Motto: “In this sense Marxism performs the function of a religion, and its efficacy is of a religious character. But it is a caricature and a bogus form of religion, since it presents its temporal eschatology as a scientific system, which religious mythologies do not purport to be.”–Leszek Kolakowski
Daca exista o mare lectie a veacului trecut, ea este ca ideile politice au consecinte. Tema relatiei dintre leninism si stalinism, a originilor bolsevismului in doctrina mesianic-revolutionara creata de Karl Marx, ramane una de fierbinte actualitate. Dovada, polemicile din Anglia legate de atasamentele militant marxiste ale ganditorului social Ralph Miliband (1924-1994) impartasite, iata, de fiul sau Ed, liderul laburist care ar putea sa devina premier al Marii Britanii: “How proud Ralph would have been to hear him responding the other day to a man in the street who asked when he was ‘going to bring back socialism’ with the words: ‘That’s what we are doing, sir.’ “ How proud, indeed. Asemeni istoricului Isaac Deutscher, profesorul Ralph Miliband a detestat capitalismul liberal si a ramas fidel pana la capat visului socialist. Un vis care, iata, a fost preluat de noua generatie a familiei Miliband…
http://frontpagemag.com/2013/david-horowitz/the-road-to-nowhere/
Iata linkul la raspunsul lui Ed Miliband:
http://www.dailymail.co.uk/debate/article-2439593/Why-father-loved-Britain-Ed-Miliband.html
Citesc cartea lui David Caute despre Isaac Deutscher (1907-1967) si Isaiah Berlin (1909-1997), aparuta la Yale University Press. Voi scrie despre ea. Mai ales ca, asemeni lui Timothy Garton Ash, ma consider si eu ein Berliner, adica un adept al lui Isaiah Berlin. Am fos
t candva, in anii 70, sedus si eu de romantismul lui Deutscher, de legenda unui Lenin diferit de succesorii sai, in primul rand de Stalin. Am citit cartea despre tanarul Lenin. Am inceput sa am dubii in momentul in care am realizat ca istoricul britanic originar din Polonia, un comunist oarecum dezamagit, dar nu mai putin un comunist, incerca sa justifice satrapia stalinista drept efort reusit de modernizare a unei Rusii inapoiate economic si cultural. Cat priveste trilogia despre profetul (inarmat, dezarmat, proscris si, in final, asasinat) Lev Davidovici Troțki, o carte superb scrisa si fundamental eronata, ea nu facea decat sa dovedeasca esecul lui Deutscher in a lua masura catastrofei morale, sociale si politice a totalitarismului comunist. In anii Razboiului Rece, scrierile lui Deutscher au servit, de fapt, justificarii experimentului sovietic.
Dintre eseurile sale, cel mai onest ramane acela despre viata imaginara a lui Vincent Adriano, un ministru din Polrugaria. A fost scris in timpul vanatorilor de vrajitoare din partidele comunist ale Europei de Est in anii de dinaintea mortii lui Stalin (Rajk, Slansky, Patrascanu). In rest, polemici sterile si pamflete amar-sarcastice impotriva celor banuiti de “anticomunism visceral”. Nu a fost crutat nici Orwell acuzat de „mysticism of cruelty”. Isaiah Berlin nu putea sa suporte ceea ce el considera (corect, dupa parerea mea) ipocrizia fundamentala a lui Isaac Deutscher si flirtul iresponsabil cu Noua Stanga, incantata sa-si mai descopere un guru. Sir Isaiah and Comrade Isaac, indeed…
http://yalebooks.co.uk/display.asp?K=9780300192094
Spre sfirsitul vietii, Deutscher intuise ca fructul avea, poate, ceva putred chiar in miezul sau. S-a ferit insa sa traga concluziile de rigoare, a ramas pana la capat fidel crezului de tinerete, un marxist de orientare bolsevica: “If the view were to be taken that all that the Bolsheviks aimed at — socialism — was no more than a fata morgana, that the revolution merely substituted one kind of exploitation and oppression for another, and could not do otherwise, then Trotsky would appear as the high priest of a god that was bound to fail, as Utopia’s servant mortally entangled in his dreams and illusions.”
Cand Leszek Kolakowski a rupt cu acea fata morgana, Ralph Miliband a reactionat ulcerat si ultragiat. Nu mai era socialistul Kolakowski, ereticul (tolerabil) al unei religii comune, ci un apostat care trebuia demascat. Eclectismul sau asumat fara ambiguitati era privit ca o renegare. Nu puteai fi simultan liberal, conservator si socialist, cum incercase Kolakowski sa demonstreze ca este posibil. Ca pe vremea lui Lenin: “Ideologie burgheza sau proletara, cale de mijloc nu exista”. Sa rupi cu Wladyslaw Gomulka era acceptabil, sa condamni invazia Cehoslovaciei de asemenea, dar sa te desparti de Marx insemna supremul sacrilegiu.
Pentru Miliband, era impardonabil sa scrii ca gandirea lui Marx nu era una inocenta, ca exista o genealogie care dusese dinspre “Manifestul Comunist” catre Lenin si Stalin, ca acea teologie seculara, o gnoza apocaliptic-revolutionara, daduse nastere monstrului leninist. Cand a ajuns in Anglia, refugiat din Belgia ocupata de nazisti, tanarul Ralph a mers la cimitirul Highgate sa aduca un omagiu lui Marx. Este acum inmormantat la cativa metri de idolul sau. Nu e vorba aici de simple polemici scolastice. Ideile lui Ralph Miliband si ale lui Isaac Deutscher au fost visceral anti-liberale. Ambii au dispretuit parlamentarismul burghez si economia de piata. Iata-le renascand, aceste idei, sub ochii nostri, o proba a faptului ca pasiunile utopice, fantasmele redemptive, falsele soteriologii nu dispar…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De revizitat și amestecul de entuziasm sociologic și frison soteriologic la un Marxist hormonal și carismatic precum „Che” Guevara :
El mérito de Marx es que produce de pronto en la historia del pensamiento social un cambio cualitativo; interpreta la historia, comprende su dinámica, prevé el futuro, pero, además de preverlo, donde acabaría su obligación científica, expresa un concepto revolucionario: no solo hay que interpretar la naturaleza, es preciso transformarla. El hombre deja de ser esclavo e instrumento del medio y se convierte en arquitecto de su propio destino.
(Notas para el estudio de la ideología de la Revolución cubana, 8.10.1960)
‘Far from secularization inexorably leading to the death of religion, it has instead given birth to the search for new forms of religious life. The imminent victory of the Kingdom of Reason has never materialized. As a whole, mankind can never get rid of the need for religious self-identification: who am I, where did I come from, where do I fit in, why am I responsible, what does my life mean, how will I face death? Religion is a paramount aspect of human culture. Religious need cannot be excommunicated from culture by rationalist incantation. Man does not live by reason alone.’ – Kolakowski
http://www.digitalnpq.org/archive/2009_fall_2010_winter/04_kolakowski.html
––
Daca ‘man does not live by reason alone’ iar ‘Marxism performs the function of a religion, and its efficacy is of a religious character’ atunci se pare ca atat dogmele religioase cat si ideologiile politice bazate pe intuitii si angoase universale nedigerate are here to stay. Daca frica lipsei unui sens cosmic obiectiv trebuie umpluta cu religious naratives iar instinctul compasiunii si al solidaritatii naste logica egalitarianista a lui Rawls (‘the veil of ignorance’), atunci atat Miliband cat si papa de la Roma au roluri sociale functionale.
Exista diferente esentiale intre religiile traditionale si cele seculare (politice). Presupun ca sunteti de acord.
„Daca exista o mare lectie a veacului trecut, ea este ca ideile politice au consecinte. ”
Si nu cumva renasterea ideilor lui Ralph Miliband reprezinta o CONSECINTA a ideilor politice neoconservatoare puse în practica în utlimele doua sau trei decenii?
Ati citit oare mai mult decat prima propozitie din articol? Apoi, ce legatura are neoconservatorismul (un curent intelectual si politic american) cu laburismul?
Toti, indiferent de nivelul intelectual, nutrim convingerea profunda ca societatea ar putea functiona mai bine. Aceasta visare despre armonie economica si sociala cauta bineinteles instrumente practice. Cele mai la indemina instrumente sint solidarismul si egalitarismul. In aceasta viziune populara, justitia degenereaza adesea in justitie sociala, iar cea din urma, conform scenariului armonios, urmeaza sa se atenueze pina aproape de disparitie; e logic, daca lucrurile merg din ce in ce mai bine, este evident ca dispar nedreptatile si tensiunile sociale. Foarte frumos!!!
Ce ar mai ramine de facut intr-o societate super-armonioasa?! Mai nimic. Toata lumea este preocupata de stiinta si distractie. Omul obisnuit al zilelor noastre se regaseste mai ales in partea cu distractia. Stiinta e buna, nimic de zis. Dar nu-i o prioritate. Si de ce-ar fi? Societatea mult visata este deja armonioasa si se autoperpetueaza. Deci el, omul obisnuit, mediocru si anonim, traieste fara griji. Traieste o fericire continua, vecina cu orgasmul, in deplina egalitate cu restul societatii. Nimeni si nimic nu-l calca pe nervi. Moartea??!! Probabil stiinta o sa rezolve cumva, cindva si problema asta.
Clasa bogatilor, clasa celor puternici, dar mai ales Intelectualii autentici, sint cei mai mari inamici ai societatii armoniase. Tocmai acesti oameni inteligenti sint cei mai dusmanosi, incapabili sa rezoneze cu visul armoniei sociale, impotenti incapatinati care mimeaza ca nu inteleg raiul pamintesc, aflat mereu la o aruncare de bat, chiar dupa coltul istoriei.
***
Intrebare: chiar este ingrijoratoare componenta religioasa a pasiunii socialiste? Adica traim intr-o lume informatizata. Violentele nu se pot intoarce in lumea civilizata, nu-i asa?! Chiar si saracia extrema, nu ar putea intoarce lumea democratica in feudalism politic!!!! Am dreptate, nu-i asa?! Cine poate sa-mi confirme definitiv asta?? Daca nu-i asa, atunci ma intorc la visul raiului social. E mult mai frumos acolo.
Din pacate, nici pusi in fata realitatii dureroase (si pentru cateva zeci -sute?- de milioane de oameni, letala), unii indivizi nu au vointa sa isi admita nebunia de a crede cu deznadejdea inecatului in socialism utopic. Oare e ura fata de spiritul mic-burghez, sau credinta adevarata in binefacerile comunismului cu fata umana motivul care-i impinge pe oameni, dealtfel normali la cap, sa faca astfel de alegeri?
Cred ca stiti vorba aia cu comunismul si spandexul: amandoua-s idei bune, pana incepe cineva sa le foloseasca. Tovarasului Miliband i-a scapat probabil respectiva bucata de intelepciune populara.