joi, martie 28, 2024

Filmele şi imaginea Romaniei

De o buna bucată de vreme, primesc mesaje legate de organizarea unor festivaluri sau seri de film romanesc in diferite colţuri ale lumii.

Marea lor majoritate sunt organizate de ICR şi mi se solicită să accept, în mod excepţional, difuzarea gratuită a filmelor produse sau regizate de mine. Nu e normal şi puţini înţeleg că exploatarea decentă a catalogului e vitală pentru orice creator, dar cred că un exerciţiu de solidaritate e important şi cei care aveau deja programate astfel de evenimente nu au nicio vină că au rămas fără buget pentru ultimele luni ale anului 2012.

Primesc însă şi multe cereri-fantomă. Cele mai recente sunt de-a dreptul suprarealiste. Una se referă la organizarea unui „happening” în Cuba, la Havana, un „event of cultural nature” care este organizat „in the interest of Romania” de către Ambasada Romaniei din Cuba între 19-25 noiembrie. Cică vor fi prezente personalităţi diplomatice din ambele ţări şi „media romană şi internaţională”. Am spus nu. Nu văd ce interese majore de promovare prin film ar avea Romania în Cuba, nu înţeleg de ce MAE şi Ambasada Romaniei se asociază cu nişte ageamii în organizarea unor happening-uri (aşa cum tot ei le-au botezat), nu văd de ce trebuie să girez prin prezenţă o şuşă cu pretenţii de festival.

Al doilea eveniment părea să fie altceva: festivalul Pro Cult de la Roma, organizat între 10-18 noiembrie la Accademia di Romania. Partenerii festivalului sunt (conform organizatorilor) Accademia di Romania, ICR şi festivalul MedFilm (Italia). Filmele ar urma să fie proiectate în sediul Accademiei, nici măcar într-un cinematograf de cartier din Roma.

Am fost asaltaţi insistent cu mesaje şi solicitări şi recunosc că într-o prima instanţă am zis “da”. După care, vrînd să aflu mai multe despre eveniment, am căutat de jos în sus în corpul emailului (la care am fost copiat) care conţinea corespondenţa dintre Dna Ina Sava, unic selecţioner de filme, reprezentantă a organizatorilor (fără a avea însă vreo legătură cu ICR-ul) şi Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Trec de greşeli de gramatică elementare („a-ţi putea să ne daţi…”; „puteţi să ni-l trimite-ţi”), de nepriceperea şi insistenţa agasantă a organizatorilor care consideră probabil că CNC e un depozit de filme, un fel de info point pentru cei care vor să primească gratis DVD-uri cu filme, eventual să le şi uploadeze pe site-uri şi ajung în fine la fondul problemei. Adică am citit criteriile după care se face selecţia filmelor – citez: “Filmele care sunt difuzate nu trebuie să prezinte o imagine negativă despre Romania (droguri, sex, ţigani, beţivi, limbaj vulgar).”

Astfel, scurt-metrajul studenţesc Hello Kitty (premiat în multe festivaluri) a fost respins din program, pe motiv că nu se încadrează în obiectivul festivalului. Adică are limbaj vulgar.

Documentarul Vorbitor al lui Radu Muntean, produs de HBO şi premiat cu Gopo pentru cel mai bun documentar în 2011 are o temă delicată şi, nu-i aşa, au fost obligat să renunţe. Aş mai putea continua dar mă opresc aici.

Au rămas filmele neproblemă, filmele care nu dau bătăi de cap, filmele care oferă o imagine bună şi „pozitivă” a Romaniei de azi, între altele lung-metrajul „Mama ei de tranziţie”, documentarele „Olăreasa de la Vama Sării” şi “Naufragiat de Romania”. Atenţie, nu pun în discuţie valoarea filmelor ci doar existenţa unor criterii tembele de selecţie.

Revoltei de moment i-a urmat decizia de a nu cauţiona prezenţa unor filme în care am fost implicat (scurtul “Superman, Spiderman sau Batman” şi documentarul “Copiii uraniului”) într-o altă şuşă, dar una cu aromă academică de mare soi. Nu ştiu dacă MAE sau ICR ştiu despre aceste practici prin care diverşi terţi îşi însuşesc asocierea cu instituţiile respective şi provoacă, în mod evident, mai mult rău decît bine.

Credeam că am depăşit demult perioada în care exportul cultural romanesc se limita la folclor, dansuri populare, marfă literară insipidă, documentare anoste dar se pare că m-am înşelat. Din 2001 de cînd Cristi Puiu a fost selectat la Cannes cu “Marfa si banii”, cinematografia romana s-a reinventat total dar filmele cineaştilor “Noului Val” au provocat întîi o reacţie de respingere în anumite cercuri din ţară pentru că, vezi Doamne, personajele vorbeau porcării. Cu toate astea, în ultimii 10 ani, filmul romanesc a devenit cel mai bun produs de export cultural al acestei ţări iar oameni de pe tot globul au vibrat la poveştile colegilor mei şi s-au regăsit în “Moartea Domnului Lăzărescu” sau “Marţi după Crăciun”, au rîs dulce-amar la finalul din “Poliţist adjectiv” sau au fost emoţionaţi pînă la lacrimi de “4 luni, 3 saptamini şi 2 zile”. Şi în aceste filme apar scene de sex, oamenii se plimbă goi pe ecran, se vorbeşte urît sau e vorba despre droguri. Le fac toate astea mai puţin importante pentru cultura romaneasca? Dimpotrivă. Beneficiile de notorietate pe care le-au adus ţării au fost extraordinare.

În concluzie, ajungem la aceeaşi întrebare: ce vrem de fapt să exportăm? Care e acea Romanie care “trebuie” cunoscută de străini? Vrem iar să adăugăm machiaj şi pudră, chiar mai e nevoie să inventăm o altă eternă şi fascinantă Romanie?

În loc să ne preocupe “imaginea Romaniei” mai bine ne-am vedea de gramatică, de educaţie, de sănătate, de lucruri cu adevărat importante.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. He, he iată faţa hîdă a balaurului reapare din nou dupa 22 de ani. Toate astea îmi provoacă un deja vu. Dar, spre deosebire de iepoca trecută, acm trag speranţe că n’o să dureze.

  2. Referitor la ineditul criteriu de selectie, ati putea sa-l trimiteti mai departe. Sunt atatea organizatii care traiesc din „political correctness” si care abia asteapta sa mai traga in teapa pe cate unul. Pai, auzi, dom’le, cum sa nu apara tiganii?

    Acesti noi promotori ai Cantarii Romaniei nici nu-si dau seama ce rau pot face traditiei, celei autentice, pe care oricum comunistii au facut-o praf. Chestia perversa e ca ajunge sa-ti fie sila chiar si de ceea ce in sine e valoros.

    Problema in toate acestea este tocmai „imaginea”, grija pentru imagine si nu pentru realitate. In momentul in care preocuparea publica se va muta de la imaginea Romaniei, la realitatea Romaniei, atunci lucrurile vor incepe sa arate altfel si aceasta problema va disparea. Chestiunea asta a imaginii este o boala lunga a tranzitiei si a afacerilor publice. Ea ne da „borduri” in loc de strazi, „parcuri” in loc de „cartiere”, CFR care ofera serviciul de casatorii in tren… la 45/ora, adica tichie de margaritar.

    Dar, cine stie, dumneavoastra ati putea face intr-o zi un film care sa spuna chiar povestea acestei obsesii pentru imagine.

    Povestea cineva ca imediat dupa Revolutie invitase doi colegi profesori japonezi la Cluj. Acestia au vrut sa afle cateva ceva despre Romania inainte de a veni. Au cautat imagini, filme si tot ce au gasit (era totusi in ’90) era despre traditie si folclor. Ajunsi in Romania au fost foarte surprinsi. Ei credeau ca toata lumea traieste imbracata in haine tranditionale pe care si le spala la rau cantand.

  3. Este pe linie; doar ICR-ul are mai nou datoria sa depisteze „clişee denigratoare” si „comentarii tendenţioase” la adresa Romaniei. Doar nu era sa accepte ei insisi ceea ce trebuie de acum sa reclame altora.
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/misiunea-icr-in-era-marga-depistarea-cliseelor-denigratoare-si-a-comentariilor-tendentioase-280288.html

    Dar cele mai absurde au fost plangerile penale pentru defaimarea tarii…

    Spunand asta insa, probabil voi vota USL din lipsa de alternativa. (ARD m-a onorat cu candidati imposibili)

  4. zilele trecute am urmarit un documentar facut in romanica de o echipa straina.au shtiut atit de bine sa alature imaginile si sa puna intrebari,incit occidentalul shi a dat seama ce inseamna romanica.
    tovarasii ar trebui sa inchida granitele!

  5. Cred ca suntem un pic prea severi cu noi insine.
    Romania a iesit din comunism cu o uriasa neincredere in sine, lucru acentuat de toate problemele (exagerate sau nu) puse pe tapet in ultimii 20 de ani.
    E ca un om bolnav care incet incet trebuie sa isi redobandeasca respectul fata de sine. Reflexul autoritatilor de a deflecta e cumva de inteles, chiar daca este neproductiv si duce la rezultate comice.
    Insa Romania nu e singulara, acelasi fenomen apare in toate tarile cu mostenire comunista, de la Europa de Est la Vietnam si Cuba.
    Cred ca cerem prea mult daca ne asteptam de la orice forma de autoritate publica sa aiba dezinhibarea si deschiderea de spirit specifice civilizatiilor occidentale.
    Pana la acea dezvoltare „organica” regula ramane raportarea succeselor pe ramura culturala.

    • Aveti perfecta dreptate. Cei care au trecut prin comunism au de recuperat. Unii o fac mai repede, altii mai incet, din pacate unii deloc. Tragic este insa, ca dupa 22 de ani, sa-i aduci in fruntea bucatelor pe cei care nu au reusit sa recupereze. Nu poate fi decat un semn de totala indiferenta sau, mai bine zis, lipsa de raspundere privitor la ce inseamna Romania contemporana. Nu pot fi de acord cu ceea ce spuneti: „duce la rezultate comice”. Daca dumneavoastra va vine sa radeti cand va uitati in jurul dumneavoastra – nu numai pe strada, la televizor sau in putina presa care mai poate fi citita – cred ca aveti oarecari probleme. Din pacate, in asa zisele „programe” prezentate de cel putin doua dintre fortele politice angajate in alegerile parlamentare 2012 „grija” pentru tot ce inseamna cultura, inclusiv educatie, este tot atat de evidenta ca si grija lui Andrei Marga pentru pentru ca ICR-ul sa nu cumva sa demonstreze ca Romania in cei 22 de ani a reusit sa realizeze ceva.

  6. Interesant articol. Doar din exercitiu intelectual (nu de dragul de a va contrazice neaparat), l-as comenta in modul urmator:

    1 – Inteleg perfect conditia materiala a omului care traieste generand valoare de orice fel in Romania (spre deosebire de omul de “afaceri”). E sarac. Orice banut e binevenit. DAR: la festivaluri, creatorul se duce pentru promovare, nu pentru bani. Odata ce este devine cunoscut si apreciat, creatia lui va avea cautare si va fi cumparata spre difuzare, apoi vor veni si banii. Trebuie doar sa fie bun si sa nu refuze nici o ocazie de promovare.

    2 – Cuba: o locatie fascinanta si o lume pe cale de disparitie. Cum sa ratezi o astfel de ocazie? OK, sunt saraci, nu sunt o piata reala de desfacere si sunt complet izolati de restul lumii. Ca noi acum 25 de ani. Este acesta un motiv sa ii refuzi cu indignare?

    3 – Despre criteriile de selectie – in principiu, de acord cu dvs. – nu mai suntem in epoca de aur. Subiecte intunecate tratate sincer creaza simpatie pentru creator si respect pentru tara care il promoveaza fara a incerca sa ascunda gunoiul sub pres. Altfel, oricare dintre filmele mentionate de dvs. sunt lungi, monotone, pe alocuri chiar plictisitoare si nu stralucesc in nici un fel, desi sunt foarte bine realizate cinematografic. Nu arata decat potentialul autorilor (ceea ce se premiaza la festivaluri), inca nu reprezinta capodoperele pe care le asteptam. Dar daca numai asta avem…

    4 – Oricat ma straduiesc, nu pot sa gasesc un punct de vedere diferit de al dvs. privind incompetenta ortografica si gramaticala a promovatorilor romani din straintate. Poate sunt testati doar pentru stapanirea limbii tarii gazda, nu si a limbii romane inainte de trimiterea la post…

    Numai bine.

  7. „Filmele care sunt difuzate nu trebuie să prezinte o imagine negativă despre Romania (droguri, sex, ţigani, beţivi, limbaj vulgar)”

    Stimate domnule Tudor Giurgiu,

    Daca fraza de mai sus e asumata oficial de o institutie sau organizatie este foarte grav. Este discriminatorie la adresa tiganilor. In filmele de propaganda nazista era exagerata imaginea „arienilor” si excluse orice elemente care ar putea duce cu gandul la „impuritate rasiala”. V-ati gandit sa sesizati Consiliul pentru combaterea discriminarii?

  8. În italiană există un cuvânt care defineşte un anumit statut intelectual şi/sau social al unei persoane. „Acculturato”. Şi nici măcar nu e un livresc.
    Împotriva aparenţelor, nu este un antonim pentru „cult”. Dimpotrivă, este vorba despre o persoană care a călătorit mult, care a învăţat din locurile în care a fost obiceiurile şi s-a deprins cu cultura locurilor respective. O combinaţie între om umblat la noi şi intelectual, om rasat, de clasă.
    Noi nu avem acest termen între cei uzuali din motive care nu fac obiectul a ceea ce vreu să vă spun.
    De ce acest preambul?
    Imaginea românilor în Italia este una deplorabilă. Este logic că nu cinematografia română se face vinovată de acest fapt. Cinematografia românească relatează doar o societate bolnavă. O societate bolnavă care însă a produs emigraţie în exces, cauză primă a imaginii României în Italia. Chiar dacă în aparenţă de la Festivalul citat, o anumită categorie de filme a fost exclusă pe criterii care aduc a comunism, eu pot să vă spun că e de nevoie.
    Un film care să confirme clişeele deja formate în rândul publicului italian (chiar şi cult) ar îneca eforturile a circa un milion de români oneşti care trăiesc acum în Italia. Chiar dacă ar fi prezentat şi explicat contextual de Vittorio Sgarbi în persoană (ceea ce nu se va întâmpla prea curând).
    Exerciţiul de a înţelege că nu totul trebuie raportat la modul de a gândi din România mă duce cu gândul la acest „acculturato”. Înainte de a trage concluzii să-i ascultăm pe oamenii locului. Pentru că tot m-am apucat să scriu şi pentru că trăiesc de ceva ani în Italia, vă spun sincer că nu aş fi de acord cu proiectarea filmelor care ne confirmă la origine ţară de curve, beţivi şi ţigani. Nu că nu ar fi adevărat, ci din respect pentru acei un milion de români care trăiesc şi muncesc onest în Italia. Şi care au decis să schimbe societatea bolnavă pe una mai puţin bolnavă.

  9. Ar cam fi timpul sa va intoarceti la manivela. Daca cumva aveati nevoie de un subiect (ceea ce ma indoiesc) va dau eu unul: „Caloriferul”.

  10. Zicand-o cu o anumita rautate si cu relativele greseli gramaticale as fi tentat sa va spun: „Domnilor faceti bine ca va ocupati de gramatica, ca de ce se intampla pe la noi in diaspora si ba chiar si in Romania habar n-aveti. Daca ati fi avut habar, eu nu as fi fost constrans sa scriu acum in limba romana ca in a doua limba pe care o vorbesc, ci ca in prima.. Si as fi scris cu mai multa mandrie. Dar am plecat de copil si din cauza obtuzitatii unor oameni ca voi” Si totusi nu vreau sa o zic cu rautate. Filmele premiate la Cannes au fost si sunt apreciate in mod special experti cinefili care au cat de cat o pregatire. Promovarea lor in mod popular, pe mine care locuiesc in nordul italiei m-ar deranja mult.. Si nu vreau sa par aristocrat in a spune ca lumea vede in aceste filme nu aspectul artistic, ci in contra, confirmarea cliseelor lor gresite. Clisee destul de bine inradacinate in tara asta. Si are dreptate Cornel in a spune ca nu vrem lucruri care sa introduca in aceasta lume dubiul ca poate tara aia departe chemata Romania nu are nimic frumos. Daca cnc nu poate intelege acest aspect, atunci e mai bine sa ne intoarcem la folclor si la costumul national.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudor Giurgiu
Tudor Giurgiu
Regizor, Președinte al Societății Române de Televiziune (TVR), între anii 2005 - 2007. Pentru activitatea sa de producator si regizor: http://www.imdb.com/name/nm0321363/ Tudor Giurgiu și-a creat propria companie independentă de producție de film, Librafilm și a inițiat Festivalul Internațional de Film Transilvania, fiind președinte al acestuia.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro