vineri, martie 5, 2021

Experimentul Nicuşor Dan

La alegerile pentru primăria Bucureştiului, un candidat independent a obţinut peste şaizeci şi cinci de mii de voturi. Este pentru prima oară când un om fără nici un sprijin din partea vreunei reţele, instituţii, partid, organizaţii ori grupări, fără nici o legătură ocultă cu indiferent ce sau cine, a reuşit afirmarea electorală, adunând un număr de sufragii superior celui cu care sunt unşi îndeobşte primarii, deputaţii, senatorii sau preşedinţii judeţeni.

Impresionează modul simplu şi direct în care, pornind de la iniţiativa privată a unei candidaturi, Nicuşor Dan a parcurs etapele electorale, strângând un mare număr de semnături pentru depunerea candidaturii, colectând fonduri în modul cel mai transparent, făcând campanie electorală şi în final întrunind aproape o zecime din voturile exprimate. Totul s-a desfăşurat într-un flux firesc, fără hiatusuri, obscurităţi sau tăceri suspecte, dar şi fără retorică bombastică, gesticulaţie patetică, grandilocvenţă. A fost un adevărat model de acţiune civică, condus cu decenţă şi demnitate, în primul rând însă, un exemplu despre modul cum fundamentul democraţiei – alegerile – poate fi pus în slujba cetăţenilor.

Experimentul Nicuşor Dan ne-a oferit o lecţie de care avem mare nevoie tocmai în aceste momente, confirmânu-ne că democraţia totuşi există şi funcţionează, dar că depinde de noi să-i folosim posibilităţile.

Oameni, cât să umple două mari stadioane româneşti, au ţinut să transmită la urne mesajul lor de solidaritate cu un anume proiect de viaţă, cu modelul occidental al decenţei, corectitudinii şi respectului, dincolo de etichete ideologice. Mesajul a ajuns şi-şi face efectul: acum ştim că există 10% din populaţie dispuse să intervină activ în procesul electoral, nu de dragul sau de urâtul vreunui candidat, nu din interes material direct şi nici din frustrări şi speranţe dezorientate, ci pentru a exprima valori şi principii.

Cel mai mare câştig al acestor alegeri este afirmarea electorală a celor care votează „din principiu“ pentru anumite valori, chiar şi atunci când votul lor n-are şanse de materializare politică. O asemenea minoritate este primejdioasă pentru clasa politică, pentru că greu manipulabilă prin promisiuni, semănarea urii, a fricii, prin mituire ori zăpăcire televizată. Pentru ingineriile electorale ce stau să se nască, va fi dificilă captarea acestor 10% în lipsa unui proiect politic consistent, or, tocmai consistenţa lipseşte partidelor şi mişcărilor noastre politice prezente şi, e de temut, viitoare.

Puternicul mesaj al celor şazeci şi cinci de mii de alegători nu ar fi devenit însă posibil fără pasiunea şi abnegaţia celor câteva sute de susţinători activi ai campaniei, cei care au dat viaţă proiectului electoral. Eficienţa neobişnuită a echipei de campanie s-a datorat caracterului autentic benevol, bazat pe convingeri puternice, solidaritate şi generozitate al acţiunii oamenilor de acolo. Pentru tehnologii politici, o veste proastă: nici cei mai scumpi experţi şi nici cea mai numeroasă infanterie închiriată cu ora, de lipitori de afişe şi distribuitori de tigăi, nu pot rivaliza cu impactul electoral al unei mâini de susţinători autentici.

Şi din acest punct de vedere, experimentul Nicuşor Dan deschide noi perspective: golemii de voturi ai partidelor s-ar putea vedea concuraţi de mici echipe de simpatizanţi veritabili, oameni reali. Aritmetica este pe cât de simplă, pe atât de îngrijorătoare pentru partide: una, cel mult două sute de susţinători autentici sunt suficiente pentru a intra în aproape toate locuinţele unui colegiu electoral, discutând direct cu alegătorii, privindu-i în ochi, transmiţându-le emoţia, entuziasmul şi convingerea lor. Ceva ce banii nu pot cumpăra.

Chiar şi-n eventualitatea noului sistem electoral, menit să feudalizeze reprezentarea parlamentară, nu este exclusă apariţia unor candidaţi din afara sistemului, capabili să creeze şi motiveze excelente echipe electorale. Desigur, investirea de fonduri considerabile în profesionişti şi mită electorală este mult mai lesnicioasă decât generarea de conţinuturi apte să producă acea vibraţie aducătoare de sprijinitori autentici. Este însă de presupus că şi metoda echipelor electorale de entuziaşti va fi încercată, din nefericire nu întotdeanuna de către lideri oneşti. Pe fondul crizei de încredere şi dezorientării, dincolo de ce s-a putut deja capta cu televiziunile poporului, manipulatorii, şamanii politici şi vânătorii de naivi specializaţi pe categoriile educate vor încerca să profite de instrumentul electoral al echipelor de entuziaşti.

Elementul pivotal l-a constituit, evident, Nicuşor Dan. Personaj atipic, aproape exotic în peisajul românesc, dar căruia nu i se pot contesta nici consistenţa nici integritatea, Nicuşor Dan a iniţiat, construit şi promovat un proiect de administrare urbană pe care minoritatea „celor 10%“ l-a înţeles la justa sa valoare, adică drept o opţiune de viaţă civilizată, după un model modern şi european, onorându-l la urne.

Punctul de inflexiune a intervenit odată cu ratarea calificării în Consiliul General al Bucureştiului. Eşecul se datorează unei opţiuni tactice deliberate, aceea de a nu sublinia dubla candidatură, atât la Primăria capitalei cât şi pentru Consiliul General. Lipsiţi de o informare explicită asupra necesităţii dublului vot în favoarea lui Nicuşor Dan, mai mult de jumătate dintre alegătorii săi au omis să-l voteze pentru Consiliul General. Strategii campaniei îşi vor fi închipuit că îndemnul explicit pentru votarea lui Nicuşor Dan drept consilier ar putea fi interpretat ca recunoaştere implicită a lipsei şanselor pentru candidatura de primar, influenţând negativ votul pentru aceasta. Candidatura „de rezervă“ a fost subestimată, considerată sub nivelul ţelurilor campaniei, realizabilă oricum prin efectul de halou al votului pentru primarul general. Comportamenul electoral concret al maselor votante i-a învăţat altceva.

Deşi datorată unei erori de apreciere aproape tehnice, aparent minore, ratarea Consiliului General trădează un anume deficit de realism şi modestie. Ea retrogradează drastic întregul demers, dezamăgind zeci de mii de alegători de bună credinţă, ba chiar un public mai larg, care ar fi aşteptat de la un Nicuşor Dan consilier general confirmarea prin acţiune concretă a promisiunilor politice, morale şi administrative din campanie.

Se confirmă şi în acest caz, cum valoarea personală, consistenţa, integritatea şi bunele intenţii nu sunt de ajuns în politică, dacă nu sunt dublate de mai lumeştile virtuţi ale empatiei, flexibilităţii şi intuiţiei bunului simţ comun. Nu devine mare servitor public cine vrea: trebuie să ştii simţi mulţimea.

Cu ratarea intrării în consiliul municipal, experimentul Nicuşor Dan ia sfârşit, nu şi învăţămintele sale.

Peste concluziile ce le vor fi tras oricum protagoniştii, experimentul a lansat ideea campaniei bazată pe echipe de voluntari entuziaşti, implicaţi etic şi emoţional. Înainte de toate însă, s-a eliberat un puternic mesaj pozitiv: votul celor 65.000 nu a fost în zadar. El probează în mod spectaculos existenţa unei minorităţi semnificative purtătoare a unui proiect de civilizaţie de inspiraţie occidentală. Ştim acum că pe piaţa politică există în această direcţie o cerere de cel puţin 8-10%, pentru care nu există ofertă.

Vestea proastă pentru partide este că această cerere ţinteşte o ofertă a cărei calitate şi consistenţă, partidele, de faţă şi viitoare, nu o pot atinge. Cei 8-10%, care ar putea deveni prin iradiere chiar 15%, sunt o minoritate activă, informată şi educată, cu o semnificaţie calitativă ce-i depăşeste ponderea. Ei formează un segment pretenţios, focalizat pe soluţii concrete, raţionale şi realizabile ale problemelor de subdezvoltare, rea organizare şi corupţie, or, astfel de soluţii sunt strict incompatibile cu clasa noastră politică.

Vestea proastă pentru „cei 10%“ este că tot aşteptând şi căutând, riscă să alunece spre nedorite compromisuri, înşelându-se ori lăsându-se pacăliţi. Timpul nu-i departe când pe piaţa politică vor apărea oferte dubioase împachetate în ambalajul bunelor intenţii, entuziasmului ori competenţei, deghizate în mişcări spontane, de jos în sus.

O cale bună este sugerată tot de experimentul politic ce tocmai s-a încheiat: apariţia unor iniţiative locale, sub forma candidaturilor independente ale unor personalităţi sprijinite direct din comunităţile lor, eventual coordonate democratic la nivel naţional pe baza unei platforme minimale de obiective şi principii.

Deocamdată să reţinem ceea ce este de reţinut: nu există lecţie şi mesaj mai puternic împotriva defetismului politic, resemnării, apatiei şi dezinteresului decât votul celor 65.000 în favoarea unui proiect de civilizaţie care să ne scoată din alternanţa jafului transpartinic.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Permiteti-mi sa nu cred in acele „doar” 4,7 procente, sau cat o mai fi fost la final. Dar cum nu am dovezi, ma opresc aici.

    • L-am votat dupa ce am aflat atatea lucruri deosebite despre el si dupa ce am vazut cate persoane publice competente din Capitala l-au sustinut. Chiar face diferenta in fata tuturor celor care dau zahar, ulei, umbrele, sepci, telefoane mobile etc pentru a mai pune mana pe cateva procente. Pacat ca multi din cei care voteaza sunt oameni batrani, care sunt foarte usor influentabili …

  2. Excelenta analiza. Sa speram ca Nicusor Dan va reveni si va reusi sa capitalizeze, cumva, tot suportul asta emotional si de capital social enorm, masa critica despre care s-a tot vorbit. E o greseala sa alunece complet in paradigma anti-sistem, de candidat atipic, asa-zis ”fara charisma”. Cati lideri politici charismatici are Romania?! Nu despre asta e vorba, ci despre impactul pe care o singur om l-a avut intr-o perioada extrem de scurta asupra segmentului cel mai educat si mai cosmopolit din populatia Bucurestiului. E un atu enorm!

  3. un doctor face la o operatie cat amicul nostru din zece salarii! saracu nu are nici sotie! voi il ridicati in slavi si apecierea reala se duce in alte parti! :))

  4. Dupa parerea mea, punctul de inflexiune al experimentului semnaleaza ca in mintea [i]multimii[/i] exista a priori o disjunctie intre [b]boss[/b] si [b]consigliere[/b].

  5. Asa este dar la capitolul eficienta si anticipatie ND a picat. nu pica daca reusea ceva de care se pare ca nu a fost constient si anume sa aiba si pentru candidatura la consiliu macar tot atatea voturi ca la primarie si era consilier. Adica lozinca sa trebuia sa fie :votati-ma la primarie si poate reusinm dar daca ma votati la consiliu acolo reusim sigur.

    Dar asta este> Mai ne trebuie, mai ne trebuie….

  6. Votul pentru Nicușor Dan sau cum schimbăm clasa politică

    Votul pentru Nicușor Dan la ultimele alegeri locale din București a stârnit multe discuții și speranțe, bucurie că iată ”ne putem solidariza”, dar și o dezamăgire la final. Pentru că, așa cum s-a anunțat, Nicușor Dan a obținut un scor important – aproape 9% din voturile pentru primar general, fără însă a putea obține și un loc de consilier, deoarece nu a adunat 5% din voturi pentru această funcție. În final, atunci când a mulțumit susținătorilor săi, candidatul și/a asumat propria responsabilitate pentru acest rezultat, spunând ca a greșit pentru că nu a fost destul de explicit în privința candidaturii sale la Consiliul General. Dar în realitate, principalii autori ai eșecului, ai ”gafei politice”, au fost o bună parte din proprii săi susținători.
    Cei care l-au susținut pe Nicușor Dan au fost catalogați fie ca ”implicați” și ”idealiști”, fie ca ”oameni ai concretului – dezideologizați”. Mulți dintre cei care l/au susținut au dorit ca prin votul lor ”să lovească în fățărnicia și mincinoasa clasă politică ce conduce treburile obștii din 90 încoace” cum se exprima pe un blog unul dintre susținători, recunoscând că ”și-a petrecut multe ore de muncă pentru acest candidat, impreuna cu oameni mai tineri, adevarati hipsteri, tineri sau mai putin tineri profesionisti din toate mediile sociale existente in Romania”. Și totuși, acești ”profesioniști”, ”hipsteri”, ”tineri sau mai puțin tineri” s-au dovedit lipsiți de cea mai elementară cultură politică. Mai întâi pentru că nu au conștientizat că lupta reală se duce pentru un loc de consilier (într-o primă etapă necesară) și nicidecum pentru fotoliul de primar, imposibil de obținut când pleci din pozitia din care a plecat Nicușor Dan. În al doilea rând, nu au cunoscut prevederile legii electotrale și probabil au supraestimat posibilitățile unui candidat independent de a obține un loc de consilier.
    Un comentator (bloger) politic anonim a estimat că voturile susținătorilor lui N D s-au risipit la consilieri către partide ecologiste (lipsite și acestea deșanse reale – peste o treime dintre susținătorii care și/au schimbat obțiunea pe buletinul pentru consilieri), pentru Partidul lui Dan Diaconescu (!?) – cam o treime și către USL – restul. Iată deci o eterogenitate de opțiuni care a subminat succesul normal pe care N D ar fi putut să îl repurteze în final.
    Iată deci că nu este suficient să vrei să schimbi clasa politică. Mai trebuie să știi și cum să o faci. Iar ”tinerii și mai puțin tinerii” bucureșteni au ratat să pornească cu dreptul în demersul lor, din pură neștiință poltică. Dacă mai adugăm la aceasta și situația relatată de presa de la Iași unde mai mulți votanți au trecut pe buletinele lor de vot numele aceluiași ND, dând dovadă de un adevărat ”analfabetism politic” putem concluziona un îndemn pentru cei care nu sunt mulțumiți de actualii politicieni și vor să-i înlocuiască cu alții diferiți: dați dovadă de mai multă modestie, mai puțină superficialitate și cunoștințe mai temeinice în domeniul democrației care este guvernată de câteva legi nu chiar atât de complicate dar care trebuie cunoscute. Altfel ne vom mulțumi în continuare să scriem pe bloguri, pe site-uri de socializare, eventual să ieșim în stradă cu diverse ocazii dar până la urmă nu vom reuși să schimbăm nimic, iar vechea clasă poltică ne va râde în nas de pe aceleași fotolii ale Consiliului General sau ale Parlamentului pe care le ocupă de mai bine de douăzeci de ani încoace.

    PS
    Salutari lui R Lalu de la un fost coleg e facultate

Lasă un răspuns la Mitulescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Rasvan Lalu
Rasvan Lalu
sociolog, cercet. st.(München), dr.(Kassel) doc.(Jena)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, Marire si decadere cartografiaza istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondata aspiratia omenirii pentru putere si este urmarita evolutia impulsului imperial de la directa agresiune militara a imperiilor antice la subtila, dar ampla influenta culturala a superputerilor de azi.

Paul Strathern este autorul a numeroase lucrari de stiinta, istorie, filosofie si literatura, inclusiv al colectiilor Philosophers in 90 Minutes si The Big Idea: Scientists Who Changed the World.

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro

Top articole

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Societățile și conectorii

Este evident că populația multor țări a devenit din ce în ce mai fragmentată, inclusiv din punct de vedere politic, social și...

Aterizarea forţată a unui avion de pasageri Il-18 în Cipru şi fenomenul globalizării (24 februarie 1962)

Când se mai întâmplă să citesc studii privind globalizarea şi despre zgomotoşii critici ai acestui fenomen, gândul îmi zboară către un incident...

Lumea, America, Waze și BigTech

Nu doar comportamentul agresiv și arogant al oligopolurilor digitale, impactul lor politic și social ci și atmosfera generală din interiorul acestora marcată...

Suveranitatea economică: între sloganuri și realități

În discursurile unor politicieni și în scrierile unor jurnaliști și economiști români, este prezent adesea sloganul suveranității economice. Concepția economică exprimată de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.