joi, martie 28, 2024

Federalizarea Regatului Unit – o cutie a Pandorei?

Cine și-a imaginat că respingerea prin referendum a independenței Scoției va rezolva problema constituțională a Regatului Unit s-a înșelat.

Euforia unioniștilor s-a împrăștiat la doar câteva ore după anunțarea rezultatului – 55% la 45% în favoarea NU-ului, când s-au văzut confruntați cu propriile promisiuni de acordare a unor prerogative sporite Scoției și cu planurile, inevitabile, de federalizare completă a Regatului Unit.

Liderii celor trei partide care au susținut rămânerea Scoției în Regatul Unit – Conservator, Laburist și Liberal Democrat – au făcut promisiuni de descentralizare sporită în ultima săptămână de campanie, iar fostul premier Laburist, scoțianul Gordon Brown, a avansat chiar un calendar ultra-rapid de introducere a legislației privind “Devo Max” (Devolution Maximum) pentru Scoția, aparent cu binecuvântarea celor trei lideri de partid – premierul David Cameron, liderul opoziției Ed Miliband și vicepremierul Nick Clegg.

Devo Max înseamnă transferul de competențe fiscale, cheltuielile sociale și angajarea de împrumuturi publice parlamentului de la Edinburgh.

Legislativul Scoției are la ora actuală în competență exclusivă chestiunile de sănătate, educație, justiție, transporturi, mediu, etc, precum și modificarea cu +/- 3% a ratei de bază de impozitare care la nivelul Regatului Unit este de 20%.

O lege adoptată de parlamentul de la Westminster (al Regatului Unit) în 2012 permite deja parlamentului de la Edinburgh să fixeze, începând cu 2016, ratele de impozitare a veniturilor pentru rezidenții Scoției.

Dar Devo Max ar permite Scoției nu doar să adune și să rețină majoritatea banilor din impozite și taxe, ci și să-i cheltuiască cum dorește în domeniul social, cel al ajutoarelor sociale, actualmente de competența parlamentului de la Westminster.

Acest lucru ar lăsa practic doar politica externă și cea de apărare în competența parlamentului de la Westminster în ceea ce privește Scoția.

Premierul Cameron a intervenit public la numai câteva minute după anunțarea rezultatelor finale ale referendumului din Scoția și a confirmat intenția guvernului pe care-l conduce de a introduce în parlament legislația promisă pentru Devo Max, dar în același timp a spus că în paralel se va trece la atribuirea de competențe similare pentru Țara Galilor, Irlanda de Nord și Anglia, cu alte cuvinte trecerea la o federalizare completă a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu cele patru provincii din componență.

Anglia și Scoția

În particular, afirmația care a aruncat în aer consensul partidelor unioniste din timpul campaniei referendare din Scoția a fost “voturi englezești pentru legi englezești”.

La ora actuală, datorită existenței parlamentului de la Edinburgh în parlamentul de la Westminster a apărut o anomalie constituțională: deputații din Anglia nu au dreptul să voteze asupra chestiunilor care sunt de competența exclusivă a Scoției, în timp ce deputații scoțieni de la Westminster pot vota asupra chestiunilor ce privesc doar Anglia.

Acest paradox se numește “The Weslothian Question” și numele ei a fost popularizat de Tam Dalyell, deputatul Laburist al circumscripției cu același nume, care a avertizat că înființarea unui parlament la Edinburgh (produsă în urma unui referendum în Scoția în 1997) va duce la această anomalie.

Dacă acest lucru a fost acceptabil pentru deputații din Anglia cât timp atribuțiile parlamentului de la Edinburgh erau relativ reduse, acum acest lucru nu mai poate fi tolerat de ei.

“Voturi englezești pentru legi englezești” înseamnă că în parlamentul de la Westminster în chestiunile care privesc doar Anglia să se ia dreptul de vot deputaților din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nod, cele trei provincii (sau țări) care au deja adunări legislative cu competențe exclusive în anumite domenii.

Premierul Cameron, care este și lider al Partidului Conservator, principalul partid de guvernământ, s-a aflat sub o presiune constantă din partea propriilor deputați pentru a lua taurul de coarne în privința “Chestiunii Westlothian”.

Nu este doar o chestiune de principiu, ci și una de interes politic partizan. Partidul Conservator își are baza de putere în Anglia. La alegerile din 2010 din cei 306 deputați Conservatori aleși, 297 proveneau din Anglia (dintr-un total de 534), opt din Țara Galilor (dintr-un total de 40) și doar unul din Scoția (dintr-un total de 59). În Irlanda de Nord se aleg 18 deputați, dar cele trei mari partide fie nu prezintă candidați acolo, fie obțin rezultate nesemnficiative.

De asemenea, tot mai multe voci din Partidul Conservator contestă așa numita “Formulă Barnett” prin care Scoția primește o finanțare de la bugetul central cu 1600 de lire sterline pe cap de locuitor mai mare decât în Anglia, prevăzută prin “Formula Barnett”, după numele politicianului Laburist care a elaborat în 1979 modul de calcul al repartizării chelutielilor sociale pe provincii.

O asemenea finanțare, spun aceste voci, cu ecou și în opinia publică din Anglia, nu se mai justifică în condițiile în care Scoția primește atribuții sporite în domeniul fiscal.

Partidul Laburist se opune însă unei asemenea soluții sau cel puțin legarea ei cu reforma constituțională din Scoția. Și e ușor de văzut de ce.

În anul 2005, când Partidul Laburist a obținut o majoritate absolută la Westminster (355 de mandate din 646), în Scoția a avut 41 de deputați din 59. Un calcul simplu arată că fără deputații din Scoția Partidul Laburist nu ar fi avut majoritatea absolută în Camera Comunelor.

Un caz și mai relevant ar fi acela în care Partidul Laburist ar obține majoritatea absolută în parlament, dar nu ar obține majoritatea mandatelor în Anglia, unde Partidul Conservator este cel mai puternic.

Și atunci se poate ajunge la situația în care “Voturi englezești pentru legi englezești” să ducă la situația în care guvernul Regatului Unit să nu dispună de majoritate în Anglia pentru a-și aplica programul de guvernare în cea mai mare provincie a Regatului Unit (Anglia are 53 de milioane populație, față de 5,3 milioane Scoția, 3,1 mlioae Țara Galilor și 1,8 milioane Irlanda de Nord).

Pe lângă aceasta, Partidul Laburist invocă și chestiunea de principiu că acest sistem ar crea două categorii de deputați aleși în același timp, unii cu drepturi de vot depline, alții cu drepturi de vot limitate.

Partidul Conservator este sub o mare presiune din partea Patidului Independenței Regatului Unit (UKIP) care în ultima vreme se prezintă că singurul reprezentant legitim al alegătorilor din Anglia, pe care-i consideră nedreptățiți fată de cei din celelalte provincii ale Regatului Unit.

Alternative de federalism

Dar care ar fi alternativele la sistemul “voturi englezești pentru legi englezești”. Soluția cea mai clară ar fi înființarea unui parlament separat al Angliei, dar o asemenea măsură, extrem de costitsitoare nu are sprijin în opinia publică, dată fiind lipsa de echilibru între Anglia și celelalte provincii.

Partidul Laburist a susținut în trecut descentralizarea prin înființarea de adunări regionale (unele regiuni având populație mai mare decât celelalte provincii, de pildă Londra are o populație caât a Scoției și Țării Galilor luate împreună).

O asemenea idee nu este nici ea populară, în 2004 un referendum a respins cu 78% din voturi propunerea de înființare a unei adunări regionale în nord-estul Angliei.

Partidul Laburist propune înființarea unei convenții constituționale cu largă participare politică pentru discutarea viitorului reformei constituționale în restul Regatului Unit și insistă ca legislația cu privire la Devo Max în Scoția să fie adoptată până anul viitor înaintea alegerilor generale programate pentru mai 2010.

Este însă clar că liderul Laburist Ed Miliband a fost prins pe picior greșit de rapiditatea cu care s-a mișcat premierul Cameron.

Între timp, șeful executivului Țării Galilor, Carwyn Jones (și el Laburist) a declarat că provincia sa nu acceptă să fie vioara doua după Scoția în acest proces de reformă constituțională.

Adjunctul șefului executivului regional al Irlandei de Nord, numărul doi din partidul separatist Sinn Fein, Martin McGuinness, a cerut organizarea unui referendum “de frontieră”, în care să se voteze asupra propunerii de unificare a provinciei cu Republica Irlanda. Propunerea a fost respinsă de șeful executivului regional, unionistul Peter Robinson.

În ceea ce-i privește, separatiștii scoțieni din partidul premierului Alex Salmond, SNP, n-au pierdut prea mult timp ca să treacă din nou la ofensivă.

Salmond i-a anunțat intenția de a demisiona în luna noiembrie din funcția de lider al executivului scoțian și al SNP, dar a acuzat partidele unioniste că au înșelat electoratul din Scoția cu promisiuni pe care acum nu mai vor să le respecte.

Liderul separatist demisionar a admis că problema independenței Scoției nu se va mai pune tim de o generație, dar independența Scoției ar putea fi din nou pusă pe tapet în cazul că apartenența Regatului Unit la Uniunea Europeană, trecut momentan pe plan secund, va fi pusă la îndoială în cazul unui referendum promis de premierul Cameron pentru 2017, în cazul în care Conservatorii obțin o majoritate absolută a mandatelor  în alegerile din mai 2015. Sentimentul pro-european în Scoția este mai accentuat decât în Anglia.

Oricum ar fi, un lucru este cert: este practic un consens – actualul statut constituțional al Regatului Unit nu poate rămâne neschimbat.

Regatul Unit este unul dintre cele mai centralizate sate ale lumii occidentale și după referendumul din Scoția trecerea la federalism deplin pare inevitabilă. Dar aici consensul se termină și perioada care va urma cu dezbaterea constituțională aferentă riscă să fie una dintre cele mai agitate din istoria politică acestui stat.

Articol aparut pe site-ul RFI

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Multe paradoxuri, unul chiar pare incredibil: liderul unioniştilor din Irlanda de Nord se opune unui referendum privind unificarea cu Republica Irlanda???

    • Asta e tare. :D

      Nu stiu cum sa va spun, dar unionistii din Irlanda de Nord sustin un alt fel de uniune: cea cu Marea Britanie.
      Cei care sustin uniunea cu Irlanda se numesc republicani.

      • Republicani sau nationalisti, covarsitoarea majoritate catolici.

        Unionostii sunt in proportie covarsitoare protestanti. Peter Robinson este liderul Partidului Democrat Unionist.

      • trebuia sa nu-i raspundeti, sa citesti un articol ca acesta si sa pui o asemenea intrebare, pina la urma oricine poate gasi ce vrea pe google. Dar trebuie sa-si recunoasaca ignoranta mai intii si asta nu e usor pentru unii.

    • E foarte simplu, tot așa cum cei care doresc rămânerea Scoției în Regatul Unit sunt numiți unioniști, și cei care doresc rămânerea Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit se numesc unioniști, opusul seaparatiștilor care doresc desprinderea provinciei.

  2. Daca nu ma insel proiectul de ‘Home rule’ pentru fiecare din cele 4 tari a fost propus de Liberali la inceputul sec. XX (daca nu chiar initiat de la sfarsitul sec. XIX).
    Pe termen scurt a fost abandonat din cauza primului razboi mondial si pe termen lung din cauza schimbarilor politice (ie prabusirea Partidului Liberal) si a celor din societate.
    Dar se pare ca tot acolo se va ajunge.

    Cat priveste reforma constitutionala ea trebuie sa treaca prin filtrul electoral: este prea importanta pentru a fi adoptata ‘din mers’. Fie ca va fi trecuta in platforma partidului castigator din 2015 ori va exista un referendum national cu privire la ea (sau chiar sa va convoca o ‘conventie constitutionala’), reforma ar reprezenta, de departe, cea mai importanta schimbare in societate din 1911 (Parliament Act).

    • Totul depinde de atitudinea Partidului Liberal Democrat, partenerul la guvernare al Partidului Conservator, aflat in cadere libera in sondaje. Pot sa va spun ca Partidul Laburist, aflat in conferinta anuala, a fost serios ambuscat de initiativa lui Cameron. Ceea ce a reusit sa faca acest referendum in Scotia a fost sa trezeasca monstrul nationalismului englez, care nu e deloc agreabil.

  3. Rezultatul referendumului era previzibil, Statele Unite nu pot lasa ca un aliat asa de important strategic-militar ca UK sa se destrame, sa fie slabit.
    Insa toata aceasta campanie, si agresivitatea verbala a ndivizilor gen Salmond, i-a facut si pe eneglezi sa devina mai constienti de propriul „englishness” asa ca drumul spre federalizare si apoi destramare a regatului „unit” e larg deschis si nici chiar SUA nu mai pot acum controla procesul.

    • A afirma ca Statele Unite au avut ceva de a face cu rezultatul votului din Scotia e o insulta la adresa electoratului din aceasta tara (din care au facut parte si 420000 de persoane nascute in Anglia, 35000 in Irlanda de Nord si 16000 in Tara Galilor).

      Chestiunea a fost dezbatuta pe toate fetele, in mod civilizat timp de mai bine de doi ani, timp in care un singur sondaj serios a dat DA-ul in avantaj – YouGov in 7 septembrie 2014, 51% – 49%.

    • Asta se întâmplă când niște politicieni lipsiți de orice viziune așteaptă mai întâi să vadă tendințele electoratului și abia apoi confecționează o ofertă destinată să obțină voturi. Un feedback din partea electoratului este necesar întotdeauna, dar în mod normal politicienii ar trebuie să fie niște lideri autentici, care să inspire ei națiunea, nu niște oportuniști care să vâneze voturi.

  4. Domnule Clej
    Înțeleg că în ce privește Scoția, unul din motivele dinamicii centrifuge este legat de o viziune de stânga mai radicală decât varianta „diet” oferită succesiv de Blair și Brown (ambii scoțieni :)) la cârma Partidului Laburist. Este revirimentul celtic o mică parte din pricinile care stau la baza desfășurării tuturor acestor forte descentralizante ?
    Ce asemănări și deosebiri există între Scoția și Țara Galilor în ce privește natura legăturii cu Westminster din ultimii ani ?

  5. Tara Galilor are o adunare legislativa cu puteri mult mai reduse decat cele ale parlamentului Scotiei, dar asa cum am spus in articol the Welsh First Minister nu mai accepta un statut secundar in comparatie cu Scotia.

    Nationalismul galez este mult mai putin activ decat cel scotian si este unul predominant lingvistic si cultural, spre deosebire de cel scotian care este politic si economic.

    Partidul Nationalist Galez (Plaid Cymru) este mult mai slab si mai putin radical decat SNP.

    • Înțeleg- istoric e explicabil, dată fiind evoluția statală cât și longevitatea mai avansată a Scoției, înainte de a fi integrată în Marea Britanie. A spune „naționalist” implică automat un anume grad de xenofobie. Tradițional, statele, să le spunem „multi-naționale”, au fost mai tolerante din acest punct de vedere decât părțile lor componente luate separat. Cum se prezintă SNP din acest punct de vedere și care ar fi implicațiile „devoluției” pentru politica de imigrare ?

      • SNP fiind un partid ce centru-stânga (mai la stânga decât Laburiștii) are o atitudine pozitivă față de imigrație, considerând că Scoția are nevoie de imigranți. Teoretic, naționalismul scotia și implicit al SNP este unul civic, nu etnicist, deși unele accente anti-englezești discrete sunt sesizabile în discursul oficial.

  6. Daca prietenul si admiratorul lui putin, la salmond ma refer, dispare din politica, sigur se aranjeaza lucrurile, sotienii, cei informati si lucizi, nu legiunile de asistati si puturosi needucati care formeaza electoratul lui salmond, stiu ca au prea mult de pierdut. Partidul laburist are o mare sansa in context, sa vedem daca stie s-o si valorifice in practica.

    • 1) Salmond nu este nici admiratorul și nici prietenul lui Putin, a spus că pariotismul său este de înțeles în întregime http://www.theguardian.com/politics/2014/apr/30/alex-salmond-vladimir-putin-remarks.

      2) Partizanii lui Salmond – majoritatea populației sub 55 de ani și a bărbaților – nu sunt nici puturoși, nici asistați. Ăsta e un discurs acceptabil poate pentru România, nu pentru Regatul Unit.

      3) Partidul Laburist e într-o derută totală în Scoția, cotat cu 33% din intențiile de vot î alegerie pentru Parlamentul de la Edinburgh din 2016, față de 49% pentru SNP.

        • Frica de schimbare sau lipsa de argumente temeinice a campaniei DA-ului atunci cand au fost ridicate dubii intemeiate cu privire la viitoarea moneda sau relatia cu Uniunea Europeana, ca să dau doar două exemple.

      • „Obviously, I don’t approve of a range of Russian actions, but I think Putin’s more effective than the press he gets, I would have thought, and you can see why he carries support in Russia.”
        ”He’s restored a substantial part of Russian pride and that must be a good thing.”
        The Guardian, mai 2014.
        Iar in ceea ce priveste LP, 33% nu mi se pare chiar asa putin, si pina in 2016 mai e destul, poate recupera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro