Fanatici, renegati si eretici: Despre Stalintern si mistica revolutionara

Cum explicam fanatismul revolutionar in veacul al XX-lea? Cum a fost posibila orbirea unor intregi generatii? Ce explica adeziunile infierbantate, devotiunile nevrotice, acele “caderi la Partid” despre care scriau Aleksander Wat si Belu Zilber? Putem limita subiectul, cum se intampla uneori pe varii forumuri conspirationiste si nu doar acolo, la ceea ce se numeste, falsificator, calomniator si denigrator, “complotul iudeo-bolsevic”? Cum s-a constituit reactia inversa, de dezgust in raport cu masacrele ordonate de Stalini si cu abjectele mascarade propagandistice eufemistic denuntate de Hrusciov drept „cultul personalitatii”? Care a fost fenomenologia abjurarii, a desteptarii, a rupturii cu mirajul totalitar? Similare in unele privinte, aceste experiente au fost de fapt unice, legate de formulele psihologice ale celor care le-au trait, de contextele sociale si culturale in care au actionat. In curand va apare la Humanitas, in colectia “Zeitgeist”, volumul clasic “The God that Failed” (Zeul care a dat gres). Publicata in 1949, la inceputul Razboiului Rece, fiind perceputa ca un veritabil manifest anticomunist, cartea, care includea eseuri de Koestler, Gide, Silone, Stephen Spender, Richard Wright si Louis Fischer, a fost tradusa in franceza cu titlul ”Le Dieu des ténèbres” si a aparut in colectia “Liberté de l’esprit”, condusa ani de zile de Raymond Aron, la editura Calmann-Lévy.

La vremea respectiva, stanga a reactionat vehement. Nu doar aceea comunista, dar si cea trotkista, prin vocea istoricului Isaac Deutscher, care a scris un eseu faimos, devenit titlul cartii sale „Heretics and Renegades”. Pentru Deutscher, cum avea sa o probeze in biografia lui Stalin, succesorul lui Lenin incarna, chiar daca de o maniera barbara, rationalitatea istorica. Teroarea stalinista facea parte, in acea schema cinica, din „viclenia Ratiunii”. In anii 60, tezele lui Deutscher au fost demistificate remarcabil de Leo Labedz, editorul exceptionalei reviste londoneze „Survey”, alaturi de „Encounter”, „Der Monat”, „Quadrant” si „Preuves”, una din marile tribune ale spiritului anti-totalitar in acele timpuri intunecate. In „Preuves”, condusa de François Bondy, au scris Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Publicata in Australia, „Quadrant” il avea ca publisher pe Henry Richard Krygier, tatal cunoscutului filosof politic Martin Krygier. Voci ale rezistentei, aceste reviste n-ar fi putut exista fara sprijinul azi mult hulitului, de catre intelligentsia de stanga, Congres pentru Libertatea Culturii. Au fost, intr-adevar, oaze in deşert, spre a relua metafora Hannei Arendt.

In cartea mea “Mizeria utopiei” (tradusa la Polirom de Laura Lipovan) am examinat in adancime ceea ce s-a numit “the revolt of the mind”, chestiunea apostaziei in sectele comuniste. Ce i-a determinat, de pilda, pe un Karel Kosik ori pe un Jiri Dienstbier sa se desparta de leninism si sa sustina „socialismul cu chip uman” si apoi, dupa infrangerea Primaverii de la Praga, sa devina disidenti? Aceeasi intrebare este valabila pentru un Janos Kis, Jacek Kuron ori Bronislaw Geremek. Raspunsul il gasim, in mare masura, in scrierile autobiografice ale marelui apsotat care a fost Milovan Djilas. Am langa mine, cand scriu aceste randuri, volumul „Of Prisons and Ideas” cu autograful autorului, unul dintre acei intelectuali care, plecand dinspre fanatismului cominernist a reusit sa se emancipeze, sa se debaraseze de camasa de forta a ideololgiilor utopice. Ne-am intalnit la Washington in martie 1988, m-a prezentat tatalui sau, istoricul Aleksa Djilas de care ma leaga o veche prietenie. Djilas o cunoscuse la Belgrad, in 1947, pe sora mamei mele Cristina Luca, fosta luptatoare in maquis devenita diplomat cultural al guvernului Groza. In acel ceas de conversatie am vorbit despre Ana Pauker si Tito, despre Moşa Pjade si Kardelj. Cu Aleksa m-am revazut la Varsovia, cred ca in 2007, la o conferinta NEXUS organizata de Rob Riemen, autorul acelei carti de o mare frumusete intitulata „Nobletea spiritului”, tradusa la Curtea Veche in colectia „Constelatii”. In anii 80, Aleksa a fost unul dintre intelectualii disidenti din Iugoslavia, redactor al revistei „Kontinent” care aparea la Munchen. Este autorul unei remarcabile carti despre comunism si nationalism in Iugoslavia.

In Polonia, Romania si Ungaria, neindoios, a existat, in prima faza a regimului comunist, o prezenţǎ masiva a militantilor de origine minoritara (ucrainieni, evrei, maghiari, bulgari) in aparatele de dominatie (partid, Securitate, ideologie, planificare etc). Subiectul a fost examinat, intre altii, de catre Pavel Campeanu, Robert Levy, Liviu Rotman si Andrei Roth. In Ungaria si Polonia fenomenul poate chiar mai pronuntat decat in Romania, cum demonstreaza chiar “Memorandumul de la Snagov” al lui Imre Nagy. Cum scria marele scriitor polonez Czeslaw Milosz, nu era vorba de niciun “mister rasial”, ci de atractia exercitata de internationalismul mistic al bolsevismului asupra unor membri ai grupurilor discriminate si persecutate in perioada interbelica si mai ales in anii razboiului. Apoi, trebuie sa luam in seama ca in fruntea PCR s-a aflat, intre 1945 si 1965, Gh. Gheorghiu-Dej, un stalinist de origine etnic romaneasca, ca tot etnici romani au fost Teohari Georgescu, Alexandru Draghici, Gh. Apostol, Chivu Stoica, N. Ceausescu, Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Constanta Craciun, Constantin Parvulescu, Ilie Verdet, Paul Niculescu-Mizil, Manea Manescu, Constantin Dascalescu, Florian Danalache, Suzana Gadea, Ion Ionita, Petru Enache, Miu Dobrescu, Stefan Andrei, Cornel Burtica, Virgil Trofin, Ion Stanescu, Cornel Onescu, Nicolae Plesita, Ion Iliescu, Ion Traian Stefanescu, Eugen Florescu, Tamara Dobrin, Nestor Ignat, Constantin Mitea, MIhai Dulea, Ion Teoreanu, Aneta Spornic si atatia altii. Discut aceste chestiuni in volumul “Stalinism pentru eternitate”.

Nici Chisinevschi, nici Ana Pauker, nici Vasile Luca, nici Dej nu actionau in virtutea unei motivatii “nationale”. Acesti oameni erau „exteriori” nu prin etnie, ci prin ideologie, fie ca se numeau Gheorghe Gheorghiu sau Iosif Chisinevschi,, Wladyslaw Gomulka sau Roman Zambrowski, Antonin Novotny sau Bedrich Geminder. Nu intamplator si-a intitulat Teresa Toranska volumul de interviuri cu magnatii stalinisti ai Poloniei „Oni” (Ei). Erau soldati devotati ai Stalinternului, spre a relua un termen propus de doi ex-comunisti germani refugiati in anii razboiului in Statele Unite, scriind sub pseudonimul „Ypsilon”, lucrare recenzata de respectatul kremlinolog Bertram Wolfe. Am cumparat cartea cu ani in urma, la un anticariat din Philadephia. Nici azi nu stiu cine sunt autorii, dar este limpede ca erau extrem de bine informati despre meandrele strategiilor cominterniste si despre mentalitatile artizanilor „revolutiei mondiale”:

http://unz.org/Publication/AmMercury-1947mar-00373?View=PDF

Acesti fanatici din Romania, grupati intr-o secta mesianica in care „mantuitorul” purta numele lui Stalin, serveau interesele Kremlinului, ca si Matyas Rakosi si Erno Gero in Ungaria, ca si Klement Gottwald si Rudolf Slansky in Cehoslovacia, ca si Boleslaw Bierut (nume nascut prin combinatia dintre alias-urile sale, Bienkowski si Rutkowski) si Jakub Berman in Polonia, ca si Wilhelm Pieck si Walter Ulbricht in RDG, ca si Gheorghi Dimitrov si Vulko Cervenkov in Bulgaria, ca si Enver Hoxha si Mehmet Shehu in Albania (ma refer in primul rand la perioada luarii puterii). La fel, in Vest, Palmiro Togliatti (Ercoli) si Luigi Longo (nom de guerre Gallo in timpul Razboiului Civil din Spania) in Italia, Maurice Thorez isi Jacques Duclos n Franta serveau neconditionat linia Moscovei. Citesc acum cartea regretatului istoric Viktor Zaslavsky si a sotiei sale, profesoara Elena Agarossi, “Stalin and Togliatti: Italy and the Origins of the Cold War” (Woodrow Wilson Center Press/Stanford University Press, 2011), un studiu superb documentat care probeaza totala infeudare a PC Italian in raport cu directivele lui Stalin. In anii de inceput ai Razboiului Rece, elita comunista italiana era complet dirijata de PCUS (p. 24). Le fel si aceea romaneasca, fara rezerve, fara scrupule, fara remuscari.

Se implinesc in acest an sase decenii de la procesul Slansky, acea monstruoasa inscenare organizata de stalinistii condusi de Klement Gottwald si „indrumati” de consilierii sovietici trimisi de Stalin, impotriva unui grup de 14 activisti comunisti de prim rang, dintre care 11 erau de origine evreiasca. Procesul a avut, neindoios o pronuntata componenta antisemita, camuflata sub retorica „anti-cosmopolitismului” si „anti-sionismului”. La Bucuresti, in mai 1952, era eliminat din conducerea PMR grupul Ana Pauker-Vasile Luca-Teohari Georgescu. Se producea un cutremur politic la varf cu multiple reverberatii in intreaga societate. Acuzatiile–oportunism, lichidatorism, deviere simultana de stanga si de dreapta–, nu includeau elemente de ordin anti-semit, dar interogatoriile Anei Pauker, conduse de ofiterulde securitate Vasile Negrea, in februarie 1953, trimiteau in acea directie. Obsesiile xenofobe ale stalinistilor romani vor reizbucni ulterior, in varii forme, inclusiv in „afacerea Comertului Exterior”. La fel, in Polonia, factiunea „partizanilor” condusa de ministrul de interne Myeczylsaw Moczar a jucat un rol decisiv in peurarile etnice din perioada 1967-1968. In cartea sa”Bloodlands”, despre care am scris aici, pe „Contributors”, profesorul Timothy Snyder are un intreg capitol intitulat „Stalinist Antisemitism” (cartea va apare anul acesta in traducere romaneasca la Humanitas). Oameni care crezusera orbeste in Stalin erau acum spre a relua titlul rascolitorului film al lui Nikita Mihalkov, „arsi de soarele Revolutiei”. Acea Revolutie despre care poetul comunist francez Louis Aragon o desfria ca avand ochii sticlind „d’une cruauté nécessaire”… Internationalismul originar al comunismului, chiliasmul febricitant al unificarii proletariatului mondial, s-a metamorfozat treptat in ceea ce Robert C. Tucker a numit bolsevismul de extrema dreapta.

Volumul meu „Ghilotina de scrum”, rezultatul efortului atat de generos al lui Mircea Mihaies, se incheie cu aceste randuri scrise in aprilie 1986, direct legate de ceea ce numesc frenezia supunerii: „Pacatul capital al generatiei presupus revolutionare a fost, la dreapta si la stanga, o frivolitate romantica prin nimic justificata. Ei erau oamenii ce se credeau predestinaqti, judecatori si calai deopotriva, cei ‘puri si duri’ de a caror privire era mai bine sa te feresti. Nu incapeau indoieli in microcosmosul certitudinilor lor inghetate, nu era loc pentru oscilatii, ezitari, interogatii. Frenezia supunerii, asa as putea numi setea lor de autoanihilare, complicitatea lor cu cei care le urzeau pieirea. Sa spun ca nu milǎ merita sa le acordam acestor oameni, ca nu compasiunea este sentimentul care le-ar putea face dreptate. Sa le acordam insa cel putin sansa mandriei, sa-i privim nu ca pe un jalnicmanunchi de renegati, epave lamentabile pe un promontoriu crepuscular, ci mai degraba ca pe acei palizi criminali neispasiti pentru care omorul a fost clipa cea mare, logodna cu eternitatea, visul unui val purificator si piedestalul acelor terorizante lendemains qui chantent„. Nu vorbesc aici despre diversii oportunisti ai tuturor timpurilor infame, ci despre oameni precum tinerii Sahia si Miron Radu Paraschivescu, la capatul dinspre stanga, ori Cioran si Noica, la polul opus. „Purii si durii”, care s-au indracit, spre a folosi termenul lui Sorin Lavric. „Vestitorii” despre care scria Dinu Pillat, de atatea ori idealisti, erau maniacii cauzelor ultime, mereu in cautarea unei ratio moriendi, cei care detestau sistemul burghez si erau gata sa faca absolut orice pentru a-l suprima.

Sa citez in concluzie aceste cuvinte ale lui Eric Hoffer: „…there is often a monstruous incongruity between the hopes, however noble and tender, and the action that follows them”.

Repere bibliografice

John V. Fleming „The Anti-Communist Manifestos: Four Books that Shaped the Cold War”, Norton, 2009

Michael Scammell, „Koestler: The Literary and Political Odyssey of a Twentieth-Century Skeptic”, Random House, 2009

Richard H. Crossman, Ed., „The God that Failed”, Foreword by David C. Engerman, Columbia University Press, 2001

Stanislao Pugliese, „Bitter Spring: A Life of Ignazio Silone”, Farrar Straus and Giroux, 2009

Timothy Snyder, „Bloodlands: Europe between Hitler and Stalin”, Basic Books, 2012

François Furet, „Le passé d’une illusion. Essai sur l’idée communiste au XXe siècle”, Robert Laffont/Calmann-Levy, 1995

Milovan Djilas, „Of Prison and Ideas”, Harcourt Brace Jovanovich, 1986

Herbert (Belu) Zilber, „Actor in Procesul Patrascanu. Prima versiune a memoriilor lui Belu Zilber”, Editie ingrijita de G. Bratescu, Humanitas, 1997

Teresa Toranska, „’Them’: Stalin’s Polish Puppets”, translated by Agnieszka Kolakowska, Harper & Row, 1987

Yury Slezkine, „The Jewish Century”, Princeton University Press, 2004

Aleksander Wat, „My Century: The Odyssey of a Polish Intellectual”, Foreword by Czeslaw Milosz, Translated by Richard Lourie, University of California Press, 1988

Marci Shore, „Caviar and Ashes: A Warsaw Generation’s Life and Death in Marxism, 1918-1968”, Yale University Press, 2006

Jan T. Gross, „Fear: Anti-Semitism in Poland after Auschwitz: An Essay in Historical Interpretation”, Random House, 2006

Irena Grudzinska Gross, „1968 in Poland: Spoiled Children, Marxists, and Jews”, in Vladimir Tismaneanu, Ed., „Promises of 1968: Crisis, Illusion, and Utopia”, Central European University Press, 2011

Liviu Rotman, „Evreii din Romania in perioada comunista. 1944-1965”, Polirom, 2004

Robert Levy, „Ana Pauker: The Rise and Fall of a Jewish Communist”, University of California Press, 2001

Pavel Campeanu, „Ceausescu, anii numaratorii inverse”, Polirom, 2002

Vladimir Tismaneanu, „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului românesc”, traducere de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu, Postfata de Mircea Mihaies, Polirom, 2005

Vladimir Tismaneanu, „Ghilotina de scrum”, Editie ingrijita si prefata de Mircea Mihaies, Polirom, 2002

Vladimir Tismaneanu si Cristian Vasile, „Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile Raului”, Humanitas, 2008 (volumul include analize, documente si un dialog cu Mihai Sora)

Heda Margolius Kovaly, „Under a Cruel Star: A Life in Prague, 1911-1968”, Pneguin Books, 1986

Ivan Margolius, „Reflections of Prague: Journeys through the 20th Century”, Wiley, 2006

Jacek Kuroń, „La foi et la faute. A la rencontre et hors du communisme”, Fayard, 1991

Manès Sperber, „Ces temps-là. Le pont inachevé”, Calmann-Lévy, 1977

Eric Hoffer, „The True Believer: Thoughts on the Nature of Mass Movements”, Harper Perennial, 1989

Alberto Toscano, „Fanaticism: On the Uses of an Idea”, Verso, 2010

Ypsilon, „Pattern for World Revolution”, Ziff-Davis, 1947

(Fragment din volumul „Parinti si copii. Intre steagul partidului si Salvatore Adamo”, care va apare anul acesta in colectia „Despre” la editura Humanitas)