Facebook-ul este piața publică, forumul, agora. În această paradigmă el se înscrie în seria dispozitivelor de punere în scenă a democrației. Piața publică – după explicația lui Mihail Bahtin a cărui lucrare despre opera lui Francois Rabelais și cultura populară în Evul Mediul și Renaștere (trad.ro. 1970) a făcut o lungă carieră în domeniul studiilor culturale – este locul unde se manifestă aspectul oficial și cel carnavalesc festiv, precum și spațiul unde cele două se confruntă. Excesiv, proteic, ambivalent și contestatar discursul de carnaval se opune Puterii și osificării sale pretențioase și represive. Considerată a doua viață a poporului ea este festivă, celebrativă și ia în derâdere ceea ce este serios; ea distruge și apoi creează. Râmâne de explicat cum lucrarea lui Bahtin a fost tipărită în Uniunea sovietică în perioada stalinistă și apoi în România în plină perioadă ceaușistă deși intenția ei manifestă a fost de a susține ideea că semnificația unei epoci și a evenimentelor istoriei nu ne sunt dezvăluite decât dacă urmărim scenele de masă. Dacă suntem surzi la acest „cor popular” care râde în piața publică nu putem înțelege drama istoriei în întregul ei; ultimul cuvânt aparține poporului. Întotdeauna a existat o piață publică unde poporul râdea și care îi părea un coșmar Impostorului (p. 224/ 253). Mai devreme sau mai târziu cuvintele lui Bahtin au fost profetice atât pentru înțelegerea contextului revoluției franceze cât și pentru revoluția română. Dacă manifestarea publică din piață din 1989 a fost evidentă și mediatizată totuși ea, în subteran, nu a încetat, nici înainte nici după, să ia în derâdere sperietoarea puterii. Ea a circulat în permanență în afara circuitului oficial (scris sau televizat) ca un flux online verbal (bancuri, rumori, anecdote).
Carnavalul nu este însă un fenomen de cultură populară ușor de definit și clasificat. El este polimorf, eclectic, ambivalent (conține afirmația și contrariul într-o singură entitate), grotesc, euoforic, spectacular, excesiv, spectacular, violent și, constant, scapă de vreo cenzură ierarhică. El nu afirmă și nu are un discurs coerent articulat fiind caleidoscopic. Desori oral el poate fi negat sub forma „nu eu am spus asta”. În interiorul carnavalului participantul este și spectator și actor deopotrivă. El comentează și e auzit, dar și afirmă fiind ascultat ori ignorat. Fiecare participant e liber să asculte sau să încuviințeze fără a fi identificat de către altcineva (carnavalul e deseori identificat cu ceremonialurile cu măști). Carnavalul poate devia foarte ușor în revoltă. Fără a mai lungi excursul se poate menționa caracterul carnavalesc al revoluției române din 1989. În tradițiile festiv populare românești tinerii, în perioda de carnaval, puteau să ia în derâdere defectele altora fără pedeapsă.
Facebook are și el trăsăturile carnavalului căci cultura populară și-a găsit refugiul în acest spațiu media. Se spune deseori în literatura de analiză a Facebook-ului că acesta este un spațiu de supraveghere, de conformitate și de autocenzură. El ar fi și un spațiu extrem de supravegheat de către Putere prin instituțiile informative specializate. Dar este deasemenea adevărat faptul că în Facebook sau pe YouTube toți participanții supraveghează o rețea mai mult sau mai puțin extinsă. Pe Facebook poți explora diferite aspecte ale unui subiect sau ale unui obiect și ești stimulat să o faci; să nu accepți doar o singură versiune a faptelor. Totodată însă expresia e liberă, dar, în același timp, e considerată din capul locului ca fiind parțială. În contrast cu lectura unui text (carte, articol, email) sau a unei emisiuni tv lectura mesajelor de tip Facebook nu este continuă ci multiplă, în rețea sau multi-canal. Mesajul Facebook e multiplu, fragmentat (de tip torrent), caleidoscopic, niciodată final sau conclusiv, ci în desfășurare multi-canal continuă. El nu are un autor ci un autor multiplu, viu, rapid și compus dintr-o masă de fragmente legate doar radial.
Pe Facebook ca și pe YouTube poți adopta o identitate falsă (o mască). Oricum, în paranteză fie spus, devine o regulă de civilitate de a avea garantată impunitatea avatarului tău de pe web. Angajatorii se feresc să recunoască la interviul de angajare că ți-au verificat opiniile și acțiunile de pe web. Web-ul pare să fie o zonă publică cu trăsături de intimitate și de spațiu privat. Facebook este a doua viață în care individul din ce în ce învață să se exprime sub cauțiunea avatarului virtual. Pe de altă parte a identifica și pedepsi libera expresie a unui individ devine greu de obținut de către regimurile totalitare iar dacă o fac pe ascuns (departe de ochii lumii din spațiul popular virtual) e din ce în ce mai greu de a evita răspândirea informației. Altfel spus se aplică expresia: „dai într’unu, țipă doi !”. Și apoi supravegherea a ceea ce citește un individ e din ce în ce mai greu de făcut. Ar trebui un agent pentru fiecare utilizator. Fiecare utilizator are un avatar și poate accesa netul dintr-o multitudine de terminale care, ele, nu pot oferi decât o adresă IP.
Sistemele televizate unde poți controla eficient și economic dispozitivul de producție a mesajului dat fiind că ai un număr restrâns de emițători într-un singur studio nu mai poate face față Facebook-ului. Mesajul televizat – orchestrat cu grijă – se poate disemina pe un număr exponențial de terminale (televizorul) ale unor indivizi captivi spectacolului, costă puțin și nu suferă răspuns din partea audienței pasive. Falsa interacțiune cu „persoane” din afara studioului este regizată și pusă în scenă. Ea face parte din indicii de autenticitate ai discursului televizual. Facebook-ul nu are un singur emițător și, pe de altă parte, poți comuta de la un „canal” la altul extrem de rapid. Desigur că există pericolul de a-ți forma o rețea strict din cei care sunt oglinda părerilor tale. În mare parte da, așa este, dar, totuși, fiecare își păstrează o fereastră către cei care nu gândesc acum ca și ei. Totodată Facebook prezintă – sintetic vorbind – informația necomentată, deseori pusă la dispoziția evaluării sale de către ansamblul utilizatorilor. În timp evaluarea se formează și poți distinge dezinformarea de informație.
Facebook a provocat o surpriză neplăcută în regimurile autoritare din zona mediteranei. Ghaddafi, Mubarak, Yanucovici ori Assad au plătit prețul. China încearcă să obstrucționeze accesul la situri web. Corea de nord s-a exclus din web. Rusia vorbește de teoria conspirației iar Viktor încearcă să taxeze activitatea de dialog. Facebook nu poate fi controlat în zona conținutului său.
Pe Facebook nu poți introduce leaderi de opinie falși căci mai devreme sau mai târziu ei sunt demascați și evitați. Sunt ignorați. La televizor poți spune o minciună unui grup de oameni aflați în celule încapsulate care nu pot comunica între ei. În Facebook îți expui mesajul unui grup anonim de oameni care imediat, fără ca să poți controla, să vezi sau să auzi, vor comunica între ei și vor evalua mesajul. Facebook pare o mașină care permanent evaluează gradul de autenticitate al mesajului. Strategiile de evaluare evoluează căci, de exemplu, dacă like-urile pe anunțuri sponsorizate pot părea la o primă vedere un indice de persuasiune în urma ideii că majoritatea are întotdeauna dreptate, ele rămân pentru cei care navighează în spațiul virtual social doar un indice de verificat. Mai sunt și alte aspecte ale obiectului care trebuie verificate și evaluatte. Like-urile pot fi traficate. Nu există lectură mecanică și nici o persuasiune automată.
Există leaderi de opinie profesioniști a căror identitate din viața reală este cunoscută și o parte din aceștia sunt și experți ai stilului convingător. E o misiune imposibilă să construiești peste noapte buni scriitori și să introduci în sistem leaderi de opinie convingători falși. Stilul anost îi poate elimina din joc.
Pe de altă parte Facebook este viral, contagios și produce infecții fulgurante care se răspândesc exponențial pentru că intră în rezonanță cu aspecte mentale personale. Pe scurt o serie de individualități suferă experiențe de viață similare și obțin o stare mentală și de credințe similare (altfel exprimat au gânduri pe care nu le poate citi cineva aflat în afară). Pe Facebook testezi dacă acest set de opinii și credințe personale, inaccesibile vreunei cenzuri ori control, sunt în acord cu o parte din mesajele pe care le găsești. Mai pe scurt, dacă cineva te enervează la televizor, dar nu poți formula decât o impresie greu de explicat verbal, atunci verifici dacă nu cumva cineva de pe net nu o face mai bine și nu dă semnele că a recunoscut acel ceva care te irită. E suficient să constați că Ponta e iritant și că minte (ca să dăm un exemplu litotic) și apoi să verifici prin Facebook dacă nu cumva și alții au reacționat. Ideea este că nu e nevoie de o formulă diagnostic explicită ori savantă ci de o reacție similară verbală sau nonverbală. Spus altfel, din nou, dacă remarci că acest animal care se află în fața ta a cărui categorie nu o recunoști dă din coadă și apoi descoperi pe net că mai și latră ori dă târcoale atunci poți fi sigur că ai în fața ta un câine și nu un pește. În cele din urmă Ponta a făcut un exces explicativ suspect care nu lasă loc atitudinii interpretative a audienței; de fapt, încearcă permanent să acopere orice părere diferită, s-o sufoce prin explicații excesiv detaliate. Iohannis a permis să fie un receptacol pentru o investiție de credințe și emoții; de fapt, a ascultat.
Dintre comentatorii fenomenului care astăzi a ajuns și la noi la suprafață (în 2012 nu și-a definit mai bine ținta și nici nu s-a transportat în piața publică) doar Valeriu Turcan i-a acordat importanța cuvenită în recentele sale comentarii. Pentru el Facebook este un fenomen fundamental pentru viața socială și nu un simplu canal media care poate fi controlat și manipulat.
Am auzit ideea că PSD-ul va acorda Facebook-ului mai multă atenție pe viitor pentru propagandă și marketing electoral. O poate face doar într-un singur sens: punându-se în rezonanță cu dorințele și credințele poporului (mai din vreme). Pe Facebook îți poți acoperi identitatea și adevăratele intenții – toată lumea poate fi sub acoperire -, dar nu îți poți masca multă vreme autenticitatea ideilor exprimate.
Oamenii nu trebuie sa depinda de retele sociale unde datele lor private nu sunt in siguranta si pot fi accesate la cerere de terti.
Oamenii trebuie sa continue sa se organizeze folosind online-ul ca mediu. Online-ul, in forma lui actuala, ofera posibilitatr de creare facila de platforme de guvernare participativa a tuturor membrilor societatii, fara cenzura, cu posibilitatea crearii de retele de incredere libere care nu depind de terti si bazate pe software liber, inclusiv posibilitatea de tranzactionare a bunurilor in monede online.
Oamenii sunt in momentul istoric in care isi pot lua libertatea inapoi.