luni, ianuarie 18, 2021

Fascinația lui Jack Spintecătorul

În 2007 britanicul Russel Edwards cumpăra la o licitație online americană un șal cu suma exorbitantă de 4,5 milioane de dolari. Șalul, expus din 2001 până în 2007 la Muzeul de criminologie din Londra apoi restituit proprietarului, i-ar fi aparținut Catherinei Eddowes, penultima din cele cinci victime ale ucigașului londonez din East End, supranumit Jack Spintecătorul. Peste așteptările casei de licitații, vânzarea indică fascinația nediminuată, după mai bine de un secol, pentru criminalul în serie al epocii victoriene, personaj media care marchează începutul presei de senzație pe continent. În 2014 Edwards dădea lovitura cu o carte pe piața suprasaturată de literatura, filmele artistice și documentare, site-urile, enciclopediile, cercetările cunoscute ca ”ripperology”, ”ripperatura” sau ”rippermania”, tururile turistice ale ororilor din Whitechapel etc.: Naming Jack the Ripper. Autorul pretinde că a dezlegat enigma identității criminalului pe baza urmelor de ADN de pe șalul găsit lângă cadavrul mutilat al prostituatei, analizat cu cele mai riguroase metode al științei contemporane. Jack Spintecătorul ar putea fi, conform cărții, frizerul Aaron Kosminski, emigrant polonez suferind de schizofrenie paranoidă, unul dintre suspecții din 1888 ai polițiștilor de la Scotland Yard. Internat într-un azil, unde moare în 1919, Kosminski a putut fi identificat prin intermediul unor urmași al căror ADN ar confirma ipoteza. Cartea a suscitat controverse, la fel ca ipotezele mult mai șocante emise de un ”ripperolog” australian, tot pe bază de ADN, că Jack Spintecătorul ar fi femeie. Identificarea certă a primului criminal în serie de notorietate mondială ar reprezenta un dezastru pentru mass-media. Fiindcă presa tabloidă s-a născut și trăiește din speculație, mister, exagerare și bârfă.

Printre sutele de volume și miile de articole apărute pe tema spintecătorului din cartierul mărginaș londonez din secolul al XIX-lea, câteva analizează rolul jucat de jurnalismul practicat într-o epocă marcată de convenționalism și tabuuri sociale. După 1850, când reforma sistemului de taxe și impozite a permis ziarelor britanice să fie mai ieftine, deci să tipărească și să vândă un număr mai mare de exemplare, presa a început să circule iar concurența a devenit fapt. Exclusivitatea sau viteza de publicare în premieră a unui subiect avea preț, așa că jurnaliștii au început să iasă din salon, căutând teme la poliție și în cartierele rău-famate. Seria de crime atroce, având ca țintă prostituate din East End, măcelărite îngrozitor, a creat senzație, cu atât mai mult cu cât poliția nu a putut găsi autorul, devenind ea însăși subiect de ironie. Jurnaliștii au încercat să se substituie poliției, bântuind pe străzile cartierului mărginaș într-o capitală care găzduia peste 1200 de prostituate. Specialiștii criminologi au stabilit că doar 1% dintre infractorii ucigași sunt criminali în serie, dar interesul pentru aceștia este justificat fiindcă sunt rari, violenți, sociopați, mortali. Ce s-a întâmplat însă cu ziarele vremii care au consemnat cazul lui Jack Spintecătorul, de la Illustrated Police News, The Times, The Daily Telegraph, The Daily Mail până la East London Observer, Star, Puck și Punch, este extrem de interesant pentru istoria presei. De subliniat că scrisorile semnate ”Jack Spintecătorul” (până la publicarea lor, criminalul era numit ”diavolul din Whitechapel”) au fost trimise Agenției Centrale de Știri, deci autorul, oricine ar fi fost el, era conștient de forța de penetrare a presei și a obținut atenția publicului, precum și notorietatea dorite.

L.Perry Curtis remarcă într-un studiu dezvoltarea tehnicilor efectului dramatic în tratarea subiectului: tilurile cresc în dimensiune, iar grafica devine explicită și tinde să ocupe pagina. Sunt reprezentate realist victimele mutilate, cu descrieri în detaliu, iar pagina întâi este invadată de ”spintecător” pentru o lungă perioadă. Într-o societate rigidă și pudibondă, subiectul reprezenta un pretext acceptabil de a prezenta corpul feminin, de a vorbi despre uterul extras de criminal și despre violuri. Totodată, investigarea lumpenului, a vieții prostituatelor, a unui segment social care trăia în mizerie și promiscuitate, a reprezentat o temă relativ neobișnuită, interesantă, nouă, preluată ulterior și de politicieni. Concurența a devenit acută, redacțiile au început să își arondeze informatori plătiți pentru a avea prioritate. Piața media cunoștea un reviriment. O performanță înregistra Lloyd’s Weekly, revistă duminicală, care a primit informația despre moartea Catherinei Eddowes în 30 septembrie 1888, la doar 20 de minute după ce fusese găsită de un căruțaș, iar la ora 4 dimineața tipărea deja o ediție specială cu litere supradimensionate și un desen aproximativ al cadavrului. Disputat între dezgust și fascinație, publicul de azi, mult mai obișnuit cu ororile vizuale difuzate prin televiziune şi Internet, de la sâgele împroșcat pe pereți la pornografia sado-masochistă, mușcă totuși cu poftă din povestea lui Jack Spintecătorul, modelul clasic al istoriilor macabre din care se hrăneşte presa de senzaţie.

Articol apărut în revista 22

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. „, publicul de azi, mult mai obișnuit cu ororile vizuale difuzate prin televiziune şi Internet, de la sâgele împroșcat pe pereți la pornografia sado-masochistă, mușcă totuși cu poftă din povestea lui ” Bogdan Licu (procurorul general al Romaniei) a declarat marti ca a cerut ministrului Educatiei sa-i retraga titlul de doctor. Reamintim ca o investigatie publicata de HotNews.ro in august 2015 arata ca Licu ar fi plagiat lucrarea facuta sub coordonarea lui Gabriel Oprea.”
    E drept, nu e chiar „pofta”, dar tot te lasa cu gura cascata: Procurorul General al Republicii este banuit de plagiat si, ca in banc, nu isi pedepseste sotia, ci rupe patul :P
    Nu divorteaza de fonctie, ci vrea sa se spele doar ;)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Brindusa Armanca
Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.