sâmbătă, mai 8, 2021

Finala de sport de la Roland Garros

In finala Roland Garros-ului, căzută anul ăsta într-o vineri, s-au nimerit doi coloşi.

Doi colosali în Colosseum, sclavi ai zeului Tenis, chemaţi de zeitatea lor să se bată pentru gloria ei. Şi s-au bătut…Gladiatorul Nadal a învins, dar nu despre antologica lui victorie este vorba.

Vorba este despre luptă şi despre sport. O luptă sportivă ale cărei fresce vor fi revăzute de nepoţii noştri încrustate pe zidurile amfiteatrului Philippe Chatrier, colosseumul.

De la înălţimea tribunei în care mă aflam, prima dintre aceste imagini care-mi revin în minte este aceea a doi atleţi înalţi şi zvelţi strângându-şi mâinile deasupra fileului ca debut de amicală încălzire şi semn că nu au nimic important de împărţit.

Odată însă începută confruntarea, imaginea asta este înlocuită cu una a doi imenşi competitori de sumo, uriaşi cât toată arena, grandioşi cât valoarea şi cariera lor, granzi cât toate Grand Slam-urile lor laolaltă. E o imagine cu Rafa şi Nole aruncându-şi sarea peste cap şi, giganţi în toată măreţia lor, năpustindu-se unul asupra altuia pentru a câştiga teren. În toată disputa lor splendidă, fileul n-a rămas decât o simplă convenţie, un indiciu de înjumătăţire echitabilă a spaţiului vital. În realitate, frumoşii luptători de sumo cucereau succesiv terenul advers, împingându-se reciproc înspre limita limitelor. Limitele terenului, ale puterii şi-ale răbdării. Tenisul-sumo, drumul către marginea limitelor.

Memorabilă va rămâne şi scena în care, într-un moment foarte tensionat al meciului, copleşit de emoţia stilului care-pe-care şi scos din minţi de defensiva spaniolului, Nole s-a năpustit la propriu, de-adevăratelea, peste fileul-convenţie. În acel moment, el nu mai era un luptător de sumo, ci un boxer care dă năvală peste adversar dar, păcălit de eschivele vântului şi de eschiva stăpânirii de sine, se prăbuşeşte în corzi. Năvala asta a boxerului era, în fapt, expresia nerăbdării disperate şi-a arcadei sîngerânde a cuiva care înebunise la ideea că pierde, din nou, şansa de a îmbrăţişa râvnitul trofeu şi că Roland Garros-ul va rămâne, pentru el, fata morgana. Tenisul-box, lovituri şi eschive calculate, speranţe sângerânde.

La fel de fascinant în percepţia mea de martor ocular rămîne şi filmuleţul cu Djoko-Django furibund, în momente în care nu-l mai comparam cu un luptător de sumo sau cu un boxer. Era condus în setul patru şi tot mai împins înspre capitulare când, ori la bal ori la spital, bravul Nole şi-a adunat toate rămăţişele de dârzenie şi de credinţă în îngerul său, Boje moi, Boje moi şi, îmbrăcat în costumul negru de rugbyst neo-zeelandez, a recurs la un blitzkrieg de contraofensivă, avid să recucerească terenul prăpădit. Iar contraatacul s-a încheiat cu o lovitură magnifică, însoţită de propriul lui strigăt haka, un urlet mai sonor decât toate uralele stadionului, şuierat cu epilog sârbesc: privire de războinic înspre echipa lui şi către toată lumea, pumnul încleştat în pectoralul stâng şi piciorul pe grumazul setului patru. Tenisul ca rugby, permanentă luptă pentru recucerirea spaţiului pierdut.

Ei bine, setul decisiv a fost o coridă. Toreadorul (N)Olé a luat iniţiativa şi şi-a mânuit cu succes muleta până în momentul pe care l-am fotografiat, recunosc, cu mare satisfacţie: condus, în pericol să fie lovit de banderilla decisivă, taurul Rafa se fereşte la timp, exact la timp (la 3-4 în decisiv), iar eschiva lui a fost însoţită de un vamos din toţi rărunchii. Văzându-l şi auzindu-l, am ştiut că tocmai acel vamos e momentul în care taurul va prelua controlul partidei, va începe el să-l hărţuiască pe matador, el să-l scoată din minţi, el să-l dezarmeze de săbii, el să-l nimicească şi să-i taie urechea. Tenisul ca o coridă, de la capă la spadă.

Ajuns în acest punct, mă văd nevoit să proiectez pe ecran o altă poză: imaginea tenisului. Nu, tenisul nu este un sport extrem. Extreme sunt doar concentrarea, trăirile, emoţiile. De fapt, Nadal a câştigat pentru că a fost mai tare nu cu muşchii, ci cu mintea şi cu nervii. Tenisul ca şah, Rafa Kasparov.

În fine, fotografia de final, de care vă vorbesc din scrisele altora. Nole, impietrit de durere, pe băncuţa din vestiar, privind în gol vreme de 15 minute. Rafa, plângând de fericire în braţele unchiului şi mentorului lui. În imaginea asta se simte însă un oftat. E suspinul cuiva pentru care forţa luptătorului de sumo, precizia boxerului, dârzenia rugbistului, curajul toreadorului şi concentrarea şahistului sunt subjugate de virtutea eleganţei. E oftatul unui jucător-vrăjitor ce ne anunţă că nu e departe vreamea în care El-Vrăjitorul, El-Forever Number One, va apărea pe teren pentru ultima reprezentaţie şi-apoi va dispărea ca-n vis, înfăşurat în propria-i pulpană. Noi ştim că la finalul acestei ultime apariţii-dispariţii, el va plânge omeneşte şi intens, iar lacrimile lui şi-ale noastre vor curge ca un torent şi vor inunda tot tenisul lumii. Tenisul, ca spectacol de magie.

Apărut in Dilema veche

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Nole si Rafa au jucat o semifinala vineri, nu finala. Finala s-a jucat duminica intre Rafa si compatriotul lui, David Ferrer, insa foarte putin suspans in acel meci.

    • Din punct de vedere organizatoric-program-turneu finala a fost duminica, dar din punct de vedere „tenis”, adevarata finala a fost considerata a fi cea de vineri. A fost opinia generala, a spectatorilor, a comentatorilor, cred ca si a multor jucatori. Banuiesc ca asta a vrut sa spuna autorul articolului. Totusi, nu sunt de acord cu concluzia dansului: „Nadal a câştigat pentru că a fost mai tare nu cu muşchii, ci cu mintea şi cu nervii.”. Tehnica lui Nadal consta mai degraba in forta decat in finete. Comparatia cu un jucator de sah este buna dar nu in sensul sugerat: Nadal da mai degraba impresie unui jucator care cunoaste toate „miscarile” dar nu poate improviza, nu poate scoate ceva nou: se adapteaza situatiei dar cu tehnici bine cunoscute si invatate pana la saturatie.
      Bineinteles, e doar o parere.

    • E o formula de stil – formal, finala a fost duminica, evident. Adevarata finala a RG 2013 a fost insa vineri si am vazut si eu in ea tot atata frumusete cat a vazut (si a exprimat asa de reusit) d-l Tuca, caruia ii multumesc.

    • Cred ca vineri a fost semifinala, strict vorbind, iar duminica finala spaniola, dar FINALA a fost cea descrisa cu maiestrie cu talc si empatie de autorul acestei licente poetice(cred ca asa se numeste procedeul stilistic in care autorul greseste voluntar nu gafand)!!! Felicitari autorului, care a fost asa de miscat de tensiunea meciului incat ne-a prelucrat-o liric si noua, cu generozitate.

  2. Andrei, intr-adevar, finala s-a jucat duminica,
    Insa, este la fel de adevarat ca pentru autorul acestui articol plin de subtilitati si metafore, ca, de altfel, pentru multi iubitori de tenis, adevarata finala a Roland Garrosului, a fost meciul intre Nole si Rafa.
    De multe ori, cei cu har in ale cuvintelor isi permit artificii literare care pot parea derutante in prima instanta, insa de-aia ii si iubim, de-aia le cumparam cartile si le citim aricolele.

    Domnule Tuca, frumos articol. Felicitari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

Jurnal de cărți

Amintindu-ți trecutul îți retrăiești viața Au trecut deja câteva luni- nu multe- de la apariția în atât de prestigioasa...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro