joi, ianuarie 21, 2021

Fesenismul, ultimul anotimp al stalinismului românesc

Azi pare şocant să cauţi totalitarismul tocmai în perioada de după căderea regimului totalitar. Asta pentru că am uitat sau nu am înţeles că la baza atât de șchioapei noastre tranziţii stă FSN-ul, adică ceea ce este, din punctul de vedere al culturii politice, ultimul avatar al stalinismului românesc.

Schimbarea de regim din decembrie 1989 a fost marcată de două dispariţii şi, simetric, de două apariţii. Prima dispariţie a fost una tăcută: cea a Partidului Comunist Român. Nu a fost interzis, nu se auto-dizolvă. Pur şi simplu „dispare”. A două dispariţie e una asurzitoare, fiind un eveniment mediatic naţional şi global: procesul şi execuţia cuplului Ceauşescu. A doua dispariţie o acoperă pe prima căci pentru noua putere nici nu a existat un regim comunist, ci numai regimul „clanului” Ceauşescu. Natura „procesului”, în care sentinţa fusese decisă politic, avocatul era mai virulent decât procurorul iar completul de execuţie pregătit înainte de pronunţarea verdictului, a fost una tipic stalinistă. Cu atât mai mult cu cât în realitate era vorba de o reglare de conturi în interiorul partidului comunist. A unui partid a cărui caracteristică a fost, aşa cum a arătat Vladimir Tismăneanu, absenţa destalinizării, fiind un „stalinism for all seasons”.

Cele două apariţii sunt, de fapt, reapariţii. Prima este aceea a noului lider. Ion Iliescu, fosta stea în ascensiune, apoi în decădere, a Partidului, devine în câteva ore conducător de partid şi de stat. El îşi asumă responsabilitatea juridico-politică a „procesului” precedentului conducător de partid şi de stat. Între cei doi putea fi o ştafetă. Însă au fost gloanţe.

A doua apariţie a fost aceea a Frontului Salvării Naţionale. Auto-declarat „emanaţie” a Revoluţiei, FSN-ul nu se creează întâmplător în sediul Comitetului Central al PCR. FSN-ul înlocuieşte partidul unic. Rapiditatea cu care o face nu este independentă de dimensiunea sociologică dominantă a Consiliului FSN: membrii nomenclaturii. De la Ion lliescu la Victor Atanasie Stănculescu, de la Alexandru Bărlădeanu la Nicolae Militaru şi Silviu Brucan etc. liderii FSN împărtăşesc aceeaşi experienţă politică şi aceeaşi mentalitate leninist-stalinistă: cucerirea şi păstrarea puterii pot justifica orice pentru că politica nu este decât o formă a războiului. Şi ce este războiul dacă nu acea perioadă stranie în care oamenii pot ucide alţi oameni, nefiind declaraţi criminali, ci eroi.

Gradul maxim de impostură este atins atunci când Revoluţia era transformată în fabrică de legitimitate pentru membrii elitei fostului regim. Cei peste 900 de morţii de după  22 decembrie devin principalul argument de legitimare al celor care preluaseră puterea şi care devin astfel eroii care au învins „teroriştii”. Asta chiar în timp ce „teroriştii” sunt făcuţi scăpaţi.

Dincolo de modalitatea de lichidare a cuplului Ceauşescu, primele luni de tranziţie au fost marcate de o mentalitate care amintea de cea care a prevalat la instaurarea regimurilor staliniste după cel de-al doilea război mondial. Această este marea ironie a comunismului românesc: similitudinile între condiţiile instaurării şi sfârşitului acestui regim. Iar cel mai bine au simţit asta foştii deţinuţi politici. Noua putere foloseşte controlul pe care îl are asupra unui număr mare de publicaţii, dar mai ales asupra radioteleviziunii, pentru a transforma aceste victime din anii 1950 în paria şi victime ale „luptei de clasă” din 1990. România este singura ţară postcomunistă în care prima grijă a noului regim a fost aceea să atace victimele vechiului regim. Pentru mass-media pro-FSN foştii deţinuţi, cărora în aprilie-iunie li se vor adăuga „golanii” din Piaţa Universităţii, doreau „răzbunare”, „anarhie”, „violenţă”. Astfel e creată o atmosferă de ură şi de isterie care va duce la violenţele împotriva reprezentanţilor partidelor istorice şi mai ales la momentele tragice din 13-15 iunie.

Fesenismul ni se prezintă astfel nu numai ca o forma mentală elitei poliitice, ci şi ca o relaţie între aceasta şi o parte a populaţiei care este instrumentalizată împotriva celor care gândesc altfel. „Frontul” simbolizează bine ideea de unitate cazonă. Legitimitatea democratică dată de alegerile din 20 mai şi procesul de democratizare sunt golite de conţinut în acea atmosferă de criminalizare a opoziţiei. De aici nu putea rezulta decât „democraţia originală” invocată de Ion Iliescu.

Fesenismul a fost o iluzie colectivă şi o formă de credinţă în puterea postrevoluţionară. În acest sens tocmai ruptura din interiorul FSN ne apare acum ca o veritabilă trezire la realitate a majorităţii delegaţilor FSN de la Convenţia acestui partid din martie 1992. O trezire care a venit după o (auto)orbire greu de justificat.

Ceea ce a fost în decembrie 1989 şi în 1990 o fabrică de legitimare, a devenit apoi o profundă sursă de delegitimare. Raportul între guvernanţi şi cetăţean şi chiar ţesutul social sunt marcate de sentimentul de injustiţie pe care ţi-l creează o evidentă impostură plebiscitată de o indiscutabilă majoritate. România de azi rămâne dependentă de mecanismele produse de „noua” elită a tranziţiei pentru a nega, a face uitate şi a şterge urmele păcatului ei originar. În acest sens, mentalitatea totalitară nu este o simplă moştenire care ne-ar mai influenţa, ci este un produs constant proaspăt al acestor mecanisme.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Eu am mers pe mana Frontului, din principiu.
    Cata vreme au fost „casatoriti” (au format un cuplu) am mers pe mana lui
    Iliescu-Roman. Pe masura fiecarei clipe trecute fiecare din ei a pus sau a
    luat din cumpana. La divort eram deja de partea liniei de care (printre altii)
    era si Roman.
    Apoi „statia de sortare” a tot lucrat, a tot cernut. Din cei de o aceeasi parte
    a liniei cu mine a stralucit, in ochii nostri (ai celui ca el) Basescu.
    Roman a dovedit ca … ori motz ori deloc. A fost treaba lui.
    Dragostea cu sila nu se face.
    In ianuarie 90 cand Iliestii-Barladenii-Martienii (partizanii monarhiei
    comuniste) si cei ca ei se maraiau cu Coposii, Ratii, Campenii
    (partizanii comunismului monarhic) si cei asemeni lor, am spus ca
    maraiala asta o sa fie maraiala atata vreme cat o mai fi carne pe
    oasele starvului prazii tocmai puse la pamant dar ca, imediat ce nu or
    mai avea de ros vor sfarsi prin a se aseza de o aceeasi parte a
    baricadei, pentru ca ceea ce ii uneste poarta numele (in spaniola)
    de „heteronomia de la voluntad” (sau mai pe romaneste: „sindromul
    slugii”)
    Nu de azi de ieri Taricenii si A.Nastasii (schimburile batranilor catei)
    s-au pus de o aceeasi parte a liniei infruntand „dusmanul comun”.
    Vedeti voi ca asezand formula asta; „partizanii monarhiei comuniste”
    sub aceea pe care eu am denumit-o „partizanii comunismului monarhic”,
    tragem linie si facem media, gasim ca ii uneste un element comun: monarhia.
    Monarhia, dragii mosului, poate fi (ca si feudalismul sau sclavagismul),
    mai mult sau mai putin democratica, dar intre „monarhie” si „democratie”
    nu se poate pune semn egal, cum nu se poate pune semn egal intre
    o treapta „5” si alta „6” a vreunei scari.
    FSN s-a desfacut (in cel putin „in doua”) de atunci cand Iliescu l-a matrasit
    pe Roman (la ziua de azi, sunt amandoi, de mult, in aceeasi barca)
    CDR s-a desfacut si el in bucati si bucatele. Metamorfoza a tot asezat si
    reasezat lucrurile, dar cea mai mare parte a celor care au ca „orizont”
    anii de dinainte de 46 si cei care au ca „orizont” anii de dnainte de 89
    sunt in cu totul alta parte decat in PDL, sunt mai ales in USL (si prin
    ale lor „imprejurimi”. Aceasta tipologie de oameni sunt impartiti in
    doua subgrupe: „anti-europeni” si „ne-europeni”.
    Or sa se vindece greu dar … le trece. Se prea poate sa le trebuiasca
    atat cat le-a prezis filozoful lor, brucan. 50 de ani. Bine ar fi.
    Eu, la anul 90 am spus ca dezvatul asta national plus dedarea la
    democratie va dura cel putin 200 de ani (cu conditia sa nu facem
    pasi). Tarlicenii au furat Romaniei (dand-o inapoi) vreo 4 ani.
    Pontii, inca vreo 8. Asa ca, bine-ar fi sa fi fost brucan cel care
    a dat mai bine cu ghiocul.
    inapoi)

  2. Fraţilor să vă spun o poveste scurtă. Spre rusinea mea in prima săptămână ianuarie 90 când ne-am intors la muncă am fost ales in conducerea FSN Universitate Brasov. Ales pe bune cum se zice de către popor. Minunea a ţinut 3 zile pâna au iesit şobolanii din ascunzători şi au prins curaj ! Cei bătrâni stiu cum a fost , când Ilici a dat undă verde cârtiţele comunismului au iesit la lumină . Automat s-au organizat alte alegeri „libere si democratice” si au venit la conducere cei care trebuie . Si acum mă mir cât de uşor a fost noul vot fiindcă aceiasi oameni care ne-au votat cu entuziasm , au votat invers !!! Şi nu s-a intâmplat nimic intre timp doar că s-a lansat un zvon bine ţintit – Vin burghejii care n-au mâncat salam cu soia să ne ocupe ţara – şi incredibil colegi de muncă, prieteni buni, universitari,minti luminate,elita societăţii etc. au pus imediat botul . Şi asta in toată ţara. Dragii mei, FSN&urmasii sunt capabili de miscari uluitoare , partea interesanta abia urmeaza ! Data viitoare va povestesc planul FSN facut in 90 pe urmatorii 30 de ani .

  3. Articolul contine lucruri pe care le stim aproape toti de multa vreme. Probabil autorul era prea mic in 1989. De ce nu s-au facut aceste constatari in 1990-1992 ? Ma refer la marii analisti si politologi de astazi care umplu pagini intregi de articole pe aceasta tema. Este foarte interesant ca istoricilor nostri li se pare o periada de 20 de ani prea mica pentru a analiza cu exactitate ce s-a petrecut de fapt la noi. Ma refer la analize obiective si nu partizane si conjucturale. Mai sunt lucruri neclarificate referitoare la interventia straina, teroristi, 13-15 iunie, mineriade si altele.

  4. Articolul e bun si scris detasat. Insa nu fesenismul e ultimul anotimp al stalinismului românesc. PSD/USL poarta aceeasi gena stalinista. O amprenta inconfundabila e mentalitatea ce se reflecta in atitudinea fata de justitie , de dispret fata de om, lipsa de scrupule pentru accedere la putere etc.
    Sigur, nu iti mai dau in cap cu parul, se marginesc sa te linseze mediatic, adica se adapteaza la tehnologie, dar spiritul stalinist, e acelasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

Scandalul de la Campionatele Europene de Box generează o problemă între România şi Polonia (4-5 iunie 1969)

În perioada 30 mai – 8 iunie 1969 s-au desfăşurat la Bucureşti Campionatele Europene de Box Amator. La competiţiile respective au luat...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.