marți, octombrie 27, 2020

Există, pînă la urmă, infern?

Recenta „dezvăluire” a jurnalistului ateu Eugenio Scalfari că Papa Francisc  ar contesta existența infernului a fost dezmințită oficial de Vatican, ca o „reconstrucție” inexactă. Evident. Nu m-am îndoit nici o clipă că Papa a spus în realitate cu totul altceva.

Mi s-a întîmplat și mie sa discut cu atei convinși care îmi interpretau spusele în feluri derutante sau direct stupefiante. De pildă, unele nuanțe anti-clericale funcționale din discursul meu erau citite ca o contestare a „abilităților de channeling” ale preoților. Ori, eu n-am scris sau sugerat niciodată că funcția preoților creștini ar fi aceea de a comunica cu spiritele, asemenea unor șamani sau vrăjitori. Sau, o altă interpretare derutantă: Isus ar proclama „împărăția Cerului” la fel ca inițiații din culturi străvechi, el însuși fiind un asemenea inițiat – ceea ce poate fi decodat dacă citim atent Istoria credințelor și ideilor religioase a lui Mircea Eliade.

Limbajele ateilor și credincioșilor creștini diferă de obicei foarte mult. Dacă discuți cu un ateu ce are certitudinea că „infernul și paradisul” sunt doar niște constructe culturale, va rămîne probabil convins de asta și la finalul discuției. Tot ce va face va fi să caute, printr-un bias de confirmare, în discursul tău, temeiuri sau slăbiciuni care să-i confirme credințele. La fel, cineva cu principii inițiatic-relativiste nu se va îndoi nici dacă îi vorbești despre misterele mîntuirii creștine că Isus are același statut de „iluminat” ca Buddha și că Evangheliile și pildele Zen conțin o înțelepciune absolut similară. În ce mă privește, cum nu îmi place de obicei uniformitatea gîndirii și m-am distanțat de o anumită „limbă de lemn” creștină, găsesc tonică și provocatoare o asemenea conversație. Dar nu pariez pe fidelitatea unei reconstrucții a spuselor mele nici din partea unui ateu, nici a unui relativist religios.

În ce privește infernul, el este intim legat, în teologia creștină, nu doar de un loc al caznelor veșnice la care sunt supuși păcătoșii impenitenți, ci și de loialitatea unor oameni față de forța extrem de eficace „în lume” a diavolului. Or, discursul Papei Francisc a fost mereu împănat cu avertismente privitoare la existența reală a diavolului. „Diavolul există”, a prevenit el, și nu putem parlamenta cu el, pentru că „întotdeauna învinge” – „numai Cuvîntul lui Dumnezeu” îl reduce la tăcere. Interesant – și relevant pentru politica românească – Papa Francisc se referă la diavol ori de cîte ori vorbește despre corupție și mafie. Invitîndu-i pastoral pe corupți și mafioți la căință și convertire, Papa Francisc a conchis: „Mai aveți încă timp să nu ajungeți în infern. Dar asta vă așteaptă dacă mergeți mai departe pe acest drum”.

Papa Francisc este renumit ca un Papă al Milostivirii. Cu toate astea, există un singur păcat pentru care, crede el, nu există iertare: corupția. De ce? Pentru că cel corupt pînă în măduva oaselor nu își cere niciodată iertare. Inventează, cu un tupeu supranatural, cum vedem și la corupții noștri de toate zilele, teorii ale conspirației, state paralele, dușmani nevăzuți, el sau ea apărînd invariabil ca o victimă. Fuge „terorizat/ă” în Costa Rica sau în Madagascar. Face „denunțuri justițiare” din Serbia. Dar nu își cere vreodată iertare, adică nu îi face loc lui Dumnezeu să acționeze în sufletul lui. Infernul, pentru asemenea suflete devotate Necuratului, există – Papa Francisc nu are nici o îndoială.

Distribuie acest articol

9 COMENTARII

  1. În legătură cu cei care au furat și acum s-au aciuat care pe unde a găsit loc bun cu verdeață, unde nu-i întristare și durere ci numai distracție, pot spune că pe undeva îi înțeleg. Oamenii se oftică pe bună dreptate, adică ”păi bine, mă, nene, am furat toți și pic doar eu? Ăia care stau la vedere călare pe bani furați nu pățesc nimic, da’ v-ați găsit să mă luați numai pe mine?”. Așa că se apucă să dea în gît, numai că justiția liberă aude doar ce-i convine iar ce nu pică bine la interes este trecut la minciuni spuse de niște penali și sînt băgate la capitolul tromboane și alte intoxicări. Videanu zice că și-a făcut hangarul ăla de casă de pe malul lacului fiindcă nu are vicii, nu fumează și așa a strîns bani, iar Iohannis-Ghinion ne-a explicat că și-a luat casele din banii luați pe meditații. Bravo, bre, pe voi vă credem fiindcă nu sînteți penali ca măgarii ceilalți, iar noi sîntem proștii nației!

  2. E grav daca ajungem sa avem argumente impotriva coruptiei din punct de vedere religios. Coruptia este un furt. Morala noastra umana ne spune ce este bine si ce este rau. Perceptele morale nu vin din crestinism, au fost preluate de religia crestina din istoria veche a umanitatii noastre.

    Doar nu ne putem inchipui ca pe vremea grecilor antici totul era permit, caci nu venise inca mesia sa spuna lumii ce e bine si ce e rau. La fel si cele 10 porunci „primite” de Moise, nu erau ceva nou in istoria umanitatii.

    Desi nu sunt de acord cu abordarea religioasa, un lucru macar ne uneste – coruptia e un lucru de condamnat si pedepsit. Insa, statul trebuie sa ramana laic, fara influente religioase. Cine vrea sa creada sa ii respecte pe cei ce nu vor sa creada. Si vice-versa :-)

    Sa nu transformam (chiar cu bune intentii) legea intr-o „saria” crestina. Drumul spre infern e pavat cu intentii bune :-)

  3. Nu exista infern… infernul il cream noi insine uneori sau ne este dat de altii. Comunismul este un infern. Lipsa de libertate de orice tip reprezinta un infern. Coruptia este infern. De aceea, trebuie intotdeauna sa prevenim aparitia infernurilor de orice tip, prin justitie solida, legi facute inteligent si care trebuie respectate, avand o presa total independenta si cunoscand ce este bine si ce este rau.

  4. Fiind io un ateu malefic nu pot abtine sa nu interpretez oleaca cu…malitie, desigur. Asta pentru ca mi se pare de’a dreptul stupefianta „credinta” papei, asa cum reiese de aici:

    „Cu toate astea, există un singur păcat pentru care, crede el, nu există iertare: corupția.”

    De unde rezulta ca pentru acest papa de tabloid o oarecare Elena Udrea e mai rea decat un anume Adolf Hitler. Adolf, spre deosebire de Leana, nu era corupt, nimeni nu l’a condamnat si nici macar suspectat de coruptie, ba chiar era tare admirat pe tot pamantul pana sa izbucneasca razboiul. Frumos text moralist, iti sta mintea’n loc dupa o asemenea ciocnire a valorilor.

    Inca ceva: cum a ramas cu fondurile alea necurate ale Bisericii Catolice plimbate prin niste banci italiene dubioase pe care papa le ameninta in gura mare? au fost cumva confiscate de statul italian? au fost impartite saracilor? Responsabili manuitori de capital gri-divin au fost judecati si condamnati? Dar cu plata impozitelor cum stau? Si’au platit taxele ca toata lumea?
    Nu? Aud bine? Pai atunci papica e si el suspect de coruptie. Un papa corupt, gargaragiu si plin de tupeu ca orice politruc socialist, nu’i asa? cin’ se uita’n gura lui are probabil prea mult timp liber, nu credinta.

  5. Bineinteles ca exista infern.

    E atunci cand te intrebi daca statul iti va fura pensia sau nu, cand ai scoala langa casa dar se inchide fiindca partidul-stat nu e in stare sa o tina deschisa, cand tara merge prost dar lumea tot nu voteaza, cand te intrebi cum o fi viata prin alte tari si cate limbi stii, cand te apuci sa inveti o meserie noua de care ti-e sila dar altfel nu se poate, cand vezi ca ticalosia este rasplatita iar tu esti cinstit etc.

    As putea continua, cam asa arata infernul.

  6. Daca, mai bine spus, pentru ca, exista paradis, exista si infern. Asa cred…
    Apoi, intervine problema cea mai disputata : localizarea ;)
    In opinia mea, nici nu conteaza „unde” se situeaza infernul, important e sa-l evit pe cat posibil. Or, a trai, sau a ajunge, dupa moarte, in infern, nu cred ca depinde de precizia GPS-ului, ci de actiunile facute in fiecare moment al vietii…Idem pentru paradis, probabil, desi in preocuparile de zi cu zi mi se pare ca se incearca mai degraba evitarea iadului, decat accesul la rai, care vine implicit, conform dualismului de tip ori/ori!
    Intotdeauna m-au pasionat religiile si filosofiile care indeplinesc acest rol…Am avut sansa ca, desi aveam cativa exegeti printre rudele apropiate, la intrebarea mea de copil : pe unde se intra in cer, acolo unde locuiesc Dumnezeu si ingerii?, mi s-a raspuns simplu „Pe poarta.”
    Intre timp, am studiat, am invatat, am circulat si am aflat ca „poarta” sunt eu…
    De aceea il admir si il respect pe papa Francisc, magnific erudit si umanist incontestabil, pentru ca spune, mereu, esentialul!

    • Imi tot vine in minte o replica dintr-un film romanesc- parafrasez: „Noi nu suntem din aceasta lume; daca ne-am gandi zilnic la fapul ca intr-o buna zi vom muri, am innebuni cu totii.”

  7. Într-o oarecare conexiune cu subiectul vă semnalez, deși sunt convins că nu v-au scăpat, ultimele comentarii/declarații ale lui Macron pe tema laicității, relației statului cu Biserica. Au facut valuri si nu degeaba.
    Mărturisesc că există momente în care Macron mă surprinde plăcut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Cine moşteneşte poporul lui Vadim Tudor?

PSD se transformă treptat într-un fel de Grup de la Cluj transplantat, cu aceleaşi şanse incerte, în climatul exotic de Buzău. Facţiunea...

Racla şi linguriţa. Credinţa la vreme de molimă

La ȋnceputul lunii iunie, doar ce ieşea România de la zăvor, am publicat tot aici un text intitulat “Biserica Ortodoxă la vreme...

Alegeri cu cannabis în Ucraina, vecinul nostru cel mai important (după Moldova, Marea Neagră etc)

Duminică sunt alegeri locale în Ucraina, probabil cele mai importante în regiune pentru noi românii (evident în afară de cele prezidenţiale din...

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.