vineri, mai 20, 2022

Filosofia dialogului constructiv la români

Filosofia dialogului constructiv la români
Dialogul constructiv, într-o țară normală (în care politica înseamnă mai mult decât un raid perpetuu împotriva celorlalți) nu este nimic altceva decât un reflex social. Și aici, nu privesc reflexul ca fiind reacție adecvata, involuntară, a organismului față de un excitant…ci ca fiind o reflectare a unei stări care modelează o societate. Dacă nu cunoaștem efectele purificator-curative ale acestuia, ne este mai facil să-i subminăm valoarea. Îmbrățișăm modele sociale sedate ireversibil de setea noastră pentru incursiuni permanente în viața privată a oricui s-ar nimeri prin preajmă.

Reminiscențele evului mediu în viața cotidiană sunt din ce în ce mai ușor acceptate într-o comunitate în care merituos este cel care epatează, cel care arată vehemență și cel care se complace în autosuficiență…iar lider este considerat cel mai vocal dintre cei tăcuți! Meteahna dialogului la români este aceea că nu suportă decât în cazuri rarisime – ca o afirmare a neputinței – ideea de a fi și constructiv. Dialogul este privit ca fiind un mod de alternare/alterare a unor replici preponderent vindicative. Și iată-ne cum, gravităm oarecum conștient, într-o societate în care numărul proceselor de pe rolul instanțelor este un barometru crud dar fidel al faptului că am uitat să dialogăm.
Recitind cele scrise, nu pot să nu remarc asemănarea specifică unei lucrări dramatice în care personajul aflându-se singur pe scenă își exprimă cu voce tare trăirile. Și totuși, pot să monologhez pe tema dialogului cu multă speranță! Cu toții suntem pe aceeași scenă iar dialogul, acea frumoasă creație a umanității, este o sursă nebănuită de valori expresive. Spiritul civic, apartenența la comunitatea europeană și glasul societății civile ar trebui să fie exponenți ai susținerii dialogului și medierii în rândul societății românești și ai legislativului. Societatea românească a descoperit un afrodisiac de o incurabilă savoare în a se înfrupta constant din orice factor generator de conflict.

În țara lui „Breaking News”, compromisul se încăpățânează să nu fie sinonim cu compromiterea iar medierea, ca modalitate de stingere a conflictelor nu face obiectul discursului public decât în cazuri rarisime. Arhitectura consensului pălește în fața dorinței nemăsurate de a demonetiza valori, principii, semeni. Facturile pentru milioanele de procese aflate în desfăşurare le plătim fiecare dintre noi în viața de zi cu zi, susținerea lor realizându-se din bani publici. Pledoaria pentru recurgerea la mediere, nu poate fi catalogată ca fiind un moft decât de cei pentru care concesiile sunt manifestări nenaturale ale propriului ego.Tendința de absolutizare a adevărului propriu, face ca adevărul celorlați să fie ierarhizat – ad initium – pe o scară a valorilor fără fond. Din fericire, politicile în domeniul medierii sunt impuse de Bruxelles, există termene certe de transpunere a lor în legislația internă și sancțiuni. Și mulți ochi ațintiți asupra tânărului stat membru al UE – România, The land of choice!

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nu ştiu ce să mediezi între o victimă şi un călău. Falsa problemă a medierii vine din falsele procese, cu milioanele, cum amintiți.

    Şi apoi în cazurile „normale”, citez din memorie replica unei rude obligate să treacă prin mediere : „adică eu nu mă-nțeleg cu frate-miu şi vine un străin să medieze??” Şi n-are niciun frate ruda despre care scriu, aşa că nu puteți reproşa vreo lipsă, nici de simț practic, nici de imaginație în această remarcă, ci mai curând puteți găsi mult bun-simț.

    Adaug eu, dacă priveşti tabloul de mediatori te-ngrozeşti să vezi aceiaşi potentaţi locali, rude ori interpuşi

  2. Ma pasioneaza subiectul, si probabil ca acesta este motivul pentru care articolul m-a surprins (dezamagit…?) prin modul telegrafic, dar nu mai putin incriminator, prin care autorul intelege sa sensibilizeze o intreaga societate care, aparent, nu intentioneaza sa intre in tiparul de „normalitate” prestabilit ca referinta…
    Si ce solutii de ameliorare, ce cai constructive, adica adaptate situatiei noastre specifice, i se propun tarii lui „Breaking News”, alias „The land of choice”?
    Pai, nu prea i se sugereaza nimic…sau daca totusi este cazul, cititorul averizat trebuie sa faca abstractie de ironie (eufemism!), sa-si asume curajos situatia de inapoiat medieval si sa-si traduca textul, astfel incat sa priceapa, asa inapoiat cum e!, ca are de facut invers decat face…!? Nu e un pic prea subtil, oare…?
    Va asigur, dle Z.Sustac, ca nu multi „oamenii normali” ar reusi sa parcurga cu succes acest traseu de obstacole…
    Daca ar ajunge sa repetam oamenilor ca gresesc, sau sa-i criticam neincetat, focalizati exclusiv pe defectele lor, pentru ca ei sa se indrepte, s-ar sti! Mai mult decat atat, romanii, care au avut si au parte numai de „batut in cap” de 25 de ani incoace, ar fi campioni mondiali la intelepciune si buna-purtare!
    Cand veti intelege, domnilor intelectuali romani care v-ati indepartat de un popor pe care-l dispretuiti cordial (asa se vede de la mine :( ), ca intransigenta dvs acuta nu merge?
    Inteleg ca ati fi dorit ca romanii sa fie „altfel”, doar ca daca ar fi fost altfel, aceasta discutie nu-si avea sensul!
    Romanii nu sunt capabili sa dialogheze civilizat?
    Este adevarat!
    Au vreo sansa sa depaseasca acest handicap? Tind sa cred ca da, insa doar cu sprijinul si indulgenta dvs…

  3. 1. Procesele costa pentru ca actul justitiei este ingreunat excesiv de amanari, tergiversari, stramutari… Majoritatea, desigur, in speranta ca cel nedreptatit va deceda, pana la urma, cu dreptatea-n mana (sa va povestesc cum, la un proces cu primaria de sector, reprezentantii acesteia nu se prezinta la termene iar „onorata instanta” le tot acorda amanari)?

    2. In ce consta medierea intr-un caz de proprietate? Facem terenul „fifty-fifty”, il stapanim cu randul, pe straturi, sau cum?

    3. De ce ar fi cel care are dreptate dispus sa apeleze la mediere? Daca medierea are ca rezultat o decizie binara (ori-ori) poate obtine acelasi rezultat in justitie, iar daca medierea rezulta intr-o impartire, de ce ar renunta la o parte din ceea ce i se cuvine?

    4. De ce ar fi cel care n-are dreptate (si o stie) dispus sa apeleze la mediere? In cazul deciziei binare este probabil sa piarda, in cazul impartirii nu ia cu japca decat o parte din ceea ce doreste. Mai mult, nu poate face uz de tertipurile legale menite sa destabilizeze (financiar sau, in ultima instanta, chiar fizic) victima.

    5. Medierea este utila in conditiile unei justitii clare, cu legi universal aplicabile si (relativ) usor de inteles. Atunci, desigur, ambele parti ale conflictului pot prevedea in mod rezonabil rezultatul actiunii in justitie si sa renunta la aceasta (eventual in schimbul unor concesii reciproce). Dar in conditiile mioritice, unde poti incalca legile si-apoi sa scoti victima vinovata, de ce ar apela cineva la bunul simt cand poate plati avocati care sa invoce exceptii exceptionale la exceptii, pana cand fapta se prescrie sau victima „se intoarce in tarana”?

    6. In fine, pentru a recurge la mediere ar fi necesara legalizarea acesteia, in sensul ca decizia mediatorilor sa aiba putere de lege: ce sens are sa trec printr-o mediere daca adversarul meu – nemultumit de rezultat – apeleaza apoi la instanta? Ce credeti, ar fi de-acord incoruptibilii nostri magistrati sa scape o felie de cozonac din mana? Din ce le-ar mai iesi de-o casa pe la munte, de-o vacanta prin Caraibe, de-un fursec, de-o maslina?

  4. Citesc articolul apoi citesc comentariile. Recitesc articolul, recitesc comentariile.
    Apoi ma intreb: oare cei ce comenteaza, citesc articolul? Trag concluzia afirmativa, devreme ce raspund punctual. Atunci de ce replicile sunt vindicative? Si asta tocmai pe o tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului. Constat asadar ca unii comentatori, dincolo de faptul ca nu au o imagine nici macar orientativa asupra procedurilor judiciare si managementului conflictelor, nu pot trece testul oglinzii fata de textul articolului! Sa fie asta un indicator al faptului ca indivizii din societatea noastra un un factor de agresivitate ridicat? Sa fie acesta rezultatul frustrarii? O frustrare rezultata din ciocnirea analfabetului functional posesor de diploma de absolvire a studiilor superioare cu institutii procedurale ce contin conceptul de nou? Inclin sa cred ca este exemplul clar al faptului ca disonanta cognitiva afecteaza individul, pregatit doar in sens formal, pus in fata absorbtiei cunoasterii.

    • „Tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului” este falsa. Se vad si din articol si din prezentarea (ocupatiei) autorului unele dintre aceste „resorturi”, admitand <> ca si acest articol, este, pana la urma, o forma de (auto-)publicitate mascata. Rog autorul sa ma contrazica sau sa nu mai publice acest comentariu ce devine deplasat si inutil.

    • „Si asta tocmai pe o tema de reflectie asupra oportunitatii recursului la intelegere fata de resorturile gandirii preopinentului.’

      Iar daca am reflectat indelung asupra „resorturilor gandirii preopinentului”, si am ajuns la concluzia ca ele se limiteaza la frustrare, lacomie si certitudinea ca, in fond, nu s-a schimbat nimic fata de perioada in care putea taia si spanzura dupa bunul plac, ce-ar trebui sa fac? Sa ma asez la masa trativelor, in speranta ca respectivul va deveni brusc logic, corect si eliberat de resentimente?
      Ce pot negocia cu un individ care-mi spune in fata ca da, am dreptate, doar ca ma va purta pe drumuri in procese interminabile pana cand voi ceda? Ce vreti sa negociez cu cineva care ascunde dovezi (si recunoaste, in privat, desigur, ca o face)? Cel mult pot sa negociez unde sa-l impusc: in cap, ca sa nu sufere, sau in burta, ca sa apuce sa-si vada familia inainte de deces.

      Domnule adrian d, se vede ca nu stiti ce inseamna un conflict (o confruntare) cu vechilii, adica acei argati care se simt acum boieri pentru ca beneficiaza de „sprijin politic”! Va urez sincer sa nici nu aflati, ins va rog (la fel de sincer) sa nu mai comentati!

Dă-i un răspuns lui iosiP Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Zeno Sustac
Zeno Daniel Șuștac este Doctor în domeniul „Alternative Dispute Resolution”, expert internațional în domeniul medierii, vicepreședinte al Consiliului de Mediere, autor în domeniul ADR și cadru universitar asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, este Co-Președinte al Uniunii Naționale a Mediatorilor și Negociatorilor din România și Director al Centrului de Studii Internaționale în domeniul Medierii și Negocierii. Este Managing Partener SCPM Șuștac&Asociații, pe lânga calitatea de mediator deținând și calitatea de avocat și arbitru.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro