Azi se dă premiul One World iar eu sper să câştige tipul ăsta din stânga, Şerban Georgescu, pozat aseară împreună cu Alexandru Solomon, directorul festivalului. Filmul lui, în link, este ieşit din comun în multe privinţe: n-are fiţe, supralicitare emoţională, exploatare de teme facile, nu face critică socială gălăgioasă sau propagandă. Dimpotrivă, se ocupă de o temă grea – de ce nu pot agricultorii mici să-şi vândă cartofii şi varza deşi muncesc foarte mult, fiind în criză de supra-producţie – fără să cadă în tezisme şi limbă de lemn anti-consumeristă. In spaţiul public românesc, asta e o excepţie.
Doi, abordarea e antropologică, adică omul s-a dus, a luat teren în comuna unde se petrece acţiunea, a stat acolo un an încercând să facă şi el ce fac ăilalţi mici fermieri şi a văzut care-i problema. Mai rar aşa ceva. A construit personaje memorabile şi finalmente mi se pare că a pus Lunguleţu / Dâmboviţa pe harta mentală şi emoţională a României într-un mare fel. Dacă ai văzut filmul, n-o să uiţi niciodată oamenii ăştia sau numele comunei.
Trei, practică triada magică a umorului britanic: (auto)ironie detaşată; under-statement şi over-statement. Asta e trece greu la noi, unde mai curând tradiţia e de patetism, indignare, abisal, ori de haz în tuşe groase, pedagogic, sau comedie de situaţii burlescă. Personal, love it, dar sunt curios dacă nu va confuza niţel publicul larg, dincolo de graniţele festivalului.
Patru, tonul e remarcabil de fluid, te ţine în scaun ca la un film poliţist. N-are lungimi gratuite, ca alte creaţii din festival, nu pune vreun Gică să se uite lung în cameră, cu frunze tremurând în fundal, ca să pară profund. Nu şi-a luat ca model literatura optzecistă şi nici n-o face pe deşteptul cu figuri de stil.
Pentru că n-are nevoie, în final: pe cât de lejeră şi matter of fact e naraţiunea, pe atât de extraordinară este imaginea, iar chestiile astea două funcţionează excelent împreună. Filmul lui Şerban Georgescu e un filigran de imagini picturale, evident lucrate cu grijă, talent şi sudoare. In orice moment ai putea face stop cadru şi lua poza ca s-o publici în National Geographic. L-aş vedea cu plăcere şi fără sonor, doar pentru a mă uita la compoziţii.
Iar acum, cu toate astea înşirate mai sus, îmi dau seama şi de ce filmul lui Şerban Georgescu are de fapt toate argumentele ca să NU câştige Oscarul.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In fiecare an pun, aici in Germania, varza la murat. Am incercat toate soiurile posibile, chiar si aia Spitzkohl, una ascutita, se zice ca ar fi mai frageda. Toate ies pur si simplu OL 37, otel carbon, sunt destul de gustoase, dar sunt tari ca tabla, pot fi nituite.
In ultimii ani s-au deschis pe aici multe magazine cu produse romanesti, dar produsele sunt de regula asa-numitele traditionale, slanina, cirnati, vin prost, pe undeva categoria de pret scazut, foarte rar produse „premium”. Piata brinzei e ocupata de bulgari si greci.
Sunt sigur ca multe produse romanesti ar avea un oarecare succes pe aici, dar e f. complicat, stiu.
Cel mai tare sufer de lipsa tuicii :)
Filmul ca film, este probabil putin comic, dar viata economica si sociala de la Lunguletu este tragica, prin lipsa de viziune si proiect de iesire din traditionalismul agricol, al unor culturi grosiere si cu valoare de piata minora.
Nu cred ca filmul se refera la lipsa de consultanta agricola si indrumare comerciala, necesare satenilor pentru a patrunde in zona inovativa economica – realizind pe bani UE si asociere, produse agricole de mare valoare si de care piata nationala duce lipsa.Obisnuiti sa stea cu mii de tone de varza si cartofi la dispozitia comerciantilor (ocazionali) care uneori nu vin si li se depreciaza produsele, satenii asteapta in amortirea cunoscuta a taranului roman, miracolul unei schimbari care nu se produce nici dupa 27 de ani de asteptare, din partea unei clase politice corupte si indiferente fata de viitorul satului romanesc.Realitatilor economice si sociale de la Lunguletu nu sint o exceptie economica sau sociala, ci caracteristica generala a satului romanesc, ignorant de oras si guverne, ale carui tuse (negative) fundamentale, probabil ca se regasesc si in filmul aratat…
PS.
Nu stiu daca are vreo relevanta sau consecinta pentru primarul din Lunguletu, faptul ca (printr-un E-mail), i-am sugerat sa abordeze culturi agricole diferite (de ex. arbusti fructiferi – aronia, goji, smeur, etc), cu valoare de piata mare, spre a iesi treptat din traditionalele culturi grosiere, pe care le produce oricine si mult peste cererea nationala.
Faine randuri! Cu tot cu „aluziile” la noua industrie a filmelor de festival! :)