luni, decembrie 6, 2021

Fenomenul Dragnea în universități

Cei mai mulți oameni din universități preferă să candideze pe posturi și funcții doar dacă sunt siguri că nu este competiție, că sunt unicul candidat dacă e un post, sau se află în grupul de candidați care e alocat pentru reprezentare unei unități funcționale (departament, facultate) dacă sunt “alegeri”.

E suficient să privim listele de concursuri pentru poziții didactice, rar să vezi doi candidați. Am cunoscut oameni cu CV-uri extrem de bune care nu au candidat pe posturi didactice pe care le-ar fi dorit pentru că „se știe că e pentru alticineva” și doreau să evite situația percepută de ei ca umilitoare de a pierde. Nu concepeau că având CV mai bun ar fi putut câștiga.

Am cunoscut oameni care atunci când și-au depus candidatura din “greșeală” (sic) fără să știe pentru cine este locul și-au retras candidatura când au aflat că e „dat”, sau nu s-au mai prezentat. Desigur, sub diverse pretexte care să salveze aparențele.

Am cunoscut cazuri în care tradițional se alocau n locuri în Consiliul profesoral unui departament, au candidat n+1 și între timp s-au alocat n+1 de către Consiliu la o ședință după închiderea depunerilor de candidaturi. S-a preferat alegerea celor n care știau că vor fi aleși, iar pentru locul în plus au urmat noi alegeri la care a candidat singur cineva care știa că va fi ales în noile condiții de alocare.

Noțiunile de a candida și a alege și-au pierdut sensul propriu. Sunt dependente exagerat de o negociere internă intragrupală sau cu candidatul la poziție când e din afara grupului. Mecanismele selectării celor mai perfomante comportamente și rezultate din perspectiva misiunii universităților devin astfel nefuncționale.

Alegerile și competițiile pentru posturi servesc în acest condiții doar la consolidarea stării de fapt din universități, fără nici o legătură cu interesul public de creștere a performanțelor. O simplă aplicare formală a unei legi al cărei spirit nu interesează pe nimeni.

Legea cu privire la aceste lucruri oferă tot ce este necesar pentru a se putea organiza lucrurile altfel. Însă cei responsabili aleg să o interpreteze distorsionat și să maximizeze pseudo-competiția. Responsabilitatea formală pentru perpetuarea acestei culturi organizaționale aparține Senatelor, Rectorilor și Prorectorilor, singurii care au instrumentele și puterea să modifice cultura organizațională din universități. Responsabilitatea morală aparține întregiloc comunități academice, care pe bani publici acționează fără interesul de a maximiza serviciile publice pe care le produc respectând spiritul legii.

Cel puțin în acest moment universitățile românești nu par să aibă capacitatea să producă alt tip de cultură organizațională decât produc. Situația nu ar fi problematică dacă nivelul mediu al performanțelor persoanelor implicate în alegeri și concursuri ar fi satisfăcător. Nefiind, în raport cu standardele pe care le țintim, ne aflăm în blocaj într-o stare stabilă defavorabilă interesului public.

Care ar fi soluția la această problemă nu îmi pot imagina.

Asumarea altor valori nu pare posibilă, oamenii maturi intelectual nu sunt în situația să își schimbe cu ușurință valori fundamentale. Există o psihologie a aversiunii față de competiție constructivă prin identificarea ideilor și programelor și abilităților cu persoanele și tendința de transformare a competițiilor în conflicte personale. Există o lipsă de capacitate de a admira rezultatele performante ale altora și o tendință exagerată de a te simți umilit când rezultatul unei competiții reale nu ți-ar fi favorabil.

Motivarea economică pentru schimbarea comportamentelor nu se întrevede din perspectiva bugetelor alocate și a modului de distribuire a lor.

Acțiunile persoanele de promovare a valorilor bune sunt picături într-un ocean de interese. Chiar dacă sunt acceptate ca fiind contribuții pozitive sunt percepute ca fiind utopice, de a nu putea schimba lumea. Doar niște repere cărora ne vom alinia când toți se vor alinia, dar fără ca nimeni să vrea să le urmeze acum. Comportamentele idealiste, conform standardelor occidentale, sunt tolerate câtă vreme persoanele care le adoptă nu doresc poziții de putere, pentru că dau bine la imaginea universităților în spațiul public.

Poate un miracol dumnezeisc ? Exclus, Dumnezeu nu se ocupă cu astfel de chestiuni.

Vom continua așadar la fel până când fenomenul Dragnea nu va mai avea loc la nivel național. Atunci nu va mai avea loc nici în universități.

Până atunci orice cale realistă de îmbunătățire a performanțelor universităților trebuie concepută astfel încât să poată avea loc în condițiile existenței acestui fenomen. Oamenii nu vor concursuri și alegeri reale. Oamenii vor să “câștige” știind dinainte că au câștigat.

Oamenii vor ca interesul public să piardă. Toți, și cei puțin performanți, și majoritatea celor performanți.

O universitate nu poate fi altfel decât țara în care se află.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. Există și deosebiri, chiar la o analiză… superficială (sic). Aparent, preș. Dragnea vrea să controleze totul, în timp ce universitarii ar vrea o răspundere managerială (mai ales economică) cât mai mică. În acest sens, preș. Dragnea dă clasă. Exact, ca în lupta de clasă. Evident, așadar, am generalizat nepermis, am tras concluzii pripite… Deh, analiza… super-ficială.

    • Acest text nu este o analiză. Eset un text care doresc să atrag atenția asupra problemei arhicunoscute, dar pe care nu o discută nimeni.

      Ne scandalizează și ironizăm alegerile din PSD, dar face exact la fel cel mai adesea.

      O analiză o poate face cineva aflat într-o poziție de management al educației, care are datele pe masă.

      Ca în orice text de impact retoric, pentru efectul retoric am sacrificat acuratețea informației, respectiv, diferențele dintre universități. Ținta a fost fenomenul, prezent, totuși, din plin, chiar și în astfel de universități.

      Toată lumea știe că există diferențe între universități. E un truism să spui că există astfel de fenomene.

      Nu toată lumea face ceva ca să schimbe fenomenul.

      gânduri bune,

      • ” Eset un text care doresc să atrag atenția asupra problemei arhicunoscute, dar pe care nu o discută nimeni.” – sunteti sigur ca va exprimati in limba romana :) ?

        • Vă mulțumesc pentru observație.

          Am greșit scriind în grabă și modificând din mers textul fără să mai recitesc. Nu am acces la editarea articolului sau a comentariilor.

          Îmi cer scuze și voi fi mai atent.

          gânduri bune,

  2. „… oamenii maturi intelectual nu sunt în situația să își schimbe cu ușurință valori fundamentale.”
    Din contra, oamenii imaturi nu isi doresc schimbarea. Doar copiii mari isi doresc nota 10 la toate obiectele si nu isi accepta limitele.
    Sanse egale nu exista in domeniul bugetar, oricare ar fi el. Dar speram ca multinationalele sa mai schimbe din mentalitati. :)

    • Daca speranta este schimbarea mentalitatii actuale in cea corporatista, mai bine nu! Asteptam cu asta de acum pana om fi in stare sa o schimbam in ceva mai bun.

      • Puteti astepta cat doriti. Daca generatia mea e deja invatata sa aplaude/accepte unicul conducator/candidat/ales, nu doresc ca aceste metehne sa se propage si la generatiile viitoare.
        Mare parte din generatiile tinere lucreaza in multinationale si imi face mare placere sa cunosc si sa vad reusite ale unor tineri care, fara competitii corecte, nu ar fi reusit. Se poate! Extindeti cercul dumneavoastra de cunostinte nebugetare si veti vedea ca se poate si fara aplauze de partid.

  3. Fenomenul pe care l-ati descris e vechi de cand lumea, foarte familiar noua si are un nume pe care vad ca l-ati evitat de la inceput pana la sfarsit: CORUPTIE.

  4. Cred ca fenomenul descris in acest aticol se poate extinde – fara ca realitatea sa fie deformata, si nici gresit interpretata – la toate domeniile vietii romanilor :( , si astfel sa explice motivul principal al mediocritatii societatii : frica de orice!
    Nu cred ca e vorba, in primul rand, de coruptie, ci de lipsa de incredere si de respect fata de sine! Coruptia nu e la mana oricui, dovada: nu se face uz de ea, se renunta pur si simplu la competitie!!!
    De aceea Ro nu mai are campioni in niciun domeniu, pentru ca oamenii se desconsidera profund, si nu e vina altcuiva – nici macar a marilor corupti! -, decat a fiecaruia!

  5. Două idei care poate că ar debloca ceva în sensul unei meritocrații în universități:

    – votul la alegerile de toate felurile din universități să fie prin lege ponderat (liniar sau nu, de gândit) cu punctajul obținut la evaluările conform fișelor anuale de autoevaluare.

    – pe funcții și pentru reprezentare să poată candida doar persoanele care îndeplinesc criteriile în vigoare pentru ocuparea pozițiilor pe care se află.

    În acest fel rolul alianțelor cu nulități și mediocri ar fi diminuat.

    • Totusi imi scapa ceva … Cred ca nu a trecut jumate de an de cand s-a scris pe Contributors despre indicele HIRSCH … Era un deziderat sau de atunci a picat ideea si s-a mers pe treburi probate si care merg la sigur … ?

      • N-a picat, dar nu are absolut nici o importanță pentru nimic din organizarea viații universitare, ca și celelalte criterii de evaluare a performanței academice.

        Cineva cu zero publicații sau zero citări are același un vot cu aceeași valoare cu cineva care are H 50 sau e academician sau a luat premiul Nobel. Asta e ok în viața publică democratică, dar este aberant în viața comunității academice dacă majoritatea votanților sunt cei fără rezultate sau rezultate mediocre, își vor apăra interesele.

        Utilitatea Hirsch și altor indicatori de performanță e deocamdată e doar pentru competițiile de cercetare, unde CV-ul directorului de proiect, și are un rol și la acordarea salariilor de merit, 25% peste încadrare pe cinci ani.

        gânduri bune,

  6. Ati identificat in mod corect unul dintre mecanismele de baza ale coruptiei universitare. Exista o masa majoritara de impostura care se protejeaza/cloneaza prin astfel de metode bine testate. De asta ii dau dreptate colegului Mihai Maci care spunea ca acest sistem nu poate fi reformat. Singurul mod in care putem de fapt ajuta ”sistemul” este sa grabim colapsul sau.

  7. Stiti ca si la MP au avut loc alegeri. Tot asa, un singur candidat si cat mai multi alegatori. Fenomenul „Dragnea” s-ar putea numi si altfel!

  8. @V. Iordache
    Da, corect dar… „trunchiat” pentru ca ma asteptam sa vad ca publicati pe acelasi „Contributors” (cu „metehnele” lui bine cunoscute in spatiul Internet) un al doilea articol, un articol pereche care sa inceapa la fel – „Cei mai mulți oameni din universități preferă să candideze pe posturi și funcții doar dacă sunt siguri că nu este competiție, că sunt unicul candidat dacă e un post…” – dar care sa poarte titlul „Fenomenul Băsescu în universități”. Mai ales ca pe langa penibilul situatiei de unic candidat, am mai asistat si la acel gretos spectacol intitulat „Ales in unanimitate”, cu aplaudaci si aplauze „pe ritm”, o imagine dezgustatoare de partid comunist, parca desprinsa din „vremurile bune” ale celui mai iubit fiu al poporului, maretul carmaci tovarasul Nicolae Ceausescu, fost cizmar, nu marinar, dar… tot aia e, pentru ca tot „maret carmaci” a fost. N-a fost sa fie si un al doilea articol… Pentru ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba

    • Bună dimineața,

      Nu mă interesează cum denumiți fenomenul, mă interesează fenomenul, iar discuțiile colaterale nu ne ajută la gestionarea fenomenului din universități.

      Am denumit așa pentru că la momentul scrierii asta era pe agenda publică, cu asta se scandalizase societatea civilă și era plină presa de ironii, că Nume Prenume îl bate pe Prenume Nume cu 50.2 la 48.8 la sută, că e scor strâns, etc.

      Dat fiind că în cazul de care vorbiți nu au apărut astfel de reacții, e un fapt, nu aș scrie un articol cu un astfel de titlu, pentru că nu ar crește cu nimic impactul lui.

      În opinia mea sunt fenomene politice diferite în cele două cazuri.

      gânduri bune,

      • @V. Iordache – „În opinia mea sunt fenomene politice diferite în cele două cazuri.”
        :)
        Nu aveam nicio indoiala ca o sa „nuantati” in privinta celor doua „fenomene” (nu degeaba am pomenit despre „metehne” si „naravuri”). Ati confirmat. Nu stiu de ce, dar replica dvs. mi-a amintit imediat de: „ticalosii nostri sunt mai buni decat ticalosii lor”.

        • Vă propun să ne raportăm la fapte, în acest caz la fenomene, nu să etichetăm persoane. Dacă observați eu am atras atenția asupra unui fenomen, nu a unor persoane anume.

          Fiecare om are și părțile lui bune și părțile mai puțin bune. Important e să ni le cunoaștem și să ne limităm la ce putem face în mod serios în viața profesională și publică.

          gânduri bune,

  9. Nu va impacientati.Tema este de asa natura ca ambi sa primeasca zece si atunci alege sefu.
    Asa a fost in perioada 1996-2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro