joi, aprilie 18, 2024

Filosoful Chisinevschi de la ICR si oamenii sai

Motto: „Vladimir Tismăneanu se lasă foarte uşor furat de vorbe. E stilul lui: o adunătură de vorbe, fără exemple, fără analize.” Andrei Marga

Fost presedinte al Consiliului Asociatiilor Studentilor Comunisti din Centrul Universitar Cluj, fost Rector al Universitatii „Babes-Bolyai”, fost ministru, fost marxist-leninist, fost propagator al „socialismului multilateral dezvoltat”, fost bursier in stiinte sociale in Republica Federal Germania in anii 70, fost taranist, fost bursier la Woodrow Wilson Center si la National Endowment for Democracy (cunosc bine subiectul, am scris scrisori pentru el), fost ce mai vreti domniile voastre, actualul mini-dictator cultural Andrei Marga are precursori de trista amintire la capitolele complex de inferioritate, resentiment vindicativ, autoritarism, izolationism si provincialism. Sa-i numim pe unii dintre ei. Cominternist din categoria cea mai dura, Iosif Chisinevschi a fost patronul lui Leonte Rautu. Au colaborat in chip nefast pentru anihilarea culturii romanesti, au persecutat impreuna intelectualii din Romania, de la Lucian Blaga, N. Carandino, Nicolae Margineanu, Edgar Papu, Alice Voinescu, Serban Cioculescu si Vladimir Streinu la N. Steinhardt, Constantin Noica, Dinu Pillat, P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti si Gall Gabor. Chisinevschi s-a prabusit politic in 1957. Perfectul acrobat Leonte Rautu a continuat sa danseze cadrilul ideologiei oficiale pana in 1981 cand Nicolae Ceausescu a decis sa se debaraseze de el.

Cei doi tartori s-au completat reciproc, desi se detestau visceral. Ii unea mentalitatea jdanovista. Dumitru Popescu-Dumnezeu a dus mai departe mostenirea lor obscurantista “pe noi culmi de progres si civilizatie”, adica spre noi abisuri de bezna spirituala. Tocmai de aceeea mi-am ingaduit acest titlu, ca o adaugire la excelentul articol al lui Grigore Cartianu despre “Leonte Rautu de la ICR”, aparut in “Adevarul”. Filosoful unificarii europene se comporta azi ca un lugubru politruc din anii 50. Sinistra emisiune de linsare a lui Mircea Cartarescu de pe “Realitatea TV” a fost de fapt o prezentare a echipei care conduce ICRul neo-chisinevschian.

Andrei Marga si echipa sa sunt de fapt succesorii nu doar ai tandemului Chisinevschi-Rautu, ci si ai corifeilor national-stalinisti, nu mai putin nefasti, gen Dumitru Popescu, Mihai Dulea si Eugen Florescu. „Directivele depistarii scrierilor anti-romanesti” sunt o preluare socanta a limbajului obscurantist al instructorilor ideologici din anii 80. Renaste astfel mitul stalinist al „fortaretei asediate”. In anii 80, seful Sectiei Presa a CC al PCR, Eugen Florescu, proclama: „Protocronismul nu este o doctrina estetica precum oricare alta, ci gandirea despre cultura a tovarasului Nicolea Ceausescu” (citatul nu este poate exact, ideea este exact aceasta). Recomand cartea Alexandrei Tomita despre acel curent politico-ideologic devenit linia PCR. Atunci cand Victor Ponta il jelea strident pe menestrelul comunismului dinastic, Adrian Paunescu, el anunta de fapt in ce directie va incerca sa indrepte cultura romaneasca daca va ajunge la putere. ICR-ul lui Marga este instrumentul re-protocronizarii la ceasul becalismului triumfator.

Pe blogul lui Stelian Tanase a fost publicata noua structura a conducerii ICR. Voi scrie un articol separat. Notez, pentru moment, doar un nume: „Domnul Mihai Milca se numește în funcţia de Director General al Direcţiei Generale a Reprezentanţelor în Străinătate din cadrul Institutului Cultural Român.” Sociologul Mihai Milca, autor al unor carti despre propaganda politica si despre Holocaust, conferentiar la SNSPA, director in cadrul Autoritatii Electorale Permanente (AEP), a fost directorul Bibliotecii Romane din Roma intre 1987 si decembrie 1989. In acel moment nu mai functionau decat doua asemenea biblioteci: cea de la Roma si cea de la New York. La New York a fost trimis istoricul Andrei Busuioceanu. Cei doi directori au fost rechemati „in centrala” imediat dupa revolutie. Andrei Busuioceanu a plecat la Washington ca atasat cultural. A cerut si a primit azil politic in Statele Unite in 1991 pentru ca nu mai voia sa faca dupa revolutie ce facuse si inainte. Oare ce facea? Poate ne spune noul director general din cadrul ICR. Nu incape indoiala: Revin stafiile.

Care este mentalitatea d-lui Milca, ne-o spune chiar Ovidiu Simonca in „Observator Cultural”. Intreaba dl Simonca: „A stîrnit o mare dezbatere punctul 6 dintr-o „Notificare privind consolidarea In­stitutelor Culturale Române din exterior“, în care se spune că o „îndatorire permanentă a personalului institutelor culturale româneşti“ este „depistarea clişeelor denigratoare şi a comentariilor tendenţioase la adresa României“. Sună cam de anii ’50, anii stalinişti, această directivă…” Spalandu-se pe maini de textul vehement-patriotard, dl Marga raspunde: „Notificarea nu este scrisă de mine, este redactată de un director general. Uitaţi-vă la antet: „Direcţia Generală a Reprezentanţelor în Străinătate“. Stilistic, nu-mi aparţine această formulare”. In fapt, la ora actuala putem vorbi despre ICR-ul lui Marga-Milca. Sunt convins ca scrierile mele figureaza de-acum, ca „anti-patriotice”, ca si textele mele transmise la „Europa Libera” in anii 80, pe lista in curs de finalizare, adica de becalizare. La IICCMER, sub luminoasa conducere Muraru-Zamfirescu, numele meu a devenit de-acum prohibit. Voi reveni.

Populismul becalizant, sustinut de actuala echipa din fruntea PNL, din care face parte si Andrei Marga, se intalneste astfel cu o revenire a fantomelor lui Nicolae Moraru, Traian Selmaru, Mihai Novicov si ale protocronistilor Nicolae Dragos-Racanel si Artur Silvestri-Tarnacop. Ma intreb cat va mai dura pana la numirea lui Sorin Rosca Stanescu in Comitetul Director, sa-i tina companie liberalei Zoe Petre. Nu stiu ce s-a petrecut ca nu a fost inca numit politologul Stelian Tanase, cunoscut prin gratitudine, decenta, sinceritate si onoare (vezi in acest sens mizeriile la care se preteaza in aceste zile pe blogul sau). Ca tot a ajuns la putere acolo, ca si la “Realitatea TV”, ”Ziua de Cluj” si amicii sai.

Iata cateva fragmente din articolul antologic al lui Grigore Cartianu si linkul:

Se numeşte Andrei Marga şi se comportă precum culturnicii anilor ’50. Instalat de o lună la cârma Institutului Cultural Român, a dat deja numeroase dovezi ale viziunii sale reformatoare.

Este deja celebră povestea cu caloriferul pe post de „agent cultural” al României în lume. Ridicolul acestei propuneri este depăşit doar de grotescul unor documente emise de ICR sub preşedinţia lui Marga. De exemplu, „Notificarea privind consolidarea Institutelor Culturale Române din exterior”, în care se pune în vedere că „o îndatorire permanentă a personalului ICR este depistarea clişeelor denigratoare şi a comentariilor tendenţioase la adresa României”.

Dar dl Marga nu se potoleşte. Într-un interviu acordat revistei „Observator Cultural”, indică şi câteva nume de scriitori care ar trebui traduşi în străinătate pe banii ICR: Augustin Buzura, D.R. Popescu, Nicolae Breban. Mai mult, avansează pe un teren periculos, care arată modul discreţionar în care sunt alocate subvenţiile: „După părerea mea, în listă (pentru Salon du Livre, Paris, 2013 – nota red.) era bine să intre şi istoria, şi exegeza literară din România. Era bine să se vadă mai bine romanul românesc. Vă dau un exemplu: Eugen Simion a publicat în româneşte o carte, «Tânărul Eugen Ionescu». O astfel de carte, la Paris, poate avea un mare succes. Am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea”.

Brrrrr! Acest „am dat imediat dispoziţie să înceapă traducerea” este un autodenunţ magistral, care arată gândirea de tip Leonte Răutu a activistului Andrei Marga. Mecanismul firesc este cu totul altul: editurile străine îşi aleg titlurile pe care vor să le publice şi se adresează ICR pentru subvenţionarea traducerii. Or, dl Marga „dă dispoziţie” că trebuie tradusă cutare sau cutare carte… Dacă francezii chiar îşi doresc volumul lui Eugen Simion, îl nominalizează ei, nu aşteaptă să le fie băgat pe gât de către un politruc de la Bucureşti!

Dar dl Marga nu este priceput doar la cultură, ci şi la chestiuni bugetare. Atât de priceput e, încât, în plină criză, i-a trecut prin cap să umfle organigrama ICR cu încă 33 de posturi! Nu-i ajung cele deja existente pentru a-şi plasa tot felul de tovarăşi şi tovărăşiţe, inclusiv femei de serviciu ridicate la rang de directoare. Nu-i este suficient să-i dea afară pe toţi oamenii lui Patapievici, trebuie să mai inventeze 33 de joburi pentru a satisface poftele diverselor clientele (personală, de partid, de alianţă etc.).

Din fericire, la Ministerul Finanţelor Publice se află un om cu minţile la el. Şi, în orice caz, mult mai responsabil decât lunaticul Marga. Se numeşte Florin Georgescu şi arată că nu degeaba a lucrat atâţia ani la Banca Naţională, lângă Mugur Isărescu. Răspunsul domnului Georgescu la solicitarea domnului Marga, prin adresa nr. 366.471 / 09.10.2012, este ferm şi ridiculizant.

http://www.adevarul.ro/grigore_cartianu/Leonte_Rautu_de_la_ICR_7_794390556.html

Articolul meu a aparut si in editia online a revistei 22.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. „Fiecare pasare pre limba ei piere”, spune Evanghelia. Iata cum fostul distins filozof Marga, autorul unor aiuritoare paralele intre regimul Basescu si cel mussoliniano-fascist, se vede acum asemuit cu Leonte Rautu si cu Iosif Chisinevschi. Nimic nu e intamplator, nu-i asa?!

  2. Din nefericire, spectacolul culturnicului Andrei Marga cu mânecile suflecate (ca în afişele anilor ’50, cu stahanovişti musculoşi surâzând tâmp – pentru că nu mi-l pot imagina altfel pe Marga, în aceste zile, decât surâzător şi absorbit…) este nu doar detestabil, ci şi simptomatic pentru revenirea în forţă a rinocerilor în societatea românească. Mă gândesc cu inima strânsă de pe acum la dezolantul „peisaj după bătălie” în care se vor fi înfruntat fragila civilitate a dreptei cu abjecţia viguroasă a batalioanelor de asalt electoral USL…
    În definitiv, de ce uităm că e nevoie de două generaţii pentru schimbarea completă a paradigmei în care o societate să-şi poată fixa destinul sau viitorul, indiferent cum vrem să-i spunem. Niciun purgatoriu, dacă durează doar câteva clipe, nu mai e purgatoriu. Iar eu altă ieşire din infern nu cunosc…

    • stimabile domn chirovici,

      permiteti-mi sa va atrag atentia ca in conceptia orthodoxa nu exista purgatoriu. este o idee strict catholica. apoi, prin purgatoriu trec doar sufletele mai putin pacatoase, care se „curata” prin foc si ajung in rai. asadar, purgatoriul nu este o iesire din infern.

      in rest, eu am sperat ca dupa atingerea nivelului incompetentei, conform principiului lui peter, la ministerul de externe, nu s-ar mai putea urca o treapta. se pare ca m-am inselat si principiul lui peter este asadar infirmat. o experienta interesanta – tot inainte, sa cucerim noi culmi ale incompetentei. pesemne ca nici nu stiti ce pierdeti, caci traiti in romania si asta va ocupa tot timpul.

      • Herr Schmidt, mea culpa. Lecturile mele grăbite din adolescenţă, DESPRE „Divina…” (n-am citit-o niciodată) se răzbună. Şi nu mă simt confortabil, recunosc. Oricum, era doar o figură de stil…

        Sunt catolic (da’ să nu mă spuneţi că nu ştiu dogmatică :) )

        • sehr geehrter herr chirovici,

          invatam cat timp traim. pe mine m-a interesat la un moment dat diferenta intre orthodocsi (mama si sotia) si luterani (eu, fiul meu) si am intrat in niste discutii interesante cu niste preoti absolut admirabili (cu ocazia parastaselor pentru mama). asa m-am dumirit si eu. pe aici prin vienna sunt majoritar catholici, asa ca am intrat in contact si cu „viziunea” lor prin intermediul unor prieteni.

          la figura de stil am subscris si eu (cu erata).

          schimbarea de paradigma nu ar fi asa de dificila, dar nu prea se gaseste nimeni sa o sustina in mod coerent. argumentul pentru ceea ce sustin este modul in care se descurca romanii plecati – vasta majoritate se descurca si sunt chiar apreciati, asadar nu cred ca au invatat sa munceasca doar in momentul in care au trecut granita, altceva i-a retinut s-o faca mai inainte.

    • Nu stiu la care realitate va referiti. La „Realitatea TV”? Nu voi intra in acest joc. Totul este in domeniul public, totul este perfect legal. Intrati pe site-ul ICR, cititi rapoarte si vedeti. Problema este cand scoti o informatie din context, cand nu lasi loc pentru comparatii, cand ai un scop precis: sa ponegresti pe cineva. In plus, tema articolului meu, poate notati, este noul Chisinevschi. Deci, pe scurt, inapoi la subiect :)

  3. Deci bunicutza, aka Ilici Iliescu, a avut dreptate cand a apreciat ca Ponta a gresit acceptand mandatul de premier. In opozitie USL si-ar fi sporit procentul pana la „unanimitate”.

    Paradoxal: Marga a fost în 1975 beneficiarul unei burse de studii de un an în Germania Federală.[4] Între 1980 și 1994 a efectuat mai multe stagii de studii/documentare la universități din RFG (Erlangen, Münster, Frankfurt am Main) și la Institutul „Max Planck” din Starnberg, RFG.[5]

  4. Scuzati-ma ca nu scriu la subiect, dar trebuie ca cineva sa ia pozitie. Va citesc des, va respect opiniile si ma bazez pe dumneavoastra.

    Cred ca sunt in acelasi sentiment cu foarte multi dintre romanii care inteleg importanta si valoarea Premiilor Nobel, mai ales la stiinte. Este incununarea si maximul pe care si-l poate dori un cercetator. E … absolut, o recunoastere si un respect maxim.

    NU DORESC ca la decernarea Premiilor Nobel sa ne reprezinte ca si tara un om asupra caruia planeaza suspiciunea de plagiat. Indiferent ca este vorba de Premiul Nobel pentru Pace si ar fi vorba doar de reprezentarea Romaniei. Sau tocmai de aceea. Este vorba si de reprezentarea mea/noastra.

    Aceasta festivitate a decernarii Premiului Nobel se va face si pentru toti oamenii de stiinta implicati: medicina, chimie, fizica … Toti cei care au luat Premiul Nobel in stiintele exacte detin si o diploma de doctor si a trimite Romania alaturi de ei pe cineva pus sub semnul intrebarii ma rusineaza si ma umileste.

    Va rog, cineva trebuie sa ia pozitie! Eu nu am instrumentele necesare, mai mult de acest post simplist nu pot scrie (provin din stiintele exacte). Toti oamenii de stiinta din tara ar trebui sa ia pozitie! Inteleg ca Presedintele poate nu are o idee despre importanta Premiilor Nobel, dar oamenii de stiinta din tara asta cu siguranta ca au. Va rog, TREBUIE sa ma reprezinte cineva cu mandrie, sau sa nu ma reprezinte deloc.

    • De obicei sint bine informat , dar de data asta ,din cele ce scrieti , se pare ca mi-a scapat : a fost propus Ponta pentru premiul Nobel ?!

      • Ei, ar fi si culmea!

        A fost propus Ponta sa mearga sa reprezinte Romania ca si tara UE (poate in gluma). UE (deci si Romania) care a luat Premiul Nobel pentru Pace.

        http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13445005-live-text-traian-basescu-sustine-declaratii-presa-finalul-lucrarilor-consiliului-european-bruxelles.htm

        „Veti merge la Oslo pentru premiul Nobel? Cred ca il deleg pe domnul Ponta.”

        Ma rog, poate am scris din impuls. Pana la urma, asta este Romania si sunt fortat sa o inghit asa cum este! Nu mai conteaza.

        • @Stefan,

          E bine sa scrii si din impuls, e o buna supapa psihologica…Si avem asa putine, disponibile!
          Dar raul e deja vechi, acceptat, asumat: il acceptam pe Ponta desi ne sufocam gandind la lunga lista de faradelegi din vara, asa ca o reprezentare in plus, ce mai conteaza?! Il acceptam ca prim prinistru?! E la pachet cu reprezentarile. Da, pe noi, multi oamneni decenti si onorabili, care poate „muncim cu capul” cinstit si cu pasiune, ne va reprezenta un plagiator. Unul infatuat, care va nega pana la moarte.
          E-adevarat, chiar la Nobel, El Plagio, e ca o gluma proasta… Dar vor urma ani AI LOR, Stefan, asa ca incepe (de fapt, continua!) mici antrenamente treptate, altfel va fi insuportabil, destructurant.

    • Cred ca Romania a avut relativ modeste contributii la Premiul Nobel care a fost atribuit UE.

      Daca este sa ma gandesc la o persoana care ar putea prelua din RO aceasta onoare, cred ca dl. Cristian Diaconescu – fost Ministru de Externe, actual Consilier Prezidential, ar face o buna impresie.

      Cred ca pana la urma a fost un spirit de gluma legat de „pasnicile intentii” ale PM.

  5. Nu stiu ce sa spun decat ca la ICR s-a lucrat indelung si cu folos, iar acum in cateva „minute” se distruge munca depusa in ani de niste oameni minunati.

    Este coplesitor: intr-un „minut” un destin de institutie/ tara este zdrobit.
    Cultura, educatia, economia, justitia, diplomatia – toate sunt sfaramate.

    De ce?
    Nu prea inteleg, sau inteleg, dar nu vreau sa pricep.
    Vad diferentele intre Februarie si Octombrie 2012 si ma ingrozesc.
    Nu stiu daca toata lumea le percepe la fel…

    Ce se mai poate face?
    Sa fie nevoie de mai multa actiune, proteste, opozitie pentru a respinge manifestarile actualei conduceri? Ok, mersul la vot, dar oare suntem ceea ce credem ca suntem?

    Vechile structuri sunt atat de puternice incat pot dicta acum oricui si oricum?
    Nu accept revenirea trecutului si cred ca visul urat o sa aiba in curand „The End”.

    ESte prea proaspata imaginea stadionului si nu pot sa o leg de articol.
    Demonstratia de pe stadion mi s-a parut identica cu ultima manifestatie a lui NC.
    Deosebirea fata de atunci este ca acum oamenii isi permiteau sa comenteze cu glas tare si sa ignore fatis prestatiile oratorilor. Atunci NC a incercat sa faca un targ cu multimea, vroia sa faca niste mariri, iar acum unul spunea ca deja a facut maririle…Oare se pot vinde/sminti asa usor mintile si sufletele romanilor?

    Raspunsurile sunt in noi, dar ma incearca o usoare temere de ceea ce as putea sa aud!

  6. Domnul Cartianu se inseala (sau isi inseala cititorii) afirmand ca o editura din strainatate se hotareste sa publice o carte in romana a unui autor roman si doar apoi se adreseaza ICR pentru subventionarea traducerii. Stiu insa ca acest lucru nu este posibil; manuscrisele in limba romana trebuie traduse inainte de a fi luata decizia de publicare de o editura din strainantate, cum este si normal.

    • Experienta mea spune ca lucrurile stau diferit, cel putin la Princeton University Press. E vorba de proceduri. Exista originalul in romaneste, editura ia cunostinta de el (sugestii de la diversi profesori), se trimite la doi sau trei peer reviewers care il pot citi (cunosc suficient limba romana). Pe aceasta baza se scriu referatele care apoi sunt discutate in board-ul editurii. Va asigur ca pot sa documentez perfect, cu toate probele de rigoare, ceea ce afirm. La fel stau lucrurile in colectia de la University of Rochester Press pe teme est europene, coordonata de un comitet condus de profesorul Timothy Snyder si din care fac parte. Discutam acum publicarea unei importante carti de memorii din inchisorile comuniste. Referatele au fost scrise de doi profesori amercani care citesc romaneste. Ambii sustin publicarea. Pe aceasta baza editura solicita sprijin financiar pentru traducere catre ICR ori catre o alta institutie. Deci dl Cartianu nu se inseala (si nu-si inseala cititorii), cel putin in ceea ce priveste aceste situatii pe care le cunosc cat se poate de exact. ICR (ori Institutul Polonez al Cartii, dupa caz) sustine traducerile. Editurile isi asuma costurile de publicare care, cum stiti, sunt substantiale si presupun asumarea unui risc. Vorbim aici de edituri serioase, nu de vanity presses.

      • Cred ca e bine sa clarificam procedura prin care se publica traduceri in Statele Unite. Exista desigur, diferente intre tipul de editura (comerciala, universitara, sau „independenta”). In general insa. procesul incepe cu o cerere adresata editurii de catre autor (nu cu una adresata de editura autorului).

        Iata ce se cere de obicei:(http://www.translatorsbase.com/articles/29.aspx:

        „1. A cover letter briefly introducing the author and the book and explaining how it relates to the United States and/or English-language market. Although a book may have done very well in its country of origin, here it is much more critical to explain its value for an English-language audience. Be prepared to address this question in your cover letter and to discuss it with an editor either in person or over the phone. Depending on the project, it might be important to discuss your role in the bringing the project to this point. In any case, you should be able to state that the translation rights are available. Any experienced editor will want that assurance from the beginning.

        2. An author biography and an introduction to the author and his work, which should list principal publications, previous translations into English or other languages, and any literary prizes or honors received.

        3. A synopsis of the book with a statement explaining the work’s literary and cultural significance.

        4. Reviews of this book and any others by the author, particularly in English, that seem relevant. You may also be asked to provide translations of reviews of the original work; e.g., a selection of reviews from the most reputable Japanese literary magazines and journals, for a work from Japan.

        5. A bibliography, including the author’s books and all literature cited in the proposal.

        6. Your resume and bibliography, including principal publications, previous translations into English, and literary prizes or awards received, if any.

        7. An excerpt from the original text with an accompanying, polished sample translation. Expect to be asked for twenty to thirty pages.

        8. If you already have ideas about the cover and illustrations, you may suggest these in your proposal. Some presses will expect ideas and even sample photos from you, and others will make these decisions internally. You may even be expected to secure rights to photo and illustration reprints, so be prepared to do this early on. Also, if possible, ask the author whether he or she has any suggestions or strong feelings about the cover, as the latter can be critical in setting the tone for the entire work.

        9. If the press or series in question requires an introduction to the work (for example, a scholarly introduction in a university press series) and you feel competent to write it, mention that you would be prepared to write this yourself. If you don’t feel you have the necessary background, suggest to the editor someone else in the field whom the press might contact to write the introduction. Such introductions are usually just a few pages when they are intended for the general list but can be forty or fifty pages and include a bibliography when they are meant to be read by students or scholars. Naturally, the issue will arise later, once the project is under way. However, it may be useful for your proposal to explain your level of expertise early on.

        In some cases, there may already exist a brief piece (by the author about his work or by a critic about the author’s work) that can serve as an introduction or as part of it.

        10. If any financial support is available that will cover all or part of the additional costs of translation, this possibility should be mentioned first in the query and then repeated in the proposal. „

        • Pozitiile noastre nu se contrazic, ci se completeaza. Eu vorbesc despre cazuri precise. Fiecare editura are procedurile sale. Pe baza experientelor mele cu cel putin doua edituri de varf din lumea academica americana, dl Cartianu nu se inseala. Nimeni nu a spus ca editura adreseaza o cerere autorului. Va dau un exemplu concret: autorul X a publicat o carte in Romania la o prestigioasa editura. Un profesor american afla despre carte, este direct legata de domeniul sau de interes. Dar el nu citeste romaneste. Cartea este semnalata, editura isi exprima interesul si o trimite pentru opinii specializate catre doi recenzenti cititori de romana care raman anonimi. Cei doi o sustin cu argumente foarte serioase. Aici intra in actiune institutia care poate sustine traducerea. Cunosc inca doua cazuri similare de traduceri sustinute de institutii de tip ICR: una din olandeza si alta din italiana. Eu unul salut faptul ca ICR a sustinut asemenea proiecte. Sper sa o faca in continuare.

      • E un subiect prea important, deci nu pot sta deoparte. Domnule Tismaneanu , in principiu dl. Manu are dreptate .Acuma si dvs. spuneti adevarul , dar acest „adevar” se refera la anumite grupuri de interese , unde membrii se interajuta ,ca pe vremuri CAR. (nu fac referire la bogata dvs. activitate publicistica). La ce scrieti dvs. as intreba,retoric ,binenteles ; cum se face ca editura americana „ia cunostiinta” de o carte in romana ? Prin ce mecanism ? Spuneti ca „sugestii de la diferiti profesori” . Bun,asta cind e vorba de lucrari academice,de stricta specialitate,etc. Dar cind e beletristica ? Ca stit dvs. ..de gustibus ! S-a vorbit recent de Cartarescu –cine sint binevoitorii care,conform procedurii descrise de dvs. recomanda editurii americane traducerea in engleza , pt. ca apoi Patapievici sa spuna : vedeti , abia acuma facem traducerea , ca „il cer americanii” ?

        Sa stiti ca nu sint rau : dl. Manu are dreptate in principiu, adica asa ar trebui facut cum scrie dumnealui. Pe de alta parte, mecanismul descris de dvs. e cel din viata reala,din practica –dar nu ar trebui sa fie asa,pt. ca e un mecanism corupt (mai ales ca e vorba de banul public romanesc,nu american).

        Pt. ca ati adus vorba, azi, de un interviu din OC , si ca sa raman la topic (cum va place sa cereti,pe buna dreptate) va dau un exemplu (din multele pe care,volens-nolens le cunosc) tocmai din comentariile la acel interviu. Nu voi da link la comentariul respectiv (ca nu va place) ,dar va invit sa cititi ceea ce scrie Ioan Mihai Cochinescu . Dom’le , un volum ce primeste Premiul Academiei si Premiul USR nu a reusit –conform mecanismului descris de dvs. –sa fie „recomandat” de 2-3 „cunoscatori obiectivi si impartiali” vreunei edituri americane ?!? Si asta vreme de 20 de ani ! Nu ma pot retine de a nu cita din comentariul sau :

        „…..un exemplu concret de „ramas pe tusa”, daca nu am stiut sa intru fie intr-o tabara politica, fie intr-alta. …”

        Dvs. va dati seama cata amaraciune e in spatele acestor cuvinte ? Daca ar fi mecanismul (procedura) descrisa de dvs. ,atunci Patapievici nu l-ar fi expediat cu ..”nu sint bani de traduceri” , ci i-ar fi spus ca ” nici o editura americana nu a cerut traducerea”….Si atunci cine are dreptate : dvs. sau dl. Manu ?

        Ceva bun tot poate sa iasa din acest dialog : ce ziceti daca faceti rost de romanul „Ambasadorul” (daca aveti incredere in gusturile unui canibal, atunci sa stiti ca e f. merituos , chiar si tradus in engleza ) si il oferiti la 2-3 prof. care stiu si SIMT lb. romana , care apoi il vor recomanda unei edituri si asa se va face request for translation, conform procedurii descrise de dvs. ?

        • Pana una alta, cred ca sunt carti esentiale ale caror traduceri trebuie sustinute. De pilda amintirile din inchisoare ale lui Nicolae Margineanu, romanul „Adio, Europa” de I. D. Sirbu si „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt. Literatura concentrationara romaneasca este, din pacate, prea putin cunoscuta in spatiul anglo-saxon. Sa-l lasam pe dl Patapievici de-o parte. Au existat jurii care au decis. Dl Cochinescu ar putea sa urmeze calea propusa de dl Manu. N. Steinhardt nu mai are cum sa o faca. Intrucat va pastrati anonimatul, nu am cum sa stiu cate carti ati publicat Dvs in engleza la prestigioase edituri academice si cu cate edituri ati lucrat. Eu va vorbesc din propria experienta. Nu este nici un fel de egocentrism, doar un fapt.

          Cartile lui Mircea Cartarescu au fost recomandate, intre altii, de regretatul Michael Henry Heim, profesor la UCLA, traducatorul lui Grass, Kundera, Konrad si Danilo Kis. Opera lui M. Cartarescu este de-acum tradusa in limbi de circulatie internationala. Sunt destui cei care pot sa citeasca proza sa in franceza, spaniola, germana etc Nu e primul caz cand traducerile americane la edituri de varf vin mai tarziu (v. cazul Hertei Muller). Mi se pare excelent ca se sustin traduceri ori actiuni culturale legate de Mircea Cartarescu, Norman Manea sau Gabriela Adamesteanu, toti trei autori de prim rang. Evident, nu sunt unicii. Din punctul meu de vedere, unicul interes in toata aceasta discutie este promovarea valorilor. Premiul Academiei l-au primit si alte carti, nu doar romanul despre care amintiti, stiti cum stau lucrurile, adevar dincoace de Pirinei… Ne place sau nu, c’est la vie.

          • Un fapt care nu a fost remarcat pana acum este ca toti cei propusi de Dl. Andrei Marga (E. Simion, A. Buzura, N. Breban, D.R. Popescu) pentru programele ICR de traduceri si suport sunt membri ai Academiei Romaniei.

            • Vreti sa spuneti ca in opinia d-lui Marga titlul de membru al Academiei Romane confera automat valoare? In ce calitate face dl Marga propuneri? Nu-si depaseste cumva atributiunile?

              In atari conditii, poate ii adauga si pe relativ recent raposatul tartor al filosofiei romanesti C. I. Gulian ori pe cunoscutul „filosemit” Alexandru Surdu, ambii membri ai Academiei Romane :)

              http://www.contributors.ro/cultura/cine-a-fost-c-ionescu-gulian-exterminatorul-filosofiei-romanesti/

              Ori, why not, pe academicianul Boboc?

              Cum sa traiasca Occidentul si Orientul, inclusiv cetatenii Alexandriei, in Egipt, unde Marga vrea sa deschida o filiala a ICR, fara sa cunoasca marile contributii ale academicutului Nulian?

              Gulian a scris „Omul in folclorul african”, Marga deschide ICR-ul spre Africa unde, ne anunta ritos, exista un pronuntat interes pentru cultura romana.

  7. Dl. Marga,daca va uitati cu mai multa atentie la el,este tipul omului chinuit,a fost si este chinuit.Cosmarul lui este schimbarea democratica atarii,lucru de neconceput pentru politrucii bolsevici. Acestor specimene doar eradicarea pe cale naturala ii determina sa abdice dela crezul lor si nici aia.Ma indoiesc ca ICR-ul nu va ajunge o noua Cantare a Romaniei sub conducerea bravului om,schimbarile facute in conducerea filialelor,fiind edificatoare si determinante in acest scop.Daca nu se face o fronda,pentru a determina schimbarea lui dela conducerea ICR,acesta va muri ca toate „realizarili” in materie de cultura a epocii de aur.

  8. „O îndatorire permanentă a personalului ICR este depistarea clişeelor denigratoare şi a comentariilor tendenţioase la adresa României”!!!Ca sa ce?
    Va fi cumva ICR ,in viziunea mereu zambaretului Marga ,o reduta menita a distruge tot ce misca impotriva „imaginii”Romaniei pe care se chinuie sa ne-o si sa o impuna, un Minister al Propagandei orwellian ?Nu cumva a numit la conducerea institutelor colaboratori ai securitatii ca sa poata declansa prin intermediul unor delatori razboiul sfant impotriva mass mediei mondiale care se incapataneaza sa arate lumii goliciunea spirituala agresiva si nociva a celor aflati la guvernare ?Cum va arata zambetul libidinos al personajului cand va fi expediat din nou,scurt,pe tusa,pentru ca enough is enough chiar si pentru papusarii sai?
    In decembrie 89, o distinsa doamna se intreba si ne intreba ,sincer inspaimantata….Oare cum e posibil ca acum,cand mor atatia oameni nevinovati Iliescu asta sa fie atat de zambaret?
    E mare pacat,dar intrebarea ramane de actuala!!!

        • Notati cumintenia de-a dreptul induiosatoare a intrebarilor lui Ovidiu Simonca din „Observator Cultural” (me refer la interviul de catifea cu presedintele ICR). „Temutul jurnalist”, omul torturat de revolte morale, anti-sinecuristul de profesie, isi uita subit revoltele (reale ori simulate) cand sta de vorba cu un promotor al protocronismului renascut (v. articolul lui Ioan Stanomir de azi pe „Contributors”). Lucrul este cat se poate de firesc. Andrei Marga reprezinta de fapt valorile promovate de organul propagandistic al USL. „Valori” care au culminat in fraternizarea dintre Crin Antonescu si Gigi Becali sub semnul „Totul pentru frontul anti-Basescu!”

          Intre cel care conducea UBB la inceputul anilor 90, un rector dinamic si cu o filosofie universalista, apropiat de Mircea Zaciu, de Adrian Marino etc si personajul neo-chisinevschian de azi, autarhic, vindicativ si intolerant, distanta este astronomica. Exista inca o urma din vechiul Marga in sprijinul real pe care l-a acordat unei excelente publicatii precum „Verso”. Ori in cuvintele frumoase si binemeritate despre Marta Petreu. Altminteri, din pacate, degradarea este teribila. Cineva imi spunea ca Andrei Marga este un om jignit. Ma intreb de catre cine si cum? Degringolada sa este comparabila cu aceea a unor fosti jurnalisti de la BBC si RFE deveniti megafoanele agresiunilor simbolice uslase. Oameni candva lucizi care scriu azi lucruri aiuritoare. Le cred oare? Nu se dumiresc nici macar in momentul „domnului Goaie” (vorba lui Dan Tapalaga)? Ma rog, in cel putin un caz, recompensa a venit destul de rapid. Altii stau la coada inca…

          Ma opresc aici, altfel scriu un nou articol. Ganduri bune.

          • Da, tipul ăsta de docilitate gazetărească adoptată de Şimonca îmi amintește de Păunescu amfitrion, când se întâmpla să-l primească pe Iliescu în cutare emisiune (parcă la ProTV…). Mamutul tonitruant dispărea subit, lăsând loc unei „grațiiˮ onctuoase…

            Cât despre Marga… nu i-ar strica nițel Tacit (căci Tăcerea nu pare să-l îmbie):

            Cupido dominandi cunctis affectibus flagrantior est.

  9. Interviul cu Andrei Marga din ‘Observator Cultural’ este chiar domolit in ton, il gasesc mai degraba o incercare de a drege busuiocul dupa rateurile recente si notabile ale stimabilului director ICR. Minus impunsatura la adresa dvs., pe care ati publicat-o drept motto, si controversata numire de la ICR Varsovia, fentata cu dibacie de cel intervievat.
    Despre Stelian Tanase…inca o dezamagire, nu stiu ce l-a determinat sa publice acel contract. Lipsa totala de „common sense”. Cum a ajuns in posesia documentului? Cine a facut publica o astfel de informatie? S-a ajuns extrem de jos, nu am cuvinte. Nu incercati sa va justificati in media sau oriunde, la urma-urmei astfel de lucruri sunt normale in lumea larga… pe planeta Romania se prezinta drept „smoking gun” la o problema care de fapt nu exista.

    • Dl Simonca a avut o misiune: sa-l „reabiliteze” in spatiul cultural pe marele calcator in strachini. O tara intreaga a ras cu hohote de strategia promovarii caloriferului, dl Simonca o minimalizeaza, iar dl Marga o discuta ca pe o chestiune epistemologica…

      Documentul publicat de dl Tanase a fost trimis chiar de la ICR. Nu putea sa provina din alta parte si am dovezi de beton in acest sens. In primele doua ore au fost acolo semnaturile originale, date personale, seria si numarul pasaportului meu american etc. S-a protestat la ICR, culturnicul Marga si-a dat seama ca a facut o imensa eroare, au acoperit in viteza pe blog datele personale si semnaturile. Dar, vorba d-lui „Lecter”, in era internetului nimic nu dispare, totul se stocheaza :)

      In rest, cum am mai spus, toate cheltuielile ICR sunt in domeniul public si pot fi lesne accesate in rapoartele de activitate. Curtea de Conturi a vizitat des ICR si nu stiu sa fi avut obiectii la vreuna din cheltuielile legate de proiectele in care am fost implicat. Semnaturile si datele personale nu apartin domeniului public, ele privesc institutia contractoare si persoana care va efectua respectivul proiect.

      Degringolada etica a lui Stelian Tanase n-a inceput acum. Dar faptul ca Andrei Marga se preteaza la asemenea tertipuri sordide mi se pare intr-adevar siderant. Ce rost avea sa trimita acele documente? A fost ceva ilegal in acele contracte? Daca da, sa actioneze in justitie. Daca nu, sa-si vada de treaba si sa se ocupe de chestiuni serioase.

      • Nu stiu daca merita sa le trimiteti niste avocati in vizita sa ii intrebe de sanatate, mai ales ca au facut publice informatii personale. Oamenii acestia nu realizeaza ce fac, in primul rand lovesc in credibilitatea institutiei pe care o reprezinta in prezent cu astfel de „dezvaluiri senzationale”, de genul frigiderul lui Carol al II-lea, Vila Dante, etc…
        Weekend placut.

        • Dl Marga si acolitii le-au trimis. Dl Tanase putea opta sa le ignore. N-a facut-o, a devenit practic complice. Am castigat un proces contra lui Funar si lui Vadim. Nu stiu daca ma amuza sa castig acum un proces contra lui Marga si Tanase. La ce bun? Nervi, oboseala, cheltuieli pentru dovedi ca niste oameni nu sunt oameni. Poate gresesc.

          • Nu scriu ca sa va incit la niscaiva actiuni in justitie , ci doar fiindca am impresia ca dvs. nu va dati seama de implicatii. Ati scris intr-un comentariu precedent …”seria si nr. pasaportului , ETC.” Well , acest „etc.” e f. important. In primul rind ca documentul initial nu a stat pe site doar doua ore, cum credeti dvs. Urcat pe server joi 18.10 , a fost anonimizat abia vineri 19.10 la ora 11:17:32 AM , de catre unul „Valentin”. Chiar daca nu a fost captat de arhive ce se ocupa de chestii din astea , a fost suficient timp de a se face screen capture sau save document .

            Problema nu sint datele personale , dle profesor (pasaport,adresa) ca nu vi se poate face rau cu astea. Dvs. nu ati remarcat ca toate detaliile contului dvs. la Bank of America sint acolo ? Pai sint baieti care se pot duce online la BoA si deschide un cont online cu datele astea (daca deja nu aveti unul) –si apoi trai neneaca ! Dvs. faceti slalom printre Hanna,Kolakowsky si Monica dar poate nu sinteti familiar cu posibilitatile din era cibernetica. Acolo v-au facut vulnerabil –si daca credeti ca in weekend bancile sint inchise,well asta e valabil in real space,nu in cyberspace. Eu va sfatuiesc ca luni dimineata,la prima ora, sa mergeti la sucursala dvs., sa le explicati situatia si va spun ei ce sa faceti. probabil una din doua : a) daac aveti cont online ,schimbati parola b)daca nu aveti cont online atunci schimbati contul,adica deschideti un cont nou cu ei si nu tineti banii in contul asta ce apare in documente.

            Nu vreau sa bag panica ,dar sint multe lucruri ce se pot face ,mai ales in weekend,mai ales la diferente de fus orar de 7 ore (mai bine sa nu stiti). Mergeti , va rog ,luni la sucursala !

            Eu am ce am UNEORI , cu UNELE din abordarile dvs. , dar in cazul asta aveti toata simpatia mea. Ceea ce a facut Tanase expunind date de cont personal bancar este abominabil . Se mai fac uneori glume, se mai baga „strambe” (cum a fost schimbarea paginii dvs. la EVZ din iarna , unde zau n-am nici un amestec) , se mai poate penetra blogul (wordpress e f. vulnerabil) dar asta nu e gluma si are implicatii potentiale.

            Nu cred ca Marga personal a dat documentele –poate Mariana Draghici. Oricum, asa ceva nu se face si din cate inteleg mai urmeaza si altele . Daca va uitati atent nici dupa anonimizare nu au sters nr. pasaportului , adica apare anonimizat in pdf dar pe pagina generica a articolului se vede clar .

            Pacat ca se scot „cutitele cibernetice” in actiune . Nici blogul Tanase nu e safe si tare ma ispiteste gindul sa -l trimit pe dl. HOIC sa-i faca o vizita (mai bine sa nu stiti cine e dl. HOIC).

            Inca o data : de la mine , de data asta , aveti toata simpatia !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro