În ultimele săptămâni, prim-planul analizelor pe tema educației e ocupat de o problemă sensibilă: propunerile de planuri cadru pentru gimnaziu puse în dezbatere publică de Institutul de Științe ale Educației (IȘE). Consultarea publică în marginea propunerilor IȘE a dat prilejul multora dintre cei vizați, direct sau indirect, să își exprime opiniile. De-a valma, zgomotos și pătimaș, părinți, profesori, elevi, jurnaliști, dar și diverși „specialiști”, „consultanți educaționali” ori „experți în educație” au analizat variantele propuse, le-au criticat și chiar au construit planuri cadru alternative la cele ale IȘE. Un exercițiu democratic de bună seamă, afectat de neajunsuri precum expertiza discutabilă a celor implicați și tabloidizarea excesivă a fenomenului în mass-media.
Desigur că a vorbi despre planurile cadru poate fi incitant, dar preferăm să fim raționali și să analizăm contextul vorbirii despre planurile cadru. În pofida tentației personale și așteptărilor (unora), nu îmi propun să fac analiză a planurilor cadru ca atare, ci a problemei expertizei celor care le elaborează, le validează și le discută în spațiul public.
Păreri despre educație avem aproape toți, opinii întrucâtva avizate și/sau argumentate avem mulți, dar cunoștințe solide și validate științific în materie de educație, adică expertiză – mult mai puțini!…
Chestiunea expertizei specifice în materie de elaborare de curriculum nu prea a fost conștientizată. Personalitățile implicate într-un mod sau altul în problema evaluării proiectelor de planuri cadru pentru gimnaziu, foarte prezente în viața publică prin diverse inițiative și având în CV-uri realizări excepționale au fost percepute automat drept „experți în educație”; radicalitatea ideilor exprimate, farmecul personal, combinate cu abilitățile de comunicare media sunt garanții, și pentru competențele în elaborarea Curriculumului Național. Așa să fie, oare?!
Educația, obiectul de studiu al Pedagogiei/Științelor Educației este o „zonă” a cercetării socio-umane fundamentale și aplicative; cercetarea științifică a educației e treaba experților în Științele Educației. Construirea soluțiilor validate științific pentru problemele educației naționale – în speță, elaborarea Curriculumului Național – ține tot de competența experților în Științele Educației.
În vacarmul generalizat al dezbaterii planurilor cadru, vocea celor competenți din punct de vedere științific a rămas tăcută. Cu excepția analizei Departamentului de Științe ale Educației din Universitatea București și a unor întâlniri răzlețe de prin țară, la care au participat câțiva universitari pedagogi, majoritatea experților în Științele Educației de la marile universități nu prea au fost văzuți ori auziți.
Problema expertizei celor implicați în evaluarea planurilor de învățământ la gimnaziu propuse poate fi urmărită pe trei coordonate:
1. Contextul în care au fost elaborate noile planuri cadru pentru învățământul gimnazial.
2. Analiza conceptul de expertiză în baza unei teorii cognitive: teoria novici-experți.
3. Trasarea câtorva coordonate ale expertizei în științele educației, relevante pentru problema țintă: elaborarea planurilor cadru pentru învățământul gimnazial.
1. Contextul. E important pentru început să conturăm contextul legislativ și să descriem derularea evenimentelor.
Planurile cadru pentru gimnaziu au fost elaborate de un grup de elaborare numit de Ministrul Educației prin Ordinul Nr. 5114 pe 2015, în conformitate Metodologia privind elaborarea şi aprobarea curriculumului şcolar – planuri-cadru de învăţământ şi programe şcolare, aprobată prin Ordinul Nr. 3593 pe 2014. Acest grup de elaborare s-a ghidat după un document elaborat de IȘE: Repere pentru proiectarea și actualizarea Curriculumului Național. Institutul de Științe ale Educației, demonizat în majoritatea dezbaterilor publice pe chestiunea în discuție, deși a participat cu doar trei experți în grupul de elaborare/lucru, a prezentat ca autor cele trei planuri cadru. De asemenea a realizat o analiză comparativă a variantelor supuse dezbaterii publice, în care evidențiază note comune și diferențe, avantaje și dezavantaje ale variantelor și indică modificările propuse pe arii curriculare.
În acest moment demersul de elaborare și de dezbatere publică s-a încheiat. Metodologia de elaborare prevede la cap. III, lit e): „proiectele de planuri-cadru de învăţământ elaborate iniţial sunt modificate şi completate, de către grupul de lucru, prin integrarea propunerilor relevante şi constructive”. Pașii următori sunt: un alt grup de experți, comisia de validare, are rolul de a „… [analiza] proiectele revizuite de planuri-cadru de învăţământ şi a le [valida] din punct de vedere ştiinţific;”, apoi „proiectele revizuite ale planurilor-cadru de învăţământ sunt avizate de IȘE; (…)” și, în final, „proiectele de planuri-cadru de învăţământ, avizate de IȘE (…) sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale”.
Conform Metodologiei și calendarului consultărilor, (cu termenele depășite!) suntem în momentul în care „propunerile relevante și constructive” produse de dezbaterea publică ar trebui să fie integrate, de către grupul de lucru, în planurile inițiale.
Între timp însă, fostul ministru al educației, D-l Cîmpeanu, în ziua lansării în dezbatere publică a planurilor cadru (23 decembrie 2015), a constituit și un grup „format din (11) specialiști în educație, persoane cu experiență, recunoscute și respectate pentru munca și rezultatele lor, grup care va asigura coordonarea eforturilor și proiectelor privind elaborarea arhitecturii curriculare în învățământul preuniversitar și va veni cu recomandări în ceea ce privește cariera didactică” (sursa). Conform acestei caracterizări avem de a face cu semidocți în educație, cărora li se încredințează confirgurarea sistemului educativ românesc!
Citind Metodologia de elaborare a curriculumului, observăm că ea permite consultarea altor specialiști, dar că ei nu pot avea niciun rol decizional. Variantele de planuri cadru propuse de grupul de „specialiști în educație” (scindat între timp) nu pot fi luate în calcul. Interpretările apărute în presă cu privire la modul în care ar putea arăta planul de învățământ și orarul elevilor (de exemplu aici), bazate pe alte variante de planuri cadru decât cele trei ale grupului de lucru/IȘE sunt simple speculații. Conform Metodologiei, autorii lor nu fac parte din grupul de lucru, sigurul care are dreptul legal să elaboreze planurile.
Desigur că legea trebuie cunoscută și aplicată, așa încât asupra procedurilor de elaborare a planurilor cadru și a etapelor descrise mai sus nu avem prea multe de spus. Ambiguitățile Metodologiei pot fi analizate de experți în domeniul juridic. Vom observa totuși că din comisia de lucru/elaborare – cea mai importantă – fac parte 11 membri: cei mai mulți sunt inspectori din minister, care sunt sau au fost profesori, și (doar!) 3 cercetători din IȘE, experți în Științele Educației. În comisia de validare de 18 membri, cu rol de ”validare științifică” am numărat 6 experți în Științele Educației. Observ că experții care mă interesează sunt în minoritate cel puțin din punct de vedere numeric!… Mai observ că nici paternitatea celor trei planuri cadru nu e clară: au fost elaborate de grupul de lucru, dar sunt puse în dezbatere publică de IȘE; desigur, se poate argumenta că din grupul de lucru au făcut parte specialiștii IȘE, dar cum se explică faptul că ceilalți „experți” din grupul de lucru nu-și asumă responsabilitatea celor trei planuri și?!…
Pentru că mă preocupă problema expertizei celor care generează ori validează științific planurile cadru, voi dezvolta în continuare conceptul de expertiză din perspectiva științelor cogniției.
2. Expertiza – prin prisma teoriei novici-experți
Ce este un expert? Un individ care rezolvă probleme în domeniul său cu o eficiență mai mare decât un novice – un individ cu performanțe modeste în domeniul respectiv. Oriunde apar probleme – de sănătate, de mediu, de rezolvare a unor conflicte, de decizii politice, dar și de alimentare cu apă sau curent electric, de instalare a unui sistem de operare pe computer – sunt chemați experți să le rezolve.
Ce trăsături putem observa la un expert și cum se prezintă ele la un novice? Propunem mai jos trei seturi de caracteristici ale experților, în opoziție cu novicii: cunoștințe, strategii, reflexivitate, așa cum definite ele în literatura de specialitate.
A) Experții dețin și operează cu cunoștințe în domeniul lor; ei studiază mult și în profunzime, asimilează cunoștințe, proceduri și condiții de aplicare a cunoștințelor și procedurilor în situații reale de rezolvare de probleme. Cunoștințele și procedurile experților au câteva proprietăți esențiale: sunt vaste, de complexitate variabilă, de la simple la extrem de complexe/abstracte, sunt organizate cognitiv [1] și sunt activate cu ușurință în situații de rezolvare de probleme. Novicii dețin cunoștințe și proceduri, dar studiază mai puțin, mai superficial, astfel că aceste cunoștințe sunt mai restrânse, mai simple și mai slab organizate cognitiv. Novicii întâmpină dificultăți în accesarea rapidă a cunoștințelor de diverse grade de complexitate, necesare în rezolvarea problemelor.
B) Experții dețin și utilizează strategii de rezolvare a problemelor. Strategia de rezolvare poate fi descrisă ca un mod de a aborda problemele. Experții recunosc elementele importante pe baza cărora își construiesc o reprezentare a problemei[2], conexând cunoștințele și procedurile pe care le dețin cu datele acesteia. Pe baza reprezentării elaborează și pun în act strategia [3] cea mai adecvată de rezolvare. Novicii identifică trăsături de suprafață, construiesc strategii slabe de rezolvare, abordează greșit problemele.
C) Experții reflectează. Ei își pun întrebări despre strategiile de rezolvare alese, se îndoiesc rezonabil de validitatea alegerilor lor; reflectează [4] , metacognitiv, la propriile configurații de cunoștințe și strategii, se adaptează la cerințe, la context, rafinează și ameliorează soluțiile inițiale. Practicarea constantă a reflecției, gândirea critică și flexibilă sunt caracteristici ale unui expert. Novicii ori sunt siguri de cunoștințele lor (puține, cum am arătat mai sus), ori se îndoiesc excesiv de ceea ce știu; reflectează rar și nesistematic asupra nivelului lor de competență, nu trag concluzii din experiențele pe care le traversează, sunt mulțumiți rapid de soluțiile accesibile.
Pentru discuția de față trebuie să mai facem o precizare importantă: expertiza poate fi deținută într-un domeniu de cunoaștere, reflecție și acțiune! Desigur că anumiți experți sunt mai vizibili public, dar acest aspect – popularitatea și expunerea opiniilor lor pe probleme în afara ariei lor de expertiză – nu-i transformă în experți și în acel domeniu! Contrar reprezentărilor comune după care un expert într-un domeniu (de exemplu, în nutriție) se pricepe la orice, expertiza e limitată la un domeniu. Cu cât un domeniu e mai saturat în cunoștințe specifice, cu atât transferul spre alte domenii e mai problematic [5] .
Coordonatele generale ale expertizei expuse mai sus se aplică în cazul experților în domeniul Pedagogie/Științe ale Educației și devin relevante pentru problemele din câmpul educației, așa cum voi arăta mai jos.
3. Trasarea câtorva coordonate ale expertizei în științele educației, relevante pentru problema țintă: elaborarea planurilor cadru pentru învățământul gimnazial.
A) Experții în Științele Educației dețin cunoștințe în domeniul educației care le permit o înțelegere de profunzime a educației pe care le-au dobândit prin studiu, având licențe, masterate, doctorate, chiar studii post-doctorale în Științele Educației. De-a lungul anilor de pregătire au studiat concepte, teorii, proceduri, au analizat și dezbătut politici educaționale și practici educative. Au studiat discipline precum Istoria Pedagogiei, Teoria Educației, Teoria Curriculumului, Teoria Instruirii și a Evaluării, Politici Educaționale, Management Educațional etc. Au aplicat, în practica pedagogică și în predare, cunoștințele și procedurile învățate. Au explorat științific probleme ale educației, cu instrumente și metode de specifice. Dar cunoștințele lor sunt mult mai complexe și vaste: au participat la nenumărate proiecte de cercetare, au acordat expertiză și consultanță. Au studiat și învață continuu. De multe ori, îi învață și pe alții!…
B) Experții în Științele Educației își vor construi cu grijă, răbdare și prudență, din cunoștințe fundamentale și din date concrete relevante (context social, politici educaționale, valori ale timpului și spațiului românesc trecut, actual și de perspectivă), o reprezentare cât mai completă și nuanțată a problemei. Experții în Științele Educației sunt capabili să folosească strategii puternice, deoarece știu cum să „apuce” problemele din educație, în complexitatea lor reală. Un expert în Științele Educației va recunoaște o problemă importantă de elaborare de curriculum, pe care o va articula cu elemente semnificative de politică educațională, cu documente strategice, cu interese ale categoriilor de beneficiari implicate: elevi, profesori, părinți, angajatori, în cadrul și limitele legii.
C) Expertul în Științele Educației este prin excelență o persoană reflexivă. Este conștient de amplitudinea, dar și de limitele competențelor sale, este dispus la dialog și controverse, este critic și autocritic, sensibil la alternative și dispus la cooperare și rezolvări win-win ale problemelor.
Pe aceste coordonate ale expertizei în Științele Educației se pot desprinde anumite concluzii:
Cunoștințele temeinice și variate derivate cel puțin din studierea Filosofiei Educației, Teoriei și Metodologiei Curriculumului, a Politicilor Educaționale și a Psihologiei Educației sunt relevante oferind perspectivă, sens, capacitate de anticipare pentru fenomene complexe și pe durate lungi. Pentru rezolvarea problemei planurilor cadru pentru gimnaziu, strategia unui expert în Științele Educației combină cunoștințe fundamentale și direcțiile de dezvoltare asumate pentru învățământul gimnazial. Expertul în Științele Educației este capabil de reflecție, analiză complexă a variantelor și implicațiilor, colaborare cu alți experți, critică și autocritică.
Și acum, câteva reflecții despre experții folosiți drept consultanți de actualul ministru al Educației, d-l Adrian Curaj:
O analiză sumară a datelor disponibile pe internet despre cei 11 experți înființat de d-l ex-ministrul educației, d-l Cîmpeanu evidențiază câteva lucruri interesante: 7 dintre ei au competențe/expertiză în domeniul matematicii: sunt profesori de matematică sau matematicieni la nivel de liceu sau universitate; majoritatea au experiență managerială, ca directori de școli publice sau private, asociații, dețin ori au deținut funcții administrative. Majoritatea au legătură cu educația din postura de profesori (au fost sau încă sunt și profesori).
Raportat la cele trei criterii de expertiză: cunoștințe, strategii și reflexivitate, experții ministrului Curaj dețin atât cunoștințe, cât și strategii de rezolvare de probleme, dar în alte domenii decât elaborarea curriculumului național! Apoi, chiar dacă nu ne îndoim de capacitățile lor reflexive, ele sunt valoroase când aplicate domeniului lor de expertiză.[6] O explicație a propunerii lor ca experți este că toți împărtășesc, în proporții diferite, o bună prezență în mass-media și pe rețelele de socializare, beneficiind de atenție și de popularitate. Am putea spune că sunt, în varii grade… vedete! Dar nu cu vedete fabricate și vehiculate de mass-media și rețele de socializare se poate face reformă serioasă în educație!
Un comentariu aparte merită calitatea de profesori a acestor experți. A fi profesor înseamnă a fi expert în educație? Desigur că da, pentru că ești pus permanent în situația să rezolvi probleme specifice de predare-învățare-evaluare, iar ca urmare a pregătirii academice deții cunoștințe de specialitate și unele cunoștințe de psihologie și pedagogie, asimilate ca urmare a pregătirii prin modulul pedagogic.
Totuși, sunt aceste cunoștințe potrivite și suficiente pentru a rezolva această problemă: a elabora un plan cadru pentru gimnaziu, o parte din proiectul vital al Noului Curriculum Național?
Răspunsul nostru este negativ.
Concluzii:
1. Pe de o parte, grupului celor 11 experți, înființat de fostul ministru al educației, d-l Cîmpeanu, în paralel cu grupul de lucru nu are bază legală pentru propunerile de plan cadru înaintate, așa cum am arătat la punctul 1.
2. Personalitățile respectabile și demne de admirație pentru realizările lor din grupul d-lui Cîmpeanu au alte domenii de expertiză decât Științele Educației, în particular elaborarea de Curriculum Național. Desigur că pot fi consultați, dar nu dețin expertiza necesară pentru a genera Planul Cadru pentru gimnaziu, parte esențială a Curriculumului Național.
3. Curriculumul Național, planurile cadru pentru gimnaziu trebuie să fie elaborat/evaluat de experții în Pedagogie/Științele Educației, din Universități și din Institutul de Științe ale Educației pentru că, așa cum am argumentat la punctul 3, pe baza teoriei novici-experți (punctul 2), ei dețin cea mai relevantă expertiză pentru elaborarea noilor planuri cadru pentru gimnaziu.
NOTE___
[1] Eylon, B. and Reif, F., (1984), Effects of knowledge organization on task performance. Cognition and Instruction 1(1): 5-44.
[2] Chi, M.T.H., Feltovich, P., Glaser, R. (1981), Categorization and representation of physics problems by experts and novices. Cognitive Science 5(2):121-152.
[3] Thibodeau Hardiman, P., Dufresne, R., and Mestre, J. P., (1989), The relation between problem categorization and problem solving among expert and novices. Memory & Cognition, 17 (5), 627-638.
[4] Ertmer, P., A., Newby, T., J., (1996) The expert learner: Strategic, self-regulated, and reflective. Instructional Science 24: 1-24, 1 Q Kluwer Academic Publishers.
[5] Bransford, J. D., Brown, A. L. and Cocking, R. R., (editors), (2000) How people learn: Brain, Mind, Experience, and School: Expanded Edition, National Academy Press, Washington D.C.
[6] Solomon Marcus, academician, matematician, cu luări de poziție despre educație
Tincuta Apateanu, licențiată și MBA în management, ”o persoană pasionată de educație și filantropie”, președinta asociației Edusfera și a fostei Fundații Dinu Patriciu
Florin Colceag, profesor de matematică, matematician, președinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, descoperitor de copii supradotați, ”antrenor de genii”
Radu Dop, medic chirurg, medicina de urgență
Radu Gologan, profesor de matematică, universitar, pregătește olimpici la matematică
Alexandru Mironov, profesor de matematică, scriitor și politician român, fost ministru al tineretului și sportului
Oana Moraru, profesor, manager școală privată, consultant educațional
Florin Munteanu, inginer, cercetător științific, preocupat de TIC în educație
Marian Stas, expert educațional, profesor de matematici aplicate, preocupat de dezvoltarea personală și profesională a tinerilor
Manuela Prajea, profesoara de matematică, directoare de liceu
Stefan Vlaston, profesor matematică, fost director de liceu, președintele asociației EduCer
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O dezbatere laudabila. Dar purtata numai pe Contributors si doar de cativa nelecuibili, buni sau rai, dar doar caitiva.
Am spus-o de am facut bataturi de la taste: nici o comisie nu va reforma invatamantul! Comisiile discuta ceva ce exista, nu creeaza ceva din nimic.
Un singur specialist ar trebui sa elaboreze o doctrina educationala clara, fezabila si fundamentata atat pe pedagogie cat si pe realitatile romanesti.
Abia apoi, acea doctrina ar trebui pusa in discutia specialistilor, dar numai a celor care au cunostinte si deschidere, nu sunt prea multi dupa cum se vede.
Apoi, foarte repede, planul ar trebui transpus in legi si hotarari de govern, dar la modul concret, nu la nivel de principia.
Un astfel de plan ar trebui sa cupdinda 2 etape:
a) etapa de urgenta, in care masurile sunt paleative, menite doar sa conserve ce se mai poate conserva – ar fi caracterizata de ordine de ministru si de masuri administrative – manuale unice si intarirea inspectiei scoalre ar fi doua masuri super-urgente, alaturi de
indepartarea blocajelor erprezentqate de conducerile universitare formate din impostori spre a se putea lega invatamantul de cerere – cata exista.
b) reforma propriu zisa, caracateirzata de actiunea in parallel asupra cadrelor didactice , parintilor, extracurricularului si structurii institutionale si organizatorice.
Observati ca nu include aici modificarea programei sau a planului cadru, pentru ca asa ceva este complet lipsit de eficienta, este cea ce fac exact cei care nu se pricep: modifica numarul de ore.
Frumos spus.
Ar fi doar o mică problemă: au ”experții” vreo responsabilitate legată de starea actuală proastă a sistemului? au ”experții” vreo legătură cu praticile mafiote din sistem? cu politizarea și corupția din Inspectoratele Școlare de exemplu? cu birocrația excesivă care duce la scăderea calității diactice?
Dacă ”experții” doar ordonă dar nu răspund pentru calitatea rezultatelor atunci de ce aș avea încredere în ”experți”?
O hârtie nu face un expert într-o țară în care în tezele de doctorat și lucrările de grad se plagiază.
Da, despre omul potrivit la locul potrivit ar fi momentul sa ne amintim.
Sunt multe lucruri de laudat in acest articol, dar cred ca mai de folos ar fi criticile. Intru direct in subiect.
Expertii nu au numai caracteristici pozitive. Ati aratat o singura limitare a utilizarii expertului, una de bun simt: un expert este limitat, de regula, la un singur domeniu de expertiza. Are intr-adevar cunostinte peste medie despre toate “mijloacele de productie” utile domeniului sau de expertiza, dar nu este obligatoriu sa fie si un expert in acele mijloace. Este doar un utilizator. Dar nu asta este foarte important, fiind un lucru indeobste cunoscut. Alte lucruri sunt necunoscute sau neglijate. Un expert poate avea dificultati majore in a-si face cunoscute cunostintele, mai putin cei care sunt experti tocmai in …comunicare. Se spune ca expertii au “tacit knowledge”. Mai au probleme privind detaliile care nu au impact major in zona lor de expertiza, ceea ce poate afecta negativ solutiile executive in sistemele complexe . Lucreaza greu cu novicii, fiindu-le greu sa le prezica/estimeze performanta (pentru toate astea: CHI, Michelene TH. Two approaches to the study of experts’ characteristics.The Cambridge handbook of expertise and expert performance, 2006, 21-30.). Si nu trebuie sa uitam ca sunt oameni, nu masini de produs solutii. Daca ne aplecam putin asupra acestor limite, ar rezulta ca prezenta expertilor in speta este doar o conditie necesara, nu insa si suficienta. In ipoteza numarului suficient de experti enumeram cateva probleme: 1) dilema indelung dezbatuta in literatura de specialitate privind alegerea in cazul a doua solutii contradictorii furnizate de experti in acelasi domeniu ; 2) alegerea intre solutia intuitiva al unui expert si o solutie contrara, dar argumentata, a unui non-expert (NB rezultatele in speta se doresc a fi argumentate); 3) manifestari sociale derivate din personalitatea fiecarui expert precum si din interactia dintre expertii grupului. Ca sa nu mai lungim vorba: eficacitatea grupului depinde atat de existenta unor calificari exceptionale privind extragerea solutiilor si medierea conflictelor, cat si de experienta de lucru a grupului. Cu alte cuvinte rezolvarea rapida a unei probleme complexe de catre un grup nou de experti este o simplificare justificata a realitatii doar in cazul in care balanta riscurilor este echilibrata doar prin celeritate. Altfel, este o abordare gresita.
Cateva observatii: 1) Inainte de toate, trebuie stabilit daca profesorul vine la scoala pentru elev sau, dimpotriva, elevul vine la scoala pentru profesor. Nu putem la nesfarsit incerca sa impacam si capra si varza. Asta am facut pana acum si rezultatele nu ne plac. E imposibil ca pe parcursul a zece ani de invatamant obligatoriu sa nu se gaseasca loc pentru tot ce formeaza cultura generala a unui tanar de 16 ani. Poate continuturile obligatorii ar putea fi altfel ordonate, timpul alocat fiecaruia flexibilizat, adaugate mai multe optionale reale (si nu optionale obligatorii cum sunt acum pentru a completa catedrele unor profesori).
2) Da, in principiu, un plan cadru pentru invatamantul gimnazial si liceal ar trebui elaborat, sau macar avizat de experti in stiintele educatiei. Dar nu numai de ei. In aceeasi masura ar trebui consultati profesorii, cei care au si cunostinte psiho-pedagogice si cunostinte stiintifice specifice materiei pe care o predau si cunostinte de metodica predarii si practica la catedra (nu practica predarii la cea/cele mai bune clase doua-patru ore pe saptamana, asa cum au inspectorii scolari sau directorii, ci practica predarii la orice nivel si la orice clasa). Comisia de elaborare a planurilor cadru ar trebui sa fie formata din profesori de toate disciplinele (sau macar ariile curriculare), nu numai din profesori de matematica, din elevi, din cadre universitare si cercetatori de la ISE – nu din inspectori scolari. Inspectoratele scolare ele insele ar trebui reformate si nu ar trebui sa fie ele cele care reformeaza.
3) Ar fi normal ca cei selectati pentru o astfel de sarcina sa nu fie dintre cei deja prea obisnuiti cu relele practici despre care vorbeste un cetatean ( cu al carui comentariu sunt perfect de acord).
4) O asemenea schimbare nu poate fi facuta intr-un timp scurt si in urma unor dezbateri amatoristice si heirupiste (ca tot e la moda acest cuvant).
5) Cineva trebuie sa tina seama si de parerea beneficiarilor, a elevilor. Or, pana acum am inteles ca toate cele patru planuri propuse au fost respinse de elevi. Ei au facut cateva propuneri de bun-simt.
Sintetizand, eroarea consta in a crede ca daca pui mai multi experti la un loc grupul respective va fi mai efficient si mai bun decat un expert luat individual.
Iata si contraargumentele abordarii „grup de experti in acest caz”:
a) Profesorii, prin natura muncii lor, sunt total neobisnuiti sa lucreze in grupuri sau echipe.
b) Exista o deosebire majora intre competneta profesorala si competenta de organizare a invatamantului (chiar daca un specialist in sisteme de educatie trebuie sa fie si professor).
c) In mod special in Romania abordarea „grup de experti” este nepotrivita, romanii fiind individualisti. Mai mult, in scoala nimeni nu invata cum se lucreaza in echipa (exista tehnici de asa ceva, trebuie sa exersezi indelung lucrul in echipa).
d) O doctrina reformatoare este rodul unei gandiri, a unei conceptii ce in mod necesar apartine unui singur creier – speuneti-mi ce mare descoperire a fost vreodata facuta de „un grup de savanti”?
e) Mai apare si confuzia dintre rezolvarea unei problem punctuale (cum ar fi sa spunem continutul disciplinei matematica la clasa a V-a) si rezolvarea unei probleme complexe (cum ar fi exact reforma invatamantului). In mod special tehnocratii sunt dispusi la aceasta eroare pentru ca ei au lucrat mult in grupuri de lucru. Uita insa ca ele erau destinate exact rezolvarii unor chestiuni punctuale. In cazul Comisiei Europene, lucrul colaborativ este condus dupa un mecansim structurat, ceea ce nu e cvazul aici.
===
Iar eroarea fundamental consta in a incerca sa reporiectezi partile fara a sti cum vrei sa arate intregul.
Daca dai unei echipe sa proiecteze separate rotile, motorul, caroseria unei masini s-ar putea sa obtii cele mai bune roti, cel mai bun motor, cele mai bune roti. Dar cu siguranta ca ele nu se vor potribvi intre ele si masina nu va merge niciodata. Este exact acest caz.
O camila este un cal proiectat de o echipa.
In acest caz, cred ca va iesi o meduza.
”Romanii/profesorii nu pot lucra in echipa. Sunt individualisti.” Ba da, pot lucra in echipa cu conditia sa o conduca. (Glumesc.) Ar fi bine sa învețe. Ex nihilo nihil, din nimic – nimic rasare. Multe descoperiri științifice s-au facut într-o echipă extinsă – echipa sau grupul care de-a lungul timpului a studiat și a trudit la aceeasi problema elaborând diverse teorii din care, la un moment dat, o minte sclipitoare a scos ceva nou, revoluționar. (Așa s-a întâmplat cu teoria relativității, de pilda)
Acesti mulți truditori sunt acei profesori din toate ariile curriculare. Ei pot face propuneri, pot elabora planuri, pot da idei. La fel și elevii. La fel și experții științelor educației. Cineva (comisie/persoană/calculator cu program special) le studiaza, le cerne, le pune cap la cap si realizează o ciorna, un draft ce va fi supus unor rafinări ulterioare pâna se ajunge la un rezultat acceptat de majoritatea celor implicați.
E adevarat că , atunci când ne apucăm de așa ceva trebuie să știm exact ce vrem.
Știu, această metodă a pașilor mărunți care inițial îi implica pe cât mai mulți poate fi luată în râs cu ușurință. Dar cred că e mai bună decât nimic. Nu-l putem aștepta la nesfârșit pe salvatorul/reformatorul unui domeniu sau al altuia. În lipsa unei persoane cu viziune, cu autoritate, cu discernamânt care să-și asume toată responsabilitatea unei schimbări de anvergură, se pot face cercetări în școli, pe piața muncii, între specialiști pentru a se putea stabili țelul, obiectivul final, profilul absolventului de zece clase obligatorii care să nu mai aibă sentimentul că a pierdut ceva ani din viață pe băncile școlii și că, abia de acum înainte va trebui să învețe cu adevărat. Ceva asemănător s-a produs în scurta perioadă a ministeriatului dlui. Miclea, dar totul a fost dat uitarii după plecarea acestuia de la minister.
Nu exclud si aceasta metoda a pasilor mici. Doar ca durata sa este atat de mare incat risca sa fie depasita de evolutia naturala a societatii si de fapt sa nu mai ajungem niciodata sa reformam nimic, incremeniti intr-o intarziere (defazare) perpetua.
====
Cat priveste posibilitatea ca o persoana sa „cearna” ceea ce spune in grupuri si sa le armonizeze asta este nefezabil pentru ca persoana respective va pierde un timp urias pentru a scoate toate lucrurile care nu sunt fundamanate pe nimic si apoi pentru a apara aceasta scoatere in fata unor neaveniti.
Asta pentru ca e mult prea raspindit sportul datului cu parerea in Romania.
Si, mai ales pentru ca atunci cand stii foarte putin si se pare ca stii tot si toti ceilalti sunt niste prosti.
Sunt nenumarati impostori in Romania cu acest profil al semidoctului atotstiutor si, din nefericire, multi dintre ei sunt profesori universitari, academicieni, decani, rectori samd.
O, da. E vremea sa intelegem ca este nevoie ca schimbaea sa porneasca de jos in sus. Individualisti? romanii sunt individualisti? am alta „propunere”: o multime majoritara a romanilor reprezinta fostii copii tocilari, care inghiteau ceea ce li se dicta din ceea ce gandisera altii. Apoi asteptau premiul inainte de vacanta mare, in bratele parintilor care isi doreau numai premiul I pentru odraslele lor. Si de unde vrei dumneata acum sa rasara profesori care sa schimbe ceva fara sa fi primit in prealabil ceva gandit de altii? asteapta in continuare sa li se dicteze, ca odinioara de la catedra; cati au fost obisnuiti sa gandeasca altfel decat prin cordonul ombilicat al unei autoritati in materie? Reforma trebuie sa inceapa cu sinele fiecaruia. Da, insa apare un alt impediment: unde scrie ce sa faca ei? proiectele de lectie in care se scrie „profesorul face asa”, iar „elevul raspunde asa” mai pot fi intalnite si astazi. Ca in bancul acela, in care ultima replica este: „si daca nu avem pealabil ce facem, don’doctor?”
cat de cinica poate fi alegerea unui grup de oameni, majoritatea experti in matematica, pentru a modela planul cadru pentru gimnaziu. ma intreb oare cati dintre acestia sunt cu adevarat profesori la gimnaziu, eventual cu norma intreaga? jumatate dintre ei, poate mai putin, poate nici unul. majoritatea n-are apetenta spre umila ocupatie de profesor de gimnaziu, acesti domni si doamne lucreaza de la distanta cu elevii in carne si oase. fac experimente in orb cu subiectii ale caror destine au fost pusi sa le modeleze. sunt curios daca printre expertii de la ISE sau din grupul de lucru exista cineva, unul singur, care sa fie, acum, nu acum 10 ani, profesor la gimnaziu cu norma intreaga?
cei care decid in chestiuni pedagogice nu lucreaza efectiv cu elevii si nu exista lucru mai trist. sau lucreaza de la distanta, ori cu norma redusa la minimum absolut. n-ar fi fost corect ca printre decidentii grupului de lucru sa fie si un profesor de gimnaziu care preda efectiv elevilor, intr-un ritm zilnic daca se poate? oare profesorii universitari au o competenta mai mare decat cei de gimnaziu in practica problemelor cognitive la elevii de 12-14 ani? maestrul marcus iese din aceasta discutie datorita evidentei/ recunoscutei sale competente ce transcende multe domenii de cunoastere.
dar nu era suficient solomon marcus ca reprezentant al matematicii, de ce este flancat de alti experti in acelasi domeniu? oare avea nevoie de sprijin ca nu i s-ar fi auzit vocea? de ce nu exista oameni din celelalte arii curriculare ale planului cadru? cred ca ar fi trebuit cel putin un expert pentru fiecare disciplina din, deocamdata, actualul plan cadru: chimie, biologie, geografie, istorie, romana, arta.
orice decizie de acest fel se plamadeste intr-un grup, este imposibil ca un singur individ sa poata modela un plan cadru. nu vorbim despre o programa scolara, unde un specialist ar putea s-o reformeze de unul singur, ci de un plan cadru, o suma de discipline puse in slujba creativitatii/ adaptabilitatii/ atitudinii generatiei viitoare. poate un matematician, fie el si solomon marcus, sa garanteze reusita, care oricum se va discerne peste multi ani? daca ar fi fost nevoie de vreun universitar cu siguranta acela ar fi trebuit preluat dintr-o facultate de psihologie si stiinte ale educatiei. si nu dintre cei care lucreaza cu „geniiˮ, pentru ca a lucra cu astfel de elevi este foarte frumos si usor pentru orice profesor, de orice disciplina, care isi respecta meseria si are chemare pentru ea, si din care se gasesc aproape la orice scoala generala.
a lucra cu un elev slab si cu apucaturi este mai greu si acolo se vede competenta unui profesor. si marea masa a elevilor este alcatuita nu din genii pregatite de „antrenorii de geniiˮ, ci din elevi mediocrii, si mai mult pentru ei trebuie sa luptam. pentru intreg muntele si nu pentru trei varfuri. printre experti ar fi trebuit un antrenor de elevi mai putin geniali, pentru ca acel profesor stie mai multe decat un „antrenor de geniiˮ in chestiunea finalitatilor educatiei obligatorii a majoritatii elevilor. expertii nu trebuie cautati printre cei care lucreaza doar cu elevii geniali, ci printre cei care lucreaza cu elevi punct.
aveti putintica rabdare, caci profesorul Florian Colceag sustine ideea ca in orice copil exista genialitate, insa ca genialitatea se pierde atunci cand nu este descoperita la timp si valorificata/valorizata, activitate la care se pare ca scoala noastra se pricepe cel mai bine; cel putin asa am inteles eu; competenta au toti copiii, in grade diferite; unii pot ajunge la un inalt grad de competenta, fara sa „atace” performanta (un exemplu care imi vine acum in minte este o alta mare gimnasta a noastra, care imi placea foarte mult – Teodora Ungureanu; imi placea chiar mai mult decat prea-serioasa Nadia Comaneci; ma miram cum de tot iese doar pe locul al II-lea?)
Frumos material, dar al domnului Sdrobis este si mai frumos. Poate oboseala adunata dupa alergatura de peste zi, cu scoala si cu alte mijloace de transport in comun, ori altceva, m-au facut sa nu inteleg mare lucru din ceea ati scris.
Cand am auzit azi la scoala ce aveau de invatat la chimie copiii de la clasa a VII-a am zis – apara si pazeste.
Ati vazut vreodata – decand ati terminat gimnaziul – copiii pe care i-ati luat in clasa a V-a si i-ati dus pana la clasa a VIII-a? La inceput sunt speriati de schimbare, apoi devin entuziasti, sunt exuberanti, unii dintre ei fac progrese mari prin semestrul al II-lea. In clasa a VI-a ii mai tine un pic, pana cand incep sa aiba mai mult de invatat la fizica, iar in clasa a VII-a sunt cam ca pinguinul acela inaltut care ajunge intr-un parc zoo – devin apatici. Prin clasa a VIII-a incep sa accepte dresajul in vederea evaluarii nationale: matematica „la greu”, precum la primar, pe vremea in care orele de educatie fizica erau alocate tot citirii si matematicii. Isi mai aminteste cineva cati ani au fost necesari ca lumea „sa se sesizeze”ca elevii nu (prea) faceau educatie fizica? s.a.m.d., s.a., etc..
cele mai frumoase ore pe care le am (la clasa a VIII-a) cu ei sunt acelea in care le dau impresia ca au posibilitatea sa aleaga (pentru ca eu dinainte am planul ‘a’ si planul ‘b’) – asa ca am incredere in cadrul pe care l-ar fi formulat elevii
Inspectoratele? una zic, alta fac si alta gandesc. In majoritatea acestor locuri s-a revenit la practicile anterioare lui ’89: concursul are loc azi, dar postul este ocupat de ieri
Inspectoratele numesc – fara discernamant – oameni „adusi” de cate un primar care a castigat in alegeri; ce concurs? e nevoie doar de tupeu si e nevoie sa-ti doresti amarnic sa fii sef;
am incredere in ceea ce spune si scrie domnul profesor Solomon Marcus si nu de ieri, de azi, ci de prin 1979 – referitor la Educatie si la Scoala;
ce-o fi asa de greu sa facem lucrurile altfel? pai este , fiindca tot ce incape pe mana romanului devine precum coliva cu bomboane
Stimati confrati, ce-ar fi daca:
– am arunca noi peste bord mai intai minciuna cu unitatile de invatare (mai ales ca s-a ajuns pana intr-acolo ca ele sa fie prezentate la inceputul anului, cu excesiva harnicie, chiar inainte de a fi cunoscut elevii de la clasa)
– am gandi altfel si in alti termeni planificarea materiei – despre care nimeni sau aproape nimeni nu mai stie ca este orientativa, de sugestie
– am citi cu mare atentie programa la fiecare inceput de an si apoi la fiecare sfarsit de saptamana si ori de cate ori este nevoie
eu am impresia ca planificarea exacerbata face ca programa sa para incarcata – functionam de prea multa vreme cu deviza paguboasa „de ce simplu, cand se poate complicat”
eu cred ca in felul acesta s-ar castiga mai mult pe taramul creativitatii despre care se vorbeste ca despre un mare absent; o lista cu exemple de buna practica ar fi mult mai folositoare pentru toata lumea; cu conditia de a fi alocate mai multe cursurilor practice pentru cei care (mai) vor sa devina profesori
ce parere aveti?
Din pacate, fara munca nu se poate.
Cand in invatamnt 10% muncesc si 90% dau din coate pentru diverse alte obiective, e cam greu sa crezi ca mai sunt folosite astfel de lucruri banale pentru orice cadru didactic de bun simt – cum ar fi planificarea ca instrument de lucru, nu ca un dosar urias cu cuvinte insirate si nici ca o ilustra absenta, hartie pierduta intr-un sertar.
Marele absent al educatiei in Romania este caracterul omului. Indopati cu cunostinte stupide, torturati cu meditatii, impinsi din stanga in dreapta de manuale stupide si de o docimologie inspirata de Inchizitie, elevii ajung rapid adulti handicapati din punct de veder al caracterului: personae fara cuvant, mincinosi, puturosi, ascunsi, individualisti. Pentru ca au fost invatati ca „numai banul conteaa’, ca „trebuie sa rupi cartea si sa iei examenele” samd.
Lipsiti de caracter, cu exceptia celor penru care un professor aproape sfant si-a rupt din timp si energie sa-i invete ca trebuie sa mai ai si character, nu doar cunostinte sau a celor penru care familia a rezistat ca ultim bastion moral, romanii ajung sa ocupe diverse functii si pozitii sociale. In care sunt doar ei pentru ei. E trist peste tot, dar in mod special e trist cand astfel de rebuturi (nu din vina lor) ajung cadre didactice. Atunci micimea umana se replica ingrozitor, cu numarul de elevi din clasa si striveste cele cateva cadre didactice care mai cred in necesitatea educatiei morale.
Culmea e ca unii cred ca problema educatiei morale ar putea fi rezolvata printr-o … disciplina a educatiei morale! (sau religioasa). Ca si cum ai putea sa iei 4 sau 10 la „materia” harnicie sau altruism.
De aceea spun: nu asteptati aghiasma de la necuratul!
Metodologia de elaborare a planurlor cadru este o sublime insiruire de formalitati. Daca e buna sau rea, habar nu am. Dar nu tine loc de viziune. Degeaba stii „cum” daca nu stii nici ce si nici – dele mai imortaant: de ce, in ce scop.
Haideti sa haidem, daca nu stam sa sedem :-).
Ca sa nu mai zic de auto-satisfactia „consultatrii publice”!! Nu ca ar fi rea, dar e iluzori sa te astepti sa primesti comentarii prea multe si concldente daca publici un plan cadru in ziar (fie el si on-line). E bine sa fie publicat, dar in asta ar trebui sa fie inspotit de intrebari d consultare si impartit consultarea in sectiune pentru pulic si sectiune pentru specialisti.
Dar chestia asta nu se face vad nici cu guvernul de tehnocrati. Daca nici astia nu inteleg cum se face o consultare publica, atunci cine sa mai stie, portarii de la minister?!
* public… :-)
Foarte bine si corect punctate nevoia de expertiza si faptul ca expertii sunt in realitate minoritari si nu prea au decizia in mainile lor.
Totusi, poate ar trebui sa discutam si despre nivelul real de expertiza al expertilor ISE si nu numai. Cat de bine se incadreaza in profilul descris de dvs.? Asta nu inseamna ca pot fi inlocuiti cu urechisti. Nici pe departe!
Iar in ceea ce priveste expertiza si expertii din facultatile si departamentele de profil, unde au fost si unde sunt acesti experti si ce au produs ei relevant pana acum in spatiul public? Daca ei exista, de ce nu se manifesta? Sau dezastrul din educatie este doar o impresie si o intelegere gresita a realitatii facuta de nespecialisti!