luni, februarie 26, 2024

Fluctuat nec mergitur – Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi… în Parisul asediat.

Telefonul începe să clipească obsesiv. “Impușcături la Paris în arrondismentul 10” spune France Info. Arondismentele sunt prea mari pentru a întelege imediat impactul știrii. Este greu ca un eveniment petrecut aici să surprindă. Nu vrei să te gândești la Charlie Hebdo, cand te aflai la două strazi distanță; te gândești la o altercație. Câțiva pași mai încolo “Explozii pe Stade de France” îți spune France 24. “E meci, sunt petarde!” îți spui, până când vezi că, unul câte unul, televizoarele din baruri și cafenele zapează, trecând de la culoarea verde a gazonului la bannerele roșii sau albastre ale France 24 sau BFM TV. Clienții ies în stradă, ținându-și în mână telefonul ca pe un obiect al speranței. Unii vorbesc, alții scriu, unii se uită în grup la câte un telefon. Muzica se oprește treptat și în restaurante oamenii stau acum mai mult în picioare decât la masă. Patru taxiuri de pe marginea drumului își schimbă aproape simultan luminile indicatoare din verde în roșu, și se fac nevazute. Canalele de știri online încă nu dau detalii. Mai multe nu par să știe nici ele, deocamdată. Peste Paris coboară liniștea asurzitoare a sirenelor.

Ajuns acasă, știrile îți arată imagini de lângă pizeria pe care o cunoști, apoi de mai jos, tot pe Canalul Saint-Martin, și într-un final intersecția Oberkamf cu Bulevardul Voltaire. Pare ireal că în animatele locuri s-ar putea întampla ceva atât de remarcabil încât să le facă subiect al unei știri, dar bannerul te lamureste: 18 morți. Pe o hartă mentală, îi identifici pe cei care locuiesc în zonă. În primele minute nu faci altceva decât să-ți lipești ochii de telefon, trimițând zeci de mesaje, primind altele, totul într-un cerc cu un diametru mereu în creștere. Același mesaj, aceeași întrebare. Și nu numai prieteni. Uiți de vechi disensiuni, de dezacorduri ireconciliabile, și vorbești cu cei cu care n-ai mai vorbit de ani. Ca și cum “ieri” n-ar fi existat. Și nici nu a existat de fapt, atât timp cât lucrurile au măsura sentimentelor sau atenției pe care le-o dai.

În timp ce te bucuri de fiecare confirmare primită numarul morților crește de la un minut la altul. Mulți sunt bine, dar îngrijorați. Nu-și pot contacta rudele sau prietenii. Mai târziu, aproape de miezul nopții, invitabilul: “Silvie a fost împușcată, dar e bine acum.”. E bine acum, e bine acum, îți repeți aducandu-ți aminte de ultima întâlnire, de acel “Oh merde!” pe care-l repetă compulsiv de fiecare dată cand uită ceva, de mersul ei încrezător pe podium, de poza neașteptată de pe al ei telefon. În același timp, afli din mai multe surse că nimeni nu pare să poată contacta un alt prieten…

Ținând în mână telefonul, realizezi că ai trecut peste o graniță invizibilă, că te afli pe un tărâm cu totul nou, inaccesibil până acum câteva momente. Numărul victimelor devine doar un numar. Nu mai prezintă curiozitate. Nu mai indică nimic. Nu-ți mai spune nimic. Bannerele televiziunilor, cronologia evenimentelor, opiniile, comentatorii, totul devine un detaliu. Tragedia tocmai a ajuns la tine! Granița peste care ai pășit este aceea dintre curiozitate și implicare, punctul în care fiecare-ți fibră întelege că viața și zgomotul sunt ireconciliabile. Analizele devin goale iar curiozitățile – mai mult sau mai puțin macabre – superflue și de prost gust.

Dimineață, la supermarket, ești percheziționat. Oamenii se uită peste umar, alții vorbesc aproape în șoaptă pentru că până și țipătul de bucurie al unui copil alergând, neliniștește. Mai târziu, un angajat scapă din mâini o cutie prea grea. Se lovește de paviment iar cei din jur se opresc. În ochii lor poți citi teroarea. Este prea devreme, mult prea devreme pentru a stăpâni reflexele, pentru a cere cuiva să accepte. Chiar și așa, numărul lor, la primele ore ale dimineții, este impresionant. Întelegi că nu au de gând să se ascundă, că frica nu-i va ține în casă, că vor să-și arate curajul de a-și păstra modul de viață. Au facut-o mereu și nu au de gând să se schimbe.

În fața tragediei care ucide indisciminat devenim toți la fel: îngrijorați, triști, mai săraci. Crimele, de la micile furtișaguri la crima organizată și asasinat, sunt comise de cei cărora le lipsește imaginația pentru a realiza durerosul impact al acțiunilor lor. La ora la care scriu aceste rânduri, încă nu ne-am găsit toți prietenii și colegii. Se face trâziu, timpul nu mai are răbdare, și în ploaia măruntă, lumea este împărțită tot mai mult de cuvintele “înainte” și “acum”. Inscripționat pe stema pariziană de Georges-Eugène Haussmann, dictonul “Fluctuat nec mergitur” (Bătut de valuri dar nescufundat) pare mult mai actual astăzi decât ieri.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Frumos! Multumesc!
    Va doresc sa reusiti sa va gasiti toti prietenii si colegii (fara sa fie morti). „Doar raniti” e un calificativ acceptabil in acest moment, cred …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adrian Stan
Adrian Stan
Adrian Stan s-a născut la Brașov, este absolvent al Facultății de Fizică a Universității de Vest din Timișoara și în prezent cercetător în domeniul astrofizicii și a sistemelor cuantice multiparticulă, la Universitatea Sorbona din Paris.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro