luni, iunie 5, 2023

Familie tradițională, drept natural și agende minoritare

În vremuri în care nimic din ce e natural nu mai pare de la sine înțeles, apăr cu toată fermitatea propunerea Bisericii și a ONG-urilor creștine de a defini clar căsătoria, în viitoarea Constituție, ca uniunea dintre un bărbat și o femeie. Totodată, trebuie protejate drepturile copilului, de la concepția naturală până la majorat.

În lipsă de program și soluții, stânga românească (PNL+PSD) sunt în stare să propună teme false, care să bulverseze societatea, cum s-a întâmplat de curând în Franța.

Cred cu tărie că dreptul copilului de a se naște și de a beneficia de o familie normală, cu un tată și o mamă trebuie apărat. Nu poate prevala asupra vieții și dezvoltării normale a unui copil decizia unor adulți de a-i întrerupe viața sau de a-l obliga să trăiască într-o familie compusă din doi tați sau două mame. Nu firescul unei tradiții prezente în toate culturile, din cele mai vechi timpuri până azi, are a se justifica, ci inovațiile propuse trebuie să se explice filozofic, moral, antropologic și social! Nu noi trebuie să redefinim sau să apărăm norma, ci cei care o contestă trebuie să ne aducă argumente puternice.

Am toată delicatețea și înțelegerea umană pentru cei care au alte opțiuni sau înclinații decât cele pe care majoritatea oamenilor le consideră firești, așa cum înțeleg cutremurat și nu judec opțiuni tragice precum avortul, deși mi-aș dori ca această practică să dispară. Dar condamn toate deficiențele logice și sofismele modernității. A nu penaliza nu înseamnă a banaliza sau a promova. Avortul nu e echivalent cu o extracție de măsea sau amputarea unui membru cangrenat, ci înseamnă suprimarea fizică violentă a unui copil (prin ciopârțire sau otrăvire). Dacă acesta este complet dezvoltat sau nu, e mai puțin relevant. E evident că, la termenul de nouă luni, fără intervenția chiuretajului, s-ar naște un copil, nu o entitate non-umană.

Relațiile, orientările și preferințele sexuale ale fiecăruia nu sunt și nu trebuie să fie treaba mea, a societății, sau a statului. Pe de altă parte, nici societatea nu poate fi obligată să accepte ca normă și să consfințească instituțional practici considerate marginale sau deviante (azi homosexualitatea, mâine, poate, pedofilia sau zoofilia).

Trăim contradicții filozofice și antropologice majore dacă acceptăm că un copil poate fi ucis în pântecul mamei, dar nu după naștere, sau că poate fi adoptat de un cuplu compus din doi tați, deși aceștia nu pot natural să producă un copil. Cu alte cuvinte, acordăm unor adulți drepturi nenaturale sau extranaturale în detrimentul dreptului natural al copilului la viață și la o familie naturală, normală.

Ceea ce facem în acest moment e antropologic periculos, fiindcă nenatural, și social inutil sau chiar dăunător. Ne jucăm cu limitele naturii umane și forțăm legea civilă să fie în divorț flagrant cu legea naturală. Exercițiul faustic, o dată început, poate continua dacă legea forțează toleranța socială. Mâine vor putea apărea oameni care își vor cere „dreptul” să constituie un cuplu cu animalul preferat (deja există o întreagă filozofie a drepturilor animalelor, care poate fi extinsă).

În momentul în care natura este abolită prin lege, intervenim brutal în cele două mari mistere ale ființei: viața și moartea. Procrearea artificială, clonarea, avortul, schimbarea de sex, eugenia, eutanasia sunt jocuri ale ucenicului vrăjitor cu ceea ce până mai ieri era exclusiv domeniul naturii, nu al tehnicii.

De aceea, cred că avem nevoie de o dezbatere filozofică, etică și juridică reală, nu de provocări ale unor politicieni în căutare de electorat sau a unor minorități gălăgioase care nu acceptă decât să își avanseze agresiv agenda și să închidă, cu acuze de discriminare, gura oricărui critic provenit din majoritatea tăcută și tolerantă.

Trebuie văzut dacă acolo unde natura însăși a stabilit niște discriminări, adică niște limite și diferențe, se cuvine și este util pentru umanitate ca acestea să fie abolite artificial (adică prin tehnică sau legislație).

Doresc o discuție serioasă, nu incriminări, gesticulații sau sloganuri. O dezbatere de filozofie a dreptului, de etică a vieții – sper că nu cer prea mult.

Distribuie acest articol

324 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Cascadoris Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Adrian Papahagi
Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Doctorat la Universitatea Paris IV-Sorbonne, stagii doctorale și post-doctorale la Londra, Oxford, New Europe College-București. Membru al asociației M10.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro