marți, martie 19, 2024

Finala de sport de la Roland Garros

In finala Roland Garros-ului, căzută anul ăsta într-o vineri, s-au nimerit doi coloşi.

Doi colosali în Colosseum, sclavi ai zeului Tenis, chemaţi de zeitatea lor să se bată pentru gloria ei. Şi s-au bătut…Gladiatorul Nadal a învins, dar nu despre antologica lui victorie este vorba.

Vorba este despre luptă şi despre sport. O luptă sportivă ale cărei fresce vor fi revăzute de nepoţii noştri încrustate pe zidurile amfiteatrului Philippe Chatrier, colosseumul.

De la înălţimea tribunei în care mă aflam, prima dintre aceste imagini care-mi revin în minte este aceea a doi atleţi înalţi şi zvelţi strângându-şi mâinile deasupra fileului ca debut de amicală încălzire şi semn că nu au nimic important de împărţit.

Odată însă începută confruntarea, imaginea asta este înlocuită cu una a doi imenşi competitori de sumo, uriaşi cât toată arena, grandioşi cât valoarea şi cariera lor, granzi cât toate Grand Slam-urile lor laolaltă. E o imagine cu Rafa şi Nole aruncându-şi sarea peste cap şi, giganţi în toată măreţia lor, năpustindu-se unul asupra altuia pentru a câştiga teren. În toată disputa lor splendidă, fileul n-a rămas decât o simplă convenţie, un indiciu de înjumătăţire echitabilă a spaţiului vital. În realitate, frumoşii luptători de sumo cucereau succesiv terenul advers, împingându-se reciproc înspre limita limitelor. Limitele terenului, ale puterii şi-ale răbdării. Tenisul-sumo, drumul către marginea limitelor.

Memorabilă va rămâne şi scena în care, într-un moment foarte tensionat al meciului, copleşit de emoţia stilului care-pe-care şi scos din minţi de defensiva spaniolului, Nole s-a năpustit la propriu, de-adevăratelea, peste fileul-convenţie. În acel moment, el nu mai era un luptător de sumo, ci un boxer care dă năvală peste adversar dar, păcălit de eschivele vântului şi de eschiva stăpânirii de sine, se prăbuşeşte în corzi. Năvala asta a boxerului era, în fapt, expresia nerăbdării disperate şi-a arcadei sîngerânde a cuiva care înebunise la ideea că pierde, din nou, şansa de a îmbrăţişa râvnitul trofeu şi că Roland Garros-ul va rămâne, pentru el, fata morgana. Tenisul-box, lovituri şi eschive calculate, speranţe sângerânde.

La fel de fascinant în percepţia mea de martor ocular rămîne şi filmuleţul cu Djoko-Django furibund, în momente în care nu-l mai comparam cu un luptător de sumo sau cu un boxer. Era condus în setul patru şi tot mai împins înspre capitulare când, ori la bal ori la spital, bravul Nole şi-a adunat toate rămăţişele de dârzenie şi de credinţă în îngerul său, Boje moi, Boje moi şi, îmbrăcat în costumul negru de rugbyst neo-zeelandez, a recurs la un blitzkrieg de contraofensivă, avid să recucerească terenul prăpădit. Iar contraatacul s-a încheiat cu o lovitură magnifică, însoţită de propriul lui strigăt haka, un urlet mai sonor decât toate uralele stadionului, şuierat cu epilog sârbesc: privire de războinic înspre echipa lui şi către toată lumea, pumnul încleştat în pectoralul stâng şi piciorul pe grumazul setului patru. Tenisul ca rugby, permanentă luptă pentru recucerirea spaţiului pierdut.

Ei bine, setul decisiv a fost o coridă. Toreadorul (N)Olé a luat iniţiativa şi şi-a mânuit cu succes muleta până în momentul pe care l-am fotografiat, recunosc, cu mare satisfacţie: condus, în pericol să fie lovit de banderilla decisivă, taurul Rafa se fereşte la timp, exact la timp (la 3-4 în decisiv), iar eschiva lui a fost însoţită de un vamos din toţi rărunchii. Văzându-l şi auzindu-l, am ştiut că tocmai acel vamos e momentul în care taurul va prelua controlul partidei, va începe el să-l hărţuiască pe matador, el să-l scoată din minţi, el să-l dezarmeze de săbii, el să-l nimicească şi să-i taie urechea. Tenisul ca o coridă, de la capă la spadă.

Ajuns în acest punct, mă văd nevoit să proiectez pe ecran o altă poză: imaginea tenisului. Nu, tenisul nu este un sport extrem. Extreme sunt doar concentrarea, trăirile, emoţiile. De fapt, Nadal a câştigat pentru că a fost mai tare nu cu muşchii, ci cu mintea şi cu nervii. Tenisul ca şah, Rafa Kasparov.

În fine, fotografia de final, de care vă vorbesc din scrisele altora. Nole, impietrit de durere, pe băncuţa din vestiar, privind în gol vreme de 15 minute. Rafa, plângând de fericire în braţele unchiului şi mentorului lui. În imaginea asta se simte însă un oftat. E suspinul cuiva pentru care forţa luptătorului de sumo, precizia boxerului, dârzenia rugbistului, curajul toreadorului şi concentrarea şahistului sunt subjugate de virtutea eleganţei. E oftatul unui jucător-vrăjitor ce ne anunţă că nu e departe vreamea în care El-Vrăjitorul, El-Forever Number One, va apărea pe teren pentru ultima reprezentaţie şi-apoi va dispărea ca-n vis, înfăşurat în propria-i pulpană. Noi ştim că la finalul acestei ultime apariţii-dispariţii, el va plânge omeneşte şi intens, iar lacrimile lui şi-ale noastre vor curge ca un torent şi vor inunda tot tenisul lumii. Tenisul, ca spectacol de magie.

Apărut in Dilema veche

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Nole si Rafa au jucat o semifinala vineri, nu finala. Finala s-a jucat duminica intre Rafa si compatriotul lui, David Ferrer, insa foarte putin suspans in acel meci.

    • Din punct de vedere organizatoric-program-turneu finala a fost duminica, dar din punct de vedere „tenis”, adevarata finala a fost considerata a fi cea de vineri. A fost opinia generala, a spectatorilor, a comentatorilor, cred ca si a multor jucatori. Banuiesc ca asta a vrut sa spuna autorul articolului. Totusi, nu sunt de acord cu concluzia dansului: „Nadal a câştigat pentru că a fost mai tare nu cu muşchii, ci cu mintea şi cu nervii.”. Tehnica lui Nadal consta mai degraba in forta decat in finete. Comparatia cu un jucator de sah este buna dar nu in sensul sugerat: Nadal da mai degraba impresie unui jucator care cunoaste toate „miscarile” dar nu poate improviza, nu poate scoate ceva nou: se adapteaza situatiei dar cu tehnici bine cunoscute si invatate pana la saturatie.
      Bineinteles, e doar o parere.

    • E o formula de stil – formal, finala a fost duminica, evident. Adevarata finala a RG 2013 a fost insa vineri si am vazut si eu in ea tot atata frumusete cat a vazut (si a exprimat asa de reusit) d-l Tuca, caruia ii multumesc.

    • Cred ca vineri a fost semifinala, strict vorbind, iar duminica finala spaniola, dar FINALA a fost cea descrisa cu maiestrie cu talc si empatie de autorul acestei licente poetice(cred ca asa se numeste procedeul stilistic in care autorul greseste voluntar nu gafand)!!! Felicitari autorului, care a fost asa de miscat de tensiunea meciului incat ne-a prelucrat-o liric si noua, cu generozitate.

  2. Andrei, intr-adevar, finala s-a jucat duminica,
    Insa, este la fel de adevarat ca pentru autorul acestui articol plin de subtilitati si metafore, ca, de altfel, pentru multi iubitori de tenis, adevarata finala a Roland Garrosului, a fost meciul intre Nole si Rafa.
    De multe ori, cei cu har in ale cuvintelor isi permit artificii literare care pot parea derutante in prima instanta, insa de-aia ii si iubim, de-aia le cumparam cartile si le citim aricolele.

    Domnule Tuca, frumos articol. Felicitari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florentin Tuca
Florentin Tuca
Florentin Ţuca este Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii. Cu o experienţă de 19 ani, el este specializat în drept societar, concesiuni şi PPP, precum şi fuziuni şi achiziţii. De asemenea, el deţine o bogată activitate de reprezentare în proceduri de arbitraj intern şi internaţional, cu deosebire speţe rezultând din încălcarea diverselor tratate bilaterale privind protecţia reciprocă a investiţiilor. În calitate de consultant/expert, el a fost implicat în procese de elaborare a unor proiecte legislative în diverse domenii (privatizări, concesiuni, sectorul bancar etc). În 2011, Florentin Ţuca a făcut parte din echipa de avocaţi selectată de Ministerul de Justiţie în cadrul proiectului finanţat de Banca Mondială privind „Pregătirea punerii în aplicare a Codului Civil, Codului Penal, Codului de Procedură Civilă şi Codului de Procedură Penală”. Florentin Ţuca este Doctor Magna cum laude, în Parteneriat Public-Privat.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro