duminică, mai 9, 2021

Fostul deţinut politic Petre Pandrea îi scrie premierului Ion Gheorghe Maurer (august 1965)

Primul gând care ne-a trecut prin minte, după ce am descoperit şi citit scrisoarea inedită de mai jos, a fost despre „sindromul Stockholm”. Apoi, ne-am dat seama că am greşit. Petre Pandrea nu a fost impresionat de lupta călăilor din detenţia sa politică împotriva unui sistem considerat nedrept de aceştia, astfel încât să treacă de partea lor cu arme şi bagaje, deşi în realitate i-au provocat multe suferiţe. Nu, Petre Pandrea nu a avut „sindromul Stockholm”. După propriile sale declaraţii, el i-a ajutat foarte mult pe cei care propovăduiau comunismul în perioada interbelică şi care, de la 23 august 1944, au început o luptă prin căţărare pe cadavre pentru a cuceri cu orice preţ o poziţie politică imaginată de orgoliile lor nelimitate. Petre Pandrea i-a ajutat pe călăii săi cu mult timp înainte ca ei să poată ajunge cu securea în mână şi să se bucure de faptul că butucul gâdelui nu era mânjit şi de sângele lor.

Scrisoarea pe care o edităm în continuare face parte dintr-o istorie trăită într-un idealism excentric. Dacă dorim să o analizăm, ne vom gândi mai curând la cazuri clinice explicate în tratate de psihologie şi psihiatrie, nu la istorie. Ideile pe care Petre Pandrea le-a vehiculat de-a lungul vieţii despre lupta de clasă şi comunismul pe cont propriu promovat de acesta au o legătură directă cu analizarea faptelor istorice doar atunci când fostul deţinut din închisorile comuniste româneşti ne povesteşte despre foştii săi prieteni (chiar ne întrebăm dacă le putem spune astfel), pe care i-a ajutat la ananghie în perioada interbelică, în nenumărate rânduri.

Tonul extrem de familiar cu care Petre Pandrea a început scrisoarea adresată prietenului său din perioada interbelică, Ion Gheorghe Maurer – ajuns pe cai mari, preşedinte al Consiliului de Miniştri – este în opoziţie cu rezultatul dictat în luna octombrie 1965 de către cel care l-a „uns” pe Nicolae Ceauşescu în funcţia supremă de conducere a comuniştilor din România: „La adresa dv. nr. P.K. 1720 din 27 august 1965, restituim alăturat (Secretariatului General al Consiliului de Miniştri, Secţia Ministerului Afacerilor Interne – concret, locotenent-colonelului Eugen Luchian, viitor general de Securitate şi, apoi, deţinut de drept comun după dezertarea şi fuga la inamic a unui alt general de Securitate, Ion Mihai Pacepa – nota P. Opriş) scrisoarea numitului PANDREA PETRE şi vă facem cunoscut că tov. ministru al Afacerilor Interne Cornel Onescu a prezentat situaţia acestuia tov. preşedinte al Consiliului de Miniştri Ion Gheorghe Maurer, care a ordonat să clasăm lucrarea (subl.n.)”.

Astfel, autorul scrisorii menţionate nu a primit nici un răspuns de la „Dragă Jeane” şi acea epistolă a rămas izolată printre alte documente ale Secţiei Ministerului Afacerilor Interne din Secretariatul General al Consiliului de Miniştri. Ce anume a solicitat Petre Pandrea? Nişte idei şi opinii personale, consemnate pe hârtie, despre o posibilă evoluţie politică a României după încheierea celui de-al doilea război mondial. Nişte hârtii ale fostului deţinut politic, pe care călăii săi de la Ministerul Afacerilor Interne le-au ţinut „arestate” şi care au rămas în acel stadiu şi după 22 decembrie 1989, când s-a încercat aplicarea în România a „comunismului cu faţă umană” – propovăduit chiar şi de Petre Pandrea până la decesul său, survenit la 8 iulie 1968, cu şase săptămâni înainte de înăbuşirea în sânge, de către politicienii sovietici şi de prietenii lor din Europa Centrală şi de Est, a variantei cehoslovace a „comunismului cu dinţii sparţi”.

Ce anume a dorit Petre Pandrea, după un an de la eliberarea sa din închisorile comuniste? Manuscrisul „Helvetizarea României”, obţinut în cele din urmă de fiica sa, doamna Nadia Marcu-Pandrea, în anul 1997, de la Serviciul Român de Informaţii. Autorul scrisorii menţionate îl întreba cu prim-ministrul României, în luna august 1965, ce poate face Ministerul Afacerilor Interne cu acel manuscris: borş? Avea dreptate, comunismul era un borş la care numai cei cu stomacul gros şi fără conştiinţă puteau accede (în funcţiile politice esenţiale ale statului român). Iar dacă aveai şansa să supravieţuişti, fiind ajutat de către Petre Pandrea în perioada în care comuniştii se aflau pe bună dreptate în ilegalitate, te puteai alege şi cu un portret reprezentativ – de exemplu, „un porc”: Teohari Georgescu. Internat şi „uitat” în închisoare, în perioada 19 decembrie 1948 – 3 martie 1952, fără să fie cercetat penal, Petre Pandrea nu l-a iertat niciodată pe ministrul Afacerilor Interne din anul 1948, Teohari Georgescu, care l-a trimis în închisoare şi care i-a furat şi casa din Bucureşti (situată pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, nr. 20).

Deoarece Petre Pandrea a menţionat despre Lucreţiu Pătrăşcanu la sfârşitul scrisorii sale, ne-am îndreptat atenţia şi asupra colecţiei ziarului „Scânteia”. De acolo am aflat că sentinţa de condamnare la moarte a lui „Brânzoi” şi informaţia privind executarea acestuia şi a lui Remus Koffler au fost publicate într-o zi de duminică (18 aprilie 1954), în comunicatul intitulat „De la Tribunalul Suprem al R.P.R.” – care a apărut pe pagina 3 (sus, în colţul din stânga) a organului de presă al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român.

După cum se cunoaşte, sentinţele respective au fost îndeplinite prin împuşcarea condamnaţilor în închisoarea de la Jilava, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, însă această informaţie nu există în comunicatul menţionat, iar despre Remus Koffler nu s-a spus faptul că a fost executat după o jumătate de oră de la omorârea lui Lucreţiu Pătrăşcanu.

Încercând să găsim o explicaţie la aceste omisiuni, am descoperit o cronologie stranie. După doar câteva ore de la împuşcarea celor doi lideri comunişti români, la Moscova au început ceremoniile dedicate lui Nikita Hruşciov, cu prilejul sărbătoririi zilei sale de naştere. În acest sens, în ziarul „Scânteia” din 17 aprilie 1954 au fost publicate pe prima pagină o fotografie foarte mare şi un mesaj de felicitare adresat liderului comunist de la Moscova de către Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Presupunem faptul că nu se putea ca în aceeaşi zi şi pe aceeaşi pagină să fie menţionaţi condamnaţii din lotul „Pătrăşcanu”, deoarece o asemenea idee ar fi condus la o interpretare de genul: „Noi, românii, i-am executat în noaptea care a trecut pe trădătorii cauzei partidului comunist pentru a-i face astfel un cadou conducătorului iubit de la Moscova”.

Cum să demonstrăm adevărul în cazul ideii respective, care poate fi considerată veridică? În nici un fel, deoarece toţi liderii comunişti care au avut legătură cu executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a lui Remus Koffler nu au lăsat posterităţii nici o explicaţie despre succesiunea evenimentelor din acele zile (împuşcarea celor doi comunişti, respectiv sărbătorirea zilei de naştere a lui Nikita Hruşciov).

Laşitatea comuniştilor din România care au ştiut amănunte despre cazurile respective şi au preferat să tacă nu ne surprinde deoarece, la 19 octombrie 1967, Gheorghe Pintilie a refuzat să scrie – invocând faptul că nu vedea bine şi îi tremurau mâinile – şi ar fi declarat astfel: „Daţi-mi pe cineva care să aştearnă pe hârtie ce trebuie să spun, iar eu să semnez (subl.n.)”. Fostul spion sovietic fusese chemat atunci la sediul în care se găseau membrii unei comisii de partid care doreau să afle împrejurările care au condus la condamnarea şi executarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi a lui Remus Koffler.

Acelaşi comportament poate fi observat la Gheorghe Apostol. În cursul interogatoriului din 30 martie 1989, fostul lider suprem al P.M.R (1954-1955) a declarat colonelului de Securitate Morariu în felul următor: „Nu sunt capabil la ora asta să scriu. Scrieţi şi dvs., iar eu semnez dacă voi considera că e cazul. Nu sunt în stare la ora actuală. Scrieţi dvs. Faceţi aşa şi dacă e nevoie s-o transcriu, o transcriu, dacă nu, nu (subl.n.)”.

Acel răspuns dezvăluie caracterul perfid şi laş al liderului comunist român. Gheorghe Apostol era conştient de faptul că semnătură sa şi orice cuvânt pe care îl scria despre „Scrisoarea celor şase”, despre interviul pe care l-a acordat în anul 1988, la Londra, unui reporter al postului de radio BBC, precum şi despre publicarea la New York, în ziarul „Universul” (condus de Aristide Buhoiu), a unui articol critic referitor la politica lui Nicolae Ceauşescu puteau fi utilizate ulterior împotriva sa – exact la fel cum a procedat şi el cu alţi membri ai partidului, când îi ancheta în anii ’50 şi îi acuza de „trădarea cauzei” politice (comuniste).

Revenind la scrisoarea pe care Petre Pandrea a trimis-o lui Ion Gheorghe Maurer, aceasta demonstrează faptul că intelectualii Partidului Comunist Român ştiau să scrie şi să argumenteze ideile lor, însă fără nici un folos pentru viaţa lor personală, iar carierismul celor puşi de sovietici în fruntea statului român după 23 august 1944 îşi dezvăluia faţa hidoasă.

Scrisoarea trimisă prim-ministrului Ion Gheorghe Maurer de către Petre Marcu (care utiliza pseudonimul Petre Pandrea), prin care s-a solicitat restituirea unor manuscrise personale de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne (august 1965).

SECRETARIATUL CONSILIULUI DE MINIŞTRI

Biroul pentru Rezolvarea reclamaţiilor şi sesizărilor oamenilor muncii

REGISTRATURĂ

Nr. 15009 din 10.08.[19]65

Poiana-Ţapului, Splaiul Zamorei 22

Villa Pătrăşcanu

Dragă Jeane,

M.A.I. a refuzat să soluţioneze favorabil petiţia trimisă ţie de restituire a manuscriptelor mele confiscate şi care reprezintă munca mea de avocat şi scriitor din 1946 până la 19 april[ie] 1964, adică de 18 ani, circa zece volume, imediat publicabile, fiindcă sunt scrise pe linia comunismului marxist-leninist şi umanist.

Eu răspunde (sic!) de orice linie scrisă şi pentru orice pledoarie, deşi s-au soldat cu arestări şi suferinţe cumplite. Aşa se fac revoluţiile, iar noi am vrut revoluţia comunistă şi trebuie s-o ameliorăm prin bătălii zi de zi. Până acum, lucrurile merg bine.

Aş vrea să public, în special, Helvetizarea României refuzată de Chişinevschi în 1947 la tipar, ca un document de anticipare, (de fapt o concomitenţă), al planului Gomulka-Rapacki-Maurer. Voi da in extenso cu comentarii din discursurile tale de politică externă cu „spaţiul adriatic” şi „spaţiul balcanic”.

Les beaux esprits se rencontrent toujours.

Mi-e dor de o parolă cu tine, ca odinioară, în Delavrancea 20 şi la procese.

Te invit aici, la un Week-End.

La Bucureşti, Teohari Georgescu mi-a luat locuinţa din str. Delavrancea 20 cu un telefon şi a dat-o tipografului său amic Gheorghian. Am întâlnit pe Teohari în iunie a.c. Mi-a dat mâna cu nasul în jos şi cu remuşcări. Îl hrănisem în 1942-1943-1944 la Văcăreşti cu banii mei. Eu eram Mopr-ul (Междунаро́дная организа́ция по́мощи борца́м револю́ции – Organizaţia Internaţională pentru Ajutorarea Luptătorilor Revoluţiei, cunoscută şi sub numele de „Ajutorul Roşu Internaţional” – nota P. Opriş), ca şi pentru alţii. Un porc. Am întâlnit-o şi pe Ana Pauker în 1956. Am stat două ceasuri de vorbă. Îţi voi povesti, când ne vom vedea.

Cu veche prietenie,

ss. Petre Pandrea

Post Scriptum

M.A.I. deţine următoarele lucrări necesare spre publicare:

1) Helvetizarea României (350 pagini dactilografiate);

2) Epistole de Brâncuşi (40 scrisori trimise la Berlin şi Bucureşti); cartea mea e gata de tipar la Ed[itura]. Meridiane la 600 pag. şi aş adăuga epistolele la Anexe;

3) Paralelă între Montesquieu şi D. Cantemir (contribuţii şi cercetări), am scris şi o carte în l[imba]. germană deja tipărită în 1932 despre franţuz, iar din Descrierea Moldovei tradusă integral de mine în 1954 au apărut două ediţii pe când eram la Aiud şi ed. IV e gata să apară în trimestrul III la Ed. Tineretului. Scot ed[iţia]. V cu această Paralelă ca prefaţă

4) 60 dosare de „ilegalişti” P.C.R., antifascişti şi israeliţi pledaţi gratis din 1933 – 23 august 1944, „capturate” de Securitate în 1948 la arestarea lui Ioşca şi Teohari (sic!), Ioşca indignat de textul Helvetizării şi îndelung anchetat;

5) Memorii universitare (1923-1933)

6) Poemul pedagogic valah sau Etica penitenciară

7) Iluministul Horia (1784)

8) Urmaşii lui Popa Şapcă (roman în 2000 pagini scris tihnit la Aiud).

Ca scriitor aveam dictonul horaţian: Nulla dies sine linea. Urmaşii vor tipări la moartea mea 30 volume sau selecţiuni din 30 cărţi.

Ca jurnalist, am scris editorial zilnic la Adevărul, Dimineaţa sau Dreptatea cu Ralea, Demostene Botez şi Octav Livezeanu.

Ca avocat pledam 4 procese de olteni mici sau infractori graşi, iar al cincelea era gratuit (pentru săraci sau PCR). Nu vindeam brânză sau zarzavat cu cobiliţa, ci doctrină, jurisprudenţă şi puneam suflete de umanişti, curaj de cadeţi la liceiele (sic!) militare. Où sont les beaux temps d’antan? Ţi-aminteşti de «tipul Capone» la etajul V, când eram asistaţi la prefectura lui Pălăngeanu? De Craiova noastră? De pledoarii şi muncă de avocaţi politici printre bombardamente? Eheu, fugaces… După războaie, mulţi viteji se-arată. Am vol. II de Memorii (1933-1944) povestesc cu şort toate, factologie şi cu poante, anecdote, amintiri fotografice. Mi-ar trebui vol. I aflător la MAI. De ce nu-l dau? Fac borş cu el? Să-mi facă o copie după manuscript sau o fotocopie. Mare brânză. Parcă ar fi.. Brânzoi. Îl voi picta şi pe Brânzoi – L.P. (probabil, Lucreţiu Pătrăşcanu – nota P. Opriş) în toate ipostazele [indescifrabil] pe masă.

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Consiliul de Miniştri 1956-1966, dosar nr. 154/1965, f. 46.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Multumim pentru acest fragment de istorie.
    Ca observatie, daca vreodata te gasesti simpatizand cu comunistii, cred ca iti meriti soarta :)
    Pacat ca ne-am gasit sub aceasta doctrina falimentara, ale carei efecte le resimtim din plin si astazi.
    Tiempos de rojos, hambre y piojos.

    • Cu plăcere, deşi după un asemenea material mă aleg cu o depresie nervoasă care îmi trece a doua zi.
      Din păcate, nu este vorba doar despre comunişti. Cu acest comentariu este posibil să atrag din nou furia politrucilor de la USR PLUS, care au impresia că istoria României a început în deceniul care a trecut şi continuă în direcţia corectă (care o fi aceea, LGBTQ+ ?) doar dacă ei dacă primesc funcţii de miniştri pe criterii doar de ei ştiute.
      Dar mergem mai departe!

      • Ce legatura are Pandrea cu usrplus? Și o presupusă direcție a istoriei spre lbgtq???
        Cu asemenea aserțiuni v-ați semnat aderarea la zgonotoasa lume a „politrucilor” (lume pe care o detestați formal dar îi prcaticați metodele).
        Ce-mi place fff mult la dvs (dar nu sunteti singurul) este ca nu obositi a gasi comunistilor o serie neintrerupta de defecte de caracter: carieriști, lași, etc.
        De parcă asta ar explica jumatate de secol de istorie. Sau de parca oamenii politici de ieri sau de azi ar fi altfel.
        Comunismul românesc și mai apoi sinteza național-socialistă a lui Ceaușescu au avut un caracter profund românesc dae asta e ceva fff greu de acceptat, nu de alta dar toti suntem niste sfinti, altii – străinii? – au fost de vină.
        Aveti in articol un indiciu corect dar din pacate nu aprofundati.

        • Nu are rost să mutaţi laşitatea personală la nivelul unui popor sau a unei naţiuni. Parcă nu semnaţi cu pseudonim sau am înţeles greşit?
          În acest moment, USR Plus este o catastrofă pentru România, aşa cum a fost comunismul începând din 1917 până la căderea sa zgomotoasă din 1989-1991. Punct.

          • Mai am avut un ministru al justiei care incheia propozitile cu ” alta intrebare ? „. Vad ca dvs. le incheiati cu punct. ( punct )

    • cam asa, Petre Tutea (vorbim de o persoana culta si inteligenta) a simpatizat cu ei la inceput dar dupa ce i au smuls dintii la nchisoare i a urit visceral. erau inceputurile, astazi insa nu mai putem acorda circumstante atenuante followerilor. de fapt politrucii de azi n au ideologie, se comporta ca marxistii pentru ca i singura modalitate ca acesti neica nimeni sa nsemne ceva, li se umple buzunurarul cu bani nemmeritati si li se cara servieta de alti neterminati, se creaza astfel un lant trofic al putorilor ce odata cu trecerea timpului va fi tot mai greu de destructurat.

      • Lanțul trofic al putorilor este de muuuult constituit în Ro.
        O dați pe asta cu „marxiștii” dar nu aveți idee despre ce vorbiți.
        Sinteza putorilor este asta: securitate+naționalism+ortodoxism (atenție: nu ortodoxia).

    • E un nărav vechi la intelectuali, şi nu numai la noi: dacă apare un coleg tot atât de bun ca tine, atunci nu-l ajuta, dă-i în cap! Precum Pandrea, avocatul Maurer apărase ilegaliştii la procese şi n-avea nevoie de concurenţa unui oltean zgomotos şi răzbătător la un asemenea avantaj de CV politic. Cât priveşte USR PLUS, a surprins recent alegerea lui Mircea Toma ca reprezentant în CNA, fiind greu de uitat un titlu şocant ca cel din Adevărul, 30 martie 2016, „Sfântă bătrâneţe legionară: Ana Blandiana şi disidentul Gabriel Liiceanu” sau sprijinul ActiveWatch pentru reclama cu Eminescu pentru teste de boli lumeşti Veneris.

  2. Aşa se fac revoluţiile, iar noi am vrut revoluţia comunistă şi trebuie s-o ameliorăm prin bătălii zi de zi
    Misto

    • Tovarăşi, pentru a obţine victoria cu revoluţia noastră, noi trebuie să luptăm în primul rând pentru pace … până când nu va mai rămâne piatră peste piatră! :)))

      Tovarăşi, urmaţi întocmai cele trei principii ale comunismului:
      1. Dacă este, este!
      2. Dacă nu este, nu este!
      3. Asta este! (resemnaţi-vă)

  3. Exceptional articol!
    ===
    Despre Patrascanu s-a scris in multe registre – laudativ, critic etc.
    M-as bucura sa aflu parerea autorului despre acest personaj.

    • Pătrăşcanu a fost victima propriilor iluzii şi orgolii. A ştiut bine ce s-a întâmplat cu comuniştii români executaţi în URSS, în a doua parte a anilor ’30. A jucat un rol esenţial în distrugerea sistemului de justiţie şi a căzut victimă sistemului nou, sovietic, pe care l-a introdus în România. Nu în ultimul rând, acuzaţiile care i s-au prezentat la proces nu aveau nici o legătură cu pedeapsa capitală care i s-a aplicat.

      • Patrascanu pare sa fi jucat de unul singur in complicata piesa a puterii comuniste. Daca este asa, motivul real al uciderii sale mie imi scapa. Nu era periculos, atunci de ce?

        Ii lipseste machiavelismul necesar pentru ascensiunea in regimul comunist. Nu pot sa cred ca varfurile comuniste ale vremii nu si-au dat seama de potenta sa redusa.

        De aceea inteleg ca l-au folosit, dar tot imi este greu sa inteleg de ce l-au ucis. Singura explicatie – subtire – care imi vine in minte este aptenta comunistilor pentru sange („Daca ai dubii, impusca-l!” Che Guevara).

        ===
        Multumesc pentru raspunsuri!

      • @ Dedalus
        Un posibil răspuns este 23 august 1944. De acolo i s-a tras totul.
        Bodnăraş a avut grijă să îşi facă datoria faţă de URSS, predându-l pe mareşalul Ion Antonescu, în timp ce Pătrăşcanu se afla la Moscova şi discuta în contradictoriu cu Ana Pauker pe tema insurecţiei. A continuat să spere că poate să rămână la vârful puterii şi nu a înţeles că legăturile personale pe care le-a avut cu regele erau extrem de periculoase pentru cariera sa politică postbelică. A rămas singur, ca măgarul între ori – dacă îmi permiteţi expresia. Iar oile erau, de fapt, lupi sângeroşi.

    • Am uitat: în 1968 memoria sa a fost utilizată de Ceauşescu pentru a-i înlătura de la vârful puterii politice pe toţi cei care în 1954 au acceptat direct sau tacit uciderea lui Pătrăşcanu.

    • Încă două idei:
      1. Numele său nu trebuie folosit pentru denumirea unor bulevarde sau străzi în România. Aceeaşi greşeală s-a făcut imediat după decembrie 1989 în cazul generalului Vasile Milea.
      2. Cărţile sale politice sunt greu de înţeles deoarece afectate de clişee ideologice şi nu ţin cont de luptele sângeroase pentru putere din Rusia/URSS. Nu este vorba de naivitatea lui Pătrăşcanu, ci de eludarea unor realităţi pe care le cunoştea parţial şi pe care nu le putea expune în volumele respective.

      • Asa este. Se pot gasi destule nume, la cate personalitati istorice are Romania si la cati scriitori – multi uitati pe nedrept.

        Nu e cazul sa ii recompensam moral pe cei care au tarat Romania in comunism doar pentru ca la un moment dat in viata lor au dat dovada de omenie sau s-au „revoltat” pentru o clipa. Desi sunt de parere ca intelegerea si iertarea sunt in firea omului, chiar daca mai greu de exprimat.

        ===

        Afirmatia Dvs. isi gaseste dupa mine si o valabilitate generala – unde te intorci in Romania dai de strazi numite Stefan cel Mare, Vlad Tepes etc. Foarte bine, sunt importanti pentru istoria Romaniei. Dar mai sunt si altii!

  4. Asta din scrisoare era un ” ciumat”. Atunci era la moda „dușmanul poporului” și să te plimbi cu el ajungea la dosar.
    Și daca era o lupta de putere între jivinele haitei conducătoare, oricare întâlnire cu persoane ” dușman al poporului” putea însemna sfârșitul carierei politice. In august 1965, Ceaușescu avea doar o luna vechime pe funcția de secretar al partidului. Lupta pentru acapararea și consolidarea puterii era la ordinea zilei.

    Iar în partidul muncitoresc român ( ulterior devenit comunist ) lupta pentru putere a fost mereu pe viață și pe moarte.
    De adus aminte :
    Dej a ordonat eliminarea lui Pătrășcanu. Era un potențial rival la funcție. Executat după un proces farsa.
    Tot Dej înlătură „banda Pauker” . Pauker nu e executata deoarece era prea bine cunoscuta de Stalin.
    Și Ceaușescu epurează aparatul de oamenii lui Dej. Trimiși la munca de jos sau la pensie. Măcar nu ai executa. Chiar daca unii au fost degradați și închiși.
    Iliescu și Brucan se scăpa de Nicolae și Lenuța tot prin metoda Stalin- Dej.
    Execuție după un proces farsa.

    Iar amăritul asta din scrisoare e chiar o slugă devotata cauzei. Posibil că prin scrisoare să arate că știe el niște chestii inconfesabile privind Maurer.
    Oricum , întreaga istorie a comunismului din Romania e plina de omoruri.
    Uneori pure crime premeditate.
    Alteori execuții după procese farsa cu sentința stabilită anticipat.
    Cum sta bine ” celei mai juste dintre orinduiri”.

    PS.
    Reabilitarea post mortem a unor comuniști a fost doar o scenă din lupta crunta pentru putere. Mortului , reabilitarea a avut efectul frecție la picior de lemn.
    In foarte puține cazuri , reabilitatea victimelor a dus fie la eliberarea din pușcării a soțiilor sau fiilor acestora , fie acordarea unei pensi modeste văduvelor.

    • De acord cu descrierea pe care aţi făcut-o, însă există un amendament la P.S.: Nicolae Ceauşescu a oferit o pensie decentă Adinei Brătianu în anul 1968 (2000 lei). El a mărit suma propusă de funcţionarii de partid de la secţia scrisori şi petiţii a Comitetului Central. Mai mult decât atât, Ceauşescu a fost interesat de doctrina liberală „Prin noi înşine”. Ce anume a înţeles din ceea ce i se prezenta în particular şi din cărţile pe care le citea şi cum anume a aplicat doctrina respectivă în anii ’70 este o altă poveste.

  5. Petre Pandrea este un personaj destul de complex, in perioada interbelica a fost, alături de Pamfil Șeicaru, un redutabil polemist, dar si un jurist de marca, cu doctorat in Germania.
    Era cumnat cu Pătrășcanu, pe care însă il desprețuia si cu care se avea la cuțite, ca avocat i-a aparat pe comuniști in procese (inclusiv pe Pătrășcanu, Dej, Maurer, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luca). Bineînțeles ca aceștia au uitat si in 1948 l-au pus in pușcărie alături de toata clasa politica interbelică. Interesant ca după 1945 i-a aparat ca avocat si pe țărăniști si pe călugăritele unor mânăstiri care era suspuse evacuării de către noul regim.
    Era un om de stânga, dar nu din cei care s-au înscris in PCR in 1945, când a refuzat sa facă parte din guvernele lor, in memoriile sale ii numea reprezentanții profitariatul in loc de proletariatului. Nu cred ca a fost membru al PCR.
    Merita citite notele sale zilnice (atâtea cate s-au păstrat), au fost publicate la Buc sub numele de Memoriile Mandarinului Valah, sunt pline de ocări la adresa liderilor comuniști, de remarci caustice asupra unor oameni de cultura oportuniști (Ralea era o ținta preferata), de bârfe (sora lui Codreanu a fost luata de soție de Moța pentru ca era gravida cu fiu lui IC Cuza, etc).
    Interesat este ca a făcut, ca si Codreanu liceul Militar de elita de la Mânăstirea Dealu, dar nu cred ca s-au intersectat acolo, Petre Pandrea era ceva mai tânăr.
    Ceea ce lipsește din aceste memorii sunt detalii despre cei aproape 5 ani de viată petrecuți pușcăriile comuniste, in special relațiile avute acolo cu liderii interbelici pe care-i atacase ani întregi in presa de stânga.

    • Sunt multe pete albe în biografia lui Petre Pandrea. Nu ştiu dacă s-a scris vreo teză de doctorat pe această temă. Poate că Victor Ponta ar fi trebuit să o facă, dar n-a fost să fie. :)

      • E buna asta cu Victor Ponta.
        Eu as sugera si alte nume: prof. dr, generalu’ cu interesu’ national si oricare din doctorii (sau toti) carora le-a fost conducator de doctorat (din politie, arnmata, SRI, SIE, SPS, SPP etc.
        Mai ales ca au acces mai rapid la arhive.

  6. Personalitatea lui Petre Marcu/Pandrea are de ce sa intrige. Nimic nu pare sa-l arate deficitar intelectual, insa, in ce privestea agerimea cunoasterii naturii umane … ( si aici intra si cea a lui „Jean”). Nici intuitie, nici presimtiri ca si-a pus talentul nu in slujba unor oprimati ci a unei serparii, haite ce avea sa distruga o tara (si pe el cu ea). Haita , sistemul ei imunitar l-a recunoscut ca strain cu potential deranjant si de-aceea l-a trimis la racoare. Ce ma nedumereste e faptul ca si-a putut scrie romanul „tihnit” la Aiud. Nu ma pronunt asupra tihnei, dar, cunoscind ce au patit sub comunism mii de detinuti asupra carora s-a gasit la perchezitii fie si cel mai pipernicit capetel de creion, ma intreb daca nu cumva haita va fi fost dotata cu vagi, nebanuite vestigii de gratitudine…

    • Vasile Luca a avut posibilitatea să lucreze singur într-un atelier de tâmplărie la închisoarea de la Râmnicu Sărat. Reabilitarea prin muncă era o datorie de onoare în viziunea comuniştilor ilegalişti. Era celebra trimitere la „munca de jos”, chiar şi în închisoare.
      Ce ar fi putut face un avocat ca Petre Pandrea în închisoare? Pe de-o parte, trebuia izolat pentru a nu provoca revolta deţinuţilor. Pe de altă parte, ştia multe despre figurile politice ale momentului.

    • Nu am căutat în mod special scrisoarea de mai sus. Pur şi simplu era într-un dosar pe care l-am solicitat pentru a afla detalii despre pâinea şi mămăliga oferite militarilor în termen. Aceştia refuzau mămăliga deaorece ajungea rece la ei în 1963-1964.

      • Adevar graita-ti: era o jumatate de caramida, cu gogoloase de faina, cit o nmuca, nefierte.
        Nu-mi amintesc sa fi mincat macar odata mamaliga calda, Retin si data cind am primit prima data mamaliga: 30 noiembrie 1963.
        NB,
        sala de mese era, uneori, poligon de tir cu proiectile de mamaliga.

  7. Păcat că nu l-au ținut mai mult la păstrare.

    Sub „regimul fascist” a stat maximum 8 zile la zdup pentru agitație comunistă. Odată ce au venit bolșevicii lui la putere l-au ținut la răcoare aproape 4 ani între 1948 și 1952 și apoi alți aproape 6 ani între 1958 și 1964.

    Mare păcat că n-a avut soarta lui Cristian Rackovski – imigrant bulgar în România, devine mare socialist. Militează cu furie pentru dezmembrarea României. Pierde cetățenia română, apoi o reobține datorită eforturilor a diferiți „oameni de cultură” (idioți utili). După lovitura de stat bolșevică pleacă în URSS. Amic al lui Troțki devine prim ministru al Ucrainei bolșevice și încearcă ruperea Basarabiei de România. Eșuează. Intră în diplomația sovietică reușind semnarea tratatului de la Rapallo între URSS și Germania. Ajunge apoi ambasador sovietic la Londra și Paris. După căderea lui Troțki e trecut pe linie moartă, exlcus din partid în 1929 și apoi exilat de la Moskova. Aresta să băyuy ocazional. Se pare că ar fi încercat să scape din URSS. E arestat definitiv în ianuriae 1937. E judecat ca și „criminal troțkist” și „spion român” (sic! Asta a fost cea mai faină). E torturat, bătut, pus la muncă silnică și înfulecat fecale (la propriu). E executat în septembrie 1941 la Oriol cu câteva săptămâni înainte ca armata germană să ocupe orașul. Ăsta măcar a fost răsplătit generos de ai lui :)

  8. M-a uns la suflet caracterizarea pe care PP i-a facut-o lui Teohari Georgescu, cel care l-a trimis pe tata la Canal si i-a spus maica-mii, ajunsa pana la el in audienta, ca habar n-are unde e si ca nici nu-l intereseaza.

    • Cu tot respectul, ba bine ca nu… Si asta nu doar pentru ca sunt fiu de detinut politic. Am revazut recent la TVR, de vreo doua ori, „Dragoste la zero grade” turnat in 1963-1964. Un film dragut spre frumos. Numai ca viata personajelor din film mergea inainte in timp ce mersul inainte al vietii a cel putin unui sfert de milion de alti romani fusese brutal oprit la inceputul anilor cincizeci si al caror calvar nu se sfarsise inca. Practic, si dupa iesirea din inchisori, viata acestor oameni a ramas la fel de precara si intunecata chiar daca cei mai multi dintre ei si-au recuperat pozitia sociala corespunzatoare pregatirii (dar fara posibilitati de ascensiune).
      Am mai spus-o, locuiesc intr-unul dintre orasele destinate domiciliului fortat, direct sau de dupa inchisoare. In anii saizeci in oras locuiau printre alti „fixati” aici de Securitate, un print, un diplomat, un fost lider al tinerilor taranisti din anii razboiului, aviatori, Mircea Vueric (unul dintre faimosii „13” evadati de la Aiud), nu mai vorbesc de legionari de mai multe nuante. Am cunoscut cativa dintre ei. Dincolo de toate le-am remarcat atitudinea precaut-condescendenta, ca apartinatori ai unei lumi care nu mai exista. Asta mi s-a parut cea mai cumplita dintre particularitatile existentei lor de dupa inchisoarea politica: sa nu-ti tihneasca nimic, niciodata. Pe cale de consecinta va pot spune ca de m-as apuca sa scriu o carte despre ei (evident bat campii…), as face-o cu degetele tremurand de furie…

  9. Sunt multe fapte si indicii care-l portretizeaza destul de realist si de faustic pe Petre Pandrea. Ele ofera imagine unui personaj extrem de sulfuros. Un adevarat cutit infipt in spate din umbra pentru cei care i-au acordat incredere. Pentru Romania, a fost ca un glont care i-a tintit mereu inima. Ne-a ferit cel de sus sa nu fi fost ca un glont de argint, care daca ne-ar fi lovit am fi devenit un popor fara tara. Un merit nepieritor in acest sens l-au avut liderii comunismului national, care, cu multe si riscante eforturi, uneori platite cu viata, alteori cu imaginea, fiind pe nedrept sortati la un loc cu neghina, i-au izolat si dislocat pe liderii comunismului globalist, care erau dusmani si ai Rusiei, in primul rand, pe care vizau sa o divizeze si sa o colonizeze (v. Trotki et alii). Dar acesta din urma este un alt subiect, care merita o tratare aparte, mai ales prin legaturile sale cu actualitatea, de expansiune, prin prezenta globalistilor la frontierele Rusiei democrate, si de razboi in Ukraina, intre trupele guvernamentale ukrainene si separatistii pro-rusi din regiunea Donbas. O Ukraina, leagan al poporului rus (v. Rusia Kieveana), care, in treacat spus, e un avanpost impotriva Rusiei si a Estului. O Ukraina care e o relicva a problemelor teritoriale pe care iudeo-comunistii le-au creat in Ukraina de Est (rusa) si Ukraina de Vest (europeana), pentru ca Europa si Rusia sa fie in conflict permanent. O Ukraina despre care iudeo-progresistii din SUA vor ca teritoriile anexate de iudeo-comunistii din URSS sa fie incremenite in proiectul comunist.

    Cercetarea biografiei politice a lui Petre Pandrea releva ca acesta a facut parte, in mod discret pana la un moment dat, de flagrant, din gasca globalistilor, a internationalistilor care nu au patrie, a colcaitorilor cu care era infestat Estul si care umblau cu creionul pe harta geopolitica europeana pentru a crea probleme teritoriale, in scopul unui perpetuu viitor conflictual, ca natiunile europene sa nu se inteleaga niciodata, ceea ce le-ar fi facut usor de dezbinat si de stapanit. In aceasta apartenenta si-au avut radacinile pledoariile lui Petre Pandrea in favoarea unor lideri taranisti, dintre care unii aveau creierele infectate de acelasi virus (v. Maniu, agent al unei puteri occidentale). La fel in cazul unor legionari, intre care Horia Sima, agent al unor interese neromanesti si neestice, care fusese infiltrat in lagarul de detentie, o diversiune care a rodit din pacate, prin aducerea lui in fruntea miscarii si eliminarea patriotului crestin ortodox Constantin Zelea Codreanu. Avocateala lui Pandrea pentru israeliti a avut cea mai mare si explicita relevanta globalista. Infectogena politic si supranational a fost si relatia apropiata cu Lucretiu Patrascanu, la care microbul globalist era adanc in familie.

    Sulfurosenia lui Petre Pandrea se vede si in scrisoarea adresata lui Ion Gheorghe Maurer, o serpuire intre familiarism, promisiuni laudative ca un fel de mita, ca in scrierele pandreaiste isi vor afla locul “in extenso” si discursuri maureriste de politica externa, si angajamentul ca-i va “picta” critic pe unii lideri detestati si detestabili din prima perioada a comunismului, cea globalista, de eliticid si etnocid, care oricum fusesera scosi din rol si criticarea lor putea sa functioneze pentru reziduali ca o acoperire. Expresia “asa se fac revolutiile”, folosita de Pandrea in scrisoare, este ca o hartie de turnesol pentru scopul scuza mijloacele. Ea a fost utilizata mai tarziu de trotkistul Silviu Brucan, in 1989, cand a cerut impuscarea sotilor Ceausescu, ca asa se face la revolutie, liderii cei vechi sunt omorati, iar in ideea lui Pandrea despre “ameliorarea revolutiei prin bătălii zi de zi” poate fi usor recunoscuta teza trotkista a “revolutiei permanente”. Cat despre valoarea lucrarilor lui Petre Pandrea pentru zilele noastre, am serioase indoieli din cauza avertismentului lui frontispicial, ca toate erau scrise pe “linia comunismului marxist-leninist şi umanist”. Ce-o fi vrand sa zica prin titlul cartii “Helvetizarea Romaniei”?! Transformarea intr-o “Elvetie”, cum promitea utopic si distopic si ambasadorul american Adrian Zuckerman?! Sau o fi avut un sens ezoteric, la concurenta semantica fiind si cuvintele “Helvetia”, un gen de păianjeni din familia Salticidae, si Helvetius, un filosof al materialismului si senzualismului?!…

    • Helvetizarea avea, probabil, legătură cu fantoma Federaţiei Balcanice, menţinută vie de Komintern în perioada interbelică prin subordonarea faţă de aceasta a Partidului Comunist din România. O uniune sui-generis, o punte de legătură sovietică spre a doua Romă, sub o posibilă conducere a lui Gheorghi Dimitrov. Din fericire pentru noi, liderul bulgar a murit înainte de a duce la îndeplinire planul sovietic, iar Tito avea alte gânduri după război.

      • Da, este vorba despre o federație a tăriilor din Balcani, dupa modelul elvețian. Tito l-a vizitat pe Petre Pandrea in Romania si cred ca au discutat si despre asta. Ca urmare una din temele interogatoriilor la care a fost supus Petre Pandrea a fost tocmai discuția cu Tito. Un plan naiv, de tip SF. Ma îndoiesc ca avea aprobarea rușilor, mai mult planul a fost criticat de aceștia.
        In fapt in viziunea lui PP „Helvetizarea României ar însemna neutralizarea ei în
        toiul conflictelor mondiale. în momentele de armistiţiu şi de pace internaţională.” Neutralizare cu trupe rusești in tara?
        PP credea ca helvetizarea ar fi o solutie la faptul ca „Neatârnarea a fost o iluzie, o beatitudine şi o diversiune politică. ” El face o incursiune in colonizarea României (turceasca, fanariota, franceza, germana) dar se ferește ca dracul de tămâie sa spună ca am fost in timpul regulamentului organic si după 1945 o colonie ruseasca.

      • PS
        Dimitrov l-a vizitat pe Pandrea in 1948 si au discutat acest plan si la plecare ar fi spus „Dreimal Schweiz” ceea ce însemna de trei ori Elveția: Romania Bulgaria si Iugoslavia. Ulterior Dimitrov a dat un interview in care vorbea de acest plan. Pravda a ieșit la atac si, la câteva luni, intr-o vizita la Moscova, Stalin a spalat pe jos cu Dimitrov despre planurile lui de federalizare. Mai târziu Milovan Djilas (care facea parte din delegația iugoslavă, chemată şi ea la Moscova, unde Tito a refuzat sa meargă) spune ca marele Dimitrov s-a comportat servil „leul de la procesul de la Leipzig se comporta ca un câine bătut”. Peste un an Dimitrov murea intr-o clinică de la Moscova!. Federalizarea provoca cancerul!.
        Planul lui Dimitrov nu era chiar dezinteresat, era izvorât din nevoia rezolvării problemei Macedoniei pe care bulgarii o pierduseră in favoarea Serbiei după primul război balcanic (pacea de la Buc). Macedoneni vorbesc o limba foarte apropiata de bulgara, dar soarta (cu amestecul stupid al României) a făcut ca pana la urma sa ajungă sub dominația sârbilor.
        Prof Constantiniu spune ca manuscrisul lui P Pandea despre helvetizarea României a fost tradus in rusește, dupa care un anchetator rus l-a interogat pe PP despre conținutul acestuia.

  10. Una din cauzele contagiozitatii comunismului este, fara indoiala, ignoranta.
    Comunismul, atat in forma sa „pura” cat si in nenumaratele sale variante ascunse, este o atractie majora, in special pentru cei tineri. Neafiliati sau, din pacate, membri sau chiar „cadre” ale unor partide politice de astazi.

    Prea multi oameni se rezuma la a citi dogmele comuniste, fara a se interesa si de impactul acestora in realitate. Un vis frumos, transformat rapid intr-un cosmar: moarte, lipsa libertatii, foame, frig.

    ===

    Ignoranta ucide. Dupa umila mea parerea se face mult prea putin pentru a dezvalui suferintele provocate de comunism in Romania. Extrem de putin.

    Comunistii au fost in majoritate oameni obisnuiti, ca oricare.
    De aceea pericolul comunismului nu a trecut.

    Poate ca nu vor mai fi tancuri pe strazi sau batai cu vergile. Dar numai pentru ca si societatea a evoluat. Au evoluat si formele de manipulare, posibilitatile tehnice de a frange vointa unui om, de a-l face sa creada ca mizeria in care traieste e un palat din basme. Formele au evoluat, nu si fondul.

    ===

    Dupa parrea mea, autorul face un lucru excelent expunand miasmele comuniste, la modul preponderent descriptiv. Si mai ales cu un evident talent – atat literar cat si de istoric.

    Il inteleg foarte bine de ce lupta cu depresia dupa fiecare articol. Daca ar fi altfel, nu ar fi un om normal. Este una din rarele situatii in care a scrie istorie inseamna a te lupta cu reactii organice. Pe care, pastrand proportiile, le am si eu citind articolele domnului Opris.

  11. „Mandarinatul intelectual în Valahia a fost un blestem și o profundă realitate. N-a fost o calitate, ci o realitate sui-generis. A fost un bine? A fost un rău?”

    Dacă ne uităm la Cîțu (con-oltean de-al domnului Marcu), putem spune că a fost degeaba. Iar dacă mergi prin Craiova sau Severin azi, de îndată ce ieși din mall sau supermarket, ai impresia că o să apară o patrulă sovietică să te întrebe de ceas. Îți mai vine inima la loc însă, dacă privești în jur: nu, n-ai călătorit înapoi în timp – o atestă proporția de rromi din populația stradală. Și pagodele lor de mandarini moderni. De fapt, post-moderni, ca să ne ținem în respectul post-adevărului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR for dummies. Sau planul cincinal cu MCV ataşat

Luni 10 mai premierul Cîţu şi ministrul Ghinea merg la Bruxelles pentru a discuta o formă finală a Planul Naţional de Redresare...

Maia l-a învins definitiv pe Igor. Dar bătălia pentru direcția Republicii Moldova continuă

După ce a pierdut pe toate fronturile, adică și Președinția și Parlamentul, principalul agent politic al Moscovei la...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro