Referendumul din 29 iulie este încercarea disperată, dar dibace a unei puteri abuzive de a legitima o procedură la limita legalității printr-un vot popular.
Am auzit în ultimele zile, ad nauseam, următoarele argumente useliste mincinoase: 1) că majoritatea care susține actualul guvern ar fi fost legitimată de votul românilor și al labilelor dar suprareprezentatelor noastre minorități; 2) că Parlamentul ar fi cel mai legitim reprezentant al poporului, dacă nu singurul; 3) că Președintele și-ar fi piedut legitimitatea populară.
Toate aceste argumente doresc să legitimeze în ordine politică, dar și simbolică, în imaginarul colectiv, referendumul de demitere a Președintelui. Adevărul este însă altul.
În primul rând, singurul vot legitimant a fost pentru aleșii locali, în 10 iunie, și în niciun caz pentru o nouă majoritate parlamentară. USL nu se poate așadar prevala de un vot favorabil al românilor la alegeri legislative care încă nu au avut loc. Ce-ar fi să mai așteptăm nițel?
Apoi, așa cum ne-a reamintit recent ambasadorul Regatului Unit, un parlament cu zeci de pușcăriabili, incompatibili și traseiști nu are cine știe ce legitimitate. Eu însumi am votat în cartierul Mănăștur din Cluj pentru un deputat care s-a dovedit traseist – cu alte cuvinte, a deturnat mandatul încredințat. Eu l-am trimis în Parlament ca să susțină o majoritate de dreapta, el a răsturnat-o, abuzând de mandatul pe care eu și alte mii de clujeni i l-am acordat.
În fine, Președintele Traian Băsescu a fost legitimat de majoritatea electorilor prin vot popular direct în 2009, cu un mandat de cinci ani. În nicio țară democratică – Franța, SUA, bunăoară – nu se schimbă președinții după cum variază sondajele sau după cum se reconfigurează majoritățile parlamentare. Chiar dacă majoritățile se schimbă în Congresul american, Președintele rămâne în funcție până la expirarea mandatului. Chiar dacă au loc alegeri legislative în cursul mandatului Președintelui Franței și se instalează majorități din opoziție, acestea coabitează cu Președintele în funcție până la expirarea mandatului. Președintele, popular sau nu, e legitim timp de cinci ani, spre deosebire de guverne – numite! –, care se fac și se desfac în funcție de moțiuni și de sprijinul parlamentar.
Așadar, nici actualul guvern, care nu provine dintr-un vot popular recent, ci dintr-un joc parlamentar murdar, nici un parlament plin de incompatibili, condamnați penal și traseiști nu pot legitima politic sau moral un referendum pucist împotriva unui Președinte legitim ales, indiferent cum stă acesta în sondaje. A dori să acoperi o lovitură de palat prin votul poporului nu poate fi numit decât ticăloșie.
Pe lângă aceasta, nu doar principial, ci și tehnic acest referendum este viciat de abuzuri binecunoscute. Doar lipsa de legitimitate justifică nenumăratele lovituri murdare ale USL și faulturile la jucători, arbitri și spectatori. Le enumăr cu silă, căci ne-am săturat cu toții să le facem pomelnicul: înlocuirea fulgerătoare a Avocatului Poporului; schimbarea nestatutară a șefilor Camerelor; restrângerea atribuțiilor Curții Constituționale prin ordonanță de urgență; trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului pentru a permite grăbirea sau întârzierea publicării textelor legislative; suspendarea din senin, în doar trei zile, a Președintelui ales; lungirea duratei de vot (dacă nu s-a putut două zile, sunt bune și 16 ore); încercarea de reducere a corpului electoral și a secțiilor de votare din străinătate, etc., etc. Politic, dar și tehnic, referendumul din 29 iulie este o farsă, pe care noi, cetățeni de bună credință suntem chemați să o legitimăm în fața întregii Europe.
La rândul lor, cei care au declanșat Referendumul sunt infinit mai puțin legitimi politic și moral decât Președintele ales, Traian Băsescu.
Cum poate fi mai legitim decât Traian Băsescu, votat de peste 5 milioane de români, Crin Antonescu, intrat în Senat de pe locul al doilea, cu puțin peste 9000 de voturi? Cum poate fi mai legitim un om care nu a fost în stare să câștige nici măcar un colegiu, dar a fost instalat în doar câteva zile Președinte al Senatului și Președinte interimar? Cum poate fi mai legitim întâiul chiulangiu al Parlamentului, un om care se răstește cu mânie proletară la Occident, ca un trist avatar al lui Nicolae Ceaușescu?
Cum poate fi mai legitim decât Traian Băsescu, moralmente sau ca om de stat, Victor Ponta, acuzat de plagiat, chemat la raport de Europa, pus la colț, renegat chiar de socialiștii europeni prin voci precum Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, fostul ministru german de externe și vicecancelar, Frank-Walter Steinmeier sau viceprim-ministrul luxemburghez Jean Asselborn?
Cum pot fi mai legitimi politic decât Traian Băsescu senatorul penal Cătălin Voicu, traseiștii de la UNPR, incompatibilul Mircea Diaconu și alții?
Ceea ce ni se pregătește în 29 iulie este o farsă sinistră. Poporul român este chemat la urne pentru a legitima politic o procedură viciată, un referendum la limita de jos a legalității, smuls prin siluirea instituțiilor statului și batjocorirea Constituției, legilor și regulamentelor Camerelor. Suntem chemați să legitimăm cea mai ilegitimă mișcare politicianistă împotriva unui Președinte legitim, că ne place sau nu de Traian Băsescu. Suntem chemați la vot ca să oferim alibiul perfect tuturor politrucilor useliști, udemeriști și uneperiști speriați de lege, intimidați de un Occident care joacă după reguli și aplaudați doar de Moscova și de Vladimir Voronin.
Răspunsul cetățenilor onești nu poate fi decât unul singur: NU trebuie să legitimăm acest simulacru de referendum. Președintele Băsescu rămâne legitim până în 2014 prin votul din 2009, prin aprecierea internațională de care se bucură, prin lupta pe care o duce pentru Justiție, un Stat modern și o Românie europeană. În 29 iulie nu protestăm împotriva lui Traian Băsescu, ci a unei agresiuni împotriva Statului de drept. Singura acțiune legitimă este boicotarea votului sau, dacă chiar debordăm de elan referendar, punerea ștampilei pe NU.
Majoritatea parlamentara a fost obtinuta prin migrarea unor politicieni dintr-un partid in altul. Nu inteleg de ce nimeni nu vorbeste despre asta. In alte tari acest fenomen este foarte rar (migreaza un-doi politicieni) si este aspru sanctionat de alegatori la alegeri. Mai mult, in unele tari abandonarea unui partid nu permite obtinerea unui loc parlament in alt partid si politicianul devine independent prin lege. Inainte de toate acest fenomen trebuie reglementat prin lege la nivelul parlamentului si apoi prin regulamente la nivelul partidelor.
Schimbarea convingerilor politice este de inteles pot exista multe motive, Nu este de aprobat, in schimb. Daca esti insa ales, daca reprezinti un grup care ti-a incredintat un mandat, resorturile interioare ar trebuie sa se impotriveasca pana la blocare daca ai tendinta sa parasesti reprezentarea acelui grup de oameni, sa le inseli sperantele. Este profund imoral, alesilor traseisti!
Papahagi: „2) că Parlamentul ar fi cel mai legitim reprezentant al poporului, dacă nu singurul”
ARTICOLUL 61 din Constitutie:
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
Spre deosebire:
ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(Sublinierile imi apartin)
Cei care au votat in 2009 pentru 300 de parlamentari asteapta inainte de actualele alegeri legea organica initiata si votata de parlament care sa consfinteasca vointa poporului. Atat USL cat si PDL au avut/controlat pe rand majoritatea in parlament, deci nu mai au nici o scuza. In conditiile in care aceasta lege nu va fi promulgata vom avea inca o dovada majora ca traim sub o dictatura parlamentara indreptata impotriva poporului.
Motto la subiect „until death do us part” sau sa ma dau si mai cult „bis der tod uns scheidet”, asa se spune ca se zice la casatorie, s-o fi spus si la a mea, nu mai tin minte.
In primul rand, ne-ar trebui legi care condamna traseismul, care suspenda automat un senator, deputat, etc in caz de incopatibilitate, proces, etc.
Chair daca fac parte din diaspora, ma gandesc serios sa nu merg la vot.
Macar o data poate fi societatea democrata si libera din tara asta solidara? De ce se dau semnale contradictorii? De ce Aligica si Papahagi spun sa nu votam si basescu ne chema sa votam NU? Daca cei de pe blogurile de centru-dreapta sunt debusolati populatia fara internet ce sa mai creada: ca base care apare la tv in campanie le cere sa voteze! Deci, cum raspundem loviturii de stat?
La lovitura de stat (aflata inca in plina desfasurare) se pote raspunde intr-un singur fel: boicotul referendumului. Referendumul a fost initiat prin incalcarea legii si se va desfasura in acelasi mod. Participarea la vot este o asociere (involutara) la lovitura de stat. Sa nu ne facem iluzii! Indiferent de circumstante, FRAUDA este cea care va dicta rezulatul final, iar acesta va fi in favoarea USL.
Nu trebuie sa legitimam puciul si-n acelasi timp NU STIM CE MIJLOACE mizerabile VOR ARUNCA IN LUPTA pucistii. asa ca deocamdata, stand by!
Domnule Papahagi, eu nu voi merge la referendum intrucit nu vreau sa aleg intre Traian Basescu, a carui alegere a fost hotarita la Ierusalim, si „noul val”, care a primit binecuvintarea Washingtonului (aceasta „dihotomie” este chiar foarte interesant de analizat). Categoric, atit Ponta cit si Antonescu au bubele lor – dar pe mine ma intristeaza sa vad cum un arman (si citi tineri armani si-au dat viata pentru Dumnezeu si Tara!) poate sa apere atit de vehement pe cel mai mare tradator de tara din ultimele doua decenii, poate chiar din intreaga istorie a tarii! Activitatea dvs. profesionala ma indrituieste sa cred ca ati citit scrierile politice ale lui Mihai Eminescu ori cartile lui Nicolae Paulescu – si atunci ar fi trebuit sa vedeti cum planurile sioniste urzite acum cu peste un secol si jumatate in urma au fost indeplinite de Traian Basescu, care a indatorat tara, fara motiv obiectiv fata de organismele conduse de sionisti, la sume pe care Romania, a carei economie a fost distrusa planificat (nu intru in amanunte) nu le va putea achita. Astfel, ideea „Israelului european” este la un pas de realizare. A-propos, in conditiile in care alegerea lui Traian Basescu s-a decis in ultimul moment, cu o diferenta minima de voturi, primite din strainatate si in conditiile in care in ultimii ani sute de mii de israelieni au primit cetatenia romana, putem sti cite voturi le-a primit din Israel? As putea sa va scriu un roman intreg despre tradarea lui Traian Basescu si despre raul facut de acesta tarii – mi-e teama insa ca ar fi degeaba. Si in final, vreau sa va rog sa nu va deruteze numele meu absolut romanesc: bunicul meu matern, contemporan cu Pitu Guli si bun prieten cu Nicolae Batzaria, s-a nascut in Crusova iar bunica mea materna, contemporana cu Constantin Belimace, s-a nascut in Moloviste.
Domnule Papahagi,
ati scris un articol bun! Sunt de acord: acest demers de demitere este ilegitim! Dar referendumul il va legitima, indiferent daca noi (care suntem impotriva demiterii) ne vom prezenta sau nu.
Singura legitimare de care trebuie sa ne pese este cea in fata poporului roman. Cei din afara stiu deja cum stau lucrurile. Demersul este ilegitim si abuziv. Dar o eventuala schimbare in bine in Romania nu va veni din afara. Daca un popor nu vrea sa fie salvat, avel popor nu va putea fi salvat.
Cu alte cuvinte, ca ne place sau nu, referendumul va legitima puciul in locul unde conteaza – in Romania. Asta pentru ca poporul roman nu are maturitatea democratica sa aprecieze conceptul de stat de drept. 60% din romani vor razbunare pentru umilintele prin care au trecut in ultimii ani, umilinte pe care le asociaza cu „tatucul/dicatatorul” Basescu. SI vor accepta orice razbunare vor primi.
Parerea mea este ca singura sansa pe care Romania o mai are este ca cei care sunt impotriva acetui puci, sa mearga la vot si sa voteze masiv „NU”. In acest fel se vor strange probabil 40% din voturi in favoarea pres. Basescu. Nu va fi suficient sa opreasca demiterea, dar va reprezenta un semnal catre restul Romaniei ca exista o opozitie consistenta.
Daca pres. Basescu ramane in functie prin neprezentare, isi pierde toata puterea, iar poporul nu se va satura pana nu va vedea sange. Iar acest sange va curge la parlamentare. Iar eu prefer ca dreapta sa castige parlamentarele.
Daca pres. Basescu ramane in functie la masa verde, noi vom „muri” cu dreptatea in mana. La Antene si Realitatea samd vor continua minciunile. Iar un scor de 80% impotriva lui Basescu (chiar nevalidat) va fi foarte intimidant la adresa celor din institutiie sistem care mai vor sa se opuna.
Daca pres. Basescu este demis cu un scor de 60:40 sau 55:45 USL va controla tot si opinia publica (satisfacuta in privinta sangelui) isi va intoarce privirile asupra USL si ii vor acuza pe drept ca le-au scazut standardul de viata. Basescu nu va mai putea fi tapul ispasitor.
multumesc pentru „plagiatul” de aseara… :)
chiar daca ” Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?… ” suna ceva mai bine, cred ca in Limba Romana nici lui Cicero nu i-ar fi iesit mai bine!
Sper sa urmeze si alte „similitudini” :)