luni, mai 17, 2021

Filmul documentar Mečiar (2017)

Tocmai m-am întors de la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” din Cluj unde, în cadrul ciclului de filme documentare Kinedok, a fost proiectat filmul Mečiar, o producție slovaco-cehă din anul 2017, regizată de tânăra și curajoasa regizoare Tereza Nvotová.

Este un film dur, cu cuvinte spuse explicit, care te marchează prin simplitatea și puterea lor. De aceea cred că Tereza Nvotová este pur-și-simplu curajoasă să spună lucrurilor pe nume. Pentru cineva care cunoaște realitățile din Slovacia anilor 1990, este o punere în ordine a multor idei și informații care circulau de pe atunci, însă acum ele sunt sistematizate de regizoare într-un mod magistral. Pentru cineva care nu cunoaște realitățile acelor vremuri din Slovacia, filmul este una și aceeași poveste care s-a repetat, cu variațiuni, în toate țările ieșite din comunism în anul de grație 1989.

Dar cine a fost Vladimír Mečiar? Om politic ”providențial”, salvator patriae, cel care s-a cățărat într-un cursus honorum interesant de la tânăr membru de partid comunist cehoslovac la oponent al invaziei din 1968 și apoi repede activist de întreprindere, unde l-a găsit Revoluția de Catifea. Aceasta l-a propulsat din activist în reprezentant al opoziției și personaj central al VPN (”Opinia publică împotriva violenței”), partidul civic născut în primele zile ale revoluției în Slovacia. Inițial respingând ideea separării Slovaciei de Cehia (juca un rol?), Mečiar devine apoi artizanul rupturii și a proclamării independenței Slovaciei, începând cu 1 ianuarie 1993. Nu a fost străin de arhivele serviciilor secrete ŠTB și o parte din succesul său de după 1989 se datorează, mai mult ca sigur, unor ”anumite” dosare, cu care și-a putut ține în frâu atât dușmanii, cât și prietenii. De trei ori prim-ministru, cu o carieră care s-a încheiat în anul 1998, Vladimír Mečiar a ajuns cu siguranță, așa cum el însuși afirmă în finalul filmului, în cărțile de istorie.

Chiar dacă nu se referea explicit la Mečiar, unul din personajele intervievate în film (un soi de ”consilierii israelieni” ai PSD) îi devoalează rețeta succesului: abordarea unor anumite cercuri socio-profesionale: lumea pe la 50-60 de ani din mediul rural sau orășenimea de la periferii, care datora totul regimului comunist, industrializării și urbanizării, o lume dezamăgită și speriată de ceea ce are să aducă epoca de după 1989. Această lume este abordată de un om politic ”obișnuit”, care vorbește ca oamenii, pe limba lor, preocupat de problemele lor, modest, obosit și surmenat de prea multă muncă, în timp ce alți oameni politici sunt, nu-i așa?, odihniți. A fost iubit de șomeri și bunicuțe care mergeau să se isterizeze la întrunirile săptămânale pe care Partidul (HZDS) le organiza pentru Mečiar la Sala Sporturilor din Bratislava, al cărei nume ”Pasienky” a fost multă vreme asociat cu discursurile populiste și furibunde ale ”tătucului”.

Deși a arătat întotdeauna a fi un om modest (chiar cred că este), a orchestrat marile privatizări ale Slovaciei (nimic nu spune mai mult decât verbul ”tunelovať” – a devaliza, a spolia, a cuprinde prin metode subterane) prin oamenii săi pe care i-a instalat în sute și sute de funcții, de la cele din administrația centrală de stat și până la primarii și președinții de consilii județene. Ceea ce a uitat să spună filmul este că în vremea lui Mečiar, deci până prin 1998, în Slovacia s-au implementat câteva mari reforme administrative, care au dus, printre altele, la crearea a 72 de județe într-o țară cu 5 milioane de locuitori. Adică 72 președinți de consilii județene, 72 de prefecți, 72 de directori ai caselor de asigurări de sănătate, 72 de directori ai caselor de asigurări sociale, 72 de directori regionali ai poștelor etc. etc.

Filmul a surprins foarte bine (cu ajutorul camerei de filmat și a frânturilor de reportaje sau știri din epocă) atmosfera care a dominat Slovacia cei 9 ani ai erei Mečiar: autoritarism în politică, un populism greu de digerat, intervenții masive și fără perdea în economie, divizarea societății (o bunică pomenită în film nu mai vorbea cu nepoata pentru că aceasta din urmă era împotriva lui Mečiar), izolare față de Uniunea Europeană, NATO și SUA, ușoare apropieri de Rusia. Despre atitudinile furibunde antimaghiare nici nu mai pomenește filmul… La acestea se adaugă o criminalitate uriașă, asasinate politice și operațiuni ale mafiei. A rămas în istorie răpirea fiului președintelui de atunci al Slovaciei, Michal Kováč, pentru a-l convinge pe tatăl său, devenit tot mai incomod pentru un prim-ministru atotputernic, să demisioneze. Deși Mečiar ne-a spus în film că nu a avut nici o legătură cu răpirea (și că dacă ar fi organizat-o el ar fi făcut-o mai bine – stupefiant!), este evident că răpirea a fost orchestrată de serviciile secrete SIS din Slovacia și de celebrul pe atunci șef al acestora, Ivan Lexa, cu complicitatea Ministerului de Interne. Groaznice lucruri… Mi le amintesc din presă, de la TV…

Regizoarea Tereza Nvotová a avut curajul să meargă la Mečiar și să-l intervieveze. După 1998, când a pierdut alegerile (a fost un fel de victorie din 1996 a Convenției Democratice din România), Mečiar s-a retras – aparent din viața politică, a mai candidat de două ori fără succes la președinție și acum își trăiește bătrânețile (este născut în 1942) într-o reședință mare, confortabilă dar deloc luxoasă (cum îmi închipuiam până acum) din orășelul copilăriei mele, Trenčianske Teplice, unde poate fi văzut pe stradă, în parc, ba chiar și în supermarket. Față de carierele politice pe care le vezi la noi sau aiurea în vremurile pe care le trăim, este mai mult decât surprinzător ca un autoritarist și un populist de mare clasă, care a controlat de sus până jos societatea slovacă, să se retragă – nu spontan, e adevărat – din politică. (Poate că, spre deosebire de anumiți contemporani ai noștri, a avut puterea să se oprească la timp…) Ascultându-i mărturisirile făcute în fața camerei de filmat, privești un om în vârstă, în condiție fizică bună, parcă mai lent ca acum 20 de ani, mai domol la vorbă, mai cumpătat, care are păreri ferme dar care nu se grăbește să sară la bătaie, cum ar fi sărit cu două decenii mai devreme. Este aproape simpatic. Este un populist-model, cel mai bun și mai spectaculos ”studiu de caz” în oricare manual de populism, autoritarism politic și manipulare a maselor.

Dar ceea ce este grav este că slovacii nu au învățat lecția anilor 1990 și au permis ca discipolii lui Mečiar să populeze, în continuare, scena politică din Slovacia. Indirect, asupra acestui pericol atrage atenția, la final, excelentul film al Tereziei Nvotová.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Va felicit pentru articol! Omul politic VM in studiu cinematografic, caracterologic apartine Estului UE, necrutator mafiot …

  2. Super documentarul! … Merita vazut … a rulat si pe HBO intr-o serie tematica referitoare la tarile est-europene … poate il mai reiau … ar fi multe de spus despre invatamintele sale … unul dintre ele, mentionat si de Dumneavoastra, fiind incapacitatea de-a invata din istorie … asa ca, ce folos vreun comentariu … Multumiri pt. articol …

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Radu Mârza
Radu Mârza
Radu Mârza este conferenţiar la UBB Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, preocupat de istoria medievală, premodernă şi modernă a spaţiului românesc şi a Europei Centrale, istoria slavilor, istoriografie, identităţi, istoria călătoriei. A publicat Cronologia Europei Centrale (1848-1989). Cuvânt înainte de Mircea Muthu. Iaşi, Ed. Polirom, 2001 (coautor); The History of Romanian Slavic Studies. From the Beginnings until the First World War. Cluj-Napoca, Editura Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane, 2008; Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania. Translation from Romanian by Carmen-Veronica Borbély. Bratislava, 2014.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

De ce a pierdut USR în sondaje după criza de la Ministerul Sănătății

Un studiu Avangarde a prezentat zilele trecute câteva date extrem de interesante. 52% dintre cei intervievați consideră USRPLUS drept...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro