În topul de excelență Shanghai al primelor 1000 de universități din lume comunicat în 2020 din România a mai rămas o singură universitate, Babeș-Bolyai – Cluj-Napoca. Dintre cele 27 de țări ale Uniunii Europene numai trei mai au capitale fără nici o universitate în acest clasament: Bulgaria, Letonia și Malta. În acest context se pune problema idenficării factorilor care ar putea cauza această situație și asupra cărora se poate acționa strategic la scară națională.
Este rezonabil să credem că mărimea populației unei țări, indicatori legați de PIB și alocarea resurselor către educație ar putea să influențeze numărul de universități performante dintr-o țară. În tabelul 1 sunt sintetizate valorile câtorava astfel de variabile.
Tabelul 1 Variabile selectate pentru analiză și sursele datelor. Sh Country și Sh Capital se referă la numărul de universități din top în țară și în capitala țării. Pop trend se referă la tendința de creștere sau scădere a populației în 2020 față de 2019.
Aici tabelul 1
Inspectarea preliminară a distribuției valorilor variabilelor a condus la decizia de transformare logaritmică a unor dintre valori cu funcția log10 (x+1). După transformare s-a explorat matricea de corelații dintre variabile, identificându-se cele semnificative statistic, iar apoi s-au stabilit ecuații de regresie multiplă pentru predicția numărului de universități în topul Shanghai 2020 în funcție de variabilele independente care au fost selectate.
Rezultate
Au fost obținute două posibilități de predicție bună prin regresie multiplă (tabelul 2), cu tării statistice remarcabile (evaluabile prin coeficienții de corelație R, valoarea maximă posibilă fiind 1).
Tabelul 2 Ecuații de regresie multiplă pentru predicția numărului de universități al unei țări UE în topul Shanghai 2020. Puterea predicției este practic aceeași în ambele variante. În a doua variantă modelul arată numai influența mărimii populației și indicelui de consum al țării cu o pondere mai mare a primului (de 0.75 la 0.43; pentru informați despre modul de calcul al acestui indice a se vedea sursa indicată în tabelul 1). În prima variantă modelul statistic reține trei variabile: mărimea populației, un indice asociat PIB și procentul din PIB investit în educație, cu o pondere descrescătoare în această ordine (0.92 la 0.37 la 0.19).
În figura 1 am ales pentru reprezentare grafică varianta 1 de predicție. Se observă situația României, care se abate cel mai mult dintre toate țările de la valoarea prezisă prin model. Tehnic mărimea acestei abateri se măsoară prin așa numitele reziduale, care sunt prezentate în tabelul 3. Se observă că în ambele variante de ecuație de regresie multiplă România se abate cel mai mult de la modelul statistic comparativ cu alte țări.
Figura 1 Reprezentarea grafică a relației dintre numărul de universități din clasamentul Shanghai 2020 într-o țară și valoarea prezisă de modelul statistic de regresie multiplă selectat (inserat și în grafic). Țările de deasupra liniei oblice au mai puțin universități în top decât prezice modelul, iar cele de sub linie mai multe universități în top.
Tabelul 3 Rezidualele fiecărei țări asociate modelelor de predicție: sus pentru modelul care include trei variabile (cu predicții reprezentate în figura 1), jos pentru modelul care include numai două variabile (fără ponderea din PIB alocată educației). Se observă că abaterea cea mai mare de la model este în ambele cazuri a României și că este mai mică, totuși, în modelul cu trei variabile decât în cel cu două variabile. Asta înseamnă că, cel puțin pentru România, modelul cu trei variabile are o valoare explicativă mai bună (motiv pentru care l-am și ales pentru reprezentarea grafică din figura 1).
Rata de modificare a mărimii populației nu a influențat semnificativ numărul de universități din topul Shanghai 2020 al unei țări, însă ca un rezultat colateral se poate observa că ea a fost pozitiv corelată cu indicatorul asociat PIB (figura 2).
Figura 2 Relația dintre tendința de modificare a mărimii populației în 2020 față de 2019 (procente de creștere sau scădere) și forma logaritmată a indicatorului asociat PIB-ului țării. Coeficientul de corelație (R) are valoarea 0.8321 și este foarte înalt semnificativ statistic.
Discuții
Trebuie observat că existența acestor corelații nu indică existența unei cauzalități, dar este rezonabil să credem că cele trei – patru variabile prin care se face poate face predicția pot fi interpretate ca fiind și cauze ale variabile noastre dependente – numărul de universități din topul Shanghai 2020. Din rațiuni de timp alocat elaborării acestui text de popularizare nu am explorat valorile variabilelor în alți ani, preluând din surse pe cele găsite rapid, standardele acestei analize nefiind cele necesare pentru articol științific. Articolul poate fi văzut ca o analiză exploratorie preliminară.
Un alt element de precizat este că în sistemele complexe există și o cauzalitate inversă, adică în cazul nostru numărul de universități de top poate influența prin relații de conexiune inversă PIB-ul, de exemplu, ceea ce este cu totul rezonabil să credem că s-ar putea întâmpla, dat find că resursa umană de calitate intră și în procese de producție economică. Informații în acest sens se pot obține prin analiza relației dintre numărul de universități în top în perioade mai vechi de timp și valori mai recente ale indicatorilor asociați PIB, presupunând că există o întârziere între educare și consecințele asupra producției economice.
Cu toate aceste limite, rezultatele sunt suprinzător de interesante și evidențiază, pe lângă relațiile constatate, faptul că abaterea cea mai mare de la modele este în cazul țării noastre. Aceasta înseamnă că există și alte variabile importante pentru fenomen în special la noi și care nu au fost luate în considerare în modele. Din experiența academică pe care o am văd posibile cel puțin două astfel de variabile:
- “brain drain”, multa mai mare din România decât o sugerează rata de descreștere a populației comparativ cu a altor țări. Ar fi necesară o estimare cantitativă a acestui fenomen pentru țările europene, cu valori pozitive (export net) și negative (import net) în fiecare țară, dacă dorim să avem o imagine cantitativă asupra importanței acestei variabile.
- Gradul de perturbare a proceselor academice de către serviciile de informații în marile universități românești.
În ce privește a doua posibilă variabilă, mecanismele, calitativ vorbind. par a fi urmātoarele:
- recrutarea angajaților cu performanțe mediocre pe criterii ce țin de încredere pentru munca specificā (adesea rețeaua familialā sā fi colaborat anterior) şi propulsarea lor spre poziții mari care sā le permitā influența şi circulația necesare.
- conflictele dintre servicii şi grupuri din servicii importate în universitāțile mari, cu consecințe asupra colaborārilor interdisciplinare, sau chiar în aceeaşi facultate. Se manifestā şi în relațiile universitāților cu alte instituții ale statului.
- alocarea funcțiilor unde se distribuie resurse fārā legāturā adesea cu performanța managerialā potențialā, ci pe criterii de control. Absența oricāror indicatori de rezultat contractuali pentru a nu putea exista control din partea comunitāții academice.
- angajarea nedeterminatā a rudelor celor din sistem pe poziții unde nu au capacitatea sā performeze.
- recrutarea dintre studenți cu distrugerea rolului multor reprezentanți ai acestora în a cere performanțā academicā.
Dată fiind baza de recrutare pentru serviciile de informații tot mai restrânsă cantitativ și calitativ în urma fenomenului „brain drain” este rezonabil să credem, dincolo de observații empirice locale, că fenomenele menționate sunt reale prin simplul efect de piață: cererea depășește potențiala ofertă. Astfel de chestiuni sunt probabil mai puțin pregnante în universitāțile mici, care au un capital simbolic scăzut inutilizabile pentru roluri informaționale importante, și unde factorul major care perturbă cultura organizațională e politizarea partinicā în opinia mea. O evaluare cantitativă a acestei a doua variabile poate condiționa relansarea marilor universitāți românești ieșite din topul Shanghai, a căror actuală situație în mod evident submineazā statul, și nu se poate face decât la nivelul CSAT, unde datele necesare pot fi solicitate, prelucrate și interpretate.
Nu este necesar ca informațiile despre influența negativă a exodului creierelor și a serviciilor să fie făcute publice, în cazul că ipoteza existenței lor e confirmată la scara instituțională relevantă, e suficient ca această influență să fie eliminată cât mai rapid prin mijloacele operaționale adecvate ale instituțiilor statului.
În măsura în care va reieși că nici exodul creierelor, nici influența serviciilor nu este semnificativă în chestiunea perfomanțelor marilor universități, atunci se poate acționa la nivel strategic național prin creșterea ponderii din PIB alocată educației, prin dezvoltarea economică generală și prin încurajarea creșterii populației.
Statisticile , indiferent de domeniul supus cercetarii ,au si ele rostul lor si pot prezenta cititorului o situatie la zi ce contine totusi o doza de relativitate . Si termenul “brain drain”,ca parte a deplasarii creierelor si amestecul sau mai bine zis -Gradul de perturbare a proceselor academice de către serviciile de informații în marile universități românești- pot fi mai mult sau mai putin perturbatoare , dar sa ne gindim totusi la nevoia fiecaruia de a cauta – propriul bine- referitor la calitatea cursurilor universitare (este o mare diferenta intre ceea ce se invata -la nivel universitar in tara comparativ cu unele institutii de invataminit din strainatate (dar , asa cum se observa strainatatea , nu prea mai este perceputa de multi tineri ca strainatate ).Referitor la amestecul semnalat de d-voastra ,amestec ce contine de fapt doua componente -una ce priveste si factorul uman, initial , (inainte de a pleca din tara spre alte meleaguri) si facilitarea plecarii acestor entitati de valoare , (cel putin pina la un moment dat asa se putea proceda ) si cea de a doua ce se imparte la rindul ei in alte doua componente ,referitoare la calitatea sau non calitatea (amindoua componente sunt necesare ) celor vizati .Este posibil ca la un moment dat multi dintre cei plecati , nu neaparat pentru un trai mai bun , ci mai degraba pentru a se forma intr-un mod diferit ca oameni sa se reintoarca in tara . Nu generalizam ,totusi exista aceasta componenta umana , ce poate aduce beneficii uriase tarii in viitor , atunci cind procesul de europenizare va fi parte integrala din intelegerea comuna a natiei . Nu suntem in acest moment in aceasta situatie . Intelegerea globala, nu mai trece prin punerea -fata in fata – a exceptionalitatii unora in contrapartida cu posibilitatile limitate ale altora , mai degraba totul se regindeste conform ideii – omul potrivit la locul potrivit si al principiului de a te limita la – a face -, doar ceea ce poti face si nu ceea ce ai dori sa faci – . Nu functionam cu totii cu aceiasi viteza – intelectuala – unii intelegem repede si putem pune in aplicare instantaneu proiecte sau sa creăm noi facilitati de dezvoltare ,indiferent de locul unde ne aflam , altii pot face sau pune in practica tot ceea ce li se spune ca este de facut sau altii nu pot sa isi desfasoare micile aptitudini decit in cercuri restrinse si doar cu ajutorul altora . Amestecul politicului ar trebui sa fie minimal. Marile centre universitare, de peste tot in lume , functioneaza fara a permite factorului politic sa decida in totalitate . Tentatia de control este imensa(asa cum se vede in tara ) atunci cind politicul este factorul suprem de decizie .Nu putem trece peste toate aceste neajunsuri decit o data cu trecerea timpului si schimbarea generatiilor .Graba strica treaba – Leneşul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubeşte , ,reprezinta , ca forma de intelegere ,viitorul invatamintului romanesc , asta doar ca sa ne aducem aminite de beneficiile zicalelor -de prin lume adunate şi-napoi la lume date.
Cu alte cuvinte, stam prost cu educatia universitara din lipsa personalului adecvat.
Un motiv al lipsei de personal adecvat este contraselectia petrecuta pe criteriul promovarilor „contra naturii” pentru a fi creat un cadru propice unor rectori plagiatori sa se perpetueze la nesfarsit in fotoliile lor de rectori.
Din punct de vedere demografic, nu ma intereseaza decat populata pe anumite grupe de varste. Cea prescolara si scolara, si cea din liceu si facultati. Pentru ca nu toti care termina 9 clase merg la liceu si nu toti absolventii de liceu merg la o facultate. A aplica doar marimea totala a populatiei nu este un criteriu foarte relevant. Apoi mai conteaza cati fac liceu si facultati in alte tari pentru ca se pare ca numarul lor creste cu fiecare an. Oricum cu coborarea stachetei de admitere prin simple dosare si teste doar pentru a avea studenti si platitori de taxe, nu vom avea performante la nivel european si mondial. Iar universitatile private au coborat nivelul nepermis de mult in ciuda unei imagini de promovare cat mai atractive pentru fraieri.
Nu aduceti nici un fapt cat de cat notabil ca argument in favoarea ipotezei dv. . Care sunt acei factori reziduali mai mari in cazul Romaniei ? Pacat de analiza matematica pe modelul cu cele trei variabila ca pentru celelalte nu produceti nimic.
„atunci se poate acționa la nivel strategic național prin creșterea ponderii din PIB alocată educației, prin dezvoltarea economică generală și prin încurajarea creșterii populației.”
De fapt, consolidarea si liberalizarea pietei pentru dezvoltarea econiomica diversa ar trebui sa fie tinta.
Altfel, cresterea ponmderii din PIB conduce doar la furturi mai mari si/sau la „productia” de absolventi pentru export.
Cat priveste „incurajarea cresterii populatiei” – probabil ca autorul se refera la cresterea natalitatii, dar acest lucru ar avea de fapt un impact mult mai larg si mai puternic (intoarcerea tendintei de imbatranire a populatiei).
Buna seara, ma numesc Augustin Curticapean si sunt conferentiar la Facultatea de Farmacie a UMFST TgMures, de formatie chimist, absolvent in 1990 al Univ. Babes-Bolyai din Cluj.
Partea finala a articolului d-voastra are la baza mult mai mult decat „observatii empirice” pentru „analiza exploratorie preliminara”, deoarece dovezile sunt covarsitoare, iar legile securitatii (din cate stiu) interzic angajatilor activi sa ocupe functii de conducere in institutii publice (aceste lucruri sunt de competenta CSAT evident asa cum ati mentionat).
A – In cazul UMFST TgMures, in anul 2017, a fost infiintat postul de „consilier al rectorului” (fara o aprobare prealabila a Senatului) fiind ocupat de fostul vice al SRI Mures (iesit in pensie), personaj care anterior a fost sef al SRI Oradea pana in 2012. O parte dintre administratorii de patrimoniu (pe entitati/cladiri) provin din aceeasi structura, iar o parte dintre portarii angajati ai universitatii sunt fosti politisti iesiti la pensie – cel mai perfid mod de a infiinta o structura de presiune asupra comunitatii academice muresene. Conform legii educatiei, prorectorii sunt consilierii rectorului, neexistand posibilitatea infiintarii unui astfel de post de consilier (foarte probabil personajul respectiv nici nu detine titlul de doctor in stiinte, necesar unui nivel inalt in managementul academic).
B – Grupul de rectori care au fost „nominalizati” de catre Theodor Melescanu si cu care a semnat acorduri de cooperare MAE – Universitati (Ministerul Educatiei are departament pentru Relatii si Programe internationale – de ce era nevoie ca Afacerile Externe sa colaboreze cu universitarii rectori) sa faca parte din echipa de negocieri pentru locul nepermanent la Consiliul de Securitate al ONU. Toti (poate o fi vreo exceptie) au obtinut in mod ilegal al treilea mandat de rector, in frunte cu Sorin Campeanu care este din 2008 si presedinte al Consiliului Rectorilor din Romania (proaspat vicepresedinte in PNL alaturi de Daniel Constatin – fosti membri ai partidului lui Dan Voiculescu).
Nu intamplator majoritatea acestora au si acuze si dovezi de furt intelectual (sunt plagiatori protejati de sistem), presa a prezentat cazurile acestora pe larg.
Tot ceea ce va scriu, imi asum, detin documentele oficiale si prezentarile de caz din presa ultimilor ani si sustin orice demers care sa evidentieze aceasta plaga a sistemului universitar, care din pacate are ca obiectiv principal accesul la resurse financiare sub umbrela asa ziselor decizii ale organelor colective universitare – Consiliul National al Rectorilor, Senate, Consilii profesorale, etc.
Va dorec o seara frumoasa.
Dr. Augustin Curticapean
Respect domnule Curticapean, aceasta este realitatea romanesca, analizele conform articolului de mai sus, fara finalitate si solutii.
Mulțumesc tuturor comentarii.
Aș vrea să precizez că nu are nici o importanță ca narațiunea publică dominantă cu privire la situația universităților mari din România să fie cea asociată celor două ipoteze emise la final (deși ele au acoperire în realitate după cum evidențiază spusele multor oameni, inclusiv ca parte din comentariile la acest articol), ceea ce e de făcut fiind analiza exhaustivă a situației la nivelul cel mai înalt în stat). Nu are importanță pentru că posibilitatea de concediere a celor incapabili și angajarea altora e nulă, în contextul legislativ din România, pe de o parte, iar pe de altă parte rațiunile de stat nu permit în actualul context geopolitic vulnerabilizarea imaginii serviciilor. Acest text este prea tehnic și obiectiv elaborat ca să poată fi folosit în propaganda anti-occidentală, se poate observa că nu am pedalat pe discuții, ci pe susținerea obiectivă a unor fapte pe care nimeni din cei din poziții de decizie nu le-a evidențiat cantitativ, deși sunt plătiți să încurajeze astfel de analize și să le folosească.
Asta nu înseamnă că decidenții din servicii și Președenția nu pot lua măsuri de reglaj fin în sensul diagnosticării situației și eventualei ei schimbări.
Narațiunea dominantă poate fi cea din analiza apărută aseară pe ziare.com, că situația e din cauza bugetului mic al cercetării, după cum văd că se conturează, că în rest suntem niște comunități academice calitativ la nivelul Poloniei, Cehiei și Ungariei, în pofida producției științifce mult mai joase și a faptului că nimeni din lume nu ne mai percepe astfel. Când vom primi bani mulți pentru cercetare dintr-o dată vom ști care e diferența dintre cercetare exploratorie și confirmatorie, ce este o ipoteză științifică, felul în care se testează riguros folosind abordări experimentale solide, așa cum sunt prezente pe plan internațional, eventual cu inovări metodologice, nu la inspirație fără să fi făcut ca profesori vreo sinteză serioasă de literatură în cariera noastră, care sunt standardele și stilistica potrivită redactării articolelor științifice în calitate de autor principal, multe alte lucruri elementare care lipsesc din foarte multe școli doctorale ale marilor universități și care îngroapă viitorul tinerilor doctoranzi din ele. Altminteri nu pot fi decât de acord cu creșterea cât mai mare a bugetului alocat cercetării.
Zi frumoasă tuturor,
Virgil Iordache
Ăsta:
„Gradul de perturbare a proceselor academice de către serviciile de informații în marile universități românești.”
e un mare punct pe „i”.
In acest articol, aflu ca „serviciile” au patruns in universitati, chipurile de curand, de aceea avem reziduale mari. Treaba e ca dintotdeauna profesorii universitari au fost niste gangavi care raporteaza serviciilor. Plus ca studentii cooperanti nu au fost „racolati”, ci ei au mers la servicii cu recomandare de la tatal lor, securist sau informator, fost sau actual. Faptul ca stam prost la capitolul educatie post-liceala nu tine de servicii, ci de faptul ca economia nu functioneaza cum ar trebui si nu sunt posturi pentru ingineri, economisti etc. Ca peste tot, e criza de muncitori calificati, dar baietii nostri prefera sa se faca agenti de paza (bodyguarzi, in limbajul lor) pe salariu minim, decat sudor cu 2000 euro.
O remarcabila ” zicere ” comunista spunea: PARTIDUL NU POATE FI NICI AI BUN NICI MAI RAU DECIT MEMBRII SAI !”
Si intruciti membrii de partid erau declarati drept” cei mai buni fii ai poprului roman: ” se poate usor intelege cum ajungem , pas cu pas la ” UNIVERSITATILE DIN ROMANIA NU POT FI NICI MAI BUNE NICI MAI RELE DECIT ROMANIA DE AZI ”
O tara mafiota, condusa de clanuri de hoti, mincinosi, plagiatori ,preocupati numai de propria imbogatire, nu piate , nu genera, dar nici macar suporta, universitati care sa produca oameni educati de valoare . Cui le=ar trebui asemenea oameni ?
Tristul adevar este ca In cei peste 100 de ani scursi dela moartea lui Titu Maiorescu si Spiru Haret , au existat numai trei ministri ai invatamintului demni de acest titlu Ion Petrovici ( 1941-44), Mircea Malita ( 1970 -72 ) si Daniel Funeriu ( 2009-12 ) .
Paradoxal. reforma invatamintului nu cere multi bani .Este novoie numai de schimbarea modului de gindire si a prioritatilorin cadrul bugetelor existente
Invatamintul de calitate nu se face numai dind bani cu ghiotura in salariile profesorilor. Involutia, degradarea dincolo de orice limita a sistemuui invatamintului de stat in USA este cea mai buna dovada a esecului pomparii banilordin salariile profesorilor sindicalizati.
Wow. Chiar super-felicitari ptr comentariu. Cred ca nu se putea pune un punct pe i mai clar. Felicitari.
Bună ziua,
Care este ponderea managementului de calitate în raport cu celei trei variabile identificate în articol, ce variabile ați folosit pentru a aborda cantitativ noțiunea de management de calitate și care ar fi datele pentru țările europene folosite pentru a caracteriza influența managementului de calitate ?
Mulțumesc.
cu stimă,
Virgil Iordache