duminică, ianuarie 23, 2022

Fănuș Neagu, fotbalul și Securitatea

Scriitor consacrat în perioada comunistă, recunoscut pentru inventivitatea limbajului, Fănuș Neagu a fost un mare pasionat de fotbal. Era un admirator al sportivilor, iar prietenia cu dinamovistul Cornel Dinu a fost de natură frățească. Scriitorul a și semnat prefața autobiografiei fostului fotbalist. Asemenea prietenii s-au cimentat cu ajutorul vinului, care reunea deseori la aceeași masă actori, cântăreți, fotbaliști și scriitori, în perioada comunistă. „Pe atunci plăteau scriitorii …”, notează Cornel Dinu[1].

Securitatea a remarcat această arie largă de mișcare a scriitorului și l-a trecut sub observație. Dosarul său din arhivele Securității este masiv și cuprinde cinci volume. Fănuș Neagu era un personaj popular, dar și destul de critic la adresa regimului politic, iar reacțiile și relațiile sale erau monitorizate. Tangența cu lumea fotbalului nu rămâne neglijată. De fapt, un motiv pentru care scriitorul era monitorizat rezida chiar din modul în care Fănuș Neagu folosea presa sportivă pentru a-și exprima nemulțumirile la adresa societății.

„Este singurul loc unde îmi pot îngădui polemică liberă și unde pot spune unele lucruri pe față, pe care altminteri nu am cum să le spun. Ce, în presa noastră se poate scrie că se linge talpa șefilor ? Că stăpânește incompetența ? Eu scriu despre fotbal, dar toată lumea înțelege că este vorba de cu totul altceva” , ar fi spus Fănuș Neagu, potrivit Securității. Vorbele sale au fost argumente pentru declanșarea urmăririi. Scriitorul devenise obiectivul Grădișteanu Vasile. Numele de cod era luat după numele localității în care acesta se născuse în 1932, Grădiștea de Sus.

Cunoscut ca suporter al lui Rapid București, Fănuș Negu asista la multe meciuri din tribune. Securitatea îl monitoriza pe scriitor și în deplasările pe care le făcea pentru a asista la meciurile Rapidului. Iată câteva aspecte dintr-o vizită a lui Fănuș Neagu la Torino în decembrie 1967.  În Italia, campioana României juca împotriva lui Juventus. Din delegație mai făceau parte scriitorii Ion Băieșu și Gheorghe Tomozei, dar și câțiva jurnaliști. Ajunși la Torino, scriitorii au început să scoată în evidență lipsurile României comuniste în dialoguri ironice, notează sursa Securității.

Tomozei spunea: „Nu văd fraților o casă de cultură a tineretului. Nu văd o coadă la carne. Asta-i curată dezorganizare … ”.

Fănuș Neagu răspunde : „Nu vă luați după reclamele luminoase și după casele astea mari și frumoase. Totul este de carton. Satele lui Potemkin ? Știți voi …”.

Seara, la cocktailul oferit de clubul Juventus, Tomozei se adresa sursei Securității cu același umor: „În clubul ăstora stăteau foarte bine toți jucătorii de la Rapid cu familiile lor”.

Fănuș Neagu își găsea pe stadion surse de inspirație. Le făcea rost prietenilor de bilete la meciuri, după cum reiese din aceleași dosare ale Securității. Scria mult despre sport, iar Alex Ștefănescu povestea că „tipografii se adunau în fiecare noapte în jurul linotipistului care culegea cronica sportivă a lui Fănuș Neagu și o citeau”[2]. Vroiau să fie primii care savurează cuvintele talentatului autor. În prefața cărții „Cronici de carnaval”, apărută în 1972, Neagu explica pasiunea atât de comună pentru fotbal:

„Eu, când eram mic și vroiam să fiu mare, credeam că voi ajunge un fotbalist celebru. Dar n-am ajuns decât cronicar (cine m-o fi lucrat?!)”[3].

Cartea conține cronici sportive în care puteți regăsi numeroase ironii și aluzii la lucrurile care nu îi conveneau. Textele sale ating multe teme sociale. Spre exemplu, veșnica problemă cu mersul trenurilor este întâlnită frecvent:

„Am înțeles de ce toate trenurile dinspre Moldova sosesc cu întârziere de câte șapte sau 10 ore în Gara de Nord”[4];

Nu-ți vine să-ți atârni ranița în spinare ca să pornești la Sinaia sau Predeal când știi că vei călători într-un picior”[5];

„Cel mai greu meci l-am susținut acum o săptămână când m-am decis să plec spre Marea Neagră și-am avut ideea neghioabă să nu plec pe jos, ci cu trenul. La casa de bilete am pierdut trei zile, toți nasturii de la haină și o sanda romană, dar de material plastic. În tren n-am avut loc – știți, eu țin cu Rapidul și mi-au dat un tichet cu număr aiurea – până la Lehliu am stat între tampoane, la Lehliu s-a deschis vagonul restaurant, dar, toate scaunele fiind ocupate din timp de rudele ospătarilor, am fost îmbrâncit de colo-colo vreo 20 de minute, până când șeful vagonului – suflet ales – s-a milostivit de mine și mi-a zis: auzi mă, suie-te-n spinarea mea sau într-o frapieră”[6].

Și exemple de acest fel pot fi extrase din aproape fiecare cronică. Articolele lui Fănuș Neagu tratează probleme diverse ale societății comuniste, de la arbitri bătuți în ligile inferioare la cenzura din presă. Nu lipsesc micile sale războaie, cum ar fi cele cu Cristian Țopescu sau cu suporterii echipei UTA. Aceste cronici îl făceau pe scriitor să se simtă cât mai liber, cât mai viu, după cum se exprima chiar Fănuș Neagu. Textele îi confereau o aură de rebel, care s-a accentuat odată cu rigidizarea regimului comunist. Într-o perioadă care a produs suficient balast literar și mediatic, Fănuș Neagu însuflețea frazele pentru a descrie un regim fără suflet.


[1] Cornel Dinu, Zâmbind din iarbă, București, editura Minerva, 2007, p. 260.

[2] http://www.romlit.ro/fnu_neagu

[3] Fănuș Neagu, Cronici de carnaval, București, Editura Stadion, 1972, p. 5.

[4] Ibidem, p. 81.

[5] Ibidem, p. 87.

[6] Ibidem, p. 145.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

    • Poate n-ar fi rau ca toti cei care isi dau cu parerea sa citeasca, daca nu un roman sau o nuvela, macar o jumatate de pagina din Fanus Neagu. A fost unul dintre cei mai talentati scriitori romani.

      • Nu e vorbga despre talentul literar; titlul spune „Fănuș Neagu, fotbalul și Securitatea”.
        NB,
        daca tot ai accentuat pe literar, trebuia amintit si „bahicul”, caci el a cimentat prietenia cu fotbalistii.

  1. poate (cind aveti vreme) faceti si o paralela intre civilitate si „cultura” fotbalistica
    intre favelele braziliene si ghetourile giulestene ce respira fotbalul prin toti porii
    acei „frumosi nebuni” ce rup scaunele si racnesc din toti rarunchii cind regii / idolii lor (care de abia pot ingaima citeva cuvinte) introduc balonul in plasa

  2. La inceputul anilor `70 (sper ca neamtul ala mic sa nu-mi joace feste :P ), nu deschideam Romania litereara, ci ma uitam pe ultima pagina unde era rubrica de sport semnata Fanus Neagu.
    Avea talent, dar si rautate cit incape. Nu pot spune ca nu imi placeau articolele sale; uneori fascinante.
    Insa nu l-as credita ca „dizident”, si ca pentru asta il urmareau securistii. Toti scriitorii erau urmariti.
    Disidenta lui Fanus Neagu s-a vazut dupa `89.
    N-am citit un text vitriolant, ca pe vremuri in sport, despre Iliescu si minerii plantatori de flori :P
    Fanus Neagu si fotbalul. Atit.

    • Vă multumesc pentru remarcă. Nici nu m-am gândit la Fănuș Neagu ca la un disident. Articolul vrea să aducă în prim-plan câteva documente nelivrate până acum publicului, iar cu această ocazie am vrut să trezesc și interesul celor care l-au citit pe Fănuș Neagu. Sau pe al celor care nu l-au citit și care ar avea disponibilitatea să o facă.

      • ce bine ar fi ca romini sa stie si o alta limba cum in vest frecvent gasesti poligloti
        ar putea astfel sa aiba o alta scara valorica chiar si a scriitorilor
        dar ce vorbesc prosti !? nu s ar mai chema romini si l ar intelege si pe Dodon altfel, ca vad ca moldoveni contributori pe aci tac !? ei sint preocupati de SUA ha ha

    • Lucrurile sunt complexe, ca totdeauna când vorbim despre oameni. Imi amintesc de răbufnirea legată de citarea lui Sorin Toma nu mai stiu în ce lucrare ( e drept, proletcultiştii nu mai erau la modă în epocă). Dar în mare, refugiul in fotbal a fost, asa cum am zis, o atitudine destul de comodă care zic eu că i-a făcut rău şi operei. Ar fi multe de zis referitor la asta…..

  3. Fănuş Neagu a fost „dăruit” cu un talent poetic ( deşi scria in proză) imens. Din păcate, ca şi alţi scriitori din generaţia lui, a făcut nişte alegeri comode care i-au afectat imaginea publică ( ceea ce să zicem că peste 100 de ani n-o să mai conteze) dar mai rău, şi opera. Prea puţin o să rămână de pe urma lui. Singurul care a reuşit cumva să-şi salveze opera cred că rămâne Nichita Stănescu.

    • Sunt de acord cu dumneavoastră în privința „alegerilor comode”. Cât privește modul în care-l va reține istoria, cred că un rol covârșitor în valorizarea/devalorizarea lui îl au criticii literari și editorii dispuși să-l „livreze” publicului. Istoricul va trebui să ia în considerare aceste aspecte. Legat de scriitori care și-au salvat opera scrisă în perioada comunistă, cred că ar fi o discuție foarte interesantă și cu siguranță extrem de amplă. Pe lângă Nichita Stănescu, i-aș mai pune în discuție și pe Ana Blandiana sau Mircea Dinescu.

      • Nu cred că Ana Blandiana sau Dinescu intră in această categorie. Eu mă refeream la o anume categorie, a celor care nu prea au schiţat vreo formă de opoziţie ( exemplele dvs sunt genul de „glumiţe” pe care le făceam cu toţii în epocă). Aşa, scriitori mari care vor rămâne au fost mai multi ( Dimov? ăsta e bulgar? – citez din bibliotecara de la Institutul de Mecanică Fină) .
        Dar nu toţi au băut cu Barbu şi Vadim :)

      • Mircea Dinescu?!….. domnul acela din „Mircea fa-te ca lucrezi!”?!….sau domnul care ii mesteca in ciorba lui Vanghelie „care este pe persoana fizica”?!

  4. Un scriitor urias, un stalp al literaturii romane, cu o viziune a prozei comparabila cu cea a marilor scriitori sud-americani. Va fi apreciat la fantastica sa valoare abia mai tarziu. Dar va fi, pentru ca literatura comparata e necesara azi, in plina globalizare.

  5. Fanus Neagu nu este comparabil nici cu cel mai plapînd dintre scriitorii sudamericani, a fost posesorul unei dexteritati stilistice rudimentare, la fel ca Adrian Păunescu. Cît despre dizidență… e ridicol și oarecum cinic față de adevărații dizidenți fie și doar să sugerați că a avut vreo scînteie de așa ceva.

    • Cred că se poate face un fel de „hartă” in care să îi plasăm pe scriitorii din vremea comunismului, in funcţie de talent, compromisuri şi rezultate. Fănuş Neagu era dotat ( ca şi Păunescu, ca si Nichita Stănescu) cu acest dar al construcţiei frazei. Frazele lui sună bine, nu au distonanţe, au o poezie internă. Cu acest dar aş zice că te naşti. Doar că pentru a scrie literatură, e nevoie de mai mult, în primul rând de frecventarea literaturii clasice ( Păunescu de exemplu nu era străin, la Fănuş Neagu nu prea se vede, deşi nu ştiu) . Pe de altă parte, mai ales când scrii proză, trebuie să deţii şi o artă a construcţiei narative, care este rodul inteligenţei şi al culturii, nu prea ai cum să te naşti cu aşa ceva decât în cazuri excepţionale. De asta proza scurtă a lui Fănuş Neagu sună mai bine, pentru că „scheletul narativ” e minimal.
      Chiar şi unele poezii din tinereţe ale lui Păunescu, de dinainte de a deveni propagandist sunt reuşite, însă sunt „înecate” într-o mare de maculatură încât te şi întrebi dacă nu cumva suntem în situaţia maimuţei care dactilografiază la întâmplare.
      În plus, pentru a scrie ceva bun, trebuie ca opera să fie „plauzibilă” intern ( nu mă refer la valoarea de adevăr, ci la ceea ce pe vremea lui Maiorescu se numea „simţire”). Ori, pe măsură ce înaintezi în compromisuri şi duplicitate, devii imun la abaterile de la „plauzibilitatea” de care vorbesc, şi asta face ca şi opera să devină oarecum incoerentă estetic. Lucrul ăsta se manifestă mai mult sau mai puţin în toată literatura din vremea comunismului.
      Ar fi poate de discutat şi ce se întămplă cu cei care nu au făcut compromisuri ( cel puţin nu altele decât cele care să le asigure supravieţuirea fizică). Pentru că şi aici cred eu că a fost o capacană: majoritatea s-au refugiat în formule „cifrate” pe care cenzorii nu le puteau decoda, sau măcar puteau să pretindă că. Ori asta are un efect advers teribil, pentru că şi-au alienat o mare parte din cititori, nu cei de atunci, care nu aveau încotro, fiind singurul tip de literatură bună disponibil, ci cei de acum, care au acces la literatură ( uneori bună) care nu cere acelaşi tip de antrenament intelectual…
      Poate, dacă aţi dispune de timpul necesar, dumneavoastră care aţi studiat domeniul, aţi putea scrie aici câte ceva despre literatura din vremea comunismului, deja cred că ne-am îndepărtat suficient de mult de perioadă ca să o putem trata cu o oarecare detaşare. Eu din ’96 cand mi-am luat licenţa în Litere am revenit la tehnologie, referinţele mele nu prea mai sunt la zi….

      • Stimate domnule Mihai Badici, avem deja, din fericire, cel puțin două cărți de istorie a literaturii române de după 1944 care ne lămuresc multe dubii și ne desenează harta despre care vorbiți. Una este ”Scriitori contemporani” a lui Ion Negoițescu, alta, colecția articolelor Minicăi Lovinescu fadunate într-o excelentă antologie de Cristina Cioabă la Humanitas. Să nu credeți, de pildă, că Monica Lovinescu a scris despre literatură doar bazîndu-se pe principii etice, întotdeauna a avut un excelent criteriu estetic. Eu, cînd am scris despre Fănuș Neagu, am căutat la acești doi maeștri, Negoițescu și Monica Lovinescu, să-mi verific propriile intuiții critice. N-aș fi spus ce am spus dacă cei doi nu m-ar fi autorizat simbolic. Deci, avem deja ierarhii cît se poate de limpezi. Deocamdată sînt ocultate de tot felul de impostori de tip Alex Ștefănescu, care scriu o întreagă pseudo-istorie a literaturii române, pentru care n-au nici destulă minte, nici destulă onestitate, profitînd de analfabetismul funcțional faimos. Dar lucrurile se vor limpezi pînă la urmă. Citiți cu încredere din Negoițescu și Monica Lovinescu, sînt exemplari!

        • Sunt atât de bătrân încât o parte din cronicile Monicăi Lovinescu le-am ascultat direct la Europa Liberă :) Eu insă încercam să vă sugerez un articol de „popularizare” pe această platformă, pentru cei care nu au literatura ca preocupare principală ( sau „secundară”, ca in cazul meu, dacă îmi permiteţi gluma). Cred că lucrurile astea ar merita discutate intr-un cadru mai larg si mă gândesc că ar fi de interes ( bineînţeles, după ce terminăm cu „ordonanţele” , deocamdată „avem un incident”, cum se zice în IT) .

    • Repet opinia mea, bazata pe un studiu adancit al operei marelui Fanus: „Un scriitor urias, un stalp al literaturii romane, cu o viziune a prozei comparabila cu cea a marilor scriitori sud-americani.” Dvs. v-ati facut cunoscuta in mediul literar romanesc prin demolarea operei sale, dupa cum marele T.O. Bobe e cunoscut, alaturi de altii, de demolarea lui Eminescu. Eu va sfatuiesc sa-l studiati temeinic. Veti vedea ca paradigma scriiturii sale, fabuloasa, avantata, profund umana, e de o modernitate inca neegalata.

      Dizident nu a fost, eu nu am afirmat asa ceva.

  6. Cît despre exemplele de șopîrle pe care le oferiți… sînt patetice. Emisiunile de Revelion de pe TVR dădeau mai multe și mai viguroase asemenea ghionturi, sînteți pur și simplu în eroare și nu stăpîniți domeniul, e păcat să publicați în contributors, cel puțin deocamdată.

    • Mi se pare superficială afirmația că „șopârlele” sunt patetice. Glumițele și bancurile pot fi material de studiu și chiar s-au scris articole științifice și cărți serioase pe această temă. Patetice sau nu, existența lor validează un soi de nemulțumire, care poate fi cercetată. Este o atitudine sesizată în cronicile sportive, dar și în viața privată a lui Fănuș Neagu. Era totuși un personaj citit de mii de oameni. Cunosc analiza dumneavoastră vis-à-vis de valoarea creației lui Fănuș Neagu și nu sunt în poziția de a o contesta. Alți critici literari, precum Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu sau Răzvan Voncu l-au creditat cu mai mult talent. Ca istoric însă, subiectele tratate de el în cronicile sportive pot fi indicatori interesanți asupra problemelor sociale și a stării de spirit din perioada respectivă.

  7. ” Fănuș Neagu era un personaj popular, dar și destul de critic la adresa regimului politic”
    Las la aprecierea altora formularea „personaj popular”, dar ” destul de critic la adresa regimului politic” este o exagerare, ca sa nu folosesc alta rima.
    Am aflat de Fanus Neagu, cum spuneam, citind cronicile de sport din revistele literare. Si am citit, imi mai amintesc, doua din cartile sale „Ingerul a strigat” si Frumosii nebuni ai marilor orase” Ma repet: sper ca neamtul ala mic sa nu-mi joace feste!
    Crunta dezamagire de la un scriitor „destul de popular”.
    „Critic la adresa regimului”?
    Of si iarasi of! Am aflat ca si Paunescu avea certificat de revolutionar :P :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Pompiliu Nicolae Constantinhttp://contributors
Istoric și jurnalist. Doctor în istorie (Universitatea din București) și în științe politice (Université Libre de Bruxelles), Pompiliu-Nicolae Constantin este cercetător asociat al CEREFREA – Universitatea din București, comentator TV la Dolce Sport și colaborator permanent al revistei Magazin Istoric. A urmat cursurile Școlii Doctorale Francofone în Științe Sociale și a susținut o teză de doctorat în limba franceză, Identité,altérité et sport dans la Roumanie communiste : la star minoritaire comme héros national. Proiectele sale de cercetare vizează istoria sportului și aspectele socio-politice ale sportului în Europa de Est, istoria orală și istoria minorităților etnice.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro