1. Jurnalismul nu mai este o profesie, este o arta. Ce poate fi mai rau pentru jurnalisti? Jurnalismul era pe vremuri o profesie, in care cei ce-o practicau aveau un statut similar cu avocatii sau cu medicii. In zilele noastre, toata lumea crede ca pentru fi jurnalist sunt suficiente o tastatura, un corector ortografic si atitudine. Un val de mediocritate a distrus profesia. Acest fapt a afectat calitatea produsului final. La petreceri in anii ’90, daca spuneai ca esti jurnalist, oamenii erau interesati. Acum este ca si cum ai zice ca scrii poezii – sau mai rau – ca esti DJ. Esti luat in serios doar daca esti faimos.
2. Jurnalistii trebuie sa se angajeze in posturi non-jurnalistice pentru a putea fi in continuare jurnalisti. Un articol poate fi o premiera la nivel global, dar autorul sau nu are cu ce sa-si plateasca chiria. Ca atare, jurnalistii fie scriu materiale promotionale sau advertoriale, fie lucreaza ca PR pentru a avea destui bani ca sa scrie materiale narative sau de investigatie. Este ca si cum un medic lucreaza in paralel ca un reprezentant medical pentru o companie farmaceutica. Dar este necesar. Jurnalistii trebuie sa incalce coduri de etica ca sa traiasca.
3. Companiile media se transforma din corporatii in asociatii non-profit. Piata media se va imparti probabil intre multinationale care atrag publicitate prin prisma dimensiunii lor si in “asociatii media” auto-suficiente, ce functioneaza ca ONG-uri. Aici publicitatea devine “sponsorizare”, cumpararea de spatii media devine “donatie”, iar personalul din Departamentul Vanzari devine specializat in “strangere de fonduri”. Intre timp, jurnalistii au integritatea de a fi independenti fata de marile afaceri si de a avea control asupra produsului final, dar traiesc din cutia milei. O intreaga industrie s-a transformat in organizatie caritabila.
4. Un mai mare acces la informatie nu a transformat jurnalismul intr-o cruciada. Povestea Wikileaks din 2010 – cand hacker-ul Julian Assange a publicat telegramele secrete ale ambasadelor americane – a fost un exemplu clasic de jurnalism in noua era digitala. Dar a fost un esec. De ce? Poate cineva sa-si aminteasca un singur fapt dezvaluit de Wikileaks? Prea multe articole au fost publicate intr-o perioada prea scurta de timp pentru ca cineva sa evalueze semnificatia informatiilor. Daca ziarele ar fi publicat o singura poveste aceasta ar fi avut mai mare impact. O singura scurgere de informatii reprezinta un scandal. O mie reprezinta statistica. Comparati Wikileaks cu investigatia cotidianului The Guardian din 2011 despre cazul News of the World al telefoanelor interceptate. Aceasta a fost o investigatie de moda veche a unor jurnalisti experimentati care au strans dovezi ‘off-the-record’ din surse primare. Chiar si cei din SUA sau Franta pot intelege stirea: o publicatie tabloid a interceptat mesajele de pe telefonul unei fete ucise. Intrebati care a fost cea mai mare revelatie Wikileaks, cei mai multi le-au amintit pe fetele suedeze care l-au descris pe Assange “drept cea mai proasta partida de sex”.
5. Blogurile sunt moarte. Acum zece ani mai multi oameni scriau romane decat le citeau. Acum, mai multi oameni scriu bloguri decat sa le citeasca. Unele bloguri functioneaza daca sunt simple – ca de exemplu The Sartorialist – unde un tip se plimba prin orase la moda si face fotografii pe strada. Dar marea majoritate nu vor face niciodata bani. Relatia unui vizitator individual cu un site este ca aceea a unui dependent de heroina – are nevoie de trei ‘hit-uri’ pe zi pentru a supravietui. Acest lucru este imposibil pentru un singur blogger, de aceea ei trebuie sa se “inghesuie” intr-un produs jurnalistic de moda veche cu o orientare specifica – cum ar fi platformele la moda precum stangista Huffington Post sau autohtonul Hotnews.
6. Mai mult de jumatate din jurnalistii pe care ii cunosc sunt freelanceri. Dintre ei, mai putin de jumatate castiga destui bani ca sa traiasca. Sunt mai multi freelanceri decat au fost vreodata si in acelasi timp mai putine publicatii care sa plateasca articole scrise de freelanceri. Daca traiesti cinstit din munca de freelancer atunci esti un geniu.
7. Jurnalistii sunt mai coruptibili. Pentru ca jurnalistii sunt mai saraci decat acum zece ani, daca o companie vrea sa plateasca un jurnalist sa scrie lucruri frumoase despre produsul propriu sau lucruri mai putin frumoase despre produsul concurent, multi jurnalisti se conformeaza fara probleme. La fel, daca un partid politic – sau un serviciu secret – vrea ca un jurnalist sa trambiteze despre ideologia sa, el poate fi cumparat cu promisiunea unor stiri exclusive, sansa de a fi “promovati” in departamentul de comunicare guvernamental sau pur si simplu cu bani. Uneori jurnalistii nu au nevoie de bani. Produse, vacante platite sau facilitarea accesului la informatie pot fi suficiente. Acesti “profesionisti” reprezinta spatiu media care nici macar nu trebuie cumparat. Dar in acelasi timp, jurnalistii sunt in pozitia de a fi mituiti. Accesul gratuit la informatie a transformat jurnalismul intr-o profesie ce poate fi criminalizata.
8. Oricat de rau a fost lovit jurnalismul, fotografia a incasat-o mult mai rau. Democratizarea media le-a permis tuturor sa redistribuie fotografii si articole fara drepturi de autor, dar fotografii au un alt inamic – tehnologia de calitate le-a permis multora sa faca poze excelente. Asta este ca si cum Nikon sau Canon i-ar permite fiecarui detinator de laptop sa scrie cu ritmul lui Shakespeare sau in stilul lui Tom Wolfe. Companiile media delega acum jurnalisti, specialisti PR, secretare sau angajati interni – oricine, dar nu un fotograf. Intreaga profesie a fost pusa pe lista neagra.
9. Cel mai mare inamic al jurnalistului este timpul. Cu 15 ani in urma jurnalistii isi faceau probleme ca petrec prea mult timp vorbind cu oameni la telefon si nu intalnindu-I fata in fata pe teren. Acum este mai rau. Acum nu mai au timp sa vorbeasca la telefon. Interviurile se iau pe email. Ca sa obtina interviuri, jurnalistii vorbesc cu o masina de scris. Trebuie sa scrie prea multe articole intr-o perioada prea scurta de timp. Este similar cu un medic care trebuie sa se ocupe de un numar gigantic de accidentati dupa un dezastru natural. El se va ocupa numai de cazurile cu sanse reale de supravietuire. Restul pot muri. La fel, un jurnalist se concentreaza pe cele mai usoare stiri, deoarece cele mai dificile au nevoie de prea mult timp si, dupa o analiza mai amanuntita, pot deveni expirate. Stirile mari raman in sertar. Presiunea timpului pe jurnalisti este cea mai noua forma de cenzura.
Traducatori: A Iacobescu/M Bird
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred ca sunt, de ceva timp, in cautarea unei astfel de prezentari din interior si iata ca apare cineva care ne-o serveste, bruta, onesta, fara mila, dar atat de necesara. O buna parte dintre cele spuse in articol erau intuite, ghicite, auzite, dar o confirmare din interior este altceva. Pot spune ca, datorita domnului Bird, astazi am avut o zi buna.
Hehe, oricum vizibilitate au cei de la televiziuni. Pe respectivii eu nu-i numesc jurnalisti ci comunicatori, fiindca incearca sa impuna idei venite pachet de la patroni-sponsori-sefi. Eu cred ca problema cea mai mare a presei romanesti in clipa asta e lipsa unui loc in care sa gasesti informatie relevanta si credibila si pe undeva e normal asa. Daca as detine un post tv, as plati sa afli ce vreau eu sa afli, nu ce iti trebuie tie sa afli :).
In presa,in masmedia nu trebuie sa existe subiecte tabu,nu trebuie sa existe frica de a raspunde cuiva.Ziaristul a ajuns prin comportarea sa la un grad redus de respect.Exista oameni care pretind si vorbesc despre caracter dupa ce au calcat pe cadavre,si cred ca printr-o baie calda s-au spalat de pacate.Ei sunt cei care vorbesc despre dictatura dupa ce au practicato iar dupa o varsta o fac pe apostolii.Ex.Brucam,Tismaneanu,Cristoiu,si multi „crai ” de la TV..Ei cauta „produsul” care se vinde,sau cel care se cumpara,dupa interesle celor care platesc.De obicei ei i-si schimba resedinta acolo unde sunt in siguranta,acuzand de toate relele pe fostii stapaniasa cum a facut dl Vladimir Pozner la televiziunea sovietica aparand apoi ca un”Born-again” politic in SUA.Perversitatea meseriei este prea mare pentru a fi descrisa,atunci cand dela o profesie care ar trebui sa fie nobila e o goana dupa faima,bani si scandal Meseria aceasta acum se potriveste cel mai bine cu lupul moralist sau cu vulpoiul filozof.Sa caute si ei sa semene cu ceva care ei pretind altora in privinta caracterului.
Evrika! Ma tot uitam la televiziunile de stiri si nu stiam sa spun pe nume sindromului de care sufera frustratii angajati pe post de jurnalisti acolo! Acu’ ma simt mai bine! Daca reuseste cineva sa-mi raspunda si la intrebarea: oare de ce au ajuns asa jurnalistii? Ce anume inhiba colecalciferolul in organismele lor de nu sunt in stare sa fixeze calciul in coloana vertebrala? Este cumva ceva „autoimun”? Si poate cea mai importanta din toate: SE VINDECA???
Lolo, treaba-i simpla, sita functioneaza. Am un post tv.antiX si angajez oameni (ii pun pe sita). Ce crezi ca voi angaja? Unii care sunt gata antiX. Pe cei mai eficienti o sa-i platesc mai bine. Pe razganditi ii dau afara si angajez altii antiX. Cel mai eficient antiX il fac sef. Nu le spun ce sa zica pe post, nici macar nu le sugerez. Si uite-asa se naste ciutacul de presa :).
Domnu’ profesor sunt de acord dar….
si aia cu filme porno isi cistiga banii
Foarte corect spus. Eu sunt student la jurnalism si , din pacate, viitorul nu arata bine. O fac din placere si asta ma ajuta, dar e pacat ca exprimarea libera in presa a disparut . Acum, presa se rezuma la chilotii Biancai Dragusanu, suvita disparuta a lui Basescu si alte astfel de… noutati. Trist
Mi se pare normal, lumea evolueaza, joburile se schimba. La fel cum aparatele de ras au desfintat barbierul la fel se intampla si cu jurnalisti. Acestea sunt joburi create de societate, care se pot schimba oricand, sunt volatile, la fel ca si birourile de inmatriculari care se bazeaza pe o birocratie…
dap, chiar asa, multe meserii se schimba. in viitor, lumea nu o sa mai aiba nevoie de informatii verificate, de investigatii oneste, fara interese ascunse. deloc, nici cat o exceptie de la regula.
in mod sigur, pr-ul (departamentul de relatii publice, desigur) o sa faca treaba „barbierilor” de jurnalisti si o sa comunice maselor de consumatori adevarul adevarat despre produsul companiei, fie el un carnat ori un politician.
iar coloana vertebrala a nemultumitilor care tac din gura cand vad un sutz, un golan sau un nesimtit oarecare in plina actiune de poluare sociala va fi cu mult, mult mai dreapta (chiar am putut pronunta colocalciferol fara sa ma incurc, din prima!).
Cum iti dai seama care din cele 10 articole pe care le citesti intr-o seara e ala unul (1 din 10) care contine „informatii verificate, investigatii oneste, fara interese ascunse”?
e buna intrebarea.
in principiu, ar trebui sa iti dai seama ca ziarul care citeaza ambele parti implicate intr-un conflict si mai cere o parere si unui observator independent, analist, expert, ce gaseste, este mai corect decat cele care isi fac articolele cu o singura sursa.
e vorba de conflict de interese. candidezi pentru un partid, ai afaceri cu o parte sau alta, nu poti avea pretentia sa iti zica lumea analist independent.
de pilda pirvulescu de la prodemocratia nu mai e valabil dupa ce s-a pronuntat deja proponta, la fel si victor alistar de la transparency international. iarasi, madam piscupescu de la justitie nu mai e credibila dupa ce au aparut informatii ca e tinuta intr-o casa extrem de scumpa de avocatul liberal care conduce si camera de comert a romaniei si nu are nici o problema sa vina fiul lui nastase, care are interese la curtea ei de justitie, sa o plimbe cu masina.
pare mai simplu, totusi, nu?
si, dupa 20 de ani, putem inceta sa mai judecam lucrurile in alb si negru. nimeni nu e perfect, dar sunt destui care incearca sa fie corecti.
in mare parte ai dreptate
dar sa nu uitam si ca sau facut deontologi la” scoala de vara”
si le place mai mult sa fie APOSTOLII care anunta prapadul, decit sa faca analize adevarate
[adica cum scrie la carte ca se fac, nu ca nu ar fi adevarate]
Dupa ce ca leau scazut vanzarile, ei tot batman-batmna se cred, si nici cind corabia se scufunda nu stiu de ce sa intimplat asta, ca ei doar sunt DEONTOLGI,
sau dupa cum spunea unul dintre ei „OAMENI ADEVARATI” [adica nu sunt din clasa de jos]
Jurnalistii au fost o casta privilegiata pina la aparitia internetului si a blogurilor. Erau, alaturi de politicieni, singurii care aveau acces la microfoanele radio-tv si la coloanele ziarelor. Ocupau – ei, doar ei – toata scena. Erau vedete, erau celebri, plini de bani, aveau o putere imensa de influentare si s-au folosit de ea fara scrupule. Au mintit si au manipulat la fel de mult ca si azi doar ca, in lipsa internetului, minciunile de altadata aveau viata mai lunga. Restul lumii putea sa zica si sa creada ce poftea. Puteai sa fii de zece ori mai inteligent si mai informat decit cel mai bun ziarist, in afara de nevasta si de prieteni nu te stia nimeni. Democratizarea accesului la microfonul public (internetul) a pus lucrurile la punct si pe ziaristi la locul lor.
A le plinge de mila ziaristilor e ca si cum le-ai plinge de mila unora care produc marfuri sau servicii care nu mai au cautare. Meseriile apar si dispar, iar oamenii se adapteaza noilor realitati sau mor de foame deplingindu-si soarta. Nimeni nu s-a nascut ziarist. Daca afacerea asta nu mai e rentabila, mergi frumos la scoala si invata o alta meserie, ca n-o sa se opreasca lumea in loc de mila ta! Scuza cu predispozitia la mita din cauza veniturilor indecente poate sa o invoce orice ins pentru care legile si morala nu valoreaza nimic. Ceilalti se vor reprofila.
Jurnalismul e o meserie simpla, care se poate invata in doua saptamini. Nici o facultate de jurnalism nu te face mare analist. Ce te poate face mare e informatia utila pe care o ai in cap, cultura, capacitatea de a te exprima pe intelesul oamenilor si de a le fi de folos oferindu-le raspunsuri convingatoare la cele mai presante intrebari pe care tocmai si le puneau. In conditiile actuale, cind oricine poate sa publice fara nici o restrictie, daca vrei sa te informezi ii citesti pe specialisti, pe cei care studiaza un fenomen luni sau ani de zile inainte de a scrie un articol, nu pe ziaristi, care stiu cite putin din toate si isi compun, zilnic, pseudo-analizele („facute la norma” fiindca sint platiti… la kilogram… si prost… si d’aia isi baga picioarele in ea de munca…)
Cinic, dar e cruntul adevar.
E X A C T.
hai sa mai zic una, tot din manual. de jurnalism, ca exista si asa ceva.
casta-necasta, jurnalistii aia buni, atatia cati au mai ramas, sunt buni pentru ca au dovedit in cursul anilor ca au surse bune, credibile, ca nu se lasa influentati, ca stiu sa puna in context informatiile si sa scrie coerent, unii chiar frumos.
cati bloggeri pot face asta?
si nu stiu neaparat daca jurnalismul a ajuns o arta, presupun ca autorul s-a referit la faptul ca unii mai fac treaba asta din pasiune intensa, nu doar ca sa castige un ban.
Iata un exemplu de om care crede ca daca ai aparat de fotografiat performant esti fotograf, daca ai un laptop si blog esti ziarist, sau daca ai un webcam esti operator TV, sau de ce nu, regizor. Fiecare meserie ascunde multa munca si cunostinte in spate (inclusiv a da cu matura presupune o anume capacitate de organizare), iar a ignora acest lucru este o mare greseala. E valabil si in alte domenii, am constatat ca foarte multi pusti isi inchipuie ca daca stii sa dai un search pe google, si sa faci un copy-paste se cheama ca esti programator fara a avea habar macar ce este un algoritm.
Revenind la jurnalism, problema de fapt este obsesia de reducere a costurilor, dublata de ignoranta patronilor care cred ca acesti oameni n-au nevoie nevoie de vreo pregatire speciala. Rezultatul e ca presa e plina de pseudo-jurnalisti. Paradoxul este ca acest gen de presa chiar se bucura de succes, pentru ca mare parte a consumatorilor sunt prea ignoranti pentru a aprecia calitatea unui material de presa, si se simt mult mai apropiati de acest tip de jurnalisti, ale caror articole nu le ridica probleme de intelegere. Si se creaza astfel o cursa a mediocritatii, care vom vedea unde va duce…
Jurnalismul este distrus din interior si nu din exterior. Nu e vina blogurilor si wikileaks sau altele asemenea care distrug profesia, ci e chiar vina jurnalistilor. Ei accepta in randul lor pe oricine, nu mai pun standarde de calitate si atunci nu e de mirare ca rezultatul e dezastruos.
Sa iau presa online din romania: aproape toate articolele imi lasa un gust amar datorita stilului de prezentare. O stire pare mai mult un anunt de cateva randuri. Aceeasi idee se repeta in paragrafe succesive, si mai rau: nici macar cuvintele nu sunt schimbate sa dea impresia de formulare diferita. Nu exista un „flow” al articolului. Nu exista o documentare in prealabil. Nu exista un context pentru stirea aia. „Jurnalistul” pare mai mult un traducator pentru stirile externe. Sunt o multime de non-stiri (a se vedea abundenta de „stiri” legate de filme de pe youtube). In momentul in care ziarul aproba spre publicare articole total neprofesioniste, ziarul respectiv e condamnat.
Pentru stiri legate de tehnologie, citesc cu placere ArsTechnica. Articolele de acolo dau impresia de profesionalism, sunt complete si au un „flow” cum rar gasesti. Stirea e pusa in context, iar notiunile care ar putea fi nefamiliare cititorului sunt explicate in amanunt.
Pentru alte tipuri de articole, mai citesc New York Times si CBC. Din nou, e o diferenta ca de la cer la pamant intre ce apare in Romania si acele ziare. Acolo gasesc articole complete, in care autorul nu da impresia de amatorism. Ba mai mult, autorul are un stil de prezentare propriu si aduna informatii cat mai multe pentru a oferi o imagine cat mai completa. De ex: intr-un articol din presa straina sunt foarte multe informatii despre violentele din lumea araba; in ziarele romanesti nu afli decat ca a explodat o bomba si au murit niste oameni (o stire importanta e dusa in derizoriu de calitatea execrabila a „jurnalistului”).
De asemenea in presa din Romania scriu multi oameni care nu stiu sa scrie corect romaneste (ma refer la autorii articolelor si nu la comentatori). Frecventa cuvintelor scrise gresit e infioratoare: incepand cu acele typo (cand iti aluneca degetul pe tasta alaturata) si ajungand la necunoasterea limbii romane (confuzia din ce in ce mai mare cu privire la folosirea „i” si „ii” la sfarsitul cuvantului). Ziarele au o atitudine foarte permisiva si de nepasare in cazul asta. Pentru mine e inacceptabil ca o persoana a carui meserie e sa scrie, sa nu stie sa scrie corect.
Am facut comparatia presa din Romania vs presa din afara. Dar si in afara majoritatea site-urilor de stiri au aceeasi calitate cu cea din Romania. Ziarele care chiar ofera calitate sunt foarte, foarte putine. In momentul in care iti sabotezi singur meseria, e de mirare ca meseria dispare? Daca accepti ca oricine sa devina jurnalist, e de mirare ca scade calitatea produsului final?
Din pacate vina nu poate fi asignata individual, ci e o vina colectiva. Atunci cand vina e colectiva, de fapt nu e nimeni gasit vinovat si tot timpul e altul care trebuie sa repare situatia. Asta va duce la o transformare a profesiei in ceva nou. Asta nu e nici o nenorocire – meseriile au disparut si au aparut altele tot timpul. Oamenii vor stiri, asa ca va apare o meserie care sa acopere aceasta nevoie.
Sunt total de-acord cu tine :)
Si mersi mult pentru „ArsTechnica” :)
Sa va spun cum se vad lucrurile din perspectiva consumatorului „produselor media”.
Pe scurt: jurnalistii ne sunt indiferenti pentru ca, de prin anii ’90 incoace, nu mai sunt jurnalisti.
1. Jurnalistii sunt adunatori automati de stiri. Exista vreo trei agentii de presa care genereaza cumva stiri laconice, iar „jurnalisti” fac copy/paste si numesc actul respectiv „munca” sau „documentare.
2. Jurnalistii nu sunt mediocri. Sunt aproape agramati. In plus, le plac scandalurile ieftine, senzatia de cartier, elucubratiile becaliene. E mai usor sa ragai obscenitati „media” decat sa culegi stiri si, mai greu, sa le intelegi.
3. Jurnalistii manipuleaza. Ieftin, brut, la porunca patronului sau „mentorului” politic. Nu exista site-uri, ziare si televiziuni independente. Nici unul si nici una. Nici hotnews, nici antenele, nici b1. Neavand nici un pic de coloana, jurnalistii nu mai sunt luati in considerare de publicul care doreste stiri. Se pierd, apar altii noi, tineri clueless pierduti in neantul necomunicarii.
4. Jurnalistii nu inteleg, dar comenteaza. Nenumarate stiri devin hilare cand sunt interpretate de unii jurnalisti, care, in increderea lor incearca sa intre si domenii cu mult in afara scolii pe care o au. Tin minte cat de mult m-am distrat cand un jurnalist de la Digi 24 incerca sa ne explice un fenomen din lumea calculatoarelor. Spumos. Si nu e singurul exemplu, nici pe departe.
5. Jurnalistii nu fac anchete pentru ca nu stiu cum se face asta. Nu culeg stiri din orasul lor pentru ca prefera sa stea acasa. Am un exemplu din Timisoara cand, ajungang in gara acestui oras, am vazut ca toata statia era transformata intr-un decor de film si chiar se filma ceva, langa niste vagoane cu zapada artificiala si inscrisuri chirilice. Interesant! Am cautat in ziua aceea si zilele urmatoare in publicatiile online ale orasului, curios sa vad ce-a fost. Nici o veste, doar eternele si obositoarele copy/paste-uri din mediafax.
6. Jurnalistii nu numai ca nu ies din oras, dar au o atitudine absolut provinciala in privinta asta, mai ales (paradoxal?) daca sunt din Bucuresti. Generalizeaza usor ce zaresc la ei pe strada, extrapoleaza acolo unde extrapolarea e aberatie, nu inteleg notiunea de diversitate. cred ca toata lumea e exact ca ei si nu exista in afara lor nimic altceva.
7. Jurnalistii sunt plini de clisee. Cel mai frumos e legat chiar de punctul anterior. Le e extrem de placut sa foloseasca in propozitii (sa abuzeze de) cuvantul „romanii”. Daca doi cetateni din Ferentari se imbata, stirea devine „Romanilor le place bautura”. Daca trei pipite din protipendada damboviteana se plimba in masini rosii, stirea devine „Romancele ciocnesc ouale de Pasti”. Si asa mai departe. Deep!
–> Si atunci noi, cei care chiar lucram 8 ore (si mai mult) pe zi, avem vreo vina ca nu ne mai uitam la stiri? Ca nu consumam pachetul de reclame cu stirea copy/paste de la mediafax inclusa, pe care am citit-o oricum de zece ori pana atunci pe cinci site-uri? Sa ne miram si induiosam de conditia jurnalistului? Mde, ne miram, dar nu mai mult decat ne-am mira de nefericita soarta a ciobanasului care striga repetat „vine lupul” pentru a fi in final mancat de acesta.
Ne-am plictisit si noi si ii ignoram in liniste.
+1! excelent!
doua exceptii in peisajul media: „Romanii au talent! (Pro TV) si „Ora de business ” cu Moise Guran la TVR 2. restul e gunoi, indiferent de suport (tv,print, radio, online)
sunt de acord cu majoritatea celor spuse mai sus. iar exemplul din gara timisoara mi se pare graitor pentru glodul in care a ajuns presa toata, inclusiv cea online.
dar nu e drept sa dai cu batul daca nu ti-ai facut temele: pe lumea asta mai exista si autori buni, care scriu fie la DOR, fie la esquire, ba chiar la hotnews sau adevarul, publicatii foarte populare. de cand nu ati mai luat adevarul de weekend, sa cititi un interviu ca lumea sau un reportaj grozav? pentru cei cu gusturi mai pasuniste, dar nu numai pentru ei, formula as are si ea lucruri interesante. si sunt sigur ca mai sunt si alte surse de jurnalism de calitate.
doar ca trebuie sa stii sa cauti. nu e asta marea provocare a epocii internet?
Inteleg: viata e grea.
Porbabil ca putem extinde ideea si la alte profesii:
– um medic care lucreaza intr-o clinica privata poate primi ordin de la patron sa ucida un pacient aplicind un tratament gresit?
– un inginer poate „gresi” calculele unui pod pentru ca un cineva i-a dat un plic?
– un politician poate sa … ok, bad example.
Daca nu ne facem fiecare datoria ce naiba se alege de toate. Scuze, explicatii se pot gasi dar rezultatele sint dezastroase. Asta e lumea in care vrem sa traim?
„Poate cineva sa-si aminteasca un singur fapt dezvaluit de Wikileaks?”
Sigur ca da: Odioasa executie a civililor din elicopter, dezvaluirea coruptiei leaderilor arabi care a dus la revolte in tot orientul mijlociu,… Pentru mine Julian Assange e jurnalist adevarat: isi face meseria cu orice risc.
Apreciez foarte mult articolul, nu aveam perspectiva din interior. Dar am o intrebare pentru autor. Este o descriere valabila pentru Romania, Nu-i asa? Ati facut trimiteri la doua cazuri internationale, dar nu cred ca aveti pretentia ca radiografia este valabila pe tot mapamondul. Descrierea dvs. prin raportare la venituri e valabila in price meserie, doctorii din Romania nu castiga la fel ca cei din Anglia, avocatii din Romania nu castiga la fel ca cei SUA, inginerii din Romania nu castiga la fel ca cei din Germania , profesorii din Romania nu castiga la fel ca cei din Danemarca. Cu toate acestea sunt unii doctori, avocati, ingineri, profesori care isi fac meseria cu pasiune iar rezultatele vin de la sine si altii care freaca menta in timp ce isi plang de mila. Concluzie: in orice meserie raman doar cei care nu isi imagineaza ca ar putea face altceva cu mai multa pasiune si pricepere.
„Jurnalismul nu mai este o profesie, este o arta.”
Ba este o profesie, in continuare, cel putin acolo unde exista o piata a ideilor si informatiilor.
Iar „jurnalistul” falit, neiubit, muncit, redus la tacere si predispus la corupere NU mai este un jurnalist, ci un mercenar al cuvantului. Iar ‘profesia’ acestora e o meserie straveche, se numeste prostitutie [intelectuala]. Asta se intimpla atunci cind jurnalistul nu’si mai vinde onest creatia unui public, ci isi vinde constiinta unui stapan care o foloseste ulterior pe post de plastilina pentru electoratul imbecilizat. Toate gazetele „gratuite” ale netului vor sfarsi astfel, dupa ce vor balti o vreme in desuetudine si insignifianta, dar presa veritabila nu va disparea: acolo unde exista cerere va exista si oferta [adresata exclusiv publicului capabil sa valorizeze informatia si dispus sa plateasca pentru acest serviciu], precum si serviciul aferent de securizare a informatiei [in prezent o liota de „jurnalistii” autohtoni isi incropesc operele din materialele furate cu nerusinare din cotidiene occidentale, asa cum si „oamenii de stiinta” romani plagiaza cu nesimtire jurnalele si cartile altora, asa cum ministri romani etc]. Deci, pentru consumatorul pretentios de presa nu este nicio pierdere eventuala disparitia a acestor specimene de mazgalitori [cu pretentii de artisti si veleitati de politruci]. Daca maine si’ar inceta aparitia toate organele de presa de limba romana nu am avea decat de castigat ca popor…pentru ca publicul -cel avid de informatie- se va forta sa citeasca mai mult in limba engleza o presa profesionalizata si de calitate. Am putea sa ne lipsim si de politicienii de limba romana, sint convins ca un protectorat compus din germani, americani, olandezi [ca exemplu] ar aseza economia ‘nationala’ pe baze sanatoase si in 10 ani ar iesi chiar din convalescenta.
„Trebuie sa scrie prea multe articole intr-o perioada prea scurta de timp”
Nu trebuie. Nimeni nu are nevoie de maculatura asta. Daca vor sa se faca/simta utili societatii, mai bine sa dea cu pixu’n brazda, sa ajute batranele sa treaca strada, sa lipeasca afise electorale, decat sa ciopleasca materiale rudimentare prin metoda copy/paste. Ii obliga cineva sa faca munca asta mizerabila? De demisie nu au auzit? De sinucidere? De reconversie profesionala?
despre nobletea spiritului :
“You cannot hope to build a better world without improving the individuals. To that end,each of us must work for our own improvement and, at the same time, share a genaral responsibility for all humanity, our particular duty being to aid those to whom we think can be most useful.”
― Marie Curie
as vrea sa mi pot aminti de independenta mass mediei in romania (supranumita si a patra putere in stat !) si de rolul ei in a informa onest cetatenii.
dupa 90 s au sters la gura cu hirtie igienica si au strigat in cor regele e mort traiasca regele .
nu cred ca media ar putea fi altfel decit societatea in ansamblu.
a ti pierde verticalitatea pentru bani este dezonorant, dar lucrul asta a devenit regula.
sint si exceptii ? desigur, dar vocea lor risipita in mediocritate abia se mai face auzita.
In primul rand, trebuie facuta distinctia intre jurnalismul de televiziune, cel de presa scrisa si cel de site. In televiziune, imaginea e actorul principal, informatia poate fi si lacunara. Jurnalistul de site copie de multe ori, fara jena, indicand sursa ori ba. Conteaza sa apara totul la ultima ora.
Si a ramas ziaristul de presa scrisa. Care nu-si suge stirile din varful pixului. Iese pe teren in fiecare zi. Ingheata in fata vreunui sediu de institutie, se cearta pentru o informatie care ar trebui sa fie publica, dar muschiul cuiva vrea sa nu fie. Risca sa fie scuipat de infractori ori fugarit de jandarmi, dat in judecata fiindca a scris ceva adevarat. Pierde zeci de ore din viata la telefon si scriind adrese doar ca sa fie ignorate sau sa li se raspunda in batjocura. Si, da, are mult de scris zilnic! Pentru ca ziarul trebuie umplut, concurenta nu doarme, iar pierderile nu trec neobservate.
Nu toti fac meseria asta fiindca s-au indragostit de ea. Chiar daca o fac, „palmasii”, mai ales din provincie, nu castiga pe masura unui ritm de viata care ii uzeaza moral si fizic. Care te face sa te obisnuiesti cu privelistea mortii si a mizeriei umane. Sa consideri, sa zicem, decapitarea mamei de catre fiu sau un viol in grup in primul rand ca pe o stire misto. Sa primesti scrisori din arest si sa te intrebi daca, atunci cand o iesi tipul de acolo, o sa-si mai aduca aminte ca ai scris de el si o sa-ti bage si tie cutitul in gat. Primul compromis pe care trebuie sa-l faci, in meseria asta, e cu tine. Sa accepti faptul ca, si daca ai sa-ti gasesti alta slujba, ai sa fii altul.
UIte cum se vede din perspectiva unui jurnalist, cu studii de specialitate:
1. Nimeni nu te angajeaza ca ai studii jurnalistice pe bune, nu se face concurs niciodata!!!!
2.Un procent mult prea mare dintre asa-zisii jurnalistii sunt absolventi de altceva. Unii dintre ei au ajuns sefi datorita unei conjuncturi, deci nu vor angaja un jurnalist scolit pentru ca isi pericliteaza scaunul…
3. Odata ajunsi sefi, sunt platiti foarte bine ca sa puna in practica politica editoriala a patronului
4. Patronul, la randul sau, este deseori depasit de tehnologie, de vremuri, pentru ca el a trait mai mult in perioada comunismului si si-a facut tv sau ziar ca sa aiba o arma impotriva dusmanilor sai.
Cum functioneaza presa:
1. patronul il cheama pe radactorul sef si ii spune ca nu-i mai place de ieri mutra lui x. patronul s-a gandit deja la niste cai de atac.
2. redactorul sef, transmite mai departe si… se opreste la amaratul de reporter care trebuie sa scrie astfel incat x sa iasa negru. Daca amaratului i se pare ca nu este asa atunci poate linistit sa-si scrie demisia. Vine un altul si tot asa… Daca angajarile s-