Pe 5 martie se implinesc sase decenii de la moartea lui Stalin. In urmatoarele saptamani ma voi concentra asupra acestui subiect. O carte eveniment, un volum monumental atât ca dimensiuni cât și în ce privește calitatea sa, istoria totală a Moscovei in timpul tragicului an 1937, datorata istoricului german Karl Schlogel, reprezintă una dintre cele mai importante lucrări de sovietologie, alături de cele ale unor autori precum Robert Conquest, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Robert C. Tucker, Adam Ulam, Sheila Fitzpatrick, Yuri Slezkine sau Stephen Kotkin. Fără a fi adept al paradigmei tradiționale a totalitarismului sau un revizionist convins, autorul este un istoric veritabil interesat de fapte, emoții, detalii biografice, psihologice și politice.
Volumul surprinde interacțiunea dintre aspirațiile utopice și practicile criminale implicate de construirea universului dominației totale al lui Stalin. Titlul în limba germană este edificator pentru abordarea autorului: Traum (vis) și traumă. Nu exagerez afirmând că în 1937 bolșevismul, în încarnarea sa stalinistă, a fost cuprins de un real delir criminal. Ce face acest an să fie o situație cu adevărat paradoxală este combinația de normalitate și derivă în experiențele cotidiene. Pe de o parte, oamenii își continuau viețile ca și cum nu se întâmpla nimic ieșit din comun. Pe de altă parte, ei știau că propriile vieți nu vor mai fi niciodată la fel din cauza catastrofei acelor timpuri. În mod exemplar, Schlogel reușește să de-normalizeze aparența de normalitate și să accentueze diferitele strategii de supraviețuire în aceste circumstanțe greu imaginabile dominate de frică și suspiciune patologică. Analiza sinuciderii lui Sergo Ordjonikidze, unul dintre locotenenții de încredere ai lui Stalin, demonstrează proliferarea maniei paranoice la cele mai înalte nivele ale birocrației partidului-stat. Nu mai conta dacă victimele îl cunoșteau de zeci de ani pe Koba (porecla lui Stalin). De fapt, în acele momente istoria trebuia rescrisă pentru a se conforma noii dispuneri a relațiilor de putere la vârful nomenclaturii.
Istoricul Robert C. Tucker a identificat obsesia pentru transformarea totală a societății, naturii și a omului drept ingredientul esențial al mentalului politic sovietic. Această obsesie a atins apogeul în timpul mascaradei criminale puse în scenă în 1937. În Moscova, capitala imperiului utopiei lui Stalin, s-a manifestat o concentrare și exacerbare a fixației tiranului privind dușmanii omniprezenți și a nevoii sale compulsive de a purifica societatea de aceștia, reali sau imaginari. Aparatul de propagandă a prezentat epurările ca rezultatul voinței poporului și a organizat o înscenare în masă a urii, ritualuri nesfârșite ale demascării și demonizării care aveau un singur scop: panica generalizată și renunțarea necondiționată la orice urmă de spirit critic. În acest context, nimeni, nici chiar „piticul ucigaș”, Nikolai Iejov, șeful temutului NKVD, poliția secretă a lui Stalin, nu era în siguranță.
Schlogel documentează impresionant complicitatea tovarășilor de drum occidentali care au refuzat să protesteze împotriva unor asemenea îngrozitoare atrocități. Printre ei, scriitorul german aflat în exil, Lion Feuchtwanger, care are trista faimă de a fi acceptat versiunea lui Stalin asupra acestor vânători de vrăjitoare, a publicat o carte notorie cu titlul „Moscova 1937”, care era o apologie a liniei oficiale sovietice privind necesitatea de a elimina pe toți cei care s-au opus sau ar fi putut să se opună puterii absolute a liderului. Indiferent dacă el era convins sau nu de acest lucru, Feuchtwanger a legitimat condamnarea diabolică a vechilor bolșevici cărora li s-au adus acuze fanteziste, descriindu-l pe Stalin drept un om de stat dedicat apărării propriei țări. Nu a fost singurul. Corespondentul zarului „New York Times”, Walter Duranty, a contribuit semnificativ la popularizarea legendelor staliniste. Ambasadorul american, Joseph Davies, care a excelat în credulitate, era convins că vechii bolșevici ar fi conspirat pentru a-i asasina pe Stalin, Molotov, Kaganovich, Voroșilov, etc.
Autorul pare să știe totul despre acel tragic an în Moscova, în URSS și, mai general, în întreaga lume. El demonstrează o mare pasiune pentru o perspectivă caleidoscopică, care uneori se manifestă printr-o cascadă de nume, de nesfârșite reproduceri de discursuri și documente. Scoaterea la suprafață a unor surse uitate este în mod evident binevenită și folositoare, dar cititorul nespecializat se descurcă cu greu în acest labirint de informație. Cu alte cuvinte, cartea lui Schlogel răspunde unei necesități esențiale pentru cercetători, doctoranzi și jurnaliști interesați de cel mai sângeros moment al tragediei sovietice.
Unul dintre fenomenele cele mai interesante și paradoxale pe care Schlogel îl analizează cu acribie este faptul că, în pofida contextului dificil, oamenii acelor timpuri au continuat să țină jurnale. Nu este surprinzător ca ambasadorului american să facă însemnări zilnice legate de ce se întâmpla în 1937. Dar este extraordinar că soția scriitorului Mihail Bulgakov, autorul unuia dintre cele mai importante romane a acelei perioade, „Maestrul și Margareta” (o capodoperă „de sertar”, publicată doar decenii mai târziu) făcea același lucru.
Unul dintre cele mai importante jurnale discutate de Scholgel aparține lui Gheorghi Dimitrov, comunist bulgar și erou antifascist, șeful Cominternului. Dimitrov a fost unul dintre participanții la recepția organizată cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la Revoluția din Octombrie. Îi datorăm transcrierea toastului lui Stalin la această festivitate, una dintre cele mai cinice și directe confesiuni ale viziunii dictatorului privind imperativul eliminării „dușmanilor poporului” nu doar pentru crimele pe care l-ar fi comis, ci și pentru crimele pe care le-ar fi putut comite, pentru ceea ce ei ar fi putut gândi.
La acel eveniment, Stalin a insistat că epurările ar trebui să aibă ca țintă nu doar pe cei care erau identificați drept dușmani, ci și familiile lor. Acesta a fost (i)logica exterminismului lui Hitler, transformism grefat în genocid. În februarie 1937, la Plenara Comitetului Central, când Nikolai Buharin, favoritul lui Lenin, a fost oribil umilit, Stalin a formulat teoria ascuțirii luptei de clasă pe măsura înaintării în construcția socialismului, un nonsens dialectic absolut. Titularii Olimpului bolșevic l-au ascultat pe vojd (lider suprem) fără a-și exprima vreo revoltă sau rezervă. Au aprobat cu entuziasm această ineptie. O asemenea acomodare la o situație absurdă a fost înrădăcinată în speranța că astfel ar fi fost cruțați de destinul inclement al celor care fuseseră denunțați drept trădători. Istoricul Adam Ulam a numit la un moment dat această abjectă abdicare drept „prețul sanatatii mentale”. În realitate, 1937 a fost anul demenței totale, iar Moscova a devenit capitala delirului diabolic.
Karl Schlogel, Moscow 1937, translated from German by Rodney Livingstone (Cambridge: Polity Press, 2012), recenzie de Vladimir Tismăneanu publicata în „International Affairs” (Royal Institute of International Affairs, Chatham House), Nr. 2, March-April 2013, traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob.
http://www.polity.co.uk/book.asp?ref=9780745650760
PS Aflu din „New York Times” ca a incetat din viata regizorul Aleksei Gherman, autorul unor filme anti-staliniste de referinta:
http://www.nytimes.com/2013/02/24/movies/aleksei-german-russian-film-director-dies-at-74.html?_r=0
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu ma mai surprinde nimic, a devenit aproape un fapt banal ca in preajma unor evenimente din Rusia (alegeri, aniversari etc.) sa asistam la scene de o voluptoasa demonizare a unor conducatori ai poporului rus, la vararea batei prin gardul geopolitic al Romaniei, in incercarea de a transmite nu idei, ci stari de contagiune mentala.
Are acest lucru vreo explicatie? Probabil ca da, daca privim la autorii acestor exhibitii si la ideile lor supraordonatoare tuturor si a toate. Cred ca cititorul lucid si rational poate dezlega cu usurinta aceasta sarada a zgandarelilor ideologizant-desfigurante.
Desigur, nici cu sovieticii nu ne-a fost “rusine” in trecut, dar cel putin ei aveau scuza taranilor care-si apara holdele de invaziile stolurilor de lacuste.
Stupefactia este insa mare sa constati ca prezentul bate trecutul, sa afli, negru pe alb, din mass-media internationale, despre “permisiunea de a ucide” proprii cetateni, de uciderea a 4700 de persoane de catre drone, de comandarea unor tinte care imita copii, femei insarcinate si batrani, pentru antrenarea politiei, de violenta civila, devenita aproape ritualica, care ameninta nestanjenita un drept fundamental al omului-dreptul la viata, despre crearea unor grupari armate ilegale pe teritoriul Afganistanului, pentru crearea de instabilitate (potrivit lui Hamid Karzai), pentru a cita doar cateva din cele mai recente semnalari de presa.
Publicistica trebuie sa critice trecutul mort, dar nu trebuie sa fie indiferenta la prezentul care omoara. Daca acest din urma lucru se intampla, undeva exista o problema.
Va inteleg ca simtiti nevoia de a va exprima indignarea privind starea nemultumitoare a lumii, dar mi-e teama ca sunteti alaturi de subiectul articolului. Daca cititi atent, veti constata ca este vorba de o recenzie la o carte pe un subiect precis. Am dat si linkul la carte.
Tocmai ati ignorat „prezentul care omoara”. Crimele talibanilor nu sint doar de domeniul trecutului, ci al prezentului. Dumneavoastra prezentati „selectiv” din presa, daca se potriveste unei anumite concluzii. E o smecherie veche si o practicati pe deplin constient. Ingenuitatea pacii e doar o masca. De fapt ati citit presa si aveti viziunea corecta de ansamblu. Nu exista nici o stingacie in sinceritatea dumneavoastra. Simulati ca sa dezinformati. Multi indivizi ca dumneavoastra fac asemenea mirsavii absolut gratuit, fara plata. E o rautate in stare pura.
Indivizi ca dumneavoastra sint dovada vie ca istoria n-a murit odata cu Stalin, Hitler sau Ceausescu. Mizeria morala invaluie mintea fara nici o explicatie. Demonul se infiripeaza in oameni cu credinta slaba, ca in filmele horror proaste. Aveti dreptate ca „prezentul bate trecutul”. Dovada o aveti in oglinda, daca va intrebati sincer de ce faceti ceea ce faceti.
Dacă tot aţi trîntit subiectul dronelor în comentariile la un articol care n-are nici o legătură cu asta, nu ar fi mai bine să vă documentaţi înainte de a arunca cifre pe fereastră, precum cele 4700 de victime? Uitaţi, aţi putea începe cu acest studiu http://livingunderdrones.org/download-report/
De ce nu trimiteţi un articol pe adresa contributors.ro, în care să trataţi subiectul?
@ Licinius & neagrigore
Re. drone Depinde ce intelegem prin drone & amplasarea lor & cine le foloseste impotriva cui. Sint state care doar le „gazduiesc” dar le folosesc altii, etc. Numarul victimelor e mult mai mare decit 4700. Am lasat pt. dvs. un pachet aici : http://goo.gl/B7LPd unde aveti tot ce e la zi (updated 13.2). Si lamureste complet.
Re. asasinarea propriilor cetateni . Si aici Licinius are dreptate (chair daca prof. VT considera off-topic) . In acelasi pachet am inclus si doc. oficiale re. subiect. Sigur, numarul e mult mai mare, pt. ca euthanasierea , practicata curent in USA si CA (desi oficial dezmintita) adauga la numar.
Ma gindeam sa includ in pachet si citeva dosare ca sa vedeti cum FBI isi urmareste cetatenii (un fel de DUI ale lui Secu) , dar ma tem ca dl. profesor nu agreeaza asa ceva. Dar e bine de stiut si de inteles ca nimic nu s-a schimbat , doar tehnologia ….Multumesc moderatorilor de la platforma si domnului prof. VT pentru tolerarea comentariului si a fisierului –promit sa fie doar o exceptie !
buna tema. astept cu interes continuarea.
anul asta s-au implinit 80 de ani de la grevele muncitorilor de la atelierele grivita. momemt mistificat si urcat pe altarul luptei anticapitaliste. e un subiect destul de uitat si aniversarea celor 80 de ani a trecut total neobservata. probabil si din cauza ca ani de zile am auzit despre aceste greve ca un moment cheie al luptei de clasa.
dar totusi aveti idee daca a facut cineva un studiu obiectiv despre ceea ce s-a intamplat acolo? sau poate in anturajul parintilor dvstra erau persoane care povesteau/isi aminteau despre acest eveniment.
cu bine,
Liderii nord-coreeni au dus mai departe ideea lui Stalin, dusmanii poporului fiind pedepsiti pina la a treia generatie.
Vorbim de cele intimplate acum 75 ani si avem in fata in continuare o dictatura mai nemiloasa decit cea sovietica. Deplingem lipsa de democratie in lumea musulmana insa permitem existenta unui regim mai nemilos decit cel imaginat de Orwell. Ne e teama de bombele atomica potentiale ale Iranului, insa stam cu miinile in sin atunci cind Coreea de Nord le are deja. E greu de inteles lumea de azi …
http://www.northkoreanow.org/the-crisis/north-koreas-gulags/
Vezi si:
http://www.nytimes.com/2012/04/12/books/escape-from-camp-14-by-blaine-harden.html?pagewanted=all
Iar in ceea ce-l priveste pe Stalin, din pacate georgienilor nu le e rusine de el, ba chiar ii pastreaza muzeul in orasul natal, Gori …
http://photoimagomundi.us/photogallery/Portfolios/Georgia-Abkhazia/Georgia/?o=42
Este infiorator cum, in epoca,democratiile occidentale au inghitit pe nerasuflate explicatiile aberante ale criminalului popoarelor, cum au acceptat o alianta cu monstrul din Kremlin;erau oare toti atat de stupizi sa nu sesizeze natura criminala a unui regim odios? Cum de este posibil ca in chiar timpul nostru acest monstru sa aiba un mormant, basca statui,muzee si case memoriale?Nu si-a crutat nici propriul popor de odioase crime,si acum, acelasi popor il glorifica!Cum se explica aceasta dubla masura, „tovarasul”lui este corect judecat, lui i se gasesc explicatii si motivatii!E groaznic!
Comparati fosta uniune sovietica cu situatia actuala a Coreii de Nord. Stim ce se intimpla, dar nu putem intreprinde nimic. Intreaga comunitate internationala se pozitioneaza impotriva experientelor nucleare. Dar nu se poate intreprinde nimic, nu se poate risca nimic. Intreruperea ajutoarelor umanitare afecteaza populatia si intareste regimul de la Phenian. Nimeni nu stie cum si cind vom scapa de acest cosmar.
Daca ni se pare revoltatoare neputinta de odinioara fata de URSS, cum sa caracterizam neputinta globala fata de Coreea de Nord? Nici macar China n-are idee cum sa anihileze spiritul razboinic de la Phenian.
Coreea de Nord, este ca o gradina zoologica – vietuitoarele de acolo sunt pazite cu multe gratii, sa nu scape, sunt hranite extrem de rational, se pot inmulti intre ele, creste, dezvolta si muri si cam atat.
Sa limitezi zona infectata inseamna sa poti intra acolo, dar in Coreea de Nord, nu prea..
Tot ceea ce poti sa faci este sa nu lasi sa se intanda mai mult de atat…
Cat despre Stalin acest monstru a creat un sistem, l-a pus bine la punct, dupa care a lovit nimicitor, fara teama, ba inca si cerand sa ii fie cantate laude…
Nu cunosc cifrele exacte ale victimelor acestui delir ca sa fac o comparatie cu mortii lui Hitler.dar pana la urma viata oricarui om este mai presus decat orice cifra si decat orice comparatie.
Ingrozitor, razboiul WWII l-a facut sa para un mare erou, a stat la masa si a negociat cu oameni politici importanti, orgoliile i-au fost, probabil, si mai tare alimentate,a dominat o zona din lume si de aceea poate trebuiesc ani multi pentru a scoate din mintea unora ca NU este un erou… Poate remarcile de atunci ale acelor cu care a stat de vorba si a negociat sa fie publicate pentru a ilustra CUM ERA si CUM ACTIONA tatuca STALIN.
Cum a tratat Stalin Ucraina oare uita cineva? De ce sa nu o amintim?
Hitler, la fel ca si Stalin, este inca venerat, desi nu s-a bucurat de aceeasi „stralucita cariera”…
Poate intamplarile povestite, fotografiile din acele vremuri sa fie cele care sa tulbure mintile celor de acum si sa indemne la actiuni pentru a opri orice derapaje de acest gen. Am vazut recent un film si secventele cuprindeau cateva fotografii cu micile magazine distruse de legionari in Bucuresti – pentru mine, care am vazut magazinele distruse de mineri, acele imagini au relevat mai bine masura distrugerilor si a terorii, decat orice alt document
Din documentele din acele vremuri rezulta clar caracterul si felul de a fi al lui Stalin.
De aceea publicarea tuturor materialelor legate de activitatea lui Stalin ar fi extrem de importata si ar distruge imaginea mitului marelui erou.Dar mai este nevoie de timp pentru a fi acceptate…
Pentru Katyn cate interventii s-au facut?
Cat de lung a fost procesul de recunoastere al masacrului de acolo?
Ce continuare nefericita a avut…
In general, sint total de acord cu astfel de recenzii ale unor carti ce apar pe afara, pentru ca mai aflam si noi ce se mai scrie prin lumea asta. Problema este ca raminem doar cu atit. Adica traduceri in limba romana ale unor astfel de carti n-o sa vedem – Humanitas-ul a abandonat de mult seria Procesul comunismului iar celelalte edituri nu prea se intrec s-o continue, cu rare exceptii – asa ca tot putem sa citim in limba romana sint traduceri ale unor carti, clasice, e drept, unele dintre ele, aparute acum zeci de ani prin Occident, care ofera informatii de mult depasite, in multe privinte. In engleza pot face rost de ele doar cei care beneficiaza de cite o bursa la universitati cu biblioteci decente, precum si cei care au norocul sa gaseasca cite un PDF scapat temporar pe net.
Vad ca se deplinge soarta celor din Coreea de Nord. O stire nebagata in seama – prin satele din Coreea copiii au intrat din nou in meniu. A fost seceta anul asta, asa ca nu prea s-au facut de nici unele. Ce s-a facut – se confisca. Autoritatile organizeaza razii prin sate, unde iau toata hrana pe care o pot gasi, pina la ultimul bob, pentru a se aproviziona orasele, in special Phenian-ul. Taranii nu pot scapa nici daca ingroapa orezul in pamint, pentru ca patrulele vigilente au invatat sa-l scoata de acolo – doar stiau cum sa faca asta si rusii in Ucraina anului 1932, dar apoi acum. Asa ca cei ramasi au de ales intre sa moara de foame sau sa recurga la alte resurse. E adevarat, nu este o practica acceptata de autoritati – ii impusca pe cei pe care-i prind ca-si maninca copiii – foametea nu este cu totul artificiala, dar altfel nu s-a schimbat mare lucru din ’32 pina acum. Si lumea sta si se uita la ei si nici nu prea-i baga in seama decit atunci cind mai fac cite o bomba atomica sau o racheta. Altfel se impaca cu totii destul de bine cu regimul Kim, care trebuie mentinut din ratiuni „geostrategice”. Sau pentru ca, pur si simplu, nu ne pasa. Sa fie la ei, acolo! Orice s-ar spune, nu cred ca noul Kim si gasca lui sint cei mai mari vinovati.
De acord ca ar trebui traduse asemenea carti. Pe cat posibil, se incearca acest lucru la Humanitas, la Curtea Veche, la Polirom, dar si la alte edituri. Cum scriu in fiecare numar din „International Affairs” una sau doua recenzii, ma bucur sa pot oferi aici, gratie lui Bogdan C. Iacob, un excelent tanar istoric, traduceri romanesti.
http://www.humanitas.ro/humanitas/t%C4%83r%C3%A2mul-mor%C5%A3ii
Ceea ce nu scrie istoria este ca Stalin a fost pomenit in parastas cu coliva victimelor sistemul pe care il instaurase in Romania.Astfel in loc sa se pomeneasca numele detinutului mort si a carui mormint este necunoscut in biserici a fost pomenit Stalin.
Stalin si Hiler cit si copiile lor locale au fost promotorii unor siteme criminale unite in scop.
Istoria nu s-a terminat si vorba optimistului raspundem intr-un glas „DA se poate si mai rau”.
Motive ideologice vechi se pot recilas si prezenta metamorfozate si adaptate momentului.
Mai mult s-ar putea ca intr-o zi sa ni se spuna ca Hitler si Stalin au fost rai dar nucleul unor ideii se poate folosi si sa vedem adevarati idealisti marxisti sau neo-mationalistii sa prolifereze si sa umple lumea de idei si pseudo-idealuri.
Daca acestia vor ajunge la putere alti mimi vor declara ca abia acum inteleg adevaratele valente ale neo-marxismo nationalismului si alte miciuni gogonate cu care ne vor umple buletinele de stiri.
Dar mai exista posibilitatea ca din america care apune si care decreteaza ca scrisul de mina est eo materie facultativa sa inceapa surparea formei pe care o caracterizam democratiei si ca oameni bine inteltionati si siceri sa caute salvare pina si marxism.
In fapt aparam cu totii ceva care trebuie reformat si anume democratia.
Cum o reformam ?
Eternul si fascinantul subiect…e bine ca este reluat,niciodata nu se va vorbi suficient despre aceasta catastrofa sociala care a fost comunismul. problema este ca o recidiva a unui asemenea mod de a guverna este oricand posibila. iar toate discutiile ca cele de mai sus nu pot opri calamitatea daca se creaza conditiile producerii ei. aud atata lume ignoranta si flamanda in jurul meu spunand: ”chiar daca unii nu sunt de acord,era bine pe timpul comunismului” Cu ce argument sa combat aceasta afirmatie monstruoasa,cand e facuta de un om caruia banca ii i-a casa pt ca are o datorie de 400 EURO la rate. lui nu i se asigura dreptul la casa si hrana,cat ii pasa lui de libertatea cuvantului ? daca ar aparea tov stalin maine si ar trimite na sivir toti bancherii si politicienii platiti de ei,acest Mantuitor ar fi Dumnezeul a milioane de oamani. Cei care conduc acum fura fara masura si chestia asta va avea consecinte la care ei nici nu viseaza,preocupati cum sunt sa obtina azi ceea ce oricum ar fi avut saptamana viitoare.