vineri, martie 29, 2024

Fără mânie despre revistele culturale

După emoția stârnită de aplicarea Legii 136/2015, care stabilește cum se acordă revistelor culturale subvenția de stat, l-am întrebat pe Mircea Mihăieș, redactor-șef la ”Orizont”și fost vicepreședinte ICR, cum stau în realitate lucrurile.

Trebuie subvenționate sau nu revistele culturale?

Întrebarea e pieziș-stângistă. Cum să nu fie subvenționate?! Am auzit-o până la sațietate când lucram la ICR. Și atunci, după ce instituția funcționase cincisprezece ani, sub Buzura, fără ca vreun „vigilent” să se întrebe ce se întâmpla în Aleea Alexandru, s-a pus brusc problema dacă nu cumva banii ar trebui redirecționați spre zonele de prediclecție ale politicienilor români: protecția socială, „investițiile fistichii”, instituțiile militarizate etc. După plecarea echipei Patapievici, s-a revenit la atitudinea binevoitoare.  Nimeni nu mai suferă că banii sunt „risipiți”, că se dau salarii pentru „sinecuri” etc.  Revistele culturale sunt subvenționate absolut peste tot în lume. Vreau să spun, în lumea civilizată. E drept că finanțările provin în cele mai multe din cazuri din surse private. Acest lucru e posibil deoarece, pe de o parte, în Occident chiar există „surse private” legitime (acolo, lumea se îmbogățește mai rar prin potlogării), și, pe de alta, legislația încurajează cu generozitate acțiunile de mecenat.  În România, unde statul e atotputernic și unde, paternalist, practică pe scară largă „sufocarea prin îmbrățișare”, e normal ca el să-și asume și astfel de îndatoriri, nu doar să spolieze cetățeanul.

Care e acum mecanismul juridic de finanțare?

Mecanisme — e cam mult spus. Mai degrabă, improvizații. O categorie privește publicațiile locale sau județene. În cazul lor, finanțarea e asigurată de către primării sau consiliile județene, așa cum e asigurată cea a teatrelor, filarmonicilor, muzeelor, caselor memoriale etc. Revistele profesioniștilor n-au fost incluse, practic, în niciun sistem de finanțare oficial. Abia începând cu vara lui 2015 există o lege de finanțare a revistelor culturale, Legea 136. http://lege5.ro/Gratuit/gy4teobrha/legea-nr-136-2015-pentru-finantarea-revistelor-de-cultura-reprezentative-din-romania.

Trebuie subliniate două aspecte. Primul: legea nu se referă în exclusivitate la revistele uniunilor de creație, ci și la revistele așa-zicând independente. Al doilea: nu e vorba de o finanțare de sută la sută. Între 30 si 40 la sută din fonduri provin din alte surse: programe de finanțare locale, sponsorizări, vânzarea revistelor etc.

Care este metabolismul revistelor culturale în era noilor tehnologii? În ce măsură și cum le influențează existența mediul online, rețelele sociale, Internetul?

Este dincolo de orice dubiu că mediul online a dinamizat și domeniul revistelor culturale. Informația e mai rapidă, reacțiile cititorilor sunt și ele cvasi-instantanee. În schimb, a coborât foarte mult ștacheta valorică. De regulă, dialogul e înlocuit de o cacofonie dizgrațioasă, în care nu există nicio responsibilitate pentru ceea ce scrii. E un efect pervers al „democratizării” mass-media, care se traduce prin permanenta prăbușire a nivelului intelectual și ideatic. Dar probabil că nu e nimic de făcut în această direcție. Acesta e drumul pe care a luat-o întreaga civilizație occidentală, al relativismului iresponsabil.Există însă un alt dezavantaj, ignorat cam de toată lumea: publicațiile electronice „durează” atâta vreme cât rezistă site-urile care le găzduiesc. Am asistat în ultimii ani  la „aneantizarea” (cuvântul e cât se poate de adecvat) unor reviste excepționale, dispărute din radarul motoarelor de căutare de parcă n-ar fi existat niciodată. Promovarea unei duble identități — o variantă electronică, alta tipărită — e o soluție nesperat de bună pentru revistele culturale. Dar, vorba francezului: pourvu que ça dure!

Ca studiu de caz, cum supraviețuiește  revista ”Orizont” din Timișoara?

Printr-o echilibristică incredibilă între diverse sindromuri.Cel mai deprimant e sindromul „Madame Bovary” (suntem mereu înglodați în datorii — nu mari, dar suficient de             neplăcute pentru a ne arunca periodic în nevroze). Trăim, de la număr la număr, între extaz (uf, am reușit să mai trimitem abonaților încă 32 de pagini lunare!) și agonie (de unde scoatem banii pentru ediția viitoare?) Din fericire, în condițiile incredibil de dificile ale ultimilor ani, am găsit un prieten adevărat al culturii în primarul Timișoarei, dl. Nicolae Robu, ca și în membrii consiliul muncipal. Totodată, eforturile supraomenești ale Uniunii Scriitorilor ne-au ajutat să ieșim la liman. La începutul anilor ’90 au existat câteva fundații culturale internaționale al căror ajutor a fost, de asemenea, providențial. M-am ferit să apelez la „oamenii de bine” din Timișoara sau din țară, pentru că bănuiam că, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că sunt bani murdari. Sună groaznic, dar, din păcate, realitatea mă confirmă întru totul. Prefer să am de-a face cu isntituții antipatice, decât cu inși care-au călcat peste cadavre pentru a se îmbogăți.

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro