vineri, ianuarie 27, 2023

Fără mânie despre revistele culturale

După emoția stârnită de aplicarea Legii 136/2015, care stabilește cum se acordă revistelor culturale subvenția de stat, l-am întrebat pe Mircea Mihăieș, redactor-șef la ”Orizont”și fost vicepreședinte ICR, cum stau în realitate lucrurile.

Trebuie subvenționate sau nu revistele culturale?

Întrebarea e pieziș-stângistă. Cum să nu fie subvenționate?! Am auzit-o până la sațietate când lucram la ICR. Și atunci, după ce instituția funcționase cincisprezece ani, sub Buzura, fără ca vreun „vigilent” să se întrebe ce se întâmpla în Aleea Alexandru, s-a pus brusc problema dacă nu cumva banii ar trebui redirecționați spre zonele de prediclecție ale politicienilor români: protecția socială, „investițiile fistichii”, instituțiile militarizate etc. După plecarea echipei Patapievici, s-a revenit la atitudinea binevoitoare.  Nimeni nu mai suferă că banii sunt „risipiți”, că se dau salarii pentru „sinecuri” etc.  Revistele culturale sunt subvenționate absolut peste tot în lume. Vreau să spun, în lumea civilizată. E drept că finanțările provin în cele mai multe din cazuri din surse private. Acest lucru e posibil deoarece, pe de o parte, în Occident chiar există „surse private” legitime (acolo, lumea se îmbogățește mai rar prin potlogării), și, pe de alta, legislația încurajează cu generozitate acțiunile de mecenat.  În România, unde statul e atotputernic și unde, paternalist, practică pe scară largă „sufocarea prin îmbrățișare”, e normal ca el să-și asume și astfel de îndatoriri, nu doar să spolieze cetățeanul.

Care e acum mecanismul juridic de finanțare?

Mecanisme — e cam mult spus. Mai degrabă, improvizații. O categorie privește publicațiile locale sau județene. În cazul lor, finanțarea e asigurată de către primării sau consiliile județene, așa cum e asigurată cea a teatrelor, filarmonicilor, muzeelor, caselor memoriale etc. Revistele profesioniștilor n-au fost incluse, practic, în niciun sistem de finanțare oficial. Abia începând cu vara lui 2015 există o lege de finanțare a revistelor culturale, Legea 136. http://lege5.ro/Gratuit/gy4teobrha/legea-nr-136-2015-pentru-finantarea-revistelor-de-cultura-reprezentative-din-romania.

Trebuie subliniate două aspecte. Primul: legea nu se referă în exclusivitate la revistele uniunilor de creație, ci și la revistele așa-zicând independente. Al doilea: nu e vorba de o finanțare de sută la sută. Între 30 si 40 la sută din fonduri provin din alte surse: programe de finanțare locale, sponsorizări, vânzarea revistelor etc.

Care este metabolismul revistelor culturale în era noilor tehnologii? În ce măsură și cum le influențează existența mediul online, rețelele sociale, Internetul?

Este dincolo de orice dubiu că mediul online a dinamizat și domeniul revistelor culturale. Informația e mai rapidă, reacțiile cititorilor sunt și ele cvasi-instantanee. În schimb, a coborât foarte mult ștacheta valorică. De regulă, dialogul e înlocuit de o cacofonie dizgrațioasă, în care nu există nicio responsibilitate pentru ceea ce scrii. E un efect pervers al „democratizării” mass-media, care se traduce prin permanenta prăbușire a nivelului intelectual și ideatic. Dar probabil că nu e nimic de făcut în această direcție. Acesta e drumul pe care a luat-o întreaga civilizație occidentală, al relativismului iresponsabil.Există însă un alt dezavantaj, ignorat cam de toată lumea: publicațiile electronice „durează” atâta vreme cât rezistă site-urile care le găzduiesc. Am asistat în ultimii ani  la „aneantizarea” (cuvântul e cât se poate de adecvat) unor reviste excepționale, dispărute din radarul motoarelor de căutare de parcă n-ar fi existat niciodată. Promovarea unei duble identități — o variantă electronică, alta tipărită — e o soluție nesperat de bună pentru revistele culturale. Dar, vorba francezului: pourvu que ça dure!

Ca studiu de caz, cum supraviețuiește  revista ”Orizont” din Timișoara?

Printr-o echilibristică incredibilă între diverse sindromuri.Cel mai deprimant e sindromul „Madame Bovary” (suntem mereu înglodați în datorii — nu mari, dar suficient de             neplăcute pentru a ne arunca periodic în nevroze). Trăim, de la număr la număr, între extaz (uf, am reușit să mai trimitem abonaților încă 32 de pagini lunare!) și agonie (de unde scoatem banii pentru ediția viitoare?) Din fericire, în condițiile incredibil de dificile ale ultimilor ani, am găsit un prieten adevărat al culturii în primarul Timișoarei, dl. Nicolae Robu, ca și în membrii consiliul muncipal. Totodată, eforturile supraomenești ale Uniunii Scriitorilor ne-au ajutat să ieșim la liman. La începutul anilor ’90 au existat câteva fundații culturale internaționale al căror ajutor a fost, de asemenea, providențial. M-am ferit să apelez la „oamenii de bine” din Timișoara sau din țară, pentru că bănuiam că, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi că sunt bani murdari. Sună groaznic, dar, din păcate, realitatea mă confirmă întru totul. Prefer să am de-a face cu isntituții antipatice, decât cu inși care-au călcat peste cadavre pentru a se îmbogăți.

Articol apărut în revista ”22”

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro