joi, martie 28, 2024

Fractura Occidentului. De ce se despart America și Europa? Va reveni Rusia în Estul Europei?

Puncte cheie:

  • Despre slăbirea relațiilor transatlantice se vorbește de peste două decenii, practic după Războiul Rece apărând mai multe situații stânjenitoare și chiar scandaluri – politice, economice, militare, de spionaj reciproc etc. – în timpul cărora alianța strategică a Statelor Unite cu „peninsula europeană”, pentru a o numi în termeni geopolitici şi a o diferenţia de Eurasia, a părut dezorientată, nefuncțională și neadaptată noului context internațional;
  • Deși primele semne de neînțelegeri apăruseră încă din anii ‘90, odată cu regimul imunității penale internaționale a militarilor americani, trebuie spus că, indubitabil, campania militară a lui Bush jr. din Irak, începută în 2003, nesusținută şi criticată de Franța și Germania, a fost prima fisură semnificativă a blocului euro-atlantic, după triumful istoric din Războiul Rece, în care SUA și Europa de Vest reușiseră să anuleze împreună moștenirea nefastă a înțelegerilor cu Stalin, făcute în 1944-1945. Episodul cu vechea Europă și noua Europă, „concepte” brevetate de Donald Rumsfeld, rămâne și el o referință în istoria avatarurilor alianței;
  • Declinul relațiilor transatlantice a continuat și ulterior, dar foarte lent, pe măsură ce Statele Unite descopereau importanța în creștere a Asiei (rămâne în literatura de specialitate conceptul nefericit de pivot to Asia din 2009, formulat la Departamentul de Stat, chiar după venirea lui Hillary Clinton) iar Europa, la rândul ei, după Tratatul de la Maastricht din 1993, a început să se concentreze tot mai mult pe integrarea europeană și pe propriile politici și interese, fiind tot mai puțin dispusă să recunoască rolul de lider al Americii;
  • Scandalul interceptărilor telefonice ale unor importanți oficiali europeni de către NSA, din 2013, a adâncit fisura de încredere între Bruxelles, Berlin și Paris, pe de o parte, și Washington, pe de altă parte, dar tonul conciliant adoptat atunci de către Obama și Merkel au stins, cel puțin în aparență, „incendiul” transatlantic;
  • Blocarea negocierilor pentru TTIP, în ultimele luni ale președinției Obama, pe fondul apropierii alegerilor prezidenţiale, după aproape patru ani de negocieri dense, a fost încă un eșec al relațiilor SUA-UE, după ce proiectul celui mai mare și mai bogat spațiu de liber schimb al lumii pornise cu mult entuziasm în primele runde de negocieri;
  • Acum, mai mult ca oricând, relațiile transatlantice par aruncate în aer de „cocktailul Molotov” azvârlit de Trump asupra Uniunii Europene, la început prin prestația detestabilă de la primul summit NATO la care a participat la Bruxelles, în primăvara anului trecut, când împingea literalmente şefi de stat şi de guvern pentru a-şi face loc în faţă iar singura idee exprimată a fost să-i certe pe aliaţii europeni care cheltuie prea puţin pe Apărare (grăbind astfel adoptarea PESCO-Uniunea Apărării), apoi prin criticile constante adresate Uniunii Europene și Germaniei pentru exporturile masive în SUA, prin amenințarea cu războiul comercial și nu în ultimul rând prin ieșirea unilaterală din două Acorduri globale importante încheiate în Europa, cel climatic de la Paris și acordul nuclear cu Iranul de la Viena, prin toate aceste gesturi sfidându-și aliații și partenerii europeni;
  • Nici europenii nu se arată neapărat mai doritori să continue relațiile transatlantice la nivelul din timpul Războiului Rece, numeroasele declarații nefericite ale lui Juncker, anti-americane și pro-Rusia (mai nou pro-marxiste, așa cum s-a văzut la dezvelirea statuii lui Marx de la Trier!), sau chiar cele de autonomie ale lui Merkel și Macron, arătând limpede că nucleul dur european se pregătește să se desprindă de hegemonia americană, mergând până la încercarea destul de neconvingătoare de a crea o Uniune a Apărării, dar mai ales de a refonda UE 27 centrată pe zona Euro, cu o periferie neinteresantă și plictisitoare, beneficiară netă a fondurilor europene şi generatoare de migraţie internă în cadrul UE, în schimb tot mai „agasantă” prin pretențiile ei suveraniste şi prin naţionalismul reinventat de clase politice corupte, care vor să se sustragă criteriilor transparenţei şi justiţiei;
  • Pentru baltici, polonezi și români, amenințarea reintrării Rusiei în regiune, în diversele sale forme capitaliste („hibride”) este majoră, iar dacă deceniile trecute ne aduceau speranța că, în sfârșit, Vin americanii!, astăzi privim cu îngrijorare că „terenul” numit cândva, prin secolul al XIX-lea, sugestiv, Zwischeneuropa, rămâne liber de interese, că pleacă treptat și germanii, și francezii, și britanicii, mâine şi americanii, și nu ne mai rămâne decât să îngăimăm fără suflare – Vin rușii! sau să ne bucurăm dacă mai avem și alternativa Vin chinezii!

*

Nu este scopul acestui articol să arate cine sunt vinovații, cine au greșit primii, americanii sau europenii. Contează prea puțin sau deloc. Acum, după integrarea noastră chinuită în NATO și UE, plină de suspiciuni, de neîncredere şi de clauze, constatăm cu tristețe că, vorba lui Murphy, când să-ți vină rândul, se schimbă regulile! Când să ne bucurăm și noi de Europa integrată și de garanțiile de securitate ale NATO, din care în sfârşit facem parte, așa cum au profitat două generații de vest-europeni după 1945, se schimbă în rău profilul Occidentului iar lumea de astăzi, la care am aspirat să aderăm după 1989, nu mai arată deloc ca Vestul liberal, strălucitor şi generos din anii 70-80. Ceva s-a defectat iar lucrurile merg din rău în mai rău. Un loc central în defectarea mecanismului de succes al Vestului tradiţional îl ocupă fractura relaţiilor transatlantice şi declinul ordinii liberale.

Abandonarea liberalismului şi întoarcerea la protecţionism poate fi fatală ţărilor mici şi mijlocii, aflate la periferia blocurilor de interese sau chiar pe falii geopolitice, istorice, culturale şi strategice, aşa cum ne aflăm noi, românii, şi întregul Flanc Estic al Occidentului. Retragerera interesului Marilor Puteri apusene faţă de Zwischeneuropa, indiferent că ne referim la noua „Europă Centrală” (aşa cum ne place să ne alintăm geostrategic), fie de-a dreptul la prost văzuta „Europă de Est”, tot acolo ajungem: la deschiderea largă a porţilor şi la invitarea Rusiei înăuntru. Cu sau fără armate.

Nu spun prin cele de mai sus că Trump şi Macron chiar asta vor, fiecare în felul lui, dar rezultatul acesta este. Ruperea Americii de Uniunea Europeană, pe de o parte, şi a nucleului UE de periferia din Est, pe de altă parte, ne-ar arunca în condiţii de (in)securitate comparabile cu cele de la sfârşitul anilor 30. Întreaga regiune în care ne aflăm rămâne să îşi găsească altă Mare Putere interesată de ea, şi ghiciţi cine poate fi aceasta?

Dacă suntem atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, vedem că unii din regiune sunt chiar pregătiţi pentru întoarcerea Rusiei. Ungaria revizionistă a lui Orbán, Serbia frustrată şi resentimentară după pierderea Kosovo şi bombardamentele NATO, Bulgaria duplicitară şi ambivalentă, Grecia gata oricând de compromis dacă cineva îi face o propunere „indecentă”, să o scoată din falimentul continuu în care se află, Cehia şi Slovacia plutind confuze într-un Grup de la Vişegrad plin de neprevăzut, Ucraina şi Republica Moldova gata pregătite de restauraţie şi vorbitoare de limba rusă de la primul până la ultimul funcţionar al statului, iată vecinătăţile noastre! Doar Polonia şi Balticele, ceva mai la nord de noi, îşi pun aceleaşi probleme şi se gândesc la soluţii de supravieţuire. Dar o fac mai inteligent.

Interesant că nici măcar Polonia nu a participat la blocarea recentă a declaraţiei UE privind tema sensibilă SUA-Israel, ştiind că e în joc bugetul european pentru 2021-2027, lăsându-ne nouă (şi, vai, lui Viktor cel „iliberal”, care încearcă de un an să fie invitat la Casa Albă!) plăcerea de a ne arăta „inteligenţi” şi „proamericani”, într-un moment în care intervenţia noastră era total inutilă şi chiar contraproductivă pentru interesul naţional. Asta ne aminteşte de votul din Consiliul JAI din septembrie 2015, când România a votat degeaba împotriva cotelor de migranţi, alături de Ungaria şi Slovacia, în timp ce Polonia, în pofida retoricii naţionaliste şi anti-imigraţie, în ultimul moment a votat pentru!

Nu ştim în acest moment dacă separarea Statelor Unite de Uniunea Europeană va continua şi după noiembrie 2020, în condiţiile alegerii unui alt preşedinte la Casa Albă, republican sau democrat. Este posibil să continuie, chiar şi după plecarea lui Trump, pentru că europenii îşi vor fi pornit între timp propria maşinărie politică şi propriul discurs suveranist (atenţie la Macron şi mai ales la viitorul cancelar al Germaniei, oricare ar fi acesta), ceea ce ar face foarte dificilă întoarcerea la situaţia de dinaintea rupturii.

Avem toate motivele să credem că viitorul cancelar de la Berlin nu va mai avea tonul moderat şi conciliant al Angelei Merkel, întotdeauna cu „interesul UE” pe primul plan, ci va exprima un început de asertivitate naţională a Germaniei pe plan european şi global, pe care politiciana crescută în Germania de Est, în Războiul Rece, nu l-a avut, preferând să-şi reprime pe întreaga durată a carierei orice posibilă tentaţie de a vorbi din nou despre protejarea intereselor naţionale ale germanilor şi despre supremaţia Germaniei! Abia când nu va mai fi Merkel la butoane şi va veni un cancelar cu „memoria scurtă”, din noua generaţie, vor înţelege criticii ei, de pe la noi sau din regiune, ce bine a fost pentru Europa cu „Angela cancelar”…

Dar, la urma urmei, nu ne temem nici pentru Statele Unite, nici pentru Germania, nici pentru Franţa. Indiferent de natura relaţiilor transatlantice, America va rămâne America şi Germania va rămâne Germania. Mai apropiate sau mai îndepărtate, dar oricum două modele de reuşită economică şi socială internă indiscutabile, de ţări puternice şi performante, cu resurse şi influenţă globală şi regională.

Cu sau fără NATO şi UE în formele pe care le ştim astăzi, Germania şi Franţa vor avea viitorul lor de Mari Puteri şi vor găsi formule de a asigura bunăstarea şi securitatea cetăţenilor lor. Dar noi? Cred într-adevăr cei de la PSD-ALDE că „suveranismul” prost înţeles şi „naţionalismul” stupid, asezonate cu „pomana de la Căcâna”, ca o adevărată sărbătoare/festival al corupţiei politice şi înapoierii, reinventate de o grupare de politicieni care se ascund „sub fustele poporului” pentru a scăpa de problemele penale personale, ne pot duce undeva ca ţară demnă şi că vor fi pe placul Americii şi Israelului? Se înşală amarnic.

Americanii şi israelienii sunt suficient de inteligenţi cât să realizeze că nişte impostori politici cu probleme penale de la Bucureşti se gudură conjunctural pe lângă ei, doar pentru că nu se mai uită nimeni la ei în Uniunea Europeană şi nu mai au nicio şansă să fie acceptaţi de parteneri de discuţii la Bruxelles, Paris sau Berlin. O arată pe deplin Raportul internaţional despre starea justiţiei/corupţiei în lume, publicat recent de administraţia Trump (Departamentul de Stat), în care sunt prezentate regresele înregistrate de România în ultimul an. Şi în SUA, şi în Israel, instituţiile profesioniste îşi fac datoria ca la carte, iar evaluarea noastră iese la final tot după ceea ce arătăm că facem în politicile interne, şi nu merge cu cioara vopsită, asta nu înţeleg liderii de la Căcâna…

România şi regiunea din care facem parte vor avea cel mai mult de pierdut în cazul ruperii relaţiilor transatlantice. Nicio Mare Putere occidentală nu va mai fi realmente şi profund interesată ca lucrurile să meargă bine aici. Zona ar putea ieşi din „radarul” intereselor strategice ale Vestului, rămânând doar ca un sediu de baze militare la Marea Neagră sau ca o piaţă de desfacere, dar nici acestea dintre cele mai atractive, pentru că oricând se pot găsi adrese geopolitice mai interesante şi pieţe mai mari.

Fără SUA, regiunea (re)devine nesigură. Fără apartenenţa la nucleul UE, zona (re)devine o periferie săracă şi coruptă, vulnerabilă la intrarea nestingherită a Marilor Puteri non-occidentale, cu toate consecinţele care decurg de aici, la nivelul unei generaţii cel puţin. Aşa că păzea, vin ruşii! Sau, ca să fim optimişti că avem încă alternativă la „mama Rusia”, vin chinezii! Cum vă place. Avem de unde alege.

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. Trei idei excelente:nici macar Polonia nu a blocat rezolutia Frantei ,ne-a lasat noua romanilor sa fim „inteligenti ” si „proamericani;fara SUA regiunea redevine nesigura ;fara UE zona redevine saraca si corupta.Ultima face ca a doua constatare sa ramana o ideie fara efect. O tara saraca si corupta nu poate fi aparata.Aceasta este explicatia cererilor repetate ale SUA la adresa Romaniei(chiar zilele acestea) pentru a continua lupta cu coruptia.Oare de la noi cine sa inteleaga?A inteles Melescanu ,a facut o analiza strategica,o analiza serioasa a implicatiilor ,votului de blocare a unei propuneri franceze(!!!),a mutarii ambasadei?A simtit ceva acest om in urma incidentelor de razboi(60 de morti),are ceva indoieli in privinta unor repercusiuni in ceea ce priveste Romania,sau cetatenii ei?

  2. O cugetare plină ochi de luciditati ! Nu mai e nimic de adaugat la radiografie. Doar speranta norocului ca ne vom reveni ca popor. Sau ca natie constienta de sine. Doamne ajuta !!

  3. Elisabeth Millard afirma ieri ca „SUA nu vă cer mutarea ambasadei la Ierusalim, doar concentrare pe anticorupție; discutiile cu oficialii romani pe aceasta tema sunt discutii deschise intre prieteni, iar aceste lucruri nu vor afecta parteneriatul strategic dintre Romania si SUA; Guvernul meu lucreaza din greu la elaborarea unui plan de pace pentru Orientul Apropiat, iar ceea ce doreste Romania sau orice alta tara sa faca in aceasta privinta depinde exclusiv de decizia fiecareia” –>> Aceasta doamna este asistentul-adjunct al lui Steve Mitchell, seful Biroului Secretariatului de Stat pentru Afaceri in zona Europa si Eurasia, al treilea om în ierarhia SUA în domeniul relațiilor cu Europa. Mesajul dansei este de fapt mesajul Casei Albe catre Romania, iar acest mesaj suna foarte prost pentru noi. Este un mare semnal de alarma pe care Dragnea inca nu-l intelege. Romania cade in ridicol cu astfel de actiuni. Este precum un catelus mic care latra si el pe langa dulaii mari care se lupta intre ei.
    Sincer, articolul imi da fiori, mai ales ca sunt convins ca domnul Naumescu cunoaste situatia bine si are informatii din interiorul politicii germane. Cred ca fractura transatlantica a aparut mai demult, iar acum Trump n-a facut decat sa puna in practica niste idei si scenarii care probabil erau vehiculate demult pe la Casa Alba. Unde a aparut fractura, in UE sau America, este mai putin important. Important este ca noi sa nu ajungem intr-o izolare politica asemenatoare cu cea din anii ’90. Toate aceste fracturi aparute in timp intre Europa si SUA nu au facut decat sa sporeasca dorinta de hegemonie a unor state europene, si mai ales a Germaniei. Sincer, nu stiu de ce ne-am facut atatea iluzii avand in vedere ce vecini avem…

  4. E intr-adevar foarte greu de crezut ca linia Trumpista va continua dupa 2020 (sau 2018 daca democratii castiga mojoritatea in congres). Problema este ca incercarea de revenire a americanilor in postura de lider al lumii libere, abandonata acum de Trump va intampina probleme, deoarece UE, asa cum pare a se coagula in jurul Germaniei si Frantei, cu port-drapel Macron, nu va dori sa predea stafeta unui partener ce s-a dovedit de neincredere si care a destabilizat dosare grele de politica externa prin habarnism si pentru castiguri electorale interne.
    Cat despre noi, lasand la o parte diletantismul clasei politice cand vine vorba de politica externa, principii, linii directoare si tot felul de alte mizilicuri, alegerea va fi intre Uniunea in care vom intra obligatoriu intr-o clasa inferioara de membre, SUA decuplata de reteaua actuala de aliante si inttrata intr-un con de umbra, Rusia putinista si China.
    In ceea ce priveste problemele penale ale alor nostri, trebuie totusi sa avem in vedere ca investigatia lui Mueller a adus la suprafata mari probleme cel putin din anturajul presedintelui SUA, iar Bibi Netanyahu are problemele lui cu justitia (luare de mita si alte chestiuni de acest gen, si este sustinut de o coalitie cu porniri extremiste,cu electorat captiv, cam ca Nea Livache al nostru). Deci, nu pot subscrie la concluzia dumneavoastra cum ca Israelul si SUA ii resping pe Dragnea si Dancila ca lipsiti de credibilitate (pentru Bibi chiar par de-ai casei, iar pentru Trump lupta lor cu statul paralel rezoneaza cu lupta lui cu deep state-ul).

    • Linisteste-te amice, Trump va sta doua mandate la casa alba. Economia EEUU, merge mai bine ca niciodata, china a cedat in razboiul economic, Iranul, pare ca este speriat de noi sanctiuni, pt. ca banii catigati dupar ridicarea lor i-a cheltuit pe razboaie prin orient in loc sa-i investeasca in propria populatie. Noi sanctiuni ii prinde pe picior gresit, cu populatia obosita sa tot astepte prosperitatea.

  5. D-le Naumescu,
    Incetati sa credeti ceea ce vedeti si auziti pe site-uri de stiri. Nu acesta este adevarul pt ca nimeni nu-si dezvaluie adevaratele intentii in presa internationala. Totul este un joc foarte abil pentru a acoperi exact adevarul. Ceea ce se petrece acum este un joc de invaluire a ceea ce la ora actuala reprezinta inamicul “imediat” al statelor unite si al europei. Si nu, nu este nici rusia si nici macar china sau coreea de nord. Acolo trebuie sa va focalizati atentia. Restul, ceea ce fac sau spun trecatorii merkel, macron si chiar trump, nu au prea multa valoare. Fiecare isi joaca rolul cat mai convingator cu putinta. Va mai amintiti de schimbul de replici taioase intre trump si jongun de acum cateva luni, cand toata lumea credea ca trump ne aduce la al treilea razboi mondial? Ati vazut ce s-a intamplat intre timp? Asta puteam sa v-o spun chiar si eu, un biet amator geopolitic. Ma ingrijoreaza faptul ca nu veseti ceea ce se intampla chiar sub ochii nostri.

  6. Multe și bune. Dar cred că e vechea boală cu prea multe „jocuri/ speculații geopolitice“ dâmbovițene. Nu au nimic cu realitatea lumii de ieri și azi.

    … „.. Aşa că păzea, vin ruşii! Sau, ca să fim optimişti că avem încă alternativă la „mama Rusia”, vin chinezii! Cum vă place. Avem de unde alege…. „….

    a) NATO garantează granițele partenerilor, nu vin tancurile rusești. Câte 1000 de soldați NATO în Statele Baltice și în Polonia sunt un simbol american „Obama“. Fiecare cancelar german (Westbindung, K. Adenauer) va apăra granița NATO din est, acum Berlin are sarcina de coordonare a acestor trupe NATO. Speculații absurde…
    b) UE garantează sprijinul militar imediat (mai precis în tratate UE decât NATO. Președintele american poate decide liber, nu trebuie să intervină neapărat pentru NATO). PESCO nu are importanță strategică nici azi, nici peste 10 ani. E numai un început de coordonare la Bruessel.
    c) Relațiile comerciale sunt cu totul altceva decât alianțele militare NATO /PESCO. Iranul scindează partenerii transatlantici din NATO. Unii din UE (Paris, Londra și Berlin) încearcă sa mentină tratatul nuclear cu Iran și în consecință ceva relații comerciale (fără sancțiuni mai masive). Marile firme globale se retrag din Iran, au interese economice în SUA. Mittelstand german va face ceva comerț cu Iran, nu are export în SUA (trebuie bănci neutre)?
    d) China are relații comerciale cu UE, cu Grecia, Ungaria (strada de mătase). Nu e o problemă. Va sprijini ev. tratatul nuclear cu Iran împreună cu Paris+ Londra+ Berlin+ Rusia. Cu China SUA & UE fac comert, chiar dacă nu e un guvern „democratic“.
    e) Rusia poate fi o problemă în Ucraina de est cu riscul ca sancțiunile UE/SUA să blocheze total comerțul. Rusia riscă un „conflict“ comercial cu vestul? Nordstream 2 e în faza de realizare. Putin riscă o blocadă economică cu UE?

    Aproape totul e limpede, clar de 60 de an cu UE și 70 de ani cu NATO.
    Nu e loc pentru speculații jocuri geopoltice de gazetari?

    • Noroc ca mai exista si oameni lucizi. Cui serveste panica? Apropierea de Statele Unite si de NATO este singura solutie avantajoasa pentru Romania din moment ce UE este un urias cu picioare de lut, fara mijloace proprii de aparare. Trump este om de afaceri, cere tarilor bogate din UE sa majoreze ponderea bugetelor militare pentru ca sa recupereze din cheltuielile pe care SUA le-a facut si le face. Germania a refuzat, Franta inca nu a raspuns, s-a trecut la presiuni. Aceeasi situatie este si in Orient, Japonia si Coreea de Sud isi vor majora cheltuielile pentru achizitionarea de armament din SUA.

  7. Aplauze, Domnule Naumescu, aplauze , pentru acest articol clar, precis si , mai ales, taios.
    Nu stiu ce a provocat revenirea Dvs la profesionalism si oboectivitate, dar tin sa o salut !
    O capacitate de talia Dvs., cred ca isi va avea locul cuvenit n Romania care fierbe acum, va trebui neaparat sa dea in clocot, si, in care, sa speram, un lider autentic si competent va iesi la iveala.
    Eu personal, cred ca Romania are un asemena lider, in persoana Dlui Ciolos, ramine sa-l investeasca cu puterea legala.

  8. Rusii si chinezii folositi pe post de bau bau e o placa care deja nu mai tine la derapajele „partenerilor” care ne seaca de resurse, ne foloseste exclusiv ca o piata de desfacere pentru produse inferioare si ne vand armament scump depasit tehnologic cu forta, de frica bau bau-ului.

    Nu mai punem la socoteala limitarea tranzactilor cash pe o piata cu 99% banci ue sau faptul ca 90% tranzactii imobiliare se fac doar prin aceleasi banci ue la dobanzi mai mari ca in ue.

    Si macar de ar fi doar atat dar vor sa ne forteze sa adoptam o cultura depravata in care cupluri gay casatorite legal pot adopta copii sau tratamente medicale obligatorii pentru profitul big pharma.

    Deosebirea dintre ocupantii precedenti si cei actuali sunt doar de forma, aparente.

    Intre rusia sovietica si subjugarea economica a ue si importul depravarii nu prea mai sunt mari diferente.

    • Ca bine le zici, georgica, vezi un pic mai jos cine e de vina. Am uitat sa pun bancile, scuze….
      In rest, ce mai e prin lume? Te duci miine la parada din Phenian in cinstea tovarasului? Sau te relaxezi acasa la pick-up cu ceva imnuri patriotice? Nu de alta, dar sa-ti pastrezi resursele, sa nu ti le sece imperialistii si neo-colonialistii. Nu ne vindem tara!!!

      • Nscandal, 1)tu compari comunismul ajuns la paroxismul demenței cu fazele incipiente ale unei alte societăți, tot de tip ”progresist,” care e abia la primul capitol; se vede clar că nu bănuiești unde o să ducă acest ”progres;” 2)și da, resursele României sunt foarte importante; treci cu ușurință prea mare peste exploatarea lor nemiloasă; pari centrat pe slogane europene și nu pe rațiune; George are dreptate; 3)dl V. Naumescu pomenește despre dezvelirea unei statui a lui Marx…, nici măcar n-ai băgat de seamă, în schimb îi tot dai înainte cu mâncarea pe cartelă din anii 50.

    • @george
      N-ai trait niciodata pe cartela si nu stii de comisarii sovietici si campaniile de lichidare ale „dusmanilor de clasa” decit, eventual, de la tv asa ca nu e de mirare ca nu vezi diferenta. In mintea ta tracasarile prezentului si tragediile trecutului sunt similare… Nimeni nu te poate forta sa adopti o cultura depravata daca tu nu consimti. Pe de alta parte intreaga experienta a comunismului mondial poate fi redusa la incercarea de a forta oamenii sa devina ceva ce nu-si doreau, „oameni noi”. Mai gandeste-te.

    • „…o placa care deja nu mai tine la derapajele “partenerilor” care ne seaca de resurse, ne foloseste exclusiv ca o piata de desfacere pentru produse inferioare…”

      Intervin doar cu o mică observație. Deși am mai subliniat în alte situații faptul evident, ideea revine periodic: pentru ca un anumit spațiu „să fie folosit ca o piață” este necesar să existe suficientă bunăstare în zonă pentru a putea fi tranzacționate produsele oferite. România ar putea fi o piață pentru tehnologia înaltă din Occident, dar aici este un mediu investițional deosebit de neprietenos. În consecință, nivelul de prelucrare al produselor exportate este scăzut, la fel și valoarea adăugată. Noi ne împrumutăm pentru cheltuieli, nu pentru investiții, generând deficite uriașe într-o perioadă de expansiune economică (la fel ca în vremea „duduielii” economice din 2006-2009).

      „Produsele inferioare” pentru care țara noastră este cu adevărat piață de desfacere sunt cele importate din RPC și alte state care au costuri de producție reduse, pentru că puterea noastră de cumpărare este redusă. Foarte probabil, germanii și-ar dori ca România să fie o mare piață pentru BMW și Mercedes, dar banii concetățenilor mei ajung doar pentru Dacia, care este în continuare cea mai bine vândută mașină în România. Depinde de noi să muncim mai mult și mai bine, pentru a tranzacționa în România ceea se tranzacționează pe piața belgiană, bunăoară.

      • Da. 10% din PIB-ul Belgiei e format de comerțul cu diamante :)

        Când o să existe și în România liberalismul economic din Belgia, n-o să mai fie nevoie să plece românii din țară.

        România nu poate ieși din starea actuală de sărăcie prin muncă. Pentru că e doar o muncă de Sisif. De asta și pleacă oamenii din țară, exact fiindcă înțeleg asta. Și tot de asta supraviețuiește România în starea actuală, pentru că cei plecați trimit bani în țară. 55 de miliarde de euro în 10 ani, mai mult decât toate fondurile europene absorbite în aceeași perioadă.

        • Sunt de acord cu dumneavoastră. Prin „să muncim mai mult și mai bine…” am căutat să exprim în câteva cuvinte tot ceea ce ține de creșterea calității și cantității muncii sub diverse aspecte, de la politicile publice a căror eficiență consider că ar fi necesar să crească, la optimizarea parteneriatelor externe.

          Adică, în mod evident, nu este suficient ca un cetățean să muncească mai mult, cum nu este îndeajuns ca toți cetățenii unui stat să facă acest lucru (presupunând că ar fi posibil). Ori să înțelegem prin „muncă” exclusiv căratul bolovanilor la deal. În țara noastră productivitatea muncii [în majoritatea sectoarelor economice] este redusă în raport cu cea din statele membre UE, resurse importante sunt risipite, cu randamente ale investițiilor ridicole, iar rezultatul opțiunilor greșite și al ineficienței noastre se reflectă în nivelul de trai. Dar, pentru a spune acestea au fost necesare, după cum vedeți, mai multe cuvinte, mai mult spațiu.

  9. Un articol mai lucid al domnului Naumescu, dar un pic prea dramatic şi cam trist. Pe de altă parte, scepticismul şi pesimismul, uneori chiar disperarea pot constitui premizele găsirii unor soluţii care altfel nu ar fi căutate(…).
    Da „Roza vânturilor”(politice…) a început să se învârtească din ce în ce mai repede şi în toate sensurile. Este normal ca spiritele, chiar cele mai raţionale, să fie debusolate şi derutate. Românii se pitiseră şi ei sub fusta Europei şi sub scutul NATO şi credeau că această nouă „belle epogue” nu se va sfârşi niciodată. Avansam şi noi încet-încet, cu ghiulele la picioare pe care ni le pusesem singuri, dar avansam. Totul părea frumos şi bine. Numai că…
    Numai că vânturile politice au început să bată din toate direcţiile, toate tăioase şi atât de reci că te cuprind fiorii . Dintrodată ne-am trezit singuri şi goi în bătaia vântului sălbatic(…)
    Ca părere, pericolul cel mare pentru poporul şi statul român ar fi părăsirea Europei de Est de către SUA+NATO. Dar nu fiindcă americanii mor de dragul nostru(poate doar de femei….) ci din cauză că nu vor permite joncţiunea Germania-Rusia care le-ar periclita hegemonia globală. Dar asta este numai o speranţă de termen scurt.Pe termen mediu şi lung vom rămâne tot în „triunghiul Bermudelor” cam cum am fost în toată istoria noastră.
    Anul acesta sărbătorim Centenarul. Dar, oare, va mai exista un al doilea Centenar?
    Na, că m-a cuprins şi pe mine pesimismul domnului Naumescu.

  10. Ce dezamagire….credeam ca odata cu plecarea conflictualului Basescu, vom sta linistiti brat-la-brat cu Europa si cu America. Doar avem in fruntea tarii un presedinte inalt si nejucator, un ministru de externe cu o maare, vaasta si gigaantica experienta in domeniu, plus un guvern neconflictual si capabil, emanat de un parlament patriot rezultat din alegeri libere si democratice si deci din vointa unui popor cum altul nu-i. Dar cred ca totusi e prea pesimist articolul….pai nationalismul stupid si pomenile gen căcîna sint firescul vietii noastre de cel putin 28 de ani. Nefiresti au fost si sint in continuare atit nationalismul autentic integrat lucid in europenismul modern, cit si meritocratia. Linistiti-va, cheer up, indiferent ce va fi, vom avea ceea ce meritam, nici mai mult (ca acum), nici mai putin. Si pentru ceea ce ni se va intimpla, nu vom fi noi vinovati, ci:
    – Basescu
    – Soros
    – Americanii
    – Ungurii
    – Oculta mondiala
    – Francmasonii
    – Extraterestrii
    – Incalzirea globala
    Incultura si fudulia majoritatii populatiei nu le-am scris mai sus, doar-doar nu m-o mai cenzura editorul site-ului.

    • @ Nscandal. Am o întrebare: dacă cineva spune că nu e bine să tai toate pădurile României până la nivelul de schimbări climatice, în opinia ta de ce fel de naționalism suferă el/ea, de cel „stupid,” sau de cel ”autentic, integrat, lucid?”

      • Nu va suparati, ce inseamna „sa tai toate padurile Romaniei la nivelul schimbarilor climatice”?
        Dincolo de toate padurile Romaniei ma intereseaza cum definiti nivelul unor schimbari.

  11. Un ton ceva mai realist, un text care miroase a analiza mai lucidă. Nu cred însă că SUA și Germania sunt incadrate bine in același profil de puteri globale pt că Germania este un player economic de talie globala, dar politic și mai ales militar este un actor european, nu mai mult. Despre vecinii din Est putem spune că atâtea obiceiuri câte bordeie. Ce ne aseamănă este duplicitatea, altfel logica pt o națiune mică profil in care ne încadrăm cu toții din Est, cu excepția Rusiei.

    • Take the russian out, take the germans down

      Relaţiile transatlantice se vor normaliza după doua mandate D. Trump? NATO &SUA ramâne în viitorii 20 de ani scutul nuclear pentru UE. UE nu are apărare proprie (D. Trump acuză azi Germania pentru slăbiciunea militară). UE nu are politică externă proprie, nu vorbește cu un glas (UE nu are număr de telefon în caz de criză). E. Macron propagă „multilateralismul” în lume. Extinderea UE.27 în balcanii de vest după 2027 (al doilea mandat E. Macron) va diversifica și mai mult componenţa UE.33. Mai sunt și ceilalţi candidaţi UE: Ucraina, Moldova, Georgia…
      Aliaţii au avut după 1945 un ţel comun: take the russian out, take the germans down.
      Acum D. Trump și E. Macron (aliatii) cer: the germans to the front! Cu submarine, tancuri, portavioane nu se poate combate terorismul. SUA vinde armament pentru 400 miliarde Dolari în Arabia Saudita, un stat feudal mai mult implicat în terorism și în expasiunea salafistă în UE decât Iranul. Arabia Saudita e aliatul SUA, un stat mai puţin „democrat” ca Iranul (femei la volan, cinematografe).
      România are posibilitatea să se prezinte la președinţia UE 2019 continentului și lumii întregi. Cu penali în guvern, parlament și instituţiile publice? Zona balcani nu a reușit în 29 de ani de libertate să devină mai „democratica” cu bunăstare și bună vecinătate. România are azi bună vecinătate cu …. ?

      Naţionalismul izolaţionist în est?

  12. Hauliu…vin rusii?!
    Asta e sperietura zilei sau wishfull thinking?

    Si rusii ce sa mai faca pe acolo…

    Rusii au fost deja, au cumparat ce i’a interesat, au daramat siderurgia, fara oteluri speciale nu poti sa mai fabrici arme de exemplu si fara sa fabrici arme nu prea poti sa te aperi eficient

    In plus informativ rusii sunt permanent acolo si liderii locali au luat avionul pt cate o scurta informare la Moscova

    Elitele semi-analfabete au mirosit corect situatia: zona devine neinteresanta pt toata lumea

    Neinteresanta inseamna liber la exploatat si la furat fara repercusiuni, devin serifi stelari in parcela lor

    Asaltul asupra justitiei continua nederanjat in conditiile in care atat UE cat si SUA au probleme mult mai stringente pe ordinea de zi

    „Fără SUA, regiunea (re)devine nesigură. Fără apartenenţa la nucleul UE, zona (re)devine o periferie săracă şi coruptă”

    Armata europeana e o utopie, NATO nu exista fara SUA, Germania e defenceless fara SUA, francezii nu sunt in stare sa asigure siguranta propriilor cetateni (ultimul atentat acum cateva zile) desi sunt cu armata pe strazi si n’au facut mare lucru prin Mali ca sa nu amintim de Libya, unde, daca nu interveneau americanii, francezilor deja le cam pierise suflul…

    Momentan cumparam de niste miliarde armament din SUA, asta indica clar o directie, securitate = SUA
    Suntem inclusi in inca-existentul NATO
    Scutul e la Deveselu
    La MN/MK vin americani plus NATO members

    Saracia e deja omniprezenta, in caz ca nu se observa, ca se va accentua, probabil

    Iar despre coruptie ce sa mai vorbim, acuma se legalizeaza si pe viitor va deveni obligatorie

    Asa ca nu prevad mari schimbari, ca Europa se schimba, ca relatia EU-USA se schimba pt noi nu prea conteaza, noi suntem constanti si mergem pe aceeasi linie ca si pana acuma

    Mie mi se pare ca rusii, chinezii, papuasii, sumerienii, maiasii, borgii sunt ultima noastra problema, principala noastra problema suntem noi ca popor, ca mentalitate

    • Iaca, ce sa faca si ei rusii prin partea asta a ieuropei? Mai un Donbass, mai o Transnistrie, mai o Ossetia si o Abkhazia …Neeeeh, rusii nu au nici un interes fata de ieuropa, indiferent de care parte a ieuropei este vorba. De fapt ei nu au nici un interes pe nicaieri. Ei le place doar vodka

  13. Bai tovarasi , cand aud chestia asta ca noi ca tara suntem tratati ca o colonie si ca suntem secatuiti de nestematele averi ale noastre , ma prapadesc de ras si ma intreb de ce nu facem si noi la fel ca ei ? Credeti ca de destepti ce suntem sau ca traim in gradina Maicii Domnului ? Cu stima , NC .

    • Pentru că nu avem banii lor, nea Costică! Crezi că poți să-ți deschizi o fabrică de componente auto în Germania, ca să-i pui pe nemți la muncă în folosul românilor? De ce crezi că nemții își mută producția industrială în Europa de Est?

    • Nea Costica, placa asta a lui George de „om-nou”, cu piata de desfacere si secatul de resurse, necesita un update de „om de bine”: centrul galactic se afla in muntii Orastiei si limba latina deriva din limba dacă. Dom’le, resemnati-va cu ideea ca niciodata nu vom putea fi atit de „patrioti” ca ei. Pentru ca neuronii nu ne-au fost spalati de comunism, telenovele, show-uri imbecile si televiziuni de slugi. Vai noua!!!

  14. Actualii lideri ai Europei sunt fostii revolutionari de la ’68, cei cu flower power, revolutia sexuala si protestele impotriva razboiului din Vietnam. Revolutia sexuala „s-a copt” in Corectitudinea politica, politica de gen si cele de aceleasi soi, Vietnamul a devenit antiamericanism pe fata, singurele momente cind placida si acomodanta politica externa a Uniunii Europene capata o oarecare virilitate sunt cele in care contreaza SUA, in rest oricine e „partener”, Erdogan, Ali Khamenei, Putin, you name it. Nu conteaza ca majoritatea europenilor sunt din ce in ce mai reticenti si speriati de aceasta linie politica, secta gramsciana care conduce UE pare hotarata sa mearga pina la capat, fie ca acest capat va fi si capatul Europei asa cum o stim.

  15. Eu zic ca ruptura asta e doar o problema minora de defazaj: Europa a virat spre stinga un pic mai devreme. Trump, AfD si altii sint numai niste reactii adverse. Violente, dar adverse.

    • Trump trebuie luat în serios. Face ce spune. SUA e scutul nuclear NATO pentru UE, pentru fiecare partener NATO. Distanţarea sa faţă de UE nu e o noutate. Obama a cerut fără succes 2 % BIP pentru apărare de la partenerii NATO.
      AfD nu e luată în serios de nimeni în Bundesrepublik D. Are 12 % în Bundestag și atât. Partidele CDU /SPD etc, sindicatele, corporaţiile economice nu ţin contact cu AfD, îi combat politic la fiecare mișcare în public.
      Populismul e azi o problemă în UE (Italia cu Cinci Stele + Lega, Polonia cu PIS, Ungaria cu V. Orban, Cehia, Slovacia unde sunt mafioţi sus în guvern care ucid jurnaliști, etc).
      După 10 ani cu dublă cetăţenie în UE, locuitorii României au drepturi și obligaţii. Cetăţenii vor participa activ la „refondarea” comunităţii UE? Sunt dezinteresaţi? Tinerii?

  16. Remarcabila analiza!
    Ma voi referi doar la situatia Romaniei in context, mai precis la solutiile posibile pe care le intrevad ca fiind utile in prezent si viitor, mai bine zis CA SA avem un viitor! Ca tara suverana, de preferinta.
    In opinia mea, ne lipseste principala, si cea mai eficienta, arma de aparare impotriva oricaror tip de agresiuni : oamenii corespunzatori, la manete!
    Nici daca ar fi armonia armoniilor intre SUA si UE, cu Rusia guest-star, noi tot nu am avansa de o iota, tot intr-o fundatura am ramane!
    Ghidati de aceiasi incompetenti dovediti, care mai sunt si profund corupti, tot ce vom reusi va fi sa ratam ocazie, dupa ocazie, sa saracim in continuare si nu numai material, si sa ne infieram, frustrati si uzati de neputinta. Nimeni nu ne va respecta, nici puternicii, nici lumea a 3a, nici noi insine. Vom cere sa fin „anexati” cuiva, dar nu vom mai avea de ales, cui…
    Pentru anularea acestui scenariu foarte realist, o singura solutie: indepartarea imediata si definitiva a tuturor impostorilor din conducerea Statului Roman!
    Cu politicieni integri, abili si inteligenti, ne vom consolida situatia interna, ne vom recastiga demnitatea si increderea in noi insine, si doar asa vom putea judeca cu calm, pricepere si luciditate, ce ne este favorabil, si ce nu.
    In isteria actuala, cu sferto-doctii care ne invrajbesc, sistematic, pentru a-si camufla ei incompetenta si prostia caracterizata, este imposibil sa discernem! Nimeni nu poate judeca constructiv si lua masuri coerente, in asemenea conditii, nici americanii, nici rusii, nici japonezii, nimeni! Nu suntem noi mai prosti si nici mai „batuti de soarta” decat altii!
    Pentru ca sursa tuturor problemelor noastre este coalitia de la putere, de ea trebuie sa ne debarasam! Urgent!
    Altfel, aceleasi cauze vor continua sa produca aceleasi efecte, „dusmanii” vor varia de la o zi la alta, noi ne vom isteriza contra unora sau altora, ne vom desira intre noi spre satisfactia papusarilor…pana cand nu va mai ramane nicio urma de vlaga in noi.
    Nicio speranta rezonabila, doar moaste, cat mai multe moaste, fabricate special pentru noi, amarati avizi de miracole, dar care nu vom mai fi in masura sa facem diferenta dintre sacru si PETuri… :(

    • Bun, hai sa ne debarasam, dar cum altfel decit prin alegeri libere? Iar prin alegeri libere, psd-ul n-are rival. Deci pentru amaritul gen las fierbinti, ajutorul social si pomenile gen căcîna sint suficiente pentru a vota usl-ul sau psd-ul. E la fel de multumit precum mafiotul care cistiga fara licitatie un contract de milioane de euro cu statul. Deci de la vladica la opinca, majoritatea sint multumiti. Minoritatea nemultumita, cu ceva cultura si repere morale, parte iese in strada, parte n-o intereseaza, parte isi pune sperantele tot in desertaciuni, e drept, mai putin toxice decit psd-ul. Asta e, un popor care a strigat in proportie de 85% „noi muncim, nu gindim”, va ramine „la coada” inca 50 de ani de-acum incolo. Get used with this!

      • PSD-ul n-are rival fiindcă nu există contraofertă, iar în realitate majoritatea stă acasă, nu vine la urne. Socialismul de Bruxelles, ”cu față umană”, nu e cu nimic mai bun decât socialismul primitiv autohton de Teleorman.

        Asta e de fapt partea cea mai sinistră în România de azi: toate celelalte opțiuni politice au dispărut, în meniu sunt doar mai multe varietăți de socialism.

        • Românii pleacă în Portugalia ca să fie între români?
          Românii migrează în Spania ca să traiăscă între români?
          Românii pleacă în Franţa ca să fie între români?
          Românii emigrează în Olanda ca să traiască români?
          Românii pleacă în Italia că sa fie între români?
          Românii pleacă la Londra, Bruessel ca să fie între dimboviţeni?

          Naţionalismul dâmboviţean izolaţionist acasă …

          • „Naţionalismul dâmboviţean izolaţionist acasă ”

            Hai, mai terminati domnule cu ura asta nerusinata fata de romani! *. Chiar nu va e jena sa atacati interlocutorii romani in mod programatic pe platforma asta doar pentru ca nu adora posteriorul Uniunii mirific Europene? Orice preopinent care nu ridica in slavi UE si nu e de acord cu dumneavoastra e musai „un nationalist” [ceva rau, nu’i asa?, aproape un nazist, nu’i asa…domnule Kurt? unde mai pui ca toti marii romani, sau, in fine, aproape toti au fost niste nationalisti], un „dambovitean” [ceva odios, nu’i asa? nu se compara cu a fi un berlinez, adica un cetatean cosmopolit al planetei], un „izolationist” [extrem de grav sa nu vrei sa primesti un casa toti derbedeii lumii si sa te separi de ei cu un gard, cu o poarta si o usa ferecata, nu’i asa, domnule Kurt? nu ca in minunata lume noua a Germaniei merkeliste, este?].

            *atacurile astea murdare la adresa romanilor incep sa se inteteasca pe forumurile de limba romana [nu mai zic ce aberatii incitatoare la vioplenta gasesti prin alte parti]; faza e ca mie nu’mi place ideea ca romanul sa ajunga noul iudeu al acelei parti frustrate a Europei si, prin urmare, de’acum incolo gata, nu mai exista replica antiromaneasca care s’o lasa netaxata. Domnilor anonimi ce urati si dispretuiti romani, care aveti o placere maniacala de a murdari neamul nostru prin generalizari inepte, domnilor cavaleri ai tristului Imperiu sunt cu ochii pe voi, si cat mi’o permite timpul o sa va raspund cu moneda voastra.

            • Simpatia mea o au tinerii români.

              Cei 4 milioane de „lucrători degajaţi” (credeti că de bine am plecat de acasă mi-a spun unul…) nu interesează pe nimei aici și la pregătirea alegerilor. Cât e cota de participare a migranţilor la alegerile din decembrie 2016?
              Expresia liberă e un criteriu suprem în UE. Trebuie suportată. Respect părerea dv. Sunt de alta părere.
              Nostalgia puilor de securiști… Cântarea României…

            • Eh, euNuke, nu mor caii cand vor cainii, si peisajul emigratiei romane este umpic mai complex. Lasa neamtu’ sa – si bea berea, who gives a flying fuck (veche zicala dacica).

      • Multumesc pentru sfat, dar nu ma intereseaza sa ma obisnuiesc cu ceea ce detest.
        Or, nu-mi plac generalizarile dispretuitoare si nici anticiparile care pretind, cu certitudine, ca istoria se repeta, numai pentru unii, in cea mai proasta varianta a ei.
        Daca e ceva ce nu se schimba, de cand lumea si pamantul, niciodata, este ca totul se schimba in permanenta. Cred deci ca experientele trecutului, mai ales cele mai dezastruoase, au un rol important in prezent, si anume acela de a invata ceva din ele, nu de a anestezia lumea in asteptarea repetarii scenariilor deja traite, de preferinta a celor mai proaste!
        As zice chiar, ca numai din greseli se poate invata!
        Pornind de la aceasta probabilitate, debarasarea de care vorbeam, se poate realiza urmand scenariul din 2015, cu caderea guvernului Ponta, si rectificand punctele lui slabe. Daca lectia a fost bine invatata, s-ar putea ca si majoritatea votantilor sa realizeze ca PSD nu mai corespunde situatiei, fiind depasit!
        Am incheia astfel anul centenarului, si am exercita presedintia UE cu un guvern tehnocrat cu care sa nu ne fie rusine.
        E deja mare lucru, Si nu e nici imposibil.

  17. Fain articolul, si chiar multe comentarii in care postatorii au dreptatea lor (in opinia mea potential subiectiva, dar tin la ea ca-i a mea). Cateva umile observatii:
    * Dl N propune un potential scenariu, oarecum pre-apocaliptic (pentru Romania, post-apocaliptic pentru ca Radio Erevan a confirmat pentru un ascultator roman ca sfarsitul lumii poate sa aiba loc intr-o singura tara, luata separat, daca si numai daca e vorba de Romania, inca de pe vremea cand era lupul catel, iar Ceausescu cel mai iubit fiu). Este normal pentru un diplomat cu o vana analitica sa construiasca potentiale scenarii, chiar si in public, cu o probabilitate mai mica sau mai mare de a deveni realitate. E in job description.
    * Melescanu are o maare, foaarte mare experienta. As adauga la gluma: Da’ a uita unde-a pus-o.
    * Rusii. Hmm, intai posibil sa se gandeasca la ‘strainatate apropriata’, adica fostul URSS. Mai multi etnici rusi, o traditie, sa-i spunem asa, testamentul lui Petrica, etc.
    * Romania: cri, cri, cri, Toamna, cri, nu credeam c-o sa mai vii. Si daca vine?
    * Europa si elitele ei intelectuale. Pai sa vedem. Nu le-a fost lor atat de draga teza aia faina care spunea ca lipsit de chingile neo-colonialismului, orice stat va gravita inevitabil spre democratie? Cat s-a pompat in Africa, si s-a ales praful de tot? Decat zic, parca n-a prea mers, sau sa-i intrebam pe negrii si albii din Zimbabwe, SA, Kenya si cam toate? Si-a cerut cineva scuze pentru macelurile de-acolo, dintre cei care au initiat tampenia asta manipuland ideologic o gramada de studentei care, cum bine spunea un ante-postator, sunt acuma parte din elita politica WE?
    * Din nou, rusii. Pai, dupa ce Eltsyn s-a consolidat la putere, Rusia a cazut de pe harta de interese a donatorilor pentru NGOuri care munceau la firul ierbii, pentru think-tankuri care se preocupau de problema, burse de cercetare, etc. Cam prin ‘99 a secat izvorul, tat boborul s-a reorientat catre alte cauze nobile. Gata, am cantat cu Scorpionsii wind of change, moving on. E, n-a fost asa. In zadar iliberalii aia de polaci si baltici spuneau, bre, it ain’t over. Nah, si US si EU nu, e totul okay, mai au sincope dar merg spre democratie pe calea lor, noi acum avem orizonturi noi, cu oameni setosi de democratie cu batistute pe cap si AKMuri de Cugir.
    * Europa – nu conteaza, teething problems, forge ahead – sa vina imigrantii, sa se alature corului european prea-slavind steaua cea curata. Obama si Merkel concureaza la ‘Who wants to be a Nobel Prize winner?’, editia pe mapamond. Parte din public se apuca de impuscat gazda, as you do, injunghiat, viol, intrat cu masina in lume, no-go areas etc. Presa din lumea civilizata ia un mare calus PC in gura.

    Deci, sa nu ne mintim, ne-am facut-o singuri. Toti. Indiferent de ce parte si a carei balti suntem.

  18. America si Europa NU se despart*. Europa nu este acelasi lucru cu o gasca de politruci infioratori aflati temporar la varful UE care isi bat joc de valorile civilizatiei europene si tradeaza interesele cetatenilor europeni; adunatura asta de mogaldete frustrate si imbibate de utopie nu reprezinta nicidecum Europa atunci cand se iau de mana cu tiranii Orientului, atunci cand sfideaza America, atunci cand curteaza pe Putin sau cand se pupa cu dictatorul chinez, si nici atunci cand se duc in vizita la aiatolahi ori la clanul Castro. Si, desigur, cand iei in deradere prietenii israelieni, cand ii admonestezi public, cand ii ameninti suav cu boicoturi in timp ce obligi cetatenii europeni sa plateasca pentru sustinarea entitatii fascist-teroriste Gaza [da, domnilor, poate nu stiati: UE acorda ajutoare Palestinei, implicit Hamasului] nu cred ca mai poti fi banuit de atasament fata de valorile si principiile europene.

    Deci nu. Eu, ca simplu cetatean european, nu simt ca ar exista vreo fractura intre europenii de pe continent si cei din America [da, tot europeni sunt si ei, sunt fratii si verii nostri]. Avem aceleasi valori, acelasi set de credinte si non-credinte, avem aceeasi cultura, aceleasi limbi, aceleasi obiceiuri si meniuri. Si europenii locali si cei de peste ocean cred, in majoritatea lor, in democratie, libertate, capitalism, piata libera si ordinea proprietatii private; politrucii de la Bruxelles, care evident nu au asemenea convingeri din moment ce se gudura pe langa tiranii orientului, sunt o minoritate, una dezolanta, un grup [auto]privilegiat de tipul aristocratiei medievale [care insa pretinde ca puterea ii vine nu de Sus, ci de la Marx citire] care simte ca i se apropie sfarsitul si incepe sa se agite ca o gaina fara cap; agitatia castei neomarxiste de la Bruxelles NU este o fractura in civilizatia noastra, ci un buboi care coace si urmeaza sa fie spart de mesterul Trump.

    *din contra: internetul ne’a unit mai mult ca niciodata.

    • Asa grait-a Zarathustra! Mda, de cateva zeci de ani gasca asta a pus mana pe Europa si o manevreaza cum doreste, in spatele directivelor si regulamentelor bizare impuse statelor membre. Nu trebuie sa mai ascundem astfel de lucruri opiniei publice. Trebuie ca oamenii sa stie ce inseamna cu adevarat UE si cum situatia a scapat de sub control. Trebuie sa stie ca UE are relatii excelente cu lumea araba si cu Rusia si ca, in urma sanctiunilor SUA asupra Iranului, se vor forma doua tabere (altfel nu se poate, logic) EST-VEST, Rusia+Iran–SUA+Israel, Germania+Franta+gloata vestica– statele estice. Nebunia asta a inceput mai demult, nu acum. Au existat sefi de institutii europene care ani de zile au colaborat cu KGB-ul, ce ne mai miram atata de situatia actuala? Exista gazoducte uriase care vor alimenta direct Germania din Rusia, ocolind alte state UE, care ar fi putut si ele sa beneficieze de pe urma acestui proiect. UE ar fi putut explora gazul si petrolul din Norvegia, de exemplu. Junker doreste acum sa blocheze sanctiunile americane prin noi legi si regulamente pentru ca exista numeroase companii vestice (Total, Siemens, firme de transport energie din Belgia, etc) care au interese majore in Iran. SUA nu are interese acolo, iar acordul cu Iranul a fost semnat pentru a proteja in primul rand statele europene si pentru bunastrea acestora, cu scopul-vezi Doamne- de a monitoriza Iranul.

  19. Tocmai am citit o stire pe hotnews care confirma fractura mentala -ruperea definitiva de civilizatie si democratie- la nivel de Komisariat: bufonul marxist al Europei a anuntat solemn cum a decis el de capul lui ca e preferabil ca firmele europene sa faca afaceri cu Iranul, iara nu cu America. Ba chiar vrea sa impulsioneze smenurile cu cel mai turbulent regim islamofascist din lume [inarmat pana’n dinti, activ militar in afara hotarelor, amenintator pe fata la adresa singurului stat democratic din Orient, expansionist si hotarat sa obtina si arma nucleara pe care o dezvolta in ciuda Acordului sustinut in mod aberant de politrucii europeni]. Este ceva de noaptea mintii. E ca si cand duhul lui Ceasca s’a intors pe pamant si a ajuns cumva sa posede creierul Marelui Komisar care debiteaza astfel aberatiile pritocite de diktatorul nostru in 1989: cica tocmai s’a intors din Iran si gata, de’acum o sa aiba petrol ieftin si realizarilii societatii multilateral-dezvoltate o sa continue pe banda rulanta! Ar putea oare sa le explice careva celorlalti komisari ce s’a intamplat cu cizmarul dupa excursia din Orient? Ca deh, parca nu e cazul ca si Uniunea asta socialista sa sfarseasca cu spume si lovilutii…

        • Multam fain, domnu’ euNuke. E de noaptea mintii, mi-am speriat catelul injurand ca un birjar. Ce Doamne-iarta-ma e in capul lor?

        • @euNuke
          Profilarea cu arme nucleare a Orientului Mijlociu reprezinta un pericol real la securitatea si stabilitatea membrilor UE (Orientul mijlociu se afla la poarta Europei, la mii de km distanta de SUA). In acest sens, si nu numai, europenii (in frunte cu englezii, francezii, germanii, olandezii, Italienii, etc) vor sa evite cu orice pret relansarea programului nuclear al Teheranului (dupa care va urma si Arabia Saudita, asa cum s-a anuntat deja). Admin Trump doreste sa vina cu un plan B, cu o propunere de imbunatatire a acordului, ceva.

          • „europenii (in frunte cu englezii, francezii, germanii, olandezii, Italienii, etc) vor sa evite cu orice pret relansarea programului nuclear al Teheranului ”
            Da, e adevarat, printre acei europeni ma numar si eu. Tocmai de aceea sustin ca in momentul care au aparut primele semne ale incalcarii Acordului de catre Iran statele occidentale ar fi trebuit sa reactioneze dur, cu suspendarea imediata a Acordului si amenintari de blocare a raporturilor economice. Nu se poate trata altfel cu batausii mincinosi, tupeisti si intriganti. In loc de asta, sefa diplomatiei europene a ales sa se ploconeasca la curtea aiatolahilor unde si’a etalat baticul sic de muiere supusa rigorilor islamice [iar excursia tovarasei in Iran a avut loc INAINTE de decizia presedintelui Trump de retragerea a SUA din Acord]. De neacceptat. Niciun european cu scaun la cap nu poate accepta o asemenea cedare in fata satrapilor cu ambitii nucleare. Unde mai pui ca acum vor [cei din Comisie] sa’si intareasca relatiile comerciale cu Iranul, ceea ce te duce cu gandul la un santaj ordinar la care oficialii europeni nu au rezistat.

  20. Cred ca cine vine cu idei ca Rusia se intoarce in Estul Europei, nu-si da seama ce inseamna dpdv financiar aceasta intoarcere.
    Ba, baieti. Vedeti mai intai daca Rusia ar fi in stare sa managerieze statele din Estul Europei si apoi scoateti porumbei pe gura.
    Deocamdata nu e in stare sa controleze nici macar Ucraina.

  21. Un element care lipseste in articolul domnului Naumescu este faptul ca pentru prima data de la refuzul participarii la razboiul din Vietrnam, UK nu a urmat politica lui Trump in acordul cu Iranul. Asta ar trebui sa-i puna pe ganduri pe consilierii lui Trump, dar si pe multi dintre partizanii foarte vocali ai acestuia.

    Privitor la schisma dintre EU si USA, cred ca lucrurile stau mult mai simplu decat le prezinta domnul Naumescu si, mai ales o groaza de comentatori, care vorbesc de comisari stalinisti de la Bruxelles si alte bizarierii de-ti vine sa crezi ca sunt scrise in anii 50 de catre tatal lui Petre Roman. Cand situatia este descrisa in alb si negru dialogul nu mai are rost, deja stim raspunsul, trebui doar sa-l strigam ca sa-i asurzim pe ceilalti.

    Lumea pare ca s-a democratizat si largit, dar in lumea afacerilor s-a facut tot mai mica, la varf o pizza, care trebuia impartita pana mai ieri intre USA, Niponia si Europa de W (Alemania, Francia si pefidul Albion) si trebuie impartita acum intre mult mai multi doritori de o felie. China a venit si a luat o portie mare, vin si alti doritori precum India, Turcia, pana si tari din Africa. Toti participa la oferta mondiala si toti vor o felie mai mare din tort, unii chiar cireasa.
    Clivajul intre Europa de W si USA este de natura pur comerciala si n-are nimic de-a face cu ideologia, simpatii fata de Rusia si alte tampenii. Competitia este dura, si daca n-o poti castiga vii cu tarife si sanctiuni.
    Polonezii nu pot fi suspectati ca sunt anti-americani. Iata ce spunea Donald Tusk acum doua zile (cei care nu vor sa mai citeasca in franceza pot gasi varianta englezeasca a France 24):
    http://www.france24.com/fr/20180517-tusk-vs-trump-guerre-donald-ue-union-europeenne-etats-unis-iran-macron-merkel
    USA a salvat Europa in 1942-1945 dar in politica nu poti cere recunostinta vesnica. Daca ar fi asa cetatenii US ar trebui sa faca anual pelerinaj la Paris: fara participarea si sprijinul militar al Frantei USA ar fi avut azi statutul Canadei (fac pariu ca multi din cei mai aprigi comentatori antigalici de pe Contributors nu au habar sau nu vor sa auda de asta, de exemplu la Chesapeake a fost o victorie exclusiv franceza, la Yorktown trupele franceze reprezentau 80% din numarul soldatilor care luptau cu britanicii, mai precis mercenari nemtii). Bineinteles ca francezii n-o faceau din prea multa dragoste fata de colonii americani razvratiti (Lafayette a fost poate singurul), mai ales ca acestia veneau cu o ideologie complet opusa celei de la Paris, francezii o faceau din interes, voiau sa lovesca in britanici. Participarea Frantei la razboiul american a fost o victorie a la Pirus, asta a ruinat-o si asta a dus peste cativa ani la revolutie. Asta o spun atat istorici francezi, dar si britanici, precum Niall Fregusson.
    In ciuda tuturor pacatelor Europei de W, a unei birocratii uneori supradimensionate sau aparent nedemocratice, aici este si va ramane leaganul civilizatiei mondiale. In ciuda pozitiei lor de Ghita Contra (negative Nancy) britanicii sunt si vor ramane europeni.

    • E o ipoteza demna de reflectie, dar ridica si cateva intrebari. De genul, in domnia lui Obama, erau pizza, tortul sau alte patiserii diferite? Daca iesea Mme Clinton, politica ar fi fost radical diferita, cred ca suntem de acord aici macar, ori asta cam erodeaza teza de it’s the economy, stupid. Da, si mi-e mi-a sarit in ochi decizia disonanta a britilor, dar sa nu uitam ca nu se spune Londonstan degeaba. Un pic de risk management, ca se insoara ala’ micu’. When push comes to shove, inglejii o sa fie acolo unde au fost, langa US. Cat despre argumentul istoric, razboiul de independenta etc, aveti perfecta dreptate dintr-o perspectiva morala (in lipsa unui termen mai bun) asupra istoriei. Ma indoiesc insa ce niste considerente de gen prevaleaza asupra realpolitik-ului contemporan. Si ca tot vorbeam de realpolitik, din Europa nu se vede ce poteca au facut australienii, canadienii, sud-africanii, neo-zeelandezii la Londra, ca na, facem si noi ceva ca acuma nu sunteti legati de EU. Poate o sa spuneti, nu se compara cantitativ pietele alea cu Europa, si pe buna dreptate. Dar un banut de ici, unul de colo, basca perspectiva de revigora Commonwealthul, comert cum vrea muschiul lor cu murikanii, cred ca se aduna, si pierderea nu e atat de mare pe cat o prezinta stoicii pro-europeni. Cat despre leagane, alea se vand la Babies’r’Us, pana una alta, alte leagane gen Egiptul si MENA, Grecia, Armenia nu vadesc vre-o performanta. Lectie istorica, poate?

      • Da pizza se micsoreaza in fiecare an si asta inca inainte de Obama. Ca tot vorbiti de patiserie, si croissantul se micsoreaza, am vazut un recent film frantuzesc in care aparea ca un leitmotiv amenintarea reprezentata de exportul romanesc de carne de vita pentru fermierii din Francia.
        Marturisesc ca uitandu-ma inapoi am fost unul din naivii care au crezut ca Obama va schimba ceva, macar in politica extrena a USA, daca nu in cea interna. Cu avantajul privirii retrospective imi dau seama ca am fost nu numai naiv, dar si lipsit de intelgere a mecanismelor puterii in lumea asta. Sunt acum convins ca daca Obama ar fi putut face o smecherie tip Putin, si sa ramana la putere, ar fi urmat o politica similara lui Trump, este drept cu mai multa inteligenta, diplomatie si un marketing mai inspirat. In fond inregistrarea telefoanelor lui Mutti a fost inceputa de Obama (sau poate ca exista de multa vreme dar n-au stiut nemtii).
        Ati mentionat fraza lui Bill Clinton, it’s the economy stupid. Da, asta sta la baza tuturor deciziilor si cazul in discutie nu este diferit. Sa mai adaug ca chinezii au facut progrese serioase in relatiile economice cu Iranul? Un nou embargo loveste atat in companiile europene care au patruns acolo cat si in cele chinezesti. Povestea cu amenintarea nucleara reprezentata de Iran s-a cam diluat, acum propaganda anti-iraniana vehiculeaza alte gogorite fabricate de Bibi, amenintarea pacii in Middle East, expansiunea in Yemen, etc.
        Ma mira de asemenea ca Trump nu este ingrijorat ca Pakistanul, un caz tip de stat esuat (failed state, in new speech), in care talibanii locali controleaza cca 25% in teritoriul tarii, si care sponsorizeaza prin servicul lor secret (ISI) terorismul in Afganistan si l-au tinut ascuns pe Bin Laden, detine arme nucleare. Pakistanul si-a construit arme nucleare cu sprijinul financiar al sauditilor, alt pol de stabilitate si democratie in zona. Nu cred ca a fost vreodata vorba de sanctiuni impotriva Pakistanului. Mai nou chinezii constriesc un coridor spre Oceanul Indian via Pakistan si tare ma tem ca nu va trece mult pana cand Pakistanul va deveni pentru US un motiv de ingrijorare mult mai mare decat Iranul. Chinezii isi cupara influenta mai peste tot, din Africa Centrala, Ceylon si Pakistan pana in Insulele Pacificului.
        Am colegi atat din Iran cat si din Paksitan si daca sunt cumva reprezentativi pentru nivelul din tarile lor, cei din Pakistan, desi foarte educati stiintific, sunt, ca mod de gandire sunt inca in epoca de piatra. Am fost acasa la unul din ei si m-a socat vazand ca-si tine inca sotia imbracata in intreg echipamentul pe care-l poti vedea doar in Arabia Saudita. Iranienii mi s-au parut la sute de km distanta.

    • @Cinicul – nu e vorba doar de „simpatii față de Rusia”, e vorba că Germania e infestată la toate nivelele de agenți de influență ruși. E vorba că Putin, pe vremea când oficial se afla la post la Dresden, în realitate era în RFG și recruta cu mâna lui agenți, pe care acum îi controlează și îi folosește.

      În esență, Rusia drenează bunăstarea Germaniei, iar politicienii germani pun în scenă o uriașă piesă de teatru din care să rezulte că asta e în interesul Germaniei. La 2-3 ani după înlocuirea lui Merkel, va fi foarte instructiv să vă recitiți comentariul scris astăzi.

      • Sunt eu prea cinic sau depistez niste clisee al propagandei britanice? Pana mai ieri crima principala a Alemaniei era ca nu cheltuieste si nu se imprumuta si asta ii enerva pe britanici la culme ca nu pot face bani pe seama nemtilor.
        Este posibil ca rusii sa aiba ceva influenta prin fosta DDR, dar ma indoiesc ca pot influenta la varf politica acestei tari. Nemtii isi vad de interesele lor as cum si altii si le promoveaza agresiv pe ale lor.

        • @Cinicul – părerile mele despre ce se întâmplă în Germania datează încă de pe vremea când locuiam acolo, în vremea cancelarului Gerhard Schröder și încă nu văzusem vreodată Marea Britanie. A pune problema în termeni de ”clișee ale propagandei britanice” descalifică pe oricine pentru o discuție bazată pe bună credință. Cam asta-i.

  22. Vin Americani cum va place.
    Fără SUA, regiunea (re)devine nesigură. Fără apartenenţa la nucleul UE, zona (re)devine o periferie săracă şi coruptă, vulnerabilă la intrarea nestingherită a Marilor Puteri non-occidentale, cu toate consecinţele care decurg de aici, la nivelul unei generaţii cel puţin. Aşa că păzea, vin ruşii! Sau, ca să fim optimişti că avem încă alternativă la „mama Rusia”, vin chinezii! Cum vă place.
    Pe Americani chiar nu ii mai baga nimeni ii seama.

    Chiar nu mai inseamna nici , toti fac ce vor?

    Pazea ca vin American,i Obama sa dus si Trump nu priveste cu atentie si ingrijorare ce se intimpla ci se implica active in politica externa.

    Nu am inteles niciodat izolrea Americi ce vad ,e mai acitiva ca niciodata.,poate sint republican de vine astia nu le ai cu Welcon Iran.

    • Până una-alta, Trump construiește o bază aeriană americană la Câmpia Turzii. În presă apare ca fiind la Luna, probabil că e pe teritoriul administrativ al comunei respective, dar e evident că acea bază americană va folosi aerodromul de la Câmpia Turzii.

      Acum așteptăm povești despre cârdășia dintre Trump și Putin.

      • Intr-un comentariu anterior, cand aduceam cifre concrete despre alt subiect, în lipsa de argumente, mi-ati raspuns ca citez din Lumea anilor 80. Scor 1-1. Ar fi pacat sa continuam dialogul pe acelasi ton. Cand aveti comentarii valoroase sunt gata să le apreciez. Mai arunc și eu cate o provocare, daca toti am fi de acord aceasta platforma ar fi extrem de plicticoasă (si de multe ori este). Cum spunea NC Munteanu, sa auzim numai de bine!

  23. Pirjolim holdele, otravim fintinile, sic-sic, Trump: „Comisia Europeană propune țărilor UE să facă transferuri bancare directe către Banca Centrală a Iranului, pentru a evita sancțiunile impuse de SUA”.

  24. Doar 14% dintre nemți consideră că America lui Trump poate fi un partener de încredere, pe cind 36% cred ca Rusia lui Putin este un partener de incredere.. Cireasa de pe tort: 43% apreciază ca fiind de încredere China lui Xi Jinping.
    Viitor de aur tara noastra are cu Germania, Rusia si China.
    Va trebui sa-i aplaudam pe Xi jinping si Putin, ca parteneri credibili. Ca asa vrea Germania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro