Legile electorale au ajuns să fie modificate după tipicul unui banc – lucru foarte trist și deloc de glumă.
Un tip intră hotărât în cabinetul stomatologic: Bună-ziua, vreau să plombați o carie, dar așa, iute, fără finețuri, anestezii și alte prostii din-alea! Putem începe acum?” Dentistul, impresionat de curaj, încuviințează; tipul deschide ușa cabinetului și zice: ”Hai, mamă soacră, dom’ doctor te-așteaptă!”
Să luăm legea 35/2008 pentru alegerea Camerei și Senatului, în vigoare acum, dar nu pentru mult timp. Scria acolo, foarte frumos, despre introducerea unui registru electoral unic și despre folosirea cărților de alegător – două instrumente împotriva fraudării cu vot multiplu. Dar când era să ne minunăm de curajul partidelor de la putere, aflam din dispozițiile finale că asta nu se aplică alegerilor din 2008, ci celor din 2012. La fel, în același proiect puteam citi plin de încântare despre delimitarea colegiilor, cum va fi ea făcută de o autoritate independentă, rar și în condiții foarte stricte… dar asta numai după ce guvernul Tăriceanu va fi făcut prima delimitare, fix cum va fi dorit el, în limitele legii. De fapt, nu, căci și limitele legii pot fi modificate. Apoi, legea însăși poate fi modificată, eventual de altă putere; și tot așa. Măcar în proiectul propus acum dezbaterii de guvernul Boc văd că a dispărut ”curajul” ridicol de a înăspri legea electorală doar pentru alegerile de după anul viitor.
Din cauza asta nu prea are acum succes protestul opoziției. Pe plan instituțional puterea aplică ce a devenit deja un precedent ”dacă pot face un lucru atunci înseamnă că sunt îndreptățit”. Și cu siguranță că pot. Demisia în bloc a opoziției va duce, conform legii, doar la alegeri parțiale în colegiile acestora. O moțiune de cenzură nu are cum să treacă, din contră, membrii coaliției au interes să se adopte legea în sine, nu doar să rămână guvernul în funcție. Status quo e în avantajul partidelor de la guvernare, evident. Apoi, UNPR primește cadou micșorarea pragului electoral alternativ, (2 colegii de senatori și 4 de deputați în care partidul are majoritatea simplă, în loc de 3+6 în legea veche) – o asigurare suplimentară că vor intra în parlament. Și UDMR primește un cadou prin noua lege, așa cum o să vedem mai jos. În aceste condiții, opoziția ar fi putut primi eventual sprijin pentru protestul ei din partea societății civile și a electoratului, pentru faptul că le e băgată pe gât o lege. Nu-l primește pentru că nimeni nu mai e cu adevărat surprins (plăcut sau nu) de asta. E foarte greu pentru opoziție să câștige simpatie populară denunțând măsuri absolut similare cu cele pe care le-au luat și ei cu doar 3 ani în urmă. La fel cum pe viitor le va fi greu și celor de la PDL să împiedice, de pe băncile opoziției, orice modificare a legilor electorale. Sunt extrem de rari politicienii români, din PDL sau de aiurea, care să aibă viziune politică sau măcar coerență în discurs, preț de mai mult decât un ciclu electoral. Ce e mult mai trist e că nici societatea civilă (cea ”proeminentă”, asociații, societăți etc.) nu stă mai bine. Nici demersul lor public, formulat oricât de vehement, chiar isteric, nu mai are cine știe ce efect – din același motiv; în alte situații perfect similare a fost absent cu totul.
Altă consecință a acestei stări de fapt este că anumite prevederi problemă din proiectul de lege trec neobservate. Asta pentru simplul motiv că nu sunt modificări, ci preluări din proiectul vechi. Există între acestea una deosebit de gravă. Mă refer la cea privind dimensiunea relativă a colegiilor dintr-o circumscripție. Așa cum a trecut prin parlament, în 2008, legea electorală spunea că numărul de alegători în cel mai mare colegiu dintr-o circumscripție trebuie să fie maxim cu 30% peste dimensiunea celui mai mic. La două luni după promulgare, guvernul Tăriceanu modifică legea printr-o Ordonanță de Urgență (!) astfel încât condiția este efectiv neutralizată, urmând să se aplice doar, citez, ”de regulă”. Proiectul guvernului Boc scoate cu totul această prevedere – bănuiesc că scopul e să treacă neobservată chestiunea. Repet, condiția nu mai e aplicabilă nici acum, pentru că, deși vorbește de o regulă, textul nu prevede în niciun fel în ce condiții se aplică și în ce condiții poate fi exceptată. Ordonanța a fost atacată în 2008 la Curtea Constituțională, culmea, de PRM. A fost atacată, temeinic, și forma: faptul că legile electorale au fost modificate printr-un OUG; a fost atacat, temeinic, și fondul: faptul că colegii de dimensiuni diferite încalcă principiul constituțional al votului egal. Însă Curtea a decis sec în favoarea legii – stabilind astfel alt precedent mizerabil. Nu îmi amintesc ca pe atunci să fi avut comunicate din partea asociaților societății civile despre ”strivirea democrației”. De fapt, nu îmi amintesc vreun fel de protest din partea lor. Speculez că atât timp cât nu ne ”întoarcem înainte de 1989” adoptând un sistem de vot folosit în dictaturi gen Marea Britanie, Franța sau Statele Unite, din partea lor un guvern poate face orice (iar altele, nu, de la caz la caz). Ei bine, în acest caz au motive să fie fericiți: ”pericolul” adoptării sistemului de vot majoritar s-a îndepărtat considerabil.
De ce? Explicația guvernului Tăriceanu pentru OUG 66/2008, la fel de sinceră cum e cea oferită de guvernul Boc pentru comasarea alegerilor, a fost că altfel nu se pot trasa colegii în câteva circumscripții, o minciună sfruntată. Eliminarea restricției diferenței de dimensiune între colegii a avut un singur scop: crearea de colegii sigure pentru PNL, și, implicit, și pentru celelalte partide. (De exemplu, un analist politic obscur a prezis unde va câștiga PNL imediat ce s-au stabilit candidaturile, cu luni înainte de scrutin.) Acesta a fost scopul, și a fost atins. Delimitarea de colegii dezechilibrate n-a avut alt efect, nu a schimbat rezultatul general al alegerilor, pe partide. Nu ar fi avut cum, de fapt. Altfel decât excepțional, numărul de mandate obținut de un partid e determinat de voturile totale obținute în circumscripții, indiferent cum sunt trasate colegiile. Asta pentru că sistemul actual, dat de legea din 2008, are caracter (cvasi)proporțional, la fel ca înainte – de fapt, prevederile cu pricina sunt copiate ad literam din legea dlui Hrebenciuc, din 2004.
Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă s-ar trece la un sistem uninominal majoritar! În acel caz, rezultatul general al alegerilor ar putea fi schimbat radical de retrasarea în interes partizan a colegiilor, iar asta la rândul ei ar deveni extrem de ușor de făcut în lipsa unor prevederi privind dimensiunea colegiilor! Gândiți-vă la o circumscripție cu 4 senatori în care raportul electoral putere-opoziție, pe zone, ar fi egal. Cu colegii de dimensiuni relativ similare, puterea ar avea eventual posibilitatea să creeze 2 colegii cu majoritatea sigură, asigurându-le însă în aceeași măsură și pe cele 2 ale opoziției. Nu ar fi cine știe ce avantaj creat astfel. În schimb, în clipa în care nu mai e restricția asta puterea își va putea delimita pur și simplu trei colegii mici în zona ei de influență, și va lăsa un singur colegiu enorm opoziției; cu exact aceleași voturi date de electori rezultatul pe mandate devine din 3-1. Iar faptul că delimitarea are loc aproape de ziua votului e un avantaj suplimentar.
Bun, chiar așa, ”gerrymandaring”-ul e un instrument periculos, care poate să se întoarcă foarte ușor împotriva celui care recurge la el. Însă nu cred că opoziția va risca asta. Prevăd că introducerea votului majoritar uninominal va mai ”sta o tură”, după tipicul deja cunoscut. Probabil că sistemul de compensare cu perdanți, detestat de toată lumea (din motive diferite, însă), va fi abandonat; vom avea colegii uninominale combinate cu liste de partid. Asociația dlui Pîrvulescu va fi fericită, democrația va scăpa de ”strivire”. Și UDMR va fi fericit, e singurul partid care se opune unui sistem majoritar în mod constant și sincer; sincer în a se opune, nu în motivele pentru care pretind că fac asta. Ei spun că și-ar pierde mandate prin trecerea la sistem uninominal, dar asta e o minciună care poate fi ușor demonstrată ca atare. Ce și-ar pierde, în schimb, ar fi statutul de partid-balama perpetuu, partid necesar pentru formarea majorității, mereu în preajma puterii.
Farsa va continua neabătută și după 2012, fără îndoială. Răspunsul la ea este, repet, modificarea Constituției care să oprească o putere să schimbe legile electorale pentru următoarele alegeri, pe care tot ea urmează să le organizeze.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ca o fi detestat sau nu, de toata lumea sau doar de o cincime, nu are prea multa importanta. Decisiv e sa fie vot proportional. Motive sunt, cred, mai multe in favoarea legitimarii colective fata de cea individuala.
1. Legitimarea individuala nu va fi niciodata absolutam ci doar relativa, prima optiune neadunand in cele mai multe cazuri jumatate din nr voturilor exprimate.
2. De asemenea, repetarea acestui neajuns intr-un numar de colegii suficient, poate inclina balanta reprezentarii, a.i, un partid votat de ex. de 34% dinrte alegatori saobtina si 60% dintre mandate, in vreme ce partidul cu doar 32% sa se multumeasca cu 35% dintre ele, Nu doar disproportia e evidenta, dar desi castigatorul nu a adunat suficiente voturi pentru o majoritate absoluta, o poate obtine prin algoritmul numararii.
3. In final acest sistem conduce la un sistem bicolor. Odata implementat acesta, cele doua formatiuni principale isi vor disputa cateva procente in jurul lui 50%. Ceea ce inseamna ca din 300 locuri, pentru cel putin 250 sunt deja cunoscuti castigatorii, fiecare partid avand cate 125 de parlamentari cu traditie. Concurenta aia la care spera fanii votului uninominal va fi doar pentru restul de 50 de locuri.
4. parlamentul este reprezentarea intereselor intregii populatii, iar nu o alba-neagra. Daca exista cel putin 0,33% interese cacanii, atunci din 300 un parlamentar ar trebui sa fie cacaniu. indiferent daca-l cheama ion sau tanase.
Din pacate orice discutie despre ce sistem electoral ar fi mai potrivit, mai eficient, mai corect si mai democratic este, din punctul meu de vedere, o pierdere de timp. Nu va provoca nici un fel de reactie publica fiindca eu cred ca nu va ajunge in dezbatere publica intr-o masura relevanta pentru opinia publica. Este un subiect sabotat consecvent si eficient din toate directiile, de cel putin 15 ani. Sper sa ma insel, fiindca eu cred ca o buna asezare a sistemului electoral poate produce reforme semnificative mediului politic. Tocmai de aceea apreciez ca domnul Damian, care are o oarecare notorietate, a abordat subiectul intr-un mod competent si nepartizan.
Noua Republica propune votul unic.
Actualul sistem de vot pe liste blocate are cel puțin un defect grav. Eligibilitatea unui candidat depinde strict de poziția sa pe listă, așa cum a stabilit-o conducerea de partid. Odată ce a decis să susțină un anumit partid, alegătorul nu are nici un mijloc pentru a selecta dintre candidații acestui partid, pe cineva în care are încredere că îi va reprezenta interesele. Această caracteristică a sistemului listelor blocate face ca acestea să fie refugiul politicienilor nepopulari, dar aflați în grațiile conducerilor de partid.
In momentul cand alegi dupa culoarea cosului, nu prea conteaza daca iei marul de deasupra sau pe singurul din cos.
„Odată ce a decis să susțină un anumit partid, alegătorul nu are nici un mijloc pentru a selecta dintre candidații acestui partid, pe cineva în care are încredere că îi va reprezenta interesele”
Mda… Astazi privim inspre acel UNPR ce isi da importanta in Parlament, scos dintr-o basca de marinar (pentru a sluji „interesul national”), si vedem vreo 40 de capete, unul mai reprezentativ decat altul, pe care simpatizantii social-democrati si liberali le-au ales, uninominal, in 2008, avand incredere (sigur, e o discutie aici) ca le vor reprezenta interesele si… constatam ca turma respectiva tocmai sustine alte interese, ale unor personaje si formatiuni politice pe care alegatorii respectivilor nu le agreeaza. Listele prezinta aici un avantaj.
Tu ai descris situatia din puncttul de vedere al partidului care i-a pus pe lista si care acum plange pentru ei. Problema e ca punctul tau de vedere, pur politic este in contradictie cu interesul nostru al cetatenilor. Noi ca cetateni vrem sa alegem pe cine ne forteaza un partid sa alegem pe lista. Astfel pe lista or sa ajunga oameni de valoare, nu cei care au destui bani si influenta ca sa-si cumpere locul pe lista.
In SUA se cheama alegeri primare, in care oamenii aleg candidatii, nu seful de partid. Noi ca cetateni vrem sa ne alegem singuri candidatii pe care-i vrem in parlament care acum ne sunt bagati pe gat acum. Si sa nu uitam ca pentru primul pas, votul uninominal trebuie sa-i multumim lui Basescu care s-a luptat cu clasa politica care-l uraste atat de mult. Iar acum Basescu lupta pentru votul uninominal intr-un singur tur dar iarasi probabil o sa fie blocat de psd si pnl care au cu totul alte interese decat cele ale cetatenilor!
erata: Noi ca cetateni vrem sa alegem pe cine vrem noi nu pe cine ne forteaza un partid/.
Dar care e interesul nostru, al cetatenilor? Ca cel votat de noi, pentru obiectivele sustinute in camapnia electorala, sa se alature apoi altor idei?!
PS. Votul uninominal intr-un singur tur e cea mai mare aberatie posibila. N-am de ce sa multumesc celor care o propun si o sustin. Ca poate ajunge cineva parlamentar cu 20% dintre voturi nu e o noutate, insa in acest caz celelalte 80% dintre voturi se pierd in Nirvana. Macar la varianta cu compensatie, se tine cont de votul tau pentru un alt candidat de aceeasi culoare.
Ah, haideti sa nu-l bagam pe presedinte in discutie decat daca e absoluta nevoie, altfel nu mai scap de el. Pot pleca de la ipoteza ca parlamentarii care sunt acum in UNPR si-au dezamagit electorii. Bun, cu ce anume ar fi ajutat listele de partid in acest caz?
Adevărul e că Miki Şpagă şi-a cam dezamăgit alegătorii. Mă scuzaţi, am vrut să spun Şerban Mihăilescu. Care alegători dezamăgiţi? Haideţi să facem un simplu exerciţiu de memorie – câţi dintre cei care citesc acest material şi comentariile corespunzătoare au habat acum cine îi reprezintă pe ei în Parlament?
Subscriu! As dori sa detaliati subiectul. Eu cred ca un vot pe lista de partid, deschisa si nationala, ar fi un sistem potrivit. Pe langa aceste liste de partid cred ca ar trebui libelarizate candidaturile independente. De ce lista nationala? Fiindca parlamentul are ca principala menire elabolarea de legi valabile la nivelul intregii tari. Daca alegatorul de la Cluj, spre exemplu, va dori sa-si aleaga un clujean, nimeni nu il va opri, dar daca el crede ca un candidat, originar din Constanta, l-ar reprezenta mai bine, de ce trebuie sa-i fie ingradita optiunea? Iar experienta sistemului actual de vot ne arata ca in realitate la alegerile nationale candidatii, pentru a avea sanse, sunt obligati sa faca campanie de tip local. Prin lista deschisa inteleg ca alegatorul va trebui sa aleaga o anumita persoana din lista, mandate urmand sa obtina cei care au obtinut cele mai multe voturi, raportat si la proportia obtinuta de partid la nivel national. Daca un partid va avea 30% din voturi va obtine 30% din mandate, iar persoanele care vor obtine aceste mandate se determina in functie de numarul de voturi obtinute de fiecare in parte. Este un sistem proportional in care alegatorul va putea face o selectie a persoanelor de pe lista stabilind practic ordinea acesteia. Faptul ca este o lista nationala are si avantajul suplimentar ca mareste mult aria de selectie. Una este sa aleg dintre 10 persoane, sa zicem, si alta este alegerea de pe o lista cu 300. Cel putin iti creaza sentimentul ca alegerea facuta are o mai mare greutate. Va spun sincer ca am fost oarecum increzator in sistemul uninominal, dar cand m-am trezit in fata urnelor cu 4 candidati, pe deplin constient fiind ca niciunul nu ma poate reprezenta, mi-am dat seama ca nu e alegerea mea si am dat un vot alb. Atunci am realizat ca cel putin listele de partid iti dadeau iluzia (mai ales la Bucuresti unde listele aveau multi candidati) ca alegi ceva fiindca existau cateva persoane pe acea lista cu care as fi votat (pe langa multe altele cu care nu as fi votat). Asa am ajuns sa sustin optiunea descrisa mai sus. Degeaba avem alegeri libere, daca oferta este foarte limitata si controlata sistemul se perpetueaza.
Mihail Neamtu,
nu, actualul sistem nu e pe liste blocate – a fost schimbat in 2008. Actualul sistem are aparenta unuia uninominal; fiind in realitate unul mixt-proportional. E greu de pus intr-o categorie, pentru ca, dupa stiinta mea, e unic in lume prin faptul ca permite alegerea candidatilor care au pierdut la vot, in dauna celor care au castigat.
Combinatia asta il face sa aiba un alt caracter: e imprevizibil. De exemplu, dupa ce a fugit din colegiul mititel din Bucuresti unde voia sa candideze initial, dl Tariceanu era cat pe-ci sa piarda mandatul de parlamentar, l-a castigat la ruleta redistributiei. Asta e motivul pentru care e detestat de candidati; asta e motivul pentru care, chiar si asa ciudat fiind de la bun inceput, a fost slutit si mai rau prin OUG 66/2008. Asta e un lucru bun, din punct de vedere al interesului public. Insa sistemul e „vandut” ca unul uninominal, desi nu e asa ceva…
Doc: Actualul sistem (…) e unic in lume prin faptul ca permite alegerea candidatilor care au pierdut la vot, in dauna celor care au castigat.
Nu in dauna celor care au castigat, ci doar a celor care n-au trecut baremul legitimarii individuale, adica 50%+1, si au ramas in cursa doar la varianta colectiva. Ca unul a avut nenorocul sa cedeze in fata unuia cu un golaveraj mai mic e regretabil, dar la histograma nu se cunoaste: e foarte probabil ca voturile obtinute de respectivul ghinionist sa fi ajutat un coleg de suferinta sa-si adjudece un mandat.
Foarte bună explicaţia gerrymandering-ului. Iar concluzia articolului e foarte bună.
ce plictisitoare si subiective sunt articolele dvs., stimate domnule! vi se vede portocaliul in ochi! si cum sa ai incredere intr-un ziarist care apare in poza cu un rucsac ridicol in spate!
:-D Moderatorii de aici aplica standarde ceva mai stricte decat le am eu pe „Inventar…”, dar ca exceptie am scos comentariul tau de la gunoi. Nu de alta, prea e amuzanta chestia cu „rucsacul ridicol”. Nu doar ca am un rucsac in spate, dar nu am nici sapca!
In alta ordine de idei, chiar si pe „Inventar…” opinia politica nu poate fi repetata. Daca articolele mele va plictisesc, imi pare rau, nu sunteti obligati sa le cititi. Iar, daca vreti sa continuam dialogul, trebuie sa imi indicati ce anume ar fi subiectiv din ce am scris…
Bine venit articolul si echilibrat, ca de obicei.
Slabe reactii, ceea ce arta ca preocuparea societatii civile pentru democratie este subtire…
Sustin concluziile articolului.
Numai bine!
Acum am văzut şi comentariul lui Hantzy. Cu discuţia privind sistemul de vot ne învârtim în jurul cozii. Vrem o democraţie consensualistă (aproape toată lumea reprezentată, coaliţii slabe) sau o democraţie majoritaristă (un partid ia practic TOT)?
Proiectul lui Traian Băsescu constă în schimbarea situaţiei din democraţia de primul tip în democraţia de-al doilea tip. Precum mandatele de 5 ani introduse în lege pe vremea guvernului Năstase, va fi pentru cine se nimereşte, nu pentru cine a pregătit.
Dar toată discuţia asta devine pur teoretică în momentul în care vedem ce înseamnă gerrymandering, schimbarea legii electorale atunci când vine un partid la putere, etc., chestii prin comparaţie cu care sacoşa cu ulei şi zahăr e ceva slăbuţ.
Nu cred ca e fara rost discutia, cel putin nu inainte de a stabili la care dintre cele doua variante ar trebui sa ne oprim. Personal, cred ca cea existenta este mai buna, nu doar pentru ca obliga partidele parlamentare la negocieri in vederea obtinerii unei majoritati pentru actul legislativ, ci mai ales pentru ca poate elimina eventualitatea unui „monopol politic”, a unui control unic in toate domeniile. In conditiile cand retorica „ciocului mic” este cea preferata, iar majoritatea incepe sa aibe avantajele unei unanimitati, gasesc ca acest lucru e semnificativ. Democratia n-o vad ca pe o vointa perpetua a majoritatii, ci ca pe o serie de prioritati, in care majoritatea stabileste doar ordinea acestora.
Indiferent pentru cine s-o nimeri. Ma conduc dupa principiul: daca nu i-as fi dorit FSN-ului sau lui Iliescu puteri depline, atunci nu doresc nimanui.
Tocmai asta e mizeria situatiei. In fine ajunsesem la un sistem de vot pe care toate partidele spuneau ca il sustin, pe care il sustinea si electoratul; era unul din modurile in care puteam scapa de morisca asta stupida in care legea poate fi schimbata fundamental in ajunul fiecarui ciclu electoral. N-am nicio indoiala ca, fara piedica respectiva inscrisa in constitutie, vom vedea legea electorala intr-o stare de continua volatilitate.
Cu o piedica inscrisa in Constitutie sunt, bineinteles, de acord. Dar care e varianta care ar trebui sa o adoptam si s-o ceritifcam constitutional?
Partidele „spuneau” doar ca sustin sistemul uninominal. Acesta ar aduce, mai ales la momentul schimbarii sistemului de vot, avantaje exclusiv partidelor cu multi sustinatori, iar in mod special partidului de pe primul loc in optiunile electoratului. Din acest motiv, in 2007 existau doua partide, aproximativ egale, care il doreau: PSD si PD-L, sperand ca in urma votului sa-si transeze intre ele partea leului. Scapau de alti competitori care, chiar daca nu puteau obtine suficiente voturi pentru a fi reprezentate, le-ar fi redus celor doua sansele de a obtine majoritatea absoluta in parlament. De atunci lucrurile s-au mai schimbat: PD-L a scazut in popularitate, dupa unele sondaje cam la jumatate din cota de atunci, deci s-a diminuat interesul pentru uninominal. De asemeni, uniunea pestrita, desi pare ca ar conduce in optiunile electoratului, structura sa incerta n-o face prea atractiva alegatorilor . Ea s-a format exclusiv pentru a atrage un numar mare de voturi, in conditiile sistemului de vot existent, iar nu pentru a propulsa individualitati. Rezulta deci ca n-are de ce sa sustina un sistem uninominal, decat cel mult cu jumatate de gura. Celelalte partide mici, cu distributie regulata, dar minima, n-au niciun interes. Doar UDMR, care are beneficiaza de o distributie foarte polarizata, ar avea sanse sa-si impuna cativa parlamentari, insa tot mai putini decat in varianta proportionala.
Doc: (…) pe care il sustinea si electoratul. Este imperfectul o scapare?! :-)
Inchipuie-ti un experiment: vrem sa vedem de cate ori cade o felie de paine cu partea unsa cu unt, pe covor. Dupa ce o arunci de 10 ori, obtii un rezultat de 9:1 in favoarea fetei cu unt. Poti trage deja concluzia ca in 90% din cazuri felia cade cu partea unsa? Inca nu, caci dupa alte 5 aruncari, untul a ramas pe covor, iar felia se incapataneaza sa cada tot mai des cu cealalta fata in jos. Plus ca de la un moment dat ai doua fete fara unt si niciuna unsa.
Inteleg ca dumneata esti un partizan al VU. Te-am cunoscut ca pe un comentator atent la detalii si nu pot crede ca ai putea fi nedrept. Presupune ca ai fi selectionerul nationalei si ai la dispozitie 20 de fundasi de exceptie si 10 atacanti mediocri. Faci o echipa doar de fundasi si mizezi pe 0-0?!
In cazul concret al alegerilor din 2008, PNL cu un procent de 18%, n-ar fi primit niciun mandat, daca s-ar fi mers pe varianta majoritara simpla. Ca politicienii lor n-ar fi ajuns in parlament nu e o pierdere, dar insumand procentele obtinute de astfel de partide, ar rezulta ca 33% dintre romani nu ar fi fost reprezentati in Parlament, adica un procent egal cu cel al sustinatorilor oricareia din cele doua formatiuni fruntase, ceea ce ar fi fost nedrept. Nu pentru politicieni, ci pentru romani! M-as bucura sa-ti cunosc parerea, Doc!
Pai, chiar tu ai spus ca imi stii parerea :-) Iar eu stiu extrem de bine genul de argumentatie si pseudo-argumentatie impotriva votului uninominal, de la falsuri grosolane la rationament circular. Ma indoiesc ca ai putea aduce ceva nou; si, din cate vad mai sus, nu e cazul.
In masura in care cineva si-ar putea inchipui ca asta creeaza un argument impotriva VU, da, este. Nu exista niciun motiv pentru care eu sau altcineva ar putea crede ca sustinerea populatiei pentru VU s-a modificat din 2007.
Probabil că nu s-o fi modificat susținerea dar întrebarea este, care susținere?
Ai vrut sa fii rautacios.
Intentionat am impartit comentariul in paragrafe. Daca preferintele tale electorale pot fi banuite, eu iti ceream parerea asupra acelei nedreptati , asa cum o vad eu.
Mi-ai raspuns indirect ca asta ar fi un pseudoargument. Pari mai informat decat mine, de vreme ce-l poti cataloga astfel, in vreme ce eu nu prea cunosc argumente in favoarea sistemului pe care-l preferi. Singurul citat in lucrarea de fata e ca el este folosit in SUA, UK si Franta.
Foarte interesanta propunerea facuta de Vlad Ionescu la 23.38. La o prima vedere as spune ca e cel mai bun sistem de vot din cate am citit pana acum. Un argument in plus pentru liste deschise la nivel national ar fi tocmai faptul ca s-ar evita promisiunile aberante de genul sustinerii in parlament a unor proiecte locale, lucru care in general nu prea este posibil, acestea tinand de autoritatile locale.
In campania pentru Parlament ar trebui sa apara doar viziuni despre fiscalitate, mediu, politica externa samd. In momentul actual candidatii sunt nevoiti sa vorbeasca despre canalizare, cosuri de gunuoi si alte proiecte locale pentru a obtine votul alegatorilor dintr-un anumit colegiu.
Intr-o intelegere mai mult teoretica a democratiei, ar trebui ca sistemul electoral sa fie determinat in primul rand de catre alegatori. Practic acest sistem este determinat doar de catre alesi si, daca lucrurile vor ramane asa, nu ne vom putea astepta la un sistem electoral care sa serveasca interesele cetateanului, ci doar pe cele ale clasei politice. Nu stiu ce impact public poate avea o dezbatere serioasa pe aceasta tema, nepartizana si care sa nu fie viciata de interese particulare sau de grup, fiindca exista foarte putini formatori de opinie interesati de asa ceva. Aparent paradoxal, insa aceasta lipsa de interes pentru a-i oferi alegatorului un sistem electoral care sa tina cont in primul rand de interesul acestuia, ne arata ca spatiul public este populat, in cea mai mare parte, de personaje care nu pun interesul public inaintea oricarui alt interes sau de personaje lipsite de viziune si inteligenta minimala pentru a juca un rol public. Dar se poate incerca o astfel de dezbatere chiar daca nu va avea rezonanta necesara. Eu am propus un inceput si am adus argumentele mele.