vineri, septembrie 25, 2020

Există o limită a populației pe care pământul o poate suporta în mod decent?

Omul! Ce mândru sună acest cuvânt!

Maxim Gorki – Azilul de noapte

Când am început să scriu acest articol (26 aprilie 2020), populația lumii număra cca. 7.780.429.000 locuitori. Când am reluat scrierea lui (pe 23 mai 2020), numărul crescuse la 7.786.470.000. De la începutul anului, s-au născut 55.137.000 oameni și au murit 23.148.000, o creștere de circa 32 milioane în aproximativ 5 luni, adică o medie lunară de cca +6 milioane noi cetățeni ai planetei Pâmânt. La ora când veți citi aceste rânduri, numerele vor fi schimbate, cel mai probabil marcând o nouă creștere a populației lumii.

Conform celei mai recente prognoze (2019) făcute de ONU, există șanse ca în următorii 80 ani, planeta să găzduiască 15,6 miliarde oameni, adică dublul populației actuale (Fig. 1).

Fig. 1 Evoluția populației (în miliarde) cu începere din 1800 până în 2019. Două scenarii – „low” și „high” – estimează numărul oamenilor în anul 2100. ((Sursa)

Firesc, apare iarăși întrebarea:

Există vreo limită a populației pe care pământul o poate suporta în mod decent, adică fără reîntoarcerea omenirii la stadiul tribal ? Am scris „apare iarăși” pentru că întrebarea nu este nouă: de peste patru mii de ani a tot fost pusă, primind diverse răspunsuri. Rând pe rând, Epopeele lui Ghilgameș (cca. 2100 î.e.n.) și Atrahasis (cca. 1800 î.e.n), Platon (în Critias și Republica, cca. 360 î.e.n), Niccolo Machiavelli (1517), Giovani Botero (1588), ori Johann Joachim Becher (1668) (i) au descris angoasele existențiale produse de creșterea demografică: foamete, boli, inundații, războaie, tăierea pădurilor, degradarea solurilor– tot atâtea flageluri care ar pune sub semnul întrebării subzistența oamenilor.

Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus malthusianism, după autorul lucrării Essay on the Principle of Population (reverendul Robert Malthus, 1798). Concret, analizând eforturile oamenilor de a controla limitele naturale ale existenței lor, Malthus a văzut doar ruină și moarte. Pentru că, a argumentat el, resursele de hrană cresc liniar, iar populația se înmulțește exponențial. De aceea, omenirea se va izbi în zidul ecologic creat de terenul agricol limitat și se va zdrobi.

Reacțiile critice la adresa apocalipsei malthusiene nu au întârziat să apară. În 1820, William Godwin a respins ipoteza din eseul lui Malthus, argumentând că omenirea posedă puteri nelimitate de a remedia lucrurile rele și de a-și îmbunătăți condițiile de viață; cifrele lui Malthus despre producția de hrană și creșterea populației sunt greșite.(ii)

Câteva decenii mai târziu, părinții doctrinei comuniste, Karl Marx și Friedrich Engels, au devenit și ei critici vituperanți ai malthusianismului. După ce l-a apostrofat pe pastorul anglican, denunțându-l drept un maestru al plagiatului, un sicofant ori un preot scriitoraș(iii), Marx l-a criticat pe Malthus că ar fi încercat să explice „supra-populația” folosind legi externe ale naturii în locul legilor interne ale producției capitaliste.(iv) În 1844, Engels a respins și el ipoteza malthusiană, afirmând că știința poate crește și ea într-o progresie geometrică în cele mai obișnuite condiții și că puterea productivă aflată la dispoziția omenirii este incomensurabilă, iar productivitatea solului poate fi crescută ad infinitum prin aplicarea capitalului, a forței de muncă și a științei.(v)

Pentru o bună parte a sec. al XIX-lea, societatea umană s-a confruntat cu o schimbare de paradigmă care a testat ipoteza lui Malthus. Maturizarea revoluției industriale a însemnat o perioadă când vapoarele cu aburi, căile ferate și telegraful au stimulat invențiile agricole și deschiderile economice ale unor noi teritorii. În Statele Unite ale Americii, o nouă formă de energie – petrolul – a început să fie disponibilă pe scară industrială după debutul cu succes al primului foraj mecanic de la Titusville, Pennsylvania, în 1859. În Europa s-au inventat motoarele cu ardere internă pe bază de produse petroliere. Alături de cărbuni, petrolul și gazele naturale au impus hidrocarburile ca principala sursă de energie care a catapultat omenirea la nivele de progres și dezvoltare economică nemaiîntâlnite până atunci.(vi) Petrolul și gazele naturale au însemnat, printre alte realizări fundamentale (medicină, mase plastice), mecanizarea și fertilizarea agriculturii, contribuind la creșterea spectaculoasă a resurselor de hrană și demolarea apocalipsei malthusiene.(vii)

Secolul al XX-lea, în ciuda celor două războaie mondiale și a comunismului, nu a însemnat deloc o „zdrobire” a populației de zidul ecologic al terenurilor agricole limitate. Din contra. Dacă dublarea populației, de la 1 la 2 miliarde, a avut nevoie de 130 ani, noua dublare (de la 2 la 4 miliarde) s-a petrecut doar în 43 ani, iar adăugarea următoarelor 2 miliarde de locuitori a necesitat numai 25 ani (Fig. 1). Trendul exponențial al creșterii populației, prezis de Malthus, se confirmă și în prezent, iar în cazul scenariului „high” (Fig. 1), se va prelungi până în secolul următor.

Din multe și importante puncte de vedere, lumea de astăzi trăiește mult mai bine decât cea de acum o sută de ani. Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ. Conflictele extreme, cu milioane de victime, au dispărut după cel de-al doilea război mondial și acum trăim într-una dintre cele mai pașnice perioade din istorie.

În 1996, s-a estimat că jumătate din populația Statelor Unite la vremea aceea – 136 milioane – trăia datorită îmbunătățirilor pe care știința și tehnologia le-au introdus în dezvoltarea economică, sănătatea publică, nutriție și farmacie. Fără acele îmbunătățiri, un sfert din americani – 68 milioane – ar fi murit înainte de a atinge vârsta reproducerii. Ca o consecință a acelor morți timpurii, alte 68 milioane nu s-ar mai fi născut niciodată. În secolul al XX-lea, în Statele Unite au fost mai multe vieți salvate decât toate cele pierdute în întreaga lume în războaiele aceluiași secol. Astfel de progrese în reducerea mortalității au continuat și s-au extins până în prezent.

Prosperitatea economică (măsurată prin PIB/capita) a înregistrat de asemenea creșteri importante, chiar dacă inegale, în ultimul secol. Venitul mediu global pe cap de locuitor a fost aproape dublu în ultimii 30 ani, ceea ce a dus la reduceri masive ale sărăciei. În 1990, aproape patru din zece oameni din lume erau săraci; astăzi, mai puțin de 10% sunt în această situație. Realizările obținute au ajutat apoi la transformarea modului în care trăiesc oamenii. De exemplu, între 1990 și 2015, proporția populației lumii care practică defecarea în aer liber s-a înjumătățit, ajungând la 15%. Și, în aceeași perioadă, 2,6 miliarde de persoane au obținut acces la surse de apă îmbunătățite, ducând cota globală la 91%.

Schimbările economice au îmbunătățit și mediul înconjurător. La nivel global, riscul de deces din cauza poluării aerului – de departe cel mai mare criminal ecologic – a scăzut substanțial; în țările cu venituri mici, el s-a redus aproape la jumătate începând din 1990.(viii)

După toate aceste constatări, s-ar părea că nu mai are niciun rost re-încălzirea „supei” malthusiene, răcite din 1798. Și, totuși, paradoxul progresului există:

Trăim mai bine și mai mult ca niciodată în trecut. Dar, cu cât lucrurile devin mai bune, cu atât oamenii percep mai multe amenințări acolo unde ele nu există și devin mai nemulțumiți și nefericiți. (Iar recenta pandemie a mai adăugat și o extraordinară frică de moarte)

Ultimele două generații au cunoscut diverse manifestări ale pesimismului neo-malthusian, născut din teama secătuirii resurselor și hrănit de pesimismul limitărilor ecologice asociate cu dezvoltarea economică a omenirii.

Profeți vs. Vrăjitori

Am descris altundeva [3], folosind antiteza profeți vs. vrăjitori, nașterea neo-malthusianismului și eco-pesimismului modern, prin apariția lui William Vogt și a cărții sale din 1948, Road to Survival. Soluția principală propusă de Vogt pentru rezolvarea tuturor problemelor ecologice a fost controlul populației care consumă prea mult: Mâncați mai puțin! Nu mai mâncați carne, lapte și brânzeturi! Nu vă mai înmulțiți! Mai mult, Vogt a îmbrățișat eugenia ca răspuns la suprapopularea planetei, îndemnând guvernele să ofere bani săracilor și debililor mintali pentru a se lăsa sterilizați. Astfel, își imagina el, va avea loc o „influențare selectivă favorabilă” asupra speciei umane.

Următoarele profeții eco-apocaliptice, intens mediatizate, au fost emise de Paul R. Ehrlich în The Population Bomb – The Population Control or Race To Oblivion, 1968, și Clubul de la Roma, care a sponsorizat raportul The Limits to Growth, 1972. Ideea lui Vogt – reducerea populației prin metode de control – a fost îmbrățișată cu entuziasm de Paul Ehrlich: Lanțul cauzal al degradării [mediului natural] este ușor de trasat până la sursa sa inițială. Prea multe mașini, prea multe fabrici, prea mulți detergenți, prea multe pesticide…, prea puțină apă, prea mult dioxid de carbon – toate acestea au o singură sursă: prea mulți oameni.

Conform acestei paradigme neo-malthusiene, eco-pesimiste, oamenii nu se deosebesc de celelalte specii animale, implicate în și dependente de o rețea fragilă și complexă țesută din interconexiunile cu alte ființe. Mai mulți oameni și mai multă bogăție materială nu pot avea decât o unică consecință: epuizarea catastrofală a resurselor și degradarea ireparabilă a mediului înconjurător.

Nu este de mirare că eco-profeții pomeniți mai sus au propus și susținut controlul activ al populației, prin sterilizări forțate, taxe de natalitate, refuzul îmbunătățirii vieții celor săraci etc.  Limits to Growth a declanșat o isterie planetară: Va exploda bomba populației și va veni sfârșitul lumii!!! Purtate de valul fricii populare, organizații  precum International Planned Parenthood Federation, the Population Council of the World Bank, the United Nations Fund for Population Activities, ori Association for Voluntary Sterilization au inițiat programe și campanii publicitare de reducere a fertilității în țările din lumea a treia.

Rezultatele au fost înfricoșătoare. Milioane de femei au fost sterilizate, adeseori forțat, uneori ilegal și în condiții nesigure, în Bangladesh, Mexic, Bolivia, Peru, Indonezia, și, mai ales, în India.  Acolo, numai în 1975, sterilizarea a fost aplicată la peste 8 milioane de femei și bărbați. Programele de control al populație, stipulate de profetul Vogt, s-au derulat cu vigoare și în Egipt, Tunisia, Pakistan, Coreea de Sud și Taiwan.(ix)

Inspirați de Limits to Growth, chinezii au ajuns la concluzia că singura modalitate de a evita catastrofa populației este o lege prin care un cuplu are dreptul doar la un singur copil. Adoptată în 1980, legea a produs zeci de milioane -poate chiar 100 milioane – de avorturi forțate, adeseori în condiții precare care au condus la infecții, sterilitate sau chiar decese. Alte milioane de femei au fost obligate să-și introducă sterilete sau să fie sterilizate. După aproape patruzeci de ani, China încă mai resimte dezastrul demografic de pe urma politicii doar-un-singur copil.

Ceea ce Malthus și discipolii săi contemporani au scăpat din vedere este faptul că ființele umane, spre deosebire de animale, nu au doar guri pentru mâncare, dar și brațe pentru muncă și creiere pentru a gândi noi soluții. Mai mult, abilitatea oamenilor de acționa/interacționa, singuri sau ca membri ai unor grupuri coerente permite aplicarea capacităților lor intelectuale unice pentru a inova și a rezolva probleme complexe (economice, ecologice etc.).

Spre deosebire de eco-profeți, vrăjitorii consideră că știința și tehnologia, aplicate corespunzător, sunt căile prin care omenirea poate rezolva situații dificile. Pentru cei care îmbrățișează viitorul cu optimism, bunăstarea nu este cea mai mare problemă, ci soluția problemelor. Numai atunci când devenim mai bogați, mai inteligenți, mai educați, vom putea inventa mai mult, vom putea rezolva eco-dilemele și câștiga meciurile eco-viitorului.

Eco-profeții văd lumea ca pe un întreg finit în care oamenii sunt constrânși de mediul care-i înconjoară. Pentru ei, stabilitatea și prezervarea acelui mediu sunt garanțiile viitorului nostru și scopul ce trebuie urmărit. Eco-profeții mai cred că lumea naturală  întruchipează o ordine mai înaltă care nu trebuie perturbată de acțiunile ordinare ale oamenilor.

Vrăjitorii văd posibilități nelimitate și inepuizabile de activitate, iar pe oameni îi privesc ca pe manageri competenți ai planetei. Pentru ei, creșterea și dezvoltarea reprezintă norocul și binecuvântarea speciei noastre. De aceea, planeta este ca o trusă de scule pe care fiecare le poate folosi în mod gratuit.

Un cui serios în sicriul ipotezei malthusiene a fost bătut de Ester Boserup începând din 1965, când a publicat The Conditions of Agricultural Growth: The Economics of Agrarian Change Under Population Pressure. Boserup a contestat ipoteza lui Malthus conform căreia creșterea relativ lentă a plafonului alimentar a servit ca limită superioară pentru creșterea potențială mai rapidă a populației. Ea a inversat cauzalitatea, argumentând că creșterea presiunii populației (sau a pământului limitat) declanșează dezvoltarea sau utilizarea tehnologiilor și strategiilor de management pentru a crește producția în concordanță cu cererea. Intensitatea agricolă crește, astfel, odată cu densitatea populației. Pe termen lung, acest proces transformă peisajele fizice și sociale (de exemplu, deținerea terenurilor, piețele muncii și alte structuri sociale).

O bună parte a teoriei intensificării agricole elaborate de Boserup se bazează pe o idee remarcabilă – Necesitatea este mama invențiilor – idee care, și după o jumătate de secol, rămâne concludentă pentru dezvoltarea și argumentarea dimensiunilor sustenabilității. Dar, ca un corolar, aș adăuga:

Inovațiile sunt esențial diferite de invenții pentru că reprezintă transformarea invențiilor în lucruri cu utilizări practice și accesibile pentru oameni. Dacă invenția aparține unui singur geniu, inovațiile sunt întotdeauna un fenomen colectiv, bazat pe colaborare creatoare, liber consimțită. De aceea, mai mulți oameni înseamnă mai multe idei și soluții. (x)

Inovațiile sunt copiii libertății și părinții prosperității.

Urmașii lui Malthus

Neo-malthusienii au pierdut clar meciul cu „resursele de hrană care cresc liniar” (în multe țări, obezitatea este o problemă), precum și pe cel cu al resurselor minerale limitate. Pariul istoric (1980) dintre eco-pesimistul Paul Ehrlich și cornucopianul Julien Simon este semnificativ.(xi)

Pentru Ehrlich, autorul cărții „Eco-Catastrophe” (1969), degradarea ecologică va anihila până în 1980 toată viața animală importantă din oceane, sute de mii de oameni se vor sufoca din cauza poluării aerului, iar speranța de viață în Statele Unite va scădea la 42 de ani. Societatea vestică, a mai proclamat prof. Ehrlich, este pe cale să definitiveze violarea și uciderea planetei pentru câștiguri economice.

Prof. Julien Simon a câștigat pariul pentru că a aplicat logica insuficienței într-o societate liberă. Mai mulți oameni consumând mai multe bunuri fac ca resursele să devină insuficiente. Astfel, insuficiența înseamnă că ceva a devenit mai scump. Dar existența unor piețe libere favorizează feed-back-uri prin sistemul prețurilor. Asta creează probleme pe termen scurt, dar problemele sunt, de asemenea, și oportunități. Sistemul piețelor libere asigură că, dacă o resursă a devenit mai săracă, prețul îi va crește și aceasta va crea stimulente pentru actorii economici să utilizeze resursa mai eficient, iar pentru oamenii de știință, ingineri și antreprenori să găsească înlocuitori (ca atunci când fibrele optice și plasticul au înlocuit firele de cupru), sau să descopere mai multe resurse (așa cum a făcut George P. Mitchell când, aplicând fracturarea hidraulică, a deschis rezervoarele neconvenționale de petrol și gaze de argilă). Cât timp oamenii operează într-o societate liberă, ei vor inventa o soluție, pentru că ingeniozitatea umană este ultima resursă.

Bill McKibben, un binecunoscut ecologist, fondator al 350.org, a recunoscut, încă din 1998, că fiecare nouă generație de malthusieni a făcut noi predicții că sfârșitul e aproape și toate s-au dovedit a fi greșite.(xii) Astăzi, „bocetele” profeților neo-malthusieni nu mai deplâng insuficiența resurselor de hrană sau de materii prime, ci faptul că omenirea nu mai are suficiente locuri în care să depoziteze produsele secundare ale activităților sale economice crescute, producând poluare.

Pentru neo-malthusieni, cel mai poluat loc de pe planetă este atmosfera globală, despre care se spune că nu ar mai putea absorbi emisiile crescânde de dioxid de carbon și totodată să mențină condiții favorabile existenței umane. Schimbarea de tactică – de la omenirea nu va supraviețui pentru că nu va fi suficientă hrană la omenirea va pieri pentru că „poluarea” cu CO2 a depășit concentrația fatidică de 0,04% – este evidentă, iar intenția de diabolizare a dioxidului de carbon („poluant”), și mai evidentă. Ce fel de „poluant” poate fi CO2, când eu sunt făcut din CO2, dumneavoastră sunteți făcuți din CO2, toate plantele și animalele sunt făcute din CO2?!

Și pentru că asupra compoziției atmosferei – o resursă publică fără drepturi de proprietate bine definite(xiii) – nu se poate aplica sistemul de prețuri funcțional în cazul piețelor libere, neo-malthusienii recurg la același slogan binecunoscut: fie scădem nivelul de trai actual, fie controlăm creșterea populației. Ambele măsuri vizează scăderea consumului și a „poluării” cu CO2, respectiv decarbonizarea economiilor naționale, mai devreme (2030) sau mai târziu (2050).(xiv)

Vrăjitorii-optimiști văd lucrurile diferit

Omenirea nu este condamnată la extincție imediată sau la întoarcerea în „confortul” din comuna primitivă. Omenirea poate să-și îmbunătățească condițiile de trai și să-și reducă presiunile asupra altor specii și a mediului înconjurător folosind abilități dezvoltate de-a lungul timpului și pe care nicio altă specie animală nu le posedă.

Plecând de la ideea că necesitatea este mama tuturor invențiilor, oamenii au căutat tot timpul soluții ale problemelor cu care s-au confruntat și au inventat modalități de (re)combinare a lucrurilor existente în noi produse și tehnologii.

De exemplu, imediat după începutul extracției petrolului în Pennsylvania (1859), rafinăriile americane produceau doar gaz de iluminat (salvând astfel numeroase balene!), iar porțiunile rămase după rafinare erau aruncate în râuri sau arse ca fiind „deșeuri” nefolositoare. Dar în următoarele două decenii, „deșeurile” au fost reduse de la circa jumătate din masa țițeiului original la mai puțin de un sfert, prin inventarea a numeroase și utile noi produse: uleiuri, grăsimi, parafină, vaselină, lumânări, insecticide, dizolvanți. Deși rafinăriile produceau și benzină, utilizarea acesteia era limitată doar la fabricarea unor vopsele și lacuri, cea mai mare parte fiind considerată „deșeu”. Însă, după ce au fost inventate motoarele cu ardere internă, producția de benzină și motorină a devenit cea mai lucrativă activitate a industriei de hidrocarburi. Mai trebuie menționate și fracțiunile grele rămase după rafinarea celor ușoare, care și-au găsit utilizări imediate ca asfalt pentru drumuri și gudron pentru acoperișuri. Iar după dezvoltarea tehnologiilor de ardere, păcura a devenit combustibil de încălzit și carburant pentru vapoare.

Și invențiile americane din petrol nu s-au opresc aici. În doar 40 ani de la săparea primului foraj din Pennsylvania, gigantul Standard Oil a diversificat imens gama produselor create din fostele „deșeuri” de rafinărie. Compania lui John D. Rockefeller ajunsese să vândă aproximativ 200 noi articole petroliere, multe din ele mai prețioase decât benzina originală: nafte pentru anestezice locale, solvenți industriali, combustibili casnici și pentru motoarele cu ardere internă, parafină pentru lumânări, produse farmaceutice, uleiuri și lubrefianți etc.(xv)

Astăzi, mii de produse diferite sunt obținute din extracția și prelucrarea hidrocarburilor. Câteva exemple se găsesc în articolul meu din 2018 [7].

Capacitatea extraordinară a minții omenești de a inova permanent este un argument puternic pentru a accepta creșterea populației. Statistic gândind, șansa de a găsi un individ curios și inventiv printre alți 5.000.000 oameni este mai mare decât printre 500. A crede că o populație redusă numeric ar permite celor rămași să se bucure de o mai mare cantitate a bunurilor produse este specioasă pentru că o reducere a forței de muncă va însemna simultan o reducere a mijloacelor de producției. La urma urmei, scria economistul francez Jean-Baptiste Say într-o scrisoare trimisă lui Malthus, nu se observă că în țările puțin populate nevoile oamenilor sunt mai ușor satisfăcuteDin contra, abundența producțiilor, nu reducerea consumatorilor, oferă suficiente provizii pentru toate nevoile noastre.(xvi)

Folosind un argument din critica lui Godwin la adresa lui Malthus, o ființă umană este singurul animal capabil de perseverență și hărnicie premeditată… singura creatură susceptibilă de știință și invenție și care are puterea de a-și transmite gândurile și cunoștințele acumulate în acele înregistrări permanente numite cărți. Continuând această idee, se poate spune că în cazul omului, progresul este starea lui normală și, de aceea, mijloacele de existență cresc mai repede decât populația. Ceteris paribus, o populație mai numeroasă înseamnă o eficiență mai mare a mijloacelor de producție.(xvii) Sau, parafrazând observațiile făcute de economistul Henry George (1886): Cele mai bogate țări nu sunt acelea unde natura este cea mai prolifică, ci acelea unde munca este cea mai eficientă – nu Mexic, ci Massachusetts; nu Brazilia, ci Anglia …Nu creșterea resurselor de hrană a condus la creșterea populației în America de Nord, ci creșterea populației a produs creșterea resurselor de hrană. Mai mulți oameni înseamnă mai multă hrană.(xviii)

Ce ne (mai) spun eco-pesimiștii?

Sir Robert Watson, al doilea șef al Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), actualmente șeful Intergovernmental Science-Policy Platform on Biodiversity and Ecosystem Services (IPBES), a spus în 2018:

Cu cât avem mai mulți oameni pe Pământ și cu cât sunt mai bogați, cu atât mai mult ei pot solicita resurse…[mai multă hrană, mai multă apă, mai multă energie] Nu există nicio îndoială că amenințările de pe Pământ sunt astăzi mult mai multe decât, să zicem, acum 50 de ani, iar în următorii 50 de ani, vor exista și mai multe amenințări.

Rajendra K. Pachauri, al treilea șef IPCC. A împărțit Premiul Nobel pentru Pace cu Al Gore, în 2007. Declarația sa este din același an:

Am fost atât de beți de această dorință de a produce și de a consuma din ce în ce mai mult, indiferent de costul pentru mediu, încât suntem pe o cale total nesustenabilă …Nu mă voi odihni prea curând până nu voi exprima în fiecare forum posibil nevoia de a aduce schimbări structurale majore în creșterea economică și dezvoltare. Aceasta este adevărata problemă. Schimbările climatice sunt doar o parte din ea.

Andrew Weaver, șef al Partidului Verzilor din British Columbia, între 2015-2020. A publicat cărțile Keeping our Cool: Canada in a Warming World (2008) și Generation Us: The Challenge of Global Warming (2011):

Tehnologia singură nu poate rezolva încălzirea globală…o creștere infinită nu poate avea loc într-un sistem finit. Colapsul este inevitabil.(xix)

Declarații de tipul celor de mai sus sunt numeroase. Deși ipoteza inițială din 1798 a lui Malthus a căzut complet în desuetudine, populația lumii continuând să crească exponențial fără să se zdrobească de zidul ecologic al terenului agricol limitat, neo-malthusienii și eco-profeții nu au renunțat la visul lor de salvare a planetei: controlul populației pentru a reduce amprenta ecologică. Ceea ce, iarăși, se pierde din vedere sunt țările cu o mică amprentă ecologică și cu resurse aflate în cadrul unor limite biofizice sigure: Nepal, Haiti, Malawi, Myanmar ori Nicaragua sunt tot atâtea exemple de state eșuate economic, social și ecologic.(1)

Noua apocalipsă și-a schimbat conținutul: omenirea este acum amenințată de schimbările climatice, mai precis de încălzirea globală produsă de arderea combustibililor fosili. Soluția unică și obligatorie: decarbonizarea economiilor și trecerea imediată la energii regenerabile sau „verzi”.

Ceea ce, iarăși, se pierde din vedere este faptul că nu există energii „verzi” 100%(xx). Că mult huliții combustibili fosili au făcut posibil progresul nemaiîntâlnit al timpurilor în care trăim: urbanizare pe scară largă, educație avansată, îmbunătățirea standardelor de viață, medicină performantă, hrană abundentă – toate acestea și altele au contribuit la creșterea rezilienței noastre în vremuri de crize și dezastre naturale.

Concluzii

Într-un eseu publicat la începutul acestui an, filosoful Maarten Boudry atrage atenția că falsa umilință nu va salva planeta. Putem, desigur, să renunțăm, voit sa nu, la combustibilii fosili, dar planeta pe care o vom fi salvat atunci ne va oferi o cu totul altă viață decât cea de acum(xxi):

Modul corect de a privi schimbările climatice antropice este ca un efect secundar neașteptat al unui lucru care, în mare măsură, s-a dovedit o imensă binecuvântare pentru umanitate. Sigur, dacă am fi lăsat sub pământ toate acele resturi fosilizate de animale și plante străvechi, nu am fi acum blocați cu creșterea temperaturilor globale. Dar atunci viața noastră ar fi rămas, de asemenea, solitară, săracă, urâtă, brutală și scurtă, așa cum au fost pentru o bună parte din istoria lumii până în jurul anului 1800.

Soluțiile pentru actuala criză climatică nu constau în controlul populației pentru o ipotetică reducere a amprentelor ecologice. Sau, cum s-a întâmplat de curând, privind cu înduioșare un copil cu serioase probleme psihologice care dă lecții politice liderilor lumii și e luat în serios de ecologiști.(xxii)

Viitorul planetei și a celor care o vor locui depinde de stimularea extraordinarei ingeniozități umane, care a dovedit de-a lungul veacurilor imense puteri creatoare, (re)combinând și creând noi lucruri, tehnologii și interacțiuni înfloritoare. De aceea, 7 miliarde oameni pot reprezenta 7 miliarde soluții.

Creșterea economică, stimulată și susținută de piețele liber-funcționale, și inovațiile izvorâte din potențialul creator al indivizilor sunt „vaccinul” care trebuie administrat neo-malthusianismului și eco-pesimismului.

NOTE_______________

1 Detalii bibliografice și alte informații suplimentare se pot găsi în eseul lui Pierre Desrochers și Joanna Szurmak – Seven Billion Solutions Strong – Why Markets, Growth, and Innovation Are the Antidote to Eco-Pessimism, The Breakthrough, 7 February 2020.

2 Godwin, W., 1820, Of Population. An Enquiry concerning the Power of Increase in the Numbers of Mankind, being an Answer to Mr. Malthus’s Essay on that Subject, London: Longman, Hurst, Rees, Ornie & Brown.

Petersen, W., 1971, The Malthus-Godwin Debate, Then and Now, Demography, vol. 8, no. 1, pp. 13-26.

3 Crânganu, C., 2018, Profeți și Vrăjitori: Între eco-apocalips și tehno-optimism

4 Wiltgen, R. J., 1998, Marx and Engels’s conception of Malthus: The Heritage of a Critique, Organization & Environment, vol. 11, no. 4, pp. 451 – 460.

5 Faccarello, G., et al. (Eds), 2020, Malthus Across Nations: The Reception of Thomas Robert Malthus in Europe, America and Japan, Edward Edgar Publishing Ltd, Northampton, Massachusetts, p. 198.

6 Crânganu, C., 2019, Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative

7 Crânganu, C., 2019, Cum ne vom hrăni în epoca post-petrol? in Stoian, M. and M. Anitei (Eds), Agricultura Concepte și instrumente operaționale, Caiet documentar 4, Editura Club România, pp. 53 – 66.

Idem, 2018, Petrolul este călcâiul lui Ahile pentru agricultura modernă. Cum ne vom hrăni când nu va mai fi petrol?

8 Crânganu, C., 2019, Paradoxul progresului (I). Asaltul mediatic al știrilor negative

9 Connelly, M., 2010, Fatal Misconception: The Struggle to Control World Population, Harvard University Press, 544 p.

Dowbiggin, I., 2008, The Sterilization Movement and Global Fertility in the Twentieth Century, Oxford University Press, 280 p.

10 Ridley, M, 2020, How Innovation Works: And Why It Flourishes in Freedom, HarperCollins Publishers, 416 p.

11 Crânganu, C., 2015, Despre două principii (precauțiune vs. pro-acțiune) și un pariu câștigat

12 McKibben, B., 1998, A Special Moment in History: The Fate of Our Planet Will Be Determined in the Next Few Decades, Through our Technological, Lifestyle, and Population Choices

13 Crânganu, C., 2020, Dilema prizonierului și încălzirea globală sau despre ceasuri și nori

14 Crânganu, C., 2019,  Zgomot și furie: Socialiștii democrați americani și Green New Deal

Idem, 2020, Pandemia COVID-19 și Green New Deal – O repetiție cu orchestra?

15 Copp, N. H. and Zanella, A.W., 1992, Discovery, Innovation, and Risk: Case Studies in Science and Technology, MIT Press, p. 156.

16 Say, J. B, 1821, Letters to Mr. Malthus, on several subjects of political economy and on the cause of stagnation of commerce and A Catechism of Political Economy, Sherwood, Neely, and Jones, London, p. 124.

17 Bastiat, F., 1850, Economic Harmonies

18 George, H., 1886, Progress and Poverty: An Inquiry into the Cause of Industrial Depressions and of Increase of Want with Increase of Wealth: The Remedy, p. 106; 117.

19. Weaver, A., 2011, Generation Us: The Challenge of Global Warming, Orca Book Publishing, p. 108.

20 Crânganu, C., 2020, Planet of the Humans – o critică neașteptată și virulentă a energiilor „verzi”

21 Boudry, M., 2020, False Humility Will Not Save the Planet

22 Crânganu, C., 2029, Când copiii devin experți și în schimbări climatice…

Distribuie acest articol

84 COMENTARII

  1. Si totusi… cresterea populatiei se face neuniform in lume. In Europa chiar ar scade daca nu ar veni din alte parti. Daca ingeniozitatea oamenilor ar creste cu numarul lor, atunci ar trebui ca in tarile unde numarul acestora creste exponential, acolo unde populatia e extrem de tinara, sa fim martorii unei explozii a inventiilor si inovatiilor. In practica e exact pe dos, inventiile si inovatiile vin din zonele cu populatie cu crestere moderata, sau chiar in scadere si cu procent mare de batrini!

    Zonele cu crestere de populatie masiva isi consuma farimele de creativitate in lupte, razboaie. Chiar daca in aceste zone consumul populatiei e oarecum modest totusi luptele, razboaiele produc mai multe distrugeri ecologice decit consumul marit al altora.

    Nu stiu daca omenirea in crestere are rabdare sa astepte inovatiile si inventiile, fiecare vrea sa-si traiasca viata acum.

    • Aici trebuie luate in discutie mai multe aspecte, nu doar numarul de locuitori al zonelor geografice: nivelul de dezvoltare socio-umana al zonei – care influenteaza educatia, IQul grupurilor etnice, migratia dispre zonele cu populatii mari spre tarile cu economii dezvoltate. Universitatile tehnice din SUA, de exemplu, sunt dominate de asiatici.

      • Exista o multime de ipoteze privind dezvoltarea inventiilor si a inovatiilor. Unii vad o dependenta de clima, nevoia te invata, daca ti-e frig trebuie sa faci ceva, de istorie, se spune ca evreii nu au avut dreptul la meserii, de aceea au devenit bancheri si medici. Desigur se schimba de la epoca la epoca, dar, repet nu sunt de acord cu ipoteza din articol precum cantitatea produce calitate.

        • Evreii au devenit bancheri fiindcă creștinii nu puteau să dea bani cu camătă, că-i bătea Dumnezeu (https://www.openbible.info/topics/charging_interest) , dar evreii puteau da bani cu dobîndă la goim fiindcă Yahve zicea că-i ok dacă îi faci la pungă pe necredincioși. La început stăteau înșirați pe cîte o uliță prin Veneția în spatele unei băncuțe (it. banca) și dădeau mici împrumuturi sau schimbau bani, iar dacă gheșeftul lui Ițic nu mai mergea și intra în faliment, venea Isărescu al lor, le dădea zgoarna și le rupea banca (it. banca rotta, de-a ieșit cuvintul bancrută https://en.wikipedia.org/wiki/Bankruptcy). Mai apoi au început să-i finanțeze pe barosani în diverse războaie, s-au umplut de bani și pînă cînd s-au prins creștinii că ar fi cazul să reevalueze chestia cu împrumutatul fiindcă ei mor ca proștii prin războaie iar Șloim face banu’ indiferent de rezultat, deja era prea tîrziu, așa că a rămas cum e și în ziua de azi, adică unii cu banu’ și alții cu bătaia.

          • Nu cred ca ca drumul de la camatar la bancher a fost atat de scurt, evreii au fost camatari mult timp inainte de a deveni bancheri europeni. Interdictia cametei nu i-a impiedicat pe crestini sa devina bancheri, au inventat solutii pentru a evita interdictia. Primii mari bancheri au fost italieni, bancile florentine si bancile genoveze mai tarziu. Au urmat bancherii protestanti, rezultat al emigratiei hughenote ca urmare a revocarii Edictului de la Nantes si abia pe urma bancherii evrei. O disapora solidara raspandita in intreaga Europa, apta de a oferi membrilor ei relatii si informatii privilegiate de pe diferite piete, a fost probabil mai importanta pentru un mare bancher sau comerciant decat lipsa interdictiei camatariei.

  2. Domnule profesor Constantin Crânganu,

    am înțeles tot articolul cu excepția acestui pasaj: „Ceea ce, iarăși, se pierde din vedere sunt țările cu o mică amprentă ecologică și cu resurse aflate în cadrul unor limite biofizice sigure: Nepal, Haiti, Malawi, Myanmar ori Nicaragua sunt tot atâtea exemple de state eșuate economic, social și ecologic”. Mai exact, nu știu ce înseamnă „mică amprentă ecologică” (adică aceste state nu sunt considerate mari „poluatoare”, ca să zic simpluț?) și mai ales enigmatica formulare „resurse aflate în cadrul unor limite biofizice sigure”. Aici chiar mă uit ca vițica la poarta cea nouă. Ce au deosebit resursele acestor țări – când există, dacă există! Resursele haitienilor sunt sublime, nu mă îndoiesc, doar că nu prea le știe lumea – de le considerați aflate între limite biofizice sigure? Dacă mă turez la maximum, pot face presupuneri despre ce ar putea fi „limitele biofizice”, dar la chestia cu „sigure” m-ați pierdut (nu c-aș fi cine știe ce pierdere, dar orișicât!). Mă screm cu gândul că v-ați fi putut referi la resurse minerale neexploatabile din cauza unor conflicte armate (războaie) în curs, ca în Yemen sau Afghanistan, dar mi-e teamă că nu ăsta este sensul a ceea ce ați scris. Credeți că dacă vă rog frumos, veți avea bunătatea să…?

    • Amprenta ecologică este parametrul folosit din 2003 de Global Footprint Network prin care se măsoară impactul uman asupra mediului înconjurător. Calcularea acestui parametru se face prin compararea ariei biologice productive folosite de oameni pentru nevoile lor cu aria biologică productivă disponibilă într-o țară. Unitatea de măsură este gha/persoană (gha= hectare globale).

      La nivel mondial, amprenta ecologică este 2,71.

      Pentru exemplificare, câteva amprente ecologice ale celor 188 țări monitorizate de Global Footprint Network:

      5. SUA – 8,22
      ————————–
      95. România – 2,71
      ————————
      143. Myanmar – 1,43
      146. Nicaragua – 1.39
      175. Nepal – 0,98
      181. Malawi – 0,81
      186. Haiti – 0.65

      Conform estimărilor făcute de Stockholm Environmental Institute și Stockholm Resilience Centre, omenirea este „încorsectată” de 9 (nouă) limite biofizice:

      1. Schimbări climatice
      2. Acidificarea oceanelor
      3. Concentrația de ozon în stratosferă
      4. Ciclul azotului și fosforului biogeochimic
      5. Cantitatea de apă potabilă utilizată
      6. Schimbările utilizării terenurilor
      7. Rata de pierdere a biodiversității
      8. Concentrația de aerosoli atmosferici
      9. Poluarea chimică

      Dintre aceste 9 limite, doar trei sunt depășite în prezent: schimbări climatice, ciclul azotului și rata de pierdere a biodiversității.

      Utilizarea resurselor naturale de către țările cu amprentă ecologică mică se înscrie bine în cadrul limitelor biofizice sigure.

      Detalii, Trăim deja în Antropocen, între sustenabilitate și colaps. Ce va urma?

      • O completare.

        În eseul filosofului Maarten Boudry (referința 21) există o observație subtilă referitoare la impactul ecologic al stilului de viață al societăților primitive. Eco-pesimiștii cred că micile populații de vânători-culegători sau practicanți ai unei agriculturi de subzistență nu au avut un impact ecologic prea mare. Dar cercetările arheologice sugerează o altă realitate: vânătoarea intensă și incendierile pe scară mare a pădurilor pentru a produce terenuri agricole au creat o amprentă ecologică mai mare per capita decât cea de astăzi, dar cu un standard de viață mult mai scăzut.

        „Vrăjitorii” au înțeles de multă vreme că mai mulți oameni și o utilizarea mai atentă și mai eficientă a talentelor și specializărilor fiecăruia sunt garanția unei dezvoltări sustentabile. O re-întoarcere la societățile primitive, puțin populate, ar însemna o reducere a puterilor creatoare și, în consecință, o mai mare sărăcie și degradare ecologică.

        • Vă mulțumesc. Nu am găsit semnificația termenilor, de aceea am întrebat. Sufletește și intelectualmente, sunt de partea vrăjitorilor tehnologici, nu de partea profeților apocaliptici!

          Am o mică teorie în privința contestatarilor dumneavoastră: ca și mine, foarte mulți dintre dânșii sunt de la țară. Și suferă de ceea ce s-ar putea numi „sindromul Citizen Kane” la anglofoni, sindromul „Ion Creangă” la românofoni și sindromul „Brăduț Florescu” la buzeafoni (emoticon): ce mișto a fost când eram eu copil la Humulești și mă scăldam în Ozana cea limpede și frumos curgătoare etc, tot ceea ce-a urmat dup-aia în viața mea a fost un căcat (cu varianta „un mare căcat”). Nu știu, poate contestatarii dumneavoastră chiar au dreptate, în privința propriilor lor vieți (dacă teoria este adevărată). În ceea ce mă privește, copilăria mea din Ghijasa de Sus (plasa Alțîna, raionul Agnita, județul Sibiu) a fost oarecum OK, nici prea-prea, nici foarte-foarte, doar că n-am uitat nimic. Nu erau facilități. Trai basic. Hrană săracă, repetitivă. Igienă corporală sumară, veceu în fundul curții, absența completă a cărților, inexistența vreunui orizont de dezvoltare personală (puteam deveni cel mult „cooperator”, dacă nu plecau ai mei la București, asta dacă nu apucam direct drumul pușcăriei).

          Ceea ce susțin este că mulți români vă comentează articolele nu cu real interes științific, ci doar din enervarea că nu toată lumea compătimește la suferința lor că s-o gătat copilăria „cea fără de griji” și sunt nevoiți să-și asume responsabilități de adulți. Îmi pare sincer rău pentru dânșii, dar cu ce pot eu pentru ca să-i ajut?!

          • Este foarte interesantă asocierea unor comentarii enervate cu sindromurile menționate. Nu comentez. Dar aș vrea să reproduc o poezie magistrală, cu un titlu simbolic, a poetului Cezar Ivănescu (concetățean de-al meu din Bârlad):

            Amintirea paradisului

            Când eram mai tânăr şi la trup curat,
            Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
            Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat,
            Când eram mai tânăr şi la trup curat.

            Nu ştiam că eşti femeie – eu bărbat
            Lângă tine cu sfială m-am culcat.
            Şi dormind eu am visat; tu, visând ai lăcrimat,
            Când eram mai tânăr şi la trup curat.

            E pierdută noaptea-ceea de acum!
            Carnea noastră de-i mai ştie-al ei parfum.
            Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
            Şi cad toate (mâne) putrede pe drum.

            Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
            Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
            Şi când pomul flori va da, fă-l să-i cadă carnea grea,
            Cum cădea-va, după cântec mâna mea!

          • Mihai Buzea: Sufletește și intelectualmente, sunt de partea vrăjitorilor tehnologici, nu de partea profeților apocaliptici!

            Nu cred să fie cineva de partea profeților apocaliptici. Cred că tuturor le sunt mai plăcute magiile tehnologice, doar că fiecare are modul său de interpretare, iar acesta nu poate fi considerat aprioric eronat, indiferent care ar fi el. Astfel, unii consideră tehnologiile clasice, care au evitat poate pe drept, poate pe nedrept (nu vom ști niciodată) anunțata apocalipsă malthusiana, ca fiind strategii care și-au dovedit eficiența, iar alții mizează pe noi tehnologii, așa cum au făcut vrăjitorii altădată.
            Fiecare își trage spuza pe turta lui! Jăratecul e același, doar aluaturile sunt diferite.

    • Daca imi permiteti, o completarea la nedumeririle d-lui Buzea („Resursele haitienilor sunt sublime…”). Resursele „naturale” nu sunt ceva dat. Ele trebuie vazute ca resurse, trebuie create. Pentru ca apa curgatoare sa fie inteleasa ca o resursa, a trebuit, mai intai, inventata roata cu cupe; minereul de uraniu putea sa stea mult si bine in straturile de roca, daca nu era inventata tehnologia exploziei nucleare in lant; petrolul a intrat in exploatare in momentul in care s-a inteles ca se pot obtine produse utile, intre care combustibilii pentru motoarele cu ardere interna s.a.m.d.
      Pentru ca o substanta sau agent din mediu sa fie resursa, ele trebuie sa raspunda unei trebuinte si trebuie sa existe, mai intai, nivelul tehnologic care sa le justifice exploatarea.

      • Resursele haitienilor sunt sublime…dar lipsesc cu desăvârșire!

        O simplă comparație vizuală între porțiunea insulei Hispaniola ocupată de Haiti și cea ocupată de Republica Dominicană este frapantă: Haitienii au tăiat aproape toți copacii (mai au doar 1% suprafețe împădurite) pentru a produce mangal – sursa lor principală de energie. Jumătatea estică a insulei, ocupată de dominicani, este acoperită încă 28% cu păduri. Spre deosebire de vecinii din vest, dominicanii s-au orientat rapid spre energia produsă în principal de combustibilii fosili (77%) și hidrocentrale (16%).

        Este adevărat că Haiti are o foarte mică amprentă ecologică (locul 186 din 188 țări). Dar Haiti este cea mai săracă țară din Lumea Nouă și una din cele mai sărace din întreaga lume, exceptând Africa.

        Granița dintre Haiti și Republica Dominicană este vizibilă din cosmos și unică din punct de vedere ecologic:

        https://btlonline.org/the-answer-to-haitis-deforestation-problem-is-a-national-forestry-corps/

  3. Există creștere infinită într-un sistem închis și perpetuum mobile. Am văzut eu într-un film. Se chema parcă ”Downsizing”. Anunță Elon varianta comercială în câteva zile.

  4. Mulțumesc, apreciez profesionismul dumneavoastră de comunicațor desăvârșit. Ridicați (prea) mult stacheta, uneori dezarmant.
    Stimulul. Pentru creație și dezvoltare este nevoie de un stimul. Interior (propria convingere, educație, voința, familia lărgită) sau exterior (statul, presa, economia, compania).
    Daca in anii 1800-1900 „nevoia” a fost stimulul, pare că în secolul 20 educația/învățământul a fost stimulul care „forțat” dezvoltarea, creația. Poate că de aceea sunt Massachusetts, Anglia, Olanda, Suedia, Singapore, China. :) O fi „ecologia” stimulul secolului 21?

  5. Terra ca planeta are zone favorabile vietii si altele nu. Zonele montane foarte inalte, desertice si semidesertice unde exista tari ce sunt defavorizate din start. Apoi mai este problema resurselor de apa, in scadere in multe locuri de pe glob, soluri infertile pentru agricultura. De aici si disparitatile regionale dintre tari, cu nivele de saracie variabile. Acumularile tarilor dezvoltate au fost facute in trecut prin sisteme coloniale de zeci de decenii sau prin sisteme de educatie performante, precum Japonia, South Koreea, etc. Miliarde de inovatii nu vor exista, pentru ca trebuie sa ai baza in educatie f.buna, iar multe tari sarace abia isi duc ziua de maine. Poluarea exista, la fel si amprentele ecologice puternice dar planeta in ciuda unui optimism afisat are niste limite. Planeta a creat resurse in ere geologice ce sunt consumate in cateva secole. Problema este lacomia omului si dorinta de castig cu orice pret.

    • Fertilitatea solului si resursele naturale sunt explicatii la indemana, dar contrazise de realitate. La fel si imperiile coloniale ca sursa de prosperitate. Exista suficiente exemple de societati ajunse la prosperitate pornind de la conditii ecologice dezavantajoase si resurse precare, conditii care insa nu au facut insa decat sa stimuleze inovatia, in timp ce in alte societati care au benficiat de resurse din abundenta acestea nu au facut decat sa stimuleze delasarea si saracia. Avem exemplul Olandei, prima tara care a reusit sa domine economia lumii, tara care in evul mediu se remarca prin solul sarac si inundabil, o mlastina cu care locuitorii s-au luptat timp de secole pentru a o face propice agriculturii. Pentru fiecare palma de teren au trebuit sa ridice diguri, sa sape canale, sa inventeze mori si sisteme compexe pentru evacuarea apei in excces. Rezultatul fiind prima agricultura intensiva, singura capabila sa exploateze un teren smuls apelor cu mari cheltuieli si efort, mult prea scump pentru rentabilitatea agriculturii obisnuite. Oamenii au trebuit sa inoveze, sa caute resurse in piatra seaca, iar atunci cand nu era posibil, sa infrunte vicisitudinile vietii pe mare pentru a le aduce din alta parte. Sa ne amintim de tarile scandinave a caror agricutura nu a fost niciodata in evul mediu capabila sa asigure hrana pentru intreaga populatie, acestea devenind dependente de exporturile de cereale ale Hansei, care le-a transformat in adevarate colonii, aduse periodic la ordine prin infometare la cel mai mic semn de rezistenta.
      Cat despre imperii coloniale, acestea au fost doar cateva. Si dintre ele doar doua tari au stiut cu adevarat sa profite de pe urma lor, Anglia si Olanda. Asta doar pentru ca aceste tari erau perfect capabile sa prospere si fara aceste imperii. Cele mai bogate imperii coloniale le-au avut Spania si Portugalia, bogatiile extraordinare de care au beneficiat aducandu-le insa in pragul falimentului. Rezultatul glorioasei conquiste a fost saracia, inapoierea si dependenta economica cronica a acestor metropole. Si-au revenit abia dupa ce au scapat de imperiile respective. Franta, complexata de esecurile europene si-a incropit un imperiu din cele mai inapoiate si sarace in resurse teritorii de pe glob, singurul profit fiind prestigiul imperial de tara coloniala. Costurile enorme de administrare, exploatare si aparare a acestui imens teritoriu nu au fost compensate insa de nimic. Productia mizera din aceste colonii a trebuit sa fie mereu subventionata sau bagata cu forta pe gatul comerciantilor francezi, la preturi cu mult mai mari decat cele ale pietei.

      • A fost si nu vor mai fi, imperiile coloniale au disparut, in timpurile respective traiau cateva sute de milioane de oameni pe pamant fata de miliardele de astazi.
        La prima citire suna bine, daca ne gandim la viitor nu va mai putea functiona dupa acelasi model.

      • @ventidius

        in Manualul dictatorului -Bueno de Mesquite, Bruce Alistair Smith
        https://books.google.ro/books/about/Manualul_dictatorului.html?id=YZzoAQAAQBAJ&redir_esc=y

        se face un studiu de caz , se compara 2 tari cu multe puncte comune
        Iran si Turcia

        punctele comune sunt considerate :

        populatia
        sistemul de invatamant (cu traditie si performant)
        religia

        diferente :

        Turcia nu are resurse (in afara de 50% din rezervele mondiale de piatra decorativa)
        iran are petrol si gaze

        Turcia are VN/locuitor 3x fata de Iran (15.000 fata de 5000)
        Cu un impozit pe profit de 1/3 din cel al iranului

        autorii explica ca intr o democratie (Turcia) politicul ca sa si atraga voturi trebuie sa produca dezvoltare, si nevand resurse naturale nu au incotro si pun cap la cap programe sustenabile
        de crestere economica plus sa incurajeze inovatia.
        dictatura (Iran ) trebuie sa multumeasca doar o minoritate de 3 ori mai mica decat intr o democratie si atunci se multumesc sa vanda ce au in ograda…fara nici un pic de preocupare de dezvoltare.

        Olanda a avut prima revolutie industriala din lume , inainte de cea din Anglia(incompleta dar prima);
        acumularea lor s a produs din comertul international participativ de masa NU din agricultura; desigur tenacitatea lor fata de mare spune multe despre vana poporului …dar agricultura lor a devenit cosmica abia in ultimii 20 de ani
        https://www.nationalgeographic.com/magazine/2017/09/holland-agriculture-sustainable-farming/

        au avut 3 razboaie comerciale navale cu englezii , dar ceea ce putini stiu este ca in 1689 William de Orania a debarcat in ceea ce a fost ultima debarcare victorioasa pe pamant englez si a devenit din print olandez , regele Angliei;
        Nu Ludovic al IV , nu Petru cel Mare nu Carol XII (3 mari contemporani ai sai ) ci un obscur print orangist.
        nu i de colea …zic eu , ce au reusit de atunci pana acum.

        • @Ursul Bruno
          Unele imperii au disparut, altele nu. Doua dintre ele subzista foarte bine, ma refer la Rusia si China.
          @k.s.vaida
          Mi-e greu sa fac comparatii intre cele doua tari, lucrurile nefiind tocmai simple. Turcia a fost sufocata economic de trecutul imperial, dar Asia Mica nu a fost condamnata istoric sa fie o zona saraca. Aceasta se afla la intersectia unor stravechi rute comerciale, fapt care a avantajat-o intotdeauna. Oportunitatile nu i-au lipsit, ca urmare.
          Iranul are resurse de hidrocarburi exceptionale, dar asta nu e neaparat un avantaj. O resursa mult prea profitabila poate deveni usor un handicap, impiedicand functionarea normala a restului economiei, mai ales daca aceasta nu este prea dezvoltata. Iar deceniile de izolare de dupa revolutia islamica nu prea i-au oferit oportunitati economice.
          Nu am zis ca dezvoltarea economica a Olandei s-a datorat agriculturii, doar ca conditiile vitrege nu au constituit o piedica. Avantul economic a venit binenteles odata cu avantul comertului, pescuitului si ulterior al industriei, dar sa nu uitam ca in evul mediu, principala resursa economica in orice tara europeana, inclusiv in Tarile de jos, era reprezentata in mod covarsitor de agricultura. Revolutia industriala a fost insotita si de o revolutie agricola. Olanda a prefigurat inclusiv aceasta revolutie, adoptand tehnicile(exploatarea intensiva, pasunile artificiale, renuntarea la parloaga, culturile tehnice, expoatarea capitalista) pe care Anglia le-a copiat si aplicat ulterior pe suprafete mai mari. Sa nu uitam ca Anglia insasi, la sfarsitul sec. XVII, in conditiile crizei care a dus la stagnarea industriei postavurilor, pricipalul produs al exporturilor sale, a mizat curajos pe dezvoltarea agriculturii. Si a fost o carte castigatoare. Chiar a reusit, aparent paradoxal, sa devina in prima jumatate a secolului urmator o mare exportatoare de cereale. Avand in vedere ponderea mare reprezentata de agricultura in economia oricarei tari cresterea, oricat de modesta, a randamentului agricol era de importanta capitala.
          In legatura cu printul de Orania, sa nu exageram, acesta nu a cucerit Anglia, ci aceasta s-a oferit sa fie cucerita, sub privire impasibil de binevoitoare ale soldatilor si marinarilor englezi, care au refuzat sa miste un deget pentru regele James. Printul de Orania facea parte din familia regala engleza, el insusi se afla pe linia de succesiune, mama sa era fica regelui Carol, sotia sa era fica regelui James si mostenitoarea prezumtiva pana la nasterea recenta a printului James Francis Edward, care a si declansat criza. A fost o lovitura de stat, nu un razboi de cucerire. Desfasurarea de forte a fost impresionanta, dar ea avea menirea sa il descurajeze pe Regele Soare sa intervina, lucru foarte posibil avand in vedere dezvoltarea flotei franceze din acel moment.

            • @Ursul Bruno
              Sunt sau au fost vreodata Siberia, regiunea Xinjiang, Tibetul altceva decat colonii? Pe baza caror criterii nu ar fi China si Rusia imperii coloniale?
              Imperiile coloniale nu au disparut pentru ca nu ar mai fi posibile in ziua de azi, pe motiv ca populatia lumii a crescut de 7 ori, au disparut doar acele imperii unde a lipsit vointa mentinerii lor. A fost o decizie calculata. Imperiile sunt forme de organizare paguboasa. Iar legea randamentelor descrescande s-a aplicat intotdeauna in cazul lor. In marea lor majoritate, coloniile au fost o povara pentru metropole. Sau daca nu au fost la inceput au devenit destul de curand. Concurenta dintre statele europene si teama de nu fi excluse fortat de pe anumite piete daca acestea incapeau pe mana unui stat rival a fost principalul motiv pentru care aceste imperii s-au constituit si s-au mentinut. Nu beneficiile exploatarii, care au fost mai mereu dezamagitoare, in continua descrestere si care puteau fi obtinute mai usor, mai rapid si cu cheltuieli mai reduse pe cale comerciala. Angliei nici nu i-a trecut prin cap sa ocupe India pana cand Dupleix nu a obtinut controlul asupra unei mari parti a coastei Coromandel inchizand factoriile engleze de acolo. S-ar fi multumit, la fel ca toata lumea cu doua-trei orase intarite precum Bombay si Madras si o multime de alte factorii neforificate. Initiativa a apartinut in mod firesc francezilor, mult mai putin eficienti comercial si care nu puteau visa sa concureze liber comertul englez. Prin pacea pe care au incheiat-o cu francezii, englezii s-au grabit mai mult sa interzica tratatele bilaterale prin care erau controlati printii indieni, nu sa-si consolideze cuceririle obtinute in timpul conflictului la care au renuntat usor. Ulterior au reluat ei insisi practicile franceze, dar au facut-o din nou sub presiunea aliantelor si intrigilor locale franceze care amenintau sa le interzica accesul din Bengal.

          • @ventidius
            Two thumbs up!!! Excelente postări/comentarii.
            Aș mai adăuga mereu eludatul exemplu al esecului Turciei ca imperiu colonial. Secole și secole de stagnare. Motive…..N.
            Nu este amintit decât f.rar deoarece contrazice teoria dezvoltării occidentale pe „spinarea” coloniilor.

            F.,f.bun exemplul Olandei. Fără exagerare, secolul de aur olandez a fost realmente „revoluția industrială” cu toate aspectele ei socio-economice (finanțe dezvoltate, stock market, specializare crescută, etc). Rev.ind.britanica a urmat la un secol după NL.
            Comparația Pib NL-UK in timpul celor 2 războaie NL vs.UK este grăitoare.
            Și pentru că suntem într-un loc in care, de obicei, sunt luate in derâdere soluțiile privind energiile regenerabile vreau să reamintesc că parte f.importantă a acestui progres remarcabil al NL se datoreaza morilor de vânt!!! Aici luate la mișto ca „moriști”…..
            „Moriștile” olandeze acționau joagărele care tăiau bușteni ptr.industria navală olandeză. Amsterdam și Rotterdam construiau, corăbii, de 2-3 ori mai ieftin și mai repede.
            „Moriștile” au desecat bună parte a teritoriului olandez de astăzi.
            Să ne mirăm că NL mizează și pe soluții care și-au dovedit, in secole, utilitatea?!?

            In mod curios, deși sunt o națiune industrială, comercială (și financiară) olandezii, cumva, se consideră un popor de fermieri. De aceea sunt și unii dintre marii susținători ai politicii agricole comune PAC.

            • @JB
              Mi aduc aminte de cursul de istorie economica din facultate , predat de viitorul prim ministru Radu Vasile ; el era un mare fan al economiei olandeze …grozav curs avea, predat cu mainile in buzunare si pe care il urmareai cu sufletul la gura ca un meci de tenis. .

              merita studiata si conduita Olandei in primul razboi mondial in care neutra fiind a vandut si in stanga si in dreapta
              https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/the_netherlands

              Olanda este si cel mai mare revanzator de mancare (locul 2 , dupa USA ca export)
              https://www.government.nl/latest/news/2018/01/19/agricultural-exports-worth-nearly-%E2%82%AC92-billion-in-2017

              legat de Turcia recomand un reputat specialist
              https://fr.wikipedia.org/wiki/Robert_Mantran
              https://academic.oup.com/ahr/article-abstract/96/1/219/113734?redirectedFrom=fulltext

              el explica cum sistemul inchis al breslelor mestesugaresti a blocat orice optimizare de costuri/productie/dezvoltare/inovatie/expansiune
              un fel de capitalism-socialism de stat mixat cu legare de glie.

            • @k.s.vaida
              Probabil ca R.Vasile avea dreptate. Oricum, secolele de istorie o demonstrează.

              Există mereu o problemă a neutralității: dezbaterea post factum. In Elveția nu s-a terminat nici astăzi. Evident, is ideologically driven.
              Sau: Deși Franco a refuzat alierea Spaniei la cauza nazistă nowadays narativul curent il etichetează drept fascist nedezmințit. Cu toate că refuzul a constituit o lovitură strategică teribilă intereselor Axei. Dar narativul dominant zice altceva……

              Nu, nu l-am citit pe Robert Mantran, precizările sale legate de breslele otomane sunt foarte utile. Este o parte din explicatie in contextul in care in imperiul Otoman, până f.tarziu, tiparul a fost interzis. Exista o mică excepție la Stambul in cartierul european dar destinată exclusiv tipăriturilor bisericești ptr.uzul nemusulmanilor. Oricum, nu o dată, când se mai revoltau ienicerii distrugeau tipografia și o aruncau in mare.
              De asemenea, aspectele….”culturale” sunt f.vizibile și astăzi. Tradițiile respective sunt vizibile peste tot unde sunt comunități importante.

          • @ventidius

            nu am scos o vorba despre cucerire …am spus numai ca a debarcat :)

            revenind la topicul articolului cine a fost in tarile de jos si in luxemburg a putut vedea acest peisaj
            agro industrial parca facut la computer

            uzina , pajiste cu vaci , case , iar uzina , strada cu banci , park , depozit , lac , magazin iar vaca pe camp , autostrada , ferma , supermarket , sera …iar vaca pe camp

            in Israel deasemenea au niste ferme hidroponice in desert , ti se pare ca esti in naveta spatiala

            ma gandesc ca daca la ei a functionat ….poate sa functioneze si in alte parti
            bani si dorinta sa fie…ca putinta ar fi.

            • In cazul asta m-am lasat inselat de context, ai spus ultima debarcare victorioasa, mentionand si cele trei razboaie anglo-olandeze. Daca era vorba doar de debarcare reusita a unei armate, fara necesara opozitie din partea flotei si armatei engleze, cred s-ar putea incadra si debarcarea armatei americane de sprijin in al doilea razboi mondial.
              Simple debarcari reusite, pe care flota engleza nu le-a putut impiedica, cred ca au mai fost. Una a fost efectuata in mod sigur de francezi, chiar in anul urmator, la Teignmouth, dupa ce au invins flota anglo-olandeza la Beachy Head. E drept ca a avut mai degraba un caracter simbolic.

      • Cervantes zice că era o vorbă pe vremea lui, citez din memorie, deci oarecum aproximativ: „a venit corabia cu aur din Americi, toată Europa se bucură” apropo de risipirea resurselor produse în colonii, pe care le cheltuiau pe diverse lucruri din restul Europei, în special Franţa şi Italia …

        • Era vorba mai degraba de flote de argint decat de corabii de aur. Aurul coloniilor spaniole avea o importanta secundara, atat ca valoare cat si ca cantitate. Bucuria Europei era fireasca, resursele sale monetare sufereau de o hemoragie cronica in favoarea Orientului inca din antichitate, ca urmare a comertului unidirectional cu mirodenii si marfuri de lux, pentru care europenii nu puteau oferi de cat metale pretioase. In consecinta, Europa era golita in mod continu in special de argintul sau, metal preferat in Asia, unde acesta avea o cota cu peste o cincime mai mare decat pe pietele Europene. Descoperirea argintului american atat de abundent a venit la tanc, desi nu a reusit sa vindece penuria continentului nici la un secol de la cucerire. Moneda de argint era sangele economiei oricarei tari, toate tranzactiile, cu exceptia celor marunte depinzand de argint. Aurul era folosit doar pentru tezaurizare, in afacerile de stat si de bancheri. Fara argint insa activitatile economice curente, stragerea taxelor, plata rentelor se cam blocau. Madame de Sévigné povestea la un moment dat exasperata de sacii cu banuti de arama pe care ii primea de la arendasii ei.
          In aceste conditii Spania nu mai avea nici o scapare, era condamnata sa fie victima succesului sau. Nu risipa a contat, de fapt singura sansa a economiei spaniole de scapa din capcana ar fi fost ca regele Spaniei sa arunce argintul in mare sau sa il faca cadou celorlati monarhi europeni. Decalajul dintre abundenta de argint din Spania si penuria din restul continentului era pur si simplu naucitoare. A urmat inevitabilul: inflatie galopanta in Spania, preturile si salariile au urcat pana la cer in timp ce valoarea argintului s-a prabusit. Exporturile spaniole au incetat peste noapte in timp ce tot restul continentului a fost fortat sa-si vanda produsele in Spania, cu orice pret si la orice pret. Numai de acolo se putea obtine argintul necesar economiei lor, iar diferenta de curs a argintului asigura ea singura profitabilitatea. Nu aveai de ce si cum sa mai produci ceva in Spania. Forta de munca oricum lipsea si era mai scumpa decat oriunde in Europa. La fel era si situatia materiilor prime. Marfurile europene au fost atrase spre Spania ca de o gaura neagra. Nimic nu putea opri acest flux, tot ce nu putea intra legal intra prin contrabanda, care a capatat proportii nemaivazute. Si nu erau vorba numai de marfuri. Primii capsunari nu au fost romani ci francezi. La mijlocul sec. XVII se estima pe la 300.000 numarul muncitorilor din sudul Frantei emigrati in regat.

          • Se prea poate ca memoria să îmi mai joace feste, sunt lucruri citite prin anul unu sau doi de „Litere” dar sigur Cervantes nu vorbea de argint, e posibil să fi folosit „aur” în sens metaforic sau poate să fi fost „bogăţii” şi să îmi amintesc prost. Ceea ce e sigur e că era vorba de o ironie la adresa nobilimii spaniole, care în loc să folosească bogăţiile respective cu chibzuinţă le risipea imediat pe cheltuieli inutile, în acest sens am vrut să completez comentariul dvs.

            • Nu a fost o critica, ci o precizare. Perceptia publica asupra „aurului indiilor” e incontestabila, si s-a mentinut in mare parte neschimbata pana azi. Este cat se poate de probabil ca Cervantes sa fi folosit termenul ca simbol al bogatiilor americane, era ceva destul de comun in epoca. Aurul aprindea imaginatia mai mult decat argintul, cu acesta din urma majoritatea oamenii fiind cat se poate de familiarizati. In plus, primele bogatii sosite din America au fost reprezentate de tezaurele de aur aztece si incase, iar aceasta prima impresie s-a intiparit in imaginatia colectiva. Faptul ca ulterior, dupa consolidarea cuceririi, minele americane au reusit sa trimita anual spre Europa cateva sute de tone de argint si doar 2-3 tone de aur a contat mai putin pentru perceptia publicului.
              Pentru economia spaniola insa, a contat mai putin perceptia publica cat faptul ca aurul minelor americane nu reprezenta in medie decat intre 1/10 si 1/5 din valoarea argintului extras anual. Variatiile tin de evolutia productiei, care n-a fost constanta la nici unul din cele doua metale si de paritatea valorii lor la masa egala, care a crescut continuu de la 1/10 la inceputul secolului XVII la 1/15 in sec XVIII. Valorile celor doua productii nu s-au egalizat decat o singura data si pentru scurta vreme, la mijlocul sec. XVIII, insa doar ca urmare a exploatarilor portugheze de 3-4 ori mai productive din Brazilia. Dupa zece ani insa, epuizarea rapida a exploatarilor braziliene coroborata cu avantul exploatarilor de argint din Mexic a rupt din nou si definitiv echilibrul.
              Scriitorii reflectau parerile opiniei publice, Cervantes nu era singurul care se plangea de risipirea bogatiilor americane, se plangeau si regele si ministrii sai, nobilii insisi in Cortes-uri nu incetau cu vaicareala pe tema asta. S-au luat masuri peste masuri pentru a stopa fuga argintului din tara, fara nici un efect, binenteles. Ce nu au inteles ei era ca tocmai abundenta argintului era de fapt problema, si cu cat acesta ramanea mai mult si in cantitati mai mari in Spania, cu atat aceasta se agrava. Spania era un baraj prea firav pentru a putea incerca sa retina un asemenea potop. Ruptura era inevitabila. Singurii care faceau ceva util pentru Spania erau chiar corsarii si piratii care ii capturau si scufundau corabiile, deturnand o parte din debitul raului de argint care ii ineca pe spanioli.

            • @ventidius

              Consecința geopolitică a importurilor masive de aur și argint din Americi a fost așa-numita „revoluție a prețurilor”. Între a doua jumătate a sec. al XV-lea și prima jumătate a sec. al XVII (cca 150 ani), prețurile bunurilor în Europa de Vest a crescut cu ~600% din cauza importurilor masive de metale prețioase, mirodenii și textile din Lumea Nouă și Orientul Îndepărtat.

              Nivelul inflației a fost estimat la 1 – 1,5% pe an, o rată a inflație modestă pentru standardele moderne, dar relativ mare pentru politicile monetare din sec. al XVI-lea, când predominau banii-marfă (commodity money sau specie): aur, argint, sare, mirodenii, ceai, mătase etc.

              Istoricii consideră că creșterea inflației a fost provocată de fluxul masiv de aur și argint din Mexico, Peru și alte colonii ale imperiului spaniol. Dezvoltarea tehnologiei de amalgamare (tratare a minereului auro-argentifer cu mercur pentru a separa metalele din masa sterilului) în 1554 a mărit semnificativ producțiile de aur și argint american transportat între 1566 și 1790 de Flota de Indias (Flota de plate = argint). Cervantes, care a trăit între 1547 – 1616, probabil că a fost martorul ocular sau a auzit de trasporturile fabuloase de metale prețioase din America.

              Spania a extras aurul și argintul american la costuri minime și a inundat piața europeană cu o abundență de bani-marfă. Acest flux a provocat o scădere relativă a valorii acestor metale în comparație cu produsele agricole și artizanale. Mai mult, depopularea – în special în sudul Spaniei – a dus la o rată mare a inflației. Eșecul spaniolilor de a controla fluxul de aur și fluctuațiile de preț ale aurului și argintului din minele americane, combinate cu cheltuielile de război, a dus la trei falimente ale monarhiei spaniole până la sfârșitul secolului al XVI-lea.

              Detalii,

              Tomáš Evan, 2014, Chapters of European Economic History, Karolinum Press, 182 p.

            • Nu toate inovațiile sunt benefice mediului înconjurător…

              Dezvoltarea procesului de amalgamare la scară industrială în 1554 a stimulat producția masivă de argint în Lumea Nouă, dar a lăsat în urmă o cantitate fără precedent de poluare cu mercur. Deșeurile anuale de mercur din minele de argint ale coloniilor spaniole din America au fost în medie de 612 tone/an (de la 292 la 1085 tone/an) între 1580 și 1900.

              Producția și importul de mercur în Statele Unite a variat între 268 și 2820 tone/an, cu o medie de 1360 tone/an între 1850 și 1900. Aproximativ 90% din mercurul consumat în Statele Unite în această perioadă a fost folosit în extracție de aur și argint. Pierderile cumulate de mercur în mediul înconjurător, datorate producției de metale prețioase în America, au fost de 257.400 de tone, din care 196.000 de tone dispersate în America de Sud și Centrală și 61.380 de tone în Statele Unite.

              Aproximativ 60–65% din mercurul pierdut se crede că a fost eliberat în atmosferă, ceea ce sugerează că minele de aur și argint au fost o sursă dominantă de poluare cu mercur atmosferic. Datorită volatilității sale ridicate, orice mercur depus pe sol poate fi re-emis cu ușurință în atmosferă. Reciclarea continuă a acestei mari mase de mercur poate fi parțial responsabilă pentru fluxurile mari de mercur în multe părți din America de Nord și de Sud și pentru nivelurile ridicate de mercur din mediul înconjurător.

              Detalii,

              Mercury pollution from the past mining of gold and silver in the Americas

            • D-le Cranganu,
              Nu prea inteleg modul in care comertul european cu orientul, mirodenii, matasuri, pazeturi de bumbac contra metale pretioase(pentru ca Europa nu putea oferi nici o alta marfa la schimb) putea determina crestere a preturilor in Europa. Comertul cu orientul diminua masa monetara si imobiliza o parte din veniturile europenilor. Diminuand masa monetara ridica pretul celei ramase contrabalansand partial efectele fluxului de metale pretioase din America. Imobilizand o parte din venituri, care nu mai erau disponibile pentru achizitia de marfuri europene, modera automat cresterea preturilor la aceste produse.
              Intrarile fara precedent de metale pretioase americane au provocat fara indoiala inflatia si cresterea preturilor, afectand intreaga Europa, dar indirect si mereu cu intarziere comparativ cu Spania. De asemenea, cu efecte mult diferite. Fiind poarta de intrare a acestor metale, Spania a fost afectata prima si cu mult mai profund de aceste fenomene, intre ea si restul continentului existant un permanent decalaj, atat temporar cat si de amploare. Pentru tarile europene inflatia si revolutia preturilor au fost un stimulent continuu al productiei si exporturilor. In Spania s-a intamplat pe dos, pentru ca acolo argintul era intotdeauna cel mai ieftin, iar preturile celorlalte marfuri si ale muncii erau permanent cele mai mari. Daca ai produselele cu cele mai mari preturi nu poti sa vinzi nimic. In plus celelalte tari au fost afectate pana tarziu de insuficienta masei lor monetare, fapt care a moderat inflatia si efectele acesteia.
              Si mai era un aspect, oricat de profitabile erau bogatiile coloniilor spaniole, acestea nu reprezentau decat o parte a produsului intern. Evident, rata profitului comertului cu coloniile era exceptionala, dar ponderea acestui comert in valoarea globala a economiei spaniole era mai putin impresionanta. In nici un caz nu se putea compara cu ponderea agriculturii spaniole, principala sursa de venit atat a populatiei cat si a bugetului regelui. Bogatiile din colonii au adus initial un supliment consistent la veniturile regatului, cu atat mai important cu cat restul statelor nu au beneficiat de asa ceva, dar pe termen lung, aruncand restul economiei in criza, au determinat o scadere a veniturilor totale ale regatului. Retrospectiv, Spaniei i-ar fi mers mult mult mai bine fara acele bogatii. Spania nu era centrul economiei europene, nu avea pur si simplu cum sa controleze fluxurile de metale pretioase. Singura ei sansa ar fi fost ca imparatul sa-si mute curtea in Tarile de jos si sa trimita flotele de argint direct la Anvers, ocolind Spania.
              In privinta falimentelor Spaniei trebuie sa tinem seama de contextul de atunci. De faptul ca organizarea financiara a statelor era rudimentara. Impozitele ajungeau greu in visteria regala sau nu ajungeau deloc. Singurele state cu venituri permanente importante erau Spania si Franta, singurele care puteau purta un razboi serios. Nici adversara ei, Franta nu dadea faliment mai rar. Razboiul inghitea rapid resursele curente, nu putea fi finantat decat pe credit, daca beneficiai de el. De fapt, fiecare razboi dintre ele se termina de regula cu declararea falimentului in ambele state. In restul statelor diferenta era doar ca falimentul era permanent. Acestea nu purtau razboaie pentru ca nu aveau cu ce si nici nu beneficiau de credit. Regina Elisabeta a Angliei era admirabila dar armata si flota ei nu inspaimantau pe nimeni. Invincibila armada chiar isi merita numele, atata timp cat adversarul era flota engleza, din nefericire pentru ea a trebuit sa lupte si cu vremea rea si furtunile din Marea Nordului, adversari cu mult mai inspaimantatori. Valoarea aliantei engleze pentru Spania era data refugiul pe care il asigurau porturile engleze de la Canalul Manecii pentru vasele care faceau legatura cu Flandra, ruta esentiala pentru imperiu. Aportul militar englez era insa nesemnificativ, incercarile de interventii pe continent ale acestei tarii fiind de-a drepul ridicole prin neputinta, in perioada respectiva.
              Razboiele erau la fel de inevitabile ca ruinarea economiei spaniole de puhoiul de argint . Imperiul era condamnat la razboi permanent cu Franta. Imperiul inconjura Franta din toate partile, iar aceasta suferea obsesia incercuirii. Politica francezilor nu putea fi decat una, spargerea incercuirii prin ocuparea teritoriilor spaniole invecinate, adica desfiintarea imperului. Beneficiind de creditul asigurat de intrarile de metale pretioase, de razboiale religioase din Franta si mai ales de sansa, spaniolii au reusit sa isi paralizeze adversarul pentru mai bine de un secol. Dar lupta era inegala. Franta era un mastodont politic fara seaman, regatul cel mai bogat si populat de pe continent, centralizat si compact, asezat strategic perfect pentru a taia liniile de comunicatie ale imperiului. Odata ce aceasta reusit sa-si mobilizeze resursele, sub cei doi cardinali, Spania a trebuit sa-si recunoasca neputinta. Cu toate bogatiile din colonii, nu reusea sa asigure nici jumatate din cheltuielile militare pe care le punea la bataie Franta in timpul Razboiului de 30 de ani, cu toate ca aceaste era puternic atinsa de criza, cu un comert care lancezea si era lipsita de colonii importante.

            • Despre importanța comerțului cu mirodenii în perioada Revoluției Prețurilor (cca. 1500 – 1650) am scris mai demult:

              În Amsterdam s-a înființat în 1602 una dintre primele companii cu activități lucrative externe – Dutch East India Company, specializată pe comercializarea mirodeniilor. În același an a părut o instituție nouă, beurs, adică bursa de valori.

              Trebuie să ne gândim că, în urmă cu 350 ani, comerțul cu mirodenii era principalul motor al economiei globale. În secolul al XVII-lea, mirodeniile nu se găseau pe toate rafturile din supermarketuri sau din bucătăriile populației. Erau atât de rare și de scumpe, încât o zicală franceză spunea că poți cumpăra libertatea unui iobag cu o livră de piper.

              Iar dintre toate mirodeniile de atunci – aflate la mare căutare, greu de procurat, supra-scumpe, nucșoara era vedeta incontestabilă. Pentru că se credea că poate vindeca ciuma, valoarea nucșoarei era mai mare decât a greutății ei în aur. De exemplu, în Insulele Banda, zece livre de nucșoară costau echivalentul unui penny englez. La Londra, aceeași cantitate se vindea ușor cu două lire, zece șilingi, adică cu un profit de 60.000%! Întrucât arborii de nucșoară creșteau atunci numai pe insulele Banda, olandezii au făcut o afacere foarte bună, obținând o insulă – Run – în schimbul unei așezări cu coloniști albi din New Amsterdam, cedat englezilor și devenit mai târziu orașul New York, al căror comerț principal – blănurile de castor – nu mai prezenta interes.

              Detalii, De la New Amsterdam la New York – O poveste cu blănuri și schimbări climatice

            • VOC a inlocuit mai multe companii private nederlandeze anterioare care se concurau reciproc, determinand cresterea ofertei si scaderea ratei profitului. Scopul VOC era obtinerea controlului asupra productiei de mirodenii, eliminarea accesului concurentilor europeni si limitarea drastica a productiei pentru mentinerea ratei profitului. Nu au reusit acest lucru cu piperul , acesta fiind produs in prea multe locuri pentru a putea obtine controlul exclusiv, dar au reusit cu mirodeniile fine, scortisoara, nucsoara si cuisoare. Cu mari eforturi au obtinut controlul principalelor zone de productie, Ceylon pentru scortisoara, insula Anabon pentru cuisoare si insulele Banda pentru nucsoara. Apoi, cu si mai mari cheltuieli au extirpat productia din afara acestor zone. Au cucerit Cochin din India si l-au pastrat in ciuda costurilor militare mari doar pentru a interzice productia de scortisoara a acestei zone, de calitate mai proasta dar mult mai ieftina decat cea ceiloneza. Au exterminat sau deportat intreaga populatie a insulelor Banda, ostila europenilor, si au repopulat-o cu sclavi javanezi. Au obtinut insula Polo Run de la englezi in schimbul Noului Amsterdam, dar doar pentru a smulge arborii de nucsoara de acolo. Au organizat productia in insulele Banda(arhipeleg minuscul in suprafata de numai 170 km patrati) limitand suprafata de cultivare la numai 82 de hectare impartite in 68 de exploatari (perken) de 1,2 hectare. Perkeniers primeau pentru intreaga productie a lotului 1/122 din pretul de vanzare in Olanda, coeficient fix, care nu a variat. Costurile erau insa mari, apararea insulelor necesita garnizoane permanente si protectie navala. Multa vreme colonia din insulele Banda a inregistrat deficite majore, la fel ca cea din Ceylon. Nici vorba de profit de 60.000 %. Aceasta diferenta de pret poate exista in Anglia, dar ca rezultat al taxelor exceptionale aplicate unui produs colonial adus in tara de o companie a indiilor straina. Situatie in care taxele intreceau de mai multe ori valoarea produsului. Mirodeniile erau un excelent produs speculativ, nu degeaba infiintarea VOC a coincis cu infiintarea bursei. Erau si principalul motor al economiei globale? Mi se pare prea mult spus. Productia de mirodenii fine era o productie de lux, limitata. Oricat de mare era profitul, cantitativ si valoric aceasta productie era nesemnificativa in comparatie cu volumul comertului global. Greu de crezut ca productia a 82 de hectare putea fi mai importanta decat productia de argint american sau decat cererea de cereale a mediteranei, care a pus in miscare flotele nordului si a deschis calea hegemoniei comerciale olandeze.

      • @ventidius, sunt curios de părerea dumneavoastră. Sper sa fiu coerent in idee.
        Eu vad marile corporații ca niște imperii ale timpului prezent, care și-au întins „bastioanele și administrațiile” pe unde au putut. Imperii cu dominatie economică, ce „minează argintul”. Cum ați spus, Anglia și Olanda au profitat din plin de expansiunea imperiilor lor, pe cand Spania și Franța nu prea. Ce a făcut diferența între pozitiv și negativ a fost independenta economică de acasă, auto-sustinerea.
        Actualele corporații sunt că niște imperii, cu „soldați și resurse de acasă” (know-how și patente) care merg și angajează „soldați” din pașalâcuri pentru a-și mări dominația și a exploata resurse.
        Putem face predicții, plecând de la evoluția imperiilor, care corporații vor rezista pe termen lung și care se vor săraci, tocmai datorita prea multului „argint”?
        Sper că m-ați înțeles. Mi-ar lua mai mult timp sa exprim idea mai clar. Thx!

  6. Nu ma bag in chestia asta legata de salvarea planetei – este prea mare task-ul pentru mine

    Ceea ce voi a spune este ca cresterea populatiei in mod natural este exponentiala – este dovedita chestiunea si poate sa fie inteleasa rapid.

    Dar omul, ca o fiinta rationala, incepe sa isi controleze instinctele si dorintele – comportamentele – si poate controla singur, repet singur, cresterea populatiei cu 1,2 copiii per cuplu/familie.

    Daca cineva va incerca sa impuna vreo regula la acest capitol devine oarecum ciudat…
    La fel cum cineva ar putea si ar vrea sa controleze copiii altor semeni/familii…

    Este un proces normal de auto-ajustare a cresterii populatiei care intervine odata cu educatia, cu cresterea conditiilor de viata, si a tehnologiilor. Dar vine de la sine si nu se impune cumva de undeva.

    Si la nivel de crestere a conditiilor de viata si a unor tehnologii moderne inovatia a avut un mare cuvant de spus. Mi-a placut enorm: „Inovațiile sunt copiii libertății și părinții prosperității.”

    Mai mult cred ca in curand tehnologia ne va ajuta nu numai sa ne aparam de fortele externe de tip virus dar sa ne imbunatatim prin modificari interne a propriei sanatati si a copiilor nostri.

    • Cresterea potentiala a populatiei este exponentiala, dar in realitate aceasta crestere exponentiala s-a manifestat rareori si numai daca un accident sau o revolutie tehnologica neasteptata au permis acest lucru. In rest cresterea populatiilor a fost lenta, atunci cand nu a stagnat. De fapt, un malthusianism instinctiv latent a existat dintodeauna, punand frau cresterii populatiei dincolo de resursele disponibile, echilibrand natalitatea cu mortalitatea. Exceptand situatiile speciale, cum ar fi populatiile de colonisti din America, o crestere sustinuta timp de mai multe generatii consecutive nu prea a existat. Cresterea s-a facut in salturi, de cele mai multe ori aceasta fiind declansata de prabusire demografica initiala datorata unui razboi devastator sau unei mari pandemii precum ciuma neagra. In astfel de situatii nevoia de a umple golurile, resursele disponibile ramase la discretia tuturor supravietuitorilor, dezlega baierele demografice pentru o generatie sau doua. Dupa ce golurile erau umplute rapid cresterea era stavilita din nou, mentalitatea malthusiana reintrand in drepturi in mod inevitabil. Insa, de cele mai multe ori, impulsul demografic primit nu se limita la recuperarea pierderilor ci asigura o crestere substantiala fata de situatia initiala. Asa s-a intaplat in Europa dupa marea ciuma, in Rusia dupa vremea tulburarilor sau in China dupa marea criza demografica a sec. XVII.

      • @ventidius
        Totuși, referitor la timpurile noastre/moderne, ar trebui adăugat factorul medicamente. Acesta raportat la aspectele culturale…..face ca demografia să cunoască o schimbare importantă in Africa și Asia. Până la „factorul medicamente” in regiunile respective mortalitatea infantilă și media de viață f.redusă jucau un rol determinant. Dealtfel și in occident. Doar că Asia și Africa s-a coroborat cu stadiul dezvoltării precare și cu aspectele culturale asupra cărora nu insist.
        Chestiunea se complică si mai mult când observăm că voci cu autoritate in acele zone ale lumii văd/înțeleg azi demografia ca fiind o armă împotriva occidentului. Și nu mai dezvolt…..

  7. Cu siguranta exista o limita altfel nu s-ar justifica intrebarea, care poate fi insa acesta limita ? si cum am putea evita ca planeta sa intre inainte ca noile technologii si invovatii sa-si faca efectul, in colaps. Ultimii ani au demostrat cat de razanta este dezvoltarea in acest domeniu insa la fel de razanta este si explozia demografica si dau numai o cifra, in 1900 pe pamant traiau 1,6 miliarde de oameni fata de cele 7,7 miliarde pe care le avem astazi.
    Nu putem lasa totul la indemana pietei si technologiilor moderne care ar putea regla de la sine demografia planetei, ar fi fatal si ar produce crize majore, crize care dealtfel deja exista in diferite locuri ale lumii.
    O serie de masuri sunt deja implementate sau pe cale de implementare in vederea incetinirii cresterii populatiei globului mai ales in tarile lumii a 3 a.
    Cresterea nivelului de educatie mai ales la fete si femei ar fi o masura prin care s-ar putea reduce simtitor numarul nounascutilor, o masura care necesita timp si resurse insa este o cale practicabila fara impunerea unor masuri punitive si restricitive, cu alte cuvinte, lezarea drepturilor femeilor la fel cum este nevoie ca si mentaliatile barbatilor sa fie schimbate.
    Un alt aspect este vaccinarea copiilor, astfel rata mortalitatii infantile ar putea fi redusa drastic, cu alte cuvinte, paradoxal, numarul nounascutilor s-ar putea reduce nemaifiind nevoie de mai „multe incercari” de a da viata unor copiii astfel incat numarul sa fie indestulator incat parintii sa poata fi sustinuti la batranete de acestia.
    Este ceace Bill Gates sustine si ii este contestat de cei care ii imputa ca doreste sa „decimeze” populatia lumii prin vaccinare.
    Exista destule metode si programe eficiente prin care explozia democgrafica s-ar putea controla, sunt dispuse tarile dezolvoltate sa participe si mai mult la ele ?
    In tarile dezvoltate natalitatea este descrestere, imbatranirea populatieii fiind o problema majora si cum ar putea fi rezolvata alfel decat prin acceptarea emigrantilor tineri din zone cu cresteri pronuntate ? tematica este extrem de controversata si vedem care sunt efectele politice, renasterea nationalismului, a izolationismului etc.etc. dar nimeni n-a reusit pana acum gasirea solutiilor ca acest fenomen sa poata fi ingradit, din contra, mediul economic face presiuni majore in vederea asigurari fortei de munca necesare din occident.
    In opinea mea „bomba demografica” este cea mai mare provocare cu care ne confruntam si ne vom confrunta in continuare.

      • Munca femeii este suficienta pentru a asigura scaderea natalitatii, chiar prabusirea ei. Evident nu de la prima generatie, mentalitatile nu se schimba peste noapte, dar la a doua se schimba sigur. Pentru a creste si ingriji 3-4 copii ai nevoie de timp, pe care femeile angajate nu il au. Natalitatea se prabuseste inevitabil in tarile unde femeile se angajeaza. Asigurarile de rezolva restul problemei eliminand nevoia de copii.

  8. Domnule profesor, concluziile articolelor dumneavoastra niciodata nu merg pe ce e mai bun din ambele parti!

    Principiul dumneavoastra este: HAI SA NE FACEM PROBLEME CA SA LE CAUTAM SOLUTII! (cu scuza asta ne si inmultim nelimitat)

    vreti sa pareti obiectiv prezentand idei si de o parte si de alta, dar la concluzii doar unele sunt corecte cele de partea carora sunteti.

    Un exemplu : comparatia intre idee si inovatie nu mai este aceeasi la sfarsit cand, daca ai 7 miliarde de oameni innseamna 7 miliarde de solutii.

    Nu inteleg de unde atata autosatisfactie in faptul ca omul e destept si o sa gaseasca solutii la probleme, dar aceste solutii sunt duc in general la o calitate a vietii mai proasta!

    Ati sarit repede ca a gresit Malthusian, asa este nu a estimat corect dpdv timp in care se vor intampla ce a spus. Faptul ca oamenii au reusit sa produca mai multa hrana e ok, insa CALITATEA acesteia a scazut considerabil. Solutiile trebuie sa furnizeze aceeasi calitatea la mai multi, nu o calitate din ce in ce mai scazuta ca sa poata acoperii cererea. Faptul ca toti ajung obezi (cum ati tinut sa evidentiati) datorita unor idei/inovatii venite in urma faptului ca nu ajunge pentru toti sau este prea scump ca sa o mai cumpere cineva NU este un aspect pozitiv. Din aceasta minuntata solutie, s0a ajuns sa se consume resurse imense in domeniul medical ca sa-i tii in viata pe obezi si tot asa se intalntuie toate.

    CAM asa functioneaza logica dumneavoastra: cate miliarde de oameni atatea solutii! Solutii la problemele generate de aceste miliarde.

    PS. o combinatie intre cresterea limitata sau mentinerea unui nivel al populatiei si inovatie, iti pot asigura un viitor!
    In nici un caz inmultirea la infinit ca sa avem probleme infinite! Asta imi aduce aminte de una din cartile lui Asimov in care omenirea pe o plante era super avansata technologic si datorita limitarilor ajunsesera la o pasta de ciuperci ( din plantatii artificiale) le asigura nevoia de hrana. Ca sa o diversifice puneau tot felul de arome, sa nu se plictiseasca de acelasi gust. Este o solutie …. hilara comparativ cu ce putem consuma noi azi!

    • @Razvan,

      Ca o completare la postarea domniei tale vreau sa vin cu niste clarificari extrem de punctuale.

      Dl. Cranganu vine sa ne explice cum e cu cresterea nivelului de trai si cresterea duratei de viata continua.

      Si totusi, studiile din SUA arata ca batranii sunt extrem de nefericiti. Datorita progresului in stiintele medicale multi sunt sunt tinuti in viata artificial. La ce bun sa ajungi la 80 de ani daca ultimii 20 de exemplu ii petreci mergand cu un umblator, sau mai rau, tintuit intr-un scaun cu rotile sau de-a dreptul in pat, numai pentru ca exista o posibilitate de prelungire a vietii? Multi gandesc ca o astfel de viata nu e viata deloc, pentru ca nu mai are nici un fel de calitate. Deja exista curente in SUA care gandesc restrangerea ingrijirii medicale in cazul in care calitatea vietii este pierduta.

      • Si totusi, studiile din SUA arata ca batranii sunt extrem de nefericiti
        *******
        Prin studii se poare dovedi orice. Eu, de ex. Sunt batrin, inca sunt destul de mobil, dar nu as putea spune ca as fi fericit comparindu-ma cu mine acum 40-30-20 de ani.
        Filozofic ai putea spune de cita fericire ai nevoie pt a merita sa traiesti? Exista si o multime de tineri nefericiti, de exemplu zidarul John, nu poate trai de grija altora, acuma ce ar trebui sa se-ntimple, in USA sunt permise arme, ar putea sa le utilizeze

        • @Neamtu

          In ultimii 20 de ani am vazut atat de multe cazuri de oameni, inclusiv unii care la viata lor fusesera doctori, suferind de dementa, Alzheimer, si alte boli degenerative, si mi s-a rupt inima pentru ei. Ce fel de viata e asta cand nici nu stii cine esti, nici nu mai recunosti pe cineva, sau traiesti zeci de ani in trecut si nu mai stii nimic din prezent? Sau bolnavi in recuperarare dupa accidente cerebrale pe jumatate paralizati si nemaiputand nici vorbi…

          Pe de alta parte sunt si batrani care se pot ingriji singuri la varste inaintate, si am unul in familie, insa ei sunt exceptia mai curand decat regula.

          In SUA exista asa zisele case de babe create de romani unde batranii sunt ingrijiti, insa in afara de mancare, ingrijire si uitatul la televizor nu mai au nimic. Nu mai merg nicaieri, aproape ca nu mai parasesc camerele lot. Ce fel de viata e aia?

          • Ioane,
            nu e treaba ta sa apreciezi ce si cum isi traieste cineva viata! Vad ca vrei sa te dai spartan, da-te, daca-ti face placere, insa nu generaliza, se vede de la o posta ca nu pricepi nimic din misterul vietii.
            Exista pe lumea asta orbi, paralitici din nastere, pitici f mici, impotenti, muieri cu tite mici, si toate cele care se pot imagina. Si toate astea impreuna si separat, inseamna VIATA.

            • @Neamtu,

              Nu e nevoie sa te zbarlesti la mine, ca nu ti-am luat boii de la bicicleta.

              Nu am absolut nici o problema cu categoriile de care zici mai sus. Daca sunt sanatosi emotionali, pot sa aiba vieti depline. Singura problema o am este cu bolile degenerative, in care cineva depinde de altii ca sa poata trai si uneori nici nu mai realizeaza cine a fost. De multe ori, o astfel de existenta e mai rea decat moartea. Sa nu se interpreteze aici ca intru in nu stiu ce controverse ideologice favorizand eutanasia sau eugenia. Doar constat realitatea, si nimic mai mult. Nu are vreo legatura cu ideologia de vreun fel sau culoare.

            • @neamtu tiganu – Nu prea cred ca esti „orb, paralitic din nastere, pitic f mic, impotent sau muiere cu tite mici”, raman doar „toate cele care se pot imagina” :)

              PS Mi-ai adus aminte de o melodie de acum 20 de ani, despre fericire si pitici…
              https://www.youtube.com/watch?v=5hDWGMuH46Y
              Trista!

  9. Felicitari d-le profesor Constantin Crânganu pentru un articol foarte bun!
    O ‘radiografie’ foarte serioasa a dereglarilor mentale ale unor semeni de-ai nostri!
    Problema e sa nu ia amploare astfel de curente eco planetare de curatare a populatiei de pe Terra mai ales cand vin din partea unor oameni foarte bogati si influenti, carora nu le mai ajunge planeta care trebuie sa o imparta si cu altii!

    • Mă amuză mereu ideea că „oamenilor foarte bogați și influenți” nu le mai ajunge planeta si că ei se simt inconfortabil sa o împartă cu alții. Pai dumneavoastră dacă ați avea „purcoiul” de bani, și v-ați cumpăra un domeniu mare, cu o casa mare pe el, un castel in sudul Franței, o vila pe malul lacului Como, ceva prin Thailanda, și ați avea avion personal, v-ați simți incomodat de aglomerarea din lume? Având șofer personal și sediul companiei pe care o dețineți unde doriți dumneavoastră, de ce v-ar incomodă că în Africa sub-sahariana s-a mai născut 1 miliard de copii? Sau inca 1 miliard în India? De ce ați tine neapărat să controlați natalitatea in zone care nu va impactează cu nimic? Din contra, acești 1+1 miliarde ar fi potențiali cumpărători ai produselor dumneavoastră, deci chiar ați fi interesat de creșterea numărului lor.
      Curentele eco iau într-adevăr amploare în țările civilizate, cu nivel crescut de trai și educație. Chinezii educați prefera să nu se căsătorească decât târziu, poate deloc, datorita competiției foarte mari din societate. Japonezii chiar au probleme cu natalitatea. La fel și „middle class”-ul Indian, a mutat vârstă de căsătorie către 30 de ani.
      Așa cum spunea @eu******, totul tine de educație. Nu de avere (aka bogatii din țările arabe care își permit foarte multi copii cu mai multe neveste. Cu accent pe „își permit”).

      • Si eu ma amuz de cei care cred ca cei bogati sunt niste umanisti cu educatie erudita care vor binele celor din jur cand de fapt jinduiesc la si mai multi bani si la mai multa putere de control si manipulare a celorlalti, pentru a-si vedea interesul propriu satisfacut. Si da, se impiedica de cei multi si saraci ca dai peste tot de ei, doar nu-ti inchipui ca stau in ‘castel’ izolati la domiciuliu, ca restul plebei. Ulterior miliardele de saraci, din cand in cand, mai ‘impacteaza’ pe cei cu bani in mod brutal asa ca teama lor cea mare este grija banilor si controlul ‘miliardelor’!
        Si da, educatia echilibreza balanta oriunde in lume(poate mai putin in Romania, deocamdata)!

      • In tarile musulmane barbatii cu mai multe femei si copii au obligatia conform Coranului sa-i intretina cum se cuvine altfel suporta legile scrise si nescrise ale societatii respective.

    • Răspunsul este dat de ONU în Figura 1: În următorii 80 ani, pâmântul va putea suporta (decent? Nu ni se spune) între 7,3 și 15,6 miliarde. Sau, cum am încercat să demonstrez în articol: varianta neo-malthusiană vs. varianta optimistă.

      Rămâne doar ca fiecare cititor să aleagă răspunsul dorit. :-)

      • Hm! Pai daca azi suporta peste limita minima data de ce atunci nu ar suporta la limita maxima. are este doar o dublare. Dinpunct de vedere al densitatii ar fi perfect suportabil si cred ca si al apei potabile sau al oxigenului din aer

  10. cine a vazut slumurile indiei (cele din mumbai mai cunoscute, dar cite altele nestiute ?) favelele sud americane sau ferentariul bucurestean, va ramine cu siguranta socat, iar optimismul i se va zdruncina. cite miliarde de astfel de fiinte poate sustine terra ? nimeni nu poate prezice de vreme ce niciodata n a experimentat. inainte de a hrani populimea cu „sustainable genetically modified food” bine ar fi sa primeasca o minima / morala educatie (cei sapte ani de acasa)

  11. Excelent articol ! Prof. Cranganu citeaza din plin pe Marx, Engels shi Lenin ! Daca faceam eu tot aia ma cenzura imediat ca asha e cand eshti profesor cenzurezi tu pe altzii nu ei pe tine. Exact asta am spus shi eu mereu: Cititzi Marx, Engels shi Lenin shi judecatzi cu capetele voastre daca au avut dreptate sau nu. Godwin ala mentzionat in articol este cel care a introdus in limba Engleza cuvantul „comunist”. A scos shi un ziar numit „Ziarul comunist”. El pretinde modest ca exista cuvantul mai de mult in limba Franceza dar istoricii nu au putut gasi nici un „comunist” Francez ante Godwin. Francezii mentzionatzi de Godwin se auto-denumeau „egali” nu „comunishti”.

    • Vă reamintesc că sunteți cenzurat nu pentru că sunt profesor sau pentru că dvs. iubiți pe cei trei corifei ai comunismului, ci pentru că m-ați amenințat cu împușcarea, pe mine și pe mentorul meu de la Universitatea Oklahoma, profesorul David Deming. Aceste amenințări nu pot fi trecute cu vederea, atâta timp cât nu le-ați dezmințit și nu v-ați cerut scuze publice.

      Mai sunt câțiva comentatori care m-au insultat grav și care iarăși nu au dezmințit insultele și nu și-au cerut scuze pentru comportamentul rol abominabil. Pentru toate aceste cazuri, un cordon sanitar de protecție personală și a celorlați comentatori de bună credință este mai mult decât necesar.

  12. „Tehnologia singură nu poate rezolva încălzirea globală…o creștere infinită nu poate avea loc într-un sistem finit. Colapsul este inevitabil.(xix)”

    97% parerologi de pe-aici sustin cu indarjire (sustinuta de imbatabile referinte academice la scripturile ecologiste) ca aerul obisnuit este transparent la radiatie infrarosie si doar codoiul se incalzeste;
    prin urmare, incalzirea globala e infranta cu categoricul scor de 99,96% atmosfera inerta si vesnic rece contra 0,04% atmosfera care se incalzeste.

    Poate ar trebui sa ne ingrijoram ca si intr-un sistem infinit colapsul e inevitabil, ca nici Soarele nu e vesnic

  13. Marx și Malthus, revisited

    Animozitatea lui Marx față de opiniile lui Malthus este binecunoscută, iar cauzele ei au fost pe larg discutate, disecate, interpretate. Eu însumi am reprodus câteva din invectivele personale ale lui Marx la adresa clericului englez.

    Cei care au citit Capitalul: O critică a economiei politice, vol. 1, cap. XXV, Legea generală a acumulării capitaliste, vor fi observat că Malthus este menționat de 12 ori și tot de-atâtea ori criticat pentru eseul lui din 1798.

    Dar există și o constatare interesantă:

    Plecând de la faptul că fiecare mod de producție istoric… are propriile legi speciale ale populației, valabile istoric doar în limitele sale,

    Marx mai aruncă o săgeată bine țintită în ipoteza lui Malthus:

    O lege abstractă a populației există numai pentru plante și animale și numai în măsura în care omul nu a interferat cu ele. (trad. pers.)

    • Excelent ! In sfarshit mentzionatzi ca Malthus a fost un preot Anglican ceea ce am spus shi eu dar m-atzi cenzurat. Nu spunetzi insa ca Malthus a dat shi solutzia la problema demografica: Razboaiele colonialiste in care Englezii ii ucid pe altzii shi astfel se restabileshte echilibrul demografic. „Altzii” erau insa cam departe de Malthus pentru a fi in bataia flintei daci conform lui Malthus trebuiau construite corabii cu panze ca sa-i aducem pe „altzii” in bataia flintei. Totushi Iralndezii Godwin, Bernard Show, Engels shi Germanul Francofil Marx erau destul de aproape de Malthus shi aveau motive serioase sa nu fie de acord cu teoria lui cu privire la restabilirea echilibrului demografic. Daca vizitatzi Irlanda azi independenta vetzi vedea conacele Englezilor azi muzee in care Irlandezii pe atunci sclavi erau tzinutzi in grajduri pentru vite ca cica nu era loc shi pentru ei in conditzii mai bune datorita exploziei demografice dovedite de Malthus.

      • Vreau să vă atrag atenția că nu este prima dată când nu citiți cu atenție textul meu și, cu părere de rău, nu-mi pot pierde timpul indicându-vă erorile de lectură. Sunt mult prea multe lucruri interesante pe lumea asta decât trasul mânecă al comentatorilor care cites leneș.

        De exemplu, scrieți așa: In sfarshit mentzionatzi ca Malthus a fost un preot Anglican

        Orice om cu posibilități de citire normale poate găsi în textul meu rândurile următoare:

        După ce l-a apostrofat pe pastorul anglican[s.m.], denunțându-l drept un maestru al plagiatului, un sicofant ori un preot scriitoraș…

        reverendul[s.m.] Robert Malthus

        Astfel de scăpări, intenționate ori nu, vă plasează automat în categoria „Deocamdată, NU”.

  14. Excelent articol, ca de obicei. Dar nu sunt de acord cu o parte din concluzie, respectiv, cu „cât mai mulți, cu atât mai multe șanse de mai bine”.

    Ca un mic burghez ce mă găsesc, sunt foarte mulțumit de binele pe care l-am atins și îmi displace profund ideea de a împărți/risipi avuția actuală cu cele 7 miliarde de inovatori închipuiți și de a accepta -după cum arată trendul piețelor europene- bunuri de proastă calitate produse de cele 3 miliarde de asiatici pe care Occidentul, in mărinimia lui, s-a hotărât să-i salveze de la foamete prin încurajarea importurilor de mărfuri sub-standard și prin pactizarea cu regimuri autoritare precum China, Iran, Rusia.

    Aș prefera să fim vreo 2 miliarde pentru că asta mi se pare populația optimă capabilă să se bucure de progresul obținut cu ajutorul capitalismului și tehnologiei, dar intr-un mediu mai curat și mai uscat.

    Ba mai mult, extinderea automatizărilor, informatizărilor și robotizării in întreaga industrie face inutilă mare parte din populația actuală a Asiei. Nu avem nevoie de ei deci nu văd de ce ar trebui să le tolerăm gunoaiele cu care umplu lumea astăzi. Iar asta se rezolvă nu cu politici de natalitate, ci cu taxe vamale gigantice aplicate pentru orice mizerie ieftină pe care statul chinez o finațează pentru a fi azvârlită pe piețele noastre.

    Deci, pentru mine cel puțin, discuția nu ar trebui să se axeze pe limite -chiar e musai să întindem coarda?- ci pe optim. Și, desigur, despre politicile necesare pentru potolirea tensiunilor globale generate de hoardele de inutili, de muncitori și birocrați aruncați in șomaj definitiv de procesul de robotizare. E ca atunci când o familie prosperă, se înmulțește, acumulează resurse și pentru că le are decide să se înmulțească in continuare până când cineva, membru de baza al celulei, de obicei soția, bubuie de nervi când află că după ce s-a chinuit să nască/crească 7 copii, soțul, nesătul, s-a orientat către un alt mijloc de producție, ceva mai tânăr. De ce să ajungem la acel moment de criză dacă e atât de facil să ne abținem, să fim ceva mai morali și să nu mai aruncăm ochiul in ograda vecinului râvnind la ceva de acolo? eu nu înțeleg de ce trebuie să acceptăm curvăsăria asta a politrucilor europeni cu satrapii asiatici și africani, de ce trebuie să acceptăm importul dement de copii din Africa/gunoaie din China, atâta timp cât avem atâția copii și meșteșugari minunați aici, in Europa. De ce e musai să mai avem câte șapte copii/familie și să tratăm femeile ca pe uzine naționale in competiția rușinoasă a clanurilor globale -‘care are neamul mai mare’-? Nu sunt suficienți 1-2 copii de familie in condițiile in care tehnologia face totul in locul nostru? De ce?

  15. In afara de pamanutri comode de locuit, sunt o gramada de terenuri incomode pentru noi azi, dar cu cat suntem mai multi, cu atat unele terenuri incomode devin mai comode. Mai exista si posibilitatea sa crestem pe orizontala si verticala. La nevoie exista si oceanele.

    Ce inseamna decent azi, nu inseamna decent maine sau poimaine, se vor schimba conditiile si contextul foarte mult.

    Resursele de care avem nevoie sunt regenerabile. Oricati am fi vom gasi modalitati sa supravietuim, sa ne adaptam, vom inventa. Trebuie doar sa ne lase. Numarul mare nu inseamna automat ca se si va face ceva, in URSS erau multi, aveau si multi oameni nu prea prosti, dar nu erau capabili sa produca servicii si obiecte de baza, produceau doar rachete, nu s-a schimbat nici azi mare lucru, dupa 30 de ani. Vreau sa spun ca nu e bine sa operam cu medii globale, cu numere, nu intotdeauna se rezolva doar numeric, cateodata anumite conditii produc inovatii sau schimbari, anumite necesitati, anumite structuri sociale.

  16. Completare la Inovațiile sunt copiii libertății și părinții prosperității:

    Energia este izvorul tuturor inovațiilor, pentru că inovațiile înseamnă schimbare și schimbarea are nevoie de energie.

  17. am citit de curind un articol, care demonstra cu subiect si predicat, ca sintem dinceince mai mai prostuti (ca sa fiu finut), cu un iq mai mic, pe generatie ce trece.
    stind strimb si judecind drept, chiar ca am dat ceva dreptate autorului (cu scuzele de rigoare, nu i-am retinut numele).
    daca ma gindesc la populatie in general, sint de mult timp siderat de calitatea invatamintului atit din romania cit si din alte tari. producatoare de diplome, asta a ajuns scoala (cu mici exceptii).
    ce ma sperie de fapt, este faptul ca iq a intrat la apa si la oamenii de stiinta. bateria, in linii mari este aceeasi descoperita de volta, motorul cu ardere interna doar a mai fost imbunatatit putin de cind a fost inventat, iar rachetele lui nicolaus olahus, doar au crescut in dimensiuni. nimic vital nu a mai fost inventat (bomba atomica, m-as cam feri s-o numesc inventie), totul s-a inovat, imbunatatit.
    cred ca daca vrem sa ajungem la 50 mld de oameni pe planeta, trebuie facut ceva in stiinta, nu doar imbunatatit pentru ca e rentabil.

    • Mda , pentru mine deceniul trecut a fost remarcat prin aparitia dronelor pt consumatori (repede interzise cam peste tot mai putin prin China unde se fac ) si minunatele rachete ale lui Musk. De partea cealalta vine ultimul ura al miniaturizatii in electronica (moartea legii lui Moore) .
      Ce am scapat ? (chestii bune notabile noi ,de exemplu sa nu ziceti smartfoane pt ca sunt ale lui Jobs din deceniul trecut )

  18. Sigur ca exista o limita a populatiei pe care pamantul o poate suporta decent. O sa descriu un punct DINCOLO de limita:

    – atunci cand trebuie sa ma ridic ca altul sa poata dormi
    – atunci cand sunt obligat sa-mi frec coatele cu altul, nu pentru ca am ales sa stau intr-un oras sau – dormitor aglomerat, ci pentru ca nu mai e spatiu, punct.
    atunci cand imi revin mai putin de x metri cubi de biosfera, nu ma intrebati valoarea lui x.

    Exista un numar de oameni care sunt prea multi pentru o camera? Exista un numar de oameni care sunt prea multi pentru o planeta? Intrebarile au acelasi raspuns, numarul in sine e mult diferit.

  19. Mi se pare interesant oscilatia intre optimism-pesimism in functie de natura subiectului discutat.

    Avem voie sa fim vrajitori-optimisti in chestiuni financiare? De exemplu, cu referire la articolul recent al dlui Lazescu, sa dam UBI la toata lumea, increzatori ca explozia de inovatie ne va asigura progresul pe termen lung? Sa tiparim bani cu vrajitorii optimiste, increzatori in puterea de adaptare a oamenilor, e si asta ok?

    E usor sa fi optimist cu resursele altora (e ca in comunism, ce e al tuturor e al nimanui), si pesimist cu resursele din buzunarul propriu. Problema vrajitorilor-optimisti e ca resursele altora se termina, iar cand se ajunge la resursele lor se schimba foaia si there’s no free lunch.

  20. Ce se întâmplă când copiii chiulesc de la școală…

    D-ra Greta Thunberg, pe care ecologiștii o văd ca un port-drapel pentru acțiunile lor climatice, a publicat recent pe contul ei Tweeter următorul mesaj:

    Danemarca urmează să arunce 290 milioane litri de apă de toaletă nefiltrată în Marea Baltică.
    Din 2014 Copenhaga a aruncat peste 35 miliarde de litri de apă de toaletă nefiltrată în Öresund.

    Da, este aceeași Copenhaga care pretinde că Danemarca va fi „neutră din punct de vedere climatic” în 2025.

    Dacă d-ra Greta n-ar fi chiulit sistematic de la școală, ar fi învățat (probabil) că apa de toaletă nefiltrată nu este un gaz cu efect de seră…

    Detalii, https://twitter.com/GretaThunberg/status/1265539767896281090

  21. How dare you! Anti-Greta Thunberg makes bold statement against global warming doomsters

    Pentru cei care n-au aflat încă, tânăra Greta Thunberg este „expertă” nu doar în schimbările climatice, ci și în Coronavirus. După recenta ei intervenție la CNN, Greta a a fost puternic atacată de Naomi Seibt, rivala ei în probleme de propagandă climatică:

    Este, în mod evident, absolut ridicolă, mai ales în cazul coronavirusului, deoarece ea a fost doar activistă climatică într-un anumit sens.

    Și cel puțin ea a spus că trebuie să ascultăm experții, deși în ceea ce privește schimbările climatice, ea nu numește niciodată cine sunt acești experți.

    Dar în cazul coronavirusului, nu are niciun indiciu despre ce se întâmplă, cine știe cel mai mult despre coronavirus și ce ar trebui să facem.

    Ca realist climatic, nu neg că nu avem un impact negativ asupra planetei. Dar nu cred că are legătură cu emisiile de CO2.

    • Nu e o mica exagerare ?. E ea responsabila pentru individul care face subtitrarile la CNN ? .Din gura respectivei :

      “I am not an expert. I am an activist.
      “The only people claiming that I’m an ‘expert’ are those who are trying to ridicule me.”

      Cat despre faza cu apa nefiltrata as putea sa va traduc . Si emisiile de CO2 si deversarile de poluanti afecteaza mediul si sunt responsabilitatea ministrului mediului . Ministrul mediului nu trebuie sa se comporte ca un schizo , promitand ceva grozav in ce priveste CO2 si facand ce nu mai face nici macar Bucurestiul cu apa uzata . Posibil ca activist Greta o fi ignorat ca a fost doar o urgenta tehnica , oricum bunul simt zace mort de mult in domeniul mediului si de o parte si de alta .

  22. Planet of the Humans nu mai este disponibilă pe YouTube!!!

    Ceea ce era de așteptat să se întîmple, s-a întîmplat!

    Documentarul lui Michael Moore și Jeff Gibbs despre cât de „negre” sunt în realitate energiile „verzi” a fost făcut indisponibil pe YouTube. De la lansarea sa pe 21 aprilie, filmul a avut peste 8 milioane de vizualizări și multe zeci de mii de comentarii.

    Motivul oficial al interzicerii filmul este o reclamație de încălcare a copyright-ului. Potrivit publicației The Guardian, Toby Smith, un fotograf ecologist, a reclamat că s-au folosit fără acordul lui câteva secunde dintr-un reportal al său despre exploatarea pământurilor rare în Mongolia Interioară. Ceea ce l-a deranjat pe fotograful ecologist a fost contextul în care tandemul Moore-Gibbs a introdus cele câteva secunde.

    Pentru moment, ecologiștii înfuriați de „trădarea” lui Moore, au căpătat satisfacție. Va deveni Planet of the Humans un nou samizdat al secolului al 21-lea?

    P.S. Reamintesc că am prezentat cititorilor români în premieră acest documentar la doar opt zile de la premiera lui: Planet of the Humans – o critică neașteptată și virulentă a energiilor „verzi”

  23. „Creșterea economică, stimulată și susținută de piețele liber-funcționale, și inovațiile izvorâte din potențialul creator al indivizilor sunt „vaccinul” care trebuie administrat neo-malthusianismului și eco-pesimismului.” – De acord!
    Legat de aceste ganduri bune si frumoase, problema pe care o vad eu este ca, tocmai acolo unde populatia creste exponential, oamenii n-au conditiile minime necesare exploatarii propriului potential inovator, ei straduindu-se, penibil, doar sa supravietuiasca…nu intotdeauna cu succes.
    Nu stiu daca, vorbind despre Africa, de ex, oamenii considera ca azi traiesc mai bine decat in urma cu 100 de ani, ptr simplul motiv ca, o data cu progresul, in general, si evolutia noilor tehnologii in special, si reperele lor au evoluat! Considerabil si irevocabil! Tinerii africani, care reprezinta cam 75% din populatie (si ea creste exponential!!!) nu isi mai compara traiul cu al parintilor sau al bunicilor lor, ci cu viata tinerilor occidentali si privilegiile acestora…
    Altfel spus, indiferent de optimismul nostru – al spectatorilor care privim lumea din partea cea mai favorizata a ei -, legat de evolutia satisfacatoare a statisticilor care ne anunta ca s-au eradicat numeroase simptome ale saraciei LUCII, realitatea este ca de la fata locului nu se vede la fel! Ttineri africani si asiatici au transformat Mediterana intr-un vast cimitir or, daca nimic nu se va face ptr a le garanta o viata decenta in tarile lor, s-ar putea sa-si faca din acele cadavre punti…

    • Articolul, referitor la inmultirea populatiei si aparitia traiului mai bun, nu se refera la arealuri delimitate, ci la tot globul. Asta nu se poate nega.
      Intregul glob: „Sărăcia extremă a fost redusă drastic: de la 90% la circa 10% în 2013. Alfabetizarea a crescut de la 15% la peste 85% în 2015. Longevitatea a devenit mai mult decât dublă: de la sub 30 a ajuns la 70 ani la scara planetară și la 80 ani în țările dezvoltate. Mortalitatea infantilă (sub 5 ani) a scăzut de la 20 milioane în 1950 la 5,4 milioane în 2017. Folosirea muncii copiilor s-a redus semnificativ. Conflictele extreme, cu milioane de victime, au dispărut după cel de-al doilea război mondial și acum trăim într-una dintre cele mai pașnice perioade din istorie.”
      Si exista referire si la un areal limitat: „In 1996, s-a estimat că jumătate din populația Statelor Unite la vremea aceea – 136 milioane – trăia datorită îmbunătățirilor pe care știința și tehnologia le-au introdus în dezvoltarea economică, sănătatea publică, nutriție și farmacie. Fără acele îmbunătățiri, un sfert din americani – 68 milioane – ar fi murit înainte de a atinge vârsta reproducerii. Ca o consecință a acelor morți timpurii, alte 68 milioane nu s-ar mai fi născut niciodată. În secolul al XX-lea, în Statele Unite au fost mai multe vieți salvate decât toate cele pierdute în întreaga lume în războaiele aceluiași secol. Astfel de progrese în reducerea mortalității au continuat și s-au extins până în prezent.”
      Daca ai doar Africa in vedere ai ceva dreptate, dar cind spui ca nu traiesc mai bine ca acum 100 de ani, deja exagerezi. Si nu mai vezi Lumea din cauza Africii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre zăcămintele de petrol și gaze, suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a aparut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultima carte publicată este Schimbările climatice - Un ghid (uneori) incorect politic, Editura Integral, 2020. DISCLAIMER: Întreaga mea activitate de cercetare, desfășurată la University of Oklahoma și City University of New York, cu începere din 1993 până în prezent, a fost finanțată numai din contracte publice, câștigate prin concursuri naționale. Nici o companie sau altă entitate din domeniul combustibililor fosili nu a contribuit la susținerea mea financiară sau a studenților mei.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.