joi, martie 28, 2024

Felicitari, Horia Patapievici! O clipa sarbatoreasca pentru cultura româna

Exista clipe intr-adevar sarbatoresti in istoria unei culturi. Sambata, 17 martie 2012, H.-R. Patapievici primeste titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara. Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si raman repere ale gandirii democratice romanesti, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reactiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si sovin-nationaliste nu au facut si nu fac decat sa confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil ganditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru multi altii, gandirea lui H.-R. Patapievici este emblematica pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care l-a sustinut, de pilda, Corneliu Coposu.

Acest titlu vine la propunerea Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie. Din comisia de Laudatio fac parte prof. dr. Nicolae Manolescu — Universitatea Bucureşti, DHC al Universităţii de Vest, prof. dr. Solomon Marcus – Universitatea Bucuresti, DHC al Universităţii de Vest, prof. dr. Mircea Dumitru, Universitatea Bucureşti, prof. dr. Marta Petreu – Universitatea Babeş – Bolyai Cluj-Napoca şi profesorii de la Universitatea de Vest, Adriana Babeţi, Otilia Hedeşan, Mircea Mihăieş, Ioan Talpoş şi Cornel Ungureanu.

Fiind eu insumi Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest, sunt incantat sa salut decizia de acordare a acestui titlu unui intelectual pe care il admir in cel mai inalt grad. Horia-Roman Patapievici este un ganditor original, un spirit viu si nobil, ale carui lucrari dovedesc eruditie, creativitate conceptuala, angajament moral si o veritabila deschidere spre dialog. Ma refer in primul rand la “Omul recent”, la “Ochii Beatricei”, la cartea despre Ioan Petru Culianu, contributii esentiale la explorarea originilor, tensiunilor, dilemelor si sanselor modernitatii. Opera lui H.-R. Patepievici, analizata de altfel si de N. Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest, in a sa “Istorie a lliteraturii romane”, se situeaza la intersectia dintre filosofia stiintei si ceea a culturii.

Ca presedinte al ICR, H.-R. Patapievici a probat o autentica vocatie pentru constructia institutionala moderna, a sustinut proiecte recunoscute international in cele mai prestigioase publicatii ale lumii. Nu intamplator, H.-R. Patapievici a fost ales presedinte al EUNIC (reteaua institutelor de cultura europene) unde a avut o activitate stralucita. Fiecare cuvant din acest text poate fi probat cu citate, cu evidente factuale.

Adaug ca sunt onorat si fericit de prietenia fraterna care ma leaga de Horia Patapievici. Am mai spus-o, tin sa o repet aici si acum: fara Horia n-as fi rezistat asaltului mocirlei cu care m-am intalnit in timpul activitatii Comisiei Prezidentiale de analiza a dictaturii comuniste, din care am facut parte amandoi. Cum spun germanii, wir haben zusammen durchgemacht. Ne-am cunoscut la inceputul anilor 90, ne citeam reciproc, ne zarisem, dar Mircea Mihaies a fost cel care a facut posibila prima noastra intalnire reala. Atunci mi-a spus ca-l citise pe tanarul Lukacs, tot la 20 de ani, ca si mine. Trecuse si el prin febra acelei „carti blestemate” a marxismului occidental numita Geschichte und Klassenbewusstsein. De-a lungul anilor, am trecut impreuna prin numeroase incercari. Ne-au fost desfigurate ideile, ne-au fost insultate rudele apropiate, am fost ponegriti, ni s-au maculat de o maniera abjecta biografiile. Maniacii conspiratiilor ne-au infierat pentru toate relele lumii. Trepadusii xenofobi ne-au negat dreptul de a vorbi despre cultura romaneasca.

“Omul recent” este una dintre cartile cele mai profunde despre paradoxurile, castigurile, costurile si riscurile modernitatii pe care am citit-o vreodata. Nu mai vorbesc de “Zbor in bataia sagetii”, o carte de o frumusete stilistica si morala ce-ti taie respiratia. Ceea ce pretuiesc la Horia, dincolo de cultura sa fenomenala, dincolo de intuitiile scaparatoare, este o verticalitate invincibila, un devotament rar intalnit pentru principii. La care se adauga, evident, cultul prieteniei. Horia respirǎ gratie prieteniei. Consonant cu modul cum vede si simte el lumea, as fi putut scrie gratia prieteniei. Nu mai e nevoie sa o spun, poate conta pe mine oricand. In vremuri insorite si in cele pe care Octavio Paz le numea innourate.

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/01/05/despre-katyn-dostoievski-si-diavolul-in-carne-si-oase-un-dialog-cu-h-r-patapievici/

Recomand articolul semnat de Vlad M. pe blogul „In linie dreapta”, o binevenita punere la punct pentru cei care continua sa polueze spatiul public cu minciuni sfruntate despre atitudinea lui H.-R. Patapievici in raport cu Eminescu:

http://inliniedreapta.net/horia-roman-patapievici-despre-mihai-eminescu/

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Da domnu’ Tismaneanu, HRP este un intelectual respectabil si un scriitor ok. Subscriu. Dar parca inainte de a-l lauda prea tare la nivel uman tot trebuie sa ii ceara scuze publice dnei Birchall pentru interviul acela nefericit in presa spaniola – mai ales dupa ce domnia sa a castigat in instanta definitiv si irevocabil. Asa ar fi barbateste si demn. Asta daca are demnitate si vrea sa se demonstreze mai mult decat un chibit pe marginea unui filmulet trucat, pe plaiuri dambovitene.

    Daca nu, macar sa nu il laudam chiar atat de asurzitor. Va saluta cu stima, un timisorean.

  2. Cand am citit titlul, am crezut ca a primit cine stie ce distinctie de valoare mondiala. Si cand citesc articolul, vad ca e din partea Universitatii din Timisoara. N-am nimic cu respectabila universitate, nici cu membrii comisiei, dar tonul articolului mi se pare nepotrivit. Parca ar fi fost numit DHC la Oxford…..

  3. Am avut onoarea sa il intanlesc pe d-nul Horia Roman Patapievici acum ceva vreme. Dincolo de ceea ce stiam despre d-lui, m-a frapat atunci deferenta fata de interlocutor si modestia care te trimitea cu gandul catre curatenia sufleteasca. A trecut ceva timp, dar ma urmareste aceeasi senzatie pe care-am trait-o atunci: HRP face parte din acea categorie de oameni a caror sensibilitate te duce cu gandul catre un pahar de cristal. Orice urma de agresiune, de violenta, pur si simplu il poate distruge! Ar trebui poate sa spun ca intr-o societate abrupta ca cea in care traim, HRP e un reper de moralitate, dar nu vreau sa para ca un sablon; Spun doar ca e mare nevoie sa ducem grija oamenilor de langa noi, altfel ii vom pierde, si, odata cu ei, ne vom pierde pe noi insine.

  4. Domnule Tismaneanu,
    Eu nu sunt roman, dar familia mea a trait in Romania mai multe generatii. M-a deranjt foarte tare consideratiile domnului HRP despre poporul roman. Acolo ati vazut patriotismul luminat ? Si Elena Ceausescu a fost DHC a mai multor universitati asa ca…..

    • Ati citit „Politicile”? Ati citit textele despre care scrieti cu atata siguranta? Stiti cand au fost concepute, in ce conditii de trauma morala si sociala, cui ii erau adresate? Este vorba de un cri de coeur, de o marturisire a disperarii si a revoltei morale. Ati citit „Mon pays” de Cioran? Ori „Schimbarea la fata”? V-au deranjat la fel de mult consideratiile lui Cioran despre poporul roman? Ati citit cartea lui Paul Goma „Amnezia la romani”? Ce legatura vedeti intre Elena Ceausescu si Horia Patapievici? Eu unul nu vad absolut niciuna.

      • „ Ati citit “Politicile”? Ati citit textele despre care scrieti cu atata siguranta? Stiti cand au fost concepute, in ce conditii de trauma morala si sociala, cui ii erau adresate? Este vorba de un cri de coeur, de o marturisire a disperarii si a revoltei morale.”

        Interesant mod de a exprima revolta morala…Au existat si mai exista inca intelectuali de aleasa cultura si detinuti politici de mare caracter care au trecut prin infernul concentrationar comunist , inclusiv prin experimentul criminal de la Pitesti ( oare ei nu au suferit traume ? ) si care , cu toata disperarea si revolta lor politica si morala ( oare ei nu au fost revoltati ? ) , nu au scris nici macar un singur rand de factura unor texte scrise conform „ cri de coeur” , cum spuneti dvs, de catre domnul Horia Radu Patapievici .

        • Intelectualul despre care vorbim se numeste Horia-Roman Patapievici. In rest, fiecare persoana are dreptul la propriile atitudini, emotii, sentimente, mahniri, decepti etc si la expresia lor. Unii aleg stoicismul, altii indignarea. Unii dispera, altii nu. Nu fac comparatii, nu propun o ierarhie atitudinala. In iunie ’90. cand se cerea sangele intelectualilor de catre securisti deghizati in mineri, dar si de catre mineri manipulati cinic, cand puterea bajocorea orice urma de onoare in Romania, cand orizontul democratic parea definitiv ipotecat, era greu sa scrii cu senina detasare. „In psihanaliza, doar exagerarile sunt adevarate”, scria candva Adorno. De multi ani ma intreb daca nu avea dreptate. Am raspuns unei mirari, am trimis la sursa bibliografica, mi-am spus punctul de vedere. . Nimic mai mult si nimic mai putin.

  5. HRP este o personalitate. Ma bucur ca primeste o recunoastere a meritelor sale.
    M-as bucura sa stiu ca se intampla in RO: cultura devine o normalitate.

    Felicitari domnului HRP!

  6. dl Horia-Roman Patapievici
    face parte dintre acei oameni care, doar prin pronuntarea numelui, stirnesc ura si valuri de acuze total nefondate; parca a devenit un titlu de glorie ca tu, marele necunoscut, sa-l desfiintezi pe nimicul de HRP.
    Concluzie: daca dl Patapievici nu este pe placul meu, degeaba il slavesc atitea somitati (interne doar), pentru mine el nu exista.

  7. Horia Patapievici aduce laolaltă, persuasiv, în formația sa intelectuală duhul sintezelor de tip Toynbee, verva plenară a unui R. G. Collingwood și prudența doctă a școlii Old Whig, fără a neglija, scorțos, poetica toridă, pe Dostoievski sau pe mistici, cărora li se adaugă o pulsatilă erudiție a științelor exacte. Nimic însă din acest policrom colos interior nu caută superstițios monumentalitatea, debușeul dorlotant, poza. Loialitățile, propensiunile și acumulările ființează, aici, homeostatic, într-un ansamblu mirandolian ce nu și-a pierdut nici firescul, nici inocența curiozității…

    Felicitari, Horia Patapievici!

    Felicitări, Vladimir Tismăneanu, pentru acest exercițiu de admirație!

  8. HRP este cu atat mai credibil si mai demn de a fi felicitat cu cat a ales sa traiasca printre romani si sa se implice nemijlocit in viata publica romaneasca. De la inaltimea sa spirituala, ar fi putut face orice alta alegere, dar Horia chiar este un nume de roman predestinat. Felicitari, Horica!

  9. Domnule Tismaneanu,
    Sigur ca am citit ce au scris Cioran si Goma despre romani, dar luand distanta fata de tara. Amandoi au fost critici, dar nu dispretuitori ca HRP, care ulterior consideratiilor sale devine reprezentantul promovarii culturii romane in lume. Intre HRP si EC nu exista nicio legatura inafara de aceea ca amandoi au fost onorati cu titlul de DHC. Acordarea acestui titlu si unei persoane ca EC ma face sa nu mai fiu atat de incantat cand cineva primeste titlul chiar si pe merit. La asta m-am referit.

    • Eu unul nu am observat acel dispret despre care vorbiti. As spune ca, dimpotriva, este vorba de o mare iubire. Chestiune de perceptie? Din comisia care i-a acordat lui Horia Patapievici acest titlu au facut parte N. Manolescu si Solomon Marcus, ambii detinatori ai aceleiasi distinctii din partea Universitatii de Vest. Universitatea din Cluj a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Nemoianu. Universitatea din Bucuresti l-a acordat scriitorului Norman Manea. Sa ne indoim de valoarea acestor recunoasteri doar pentru ca Elena Ceausescu a beneficiat in chip nemeritat, ca si sotul ei, de asemenea titluri? Nu a facut Horia Patapievici lucruri admirabile la ICR? Nu si-a dedicat intreaga energie exact acestui scop, promovarea valorilor romanesti in lume?

      • Nu este doar cel ce semneaza „Benny” care are rezerve fata de asta. De ce nu amintiti ca exista o declaratie de protest (petitie) semnata den o multime de academici, full time professors,ba chiar si un academician,Gr. Silasi –impotriva acordarii acestui DHC ? Prezentam intai toate datele si apoi interpretam ,nu ? Altfel nu e fair-play.

        • Textul meu este o Laudatio, un exercitiu de admiratie, o expresie a bucuriei ca un prieten de idei si de suflet primeste aceasta distinctie. Este o declaratie de solidaritate. Daca exista o asemenea declaratie de protest, banuiesc ca persoanele respective vor gasi locuri unde sa o publice, oricum, va asigur, nu aici :)

          • Faptul ca textul dvs. e o Laudatio,cum ii spuneti, e OK. Numai ca eu m-am referit la dialogul pe care il purtati la rubrica comentarii.Aici vin oameni care au si alte opinii,iar daca le combateti,atunci e bine (fair-play) sa fie cunoscute toate datele problemei,adica sa discutam in cunostiinta de cauza,domnule profesor. Adica adevarul integral cum scria Cosasu in ’56.Ei,stim ce a patit el atunci,dar parca acum traim alte vremuri,nu ?
            Nu am pretins sa publicati la rubrica dvs. petitia de protest–dar ati accepta un link,aici la comentarii,inspre textul respectiv ? E foarte instructiv,zau,si ati mai tine pulsul cu real life din RO.
            Personal,n-am nimic cu acest fapt divers din Timisoara ,si nici cu HRP. Nu e my taste, if you know what I mean….Va multumesc pt. raspuns.

            • Cine doreste sa afle despre petitia pe care o amintiti, poate face rapid, fara niciun efort special, o cautare google. Va gasi tot ce cauta si chiar mai mult :) Aici propun sa discutam articolul si ideile din el. Nu e vorba de monotonie, ci de focalizare pe subiect. Nu m-am ocupat de multe subiecte care pot fi numite „the real life in Romania”. Ma limitez, inevitabil, la ce ma intereseaza pe mine si, sper, pe cititorii articolelor mele.

    • am citit din Patapievici,nu,nu cred ca e vorba de dispretz fatza de ro.dar bineintzeles depinde de perceptzia cititorului.
      mie imi place

  10. Dl. Patapievici nu are nici o legătură cu cazul Birchall. Sunt uimit că dl. Orasanu o face. De fapt, este aproape o calomnie. Cunosc destul de bine cazul in speta.
    Ii datoram mult dlui Patapivieci, fie si daca ma gindesc la rolul sau in iesirea de sub vraja lui Ion Iliescu dupa 1990.
    Nu mai sint atit de entuziasmat de Omul recent ca la aparitie si nici chiar de Zbor in bataia sagetii, dar articolele din Politice continua sa-mi placa stilistic si intelectual.
    Faptul ca este obiectul unei intense contestații, pe filiera, înteleg, Mircea Badea, Cotidianul et co. este pe cit de trist pe atit de grotesc. Numai apropierea dintre cei doi, fie și grafică, mi se pare o monstruozitate.

  11. Cand un profesor de totalitarism, VT, face un „laudatio” unui prieten ii scuzi exagerarile, insa cand apara cu dintii niste critici corecte, concrete si la obiect, atacandu-i pur si simplu pe acesti critici cu o „furie care-i intuneca judecata”, iti spui pur si simplu „saracu VT, de atata studiu despre totalitarisme a devenit si el un ganditor de factura totalitara” (…desigur nimeni nu-i perfect, insa totul suna atat de fals, mai ales acum dupa ce Lucian Boia ne-a aratat cum sunt de fapt intelectualii – fatarnici, duplicitari, sinecuristi, lasi, etc…)

    • Chiar toti intelectualii? Milosz, Koestler, Zbigniew Herbert, Havel, Aron, Camus, Popper, Gellner, Saharov, Michnik, Ionesco, Soljenitin, Liu Xiaobo, Judt, Blaga, Hannah Arendt, Monica Lovinescu, Kolakowski, Jaspers, Hayek, Steinhardt?

    • « Profesor de totalitarism » ? Ăsta da ecuson! Mi-l și închipui pe Vladimir Tismăneanu la catedră, trecându-le studenților catehismul totalitarist, încurajându-i să confecționeze ample tromboane de propagandă și învățându-i ticurile cioclilor „vechii orânduiri sociale.ˮ

      Titlul cursului: How to Become a Successful Tyrant. :)

    • Nu cred ca d-l Boia a crezut sau dorit vreodata ca lucrarea domniei sale sa fie citita si citata in acest fel. Ar fi regretabil. N-am citit lucrarea in cauza dar m-ar interesa in mod serios sa o citesc, nu atat pentru anecdotica sa cat pentru a afla care este cheia in care autorul si-a formulat tezele.
      Pana atunci insa, profit de ocazie si sa ma alatur celor ce-l felicita pe HR Patapievici azi.
      Este o recunoastere meritata. Felicitari!

      • Nici eu nu cred ca aceasta simplificare generalizatoare (ori generalizare simplificatoare) ar fi intentia profesorului Lucian Boia. Mai mult, ca si domnia sa, pledez pentru o istorie comparativa a intelectualilor, deci pentru o abordare capabila sa capteze, nu sa oculteze nuantele, punctele de inflexiune, fracturile biografice, traumele avuabile si inavuabile. Pentru adancirea discutiei, cred ca ar fi bine sa reamintim ca Horia Patapievici a fost arestat pentru ca a participat la revolta anti-comunista de la Bucuresti din 21 decembrie 1989. A trecut prin iadul de la Jilava. A stiut ce inseamna sa te afli in preajma streangului. Iata un fragment din „Politice”, Humanitas, 2006:

        Legea celui care a supravieţuit este să mărturisească. De acum înainte el este supus imperativului moral de a veadea lumea cu ochii celor care au încetat să o mai vadă. Nimic din ceea ce au văzut cei care nu mai văd nu are dreptul să rămână ascuns. Liber eşti numai atunci când ai curajul să rosteşti adevărul. Mai trebuie adăugat faptul că, urmând un vechi cuvânt, al Evangheliei, în România şi pietrele ajunseseră să strige: cum ar mai fi putut oamenii să tacă? Dar nu despre urgenţa revoltei vreau să vorbesc, ci despre lucrurile pe care le-am văzut în cele 26 de ore cât am fost arestat, mai întâi la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM), apoi la Fortul Jilava. Am fost ridicat printre primii, când incredibila rezistenţă a a poporului Bucureştiului împotriva dictaturii comuniste abia începea.

        La început am fost doar şase, într-o încăpere din IGM şi aveam voie să stăm jos. Apoi am devenit 25. La început, uşa dinspre culoar era deschisă, păzită de un miliţian. Apoi, pe măsură ce orele serii înaintau, uşa a fost închisă, iar în încăpere au fost postaţi trei miliţieni înarmaţi. De pe culoar răzbăteau până la noi, năclăite, zgomotele unei aglomeraţii bizare, asemănătoare unei respiraţii înfundate cu căluş – şi gâfâite.

        …Descopeream că în faţa morţii nevoile tac: nu mi-a fost o clipă foame, deşi am stat tot timpul nemâncat. Ce simţeau cei care aveau plăgi deschise? Mai aveam să descopăr că iminenţa morţii le smulge oamenilor identitatea. Nimeni nu a avut curiozitatea să-şi întrebe vecinul de celulă ce nume poartă şi, la rândul său, nici nu s-a recomandat. Eram deja înveliţi în decenţa anonimă şi indiferentă a morţii. Am consimţit la ea, toţi, cu naturaleţe şi, aş zice, cu graţie. Era o graţie în care comuniam.

        Pentru textul integral al acestei rascolitoare marturii si pentru un extrem de actual comentariu semnat de Vlad M.:

        http://inliniedreapta.net/in-preajma-streangului-istoria-unui-nopti/

      • @ DP Aligica & V. Tismaneanu

        à propos de cartea profesorului Boia (Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950), merită, cred, observat că ea menține proaspătă, actuală, o interogație legitimă cu privire la raporturile dintre ambiția, respectiv forma unui proiect al gândirii și fidelitățile sau / și adnotările politice ale speciilor de intelectuali posibile (les clercs, apud Julien Benda). Există, de pildă, o afinitate (vag perceptibilă) între „voința de sistemˮ ori scrupulul de ontolog (întâlnite la Platon, Hegel, Heidegger, Sartre, Noica) și un anume romantism (dacă nu cumva extremism) al judecății politice? Sau: de ce, de regulă, intelectuali de tipul Hume, Burke, Constant, Popper, Berlin par imuni la flirturile utopiei?

        • Domnule/Doamna Vali,

          sunt inclinat sa va dau dreptate. Sper ca acest tip de interogatie mentionat de dv sa fie puternic conturat in paginile lucrarii. Asa cum spuneam, nu am avut sansa sa o citesc. Observ insa in mod repetat o serie de comentarii de tipul „Lucian Boia ne-a aratat cum sunt de fapt intelectualii – fatarnici, duplicitari, sinecuristi, lasi, etc…” si aproape de loc comentarii de tipul celui facut de dv.
          Sigur ca nu d-l Boia este direct responsabil pentru ce intelege cititorul X sau Y, lovit de febra anti-intelectualismului si am speranta ca intentia domnei sale nu a fost ca lucrarea sa fie citita in registrul respectiv. Totusi, pana nu citesc cartea, nu pot vorbi decat despre speranta. Nu despre o convingere.

          • @ DP Aligica

            Comentariile (noofobe?) de care amintiți domnia voastră sunt alăturea cu drumul… E stupid, îngust, bezmetic să găsești în cartea mai-sus amintită un argument gras împotriva intelectualilor.

            Nu cred nici eu că opul scris de Lucian Boia e, în intenția lui, un barosan index dezavuant, o relegare – din condei – a omului de cultură. E, mai degrabă, o încercare de istorie critică, un efort de luciditate. În fond, Boia însuși e un intelectual. Un exercițiu de propagandă anti-intelectualistă venit tocmai din partea unui exponent al breslei intelectualilor, un « Atenție, suntem suspecți, fragili, coruptibili, toxici! Nu ne mai acordați atâta credit. Ia priviți ce aiureli livrăm în vremuri tulburi… » ar fi fost o inexplicabilă tâmpenie.

            Vali (male) :)

        • De acord cu pozitia lui Dragos Aligica. Am primit acum cateva saptamani cartea profesorului Boia, o voi citi cu atentie. Din interviurile sale, inclusiv cel din „22” aparut acum o saptamana, nu reiese ca ar subscrie la un anti-intelectualism programatic. A lumina capotarile si capitularile unor intelectuali, cum au facut-o Paul Johnson si Francois Furet, spre a-i numi doar pe acestia, nu denota anti-intelectualism, ci luciditate. As aminti aici studiile profesorului Ioan Stanomir despre rezistenta intelectuala anti-totalitara din Romania (N. Carandino, Mihail Farcasanu, Gr. T. Popa), biografia si opera lui Nicolae Margineanu, la fel N. Steinhardt, Alice Voinescu, Vladimir Ghika (martir al Bisericii Catolice si distins intelectual).

          Tocmai am adaugat la articol o recomandare. Este vorba de un text binevenit de Vlad M. aparut pe blogul „In linie dreapta”, o riposta cat se poate de bine informata data dughinistilor de serviciu si altor detractori ai lui H.-R. Patapievici. Astazi, autorul”Omului recent” implineste 55 de ani. Sa-i uram La Multi Ani cu noroc, sanatate si multe impliniri!

          http://inliniedreapta.net/horia-roman-patapievici-despre-mihai-eminescu/

  12. In urma cu mai bine de 10 ani, parca la TVR Cultural a existat o emisiune moderata de HR Patapievici. Va rog sa fiu scuzat pentru lipsa de memorie exacta a datelor in acest sens. Important este ca dialogurile din acea emisiune erau fascinante, iar exercitiul intelectual propus, aducea o nota noua si profunda in spatiul de informare pe scara larga din Romania. Acesta a fost sentimentul acelui moment, pe care aceeasi memorie il retine foarte bine. Ceva asemanator am mai gasit la „50 de minute cu Plesu si Liiceanu”.
    Din pacate sintem vaduviti de prezenta acestor oameni de valoare in spatiul audiovizual prezent. Chiar daca poate nu sintem de acord cu toate punctele de vedere pe care le sustin (si e normal sa fie asa), respectul pentru omul de cultura care aduce un plus patrimoniului cultural si intelectual romanesc trebuie sa existe. Sansa pe care o avem, de a fi contemporani cu acesti oameni e sanasa noastra de a vedea ca istoria culturala a acestei tari se construieste linga noi.
    Felicitari si-ti multumesc Horia Roman Patapievici!

  13. Daca nu vom avea oameni de talia d-lui Patapievici si in formularea si corectarea actualului cotet legislativ, toate scrierile domniei sale vor ramine simple deziderate. Adica un fel de agronomi fara ploaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro