duminică, mai 9, 2021

FLORIN MANOLESCU

Florin Manolescu s-a stins din viață. Avea 72 de ani și era unul dintre cei mai rafinați critici literari, istorici ai literaturii și scriitori. S-a stins discret, așa cum a trăit. A fost ani de zile profesor la Seminarul de Romanistică de la Universitatea Ruhr din Bochum, Germania. S-a întors în țară în urmă cu vreo 15 ani și a publicat cea mai bună carte despre exilul românesc, mult prea modest ambalată ca dicționar de scriitori și reviste. Volumul e de fapt o altă istorie a literaturii române de după 1944, o carte esențială, care ar trebui predată la universitate și pe care am deschis-o și o voi deschide ori de cîte ori voi vrea să știu, documentat și onest, ce a fost și ce a scris oricare dintre intelectualii români care au trăit, fizic, pe alte meleaguri. În raftul autorilor obligatorii, alături de Florin Manolescu, pentru mine mai stau doar doi alți făcători de dreptate, deopotrivă etic, dar mai ales estetic: Ion Negoițescu și Monica Lovinescu. Aceștia trei ar fi meritat, după 1989, toate onorurile, inclusiv academice. N-a fost să fie, în locul lor stau Eugen Simion, Fănuș Neagu, Nicolae Breban, fiecare cu imposturile lui. Și mulți alții, din același aluat.

De abia în momente ca acesta, cînd aflăm, probabil tîrziu, cum ni se intîmplă celor care trăim în străinătate, că unul dintre intelctualii exemplari ai României nu mai e printre noi, realizăm cît de important e să spunem lucrurilor pe nume. Să facem, în măsura posibilului, atît cît ne e la îndemînă, un pic de lumină în balta plină de miasme și de nedreptăți flagrante care continuă să fie piața prestigiilor intelectuale în România post-comunistă. Și s-o facem la timp. Poate cineva de la Academia Română va pretinde că, totuși, Florin Manolescu a primit premiul Titu Maiorescu al Academiei, pentru Dicționar, deci a fost recunoscut. Sper să n-o facă, ca să nu deschidem cutia cu orori de la Academie, în care premiul primit de Florin Manolescu e doar excepția care confirmă regula, o mică, meschină recunoaștere în locul celei la care ar fi avut dreptul. Asemenea momente de tristețe, de senzație de iremediabil, pot genera, cum s-a văzut de curînd după tragedia de la Colectiv, crîncene reglări de conturi, iar în lumea literară nu se iese în stradă, dar se pot număra manualele plagiate, proiectele fraudate, doctoratele honoris causa nejustificate, prestigiile strîmbe, infinita impostură. Se pot spune nume, se pot aminti situații. Măcar în amintirea celor drepți, care nu mai pot s-o facă.

L-am cunoscut puțin pe omul Florin Manolescu, cred că l-am întîlnit în două sau trei rînduri și am schimbat cîteva cuvinte amabile. Nu avea cum să fie iubit pe piața intelectuală românească, indiferent cîți se vor trezi acum să-l laude și să scrie necroloage avîntate. Era de o politețe suavă, nu făcea glume nepotrivite, nu pierdea vremea la cafenele și se vedea de la o poștă că nu era un luptător cu birocratismele universitare. Ar fi trebuit să conducă masterate, doctorate, să fie în prim-planul scenei academice, avea absolut toate datele pentru asta. A fost acolo unde merita în Germania, nu și în România.

A fost totodată și un extraordinar scriitor, un alt păcat capital, de neiertat în mentalitatea academismului românesc. Un scriitor bun, în România, e considerat un profesor neserios, iar ca scriitor, nu e luat în serios, pentru că e profesor. Pe aici ne învîrtim, s-o recunoaștem măcar acum. Cîți vor fi citit rafinatele lui proze fantastice? Desigur, le-au citit cei care sînt împătimiți ai genului, cei care i-au și acordat Premiul Societății Române de Science Fiction și Fantasy în 2009. Dar mai departe? Cei care fac și desfac canonul literaturii române postbelice se ocupă cu treburi serioase, cu propunerea la Nobel a lui Nicolae Breban, de pildă, nu cu mărunțișuri științifico-fantastice!

Știu, un asemenea moment are nevoie de liniște, nu de vehemență. Dar, deși n-am fost o apropiată a profesorului Florin Manolescu, dispariția lui, despre care am aflat într-un mail primit în această seară de la secretariatul Facultății de Litere din București, acolo unde Florin Manolescu a fost profesor înainte să plece ca lector în Germania și apoi să devină profesor la Universitatea din Bochum, m-a îndurerat profund. Iar tristețea se amestecă inevitabil cu revolta împotriva nedreptății, a imposturii ce pare mai eternă ca niciodată în România. Iar ea nu se limitează, din păcate, la politică. Trec vieți, iar ea, impostura, strîmbătatea, rămâne tot acolo.

Plănuiam un congres în Spania despre exilul românesc, la care Florin Manolescu ar fi avut, firesc, conferința magistrală. Nu știu cine l-ar putea înlocui. Au rămas doar cărțile și amintirea unui intelectual – un intelectual autentic și un om minunat.

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. N-a ramas nimic, sa fim onesti, pentru ca cartile traiesc ca si ideile si amintirea unui om numai daca au cititori, comentatori, glosatori, continuatori, parteneri de conversatie, in sfarsit un public si o memorie publica….Sincer, eu cred ca ar trebui sa ne fie rusine, nu mandrie, de fiecare data cand apare in ziar, cum e moda in ultima vreme, ca nu stiu ce roman a reusit ceva in afara si e primul nu stiu unde In AFARA, desigur, cu ata mai mult cand se impopotoneaza cate o institutii romaneasca ajunsa in mediocru cu un fost absolvent sau om recunoscut prin puteri proprii!….Am plans de ras, de pilda, cand i-a facut Balaceanu-Stolnici si compania bust lui Cioran in Bucuresti, tocmai omului care a vrut sa scape de Romania si nu s-a intprs dupa comunism nici in vizita…si tocmai cine i-a facut bust? fostii academici…Bascalie de mandrie nationala, nu gluma!

    • @ ionut,
      peste poate; zici ca ai plans de ras?
      Se pare ca tu stii chiar sa rîzi de plîns.
      Ai citit articolul?
      – ” S-a întors în țară în urmă cu vreo 15 ani și a publicat cea mai bună carte despre exilul românesc, mult prea modest ambalată ca dicționar de scriitori și reviste”.
      Continua-ti plinsul de ris :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Avatar
Luminita Marcu
Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colaborator din 2001, titular în departamentul de Studii literare, din 2005). A publicat cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol în 2006 la Editura Polirom, traduceri din engleză şi spaniolă şi numeroase articole în presa din România. În curs de apariție la Editura Cartea românească, lucrarea ”Gazeta literară 1954-1968. O revistă culturală în comunism”. Aprilie 2010 - aprilie 2014, director adjunct al ICR Madrid. 2007-2010, consilier de presă al Institutului Cervantes din București. Din septembrie 2014, lector, prin concurs, la Universitatea din Salamanca (titular al cursurilor de Literatură română în cadrul Literaturilor romanice și de Limbă și civilizație românească).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro