miercuri, decembrie 8, 2021

„Favorizant” și „favorizat”

Trăim într-o țară în care „mentalitatea favorului” pare perenă. Nu discutăm despre favorul propriu-zis, ci despre viziunea stereotipă care consideră că orice acțiune pe care o săvârșești și vine în întâmpinarea necesităților unei alte persoane este, fără doar și poate, un favor.

Unii medici oferă „favoruri” prin consultațiile pe care le acordă pacienților; unii profesori care răspund curiozității care depășește conținutul programelor școlare oferă, la rândul lor, „favoruri”; dacă răspund la mai mult de două nelămuriri, unele doamne de la birourile de informații oferă „favoruri”; mai toate doamnele secretare oferă „favoruri” dacă eliberează documente necesare rezolvării infinitelor necesități birocratice; disponibilitatea multor preoți de a oferi Sfintele Taine este influențată adesea de programul din agenda fiecăruia, astfel că, nu de puține ori, Împărtășania sau Botezul se transformă într-un „favor”; polițiștii care răspund solicitărilor apelurilor de urgențe lasă de-o parte alte activități pentru a se prezenta la locul faptei, oferind astfel, „favoruri”. Lista ar putea cuprinde exemple din fiecare activitate în parte, dar ar fi incompletă fără amintirea „favorurilor” acordate de către politicieni. Și aceștia răspund nervoși dilemelor electoratului, iar atunci când realizează rectificări bugetare, în sensul măririlor salariale ale bugetarilor, au grijă ca întotdeauna măsura să îmbrace poleiala „favorului” („v-am oferit, dar la fel de bine ne putem retrage <<favorul>>”). Nu contează faptul că, de cele mai multe ori, măsurile adoptate reprezintă îndeplinirea a jumătate din promisiunile din campania electorală. Favorul rămâne favor, indiferent de cantitatea oferită.

Intrinsecă acestei stări de fapt îi este existența a două atitudini existențiale: pe de o parte, a „favorizantului” (cel care oferă „favoruri”), iar pe de altă parte, aceea a „favorizatului”. Cel dintâi va fi recunoscut întotdeauna în funcție de atitudinea pretențioasă pe care o afișează, nu de puține ori, ostentativ. Altfel spus, are grijă să sublinieze, chiar și printr-un limbaj non-verbal, că cheia rezolvării problemelor tale se află în mâinile sale. Mai mult decât atât, nu ești singurul care solicită, și alții așteaptă la rând. Așadar, e îndreptățit să fie mai tot timpul nemulțumit, nervos, încrâncenat. Aproape că aceasta e starea lui naturală.

Pe de altă parte, e imposibil ca într-un moment al vieții să nu te afli în ipostaza „favorizatului”: mergem la medic cu speranța că îl vom găsi într-o dispoziție cât de cât bună; elevii și-au învățat, la rândul lor lecția: avertizează înainte de a adresa o întrebare al cărei răspuns li se pare că depășește problematica anunțată în titlul lecției (formula magică de adresare este „Am o întrebare, cu toate că nu are neapărat legătură cu titlul lecției”); biroul de informații se metamorfozează, adesea, în mășinărie de injurii; cât despre secretariate…cel mai indicat e să ai privirea în pământ până primești documentele solicitate. Botezurile copiilor ni le programăm în funcție de programul preoților și, atunci când ni se găsește o „portiță” în agenda respectivă, suntem mulțumiți de „favorul” primit. Majoritatea bugetarilor recunoaște faptul că măririle salariale țin cu greu pasul cu inflația în creștere, observă că coșul minim de cumpărături depășește cu mult suma alocată acestuia nu cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, „favorurile” primite nu pot fi negate („fără acestea ar fi fost mult mai rău!”).

Chiar dacă această prezentare poate părea asemănătoare celei specifice vulgatei marxiste (bogați vs. săraci; asupritori vs. asupriți), situația este cu totul alta. Relația „favorizant”-„favorizat” nu este ireversibilă și nu ține cont de „legile de fier” ale istorie, ci, mai degrabă, de contextul cotidian. De multe ori se întâmplă ca dacă „favorizantul” descoperă că meseria practicată de cel care solicită spirjinul îl poate descotorosi pe acesta de statutul de „favorizat”, atitudinea se schimbă (pe principiul „cine știe când voi avea și eu nevoie?!”). Devine îngăduitor, zâmbitor; nu mai e pretențios, rigid, ci solidar. În acest context, „favorizatul” renunță și el la prudență, discută de la egal la egal cu cel din fața sa. Din păcate, aceasta este excepția care confirmă regula, iar principiile acestui tip de „egalizare” au la bază un favoritism în stare latentă.

Această meteahnă are rădăcini vechi. Unii susțin că epoca fanariotă, prin corupția specifică, ar fi stricat moravurile românilor. Chiar dacă o anumită instabilitate politico-financiar a caracterizat această perioadă istorică, nu putem spune că „pământenii” erau străini de vinderea de „favoruri”. Fără doar și poate, atât în modernitatea timpurie românească, cât și în cea occidentală, „favoritismul” era aproape o instituție în sine. Însă, în plin post-modernism, este datoria fiecăruia să nu transforme propriul domeniu de activitate într-un domeniu feudal imaginat, în care seniorul împarte, din când în când, favoruri vasalilor săi. Nu oferim „favoruri” atunci când ducem la îndeplinire sarcinile specifice meseriilor pe care le practicăm. Nu facem decât să răspundem solicitărilor pentru care suntem plătiți. Conștientizarea acestor aspecte ar face ca încrâncenarea să scadă în ambele părți ale baricadei – atât a „favorizanților”, cât și a „favorizaților”.

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Tocmai despre asta este post-modernismul, despre întoarcerea la raporturile de putere din feudalism. Post-modernismul nu mai recunoaște ”vechile” ierarhii bazate pe competență, astea sunt doar forme ale tiraniei patriarhale edificate de secole de către omul alb, creștin și heterosexual. Post-modernismul și fratele lui geamăn, neo-marxismul, nu mai recunosc decât puterea. Iar România, încă nedesprinsă complet de feudalism sau de ceaușism, pare în cea mai potrivită postură ca să joace jocul ăsta.

    Vestul pare să fi început să se întoarcă în Evul Mediu, iar România încă nu a ieșit complet de-acolo. Deci e bine, ne aflăm pe traiectorii convergente :)

  2. Romanii sunt un popor obisnuit sa incalce flagrant legile, niste neseriosi pe care nu se poate pune baza, cu mici exceptii.

    Spaga si ticalosia fac legea, literalmente. Daca dai o spaga suficient de mare, iti poti face ce legi vrei.

  3. Epoca fanariotă n-a avut ce să strice prin corupție pentru c-a venit pe un fond feudal bine împământenit, deci feudal-timpuriu. Ba chiar, prin șansa unor dominați de-a obține favoruri, a fost un progres pentru aceștia!
    Perpetuarea unor practici ne-occidentale (metehne, hibe, tare etc.) la noi a făcut și va mai face să curgă multă cerneală. Istoria factuală are în spate multă antropologie explicativă, dar neglijată. Se țes explicații din filozofie filozofantă, politică politicianistă, sociologie teoretică și ortodoxism progresist. Vocație și Datorie sunt două concepte protestante și nici Capitalismul nu s-a născut la vreo mănăstire de taici solicitanți continuu de miluire.
    Să ne rugăm ca doamnele și domnițele cărora le solicităm expres sau le sugerăm acordarea de favoruri să fie înțelegătoare și să adopte un comportament favorizant. Doamne-ajută!

  4. Asa e natura umana, omul e un animal social care vrea si el sa fie respectat, doreste si primeste placere cand e mai superior ca altii. Creierul primeste placere sau durerere in relatie cu altii, foarte putini inteleg sa echilibreze.

    Concluzie: de ce nu am reduce birocratia si interactiunile inutile? De ce nu am merge pe principiu „nu fa celuilalt ce nu iti doresti tie” De ce nu am reduce din problemele nenecesare (de exemplu botezul din articol, e clar ca pentru autor e doar o formalitate, nu are nimic de a face cu botezul in sine e un epizod din petrecere …, probabil deranjeaza orarul fiindca dupa trebuie sa mearga la restaurant)?

  5. „Trăim într-o țară în care „mentalitatea favorului” pare perenă.”

    Dar, ce-ar fi să privim „favorul” dintr-o altă perspectivă? Și anume, dintr-aceea pe care o dau locatarii unui penitenciar, spre exemplu, sau grupările de crimă organizată, să zicem, cum ar fi Mafia, din Italia. Iată altă țară în care mentalitatea favorului pare perenă. Se vede treaba că nu românii au inventat hoția și nici n-au dreptul să-și aroge titlul de cei mai hoți dintre hoți.

    Favorul poate fi ceva oferit fără să ceri și fără să-ți trebuiască musai, ori poate fi obiectul unei trebuințe determinate de „favorizant”. Asta în scopul de a-i rămâne DATOR. Adică, pentru a fi obligat să-i întorci un favor. O relație pe care nu ți-o dorești și din care n-ai cum să scapi. Eu cam așa văd favorurile politicienilor-marionete ale cleptocrației din România. Au oferit cetățenilor favoruri care i-au făcut captivi. Asistați sociali. Subvenționați. Pensionari cu pensii speciale. Șamd. Oameni care depind de sistemul clientelar care le aruncă câte un mic (perceput drept mare) favor, pentru a primi în schimb susținerea lor pe viață și sprijinul lor electoral.

    PSD rămâne, în ciuda catastrofalei politici practicate, cel mai iubit partid printre cetățenii români. Din pricina electoratului captiv. Adică, a celor „favorizați”.

Dă-i un răspuns lui Harald Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Andrei Avram
Profesor titular de Istorie, în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Labiș” (București, Sector 3). Doctorand al Școlii Doctorale a Facultății de Istorie (Universitatea din București), cu tema Emil Cioran - de la radicalismul politic la refuzul Istoriei (coordonator științific Prof. Univ. Dr. Florin Müller)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Când nu știi că nu se poate

Dacă aș avea câte un leu pentru fiecare ocazie în care un “specialist” din România mi-a explicat savant și superior că “în...

Noi ipocrizii climatice și criza energetică

În decembrie 2020, Adam Anderson, CEO-ul companiei Innovex Downhole Solutions din Houston, Texas, a încercat să facă un gest frumos pentru angajații...

Lărgirea Uniunii Europene. Serbia, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Macedonia (de Nord) și Albania

Scriu aceste rânduri la Novi Sad, în Serbia. Nu sunt pentru prima dată în această țară, am mai străbătut-o de câteva ori...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro