vineri, martie 29, 2024

Există o cale simplă, oare?

Am simțit nevoia să scriu aceste rânduri pentru că mă îngrijorează din ce în ce mai mult rețetarele de succes vehiculate pretutindeni și, mai ales, în fața tinerilor. Succesul pare să fie ceva ce poate fi obținut de oricine, oricând, dacă respectă trei, patru, cinci pași. Curajul s-a bagatelizat de vreme ce ți se cere să-l porți tot timpul la vedere, ca pe o floare la butonieră. Iar bani sunt din belșug, numai să întinzi mâna și vor fi ai tăi.

Trăim vremuri de-o simplitate rară. Nimic nu se mai orbține astăzi prin muncă, sacrificiu, timp și efort. Iar multe dintre modelele de viață care ni se prezintă au facut foarte mulți bani fară școala, fără ucenicie, fără moderație, arzând etape de viață, cu “curaj”!

Experiența mea de viață îmi arată că nu asta e calea, ci una cu mult mai puțin spectaculoasă. Este un drum presărat cu piedici, eșecuri și dileme. Are și momente de bucurie, dar și multă, foarte multă muncă. Și educație. Cât despre bani, ei vin și pleacă, după cum se vede astăzi în întrega lume.

O să vă spun una dintre poveștile de viață care pe mine m-au ajutat să gândesc pe cont propriu și chiar să-mi depășesc, uneori, limitele.

Tatăl meu s-a născut la țară, în Bărăgan. Toți copiii, cinci la număr, trebuiau să muncească la câmp și în gospodărie. Tatei nu i-a plăcut munca fizică, lui i-a plăcut să învețe. Mama lui l-a dus la liceu. Stătea la internat cu alți nouă copii în cameră și se încălzeau la o sobă cu coceni de porumb. Mânca la cantină și din ce mai primea de acasă. În liceu a învățat trei limbi străine: rusă, italiană și germană.

În clasa a XI-a l-au luat în armată. Sistemului nu i-a păsat că nu avea liceul terminat, l-au luat, ca pe vremuri, “cu arcanul”.

Tata a stat în armată mai bine de 20 de ani. Nu avea la ce să se mai întoarcă, ai lui nu mai aveau nimic, comuniștii, între timp, le luaseră pamântul. Așa că s-a apucat să învețe, de unul singur, matematică, istorie, geografie și să-și perfectioneze limbile străine studiate în liceu. A fost numit profesor pentru cadrele militare. Când a fost detașat la Sibiu, vazând că are de stat câțiva ani la noul post, s-a reînscris la liceu și l-a terminat la seral.

În 1967 a fost admis la ASE, la secția “fără frecvență”. Dar intrarea la facultate l-a obligat să-și dea demisia din armată și să se mute în București. Așa ca la 40 de ani a început o viață nouă. Ziua muncea la Frigotehnica, noaptea învăța.

După terminarea facultății a aflat de un post de economist scos la concurs la Ministerul Industriei Ușoare. N-avea nici o șansă să-l ia, ziceau cunoscuții, pentru că nu avea pile. Însa el s-a prezentat la concurs și n-au avut cum să-l refuze. Testele de istorie, geografie și de drept internațional le-a trecut cu brio. Condiția era să știe limba franceză. N-o știa, dar a cerut să fie examinat la germană, italiană și rusă. A obținut postul cu condiția ca în maximum doi ani să se pună la punct cu limba franceză. Și s-a pus. Tata, așa cum mi-l amintesc în liceu, vorbea și scria fluent în patru limbi străine.

Când mi-a venit rândul să-mi dau examenele școlare tata avea mare grijă de mine. Știa cât este de greu să înveți. Se trezea cu o oră înaintea mea, îmi facea sendvișuri și mă trezea doar atunci când ceaiul ajungea la temperatura care îmi plăcea mie – nici cald, nici rece. Gestul tatei mă emoționa în fiecare dimineață.

Îmi amintesc că atunci când învățam pentru facultate singurul meu gând era să intru “din prima” ca să nu îl dezamăgesc pe tata. Nu pentru că trebuia să-mi bifez succesul printre rude, prieteni și vecini. Ci pentru că mi-ar fi crăpat obrazul de rușine dacă nu intram. Tata reușise să se facă iubit și respectat de toată lumea prin muncă și educație.

Pe tata l-am pierdut prea curând, aveam numai 25 de ani, și încă multe de învățat. Am căutat în jurul meu și alți oameni de la care să învăț. Mă interesau, mai ales, poveștile care îi formaseră, motivațiile și preocupările lor. Dacă puteau să-mi vorbească despre asta, deschideam dialogul cu ei, ascultam, învățam ce era de învățat. Dacă nu, nu. Și îmi vedeam de treabă, descoperind lumea pe cont propriu.

Când am ajuns într-o poziție manager se presupunea că eu pot fi mentor pentru echipa mea, cum se spune asțăzi, adică cineva mai în vârstă de la care cei mai tineri pot învăța. Dar eu nu aveam decât 32 de ani! Câte puteam să știu eu despre lume?

Și am reînceput să învăt. Despre industrie de la colegii specializați, psihologie de una singura și management, urmând un EMBA.

În acea perioada aceea n-am avut un mentor, deși aș fi avut mare nevoie de unul. A trebuit să descopăr totul singură. Iar când mi-era mai greu și nu știam cum să ies dintr-o dilemă mă întrebam ce anume din poveștile de viață ale oamenilor care m-au marcat poate fi evocat ca să-mi dea curajul sau învățămintele necesare să pot depăși momentul.

V-am povestit toate aceste lucruri ca să vă spun ca eu cred că formarea unui om se face în timp, prin oameni și prin educație.

Despre timp. Un om se formează – atât personal cât și profesional – într-un timp dat, cu eforturi și cu sacrificii. Pe acest drum vin, de multe ori, și momente de succes, absolut necesare ca să avem curajul de a merge mai departe. Însă nu ele sunt scopul drumului. Așa cum îl văd eu, scopul acestuia este înțelegerea treptată a celui care ești, a locului care ți se potrivește, a oamenilor care îți fac bine, a lucrurilor de care te disociezi, a sensului existenței tale, pâna la urmă.

Acest drum ne scoate în cale o sumă de încercări și de experiențe absolut necesare să ajungem la noi înșine.

A arde etapele e un lucru complicat. Am trăit și asta. E o alegere de viață, cere ceva curaj să o faci, dar trebuie să știi că va veni cu multe lucruri nerezolvate și netrăite încă în interioritatea ta care, nu de puține ori, te vor destabiliza. Nu înseamnă că trebuie să dai cu piciorul norocului. Însă trebuie să știi că orice alegere vine, pâna la urmă, cu bune și cu rele.

Despre oameni. Oamenii ne sunt inspirație și oglindă. În absența oamenilor nu putem învăță mare lucru despre viață. Romanele sunt o bogată sursă de povești din care ne extragem concepte cu care întelegem viața. Dar o poveste nu face nici cât o ceapă degerată în fața unei priviri pline de reproș sau a unui zâmbet de aprobare primite de la oamenii pe care îi prețuim.

Este important și de la ce oameni alegem să învățăm sau de care ne lasăm inspirați. Și chiar atunci când alegerea este corectă e bine să stăm alături de ei doar atât cât etapa de învățare a fost parcursă, după care fiecare să plece pe drumul său. Chiar dacă sunt niște oameni speciali din multe puncte de vedere, nu trebuie să ne confundăm scopurile noastre de viață, cu ale lor.

Experiențele noastre de viață sunt la fel de importante. Și fie ele banale, spectaculoase sau spinoase, sunt parte din lecțiile de viață de care avem nevoie ca să înțelegem lumea.

Despre educație. Am o mare admirație pentru realizările profesionale ale unor oameni ca Bill Gates sau Steve Jobs. Pentru că au avut viziune și au crezut în idea lor, lumea de astazi le datorează foarte mult. Cred, însă, că au greșit atunci când le-au spus tinerilor că în viață poți avea succes și fără educație. Da, e adevarat, dacă scopul vieții sunt banii. Dar mie mi se pare un scop sărac, ca să nu mai zic că e și riscant. Și dacă, totuși, nu obții succesul scontat în bani, descoperiri revoluționare sau Premiul Nobel? Dacă nu ești tu “răsfățatul soartei”, cu ce te alegi din viață?

Tata obișnuia să-mi spună: ”Fata mea, citește și învață. În viață nu te poți baza decât pe mintea și pe sufletul tău. Cu cât sunt mai bogate, cu atât vei atrage alături de tine oameni frumoși de la care să ai ce învăța și alături de care să merite să-ți trăiești viața”. Cred că alte cuvinte despre educație sunt de prisos.

Pentru mine tata este un model de viață. Nu este singurul și, desigur, nu e perfect. Nu l-am ascultat întotdeauna. Am greșit când am refuzat să învăț limbi străine. Și am avut dreptate când am preferat să descopăr lumea pe calea mea, angajâdu-mă în 1993, după facultate, ca secretară în mediul privat, și nu drumul aparent călduț, de contabilă într-o fabrică oarecare.

Iar pe acest drum am aflat că în viață este vorba despre muncă, sacrificiu, alegeri, înțelepciune și iubire. Despre a ne crea un fundament solid al existenței noastre bazat pe valori, bun simț și oameni valoroși. Atunci vin și banii, atâția cât suntem dispuși, în cunoștință de cauză, să gestionăm.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Bravo!
    Cel mai mult mi-a placut chestia cu „[…] lucruri nerezolvate și netrăite încă în interioritatea ta”. Exact asa am si eu sentimentul in 99% din cazuri. Multe din lucrurile pe care le invat nu pot sa spun ca le stiu pentru ca nu au avut timp sa se aseze.
    Citeva chestii legate de viata, bani etc:
    1/ daca umbli numai dupa bani s-ar putea sa-i obtii sau nu, dar in ambele cazuri o sa simti ca-ti lipseste ceva.
    2/ Ca in fotbal, ocaziile se razbuna. Iar „ocaziile” in realitate sint una singura: ocazia de a nu pierde timpul.
    3/ Taica-meu are o vorba: linia de minima rezistenta. El, fiind inginer mecanic, imi dadea exemplul piesei de metal care, supusa unor solicitari, nu se va rupe la intimplare, ci acolo unde materialul e prost. El zicea: ba, poti fi mediocru si o sa fii ok, ca piesa de metal. Dar daca esti supus la o incercare, daca ai un stres, te vei rupe exact pe unde ai fost mediocru.

  2. Fantastic articol!
    Si fantastic de rar punct de vedere in epoca in care „leadership”-ul se invata de pe audiobook in drum spre urmatorul interviu de angajare…

    • @istvan. Leadership (ca si carisma) nu se invata – ai sau nu ai!!! Poti RAFINA modul de a exprima. Multi cred ca exprimarea = calitatea intrinseca si uite asa ne trezim cu FALSI formatori de opinie, cu FALSI leaderi (zis politician) etc.

  3. Dragă Mihaela,

    Cred că mai curând avem de făcut diferența între educația formală și alte forme de educație. Dacă eu mă apuc mâine și învăț chineza, pot avea șansa să devin un utilizator calificat al acestei limbi. Dacă nu o fac într-un sistem care să mă evalueze și să mă certifice, din punct de vedere formal sunt incompetent deși în realitate pot fi sclipitor.
    Tocmai aceasta este diferența în cazul multor vizionari: au renunțat la certificarea formală pentru a se instrui permanent în direcția în care aveau ei nevoie. Haide să nu-i confundăm pe aceștia cu conaționalii noștri „de succes” care au dovedit mai curând un soi de inteligență socială (să fie lângă cine trebuie, când trebuie), curajul de a disprețui legile și convențiile, capacitatea de a minți și de a risca furând.
    Cunosc oameni cu o panoplie impresionantă de diplome și care sunt mult mai incompetenți în ceea ce fac decât ații care au o minte deschisă și dorința de a face lucrul bine, fără a avea o calificare formală. Un exemplu cu siguranță cunoscut și de tine este acela al lui Bogdan Naumovici.

  4. Mihaela, ca raspuns la intrebarea daca exista o cale simpla sau nu:

    Depinde…

    Poti sa te chinui sa treci temeinic prin toate etapele educatiei clasice din scolile europene si sa te trezesti ca nu te sti descurca, ca nu ai initiativa, ca nu te poti impune, ca astepti sa iti dea altii de lucru si sa iti spuna ce sa faci, sa ajungi un biet salariat supraeducat pentru responsabilitatile care ti se acorda de oameni de cele mai multe ori mai putin temeinic scoliti ca tine. i.e. ,,tocilarii’, absolventi de facultate, care castiga mai putin decat un meserias competent si harnic, facand mai mult munca de secretariat (admin) la birou, fiindca ceea ce au studiat nu are cautare pe piata si nici nu le-a dezvoltat ,,competente transferabile”. Se pune intrebarea: oamenii acestia, nu cumva au urmat o cale totusi simpla, mergand pe cararea batatorita, desi aparent, au trecut prin toate etapele cu seriozitate si buna-credinta?

    Sau poti sa arzi etape fiindca iti dai seama ca multe etape mai mult te incurca decat te ajuta, vazand ca te stii descurca fiindca ai initiativa, nervi tari, incredere in tine, putere de munca, si curaj, si ii vezi cum stau la coada pe cei foarte bine scoliti sa le dai tu de lucru, sa le spui tu ce sa faca, sa le dai tu un salar. i.e. chiulangii, antrepreneuri care pun pe picioare firme de succes, sau politicieni/administratori de succes. Se pune intrebarea: oamenii acestia, nu cumva au urmat o cale mai grea deschizand drumuri noi, desi aparent au chiulit? Sau daca nu, nu sunt totusi mai bine adaptati realitatilor? Nu au dovedit curaj si responsabilitate cand si-au luat viata in propriile maini de tineri, arzand etapele?

    Inafara catorva scoli de elita din Vest, sau a scolilor din tari ca Finlanda, nu stiu sa existe scoli care pe langa faptul ca ii scolesc bine pe elevi in materiile clasice sa se si ocupe mult de educatia lor, de dezvoltarea lor ca oameni. ,,Educatie” trebuie sa implice si sa ii invete/ajute pe copii in primul rand sa invete singuri (sa se auto-educe), sa invete permanent (sa continue sa invete, nu numai pentru examene), sa isi asume din ce in ce mai multa responsabilitate pentru munca si viata lor, sa intreprinda proiecte din ce in ce mai complexe de unii singuri si in echipe, sa ia riscuri, sa isi intareasca increderea in ei insisi, sa isi intareasca vointa, sa devina darzi si productivi, sa exploreze continuu oportunitatile din jurul lor si sa actioneze decisiv cand e nevoie. Aceste etape, as spune eu, sunt arse de toate scolile din Romania, si de 90%+ din scolile din Vest.

    Eu pe aceste etape m-as concentra, nu pe etapele scolastice.

    Satisfactiile cele mai mari pe care le pot avea oamenii sunt sa vada ca pot sa fie stapanii propriilor vieti economice, sociale si psihologice, ca indeplinirea planurilor lor depinde aproape in totalitate de propria lor persoana si nu de altii… Sa fie liberi dpdv economic, social si psihologic.

    Ori cand ne gandim la ce inseamna scoala in general, nu prea are de a face cu astea… nu?

    Un antrepreneur de succes, sau un meserias de succes cu propria-i firma, au de cele mai multe ori satisfacii mai mari decat un lector universitar de rand toba de carte dintr-o universitate din Romania, de pilda, si sunt printre altele si mai respectati, din mai toate punctele de vedere, nu doar de oamenii de rand, dar si de cei bine scoliti si culti.

  5. „Este important și de la ce oameni alegem să învățăm sau de care ne lasăm inspirați. Și chiar atunci când alegerea este corectă e bine să stăm alături de ei doar atât cât etapa de învățare a fost parcursă, după care fiecare să plece pe drumul său. Chiar dacă sunt niște oameni speciali din multe puncte de vedere, nu trebuie să ne confundăm scopurile noastre de viață, cu ale lor.”

    Asta surprinde un stil de viata egoist, orientat doar spre propria perfectionare.
    Cand ajungem sus, cand evoluam, nu trebuie sa ii lasam pe cei mai putini evoluati in urma si sa ne despartim de ei.
    Trebuie sa-i ingaduim si pe cei slabi si sa-i ajutam si pe ei sa evolueze.
    Adica conteaza sa cresti tu, dar sa si ajuti pe altii sa creasca.
    Exista o vorba: “Degeaba esti bun, daca esti bun doar pentru tine”.
    Cu cat esti mai intelept, mai puternic, mai bogat, cu atat esti mai responsabil si pentru cel de langa tine, nu doar pentru tine.

    • @Marius, nu cred ca ai inteles ce a vrut Mihaela sa transmita. Cred ca ideea era ca tu, „invatacelul”, sa nu ramai „in umbra stejarului” de la care ai invatat, sa nu preiei automat idealurile si ideile acestuia, pentru ca fiecare dintre noi avem o prima datorie fata de noi insine, aceea de a ne descoperi si de a ne realiza.
      Desi, recunosc, si pe mine m-a surprins mesajul respectiv, in nici un caz nu cred ca Mihaela a vrut sa promoveze egoismul si/sau egocentrismul si nici lipsa de empatie sau altruism.

      @Mihaela, m-a impresionat articolul (ca multe alte initiative ale tale:)). Tatal meu nu a fost un „intelectual”. Il regasesc insa in ceea ce povestesti despre grija pe care tatal tau o avea fata de tine, de dezvoltarea ta ca om, pentru ca am beneficiat si eu de aceeasi atentie si, respectiv, de aceeasi educatie.

      Ai dreptate, oamenii din jurul nostru ne pot servi drept modele. Depinde doar de noi pe care dintre ei ii alegem. Munca sustinuta, inteligenta, serioasa, e un alt ingredient recomandat de tine pentru o viata care merita traita (ales de tot mai putini, din pacate). Iar despre educatie ce pot spune? Formala sau informala, pentru unii dintre noi e o prezenta continua. Nu cred ca ne putem imagina viata fara dorinta/ posibilitatea de a invata in permanenta.

      Pentru toate acestea este insa nevoie si de curaj. Acela de a te inhama la efort, la o viata traita dupa niste reguli intelept stabilite si dupa principii bine alese, acela de a nu inceta sa te perfectionezi si de a-ti proiecta viitorul, acela de a intelege, de a iubi, de a ierta si de a-i ajuta pe cei care au nevoie de tine, fara a astepta recunostinta lor.

  6. Frumoasa povestea,Mihaela Ginju,multumesc pentru momentul de evadare pe care mi l-ati oferit cu pudoare si generozitate!
    Mi s-a derulat si mie firul vietii inapoi,cand tatal meu traia si se ocupa,ca si al dumneavoastra,cu multa tandrete,atentie si iubire,de familia lui…
    Intamplarea cu ceaiul care va astepta la temperatura potrivita,mie imi aminteste ca preferam diminetile cand ma trezea tata,pentru ca incepea prin a pasi tiptil in camera,apoi deschidea incet fereastra si-mi povestea ce sa petrece afara…ma trezeam mereu zambind!
    Am avut si eu sansa dvs,si anume sa inteleg constructiv mesajul parintilor mei,sa consider la timp ca educatia pe care mi-o dadeau era potrivita pentru mine,in lumea in care traiam!…pentru ca este vorba un pic si de asta,nu credeti?
    Acelasi parinte formidabil poate fi perceput diferit de propii lui copii,aceeasi metoda inteleapta poate da gres,si asta nu depinde nici de abnegatia educatorului si nici de calitatea lui intrinseca,ci de personalitatea,caracterul sau pur si simplu,de dispozitia momentana a copilului respectiv!
    Cred ca nu exagerez prea mult spunand ca parintii adolescentilor de azi au o tema semnificativ mai complicata decat cea a parintilor nostri!
    De multe ori,confruntata cu situatii complexe de acest tip,in Ro ca si in alte parti,prima intrebare care-mi venea in minte era:cine-i educa pe parinti?
    In societatea moderna actuala parintii au demisionat,invatamantul public ridica din umeri neputiincios,cel privat impune deseori o orientare dogmatica vecina cu prozelitismul,ceea ce lasa loc liber de actiune manipulatorilor si extremistilor de tot felul,care cunosc formula magica la care toti(?) tinerii spun „prezent”:banii!
    Cred ca noi,cu povestile noastre duioase si cu reusitele relative de care,in mod legitim ne-am putea mandri,nu cantarim prea greu in raport cu perspectivele pe care „ceilalti” le garanteaza!?
    Pe de o parte li se propune munca si eforturi,pentru un salariu decent dar nu sigur,pe de alta li se promite orice extravaganta,tot ce viseaza,fara nici un chin!
    Nu cred ca sunt multi care ezita…si e normal in acest stadiu de declin al societatii moderne!

  7. Fiecare generatie se raporteaza la valorile traditionale. Dar noi le-am cam neglijat dupa revolutie, ca un fel de razbunare impotriva regimului totalitar. De fapt valorile traditionale, munca, respectul, credinta si curajul, nu au fost inventate si nici sustinute de regimul comunist.

    Smecherul si pitipoanca, marile noastre inventii ideologice de dupa comunism, au inceput sa piarda din stralucirea pe care le-a conferit-o subcultura postrevolutionara. Smecherul si pitipoanca nu mai sint la moda, iar manelele se aud tot mai rar.

  8. Subscriu celor afirmate de Dvs.
    Am fost prima din familia noastra de oameni modesti din sudul sarac al Romaniei care a terminat o facultate de 5 ani, absolventa de inginerie in 1979 plus ca in toti cei 5 ani de facultate eu am avut bursa.
    Am invatat mereu foarte bine, am fost toti anii de scoala premianta I, numai in clasa a 9-a am luat premiul II si am plans pe rupte sustinand sus si tare ca eu il meritam…
    Cea care m-a sustinut mereu si m-a indemnat sa invat a fost mama mea, femeie simpla, fara scoala, care stie(are 82 de ani acum) numai sa se iscaleasca(adica, sa-si scrie numele si prenumele) si sa socoteasca, reusea asta la piata cand vindea ea legumele cultivate in gradina ei, desi nu invatase carte iar copiii nostri o tachinau mereu cu asta…
    Ea ne-a indemnat mereu pe mine si pe sora mea: „invatati sa scapati de sapa” ne spunea mereu mama iar noi doua am invatat si amandoua am absolvit scoli inalte si meserii cu care si noi si parintii nostri au fost mandri intre oameni.
    Sustin cele afirmate de Dvs, am fost si eu directoare incepand cu varsta de 42 de ani si toate reusitele din viata mea le pun pe seama faptului ca am invatat continuu, atat de la parintii mei cat si din propriul efort de a sti, de a fi mai bun azi decat ieri, de a reusi sa imi fac o viata mai buna.
    Am inteles devreme ca scoala, educatia imi va face viata mai buna si asa a fost.
    Am facut la fel cu copiii mei si amandoi sunt copii educati, scoliti, cu joburi bune(cam stresante, dar asa-i azi), impliniti profesional si personal.
    Imi doresc sa fie sanatosi sa ne bucuram cu totii de toate cele pe care le-am reusit fiecare datorita educatiei si seriozitatii in viata.

  9. Retetele astea de succes pas cu pas adesea chiar au succes. Doar ca succesul nu e al celor care casca gura la ele ci a celor care au gasit metodele cele mai atractive de a ambala cateva idei de bun simt presarate bine si cu ceva absurd, vindute pe bani buni ca retete de succes.

    E drept ca uneori reusesc sa puna in miscare niste prostovani incremeniti in nestiinta lor dar marea majoritate nu invata nimic nou din aburerile astea.

  10. Mi-a mers la suflet si apoi in minte acest articol. Va felicit doamna pentru curajul de a sustine lucruri care nu aduc popularitate intr-o Romanie indobitocita si abrutizata. De apreciat si marea majoritate a comentariilor postate pana la acest moment. De obicei, la astfel de puncte de vedere „marginale” apar imbecilii care incep sa se planga si sa-i acuze pe ceilalti pentru esecurile proprii. Daca vrem sa avem un viitor ca indivizi si ca natiune trebuie sa ne intoarcem la valori sanatoase precum cele pomenite in articol. Visand bani multi si bunastare fara sa muncim nu ne va duce decat intr-o fundatura.

  11. Frumos scris!

    Tinerii din ziua de azi au nevoie de astfel de „povesti” pentru a realiza ca succesul si stabilitatea in viata se obtin cu greu, si in special cu munca.

    Felicitari!

  12. Pentru ca este prima data cand te intalnesc, te salut Mihela Ginju.
    Nu-i rau deloc felul in care gandesti. Vreau insa sa fac si eu cateva precizari, la cele spuse in articolul tau.
    – Asa cum „azi” curentul general isi ia model (mai ales pentru portofel) un Bill Gates sau un
    Steve Jobs, cativa ani mai inainte tot „curentul general” tinea in maini nu mai stiu ce volum
    referitor la „Ford” ca pe o Biblie. Din pacate romanul (nu doar el, dar mai cu seama el) pune
    mult mai repede botul la un „Caritas” decat la efortul de a cauta intr-o carte (spun „a cauta” si
    nu „a citi”, pentru ca daca citesti fara sa cauti este ca si cum ai merge doar … sa mergi).

    Sincer, nu stiu decat din auzite ca le-ar fi spus tinerilor ca in viata poti avea succes si fara
    educatie, pentru ca asta ar suna ca atunci cand i-ai spune unui mar (arbustul) ca poate
    creste bine mersi si ca dovleacul (planta) pentru ca la „a da fruct” tot va ajunge sa dea.

    Am mai auzit referirea la „indemnul” asta (si i-a fost reprosat chiar si lui Basescu desi este
    clar ca Basescu nu este tipul de om care sa doreasca alcuiva mai putin bine decat ar dori
    propriilor membri ai familiei lui) si eu cred ca de fapt cand se face o asa referire se face la
    altceva.
    Zic eu ca stim cu totii care este diferenta (delimitarea) dintre „profesiune” si „hobby” (iar
    eu recomand varianta spaniola pentru ca in romaneste „lapidarul” este la el acasa mai
    ales cand nu trebuie).
    Sunt destui (ba eu zic ca mult mai multi decat era nevoie) care aduna (cu orice mijloace) informatiile necesare obtinerii autorizatiei necesare (a diplomei) pentru a ocupa un loc
    (ca la cinema sau, ca in avion) in vreunul din „trenurile” vreunuia dintre profesiuni.
    Pai daca ocupi un loc in trenul de Iasi doar pentru a nu lasa un scaun fara tine, desi tu
    ai avea necesitatea sa ajungi la Timisoara, mai intai iti faci un rau tie insuti si nu in ultimul
    rand lasi pe jos pe cineva care chiar avea treaba la Iasi, lipsind de a fi „eficienta” atat viata
    ta cat si a cat (prin efect) a altora.
    Ma rog, ca sa treaca timpul (al vietii) si ca sa nu fie drumul fara oameni si trenul fara ale
    sale locuri, ocupate, „da igual” (vorba spaniolului) ce loc ocupa unul (daca asa ii vrea
    muschii.
    Cred ca la a-si urma fiecare „vocatia”, se refera vorbe precum cele care se atribuie a fi
    fost spuse de un „Bill Gates” sau „Steve Jobs”.
    Cand vorbim despre „educatie” gasim (mai ales pe la altii) ca avem trei tipuri:
    – formal
    – no formal
    – informal
    („Existen tres tipos de educación: la formal, la no formal y la informal. La educación formal hace referencia a los ámbitos de las escuelas, institutos, universidades, módulos. La educación no formal se refiere a los cursos, academias, e instituciones, que no se rigen por un particular currículo de estudios. La educación informal es aquella que fundamentalmente se recibe en los ámbitos sociales, pues es la educación que se adquiere progresivamente a lo largo de toda la vida”).
    Tipul de educatie „formal” se divide la randu-i in:
    – educatia infantila
    – eductia primara
    educatia secundara
    educatia superioara
    Educatia „formala” este o chestie pe care daca nu o ai, nu prea incapi in Societate,
    pentru simplul motiv ca Societatea insasi a devenit extrem de „crescuta pe structura
    asta” deci, extrem de formala.

    Numai ca, un om cu o „educatie formala superioara” lipsit de o „educatie informala”
    pe masura este precum nuca in perete.
    Educatia informala cuprinde „cei 7 ani de-acasa” (cum se spune) la care se adauga
    toata ulterioara traire.
    Cred eu ca la a-si dezvolta fiecare , mai ales asta (in care se include atat educatia
    formala cat si cea no-formala) se refera cineva ca Jobs sau Gates.
    Omul este ca maimuta. Copiaza. Vedem bine ca cei mai buni hackeri nu sunt
    neaparat absolventi de universitate.
    Daca iti administrezi o educatie informala corecta, oricat de bine ai stapani
    calculatorul (ca sa merg pe firul asta) nu l-ai folosi in directii care ies din ordinea
    eticului si a moralului uman……….
    (am taiat aici, publicand doar jumatate din „intreg”)
    Salutari

    • pacat ca n-ati postat totul, rezumandu-va doar la cele cateva randuri.. concizia si claritatea care va caracterizeaza fac deliciul oricarui spirit gregar… iar metaforele, ca de obicei, au o forta hipnotica, ma duc cu gandul dupa un timp la numele unui film dupa o nuvela a lui titus popovici.

      • @Crap Da, mare pacat, crap. M-am gandit la spatiul asta, extrem de limitat. De-abia m-am
        indurat de am lasat peticelul asta mic, suficient cat sa incapa un efort de apreciere concis si
        la obiect. Din fericire lucrurile pe care eu le spun sunt arhicunoscute asa ca, cu toata lipsa
        mea de claritate, eventualii trecatori nu au ce pierde si isi vad de-al lor drum.

      • @Crap. Hai ca am gasit si o solutie multumitoare (zic eu) ca sa nu mai oblig „lumea” sa consume multa energie invarind de rotita de la „mouse”. Daca imi dadeai ideea mai de
        demult nu … scapam continuarea (cu care amenintam) in abisul cel fara fund al eterului.
        Asa ca pe viitor, am sa public aici doar primele fraze din raspunsul meu iar, daca … se ingroasa problema, pentru cine n-are ce face si vrea sa citeasca si restul il invit in casa mea,
        (se numeste „ego-obiectivism”) unde intra daca vrea, si sta cat ii trebuie.
        Salutari.

  13. Sa tot citesti un text ca acesta, al unei doamne inteligenta si frumoasa. Este mult talent literar, si cu mult adevar in el. Felicitari. Vreau sa citesc mai des, ceia ce scrieti. Sper sa mai ne dati texte la fel de bune si de un real talent. Va multumesc. Si poate cu alta ocazie, am sa incerc un comentariu mai detaliat.

  14. aveti o sensibilitate acordata pe frecventa potrivita. as remarca doar ca exemplul tatalui nu e cam cel mai nimerit, ptr ca e vorba de determinarea individului in conditii exceptionale (in acest caz ale schimbarii regimului politic din romania postbelica), fata de deruta unor generatii abandonate in frustrare si pesimism de conduceri politice asa zis democratice. exemplul celor eliberati din inchisorile comuniste sau al celor care au pierdut totul si au trebuit s-o ia de la capat nu e prea la paritate cu deznadejdea vremurilor curente. atunci exista o motivatie care furniza echilibru si reusea sa trezeasca maxima determinare in anumiti oameni de caracter, in vremuri de restriste oamenii in general se pot transforma intr-un gen de eroi (ptr ei insisi, ptr familiile lor). in ziua de azi constrangerile economice si conducerile incompetente duc generatii intregi pe taramul dezechilibrului psihic dat de disperarea realizarii ca nu e loc de dat la intors nici in societatea asa zis libera.. ca botnita comunista e inlocuita de constrangerile capitalismului. daca in comunism nu aveai libertate, societatea curenta cam functioneaza pe motto’ul daca nu ai bani esti un nimeni, atat tu cat si urmasii tai. pare trist, dar asta e cam adevarul, atat in romania cat si cam p’afara (diferenta e ca afara poti avea totusi un castig decent, pe cand in romania marea majoritate trebuie sa-si numere ouale..). de asta nu gasesc de mirare ca mare parte din tineretul roman e inclinat mai degraba spre un carpe diem, isi vad viata irosita si fara de speranta.

  15. Stimati cititori, am simtit nevoia sa va multumesc pentru ca ati citit si ati comentat articolul, semn ca subiectul ne preocupa pe multi dintre noi. Va multumesc si pentru gindurile bune care mi-au mers la suflet. Sa ne regasim cu bine, Mihaela Ginju

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihaela Ginju
Mihaela Ginju
Creator de programe educaționale la granița dintre cultură și afaceri, partener si director Erudio www.erudio.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro