Fantasme imorale sau capacitati de ministeriat?

Mircea Dumitru a crescut în timp, fără salturi dubioase, de la funcția de asistent de logică al Facultății de Filosofie din București, la cea de profesor (după un doctorat în Statele Unite și altul în București), apoi a devenit și decan al aceleiași facultăți. Intră în politica Universității din București, unde obține, nu imediat și nu fără dezamăgiri față de luptele sistemului, funcția de rector. La o a doua candidatură are o prestație mult superioară contra-candidatei. Prin urmare, experiență de zeci de ani și continuitate în conducerea unei instituții. Precum în Sorel și fiul, un film de epocă de acum câțiva ani, domnul Dumitru a început cu munca cea mai de jos și a ajuns în mod continuu și natural din punct de vedere al experienței la funcția de Ministru al Educației.

M-am intersectat de mai multe ori cu Mircea Dumitru de-a lungul ultimilor 23 de ani. L-am cunoscut și ca asistent, și ca decan, și ca rector. Este o persoană inteligentă, interesată de ceea ce face, tenace și foarte serioasă în privința programului de muncă. Spre diferență de mine, care sunt un om al relației personale, el este un om mai accentuat orientat în zona funcționării publice, instituționale. Prin urmare, în timp a exersat calitățile potrivite unui organizator și conducător de instituție.

Domnul Victor Ponta lansează la alegerea domnului Dumitru ca ministru, pe pagina personală de Facebook, un semnal critic. Cum procedează concret Victor Ponta? Se interoghează el oare asupra calităților necesare pentru funcția de Ministru al Educației a candidatului? Nu, subiectul calităților reale în vederea ministeriatului nu-l preocupă deloc pe domnul Ponta. Aici cititorul ar putea să mă contrazică. Pe lângă numeroasele capacități organizatorice, de cunoaștere, de acțiune etc. ale unui ministru, trebuiesc numărate și cele morale. De acord. Putem acum considera că de la înălțimea unei instanțe morale deosebite, domnul Ponta alege să ignore orice calitate cerută, cu excepția virtuților. Să ne uităm concret însă cum procedează instanța morală.

În primul rând, pornește în acest atac cu o conștiință mai mult decât impură. Mircea Dumitru a regizat cu intenții perfect oneste și salvatoare pentru sistemul educațional conducerea în bune condiții a judecării plagiatului lui Ponta. Deci Victor Ponta vrea să i-o plătească noului ministru. Acest lucru este limpede pentru toată lumea. Mai departe: cum procedează? O intenție impură poate conduce la rezultate juste în final. Ponta ar fi putut scrie pe Facebook, în loc de însemnarea din 7 iulie, ora 9:54 a.m., ‘Noul ministru, care se erijează în judecătorul meu, trebuie el însuși judecat: apare ca traducător din limba germană, pe care, de fapt, nu o știe’. Ponta evită însă prima parte, care ar fi fost o recunoaștere onestă a motivului notei proaste de pe Facebook. Apoi, nu reproduce exact adevărul factual (ca în toate manipulările social-politice): Mircea Dumitru nici nu a tradus din germană (din păcate, Editura Humanitas nu a specificat exact complexitatea muncii celor trei de pe pagina de gardă) și nici nu era o foaie albă la capitolul germană. Cu siguranță că, la vremea traducerii, cursurile de la Goethe-Institut erau suficient de proaspete pentru a urmări cu dicționarul și textul german.

Sursa la care trimite Ponta, un articol din Cotidianul, este un text scris de un om care știe de la început că poți crește de la zero la o mie fără să ai calități, numai cu proptele. Să susții că Mircea Dumitru a avut un sprijin protector de orice tip la admiterea la o universitate americană sau la bursele pe care le-a luat este echivalent cu a fi complet în afara modului de competiție în astfel de cazuri. Conținutul și mai ales interpretarea articolului nu au legătură cu realitatea.

Ca în multe alte cazuri politice, există o incapacitate de trecere cu vederea a propriilor neajunsuri îndurate (mai ales când aceste neajunsuri provin din scăderi grave ale propriei persoane); în creștinism, aceasta s-ar numi incapacitate de pocăință. La aceasta se adaugă tulburarea apelor sociale cu incriminări fanteziste (sub care se ascunde numai propria ranchiună), ceea ce conduce la pierderea timpului public și conturarea unei imagini negative pentru cei care nu cunosc situația.

Marea metanoie a domnului Ponta ar fi aceea de a trece de la probleme ale suflețelului și inabilități reale, la o atitudine strictă de rezolvare a problemelor sociale. Această nouă atitudine ar implica judecata calităților necesare, în acest caz, pentru postul de ministru. Cu alte cuvinte, dela maxima de mahala ce subîntinde atitudinea lui Ponta: ‘mi-a făcut-o, i-o fac!’, ar merita să trecem la interogația asupra capacităților reale în raport cu funcția. Iar aceste capacități, în virtutea creșterii sale continue și fără niciun truc, de la salahoria asistentului la al doilea mandat de rector, în virtutea rectitudinii sale morale reale, Mircea Dumitru le posedă în mod maximal în raport cu orice alt posibil candidat. Dacă ar putea recunoaște acest lucru, domnul Ponta ar da dovadă nu numai de prestație politică reală, dar și de cavalerismul și noblețea celui care poate recunoaște un alt om de calitate.