să ia mai ușor hotărârea pe care au luat-o” – e total greșit. Nu. Invitația ei la dezbatere nu „avea menirea de a-i ajuta le indeciși”… :). Comesenii erau familia (regală). Nimeni din familia regală nu votează vreodată nimic, deci la cina Reginei nu era prezent nici un „indecis”. The Queen is above politics (scuzați engleza) și casa regală este apolitică.

            Și, iarăși, nu „momentul când [întrebarea] a fost pusă” e crucial, ci momentul când a fost expus episodul în presă de către publicațiile cu pricina: a fost un moment calculat și tot episodul a fost o cruntă manipulare (prin omisiune și distorsionare) mass-media. Cuvintele Reginei erau „a question, not a statement” (scuzați-mi engleza). Și am obosit să explic evidențele.

            Dacă doriți să mă ridiculizați cu tot dinadinsul și indiferent de evidențe, spuneți din start, să nu-mi mai pierd vremea explicând.

            • Și scuze autorului acestui articol pentru comentariile total pe lângă topic, pardon my English!, din subsol.
              În traducere (special pentru interlocutorii anteriori): mă refer la subsolul articolului, nu la subsolul dlui Zografi

            • Recunosc și-mi cer scuze, da, intenția mea a fost să ridiculizez numai amestecul de română și engleză din comentariile dumneavoastră.
              În privința conținutului, recunosc din nou, am înțeles poate prea puțin. Vorbiți într-adevăr despre oameni inteligenți de care am avea nevoie, dar nu recunoașteți că ei ar trebui să facă parte dintr-un partid politic sau macar să primească susținerea unui partid. Omiteți să vorbiți despre parlament și despre parlamentari care, în marea lor majoritate, sunt membri partidelor politice votate la alegeri. (Mai sunt și cei pe care nu-i votează nimeni niciodată, dar care au locurile asigurate pentru că au pretenția că reprezintă minoritățile, altele decât cea maghiară.)
              Toate cele de mai sus m-au făcut să cred că poate vă referiți la oameni deștepți fără afiliere politică care vin din societatea civilă, eventual membri ai unor ONG-uri.
              Pentru mine, societatea civilă nu e opusă celei militarizate, ci, e formată din simpli cetățeni uneori organizați în grupuri de inițiativă, asociații, organizații care au ca scop al activității binele public.
              Ro+ este o asemenea organizație care, din câte știu, se va transforma dintr-un partid. USB (Uniunea Salvați Bucureștiul) a fost o astfel de asociație care a devenit partid înaintea ultimelor alegeri locale (la care a obținut 9% din voturi) și care s-a transformat în partidul USR înaintea alegerilor parlamentare.
              Tehnocrații nu s-au compromis decât în ochii celor care nu suportă competența, seriozitatea și responsabilitatea ca atribute ale celor ce ocupă demnități publice. Guvernarea tehnocrată Cioloș, deși de scurtă durată, a demonstrat că se poate guverna decent, fără interese de grup, fară măsuri populiste, fără a lăsa în urmă un dezastru economic.
              Sper că am clarificat ce era de clarificat. Reiau scuzele inițiale pentru încercarea de a ridiculiza scrierea/vorbirea în două limbi în același timp.

      • In politica conteaza lupta. Nu binele tacut :-)).

        Ciolos este un functionar, dar nici nu e nevoie sa fie altceva.

        In general (nu intoteauna, de acord), conducatorul unui partid nu este si ideologul acestuia. Un conducator de partid organizeaza, asta e treaba lui – sa conduca.

        Ideologia acelui partid si programul in sine este treaba analistilor unui partid. Acestia au de „luat pulsul societatii” – FB, platforme, discutii cu prietenii etc. si de citit – surse mai mult sau mai putin credibile, alea care sunt.

        USR a cazut in capcana non-politicului. Este extrem de dificil sa ai un program pozitiv fara o ideologie politica asumata (nu spun ca e imposibil, ci doar ca e foarte dificil). Asa ca USR penduleaza. Fiind insa captiv votantilor exisenti, deriva lui spre stanga e inevitabila, idiferent ce spun.

        De-asta spun ca partidul lui Ciolos (cel care va fi in toamna, ca sa evit carcotasii si obsedatii de detalii), fiind pozitionat la start, are la indemana solutia existitenta prin toata lumea (nu o inventez eu acum) anume asumarea pozitiei liberale de dreapta. Clare, nu intortocheate.

        Acum, problema ideologiei este ca ea nu este si nu poate fi doar un document pe care scrii ceva sau il pui pe web-page. Ideologia este cum gandesti. Ca sa fi clar, o si scrii. Dar ideologia nu este documentul, ci gandirea.

        Prin urmare, ideologia e vie, ea se exprima prin atitudine, pozitionari si mai ales prin solutii de guvernare bazate pe valori. Sigur, nu e ca la un curs de politologie, oamenii mai si deraiaza, mai si spun si chestii pe langa, asta e, suntem oameni nu masini. Dar este obligatoriu sa exprimi pozitia in asa fel incat sa fie clara sprijinirea pe valorile – de dreapta in acest caz.

        Din pacate, timpul trece :-). Ciolos nu mai are mult timp. E nevoie sa valideze pozitionarea sa la dreapta in alegerile europarlamentare. Asa poate sa si rafineze doctrina. Doctrina pe care din pacate, mai trebuie sa o si construiasca, pentru ca in Romania eu nu stiu de o dreapta orientata spre guvernare. Ganditori sunt, dar academia nu conduce societatea :-)). Sau poate or fi si nu ii stiu eu, ce sa zic.

        Ciolos este intr-adevar cumva trimis in ceata de media. Asta si pentru ca propaganda nu inseamna doar adevar si bune intentii.

        Dupa conducator si teoritician, a treia persoana importanta intr-un partid este propagandistul. Este probabil destul de dificil pentru unul ca Ciolos sa accepte ca propaganda de succes este propaganda mizerabila.

        Are prin urmare destule obstacole de depasit. Dar, intr-adevar, o vorba buna si un sprijin clar ar fi de folos. Numai ca sprijin nu inseamna anti- si nici lamentat, bocit, plans si insuflat lehamite. O fi de bonton pentru intelectuali sa starneasa asemenea sentimente de deznadejde, dar nu-i timpul de „bon-toane” ;-)

        • @zev

          Nu va faceti ca nu știți ca termenul inacceptabil la care mă refeream era exact cel pe care-l omiteți în răspunsul dv.: „votacul”. M-ar amuza dacă n-ar fi vulgar și vulgarizant. La fel „flendureala” de care vorbiți.

          @harald

          Firește că știu ce e kerosenul :). Kerosenul este a heavy pollutant; although highly filtered, it produces more nitrous oxide (care, printre altele contribuie la formarea ploilor acide pe glob). Adică e și mai toxic decât dieselul „normal”…

          Și, firește, nu mă refeream la „avioane, camioane, locomotive și nave” (mai are puțin și sună a titlu de comedie cu Steve Martin), ci la automobilele personale (cele din nasul tuturor) – acolo cumpărătorul auto chiar are putere de decizie.

          Nu știu ce e tehnologia BlueTec (o să mă interesez, sună… bulversant; ar trebui folosită în casă direct, pentru a filtra și aerul din dormitor!).

          Vă propun 2 experimente simple:

          1) țineți un minut (sau 10 secunde numai) palma în dreptul unei țevi de eșapament de motor diesel (de automobil, camion; nu încercați cu avioanele și locomotivele!) și spuneți-mi pe urmă ce vedeți pe palma dv. Dacă insistați că ceea ce veți vedea acolo e absolut inofensiv, sănătos, ba chiar „mai curat decât aerul care intră în motor”, și că negreala aia nu intră în plămânii nimănui, atunci s-ar putea să aveți dreptate în a ține cu dinții de diesel. Mai citiți despre toxicitatea diesel-ului. Nu înțeleg, iarăși, orbirea la evidențe.

          2) Respirați timp de 2 ore exclusiv ceea ce iese prin țeava de eșapament a unui motor diesel (cu tot cu miraculosul Blue Tec). Dacă, după aceea, arătați ca după o cură de oxigen pur, atunci mă convingeți.

          Ba, eu cred că dieselul dispare în timpul vieții noastre (m-am născut prea devreme), deja dispar mașinile pe diesel (dv. toți ați auzit de Tesla și Elon Musk? de testare avioane exclusiv pe energie solară? și etcetcetc.). Dacă nu, cu siguranță în viitor dieselul și petrolul vor dispărea pentru simplul fapt că se vor termina rezervele de pe planetă :).

          @dedalus

          Am scris comentariul inițial tocmai pentru că nu mai suportam lamentările celorlalți comentatori și veneam cu o soluție, ca dv. acum să-mi puneți în cârcă exact lamentările cu pricina. Eu nu mă lamentez, ci lamentez partidele politice care sunt…lamentabile. Și de propus, propuneam ceva, dar n-ați observat, deși am repetat de câteva ori.

          Repet pentru a treia oară, ceea ce spuneam mai sus:

          „Ca să rezum: există RO+ (Mișcarea România Împreună) unde se poate pune imediat umărul și face ceva concret (în afară de lamentări și kosmoteorii și „noi cu cine votăm”). Însă, din motive care-mi scapă (orbul găinii, blind spot sau tunnel vision), pare că nimeni [din cei care comentează aici] nu (o) vede, e pur și simplu ignorată sau menționată razant pe lista de nu-uri în comentariile de aici. Vreau să știu de ce? De ce nu RO+? Give me three good reasons why!

          De trei ori am pus întrebarea și nimeni nu mi-a dat răspunsul. Au venit cu argumente slabe: „zev” cu vulgarități („flendureala”) și cu „Ciolos e un profesionist” dar nu e bun fiindcă nouă ne trebuie un „lider charismatic”, dv. (dedalus) cu – exact cu ceea ce l-au forțat, prin lege modificată, pe dl Ciolos să facă: „dacă nu e partid” (și neapărat liberal și de dreapta!) nu poate exista (deși la francezi există mișcarea civică a lui Macron, da? „association pour le renouvellement de la vie politique” care NU e partid). Nu. Nu de partide avem nevoie, ci de o mișcare civică, similară cu cea a lui Macron. Cine e în tot șirul ăsta de comentarii retrogradul, pesimistul, văicărețul și rezistentul la nou? Tocmai cei care sunt ȘI cu dieselul perimat și toxic.

          Substratul e altul: analogia diesel-partide e validată aici chiar de comentariile indignate primite. Rezistența la nou, la schimbare, la „curat” și necompromis e foarte adâncă în România. Îmi este demonstrată chiar de comentariile de pe platforma asta.

          Tuturor, „good night, and good luck!”, vorba unui jurnalist american celebru (Edward R. Murrow).

          • Nu la Dvs. ma refeream cand vorbeam despre lamentari.

            Ci la aceasta adevarata lepra sociala care a cuprins Romania: bocetul. Oriunde te duci si te intorci, toata lumea se plange,

            Perversitatea este la nivele uriase: daca incerci sa scoti pe cineva de pe coordonatele bocitului, o percepe ca pe un atac personal. Normal, e vorba de dependenta.

            Daca e ceva cat de cat in ordine, oamenii bolnavi de aceasta „jelanita” cauta cu disperare un motiv sa se planga. A devenit imposibil sa propui ceva, cat de mic, fara ca toti sa sara de 7 metri spunand ca nu e bine. Chiar daca e bine, daca nu gasesc ceva de care sa se lege, schimba intelesul termenilor (e un articol pe COntributors pe aceasta tema) si tot fac ei rost de un motiv de bocete.

            Politica e doar un exemplu. Pentru unii, nimic nu e bine, nimic nu e in ordine, totul ar trebui facut „altfel” si de catre „altvineva”. toti conducatorii sunt patati samd.

            Dar daca va uitati bine, nu doar despre politica e vorba. In multe alte zone e la fel: salariul e intotdeuna prea mic, impozitul e intotdeuana prea mare, lectiile la scoala sunt intotdeuana gresite, samd. Nimic nu e bine. :-)).

            ===

            Ciolos: am spus despre el ce cred eu.

            Eu cred ca o pozitionare a lui la dreapta i-ar aduce succes. In zona „miscare civica” se bate cu USR, care e deja mai bine organizat. Si ambele partide vor miza pe electoratul care se prezinta la vot, anti-PSD, Suma voturilor va egala voturile de data trecuta ale USR, adica nu va duce la nimic.

            Macron s-a pozitionat la centru, pentru ca nu avea sanse in dreapta – printre altele. Prea multe nu pot sa spun, pentru ca nu sunt cunoscator al politicii franceze sa-mi permit.

            Si, ca sa reiau ce am raspuns si lui @Zev mai jos: eu nu il sustin pe Ciolos, din simplul motiv ca nu am ce sustine :-)). Cand va aparea partidul sau, vom vedea atunci.

            Asta vreau sa spun: cel putin din ratiuni practice (daca pe cele electorale explicate in alte postari) nu doriti sa le acceptati (e OK si asa), Ciolos, dupa parerea mea (si spun inca o data ca e o parere derivata dintr-o mica analiza, cat ma pricep si eu, nu dintr-un partizanat), are mult mai mult de castigat ca partid de dreapta singur pe culoar decat ca miscare civica batandu-se pe electoratul USR.

            Ratiunea pentru care imi tot bat capul cu asa ceva este ca inca 4 ani la fel cu cei 2 care s-au scurs ne vor trimite fara scapare in situatie Venezuelei. Poate, din acest punct de vedere, este legitima si ideea de a face orice pentru a evita aceasta soarta. Insa stau si ma intreb daca nu cumva mergand pe o asemenea idee de evitare a raului nu ajungem de fapt doar sa il amanam.

        • @lia vernescu – propuneți degeaba experimentul, orice autoturism diesel cu catalizatorul (convertorul catalitic) în bună stare și filtrul de particule în bună stare nu scoate niciun fel de funingine. Așa se numește ”negreala” aceea, funingine (soot).

          Există și autoturisme cu tehnologia BlueTec, aceea elimină nu doar funinginea, dar și oxizii de azot. Există un rezervor separat cu uree pentru asta.

          • @Harald

            Hmm, the soot… Poate de aceea „since June 2012, it is official: The World Health Organisation (WHO) has classified tocmai the diesel soot as a lung carcinogen”, pentru că e perfectly safe, cum ziceți. Și: „Diesel soot is now considered a cause of lung cancer based on sufficient evidence; what’s more, there is a certain probability that diesel soot also increases the risk of bladder cancer. Și nu numai, lista bolilor e enormă, se publică masiv pe tema asta; dacă v-ar interesa cu adevărat, ați avea ce lectura. Și: „a number of new studies had indicated the carcinogenic effect of soot and sufficiently explained the underlying mechanisms”, adică nu e trăncăneală media, ci știință. Și de aceea există „Doctors against Diesel”, fiindcă „diesel fumes effects begin with changes to fetal growth before birth affecting lung development. In childhood pollution reduces lung capacity and increases the risk of asthma. In adulthood it increases the risk of death from heart and lung disease and stroke”. Și „diesel combustion exhaust is a source of atmospheric soot and fine particles, which is a component of the air pollution implicated in human cancer, heart and lung damage, and mental functioning.” Studii recente leagă un component din diesel fumes (magnetita) de Alzheimer’s. Și de multe alte boli grave. Etcetcetc.

          • @lia vernescu – stimată doamnă / domnișoară, încercați să fiți coerentă. Eu nu am susținut că funinginea ar fi bună, am susținut că un autoturism diesel în bună stare tehnică nu emană funingine. O păstrează pentru el, o ține în sinea lui!

            Crdeți că particulele pe care le emană plăcuțele de frână or fi bune pentru sănătate? Orice vehicul are așa ceva, inclusiv vagoanele de tren. Concentrația poluanților nu se poate reduce decât reducând densitatea traficului în ansamblu, deci reducând densitatea populației în ansamblu. Asta trebuie și în București, trebuie demolate selectiv diverse clădiri, inclusiv dintre blocurile construite de Ceaușescu.

            Așa s-a regenerat urban orice oraș în decursul istoriei, s-au demolat selectiv clădiri. Aveți idee cum arăta Edinburgh pe la 1600? Avea clădiri de 10-12 etaje, înghesuite una în alta.

            • @ Harald

              Nu ați susținut că funinginea e bună, într-adevăr. Dar Dieselgate-ul nu se oprește la funingine. De dragul dieselului ați vrea să fie dărâmate părți din București. Sună violent și radical. Eu propun să vă liniștiți.

              E simplu: avem păreri foarte diferite pe care ni le păstrăm. Și asta e totul.

            • @lia vernescu – îmi este perfect egal ce faceți dvs. cu Bucureștiul. În urmă cu 25 de ani eram obligat să ajung acolo pentru diverse vize, acolo erau ambasadele, așa erau vremurile. Astăzi, Bucureștiul și cu mine ne aflăm în lumi complet paralele.

        • @lia vernescu – petrolul nu se va termina, el va înceta să mai fie folosit atunci când vor exista alternative capabile să producă cam cu un ordin de mărime mai multă energie. Până atunci, mergeți într-o zi pe terasa de la EDDF (aeroportul Frankfurt Rhein-Main) și vedeți dacă e vreun avion care zboară cu altceva decât kerosen.

          Când o să le vedeți efectiv pe EDDF, atunci puteți să le promiteți și bucureștenilor orice avioane vreți dvs. :)

          • @ Harald

            În nota de mai sus, a devenit irespirabil aici (dar probabil că nasurile obișnuite cu diesel nu sesizează toxinele, miasmele). Nu dialogăm ci ridiculizăm continuu orice ar spune altul. Jalnic.

            Firește că eu nu le „promit bucureștenilor” „avioane”. Legat de diesel, le-aș sugera, însă, mai mult discernământ, simț civic (da, noxele mașinilor lor personale poluează și – sau mai ales – pe ceilalți), responsabilitate și maturitate atunci când își aleg automobilul. Și la fel atunci când aleg orice. Dar mai ales atunci când votează :). Cu bine!

          • @lia vernescu – problema reală din București e alta, are vreo 9.000 de locuitori pe kmp, a ajuns o țigănie generalizată, ca orașele din Bangladesh sau din Indonezia.

            Mergeți prin Germania și convingeți-vă că un oraș civilizat are sub 3.000 loc./kmp, există unele care au 2.200. Hamburg, de exemplu, are 2.400. Lăsați prostiile cu interzis mașinile diesel, în București trebuie o resistematizare întinsă pe zeci de ani și nu are absolut nicio relevanță dacă în timpul ăsta circulă mașini diesel sau nu.

            În momentul când veniți cu povești că se termină petrolul sau că există avioane cu energie solară vă demonstrați doar lipsa de contact cu realitatea. Dar de păcălit nu păcăliți pe nimeni. De fapt nu aveți soluții, vreți doar să ajungeți la putere. Asta e firesc, ăsta e scopul normal al oricărui partid politic, să ajungă la putere. Dar nu pretindeți că puteți face asta altfel decât ca partid politic fiindcă iarăși nu păcăliți pe nimeni.

            • @Harald

              Vă citez: „Dar de păcălit nu păcăliți pe nimeni. De fapt nu aveți soluții, vreți doar să ajungeți la putere. Asta e firesc, ăsta e scopul normal al oricărui partid politic, să ajungă la putere.”

              Așadar, eu sunt „un partid politic”. Uluitor. Nimeni niciodată nu mi-a mai spus așa ceva…

              Iar undeva mai jos spuneți că eu și Angela Merkel „ardem lignitul” :). Angela probabil că și ea cu tot cu partidul care e. Ce urmează? – că eu și prințul Charles ne bem ceaiul, și el probabil cu partid cu tot (deși el e apolitic prin naștere, iar eu sunt apolitică prin opțiune), și călătorim în mașini care merg pe lemne, fiindcă nu suportăm dieselul carcinogenic, în timp ce Elon Musk meșterește pe ascuns avioane pe energie solară – și el tot cu partidul care e, firește – așa, ca să vă enervăm pe dv. cu tot dinadinsul…

              Îngrijorător.

            • @lia vernescu – stimată doamnă / domnișoară, dvs. sunteți un activist ecologist după orice definiție de manual. Ecologismul e o ideologie politică în zilele noastre, orice persoană care a prins la conducerea țării mai mult de doi președinți înțelege deja asta.

              Nu sunteți apolitică, a fi apolitică ar însemna în primul rând să nu votați, cu-atât mai puțin să faceți propagandă pentru vreo mișcare politică. Iar batjocura permanentă la care apelați în comentarii vă descalifică, sarcasmul nu e o dovadă de inteligență, cum cred Adrian Năstase și Victor Ponta. E doar o dovadă de proastă creștere.

              A minți niște oameni presupune desconsiderarea lor. A vă minți pe dvs.înșivă e de-acum problema unor cabinete de specialitate. Există pe-aici oameni care înțeleg mai bine decât Elon Musk partea tehnică a domeniilor în care activează el, iar marile lui realizări constau toate în capacitatea de a obține bani publici în aplauzele ”sectei” sale ecologiste. Numai că banii publici sunt banii altora, iar ”banii altora se termină întotdeauna”. O femeie a spus asta, o femeie pe care ați face mult mai bine să v-o alegeți drept idol în locul lui Elon Musk.

            • @lia vernescu – ”eu și prințul Charles” e o impolitețe totală, indiferent ce altă persoană ar fi în locul prințului Charles. Oamenii civilizați ar spune ”prințul Charles și cu mine”, așa e politicos.

      • @lia vernescu – există o ordine a lucrurilor care vă scapă, în elanul dvs de a salva omenirea și de a face binele cu forța. Cel mai dăunător pentru plămânii oamenilor este gătitul la foc de lemne, iar pentru oamenii săraci se poate și mai rău, gătitul în aer liber, folosind coceni de porumb și crengi. Dacă vreți să ajutați oamenii, aveți grijă să aibă toți acces la gaz metan sau măcar la butelii de aragaz.

        La scară industrială, cel mai dăunător pentru plămânii oamenilor este arderea lignitului. Kerosenul de la avioane e parfum, iar diesel-ul are și el o șmecherie imbatabilă: la turații reduse și la sarcină redusă, mașina diesel nu prea consumă, în timp ce mașina pe benzină consumă cam la fel și goală, diferența e nesemnificativă.

        Un alt secret de-al motorinei și kerosenului este cantitatea de energie pe care o conțin efectiv. 1 litru de motorină chiar conține fizic mai multă energie decât 1 litru de benzină și niciun ecologist nu poate schimba asta. Mai mult decât atât, motorina sau benzina neconsumată rămâne pur și simplu disponibilă, nu se pierde nimic. Bateria electrică se descarcă singură, iar sistemul energetic național consumă energie prin simplul fapt că există, nici măcar jumătate din energia electrică produsă nu ajunge facturată cuiva. Iar pentru asta ardeți lignit și dvs. și Angela Merkel. Mult lignit, că lignitul conține mult mai puțină energie decât motorina și kerosenul.

        • @ harald

          Nu comentez decât „elanul dvs de a salva omenirea și de a face binele cu forța”, căci în restul sunteți prea disperat în a găsi argumente pentru diesel.

          Nu suport dieselul nu din rațiuni ecologice neapărat, sau fiindcă ar fi la modă să nu-ți placă, sau fiindcă ar fi atitudine progresistă, sau din vreo ideologie sau mai-știu-eu-ce. Nu. Nu suport dieselul din motive personale. Pur și simplu din cauza duhorii.

          Am început să-l urăsc prin 2005, când am observat că duhoarea mașinilor pe diesel (exclusiv) mă forțează să traversez strada numai ținându-mă de nas și ținându-mi respirația; că nu pot ajunge la magazinul din colț decât pe rute ocolitoare. Am început să devin atentă la mașinile pe diesel. Atunci am observat negreala. Nimeni pe planetă și nici din afara ei nu mă va convinge vreodată că negreala aia și duhoarea sunt inofensive (oricât de filtrate ar fi). Nici n-am nevoie de „dovezi științifice” că dieselul e letal, carcinogenic, a big killer. Se vede cu ochiul liber. Pe urmă a început să se vorbească în presă, a fost emisiunea pe BBCRadio4 în 2010 (despre care spun mai sus) și bănuielile mi s-au confirmat. De atunci urmăresc îndeaproape „destinul” dieselului, citesc tot ce apare pe tema asta și e evident unde va ajunge dieselul. Între timp, îi compătimesc zilnic în sinea mea pe cei pe care-i văd făcând jogging pe marginea străzilor, autostrăzilor, în duhoarea și negreala de diesel, mândri de ei și de doctorul lor de familie, foarte convinși că fac un lucru extrem de sănătos. Când aleargă, respiră mai adânc și mai profund iar nanoparticulele alea carcinogenice intră și mai bine în plămânii și sângele lor. Pe urmă se miră că fac cancere sau boli coronariene sau etc când duc o viață atât de sănătoasă – mănâncă organic food, fac jogging zilnic, nu fumează, au mașină pe diesel și locuiesc într-o casă la stradă. Iar eu mă mir zilnic de ei, cum naiba aleargă mile întregi pe marginea străzilor și drumurilor principale (doar au atâtea parcuri în jur), când eu trebuie să traversez strada în câteva secunde, ținându-mi respirația, fiindcă duhoarea e insuportabilă. Miroase a cadavru.

          Așadar, vă enervați pe mine degeaba, nu eu i-am „forțat” pe primarii marilor orașe să interzică mașinile pe diesel, nu eu le-am dat ideea :). N-aș face nimănui binele cu forța, nici măcar vecinilor mei (care au, firește, mașini pe diesel). Dar alegerile lor mă afectează și pe mine. Exact ca votul.

          • @lia vernescu – chiar credeți că lignitul miroase frumos când arde? :) Nu degajă nici el arome de bețișoare parfumate. Însă la nivel de societate contează cifrele pe ansamblu, nu preferințele personale. Am o mătușă care nu suportă fumul de țigară, i se face rău fizic. Asta înseamnă să posteze pe forumuri pentru interzicerea țigărilor?

            Eu nu fumez, dar uneori chiar îmi plac aromele fumului de țigară, deși habar n-am ce mărci îmi plac și ce mărci nu-mi plac. Mirosul de marijuana mă enervează instantaneu, e câte unul care lasă un siaj și la 50 de metri în urma lui. Progresiștii militează pentru legalizarea marijuanei, în timp ce împotriva tutunului e o isterie generalizată, îi vezi iarna în fața pub-urilor ca niște proscriși, înghesuiți unul în altul. Chiar credeți că asta e civlizație?

            Diesel-ul este ultra-necesar în vremurile noastre, chiar dacă e o metodă ineficientă și murdară de a obține energie. Când va fi disponibilă altă metodă mai ieftină, mai performantă și mai curată, se va aplica fără să impună nimeni asta prin lege.

      • @lia vernescu – se pare că aveți niște adevăruri proprii despre Brexit care or să fie zguduite serios în comentariul ăsta. Povestea cu acel ”mic procent” care a înclinat balanța arată cam așa: în East Midlands (Nottingham et al) peste 58% au votat pentru Brexit, procent depășit numai de West Midlands (Birmingham et al) cu 59%.

        Eu trăiesc în East Midlands și aștept cu nerăbdare noi povești despre motivele localnicilor de a vota pentru Brexit :)

        • @ harald

          …iar unde trăiesc eu au votat 58% Remain :). Iar votul UK total a fost de 51.9% Leave, abia puțin peste jumătate. Acel 1.9% a fost cel care a răsturnat balanța.

          Dacă spuneți că astăzi, Bucureștiul și dv. vă aflați „în lumi complet paralele” (de 25 de ani, ziceți), atunci de ați propus să fie Bucureștiul „demolat selectiv”? Dv. ați adus Bucureștiul în discuție, nu eu. Și de ce comentați pe Contributors.ro dacă singur spuneți vă aflați într-o lume complet paralelă și lăsați să se înțeleagă că nu vă interesează România absolut deloc? De ce judecați ceea ce numiți „votacul” român dacă țara asta este într-o lume „complet paralelă” cu a dv.?

          Iar „eu și prințul Charles” era pe tiparul propus de dv. când mi-ați spus că eu și Angela Merkel „ardem lignit” :). N-am făcut decât să calchiez structura semantică deja creată de dv.

          • @ Harald

            Și într-adevăr: nu sunt apolitică, pentru că (trebuie să) votez. Dar aș fi dacă situația din România n-ar fi atât de gravă încât fiecare vot să nu aibă importanță crucială. Nu-mi pot permite să nu votez. Structural (adică „în sinea mea”, ca să vă citez), sunt apolitică.

            Iar faptul că nu suport dieselul (așa cum nu suport mirosul anumitor plante, de exemplu, deși plantele alea nu mă omoară) mă trece, în ochii dv., automat într-o „sectă” (a ecologiștilor lui Elon Musk, nici mai mult nici mai puțin). Eu cred că judecata dv. este radicală și fundamentalistă (în linia propunerii dv. de a „demola selectiv” Bucureștiul). Așadar Elon Musk nu este, în ochii dv., decât „un sectant”…

          • @lia vernescu – vă rog să-mi indicați concret postarea unde m-aș fi referit eu la „votacul” român.

            Se numește ”straw man” abordarea pe care o folosiți, este o logical fallacy la care ați apelat de mai multe ori. Comunicarea patologică e treabă de psihiatri.

          • @lia vernescu – consider că am o datorie morală față de România, să nu ajungă pe mâna unor eco-marxiști, cum a ajuns Germania. Datoria mea morală e față de România, nu față de București.

            Pentru București am oferit doar o sugestie, în opinia mea singura rezolvare deplină a problemelor lui e un asteroid. Facem un parc frumos în locul lui și mutăm capitala undeva în zona Blaj – Alba-Iulia – Sebeș. De 150 de ani Bucureștiul spoliază toată țara și promovează balcanismul prin toate mijloacele și în toate domeniile, de la administrarea țării la comportamentul oamenilor.

            Anti straw man preventiv: nu am nicio treabă cu Transilvania, am ajuns pe-acolo doar în trecere, cred că mai rar decât prințul Charles.

            • @ harald

              Mulțumesc pentru acest schimb de replici. Pentru mine a fost o experiență interesantă.

              N-am știut ce este strawmanning. Însă cred că vă victimizați, nu v-am pus în cârcă nimic din ce n-ați afirmat (în afară de „votac”, recunosc).

              Sunt tentată să spun „aveți dreptate” și aici, numai ca să încheiem odată. Nu spun. Însă închei.

            • @lia vernescu – „societate civilă” reprezintă societatea neînregimentată politic, de asta vi se pare că ar fi antonimul pentru ”societate militară”. Dacă vă spun că în engleză se cheamă ”civil society”, vă căutați singură surse de informare despre?

            • @ harald, 8 aug la 0:20

              Aaa. Ați reluat toate comentariile mele de la început (și nu numai pe ale mele), să vă asigurați că n-a rămas vreunul netaxat sau (după caz) neridiculizat chiar și în discuțiile care nu vă implicau din start. Observasem, vag, uneori, că este cineva (sau mai mulți) care are impulsul și mania de a face asta cu toți cei care comentează, căci „discuțiile” comentatorilor pe contributors (atât de puțin cât le citesc eu) au uneori sunetul unei vânători inchizitoriale (una din cauzele pentru care nu le mai citesc așa cum le citeam demult, la începuturile platformei, nu mai au farmec și substanță, ci sunt tensionate, încordate, neplăcute, o continuă vânătoare cu scoatere de ochi și ciocnire de orgolii).

              Firește că, postând aici aproape pentru prima oară, am așteptat „disecarea” inevitabilă – de asta am spus că este un experiment pentru mine. Și a fost: un experiment interesant, bulversant (inclusiv prin prisma propriilor mele reacții, teribile uneori, la spusele altora, pentru care îmi cer scuze), derutant și deformant, neplăcut. Și, cu siguranță, unic.

              În contextul conversației mele cu altcineva: pentru că „societatea civilă” (un fel de agora complexă a zilelor noastre) nu poate candida („în sine”) la alegeri, de asta nu el era termenul potrivit subiectului discutat în conversația pe care o menționați, ci cel de „mișcare civică”, pe care insistam. (o parte din „societatea civilă” se poate coagula într-o „mișcare civică” iar apoi, dacă și numai dacă se transformă în partid (ca să respecte legea), poate candida)

              Vă pun la rândul meu o întrebare – retorică: atunci când mi-ați spus că eu sunt „un partid care n-are soluții dar vrea să ajungă la putere”, apoi că sunt „un activist ecologist” din „secta lui Elon Musk”, și că aș fi dintre „eco-marxiștii Occidentului”, și că eu și Angela Merkel „ardem lignit” – era „strawmanning” sau nu? Termenul, nou fiind pentru mine, se apropie de – dar nu se confundă cu – simpla batjocură, nu? Sau cu insulta cu orice preț, nu? Probabil că nu. Poate cu altceva, mai grav?

        • @lia vernescu – nu este niciun fel de batjocură, batjocura nu face parte din modul meu de a comunica, știu destul de multe despre comunicarea patologică încât să nu mă las dus de val.

          Evaluările mele sunt sincere și bazate pe conținutul postărilor dvs. – aveți discurs tipic de activist ecologist care salvează planeta și face binele cu forța (a se vedea interzicerea motoarelor diesel). În zilele noastre, ecologismul este o ideologie politică, în timp ce ecologia autentică, preocuparea legitimă pentru mediul înconjurător, a ajuns distorsionată spre a corespunde scopurilor politice.

          Pentru unii oameni neimplicați politic, ecologismul a ajuns o adevărată religie. Bazată de dogme, ca orice religie. Elon Musk este ”profetul” unei astfel de ”secte” și este urmat orbește de oameni care nu înțeleg partea tehnică a ceea ce face el. Concret: nu poți să pui o baterie de 12 tone pe un TIR de 36 de tone, pierzi 1/3 din încărcătura utilă. Iar camioane electrice există de ani buni, modelul electric bazat pe șasiu de Iveco Stralis costă exact dublu – 330.000 de euro – față de originalul diesel și are o autonomie de numai 240 km, în condițiile în care după legislația europeană doi șoferi pot conduce 21 de ore din 30. Timp în care parcurg 1470 km, la viteza comercială tipică din Europa de Vest (70 km/h).

          Nu va plăti nimeni 165.000 de euro în plus pentru a merge de 6 ori mai puțin cu un camion electric. Banii aceia reprezintă câteva cisterne bune de motorină, pe care camionul diesel le va consuma în câțiva ani și vor fi cumpărate doar atunci când va fi nevoie de ele. Între timp, camionul electric va fi cumpărat doar de municipalități care nu se uită la banii publici pe care îi cheltuie și va fi folosit doar la salubritatea orașului, ca să nu facă zgomot.

          Ecologismul ca ”religie” e mult mai vast, există și alte ”secte”, Elon Musk nu a avut nicio treabă cu Solyndra sau cu Siemens, de exemplu. Angela Merkel are un program ideologic – Energiewende – în cadrul căruia a umplut țara cu moriști pe dealuri, dar închide centralele nucleare (care nu emit CO2) și arde milioane de tone de lignit (cărbune de calitate inferioară), în timp ce dvs. vă dușmăniți cu diesel-ul și veniți cu ”experimente” de copii de grădiniță, înainte a avea măcar habar că ”negreala” se cheamă funingine în românește.

          Eu înțeleg că printre colegii de aceeași vârstă merg povești din astea și poate aveți succes cu ele, dar pe platforma asta comentează oameni care au câte 20-30 de ani de activitate profesională tocmai în domeniile pe care dvs. le abordați fără minime cunoștințe de specialitate.

          În concluzie, aveți nevoie de măcar vreo 2 ani de instruire ca să puteți desfășura activitatea pe care încercați s-o desfășurați, pur și simplu nu cunoașteți aspectele tehnice minim necesare. În afară de asta, orice psiholog v-ar atrage atenția să nu vă contraziceți de la o postare la alta, când postările precedente sunt afișate la rând și oricine le poate reciti. Asta merge în discuții libere informale, când puteți nega orice, dar în scris nu merge. Primul pas ar fi să vă recitiți singură toate postările la articolul ăsta și să hotărâți singură pe care dintre ele ar fi fost mai bine să nu le fi scris. Ca să știți de ce să vă feriți pe viitor :)

          • Dacă tot ați recitit toate comentariile mele, ați fi observat că m-am referit tot timpul la autoturismele personale, acolo unde fiecare avem opțiune la cumpărare (spun asta de câteva ori). Nu la camioane etc. așadar răspunsul dv. cade în gol. Dacă nespecialiștii pe industria asta nu au dreptul să aibă păreri, de ce nu cereți Hotnews (și tuturor publicațiilor de pe internet) să nu mai scrie despre diesel, fiindcă nu sunt specialiști cu 20-30 de ani vechime în diesel? Hotnews: „Mașinile diesel sunt terminate. În câțiva ani vor dispărea. Tehnologia aceasta este de domeniul trecutului.” Sunt spusele comisarului european pe industrie. https://economie.hotnews.ro/stiri-auto-22476840-inile-diesel-sunt-terminate-iva-ani-vor-disp-rea-spune-comisarul-european-pentru-industrie-recomandare-are-pentru-romnia.htm. Și ăsta e numai un exemplu. Sunteți uluitor de neinformat și anacronic pe subiectul ăsta care e common knowledge de foarte mulți ani. Ardoarea dv. într-ale dieselului seamănă cu fanatismul religios. Dacă susțineți că „secta ecologiștilor”, atunci tocmai demonstrați că există și „secta dieselului”. Iar știrea asta n-am inventat-o eu „cu colegii de vârstă” la o cafea (de unde îmi știți dv. vârsta cu atâta siguranță?): „Solar plane makes history after completing round-the-world trip” – https://www.theguardian.com/environment/2016/jul/26/solar-impulse-plane-makes-history-completing-round-the-world-trip
            Dacă ați fi consecvent, ați cere Hotnews-ului (și mass-mediei mondiale, for that matter!) să nu mai scrie despre diesel fiindcă n-au „câte 20-30 de ani de activitate profesională” în industria asta și să ceară și comisarului european pe industrie să retragă afirmația de mai sus. Abia atunci îmi puteți cere mie să nu mai vorbesc despre „mașinile diesel sunt terminate. În câțiva ani vor dispărea. Tehnologia aceasta este de domeniul trecutului.” Da? Și vă rog încetați stalking-ul ăsta. Nu doar cu mine, ci și cu alții. Fiindcă vă declarați expert în „comunicare patologică”, cum v-ați auto-diagnostica? Sunteți cumva „baronul local ” al platformei Contributors? Nu se poate comenta aici fără aprobarea dv.? Nu pot să cred că stau și scriu despre diesel la ora asta când în țară se întâmplă lucruri cu adevărat importante. Însă am vrut să văd cât de departe vă duce orgoliul (sau altceva, mai grav) – pur și simplu ca experiment. Nu mai revin să citesc ce o să postați și la comentariul ăsta (de fapt nu vă adresați mie).

            • @lia vernescu – un eco-marxist pe post de comisar european ramane tot un eco-marxist. Iar tehnologia BlueTec functioneaza exact la fel si pe autoturisme si pe camioane, idiosincraziile personale n-au nimic de-a face cu asta.

  16. Discutii confuze…Demult nu mai exista partide,exista doar interese imbracate pestrit…Si in final ,descoperiti sau acoperiti,toti sunt, sau ajung „penali”.Eu cu cine votez ???Sigur,nu sunt defetist ,dar oferta este jalnica…cei merituosi lucreaza,fac bani cinstiti.Toti cei din functii publice ,la orice nivel,local sau de stat,sunt oportunisti complexati de propria neputinta.Nu gasesti „salvatori patrioti”gata de sacrificiu.

    • Exista si partide. Doar ca si ele trebuie sa se bazeze pe societate, pe ce crede si spune fiecare.

      Dar daca 99% din tot discursul public e o jelanie fara de sfarsit, de unde sa viseze parridele alea macar ce sa puna in discutie?!

  17. Opozitia trebuie sa ofere alternativa la statul centralizat-bugetar-birocratic. Activitatea actualilor potentati-Ciopartila sunt doar efecte ale sistemului care trebuie schimbat. Nu exista profesionisti capabili sa faca biciul cu pricina sa pocneasca, asemenea pretentii semnifica mai degraba absenta pretinselor calitati. Pana acum nu s-a vazut ca alternativa ar incapea-n capu’ politicienilor si nici a puzderiei de analisti.

  18. „Da’ vorba e, eu cu cine votez?” „Curat murdar”…

    Articolul mi-a placut, comentariile mi-au placut, alternativa trebuie construita tot de niste oameni, care or fi ei, si de ce nu noi?!

    Idei vad ca sint, poate e timpul sa ne suflecam minecile si sa trecem la treaba, noi astia de citim si scriem pe aici. Macar e clar ca ne pasa, ca altfel n-am chibita pe aici.

    Vorba e, noi cum ne organizam?

    Cum reusim sa gasim un minim numitor comun care sa ne duca la guvernare cu valoriile si principiile noastre (dreptate, corectitutidine, cistig din munca si pe merit, nu pe invirteala si minciuna).

    Stinga vs. dreapta mi se pare mai putin relevanta acum cind e din ce in ce mai clar ca vorbim despre democratie (liberala) fata de dictatura (sau democratie iliberala cum o mai numesc unii).

    Si centru e bun, atita timp cit sint garantate libertatile individuale si colective si protejate drepturile oricaror feluri de minoritati. Dreptul de a avea o alta parere decit un grup sau altul, decit majoritatea si dreptul de a critica pe oricine si orice, cu argumente si fara violenta.

    Plus guvernare eficienta si profesionista cu incurajarea si sprijinirea intreprinzatorilor mici si mijlocii pe baza de concurenta loiala (inclusiv prin crearea unei infrastructuri moderne, de la sosele, scoli, spitale pina la o justitie curata si echitabila si la o administratie locala si centrala eficienta si in folosul cetateanului) ca de unde nu e (plusvaloare economica) nici nu mai ai ce sa imparti. Chiar devii sclavul sau iobagul absolut al altora, asta daca ai norocul sa mai ramii in viata.

    Ca de furat, s-a cam furat tot ce s-a putut, n-a mai ramas decit un pic pe la colturi – gazele din Marea Neagra, aurul de la Rosia Montana, ceva lemn prin paduri, ceva terenuri agricole inca nedate sau luate, ceva – nu prea multe, companii de stat tocmai bune de jumulit la Fondul de „Investitii”…. si cind n-o mai ramine nimic, nimic, explodeaza si sistemul de pensii si functionarimea la stat si parlamentul si tot. Ca de unde bani la buget „coane Fanica”?????

    Deja Romania traieste pe o datorie din ce in ce mai mare care acopera deficitele bugetare din ce in ce mai mari, care nu alimenteaza decit consumul imediat.

    Daca doar consumi peste baierile pungii si nu investesti in capacitatea ta de a produce acum si in viitor, mai devreme sau mai tirziu vei ramine in fundul gol sa dormi sub pod!!! ca individ si ca natiune!

    Presupun ca „jupinii” sau baroniii se bazeaza ca o sa traiasca din osinza acumulata, inconjurati de „flaminzii de la 1907” pe care o sa puna armata si/sau politia sau jandarmeria sa-i omoare?!!!!

    Pina si Turcia lui Erdogan ca sa nu mai vorbim de Ungaria lui Victor Orban intelege ca bunastarea economica e o conditie sine-qua-non a supravietuirii regimurilor lor cel putin iliberale daca nu dictatoriale. Lectie pe care si Ceausescu a invatat-o pina la urma, chiar si pe vremurile alea cind granitele erau inchise si nici informatia nu circula!

    Doar „ai nostrii ca brazii” viseaza cai verzi, din cimitire (tablouri), de prin balti (Belina), de la secretare la usa sefilor (cuconeturile blonzite suite in „copaci”) pe la jandarmerie si guvern, nu mai vorbim la parlament- de ce? „pentru ca putem”. Vai mama lor, dar si mai grav, vai mama noastra!!!!

    Hai sa ne organizam si sa facem ceva, noi astia pe care macar ne preocupa problema, pina nu e prea tirziu!

    Ca daca ne asezam in fund, ne lamentam si asteptam sa ne loveasca „soarta” ca pe ciobanasul din Miorita, degeaba am mai trait pe lumea asta. „Ca nu-i tot una leu sa mori sau ciine inlantuit” Cosbuc, daca nu ma lasa memoria?

    Sigur si mai bine e sa traiesti liber si demn si cu capul sus, multumit ca ai facut tot ce se putea ca sa te salvezi pe tine si pe cei din jurul tau!!!!

    Orice pas in directia buna, cit de mic, e mai bun decit batutul pasului pe loc si mentinerea status-quo-ului, ca sa nu mai vorbim de uriasul regres la nivelul intregii societati, inregistrat in utimii ani!!!

    Calitatea guvernarii – sub 1990!!! Incredibil, dar adevarat!!!!i

    Avutia nationala (proprietati sau active in proprietatea capitalului romanesc – privat sau de stat) – sub 1990!!!!

    Cu tot respectul, dar chiar conteaza: proprietarul dicteaza!

    Sigur faptul ca e roman nu garanteaza ca actioneaza in interesul Romaniei si al poporului roman – din pacate, dar de la un strain nici nu poti sa ai pretentii sa nu puna mai intii interesul lui personal si al tarii lui – care citeodata coincide cu al nostru, citeodata nu!

    De aia exista aliante si negocieri! Dar trebuie sa-ti pese si sa te mai si pricepi! Si oricum strainii te respecta mai mult cind stii sa iti aperi drepturile si tara, decit cind te vinzi pe tine si ai tai pentru o spaga oarescare, mai mica sau mai mare!

    Nivelul de trai al populatiei – la tara – in zona rurala si nu numai- cu ce e mai bun ca in 1990?!!!! Poate pe ici pe colo! De ce au plecat milioane de romani la munca cimpului, la ingrijit batrini, la lucrat in constructii afara?!!!! Ca nu umbla ciinii cu covrigi in coada nici pe acolo si nu de drag si-au lasat copiii pe aici cu bunicii!!!

    Si patura medie care macar fata de 1990 a crescut si s-a instarit, cum o duce in ultimii 2-3 ani? mai bine sau mai rau?

    Vrem mai mult si mai bine? Vrem!

    Atunci hai la treaba! Hai la lupta cea mare!!! Lupta civica, politica si fara violenta, bun inteles. Nimeni n-a zis ca e usor, dar nimic nu e usor pe lumea asta. Macar sa stim ca am incercat.

    Obiectivul: cistigarea alegerilor locale, parlamentare si prezidentiale de catre oameni care vor conduce, guverna si legifera pe baza unui minim de principii de egalitate, justitie, corectitudine si profesionalism.

    Cum: prin implicarea noastra directa, a fiecaruia dintre noi – voluntariat, activism, sustinerea unor candidati care sa ne reprezinte acolo in administratie, in parlament, in guvern, la presedentie. Candidati pe care odata alesi sa-i urmarim si sa-i tragem la raspundere zi de zi, ceas, ceas de ceas cu comentarii cu critici si cu evaluari si analize serioase la termene predefinite; lunar, trimestrial, anual.

    Puterea corupe si puterea absoluta, corupe la maximum! si coruptia chiar ucide!

    De aia avem nevoie de alternative viabile si alteranta la guvernare si control si echilibru intre puteri!

    Dupa ce salvam statul de drept, democratia (liberala) inclusiv drepturile minoritatilor de orice fel si reconstruim economia, abia atunci ne putem permite luxul sa polemizam si sa ne distantam de unii si de altii mai la „dreapta”- piata super libera, nu tu reglementari, nu tu redistributie sau mai la „stinga” – mai capitalism cu fata umana asa, decit noi.

    Mai intii sa ne concentram pe lucrurile absolut esentiale, pe cel mai mic numitor comun fara de care nici „dreapta” nici „stinga” democratica nu pot supravietui.

    Dictatura si totalitarismul, fie ce e de dreapta fie ca e de stinga o sa ne sugrume pe toti, dupa cum prea bine stim!

    Hai sa ne organizam si sa facem ceva mai mult! Pina nu e prea tirziu!

    Daca nu noi, cine?

    Daca nu acum, cind?

    • După ce ies decrețeii la pensie, atunci. Și la 3-4 ani după ce pleacă Putin de la Kremlin. Până atunci e doar joc de glezne, pierdere de vreme.

      • Descurajarea face jocul adversarului.

        Daca toata lumea iti spune ca „nu se poate”, ca „e zadarnic” atunci nu ramane decat sa ne taiem venele nu?

        Ei uite, eu nu vreau sa mi le tai!

        Dupa ce nu va mai fi Putin, va fi Putinski (e un nume imaginar), dupa ce nu vor mai fi decretei, vor fi post-decretei, milenari sau cum vrem sa le spunem. Mereu vor exista adversari, mereu va fi o forta impotriva. Milenirii vor pleca din tara. Ce vom face atunci? Vom spune ca „trebuie sa asteptam sa creasca” cei ce vin dupa ei?

        Cred ca a astepta pana cand nu mai exista adversari echivaleaza tot cu o taiere de vene.

        Fiecare e in felul lui, unii mai seci, alti mai exaltati, unii nu au prea multe cunostinte dar au bune intentii, altii sunt in lupta doar conjunctural. Fiecare cum poate.

        Nu cred ca vreodata in vreo societate de-a lungul istoriei au existat toate conditiile pentru ca binele sa invinga de la sine.

        Si nici nu e vorba aici despre „furci si topoare” – ci despre o atitudine civica – anume una pozitiva. Cine se asteapta ca populatia „calare pe cai” sa doboare inamicul, sa calce in picioare „penalii” samd e clar ca e desprins de realitate.

        Dar si cine crede ca nimic nu se mai poate face, ca totul e pierdut. ce mai doreste atunci? Sa semnaleze ce vede toata lumea – ca nu e bine? La ce foloseste asta?

        Astia sunt oamenii, astia sunt cetatenii Romaniei, mai buni sau mai rai, nu face toata lumea parte din „elita” si nici nu trebuie.

        ====

        Solutia liberala este pentru toti. Un stat retras din suprareglementare, un stat in care piata muncii se bazeaza pe varietatea contractelor, un stat in care nu ai nevoie de 3 experti ca se descifrezi o declaratie fiscal, un stat in care cine vrea sa f aca o firma nu trebuie sa se imbolnaveasca de nervi – asta e solutia pentru toata lumea.

        Dreapta e favorabila saracilor, marginalizatilor, izolatilor si celor ca ei, pentru ca initiativa privata creeaza locuri de munca, nu statul iar munca e mai buna decat ajutorul social.

        Dreapta e cea care creaza recompense celor care muncesc si se straduiesc si, in egala masura, ii sanctioneaza pe cei care lenevesc.

        Dreapta, prin diversificarea pietei creeaza forta economica, si prin ea cerere pentru educatie. Si mai departe, educatia sub presiunea pietei se diversifica si ea si se dezvolta. Nu exista progres fara concurenta. Nu exista recompensa fara sanctiune, nu exista bogati daca nu exista si saraci.

        Eu unul, asta vreau.

        • Ostilizand initiativa publica si privata si antagonizand comunitarismul si liberalismul exprimati o mare si contraproductiva confuzie ideologica. Liberalismul pur poate insemna, dupa cum am vazut pana cand ne-am saturat, in ultimele trei decenii, „libertatea” hotiei, jafului, colonizarii, in general „libertatea” scopului care scuza mijloacele. La fel, comunitarismul absolut sau colectivismul a insemnat comunism, dupa cum am vazut vreme de peste patru decenii, cu griparea masinii economice si absenta drepturilor omului. Exaltarea initiativei private poate insemna, de asemenea, defavorizarea, surghiunirea, atacarea interesului public. Cheia este calea de mijloc intre initiativa privata si initiativa publica, intre liberalism si comunitarism. O cale de mijloc nu sub forma unei linii rigide, ci a unui culoar mai larg, a unei autostrazi, daca este mai sugestiv, care sa permita o flexibilitate a circulatiei si inaintarii, mai aproape de stanga sau mai aproape de dreapta, in functie de obstacolele parcursului. Cred ca bunastarea publica este mai importanta decat cea a unui grup restrans, ca si initiativa publica poate crea locuri de munca, chiar mai multe decat initiativa privata, ca initiativa publica trebuie sa se ocupe de educatie si sanatate pentru toti, pana la un nivel mediu, acceptabil. Initiativa privata fara control public duce la egoism, lacomie si inimaginabile ilegalitati pentru obtinerea profitului cu orice pret. Cred ca mai uitam un lucru cand in mod eronat se abordeaza sectorul privat ca ceva sacrosanct, care ar trebui sa se sustraga controlului public sau dreptului national. Ca, de fapt, nenumaratele proprietati private, mai mici sau mai mari, sunt parti/bucati din resursa nationala, din proprietatea globala a tarii, din ceea ce numim avutia nationala (Adam Smith a spus-o!). Ori, daca ne referim la resursele teritoriala si demografica, aceste entitati private fac parte din suprafata si populatia Romaniei, acesti ultimi doi indicatori sintetici fiind exclusiv nationali, in toate tarile lumii.

          • Am priceput (oarecum) demersul Dvs teoretic. Nu inseamna ca sunt de acord cu el.

            Dar va intreb: concret, practic cum vedeti lucrurile?

            Pentru ca daca veniti cu acest discurs in fata oricarui alegator, cel mai probabil nu va pricepe nimic.

            Va voi da un exemplu: initiativa publica in educatie, pe care Dvs. o sustineti, a creat dezastrul din educatia din Romania. Accept si licenta „initiativa publica” pentru a simplifica discutia.

            Cum vedeti dvs. combaterea dezastrului din educatia romaneasca, prin initativa publica?

          • Si inca o intrebare: bunastarea publica (accept si aceasta licenta, desi imi este cat se poate de neclara, probabil va ganditi la welfare state sau la justitie sociala, nu imi dau seama bine din text), cum anume poate fi asigurata, in opinia Dvs?

          • @Liberal Comunitar – ”resursa națională” nu înseamnă să vină funcționarul public să-ți spună ”mai bine mergi tu în alt oraș cu activitatea asta, că aici îl deranjezi pe X care e cumătrul primarului” și nici să descoperi că X obține returnări ilegale de TVA dând șpagă 20% din suma obținută.

            Pentru o investiție în România, ca antreprenor român, corect ar fi să ai parte de exact același control public ca și firma germană de componente auto. Nimic în plus, nimic în minus. Însă discursul dvs. este unul tipic socialist, ostil inițiativei private, dar mascat sub formă de teorii înălțătoare.

        • @Dedalus – de la dvs. aveam pretenții mai mari. Înlocuitorul lui Putin va aduce inevitabil un dezgheț, la fel ca Hrușciov după Stalin și la fel ca Gorbaciov după Brejnev. Putin nu va accepta niciun dezgheț, a dus partida într-un șah etern, la fel ca Brejnev.

          Putin are marionete pe care le-a creat personal în Germania, asta îl face practic imbatabil. Dar nu și nemuritor.

          • De ce „inevitabil”? Poate fi chiar mai rau. Stiti, ca la fondurile de investitii „performantele anterioare nu garanteaza ….” :-)

            Si, in orice caz, chiar si asa, eu unul refuz sa astept sa moara Putin ca sa sper ca se poate schimba ceva in Romania.

            Legaturile intre Europa si Rusia sunt destul de vechi si solide, in alta ordine de idei, nu depind prea mult de conducatori. Si destul de complicate, nu stiu cine e capabil sa faca predictii cu privire la evolutia lor.

            Evolutiile in lume sunt greu de prezis. Daca nu va fi Putin, va fi poate altcineva sau altceva peste 10 ani, nu putem astepta ca totul sa fe cum ne dorim. Asta s-ar putea sa nu se intample in urmatorii 1000 de ani.

            • @Dedalus – teoretic se poate să fie și mai rău, așa cum imediat după Brejnev a venit Andropov. Dar Andropov și Cernenko au fost doar încercări de a continua epoca Brejnev și la un moment dat a apărut totuși schimbarea de generații. Noua generație de lideri face concesii ca să-și consolideze puterea, așa e de când lumea.

        • @Dedalus – dacă presupunem prin absurd că va încerca cineva să creeze un stat liberal în România, Putin va repeta pur și simplu scenariul din 2012, când a fost înlocuit până și președintele Germaniei, care ”nu percuta”, cum se spunea în armată.

          Să vă aduc aminte că și Traian Băsescu a fost suspendat tot atunci? UE s-a trezit brusc cu probleme mult mai mari, iar Rusia a obținut în 2013 cel mai mare PIB din istoria ei.

          • Si atunci sugerati de fapt sa nu incerce? Ce sa faca atunci un partid politic? Sa darame PSD, am priceput. Si apoi? Sa guverneze non-politic, asta ar fi singura alternativa logic posibila. Dar nu este ea oare cel putin la fel de nerealista ca si un partid liberal la putere?

            Am inteles paralela cu suspendare, dar lucrurile s-au mai schimbat de atunci.

            • @Dedalus – lucrurile nu s-au schimbat deloc, Iohannis poate fi suspendat oricând și în acel moment în toată țara se oprește orice proces de liberalizare.

            • @Dedalus – nu de vorba de a dărâma PSD, la capitolul ăsta sunt de-acord cu Alina Mungiu, l-am mai dărâmat de vreo 3-4 ori până acum. Uitați-vă la premierii ”opoziției” de-atunci, Ciorbea și Tăriceanu, unde sunt ei astăzi?

              Un partid liberal autentic ar trebui să-și construiască astăzi o bază pentru alegerile din 2024, cele din 2020 sunt deja pierdute. La fel cum Emil Constantinescu a pierdut alegerile din 1992, le-a câștigat abia pe cele din 1996.

  19. Hei mai Harald (Alb) mai! Vad ca esti cam defetist! Oi fi ruda cu ciobanasul nostru mioritic care se resemneaza in fata mortii si asteapta sa-l loveasca soarta (leuca) in cap! Desi dupa nume, as zice ca esti mai nordic asa….

    Mai da-l incolo mai si pe nea Putin asta, ca pina si lui i s-a ridicat parul de pe ceafa in 1989 cind a cazut zidul Berlinului si el ardea dosarele KGB-ului in cladirea lor de acolo din oras, in timp ce multimea de „cavaleri teutoni”, DDR-isti si RFG-isti infuriati deopotriva strigau de toate cele la adresa „marelui prieten”de la rasarit!!!

    Se vede treaba ca jocul de glezne al rezistentei din Europa de Est si agitatia Vestului (mai mult sau mai putin „salbatica”) tot a folosit la ceva!

    Ce-i drept depinde cine are glezna mai iute, mai rezistenta si mai agila! si cine mai pune umarul la caruta democratiei fata cu dictatura si totalitarismul!!!!

    Da’ daca stai pe loc si nu misti nimic, esti gata mort oricum! Mort, mort da „linistit”.

    Eu prefer sa ma agit, macar imi mentin glezna agila si antrenata! Nu stii niciodata cind pica bine!

    Da’ ce te faci cu defetistii?!!!!

    „Sa mai zica cineva ca nu e dracul chiar asa de negru!

    Pai sigur ca nu e negru, e blooond!”

    (cum bine zicea raposatul Tomita Caragiu)

    „Tradare, tradare, da’ sa stim si noi!”

    „Curat violare de domicilui, da umflati-l!

    Sa traiasca Conu Iancu si natiunea romana!

    Desteapta-te romane! si Hai la lupta cea mare!

    Ca somnul ratiunii (si al natiunii) naste monstrii!

    Pe Harald il sculam peste vreo 20 de ani si cine stie ce surpriza il asteapta! (intre timp ii recomandam conservare criogenica si tinerete fara batranete) :-) !

    Sanatate si virtute!

    • Magda, faptul ca Harald e perceput ‘defetist’, desi omul si-a spus pdvul fara insulte, poate fi si urmare a diferentei de perceptie intre un diasporean si un locuitor almRomaniei. Mie imi pare ca de-aici e catamai namila de disconnect in comunicare. Normal ca un locuitor al Romaniei, fortat sa aiba de-aface cu marasmul politic si social, sa fie virulent. La fel de normal este ca un diasporean, a carui situatie nu are cum sa fie tributara unei decizii imbecile a Veorikai, sa fie mai, sa spunem, desprins de operational, si mai degraba ancorat in teoretic. Ambele sunt normale, chiar nu putem depasi bariera asta, si un ponei ar sari-o!

    • @Magda – nu peste 20, peste numai 8 sau 10 ani regimurile vest-europene neomarxiste or să dea faliment, la fel cum au dat faliment în 1989 regimurile marxiste. Iar @Harald și alții ca el vor trebui să se întoarcă în țară, ca să scoată căruța din noroi.

      Imediat ce pleacă Putin de la Kremlin și Merkel de la Berlin o să vă treziți ca secretarii de partid din intreprinderi în 1989, rămași brusc fără obiectul muncii.

    • @Magda – vă ofer gratuit un mic sfat, acum, cât nu aude nimeni: batjocura pe care o folosiți în comentarii vă desconspiră ca făcând parte din aceeași familie politică în care e și PSD. Dar nu mai spuneți asta la nimeni, rămâne între noi :)

  20. @Dang

    Pentru a putea raspunde la intrebarile Dvs. trebuie totusi sa le formulati in asa fel incat sa se refere la un program politic.

    Intrebarile Dvs. se refera de fapt la ce ar trebui sa faca un guvern – oricare guvern, indiferent de politica si ideologia sa.

    Este exact genul de intrebari al celor care nestiind de fapt ce trebuie sa faca un partid, il confunda cu un guvern. E scuzabil, in anumite locuri

    Sa va raspund, atat cat pot avand in vedere confuzia grava in care va aflati:

    O autostrada – poate fi facuta, sau nu. Decizia unei autostrazi este intotdeauna politica, se supune unor scopuri politice, nicidecum economice. Desigur, decizia politica trebuie sa includa un fundament economic, dar nu se reduca la aceasta.

    Exista 3 modalitati de a construi o autostrada:
    – prin firme de stat
    – prin licitarea constructiei
    – prin parteneriat public privat

    Daca prima modalitate apartine stangii, ultima ar fi caracteristica dreptei.

    ===

    Ma intrebati de ce programele electorale prezentate de fiverse partide se aseamana intre ele, in punctele esentiale, cele care aduc voturi.

    Simplu, pentru ca toate apartin unor partide de stanga, toate se adreseaza aceluiasi electorat, pentru ca insa PSD este mult mai bine dotat, iar atragerea votantilor PSD de alte partide este extrem de dificila. Cei de stanga non-PSD sunt extrem de putini, unii sunt prinsi in false non-ideologii – gen USr, altii deplasati foarte putin spre centru stanga PNL.

    Acele asa-zise programe aduc voturi numai de la stanga, de asta seamna intre ele. Neglijand dreapta, e normal sa fie asa.

    Ma acuzati ca visez si ca un partid care spune ca nu va mari salariile sau reduce taxele va ajunge la putere in detrimentului altuia care are – cel putin – in program.

    Raspunsul meu se leaga tot de cei vizati de mesaj – stanga salariata.

    Un al doilea motiv pentru care measjul este fals este acela ca se bazeaza pe ideea socialista ca Guvernul mareste salariile. Acest lucru este imposibil pentru oricine are cat de cat cultura economica. Prinde la nucelul dur (dar care, inca o data, este lipit de PSD, nu ul dezlipesti de acolo orice ai face).

    Ori, daca sunt 10 partide care promit toate aberatia maririi salariilor, logica ne spune ca un alegator va alege partidul care a mai facut asa ceva. Si tot logica ne spune ca persoana care intelege imposibilitatea acestei „mariri” va fi nevoita sa aleaga intre 10 partide, dar in nici unul nu poate avea incredere. Prin urmare, nu va vota.

    Ceea ce s-a si intamplat si se va mai intampla, daca aceasta aberatie a non-ideologicului si a stangii care se concureaza ea pe ea va continua.

    Mai intrebati daca eu cred ca o persoana in pragul pensionarii este interesata de “viitorul de aur” oferit de partidul x si nu de valoare pensiei pe care o va primi din contributia sa.

    Nimeni nu a vorbit despre viitor de aur. Ci despre solutii concrete si imediate. O parte a pensionarilor nu va iesi din optiunea pro-PSD nici aruncata in flacari. Este o mare irosire de reurse electorale sa tintesti nucelul dur al adversarului. Cel care nu vrea sa fie convins, nu va fi. Pensionarii de un anumit tip vor vota PSD orice ar fi. A te intrece in promisiuni cu partidul de suflet al electoratului de nucleu dur este o irosire de resurse, plus ca iti indeparteaza si propriul electorat.

    Convingerea trebuie sa se adreseze celor care analizeaza, dintre pensionari. Si nu sunt putini nici acestia. Mai avem si categoria celor in pragul pensionarii.

    Aici sunt o sumedenie de solutii. Cea mai simpla este introducerea fondurilor de pensie, cu scutirea de impozit a contributiei. Alte solutii vin din sfera facilitarii afacerilor, in special a microintreprinderilor. Foarte multi pensionari au inca putere de munca si ar dori sa o faca, dar angajarea lor ar conduce la reactii negative in societate, in timp ce sporirea pensiei nu ar rezolva dorinta lor de a fi utili.

    Prin urmare, aceasta categorie de pensionari ar beneficia de pe urma diversificarii contractelor de activitate si a simplificarii auto-angajarii.

    Este o eroare majora sa crezi ca trebuie sa ai cate o masura pentru fiecare categorie sociala si pentru fiecare problema. Obiectivul politicii este de a asigura ca un numar restrans de masuri are efecte in intreaga societate.

    Ma mai intrebati daca eu cred ca un tanar este interesat mai mult de veniturile pe care le-ar putea realiza in afara tarii decat autostrazile pe care ar putea circula cand vine in Romania.

    Un tanar este interesat de cat de usor poate deschide o afacere, de cat de flexibila e piata muncii, de ce sanse au copii sa urmeze o scoala buna.

    Privatizarea retelei feroviare conduce la concuenta si prin uramre la conditii mai bune de circulatie cu trenul – este o masura puternica si rapida. Introducerea contractelor de activitate ca alternativa la cele de munca flexibilizeaa fata muncii, eliminarea formulareleor fiscale grotesti conduce la incurajarea afacerilor.

    „In afara tarii” are multe intelesuri. Daca vorbm despre UE, nu are sens discutia, pentru ca piata muncii este libera in UE. Daca vorbim despre SUA, nu vorbim despre venituri doar. Iar o parte a celor care pleaca nu pleaca din cauza veniturilor, ci din multe alte cauze. Una din ele este si ca nu vad nici o speranta in articole si postari plangacioase, in care toata lumea se vaita de cat e de greu si in care se straduiesc toti sa demonteze absolut orice idee de reforma.

    ===

    Din pacate, o politica solida si coerenta, de dreapta in acest caz, nu este o serie de masuri fara de sfarsit, numita „program de guvernare”, ci o viziune clara care ofera solutii oricaror probleme. Asemenea viziune se fundamenteaza pe ideologie.

    Faptul ca unii nu cunosc functionarea unui sistem democratic, nu ii indreptateste sa spuna ca institutiile sale fundamentale sunt ineficiente sau desuete. Cu atat mai putin cu cat alternativa lor este un sir kilometric de masuri punctuale care sa straduiesc sa rezolve de la panselute la autostrazi, prin tot atat de nesfarsite idei, organizari si, probabil in viitor, si legi superstufoase. Evident, in viziunea acestora, masurile lor sunt mai bune decat ale altora. Darm din nefericire, le tin doar pentru ei in timp ce se delecteaza cu carcoteala.

    • Multumesc pentru timpul dvs.

      Intrebarea practica pentru romanul obisnuit fie el pensionar sau activ („in campul muncii”) care merge la vot; exclud cei care se ocupa de stiinte politice/umaniste sau cei care nu merg la vot.

      Ce voteaza el doctrina – oricat de frumos ambala ar fi – sau ce i se ofera prin programul de guvernare, in care ?

      Un raspuns scurt daca se poate. Vorba lunga saracia omului !

      Zi buna !

      • Daca raspund scurt, nu se intelege nimic. Orice raspuns are in spate un rationament, rationamentul este mult mai important decat raspunsul.

        Rationamentul la randul sau, in acest caz. se bazeaza pe doctrina.

        Avantajul este ca nu este necesar sa ai intr-un program de guvernare milioane de raspunsuri la milioane de intrebari :-).

        Intr-o democratie avansata, se pare ca procesul asta de formare a raspunsurilor se pierde, pentru ca oamenii stiu ce sa astepte de la stanga sau de la dreapta si sunt capabili sa priceapa rapid pe baza culturii politice (oricat de mica, e suficienta si mai mult decat deloc :-))).

        ====

        Un pensionar voteaza ceea ce i se ofera, in conformitate cu o parere a sa pre-formata in timp indelungat. De-asta si eficienta campaniei e scazuta, in cele mai multe cazuri.

        Increderea se formeaza in timp si anticipeaza raspunsul.

        Un pensionar nu voteaza nici un program de guvernare, din simplul motiv ca sunt slabe sanse sa il citeasca.

        Nimeni nu voteaza o doctrina ca atare, dar ea este necesara pentru a asigura si aceasta pre-intelegere a raspunsurilor punctuale. Doctrina dreptei are acest obstacol: avnatajele sale pentru cei cu venituri reduse sunt mai greu de inteles, trebuie explicat mai mult si profesionist.

        Tocmai din aceste motive propaganda unui partid este o sarcina dificila. PSD exceleaza insa in aceasta sarcina, dupa cum se constata.

        • @ Dedalus (07/08/2018 la 10:01)

          „Daca raspund scurt, nu se intelege nimic.”

          „Tocmai din aceste motive propaganda unui partid este o sarcina dificila. PSD exceleaza insa in aceasta sarcina, dupa cum se constata.”

          Daca continuati in acelasi stil, blamand pe oricine si orice, aveti vreo speranta sa obtineti alte rezultate ?

          • Unde am blamat eu pe cineva in aceasta postare?!

            Daca spun ca propaganda e o sarcina dificila, cum trageti Dvs din aceasta afirmatie concluzia ca as blama pe cineva?

            Ca PSD excelaza in propaganda, e o observatie care imi sustine ideea ca propaganda de partid e necesara pentru a castiga. Nu inseamna nici ca as blama sau as sustine pe cineva.

            M-ati intrebat, v-am raspuns. Am argumentat. M-am straduit si sa fiu cat mai scurt.

            Acum ce nu mai e bine?

  21. @Zev

    Va cam grabiti cu concluziile. Nu a spus nimeni sa nu comentati. Nici macar nu am sugerat asa ceva. Pur si simplu am spus ca daca un om se plange intr-una, atunci nu inteleg ce mai asteapta.

    Nu inteleg de ce spuneti ca as dori sa epurez platforma de comentarii, doar asa ca sa aruncati cu noroi? Nu e demn, sa stiti.

    Puteti sa va plangeti cat doriti, din partea mea.

    Dar tot in virtutea „principiului lui Gigel”, dati-mi si mie voie sa remarc acest lucru. Sau dupa parerea Dvs. nu am voie? Ar trebui sa ma alatur si eu corului jelaniilor, ca sa fie toata lumea multumita si sa fiu batut pe umar?

    ===

    Nu stiu de unde ati scos-o pe aia ca l-as sustine pe Ciolos si nici nu inteleg de ce ideea ca un om doreste sa faca altceva decat sa se tot planga este de pus la colt, ca fiind „radical”.

    Confundati analiza cu partizanatul. Am spus depre Ciolos ca este intr-o pozitie mai buna, cu anumite conditii, in opinia mea. Am explicat de ce cred asta. Daca din aceasta micro-analiza Dvs trageti concluzia ca il sustin, e o concluzie gresita. Deocamdata, nu am ce sustine si nici la ce sa fiu impotriva. Pur si simplu am spus ca este intr-o pozitie buna de start.

    Daca dorinta Dvs este sa va plangeti si sa spuneti ca nimic nu e bine, e OK din partea mea. Personal, nu vad sensul acestei aglomerari de opinii defetiste din ultima vreme. Si eu, tot ca un orice Gigel, am voie sa spun acest acest lucru, nu?

    Nu e vorba aici despre „coagulari politice” ci despre cat de constructiva e dezbaterea.

    Exemplul legat de cine se uita pe platforma si nu vede decat bocete este unul menit sa ilustreze de fapt o stare de spirit, Care nu poate fi negata, oricate pietre ati arunca in cel ce a sesizat acest lucru.

    • Ne-ati omorat pe toti cu tema asta recurenta, plansul. Unde m-am plans? Cui si de ce? O tineti langa cu plansul tuturor, numa’ dv cautati, constructiv ca o furnicuta, solutii politice pe contributors, intimp ce corul antic de bocitoare va plange in urechi, dar dv nu va lasati si cautati solutii, alienandu-i in proces pe toti prezentii, dar hei, who cares, eroismul e un demers singuratic. Nu arunc cu nimic, nici cu noroi nici cu petale. Eh, oricum n-are sens, mai e umpic si iese si Snowflake de la dus si devine chiar aglomerat. Meh, macar am incercat. O zi buna va doresc.

      • Avem aici o platforma de dezbateri, sau cel putin asa scrie pe ea.

        Cand ceva merge prost, logica mea imi spune ca trebuie facut ceva ca sa mearga bine, inclusiv a discuta ce si cum ar trebui facut.

        Nu este neaparat vorba despre politica – desi si aici practica ne demonstreaza ca trebuie sa ramai in subiectul articolului comentat- in acest caz este vorba despre Opozitie, o categorie cel putin in parte politica (putem include si aspectele sociale, desigur).

        Autorul articolului a sugerat si el cateva idei, pentru ca despre opozitie este articolul.

        Am mers si eu pe aceeasi idee, de a identifica, pe cat posibil si in limita timpului, niste directii de actiune.

        Interesant insa, chiar si atunci cand am spus cum vad eu lucrurile in aceeasi idee constructiva, mi s-a reprosat -vezi mai jos -si ca „blamez pe toti”.

        Logica confruntarii cu orice pret pare sa domine in ultima perioada, este observati mea. Insotita de aceeasi omnioprezenta apetenta pentru obstacole.

        Daca eu spun „cred ca ar fi bine sa imbunatatim/sa facem X”, raspunsul nu este: „Ba nu, poate Y!” ci „Nu se poate!”.

        Dorinta mea sincera este doar de a discuta in asa fel incat sa existe o semnificatie a discutiei. In consecinta, mi-am spus parerea.

        Unul dintre motivele acestei „teme recurente” dupa cum o numiti Dvs. este si acela de a imi spune parerea – asa cum si Dvs o faceti si cum o fac toti.

        Parerea mea este ca unul dintre motivele impotentei politice romanesti este aceasta continua evitare a realitatii, sub diferite forme (perpetua analiza, deplangerea soartei istorice, dat vina pe forte malefice sau politice externe, cautarea mai-mult-ca-perfectului politic, refugiul in modele de conducere politica exotice sau imposibile – am amintit doar cateva).

        Sigur ca unii sunt deranjati de parerea mea. Si eu sunt neplacut impresionat de unele pareri.

        Dar din cate ati observat, eu nu am spus niciodata „End of story” , am incercat sa argumentez ce spun si sa inteleg, chiar daca in unele situatii reaua vointa a unora a fost mai mult decat evidenta.

        Consider in continuare ca dorinta de a face ceva pentru a trai mai bine, inclusiv prin acceptarea participarii cetateanului la dezbateri, in mod constructiv, inclusiv cu adversarii, este esentiala.

  22. @Cititor

    Mulțumesc mult pentru răspunsul dv. (din 5 aug 11:33 – precizez asta pentru că s-a bulversat cronologia postărilor, nu pot posta răspunsul meu în urmarea comentariului dv.).

    Mulțumesc pentru clarificări și mai ales pentru faptul că ați amintit de guvernarea Cioloș pe care se pare că mulți au uitat-o, deși a fost singura care, așa cum spuneți: „a demonstrat că se poate guverna decent, fără interese de grup, fară măsuri populiste, fără a lăsa în urmă un dezastru economic.” Da, singura guvernare decentă în foarte mulți zeci de ani – aproape 100? Probabil (și) de asta nu-l suportă partidele politice.

    Mă bucur că cineva și-a amintit de guvernarea Cioloș. De fapt, sunteți singura persoană pe care o „aud” vorbind despre asta. Mulțumesc mult. Numai bine!

  23. tot @Cititor
    Abia acum am citit ce ați scris în 3 aug 9:44. Într-adevăr, dacă toți cei enumerați acolo (vă citez: „Vlad Zografi, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Cornea, Horia Roman Patapievici, Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Mihai Șora”) și mulți alții s-ar alătura vizibil – dv. ziceți unui partid (USR) sau mișcării dlui Cioloș; eu zic, firește, că numai RO+ (fără partide) – ah, ce forță ar fi aceea… Slabe speranțe. Așteptăm (mulți, probabil) asta de prea mulți ani. Și este deja foarte târziu. Aproape iremediabil târziu…

  24. Cred că tocmai asta era ideea: numai o mișcare civică ar putea prinde pe cei meționați mai sus, intelectualii, artiștii, numele grele ale culturii române, și nu un partid (partidele în România sunt compromise, unreliable și cu traiectorie imprevizibilă, am vorbit deja despre asta, un intelectual cu principii morale solide n-ar risca asocierea cu nici un partid). Eu tot mai sper că RO+…

    Însă e clar că sper asimptotic – tinzând spre, dar niciodată ajungând (asimptota e linia dreaptă care se apropie de o curbă pe care nu o atinge niciodată la o distanță finită; sau, exprimat altfel, o atinge la infinit). Acum înțeleg pe viu „exasperanta” din titlul articolului.

    I have overstayed my welcome. Numai bine tuturor.

  25. @ lia vernescu (06/08/2018 la 3:09)

    Parerea mea este ca aveti dreptate – din pacate – cu privire la „Slabe speranțe……s.am.d”.

    Imi amintesc ca doi din cei citati (AP si GL) impreuna cu alte doua persoane (publice) cunoscute au participat ca independenti la alegerile de dupa 1989 (cred ca in 1992); aveau afise frumoase in tot Bucurestiul, vorbeau la TV si in general aveau „priza”…….dar au cazut cu brio (scuze pentru limbaj mai putin academic).

    De atunci ……. multi au plecat din tara, luand contact cu democratia si piata libera (in tari care nu au avut comunism si ca urmare patroni si dizidenti fosti membri PCR) cu avantajele si dezavantajele lor si ei (cei plecati la lucru, unii inca rezidenti in Romania) nu cred cum ar mai putea fi ajutati sa se intoarca in curand; poate mai tarziu la pensie.

    Unora, numele persoanelor citate nu le spune nimic, altii stiu si ii judeca dupa actiunile lor (fie ca demnitari sau sustinatori ai unor politicieni) care ar fi putut avea impact asupra situatiei din prezent etc.

    Sincer as dori sa fie invers. Unii m-ar putea acuza de pesimism. Una din defintiile: pesimistului este aceea ca el/ea este un optimist bine informat.

    S-au facut tot felul de sondaje dar n-am cunostinta (poate exista) de vreunul care sa-i intrebe direct ce i-ar dtermina sa revina in tara ?

    O buna ocazie este mitingul diasporei din 10 august. Se ofera cineva dintre organizatori sau sustinatori ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Zografi
Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro