vineri, martie 29, 2024

Filosofia și religia sunt compatibile și complementare

Oare care ar fi fost reacția mass-media și a cetățenilor dacă guvernul Orban ar fi fost suprins în fotografia de vineri fără măști, sau cu ele lăsate, cu un ceai negru și o țigară de foi fine sau o pipă la îndemnână, discutând unii cu interes ceva din Biblie prin prisma omiliilor vreunui sfânt, iar alții problema conceptului de număr cu un volum de Frege în mână și fișe de lectură risipite peste tot ? Miza fiind, conform declarațiilor ulterioare pentru scuzare în fața cetățenilor, un banchet intelectual cu ocazia zilei de naștere, pentru relaxare, depresurizare. Amenda ar fi fost aceeași, dar mesajul despre profilul național altul.

În mod curios, în fața evidenței preferințelor preponderent materiale ale majorității cetățenilor, zilele acestea s-a reactivat în lumea românească a celor care citesc un clasic conflict dintre filosofie și religie. În acest text propun un cadru analitic și arăt prin prisma lui care este zona de conflict, care e zona de interes comun, și sugerez o atitudine diferită (figura 1).

Figura 1 Model structural simplificat al relației dintre filosofie și religie.

Cadrul analitic presupune că pentru a produce cunoaștere (indiferent ce înțelegem prin ea) de tip filosofic și religios e nevoie de resurse și de o cerere pentru această cunoaștere. Producția se face în organizații sau unități funcționale ale unor organizații (A1, B1, stânga). Cunoașterea poate fi folosită ca întreg (mai rar), fragmentar (mai des) sau ca materie primă pentru a produce alte resurse și servicii (cel mai adesea). Unele organizații din lanțul de producție și consum privilegiază cunoașterea filosofică (A2), altele cunoașterea religioasă (B2), iar altele sunt generaliste (C și D, jos). Beneficiarul final al produselor de cunoaștere (sau al unor consecințe practice ale lor prin alte resurse și servicii) corespunde în model compartimentului din dreapta (E, contribuabilii). Elementele de cunoaștere sunt trăsături culturale care conferă avantaje specifice persoanelor juridice sau fizice, pentru diferite tipuri de probleme de rezolvat, în anumite medii socio-naturale (în alte medii și/sau pentru alte tipuri de probleme trăsăturile pot fi dezavantajoase).

Cadrul analitic nu epuizează regularitățile tipice și constrângerile care există asupra modului de funcționare și legitimare a instituțiilor statului și în societate. De exemplu nu include nimic despre aspectele simbolice, nici despre faptul că procesele economice de felul celor din schemă sunt imersate în procese culturale de evoluție a mentalităților care au o scară timp caracteristică mult mai mare, nici despre faptul că relațiile de schimb economic nu sunt proprii modului de viață religios, uneori nici celui filosofic, nici despre faptul că în modul religios creștin de gândire producția nu poate avea loc decât în întregul ca atare, al Bisericii (însăși separarea pe module fiind un semn al unui mod de viață căzut), și se poate continua.

Cadrul analitic ne arată, totuși, câteva lucruri relevante pentru subiectul în discuție, cum ar fi:

  1. La nivelul producției propriu-zise a cunoașterii (A1 și B1) există există o relativă decuplare între filosofie și religie. Cine dorește să vadă forumurile în care se validează pe plan internațional cunoașterea tip A1 de acest fel poate să exploreze sistemul de eligibilitate de la competiția Proiecte de Cercetare Exploratorie, 2020 (în esență reviste și edituri de prestigiu). Pentru un eșantion concret se pot citi rezumatele din revistele Synthese, sau Ethics, de exemplu, care sunt o picătură din oceanul a ce înseamnă azi cunoaștere filosofică. La ele se pot adăuga lucrări specifice de referință din cultura română.
  2. Din punct de vedere academic modulele A1 și B1 sunt adesea integrate pe orizontală, ca facultăți diferite în universități, dar există și în mod independent ca instituții publice și private. În universități ele sunt obligate la tolerare reciprocă și chiar cooperare în interesul instituției care întreg, nu se poate pune problema unui conflict explicit.
  3. Modulul B1 (de producție) este decuplat puternic de B2 (de instituțiile care folosesc cunoașterea religioasă) numai în spațiul (neo)protestant. În cele creștin ortodox, catolic și islamic este integrat pe verticală cu modulul B2 (adică producția se face în subunități din organizația mai mare). Datorită integrării pe verticală între B1 și B2 de facto în România toată producția de cunoaștere religioasă, cu tot cu mecanismele naționale de validare a ei (ex. prin CNATDCU) este controlată top-down, ceea ce nu este cazul cunoașterii filosofice (dar a fost cazul în bună măsură în perioada comunistă).
  4. Modulul C de educație preuniversitară transferă elemente de cunoaștere filosofică și religiosă către tineri, într-un mod unitar la stat (dar fără să caute o coerentizare a infornmațiilor) și cu o diversitate de abordări în privat. Există o presiune permanentă la scară istorică pentru includerea/excluderea unor părți din cunoașterea filosofică sau religioasă din acest modul nu datorită conținutului efectiv, ci datorită intereselor grupale și instituționale.
  5. Modulul D, pentru popularizare, are o dinamică în România de azi exclusiv în funcție de cererea pieții, a contribuabililor (dar a fost puternic controlat și el de stat în comunism). De exemplu lucrarea recentă “Isus al meu” a domnului Liiceanu răspunde unei cereri concrete a cititorilor prin producție în acest modul (cât de performantă e lucrarea va reieși din vânzări, cu consecințe asupra succesului editurii Humanitas, iar pe termen mediu și lung din impactul asupra mentalităților și culturii românești).
  6. Conflictul dintre religie și filosofie în modulul C (educație preuniversitară) este fie un conflict al intereselor celor care formează resursa umană în modulele A1 și B1, fie un conflict al unora dintre beneficiarii finali (care pot avea preferințe foarte diferite, nesatisfăcute complet la nici unii dintre dânștii în prezența cvasi-monopolului de stat), fie, eventual, unul al instituțiilor intermediare care se ocupă de politici publice (când persoanele de aici au un anumit nivel cultural cu preferințe clare în aceste chestiuni, mai rar în România de azi, dar nu lipsit de importanță datorită impactului mare prin reglementări și politici publice).
  7. Conflictul dintre filosofie și religie în modului D (popularizare) este unul datorat competiției economice pentru atragerea consumatorilor, uneori și între cetățenii cu preferințe diferite, sau între angajații (resursa umană) din instituțiile de stat care încurajează legitimări diferite la statului (filosofică vs. religioasă). O altă sursă de conflict care nu este surpinsă de cadrul analitic de tip economic folosit vine din percepția persoanelor din instituțiile religioase că anumite feluri de popularizare a filosofiei pot eroda capitalul simbolic al instituțiilor religioase (și în acest caz e vorba de ceva exterioar cunoașterii filosofice și religioase efective).

Revenind la întrebarea din titlul (“Oare care ar fi fost reacția mass-media și a cetățenilor dacă guvernul Orban ar fi fost suprins în fotografie fără măști, sau cu ele lăsate, cu un ceai negru și o țigară de foi fine la îndemnână, discutând unii cu interes ceva din Biblie prin prisma omiliilor vreunui sfânt, iar alții problema conceptului de număr cu un volum de Frege în mână și notițe risipite peste tot ?”) putem observa că toate conflicte de la punctele 6 și 7 de mai sus sunt irelevante pentru cvasi-totalitatea populației României, ponderea oamenilor care se angajează în ele de o parte sau de alta fiind prea mică pentru a avea vreo consecință politică serioasă.

În acest context este curios că cei care se angajează în astfel de conflicte, supralicitând palierul instituțional în dauna celui de producție, nu sesizează valoarea strategică a cooperării pentru ambele domenii, filosofic și religios și interesul comun pentru o piață de carte, de cultură, de cunoaștere, cât mai mare, care să răspundă nevoilor unui public care citește. Poate că ar fi de folos să aplaudăm și promovăm orice realizare filosofică sau religioasă serioasă (în baza criteriilor specifice, nu a altor criterii externe domeniului) și orice reușită în popularizarea acestor forme de cunoaștere. Iar dacă din interese instituționale nu vrem să aplaudăm măcar să ne vedem de scris: la o carte să răspundem cu alte două scrise și publicate. În particular este rezonabil să credem că Editura Humanitas a adus beneficii indirecte masive Bisericii prin îmbogățirea culturală generală a publicului românesc la scara de timp a deceniilor, care a dus la preocupări subtile cultural și în zona mai restrânsă a publicului religios (fără de care receptarea literaturii teologice patristice și ortodoxe internaționale contemporane s-ar limita la profesorii din facultățile de teologie).

Interesul oricărui om liber este să existe competiție constructivă, responsabilă, între organizațiile care folosesc formele de cunoaștere și între producătorii lor, fără monopol strategic al statului pe toată gama de cunoștințe utilizabile pentru legitimarea statului și pentru producerea de servicii publice. Interesul public general este același, pentru că diversitatea formelor de cunoaștere, diferențierea rolurilor lor în societate și complexitatea relațiilor de producție și folosire a lor sunt direct corelate cu rezistența și reziliența țării prin mecanismul creativității libere, cât mai puțin instituționalizate, urmat de filtrarea firească a produselor culturale prin mecanismul cererii și ofertei atât de către actorii juridici, cât și de către persoanele fizice.

În mod deliberat am lăsat știința modernă în afara discuției. Ea este un produs cultural de un nivel existențial inferior ca importanță atât filosofiei, cât și religiei prin faptul că scara problemelor de care se ocupă este mult mai mică. Importanța ei principală este pe plan material, ceea ce nu e puțin lucru, pentru că statistic vorbind oamenii nu se vor ocupa de nevoi superioare până nu le au rezolvate pe cele de bază. Cei care își pot trata propriile nevoi de bază ca preferințe sunt numai puținele vârfuri ale vieții filosofice și/sau religioase.

Distribuie acest articol

23 COMENTARII

  1. Filosofia si teologia sint compatibile, eventual complementare.
    Parca suna mai bine. Adica nu suna ca dracu. Apud P. Roman.

    Altfel, limba de lemn nu e apanajul comunismului. La fel cum „omul nou” e instrumentul cu care oricare reformator incepe sa construiasca lumea cea de pe urma.

  2. Filozifia ,cunosterea si filozofia cunosterii , urmata de procedurile folosite pentru prezentarea in spatiul public a cunosterii , ca si cunoasterea in sine diferentiata pe teme majore filozofice , religioase sau sociale , ne sunt aduse zilnic in fata noastra si prezentate sub forma de imagini sau cuvinte spuse si scrise partial adevarate , partial prezentate publicului larg si doritoare in final de a manipula si de a putea intelege reactiile a multiplelor categorii sociale de indivizi . Fiecare astfel de actiune ,are , pina in final , o tinta precisa , actiune ce poate fi reala sau doar imaginativa , ce se doreste a se finaliza prin testarea publicul in fata a unei posibile forme de actiune viitoare . Fiecare putere a statului isi bazeaza existenta pe aceasta cunostere ,pe nevoia de a sti formele , modalitatile de gindire si de manifestare a cetatenilor in situatii date . Religia face in fapt acelasi ,lucru si isi extrage cunosterea din procedurile religioase , ce ne urmaresc pe parcursul intregii nostre vieti , de la nastere la casatorie , botez al copiilor si moarte . Armonia unei societati apare atunci cind fiecare segment al cunoasterii este lasat liber , la indemina cetateanului si la propria alegere , ca modalitate de intelegere personala a unui intreg numit viata . In momentul in care aceste forte -deja vizibile – se contrapun ,se lupta in cadrul cetatatii intre ele ,pentru beneficii , pentru simpla imagine de superioritate – una in fata celeilalte- pentru as favoriza propria intelegere filozofica , sociala, in dauna unei alte intelegeri majoritar exprimata de cetatean , atunci natiunea este in pericol si totul se separa ,se decanteaza, se rupe in mici bucatele, functie de dorintele unor segmente cetatenesti si nu de dorintele nationale .Acesta este pericolul venit chiar din interiorul nostru ca natiune si nu din afara ei . Pandemia nu face altceva decit sa regleze aceasta stare de fapt. Impactul , filozofic , social , al prelatului , al invatatorului , al medicului , al politicianului ,asupra publicului larg este mult diminuat .Digitalizarea modifica in acest fel si modalitatea prin care noi toti vom privi si vom intelege viata noastra, a fiecaruia dintre noi . Suntem la inceputul unei alte lumi, unei alte intelegeri ,unde cunoastrea stiintifica devine insasi esenta vietii .

  3. Nu prea am înțeles care este treaba cu „știința modernă”. Înțeleg că este un produs inferior filosofiei și religiei pentru că se ocupa de nevoile primare/materiale ale oamenilor. Dar omul, până nu își rezolvă problemele primare, nu poate accede către probleme superioare.
    Aici e o dilema pentru mine, că și cititor lipsit de finețe: să mă orientez către știință moderna, că să îmi înțeleg, cunosc și să îmi stăpânesc nevoile filosofice primare, de baza? Sau să mă focuseze către științele „trecute”, probabil superioare, care pun probleme existențiale ridicate?
    Probabil e o categorisire a celor două tipuri de abordări, un fel de: filosofia și religia nu este pentru oricine pentru că adresează probleme superioare pe care nu le înțelege oricine, pentru că știința modernă se oprește la nevoile de baza?
    Damn, e prea subtil pentru mine, îmi cer scuze. Nu cred că eu sunt publicul dumneavoastră țintă. :)

    • Bună ziua,

      Știința modernă nu e un produs inferior filosofiei sau religiei, așa cum biologia nu e inferioară cosmologiei pentru că se ocupă de fenomene de scară mai mică decât cea cosmică. Doar că nu e adecvată rezolvării unor probleme de tip existențial, toată cunoașterea ei fiind produsă pentru probleme de scară mai mică.

      Din punctul meu de vedere principiul se aplică și social, un măturător de stradă nu e cu nimic inferior unui șef de stat, care se ocupă de probleme de scară mai mare decât strada care trebuie măturată. Respectul datorat fiecăruia este prin prisma performanței lucrului făcut, nu prin tipul de problemă pe care o rezolvă.

      cele bune,

      • Raspunsuri valide la probleme de tip existential nu vom gasi decat studiindu-ne originile.

        A ne studia originile inseamna a ne intoarce in timp cu miliarde de ani in urma.

        Acest fapt nu este posibil decat studiind Universul, cu mijloacele de care dispunem, care oricum sunt enorm de avansate la momentul actual, raportandu-ne la perioade istorice in care multi emiteau idei filozofico-religioase ce erau „nascute” conform cunoasterii valabile la momentul emiterii lor.

      • Deci din punctul dvs. sa inteleg ca maturatorul de strada profeseaza in domeniul sitiintelor moderne iar seful de stat profeseaza filosofeaza adica se coupa de „probleme de scară mai mare decât strada”.

        Doar intreb pentru clarificarea mea. Daca aveti bunavointa sa raspundeti, va rog sa folositi un limbaj direct, clar fara a lasa neclaritati sau loc de interpretari.

      • Pentru Ambiguous: originile nu sunt asociate strict gândirii folosind conceptul de timpu obiectiv, aici aveți o abordare: http://www.contributors.ro/cultura/simplitatea-timpului/

        Pentru Jimi H: Nu, ați înțeles greșit. Scara este un concept formal, ca în matematică, nu se transferă conținutul efectiv al unor diferențe de scară dintr-un domeniu, al demersurilor de cunoaștere de diferite feluri, în alt domeniu, al responsabilităților job-ului. Ceea ce v-am propus este o analogie pentru a înțelege prin comparație conceptul formal, mai general decât exemplele respective, și implicit aplicarea lui acolo unde e mai puțin intuitivă, în zona cunoașterii.

        V.I.

      • Mulțumesc domnule Iordache pentru răspuns, analogia – foarte buna, m-a făcut să înțeleg.
        M-a ajutat sa îmi confirm, și mai mult, alegerea către „știința/psihologia moderna”. Așa cum în fizică, orientarea către micro a condus către această revoluție uriașă a nano-tehnologiilor, mă aștept că și în aceste domenii, filosofia și religia, orinetarea către „micro”/oameni sa produca salturi științifice uriașe.
        Voi paria si aici pe „micro”, pe orientarea către oameni și nevoile lor primare. Deja se produc „revoluții”, lumea își asumă nevoile. Filosofia și religia vor fi nevoite să se conecteze la „nano-revolutii”, daca vor dori sa adreseze probleme ale oamenilor. Sau nu, daca vor dori sa rămână (tot) la nivel de concept. E alegerea lor. Eu am făcut alegerea mea și vă mulțumesc pentru clarificare.

  4. „Realitatea” este ceea ce cunoastem astazi, in mod clar si riguros, despre structura Universului si legile care-l guverneaza. In acelasi timp, matematica, astazi, ne furnizeaza o multitudine de modele posibile pentru ceea ce ar putea exista „outside the universe”.
    Orice teorie elaborata in afara cunoasterii acestei „realitati de astazi” poarta amprenta unei realitati „fictive”, cea cunoscuta la momentul emiterii ideilor!
    Daca nu tratam filozofia si religia in aceasta paradigma, riscam sa gandim total neconform cu lumea reala.

  5. Prefer invers. Nu mă preocupă religia în mod deosebit, mai mult ca parte al civilizației și al tradiției. Prefer științele naturii ca „complexitate redusă” cum scrie profesorul de biologie evoluționară de la Harvard Edgar O. Wilson. Nu înseamnă că știința nu are aspecte întunecate cum scrie A. Camus în „Exilul Elenei” (Grecii antici au știut ce e frumusețea, cunoșteau limite…. Europa a alunecat în extremisme.. nu mai respectă limite … ).

    …”… În mod deliberat am lăsat știința modernă în afara discuției. Ea este un produs cultural de un nivel existențial inferior ca importanță atât filosofiei, cât și religiei prin faptul că scara problemelor de care se ocupă este mult mai mică….”….

    „Consilience. The Unity of the Knowledge”
    Științele umaniste, filozofia, religia, literatura, arta, istoria sunt de „complexitate neredusă” scrie profesorul E.O. Wilson (multe referiri la filozofie, religie, literatură, artă, istorie și știință).
    Cred că fiecare om citește o poezie în felul său personal.

    Am urmărit un pic relațile fizicienilor din secolul 20 în raport cu filozofia și religia.
    Max Planck (1900) era fizician, un om de știință tradițional al epocii, a trăit ca un creștin, ca alții la pragul secolul 19 spre secolul 20.
    Albert Einstein s-a exprimat lapidar „Gott würfelt nicht”. A cântat la vioară.
    Werner Heisenberg (Der Teil und das Ganze. Gespräche im Umfeld der Atomphysik) s-a abținut de a face declarații directe în direcția religiei. A studiat Platon. A fost pasionat de muzică.

    Genetica azi la modă e explicată în „Chaos und Ordnung. Von der Komplexität des Lebendigen” de F. Cramer, a fost Director la Max Planck Institut Göttingen. (Chaos și ordine. Despre complexitatea viului).
    Cărțile scrise 1988 (F. Cramer) și 1998 (E.O. Wilson) de cei doi oameni de știință pot servi ca reper în privința progresului făcut în ultimii 20- 30 de ani în domeniul geneticii, medicinei, AI inteligentei artificiale și în special în raportul între științele naturii față de științele umaniste, filozofia, religia, istoria, arta etc.
    E.O. Wilson e îngrijorat de faptul că sunt mult prea puține discuții și referiri între cele două grupuri de specialiști. Cere de la științele naturii cunoașterea celor mai noi cunoștințe din domeniul științelor umaniste, filozofia, religia, arta etc. Cere de la științele umanistice, filozofia, religia, arta, cunoașterea celor mai noi descoperiri în domeniul științelor naturii, fizica, chimia, matematica, biologie etc. Un vis, da. E imposibil. Dar merită gândit …. …. Azi nu mai avem generaliști, enciclopediști.

    Savanții din domeniul științelor naturii predau azi stafeta întrebărilor mai departe la cei din domneniul științelor umaniste, filozofia, religia, arta, economia etc.

  6. Filozofia are sapte componente. In societatea moderna ceea ce lipseste este axiologia, logica, etica si estetica. Atat in liceu dar si in facultate indiferent de profilul acesteia ar trebui sa se studieze un an aceasta stiinta. La multi dintre decidentii nostri politici de azi le lipseste logica, etica si estetica. Nu subscriu la ideea ca stiinta este inferioara filozofiei si religiei. Cel putin in medicina si farmaceutica nu este valabila teoria. Daca filozofezi prea mult nu te faci bine si canoanele religioase nu tin de tratament.

    • Ce lipseste e Logica lui Bieltz.
      Nu ca s-ar fi predat sau ca oamenii ar fi invatat ceva de pe urma ei… dar macar exista.

  7. Spuneti ca: „In mod deliberat am lasat stiinta moderna in afara discutiei. Ea este un produs cultural de un nivel existential inferior ca importanta atat filosofiei, cat si religiei prin faptul ca scara problemelor de care se ocupa este mult mai mica. Importanta ei principala este pe plan material …”

    Sunteti in eroare, pe care nu o sesizati deoarece nu priviti dezvoltarea cunoasterii umane la scara istoriei. Sa ne imaginam cum aratau filozofia si religia acum zece mii de ani. Doar un exemplu (fara pretentie de analiza exhaustiva):

    Oamenii faceau sacrificii rituale pentru a „imbuna” zeii nepasatori sau razbunatori. Cu timpul, dupa multe generatii, oamenii si-au dat seama ca toate acele sacrificii rituale erau inutile, fenomenele naturale isi urmeau cursul independent de credintele oamenilor. Astfel, oamenii au renuntat la sacrificiile rituale, au renuntat la ideea ca zeii pot sa fie imbunati in acest fel. Observarea atenta a naturii (realitatii obiective) a dus la acumularea de cunostinte pana la momentul in care oamenii au fost nevoiti sa isi reformeze modelele filozofice (in sens larg al cuvantului) si religioase, pentru a le pune in concordanta cu cunostintele acumulate empiric.

    Deci, observarea naturii (a realitatii obiective) este cea care determina directia in care va evolua filozofia, insa acest adevar nu poate sa fie observat decat daca analizam fenomenul la scara istorica. Voi reveni mai jos.

    Religia este de fapt tot o filozofie, dar care s-a debarasat de stiinta.

    La un moment dat, religiile au cazut in pacatul infatuarii. Au inceput sa ignore, cu aroganta, cunostintele acumulate empiric. Mai rau, au inceput sa interzica circulatia cunostintelor care intrau in contradictie cu dogmele lor, chiar si atunci cand era vorba despre realitati incontestabile, cum ar fi ideea ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, si nu invers (cum sustineau crestinii).

    Motivul pentru care avem astazi atatea religii contradictorii (vezi doar credinta in reincarnare) se regaseste tocmai in aceasta decuplare a religiilor de lumea reala, singura din care omul ar putea sa desluseasca INCLUSIV „caile Domnului”, care sa il duca in directia corecta (daca Dumnezeu exista si actioneaza coerent, ca sa nu isi deruteze „copiii” – adica TOTI oamenii de pe Pamant, nu doar crestinii).

    Spre deosebire de religie, filozofia s-a adaptat noii realitati, acea in care stiinta a devenit principalul mijloc de intelegere a universului (din care face parte si omul). Cu toate astea, unii filozofi nu accepta in mod explicit nici macar astazi faptul ca ei lucreaza cu „materialul clientului”, adica cu „materialul” furnizat de catre stiinta. Filozofia poate sa ajute stiinta cu idei despre directiile posibile de urmat, insa directia corecta va fi descoperita doar prin cunoastere stiintifica, experimentala si teoretica, NU prin „cunoastere” filozofica.

    In consecinta stiinta moderna NU „este un produs cultural de un nivel existential inferior ca importanta atat filosofiei, cat si religiei”, ci este chiar motorul care tracteaza filozofia. Doar datorita descoperirilor stiintifice a fost posibil progresul in care filozofii au ajuns sa vorbeasca astazi despre implicatiile filozofice ale mecanicii cuantice, in loc de „elementele fundamentale” din timpul lui Platon: „pamant, aer, apa si foc”.

    Cat despre religie, aceasta a ramas intr-o gara indepartata (in timp), asa ca acum „este un produs cultural de un nivel existential inferior”, la nivelul cunostintelor din epoca in care a cazut in pacatul infatuarii (dogmele fiind „adevaruri” imuabile).

    P.S. Fizica este de doua feluri: teoretica si experimentala. Nici fizica teoretica nu poate sa avanseze fara confirmarile fizicii experimentale, la fel cu nu poate nici filozofia. In momentul in care rezultatele experimentale contrazic teoria, aceasta este revizuita, sau inlocuita cu una care se conformeaza noilor cunostinte dobandite empiric. Acest model este valabil pentru toate stiintele naturale.

  8. Mulțumesc tuturor pentru comentarii, foarte interesante. Din punctul meu de vedere cea mai bună formulă pentru ca cei care iubesc știința să aibă și o imagine avizată asupra problemelor filosofie este un sistem de pregătire academică în care să se urmeze obligatoriu și o specializare secundară umanistă, alături de cea științifică.

    Nu e posibil în limita unui comentariu nici măcar să deschidem problematica unor dispute filosofice de felul realism – instrumentalism cu privire la termenii din teoriile științifice (m-aș califica la un fel de realism modest, e o sintagmă deja consacrată de filosoful Newton-Smith), cu implicații directe asupra a ce desemnează noțiune de univers fizic, etc.

    Ce am vrut să semnalez în acest text este mai degrabă complementaritate domeniilor, reale în sensul că angajează fluxuri financiare și de producție evidente, concrete. A respinge relevanța lor cognitivă nu scade cu nimic existența lor instituțională și nici nu rezolvă conflictele sociale din jurul lor.

    Toate cele bune,

  9. Cred ca toate neintelegerile din comentarii pornesc de la doua intrebari: Cum functioneaza universul si Cum trebuie sa traiesc?
    Pentru filozofi, a doua intrebare este primara, si insasi importanta primeia depinde de raspunsul la a doua. In fond, omul a trait milenii la rand reflectand la propria existenta inainte de aparitia metodei stiintifice pentru investigarea universului. Mai mult, este o reala problema daca raspunsul la prima intrebare poate furniza in totalitate raspunsul la a doua. Hume, ca un exemplu de notorietate, respinge categoric aceasta posibilitate.
    Pentru unii oameni de stiinta, anume adeptii scientismului, a doua intrebare e primara si pare indubitabil ca raspunsul la a doua poate veni numai din raspunsul la prima. Orice scepticism in aceasta privinta este considerat un atac la suprematia stiintei. Sam Harris este condierat in aceste cercuri a fi furnizat argumentul inconturnabil in „The Moral Landscape” – in esenta, o solutie utilitarista.

    • Doua corectii:
      prin „este o reala problema” vreau sa spun „este o reala dilema”
      in al doilea paragraf am vrut sa spun „Pentru unii oameni de stiinta, anume adeptii scientismului, prima intrebare e primara”

  10. @Virgil Iordache

    „O imagine avizata asupra problemelor filozofice”, de John G. Messerly Ph.D. („Doctor in Filozofie”):

    CV:

    Educatie:

    Ph.D. Philosophy, Saint Louis University, 1992
    (dissertation director: Richard J. Blackwell)
    M.A. Philosophy, Saint Louis University, 1990
    (master’s thesis director: William C. Charron)
    B.A. Philosophy, University of Mo-St. Louis, 1978

    Carti:

    Philosophical Ethics: Theory and Practice (Puget Sound Publishing, 2015)
    Who Are We? Religious, Philosophical, Scientific and Transhumanist Theories Of Human Nature (Puget Sound Publishing, 2015)
    The Meaning of Life: Religious, Philosophical, Transhumanist, and Scientific Perspectives
    (Darwin & Hume, 2013); (Korean translation South Korea: Imprima Korean Agency, 2014.)
    Piaget’s Conception of Evolution (Rowman & Littlefield, 1996)
    An Introduction to Ethical Theories (University Press of America, 1995)

    https://www.amazon.com/John-G.-Messerly/e/B001KIIPBC?ref=dbs_a_mng_rwt_scns_share

    Vezi CV-ul complet (prea lung pentru a fi postat aici):

    https://reasonandmeaning.com/cv/

    *********************

    Stiinta si Filozofia

    https://reasonandmeaning.com/2013/12/22/262/

    Cred ca cea mai buna filozofie azi se face in departamentele de stiinte naturale, nu in departamentele de filozofie.

    Filozofia occidentala se da la o parte, treptat, din calea fizicii.

    In civilizatia occidentala, stiinta s-a dezvoltat din filozofie. Pentru grecii antici, filozofia insemna sa foloseasca ratiunea – mai degraba decat mitul, supranaturalul sau superstitia – pentru a intelege lumea. Folosind aceasta metoda rationala sau stiintifica, grecii au fost capabili sa proiecteze si sa construiasca poduri si nave, sa calculeze circumferinta pamantului cu mare precizie, sa avanseze o teorie atomica si sa puna bazele rudimentare ale stiintei medicale.

    Dupa o mie de ani in care lumina ratiunii a fost practic stinsa, acel rationalism a reaparut in Renastere. In ciuda intoarcerii Reformei, revolutia stiintifica din secolul al XVII-lea a izbucnit in constiinta umana, aducand cu ea realizari stiintifice fara precedent. De atunci, pe masura ce am progresat mai mult in diferitele discipline stiintifice, acele discipline s-au indepartat complet de originea lor filozofica. Astronomia si fizica au inceput sa se desprinda de filozofie in secolul al 17-lea, chimia si economia in secolul al 18-lea, biologia si psihologia in secolul al 19-lea, sociologia, lingvistica si informatica in secolul 20. Astfel, un tipar clar a iesit la suprafata – raspunsurile stiintifice inlocuiesc treptat teoretizarea filozofica.

    Privind la secolul 21, alte teritorii, ce odata apartineau exclusiv filozofiei, sunt mature pentru preluarea lor de catre stiinte. In prezent, filozofia isi aroga patru domenii de studiu: 1) metafizica, studiul naturii realitatii ultime; 2) epistemologia, studiul naturii si limitelor cunoasterii; 3) etica, studiul valorilor; si 4) logica, studiul rationarii corecte. Daca le analizam pe fiecare, pe rand, este usor sa vedem cum toate devin din ce in ce mai stiintifice, precum si modul in care informatica joaca un rol semnificativ in aceasta dezvoltare (n.m. vezi in articol explicatii mai detaliate).

    Iluziile filozofiei.

    Daca stiinta se extinde pe teritoriul filozofiei, care este atunci rolul filozofiei? Sustin ca filozofia este importanta in etapele embrionare ale dezvoltarii unei stiinte, atunci cand stiinta nu poate exista inca pe cont propriu; dar, la nasterea stiintei, cordonul ombilical este taiat. Filozofia este inutila in practica stiintei, deoarece ii lipseste o metoda pentru descoperirea adevarului. Filozofii se bazeaza pe reflectie, introspectie si intuitie pentru a descoperi adevarul, dar rezultatele metodelor lor sunt subiective si suspecte. Adesea, ei pretind ca detin unele mijloace supra-stiintifice de a descoperi cunostinte, dar bilantul lor in descoperirea adevarului este abisal. Desigur, filozofia poate fi valoroasa ca reflectie asupra stiintei si poate dezvolta teorii interesante conform carora stiinta este relativa, imperialista sau dominata de barbati albi occidentali. Dar astfel de reflectii dezvaluie doua lucruri: 1) majoritatea filozofilor sunt ignoranti in ceea ce priveste stiinta; si 2) filozofii, ca si alti umanisti si oameni de stiinta din domeniul social, sunt invidiosi de masura in care stiintele naturale domina viata academica moderna.

    Mai mult, astfel de strategii incearca sa opreasca inaintarea stiintei pe teritoriul filozofiei in acelasi mod in care predicatorii si preotii incearca sa faca acelasi lucru pe taramul religiei. Dar aceasta strategie va esua. Filozofii se vad pe ei insisi, ca si teologii pe care ii dispretuiesc, in general, ca fiind dati la o parte din curentul principal de dezvoltare a cunoasterii. In timp ce cei cu intelegere limitata („simple-minded”) se agata de cartile lor sfinte in fata acestor atacuri, filozofii se bazeaza pe subtilitatea argumentelor lor si pe ascutimea intelectului lor pentru a zadarnici invazia stiintei. Dar, cred ei cu adevarat ca studiul mintii, al eticii sau al libertatii va ramane inradacinat in teritorii in care stiinta nu va pasi niciodata? Daca da, gresesc.

    O intelegere stiintifica a mintii si a mijloacelor de reconstructie a mintii (n.m. vezi studiile din categoriile neurostiinte si inteligenta artificiala) ne vor spune cine suntem si unde trebuie sa mergem cu mai multa claritate, profunzime si precizie decat „speculatiile din fotoliu” („armchair speculation”).

    Cea mai buna filozofie reflecteaza ce se intampla in cultura noastra.

    Filozofia a fost intotdeauna o disciplina reactiva. Indiferent daca ne referim la matematica din lumea antica, la teologie in mediul medieval, la fizica in epoca moderna, sau la revolutiile cuantice, bio-moleculare si informatice care vor contura viitorul secolului XXI, o filozofie buna reactioneaza la ceea ce se intampla in cultura. Filozofii ar trebui sa reactioneze si sa reflecteze asupra acelor fenomene culturale care vor schimba lumea in viitorul apropiat si sa le aduca un strat de intelepciune care poate fi pierdut pentru cei implicati activ in descoperirea si crearea de noi cunostinte. In caz contrar, ma tem ca filozofia va continua sa se refugieze in stagnare intelectuala, neputand oferi nici adevarul stiintei, nici confortul religiei.

    Ceea ce filozofii ar trebui sa faca – si ceea ce unii au facut deja – este sa accepte adevarul ca singura autoritate cognitiva din lume este stiinta, sa reactioneze la ideile sale, la care sa caute noi perspective, sa incerce sa ordoneze valorile si sa caute intelepciunea pe care pretind ca o iubesc. Din nou, au fost aici exceptii. Quine si Sellars au sustinut ca filozofia este continua cu stiinta. Pentru Quine, nu exista loc pentru filozofia a priori. Pentru Sellars, filozofia inseamna sa arate modul in care lucrurile sunt interconectate, in sensul cel mai larg posibil al termenului. Dupa ce fiecare stiinta elaboreaza o harta detaliata a unei anumite zone, filozofii au sarcina de a incerca sa vada cum se potrivesc impreuna diferitele harti furnizate de stiinte. Totusi, acesti mari ganditori sunt exceptia de la regula. In cea mai mare parte, filozofii contemporani nu incearca o astfel de sinteza cuprinzatoare a cunostintelor, ci se multumesc sa se specializeze in cele mai obscure si esoterice ramuri ale disciplinei lor.

    *********************

    P.S. Exista o lunga lista de oameni de stiinta care au o parere negativa despre filozofie. Voi da doar doua exemple:

    Stephen Hawking:

    A spus ca intrebarile fundamentale despre natura universului nu ar putea fi rezolvate fara date experimentale, cum ar fi cele oferite in prezent de „Marele Accelerator de Hadroni” si de catre cercetarea spatiala. „Aproape toti trebuie sa ne intrebam uneori: De ce suntem aici? De unde venim? In mod traditional, acestea sunt intrebari pentru filozofie, dar filozofia este moarta„, a spus el. „Filozofii nu au tinut pasul cu evolutiile moderne din stiinta. In special fizica.

    https://www.telegraph.co.uk/technology/google/8520033/Stephen-Hawking-tells-Google-philosophy-is-dead.html

    Richard Feynman (laureat al Premiului Nobel pentru fizica):

    Filozofii au multe de spus despre ceea ce este absolut necesar stiintei si este intotdeauna, atat cat se poate vedea, mai degraba naiv si, probabil, gresit„.

    http://www.columbia.edu/cu/philo/philosophers_are_just_lazy_scientists./

    • Domnule Cetatean,
      Eu cel putin gasesc de un ridicol copilaresc ca oamenii de stiinta, cu inchinatorii lor, sa pretinda tuturor sa se dea la o parte ca vin ei. E ca si cum fizicienii ar pretinde ca chimia nu e decat o derivata a fizicii, asa ca toti chimistii ar trebui concediati.
      Dar daca e vorba de cineva care nu-si cunoaste varful nasului, acestia sunt oamenii de stiinta biologi. In ultimele zeci de ani, odata cu descoperirea codului genetic ca cod digital, teoria evolutiei a incetat sa mai fie o ramura a biologiei si a devenit o ramura a teoriei informatiei. Asa ca sa faca bine biologii sa se dea la o parte cu parerile lor si sa lase stiinta adevarata sa se ocupe de problema evolutiei.

      • Bună ziua doamnă AT, aveți o reprezentare eronată despre biologie. Teoria evoluției e numai într-o interpretare reducționistă teorie a informației, structura ei e de altă natură. Nu e locul aici să dezvolt, sunt nenumărate alte contribuții și pe contributors în acest sens.

        Toate cele bune,
        Virgil Iordache

        • Multumesc pentru precizare. Mai ramane sa fiu convins de acest punct de vedere. Eu as spune ca in masura in care TE nu e teorie a informatiei, se indeparteaza de o stiinta exacta.
          E vorba de „domnul AT”.
          La fel, cele bune.

          • Cel mai simplu să vă faceți o imagine este să intrați pe o revistă de mare impact în articolele la zi,de exemplu revista Evolution:

            https://onlinelibrary.wiley.com/loi/15585646

            Biologia e o ștință a vieții, nu se încadrează la științe exacte. Folosește multă matematică în modelarea proceselor, dar fără să ajungă la legi ale naturii tocmai datorită complexității proceselor specifice vieții și pământului. Modelarea se face după ce se adoptă diferite strategii de reducere a dimensitonalității sistemului, în sens matematic. Ține de profilul ei epistemic.

            V.I.

      • @AT

        Noi doi ne-am intalnit de multe ori pe „Contributors”, in trecut. Si de data asta, ca de fiecare data, atunci cand nu ai fost de acord cu cele postate de mine, ai raspuns propriilor prejudecati si nu argumentelor pe care le-am prezentat – sau ai incercat sa ne manipulezi.

        1. Spui ca: „Eu cel putin gasesc de un ridicol copilaresc ca oamenii de stiinta, cu inchinatorii lor, sa pretinda tuturor sa se dea la o parte ca vin ei.”

        A. In primul rand:

        Oamenii de stiinta NU „pretind tuturor sa se dea la o parte ca vin ei”. Aceasta afirmatie (insinuare) nu se gaseste nicaieri in postarea mea, asa ca ea nu poate sa fie decat un raspuns la aversiunea pe care o ai fata de stiinta (aversiune pe care ai etalat-o de multe ori, in trecut). Atat Stephen Hawking cat si Richard Feynman (singurii oamenii de stiinta pe care i-am dat ca exemple – unde sunt „inchinatorii” din comentariul meu?!) nu fac alteceva decat sa constate o REALITATE:

        • Stephen Hawking: „Filozofii nu au tinut pasul cu evolutiile moderne din stiinta.”
        • Richard Feynman: „Filozofii au multe de spus despre ceea ce este absolut necesar stiintei si este intotdeauna, atat cat se poate vedea, mai degraba naiv si, probabil, gresit.”

        Acesti savanti de prima mana sunt mai in masura decat filozofii sa aprecieze aportul pe care filozofia il aduce domeniului lor de cercetare: fizica.

        B. In al doilea rand:

        Avand in vedere cele spuse chiar de catre un filozof, John Messerly – DOCTOR IN FILOZOFIE, si anume ca:

        • „Adevarul e ca singura autoritate cognitiva din lume este stiinta.
        • „Un tipar clar a iesit la suprafata – raspunsurile stiintifice inlocuiesc treptat teoretizarea filozofica.”
        • „Filozofia este inutila in practica stiintei, deoarece ii lipseste o metoda pentru descoperirea adevarului. Filozofii se bazeaza pe reflectie, introspectie si intuitie pentru a descoperi adevarul, dar rezultatele metodelor lor sunt subiective si suspecte.”

        Deci, din A. si B. rezulta ca ceea ce se petrece cu filozofia este un proces logic, si anume „filozofia se da la o parte” DATORITA INADECVARII EI la noile realitati din sfera cunoasterii – SI NU „oamenii de stiinta, cu inchinatorii lor, pretind tuturor sa se dea la o parte ca vin ei”. Este o mare diferenta, usor de sesizat chiar de cineva cu o gandire logica de nivel mediu.

        2. Spui ca: „E ca si cum fizicienii ar pretinde ca chimia nu e decat o derivata a fizicii, asa ca toti chimistii ar trebui concediati.”

        Aceasta afirmatie reprizinta, in mod evident, o manipulare. Nu poti sa compari metodele de cercetare din chimie, care face parte tot din categoria „stiinte naturale” – ca si fizica – cu recursul la dogme ale religiei sau cu „speculatiile din fotoliu” ale filozofilor. Chimia isi aduce contributia la progresul cunoasterii, deci nu este nevoie „sa se dea la o parte” din calea fizicii.

        3. La final incerci o noua manipulare, la care ai primit deja un raspuns de la dl. Virgil Iordache: „teoria evolutiei e numai intr-o interpretare reductionista teorie a informatiei …”.

        In plus, prin comentariul tau sugerezi (manipuland prin omisiune) ca biologia se ocupa doar de „teoria evolutiei”, asa ca ar trebui ca „biologii sa se dea la o parte cu parerile lor si sa lase stiinta adevarata sa se ocupe de problema evolutiei”.

        ***

        P.S. Omenirea nu poate sa bata pasul pe loc in asteptarea minunii ca REVELATIILE crestine (si nu numai) combinate cu „speculatiile din fotoliu” ale filozoilor sa produca progresul CUNOASTERII, indiferent cat de mult s-ar dori acest lucru credinciosii si filozofii.

        «Revelatia (din latina revelatio, „dezvaluire”) este notiunea teologica si religioasa, desemnand revelarea sau dezvaluirea unei forme de adevar sau CUNOASTERE prin comunicarea cu o deitate sau o alta entitate supranaturala; sau actul prin care Dumnezeu face cunoscute natura si vointa sa sfintilor si profetilor, considerate ca persoane dotate cu calitati suprarationale.»

        https://tinyurl.com/y783p2ns

  11. La inceputuri raspunsurile la intrebarile si fricile existentiale, la ce se intampla,
    ce ni se intampla, de ce ni se intampla .. pentru o comunitate, civilizatie
    erau date de o „cunoastere integratoare”
    Diverse civilizatii aveau raspunsuri diferite la aceleasi intrebari, fenomene…
    dar cuprinse intr-o cunoastere comuna…
    In timp, prin evolutia civilizatiilor si a cunoasterii s-au putut da tipuri diferite de raspunsuri,
    la aceleasi intrebari, fenomene…
    Si atunci si cunoasterea s-a impartit:
    religia cu rasunsurile si solutiile ei,
    filozofia cu raspunsurile ei,
    stiinta cu raspunsurile si solutiile ei…
    Care raspunsuri sunt bune, pe ce domenii de aplicabilitate, si care nu?
    Le „veti cunoaste dupa roadele lor”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro