luni, aprilie 19, 2021

Filosofia dialogului constructiv la români

Filosofia dialogului constructiv la români
Dialogul constructiv, într-o țară normală (în care politica înseamnă mai mult decât un raid perpetuu împotriva celorlalți) nu este nimic altceva decât un reflex social. Și aici, nu privesc reflexul ca fiind reacție adecvata, involuntară, a organismului față de un excitant…ci ca fiind o reflectare a unei stări care modelează o societate. Dacă nu cunoaștem efectele purificator-curative ale acestuia, ne este mai facil să-i subminăm valoarea. Îmbrățișăm modele sociale sedate ireversibil de setea noastră pentru incursiuni permanente în viața privată a oricui s-ar nimeri prin preajmă.

Reminiscențele evului mediu în viața cotidiană sunt din ce în ce mai ușor acceptate într-o comunitate în care merituos este cel care epatează, cel care arată vehemență și cel care se complace în autosuficiență…iar lider este considerat cel mai vocal dintre cei tăcuți! Meteahna dialogului la români este aceea că nu suportă decât în cazuri rarisime – ca o afirmare a neputinței – ideea de a fi și constructiv. Dialogul este privit ca fiind un mod de alternare/alterare a unor replici preponderent vindicative. Și iată-ne cum, gravităm oarecum conștient, într-o societate în care numărul proceselor de pe rolul instanțelor este un barometru crud dar fidel al faptului că am uitat să dialogăm.
Recitind cele scrise, nu pot să nu remarc asemănarea specifică unei lucrări dramatice în care personajul aflându-se singur pe scenă își exprimă cu voce tare trăirile. Și totuși, pot să monologhez pe tema dialogului cu multă speranță! Cu toții suntem pe aceeași scenă iar dialogul, acea frumoasă creație a umanității, este o sursă nebănuită de valori expresive. Spiritul civic, apartenența la comunitatea europeană și glasul societății civile ar trebui să fie exponenți ai susținerii dialogului și medierii în rândul societății românești și ai legislativului. Societatea românească a descoperit un afrodisiac de o incurabilă savoare în a se înfrupta constant din orice factor generator de conflict.

În țara lui „Breaking News”, compromisul se încăpățânează să nu fie sinonim cu compromiterea iar medierea, ca modalitate de stingere a conflictelor nu face obiectul discursului public decât în cazuri rarisime. Arhitectura consensului pălește în fața dorinței nemăsurate de a demonetiza valori, principii, semeni. Facturile pentru milioanele de procese aflate în desfăşurare le plătim fiecare dintre noi în viața de zi cu zi, susținerea lor realizându-se din bani publici. Pledoaria pentru recurgerea la mediere, nu poate fi catalogată ca fiind un moft decât de cei pentru care concesiile sunt manifestări nenaturale ale propriului ego.Tendința de absolutizare a adevărului propriu, face ca adevărul celorlați să fie ierarhizat – ad initium – pe o scară a valorilor fără fond. Din fericire, politicile în domeniul medierii sunt impuse de Bruxelles, există termene certe de transpunere a lor în legislația internă și sancțiuni. Și mulți ochi ațintiți asupra tânărului stat membru al UE – România, The land of choice!

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nu ştiu ce să mediezi între o victimă şi un călău. Falsa problemă a medierii vine din falsele procese, cu milioanele, cum amintiți.

    Şi apoi în cazurile „normale”, citez din memorie replica unei rude obligate să treacă prin mediere : „adică eu nu mă-nțeleg cu frate-miu şi vine un străin să medieze??” Şi n-are niciun frate ruda despre care scriu, aşa că nu puteți reproşa vreo lipsă, nici de simț practic, nici de imaginație în această remarcă, ci mai curând puteți găsi mult bun-simț.

    Adaug eu, dacă priveşti tabloul de mediatori te-ngrozeşti să vezi aceiaşi potentaţi locali, rude ori interpuşi

  2. Ma pasioneaza subiectul, si probabil ca acesta este motivul pentru care articolul m-a surprins (dezamagit…?) prin modul telegrafic, dar nu mai putin incriminator, prin care autorul intelege sa sensibilizeze o intreaga societate care, aparent, nu intentioneaza sa intre in tiparul de „normalitate” prestabilit ca referinta…
    Si ce solutii de ameliorare, ce cai constructive, adica adaptate situatiei noastre specifice, i se propun tarii lui „Breaking News”, alias „The land of choice”?
    Pai, nu prea i se sugereaza nimic…sau daca totusi este cazul, cititorul averizat trebuie sa faca abstractie de ironie (eufemism!), sa-si asume curajos situatia de inapoiat medieval si sa-si traduca textul, astfel incat sa priceapa, asa inapoiat cum e!, ca are de facut invers decat face…!? Nu e un pic prea subtil, oare…?
    Va asigur, dle Z.Sustac, ca nu multi „oamenii normali” ar reusi sa parcurga cu succes acest traseu de obstacole…
    Daca ar ajunge sa repetam oamenilor ca gresesc, sau sa-i criticam neincetat, focalizati exclusiv pe defectele lor, pentru ca ei sa se indrepte, s-ar sti! Mai mult decat atat, romanii, care au avut si au parte numai de „batut in cap” de 25 de ani incoace, ar fi campioni mondiali la intelepciune si buna-purtare!
    Cand veti intelege, domnilor intelectuali romani care v-ati indepartat de un popor pe care-l dispretuiti cordial (asa se vede de la mine :( ), ca intransigenta dvs acuta nu merge?
    Inteleg ca ati fi dorit ca romanii sa fie „altfel”, doar ca daca ar fi fost altfel, aceasta discutie nu-si avea sensul!
    Romanii nu sunt capabili sa dialogheze civilizat?
    Este adevarat!
    Au vreo sansa sa depaseasca acest handicap? Tind sa cred ca da, insa doar cu sprijinul si indulgenta dvs…

  3. 1. Procesele costa pentru ca actul justitiei este ingreunat excesiv de amanari, tergiversari, stramutari… Majoritatea, desigur, in speranta ca cel nedreptatit va deceda, pana la urma, cu dreptatea-n mana (sa va povestesc cum, la un proces cu primaria de sector, reprezentantii acesteia nu se prezinta la termene iar „onorata instanta” le tot acorda amanari)?

    2. In ce consta medierea intr-un caz de proprietate? Facem terenul „fifty-fifty”, il stapanim cu randul, pe straturi, sau cum?

    3. De ce ar fi cel care are dreptate dispus sa apeleze la mediere? Daca medierea are ca rezultat o decizie binara (ori-ori) poate obtine acelasi rezultat in justitie, iar daca medierea rezulta intr-o impartire, de ce ar renunta la o parte din ceea ce i se cuvine?

    4. De ce ar fi cel care n-are dreptate (si o stie) dispus sa apeleze la mediere? In cazul deciziei binare este probabil sa piarda, in cazul impartirii nu ia cu japca decat o parte din ceea ce doreste. Mai mult, nu poate face uz de tertipurile legale menite sa destabilizeze (financiar sau, in ultima instanta, chiar fizic) victima.

    5. Medierea este utila in conditiile unei justitii clare, cu legi universal aplicabile si (relativ) usor de inteles. Atunci, desigur, ambele parti ale conflictului pot prevedea in mod rezonabil rezultatul actiunii in justitie si sa renunta la aceasta (eventual in schimbul unor concesii reciproce). Dar in conditiile mioritice, unde poti incalca legile si-apoi sa scoti victima vinovata, de ce ar apela cineva la bunul simt cand poate plati avocati care sa invoce exceptii exceptionale la exceptii, pana cand fapta se prescrie sau victima „se intoarce in tarana”?

    6. In fine, pentru a recurge la mediere ar fi necesara legalizarea acesteia, in sensul ca decizia mediatorilor sa aiba putere de lege: ce sens are sa trec printr-o mediere daca adversarul meu – nemultumit de rezultat – apeleaza apoi la instanta? Ce credeti, ar fi de-acord incoruptibilii nostri magistrati sa scape o felie de cozonac din mana? Din ce le-ar mai iesi de-o casa pe la munte, de-o vacanta prin Caraibe, de-un fursec, de-o maslina?

  4. Citesc articolul apoi citesc comentariile. Recitesc articolul, recitesc comentariile.
    Apoi ma intreb: oare cei ce comenteaza, citesc articolul? Trag concluzia afirmativa, devreme ce raspund punctual. Atunci de ce replicile sunt vindicative? Si asta tocmai pe o tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului. Constat asadar ca unii comentatori, dincolo de faptul ca nu au o imagine nici macar orientativa asupra procedurilor judiciare si managementului conflictelor, nu pot trece testul oglinzii fata de textul articolului! Sa fie asta un indicator al faptului ca indivizii din societatea noastra un un factor de agresivitate ridicat? Sa fie acesta rezultatul frustrarii? O frustrare rezultata din ciocnirea analfabetului functional posesor de diploma de absolvire a studiilor superioare cu institutii procedurale ce contin conceptul de nou? Inclin sa cred ca este exemplul clar al faptului ca disonanta cognitiva afecteaza individul, pregatit doar in sens formal, pus in fata absorbtiei cunoasterii.

    • „Tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului” este falsa. Se vad si din articol si din prezentarea (ocupatiei) autorului unele dintre aceste „resorturi”, admitand <> ca si acest articol, este, pana la urma, o forma de (auto-)publicitate mascata. Rog autorul sa ma contrazica sau sa nu mai publice acest comentariu ce devine deplasat si inutil.

    • „Si asta tocmai pe o tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului.’

      Iar daca am reflectat indelung asupra „resorturilor gandirii preopinentului”, si am ajuns la concluzia ca ele se limiteaza la frustrare, lacomie si certitudinea ca, in fond, nu s-a schimbat nimic fata de perioada in care putea taia si spanzura dupa bunul plac, ce-ar trebui sa fac? Sa ma asez la masa trativelor, in speranta ca respectivul va deveni brusc logic, corect si eliberat de resentimente?
      Ce pot negocia cu un individ care-mi spune in fata ca da, am dreptate, doar ca ma va purta pe drumuri in procese interminabile pana cand voi ceda? Ce vreti sa negociez cu cineva care ascunde dovezi (si recunoaste, in privat, desigur, ca o face)? Cel mult pot sa negociez unde sa-l impusc: in cap, ca sa nu sufere, sau in burta, ca sa apuce sa-si vada familia inainte de deces.

      Domnule adrian d, se vede ca nu stiti ce inseamna un conflict (o confruntare) cu vechilii, adica acei argati care se simt acum boieri pentru ca beneficiaza de „sprijin politic”! Va urez sincer sa nici nu aflati, ins va rog (la fel de sincer) sa nu mai comentati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Zeno Sustac
Zeno Sustac
Zeno Daniel Șuștac este Doctor în domeniul „Alternative Dispute Resolution”, expert internațional în domeniul medierii, vicepreședinte al Consiliului de Mediere, autor în domeniul ADR și cadru universitar asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, este Co-Președinte al Uniunii Naționale a Mediatorilor și Negociatorilor din România și Director al Centrului de Studii Internaționale în domeniul Medierii și Negocierii. Este Managing Partener SCPM Șuștac&Asociații, pe lânga calitatea de mediator deținând și calitatea de avocat și arbitru.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Cine pierde în urma actualei crize de orgolii?

Alianța USR-PLUS a comis greșeala ca de-a lungul celor aproape 5 luni de când e parte la o așa-numită coaliție de guvernare,...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro