Fracturarea hidraulică se dovedește a fi o revoluție neanticipată, neplanificată, necondusă de nimeni. Este rezultatul geniului inventiv al poporului american, al competiției și al forțelor pieței. Ne place sau nu, va sta cu noi mult timp.
Într-un interval de timp relativ scurt, fracturarea hidraulică a schimbat fundamental peisajul energetic american și mondial. A produs, produce și va produce mutații esențiale în domeniul resurselor energetice. A creat acces la surse de energie (gaze și țiței de șist) care nici nu au fost visate cu două decenii în urmă. A creat locuri de muncă, a stimulat economia, a scăzut emisiile de gaze de seră, a modificat piața mondială și a schimbat politici economice, de mediu, de sustenabilitate etc. În același timp, vocile critice au invocat (creând mituri în jurul lor) contaminarea apei potabile, declanșarea unor cutremure, poluarea aerului cu metan, aducerea la suprafață a unor elemente radioactive ori posibile impacturi negative asupra sănătății animalelor și oamenilor. Sper că cititorul onest, fără prejudecăți sau preconcepții, a găsit în articolele mele precedente de pe Contributors.ro suficiente informații care să-l ajute să demistifice miturile pomenite.
Societățile moderne s-au dezvoltat și (unele) au prosperat pe baza combustibililor fosili. Există o conexie directă între numărul de joburi, automobile, fabrici și computere pe care le are o țară – pe scurt, prosperitatea ei economică – și consumul de energie. În fiecare zi, omenirea consumă 90 milioane de barili de petrol. Aproape 20% din acești barili potolesc setea economiei americane.
Statele Unite ale Americii sunt cea mai dezvoltată economie mondială cu un GDP de 16,244,600 milioane de dolari, reprezentând 22% din totalul GDP mondial[1]. În același timp, SUA consumă mai mult petrol pe cap de locuitor decât oricare altă țară mare a făcut-o vreodată. Va putea această „sete” să fie ostoită și în viitor? Va putea fracturarea hidraulică a argilelor petrolifere și gazeifere să fie „oportunitatea de aur” a viitorului energetic al Statelor Unite și a altor țări care vor îmbrățișa această tehnologie?
Consider că viitorul fracturării hidraulice depinde o serie de răspunsuri la întrebări precum:
- Cât țiței și gaze se găsesc în zăcămintele din SUA și alte țări?
- Care sunt resursele de hidrocarburi ale României și ce rol va juca fracturarea hidraulică în exploatarea lor?
- Care vor fi poziția și influența factorilor politici?
- Cum se reglementează fracturarea hidraulică în SUA și alte țări?
- Ce măsuri concrete adoptă forajiștii pentru conservarea apei?
- Ce rol vor juca „completările verzi” ale sondelor de foraj?
- Ce inovații tehnice se preconizează a apărea în viitoarele operațiuni de fracturare?
- Ce vor face legislatorii pentru a îmbunătăți siguranța ecologică a fracturării hidraulice?
- Vor exista în viitor mai multe mașini (automobile, camioane etc.) care vor funcționa pe bază de gaz natural?
- Va ajuta fracturarea hidraulică economia Chinei (cel mai mare producător actual de gaze de seră) să își reducă emisiile?
Ca în orice chestiune legată de prognosticarea viitorului, cantitatea de incertitudine variază în funcție de mai mulți parametri ale căror valori nu pot fi controlate cu suficientă precizie. De aceea, viitorul fracturării hidraulice trebuie privit calm, responsabil, fără entuziasm nefondat sau isterii lipsite de responsabilitate.
Desigur, fiecare dintre întrebările de mai sus definesc are importanța și locul ei în discuțiile despre viitorul fracturării hidraulice. În acest articol, ofer răspunsurile mele la doar două dintre ele.
Ce măsuri concrete adoptă forajiștii pentru conservarea apei?
După cum am scris în articolul „Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice”, există preocupări legate de utilizarea apei pentru fracturarea hidraulică în unele regiuni unde condițiile hidrologice nu sunt cele mai favorabile.
Daniel Choi, un analist la Lux Research, o companie din Boston care monitorizează noile tehnologii, estimează că până în 2020 circa 984 milioane m3 de apă vor fi folosiți de industrie pentru fracturare în întreaga lume. Această cifră reprezintă un salt uriaș față de volumul de apă utilizat în 2012 (17 milioane m3)[2].
Perioade extinse de secetă pot mări presiunea asupra resurselor de apă și, în consecință, împiedica fracturarea. Un exemplu îl reprezintă statul Texas, afectat sever de seceta din 2011. În aceste condiții, inspectorii statului au suspendat permisele de extragere apei din argila Eagle Ford, localizată în sudul statului, lângă San Antonio.[3].
Confruntați cu posibilitatea restricționării aprovizionării cu apă în viitor, o serie de companii americane au recurs la inventivitate, căutând noi soluții tehnologice de purificare.
Una dintre aceste companii este Ecosphere Technologies din Stuart, Florida, care utilizează ozonul ca un dezinfectant pentru a curăța apa printr-un proces numit oxidare avansată. Tratamentul, care nu va folosi produse chimice, poate elimina substanțele chimice utilizate pentru controlul bacteriilor și formării crustei minerale în timpul fracturării și reciclează 100% apa inițială. Ecosphere a curățat mai mult de 7,5 milioane m3 de apă și a eliminat peste 6.400 m3 de substanțe chimice în aproximativ 600 de sonde de petrol și gaze naturale din zăcămintele de șist din SUA începând din 2008.[4]
Unele companii au creat „soluții la cheie” care să permită companiilor de gaze să curețe apa la fața locului și să valideze rezultatele prin testare. Unul dintre cei mai mari jucători de pe această piață este WaterTectonics din Everett, Washington. Compania are un acord de licențiere globală cu Halliburton, una dintre cele mai mari companii de servicii petroliere, pentru piața de tratare a apei și alte aplicații. WaterTectonics folosește curent electric pentru a lega împreună particule contaminante, permițându-le astfel să fie filtrate din apă. Din 2009-2011, personalul companiei și veniturile au crescut mai mult de trei ori. Sistemul WaterTectonics a fost folosit în zeci de proiecte din Statele Unite și multe alte zone cu argile gazeifere și petrolifere.[5]
O altă soluție care atrage interesul este reciclarea apei de canalizare pentru utilizarea în operațiile de fracturare. Alpha Reclaim Technology, o companie tânără din Bryan, Texas, cumpără apa din canalizarea orașului Karnes City și a altor orașe și o vinde forajiștilor din zona argilei Eagle Ford.[6]
Un plan alternativ implică dezvoltarea unor unități mobile de reciclare care vor trata apa de retur la locul forajului care apoi va fi reutilizată. Există în Texas și preocuparea pentru utilizarea apei sărate care se găsește din abundență în subsolul statului. O problemă care poate apărea în această situație este prezența unor săruri și alte elemente, ca borul, care pot dăuna procesului de foraj.
Apa de retur este de regulă ne-potabilă (este sărată). Autoritățile guvernamentale locale pot emite permise pentru manipularea și refolosirea apei de retur. Apa poate fi apoi trimisă la stații licențiate de purificare sau reciclată la fața locului și re-utilizată pentru următoarele operațiuni de fracturare. De exemplu, Comisia de Petrol și Gaze din British Columbia (The British Columbia Oil and Gas Commission) a estimat că 20% din apa utilizată în fracturarea hidraulică a Bazinului Horn River din Canada provine din reutilizarea apei de retur.[7]
Uneori, apa sărată se găsește la adâncimi prea mari pentru a fi economică extragerea ei[8]. Dar experiența corporației Apache dovedește că se poate renunța la apa de suprafață în favoarea apei sărate de adâncime. Apache a închiriat 800 km2 în Bazinul Horn River din nord-estul provinciei British Columbia, Canada, unde se găsește una dintre cele mai valoroase argile gazeifere din America de Nord.
Până în prezent, Apache a forat, completat și dat în producție 69 de foraje orizontale care în septembrie 2011 au avut o producție maximă de 4,2 milioane m3 de gaz pe zi.
Având în vedere protejarea resurselor de apă de suprafata care ar fi trebuit să asigure apa necesara fluidelor de fracturare, Apache a inaugurat Stația de Tratare a Apei Debolt. Această facilitate este prima din America de Nord care tratează apa sărată de adâncime și o transformă în fluid de fracturare.
Apa sărată din acviferul Debolt se extrage de la adâncime cuprinse între 500 și 1.100 metri, se tratează în stație și apoi este injectată în foraj. Sistemul de administrare a apei de retur permite reutilizarea apei de multe ori prin reinjectarea apei reziduale înapoi în acviferul Debolt. Pe lângă efectele ecologice benefice, folosirea apei sărate în locul celei dulci reduce costurile de producție.
În 2011 stația Debolt a produs circa 95% din necesarul de apă pentru fracturările hidraulice ale corporației Apache în Bazinul Horn River și a câștigat premiul Responsible Canadian Energy pentru Performanță Ecologică.[9]
Folosirea apei sărate în locul celei dulci pentru operațiile de fracturare hidraulică este fezabilă. Impedimentele care pot apărea sunt legate de lipsa temporară a apei sărate, adâncimea prohibitivă, costul tratării ș.a.
Compania Schlumberger a introdus HiWAY, o tehnologie de fracturare care crește conductivitatea fracturilor în timp ce reduce consumul de apă cu 25% și de propant cu 40%. Aceasta înseamnă producții mai mari cu 20%, logistică mai simplă și o suprafață de lucru mai mică.
Tehnologia HiWAY schimbă fundamental modul în care fracturile cu propant generează conductivitate. Pentru prima dată în industria fracturării hidraulice, tehnologia HiWAY creează căi deschise în interiorul fracturii, permițând hidrocarburilor să curgă prin canale stabile în loc de fracturi cu propant. Această soluție optimizează conectivitatea între rezervor și gaura de sondă, producând o conductivitate foarte mare a fracturilor.
Tehnologia HiWAY a produs îmbunătățiri în recuperarea fluidului de fracturare, în rata inițială de producție și recuperarea finală estimată a forajelor în peste 4.000 de fracturări hidraulice în întreaga lume, inclusiv regiunea Munților Stâncoși din SUA și formațiunea Sierras Blancas din Argentina.[10]
Ce inovații tehnice se preconizează a apărea în viitoarele operațiuni de fracturare?
Revoluția gazelor de șist a creat oportunități pentru diverse categorii de specialiști și diferite tipuri de companii, mici și mari, să acceadă pe piața explorărilor și exploatărilor noilor resurse de țiței și gaze. Succesul individual sau colectiv depinde în mare măsură și de capacitatea de a inova în continuare tehnologia fracturării hidraulice inventată în Oklahoma cu 65 de ani în urmă.
Specialiști din mediul academic, antreprenori, finanțatori și companii de energie cred că tehnologii de fracturare hidraulică mult mai eficiente (cum ar fi un nou tip de propant ceramic produs de un consorțiu de la Rice University și o mai bună administrare a apei), care au atras atenția unor firme mari ca Schlumberger sau a unor firme mici precum Ecologix din Alparetta, Georgia, vor fi profitabile, dezvoltând-și afacerile în viitorul apropriat[11],[12]. Mai buna administrare a apei va conduce la o mai mare apropriere între industrie și ecologiști, știut fiind că volumele de apă utilizate pentru fracturarea hidraulică sunt un punct de discuții aprinse.
După cum am scris în articolul „Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice”, la nivelul anului 2011 în SUA s-au folosit circa 513 miliarde m3 de apă pentru fracturarea hidraulică. Chiar dacă acest volum reprezintă doar 0,3% din totalul de apă dulce consumată (cu 0,2% mai puțin decît apa folosită la irigarea tuturor terenurilor de golf!), o parte a opiniei publice continue să creadă că industria folosește, totuși, prea multă apă! Industria extractivă nu a rămas indiferentă în fața acestor îngrijorări (chiar dacă sunt serios exagerate) și a căutat alte fluide pentru fracturare.
Pentru exploatarea gazului în Canada, precum și în câteva sonde de testare din SUA, forajiștii au înlocuit apa din fluidele de fracturare cu propan lichefiat sub formă de gel. Această substituție a avut un triplu efect: economisirea rezervelor de apă, ceea ce este foarte important în zone supuse secetei ca Texas, California sau Alberta; limitarea șanselor de poluare a apelor de suprafață și a apei subterane cu aditivi chimici; și îndepărtarea pericolului de producere a unor cutremure prin injectarea apei în zonele cu falii tectonice[13].
Practic, folosirea gazului propan lichefiat (LPG – Liquified Propane Gas) este similară folosirii apei, dar cu o deosebire. Ca și în cazul apei, gelul este pompat la talpa sondei cu o presiune mare care va crea microfracturile din argilă și astfel va elibera gazul. Similar cu ap, gelul de propan conține nisip sau propant artificial. Deosebirea apare atunci când gelul ajunge în adâncime: gradientul geotermic și presiunea litostatică îl transformă în vapori care se vor amesteca cu gazul natural din roci și vor curge împreună la suprafață, unde este capturat. Uneori, gelul uzat este refolosit sau vândut. De asemenea, spre deosebire de apă, propanul nu transportă la suprafață substanțe chimice, săruri sau elemente radioactive.
Gelul de propan a fost inventat de GasFrac, o companie din Calgary, Canada, și a fost deja folosit de circa 1.000 de ori începând din 2008, în principal în foraje săpate în provinciile Alberta, British Columbia și New Brunswick, precum și, într-un număr mai mic, în sonde de testare din Texas, Pennsylvania, Colorado, Oklahoma și New Mexico.
Dar utilizarea gelului de propan este îngreunată de costul ridicat, de datele limitate despre eficiența sa (în primul rând pentru că, pe fondul unei competiții aprige, companiile de foraj sunt reținute în ceea ce privește diseminarea informațiilor despre inovații) și de inerția industriei confruntate cu schimbări.
Tot în categoria inovațiilor din industria fracturării hidraulice trebuie re-amintită compania Ecosphere Technologies din Stuart, Florida (http://www.ecospheretech.com/) care a inventat procedeul Ozonix (șapte patente obținute până pe 24 mai 2014). Începând din 2008, compania a patentat și introdus un proces de purificare cu ozon a apei reziduale, numit Proces de Oxidare Avansată. Scopul procesului este eliminare aditivilor chimici utilizați ca biocid și cei pentru îndepărtarea crustei minerale din sondă. Compania spune că o unitate mobilă poate recicla apa reziduală la un debit de 12.500 litri/minut. 100% din apa tratată poate fi reutilizată.
Din 2008, procedeul Ozonix a reciclat și reutilizat peste 15 milioane m3 din aproximativ 900 de foraje de petrol și gaze, protejând componente ale sondelor în valoare de 4 miliarde dolari și generând un venit de 65 milioane dolari.
Compania WaterTeconics (http://www.watertectonics.com/ ) fondată în 1999 în Everett, Washington, s-a specializat în tehnologii care permit forajiștilor să purifice apa reziduală la fața locului și să o reutilizeze după aceea. Un număr de tehnologii (CleanWave, Wavelonics și altele) folosesc electrocoagularea și filtrarea substanțelor poluante din apă. Personalul și venitul companiei s-au triplat între 2009 și 2011, reflectând cerințele de pe piața tratării apei de fracturare.
Firma Halliburton a introdus sistemul de fracturare în etape multiple RapidFrack[14] care oferă operatorilor noi opțiuni pentru completarea forajelor orizontale multiple în scopul obținerii unui plasament de mare precizie al fracturilor, fără sau cu minimă intervenție.
Avantajele tehnologiei RapidFrack sunt multiple:
- Reprezintă o metodă alternativă a procesului de „etanșare și perforare”
- Ajută la eliminarea nevoii de intervenție pe cablu și a riscurilor asociate cu aceasta
- Reduce ciclul de stimulare de la săptămâni sau zile la ore cu pompare continuă
- Ajută la prevenirea problemelor asociate cu utilajele de pompare
- Reduce necesitățile de apă prin comparație cu dopurile și sculele de pompare din adâncime
Sunt doar câteva exemple care ne dau speranțe că în viitor, fracturarea hidraulică are „semne bune”.
___________________
[1] United Nations Statistics Division, http://unstats.un.org/unsd/default.htm
[2] Erica Gies, New York Times, „Race is on to cleanup hydraulic fracturing”, 4 decembrie 2012, http://www.nytimes.com/2012/12/05/business/energy-environment/race-is-on-to-clean-up-hydraulic-fracturing.html
[3] Idem
[4] Idem
[5] Idem
[6] Kate Galbraith, „In Texas, Water Use for Fracking Stirs Concerns”, 8 martie 2013, http://www.texastribune.org/2013/03/08/texas-water-use-fracking-stirs-concerns/
[7] Karen Campbell și Matt Horne, „Shale Gas in British Columbia Risks to B.C.’s water resources”, Septembrie 2011, The Pembina Institute, http://www.pembina.org/reports/shale-and-water.pdf
[8] Idem
[9] Apache Corporation, Horn River and Liard Basins, http://www.apachecorp.com/Operations/Canada/Kitimat_Project/Horn_River_and_Liard_basins/index.aspx
[10] Schlumberger, HiWAY Flow-Channel Hydraulic Fracturing Techniques, http://www.slb.com/hiway.aspx
[11]Jeannie Kever, FuelFix, „Technology draws bead on hydraulic fracturing”, 14 ianuarie 2014, http://fuelfix.com/blog/2013/01/14/technology-draws-bead-on-hydraulic-fracturing/
[12] Alison Sider, Russell Gold, and Ben Lefebvre, Wall Street Journal, „Drillers begin reusing ‘frack’ water, 20 noiembrie 2012, http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424052970203937004578077183112409260
[13] Anthony Brino, InsideClimate News, and Brian Nearing, Albany Times-Union, „New Waterless Fracking Method Avoids Pollution Problems, But Drillers Slow to Embrace It”, 6 noiembrie 2011, http://insideclimatenews.org/news/20111104/gasfrac-propane-natural-gas-drilling-hydraulic-fracturing-fracking-drinking-water-marcellus-shale-new-york
[14] Halliburton, RapidFrac™ Multistage Fracturing System, http://www.halliburton.com/en-US/ps/service-tools/well-completions/horizontal-completions/rapidfrac-multistage-fracturing-system.page?nav=en-US_completions_public&node-id=hfqel9vr
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daniel Choi, un analist la Lux Research, o companie din Boston care monitorizează noile tehnologii, estimează că până în 2020 circa 984 milioane m3 de apă vor fi folosiți de industrie pentru fracturare în întreaga lume. Această cifră reprezintă un salt uriaș față de volumul de apă utilizat în 2012 (17 milioane m3)
După cum am scris în articolul „Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice”, la nivelul anului 2011 în SUA s-au folosit circa 513 miliarde m3 de apă pentru fracturarea hidraulică.
Sublinierile imi apartin. Intre cele doua afirmatii cred ca e ceva in neregula. Din [2] rezulta ca e vorba de fapt de 984 miliarde metri cubi, insa daca doar intr-un an si numai in SUA s-au folosit 513 miliarde metri cubi, e cam neverosimil ca in urmatorii 6 ani sa fie folositi doar de doua ori mai mult in toata lumea.
Doresc să rectific cifra de 513 miliarde m3: sunt 513 milioane de m3 apă pe an.
Daniel Choux indică o cifră de 984 milioane m3, plecând de la 17 milioane m3 apă pe an (4,5 miliarde galoane). Am căutat sursa lui Choux, dar nu am găsit-o încă.
O sa se supere iar dl. Cranganu pe mine, dar cred ca e aceeasi veche poveste legata de milioane, bilioane, trilioane si-alte cele.
Cred ca e vb de milioane (de metri cubi) peste tot. Sute de miliarde de metri cubi/sute de kilometri cubi e o aberatie; Dunarea are un debit anual de cca 200 de kilometri cubi.
Dar mai bine sa vb despre altceva, intr-o tara cu resurse hidrografice sarace, cum e Romania (despre partea sa estica nici sa nu mai amintim).
„Sper că cititorul onest, fără prejudecăți sau preconcepții, a găsit în articolele mele precedente de pe Contributors.ro suficiente informații care să-l ajute să demistifice miturile pomenite”
Domnule Constantin Cringanu, nu regasesc viziunea ecologista in articol. Bun, sa admitem ca gazele de sist ar fi singura solutie, unica optiune economica rezonabila. Si mai departe??!! Doar atit aveti de spus?!
Planul dumneavoastra energetic, national si planetar, a cam exclus orice viziune ecologista. Exploatam hidrocarburi, fiecare cum, cit si de unde poate, dar mai departe planurile dumneavoastra (si nu numai ale dumneavoastra) se rezuma la „Dumnezeu cu mila”. Mai departe simulam ca nu stim si nu ne intereseaza. Simulam ca nu este important si interesant. Concentratia CO2 in atmosfera este un numar oarecare pentru cei ca dumneavoastra. Clima in schimbare este, nu-i asa, o exagerare ecologica?! Schimbarea brusca a climei este undeva departe, imposibila si incredibila pina nu se intimpla cu adevarat?! Cataclismul climatic nu exista decit in istoria geologica, niste chestii interesante dar fara valoare practica, nu-i asa?!
Sa nu ma scuzati daca v-am tulburat linistea inteleapta a planificarii energetice cuminte. Sper din tot sufletul sa fim zguduiti de evidente rationale, nicidecum de evenimente tragice. Dupa tragedie, chiar nu mi-ar pasa cine a avut dreptate. Daca se poate face ceva, trebuie actionat acum. Nu la anul, nici peste 10 ani sau 100. Acum trebuie sa gasim solutii energetice mai curate, ca sa reducem, eventual sa eliminam hidrocarburile. Din textul dumneavoastra reiese doar bucuria oportunitatii energetice a Romaniei. O bucurie amara din punctul meu de vedere.
Despre concentrația de CO2 în atmosferă aș avea o veste proastă pentru tine: tanti aia super-deșteaptă care se ocupă de fabricat kerosen din apă de mare a vrut inițial să folosească CO2 din atmosferă, dar nu era destul :)
Portavioanele americane din mijlocul Pacificului ar putea folosi la fel de bine și aerul ca sursă de materie primă pentru kerosen, nu neapărat apa de mare, dar în apa de mare se găsește de 140 de ori mai mult CO2 decât în aer, așa a descoperit tanti.
Cataclismul climatic există și în mitologia ecologiștilor, nu doar în istoria geologică a planetei. În realitate, orice sursă de energie este ”regenerabilă” pe termen lung. Energia trece mereu dintr-o formă în alta, iar omul încearcă să se intercaleze și el cumva pe lanț, la fel ca orice altă ființă vie. Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă. Miliarde de oameni sintetizează calciu în organismele lor, doar pentru ca urmașii să-l îngroape ulterior în pământ :)
Viziunea ta (și a multora dintre cei care îți împărtășesc ideile) e practic rurală, pășunistă: dacă ai tăiat un copac și l-ai pus pe foc, gata, înseamnă că nu-l mai ai. L-ai făcut dioxid de carbon și dioxidul ăla de carbon o să te omoare într-o zi. Ei uite că în ziua de azi dioxidul ăla de carbon îl adună tanti din mare și face kerosen din el. Iar Siemens, așa cum am mai povestit, obișnuită să trăiască din bani publici, a prezentat deja proiecte de a produce cărbune și a-l îngropa în pământ, dacă se găsește vreun guvern dispus să plătească pentru asta. Ce zici, te bagi? :P
Nu stiu ce articol ai citit. Dar sigur nu l-ai inteles. Cel putin, partea legata de kerosen, n-ai inteles-o.
De fapt este exclus sa intelegi cu adevarat vreodata ceva tehnic. Pun pariu ca simti o indiferenta totala fata de principiile elementare ale fizicii, iar despre matematica, probabil ca ai prefera in locul ei limba chineza.
Well, deocamdată n-ai venit cu niciun argument tehnic, iar argumentele ad hominem nu țin pe forumul ăsta :)
Nu există soluții energetice ”curate” la nivel planetar, toată energia folosită de oameni se transformă în cele din urmă în căldură. Asta așa, dacă tot zici că înțelegi principiile fizicii. Ecologia e bună în orașe, acolo ne trebuie transport electric, pentru că nu provoacă poluare locală acolo unde trăim. Dar la nivel planetar, chestiile astea se rezolvă de la sine, o soluție energetică mai eficientă economic se impune întotdeauna, iar intervențiile politicului (adică exact ce promovează ecologiștii) nu fac decât să strice lucrurile.
Nu ai niciun argument pentru care încălzirea este ”rea”, iar planeta ar trebui răcită. Încălzirea planetei este ”rea” la Cairo, dar e probabil ”bună” la Munchen sau la Salzburg. Sentimentele astea de vinovăție cu privire la soarta planetei au fost explicate de psihologie, unii oameni se simt vinovați pentru că există pentru că asta i-au făcut părinții să simtă, în copilăria mică. Dar te rog să crezi că planetei puțin îi pasă de chestia asta. Planeta s-a descurcat foarte bine înainte de apariția speciei umane și se va descurca la fel de bine și după dispariția acestei specii.
Harald, fii cinstit. Recunoaste ca nu-ti place tehnica si nici gindirea riguroasa. Nici macar nu consideri o jignire asta. Scrii despre subiectul asta doar asa, ca sa alungi plictiseala.
Poate-ar fi interesant să citești comentariile mele pe la articolele d-lui Mihai Bădici. Așa te-ai lămuri și cu ce mă ocup. Dar gaze de șist nu exploatez, într-adevăr :P
Bine. Te cred. Imi place ca esti ambitios. Dar uite ce trebuia sa-mi spui depsre kerosen sau despre copac.
Trebuia sa ma luminezi privind fluxurile energetice. In cazul kerosenului, trebuia sa-mi arati surplusul de energie din proces. De unde provine, ca sa te iau in serios. Probabil din energie verde. Dar tot se punea intrebarea de ce n-as fi folosit direct energia verde? De ce sa produc kerosen? Aaaaa, pentru avioane?! Ma rog. Ar putea fi o tehnologie interesanta, despre care n-am auzit. Dar interesul vine din randamentul procesului respectiv. Daca ai consumat 2 J energie ca sa produci 1 J, atunci nu poate fi vorba despre productie energetica, ci despre consum.
Despre concentratia CO2 din apa: problema principala este tot consumul energetic per ansamblu. Daca folosesti energie verde si reusesti sa inmagazinezi undeva CO2, fara sa produci mai mult CO2, e absolut OK. Dar daca folosesti doar hidrocarburi ca sa le transformi in energie, ca sa inmazinezi CO2, atunci cu siguranta vei produce mai mult CO2 decit inmagazinezi. Eu nu cunosc vreun proces fizic sau chimic care sa ne permita inmagazinarea CO2. Doar natura face asta, folosind, ghici ce? Energia solara. Daca reusesti sa inmagazinezi lemn intr-o mina, folosind doar energie solara/eoliana, si mai reusesti sa inchizi mina ermetic, abia atunci se cheama ca ai reusit sa inmagazinezi CO2. Apoi tot trebuie sa ai rabdare sa creasca padurea la loc. Si iarasi mai poti inmagazina o „sarja” de CO2. Cu multa rabdare. Si fara sa tai doua paduri, ca sa inmagazinezi doar una. Asa nu merge. N-ai facut nimic. Aritmetica e simpla. Banala. Nu are nimic de a face cu sentimentul de vinovatie.
Despre copacul taiat, n-ar fi nici o problema daca am taia mai putina masa lemnoasa decit produce natura. In acest caz, concentratia de CO2 din atmosfera nu ar creste. Cel putin nu ar creste datorita taierii padurilor. Oricum, concentratia de CO2 din atmosfera se datoreaza in primul rind hidrocarburilor. Sa-ti spun altceva ceva ce banuiesc ca nu stii.
Pe fundul oceanelor sint depuse in milioane de anii straturi peste straturi de hidrat de metan. Deocamdata acesta inca sta cuminte pe fundul oceanelor. Scos la suprafata, reactioneaza imediat cu oxigenul, formind gaz metan. Roca solida se transforma repede in gaz metan si apa. Dar depozitele de pe fundul oceanelor (imense, infricosatoare) sint foarte instabile cu temperatura, dar si cu presiunea. Nimeni nu are curajul sa incerce exploatarea tehnologica, tocmai din cauza instabilitatii. Reactii ample, catastrofale, se pot intinde pe zeci de kilometri de suprafata. Si chiar se intimpla uneori, vezi triunghiul Bermudelor, vezi filmari reale pe youtube, in largul oceanului. Ti-as da un link, dar trebuie sa caut si nici tu nu mi-ai dat linkul despre kerosen. Dar incazirea globala poate declansa catastrofa planetara. Concentratia CH4 din atmosfera s-ar schimba in citeva ore. Bum! Asta nu-i o gluma. Precum nici dezghetarea permafrostrului nu-i vreo gluma. Dar despre permafrost, o las pe altadata.
O zi buna!
@ DanielS
Pe fundul oceanelor sint depuse in milioane de anii straturi peste straturi de hidrat de metan. Deocamdata acesta inca sta cuminte pe fundul oceanelor. Scos la suprafata, reactioneaza imediat cu oxigenul, formind gaz metan. (s.m.)
Scos la suprafață, hidratul solid se descompune pur și simplu în gaz metan și apă. Dacă s-ar combina cu oxigenul, asta ar însemna ardere și nu mai rămâne metan.
Este foarte interesantă ideea adusă în discuție de dvs. și pot să spun că mi-ați luat-o un pic înainte. Următorul meu serial (că s-a cam plictisit lumea de gaze de șist și fracturare hidraulică :-)) va încerca să prezinte această sursă de energie. Pot să vă spun că deja în 1999 am inventat o metodă pentru exploatarea sigură și eficientă a hidraților gazoși pentru am depus la Universitatea Oklahoma un patent de invenție (o variantă fără detalii tehnice se poate găsi aici: http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0920410509000205).
Am fost contact, printre alții, de British Petroleum și Texaco, pentru cumpărarea/modificarea metodei mele. Între timp, însă, dezvoltarea impetuoasă a gazelor de șist (mult mai ieftine decât gazele din hidrați) a amânat implementarea metodei mele. Dar știți, probabil, că Japonia, care nu are gaze de șist, a raportat deja prima exloatare comercială a hidraților gazoși din Nankin Trough (Pacific):
http://www.netl.doe.gov/File%20Library/Research/Oil-Gas/methane%20hydrates/MHNews_2013_October.pdf
Un alt aspect pe care voi încerca să-l prezint în viitorul serial este legat de legătura dovedită dintre variațiile climatice de scurtă durată (creșterea relativ bruscă a temperaturilor globale) și descompunerile bruște ale hidraților datorate unor fenomene naturale (cutremure, alunecări de teren submarine etc.)
Felicitari domnule Cringanu. Nu am stiut ca sinteti expert in domeniu.
Am citit acum metoda dumneavoastra si mi-ati trezit sperante. Pe de alta parte, nici nu stiam ca japonezii au demarat prima exploatare comerciala a hidratului de metan. Voi citi cu deosebit interes articolele dumneavoastra despre acest subiect si nu numai.
Ramin bineinteles adeptul energiei verzi. Dar intre gazele de sist si hidratul de metan, as alege oricind exploatarea hidratului de metan in largul oceanului. Desi transportul nu este simplu. Iar pericolul mi se pare multiplu. Degajarea masiva a gazului metan creeaza un potential exploziv deosebit in zona de exploatare. Nici macar avioanele nu sint in siguranta deasupra gas hydrate zone, conform denumirii dumneavoastra. Pe de alta parte, chiar fara explozii, flotabilitatea platformelor de exploatare dispare. Foarte periculos si tocmai de aceea sint foarte curios cum se vor putea dezvolta aceste tehnologii. Poate ca echipamentele se vor amplasa pe cit posibil departe, in afara GHZ.
Va multumesc mult pentru replica dumneavoastra surprinzatoare.
@ DanielS – este evident că ai auzit pentru prima dată despre fabricat kerosen din apă de mare și încerci să-ți dai cu părerea în necunoștință de cauză. Mai informează-te.
Pai chiar asta am spus Harald. Ca n-am citit despre kerosenul invocat de tine. Banuiesc ca un articol ai citit pe tema asta. Te cred. Dar nici macar acum nu mi-ai dat linkul. Vrei sa caut eu articolul pe care l-ai citit tu?!
Mai bine data viitoare cind ne intilnim pe-aici, o sa-mi dau link-ul. Numai daca vrei tu, bineinteles.
O zi buna!
„Domnule Constantin Cringanu, nu regasesc viziunea ecologista in articol”
Consider că gazele și țițeiul de șist reprezintă „energie de tranziție” către un viitor în care soarele, vântul, hidrocentralele, căldura internă a pământului, sau mareele vor fi capabile să ofere energie cu aceeași abundență, siguranță și preț ca actuala energie obținută din combustibili fosili (gazul de șist inclus).
Când noile rețele energetice bazate pe energii din surse regenerabile vor fi implementate și funcționale, atunci energia produsă din gazele de șist va servi doar ca „supliment” de folosit atunci când soarele nu se arată cu zilele pe cer, când vântul uită să mai bată etc.
În prezent, piața liberă încă mai poate introduce o disciplină rigidă pe piața energetică și unul din efectele secundare ale fracturării hidraulice este că produce așa de mult și ieftin gaz natural încât subminează eforturile pentru dezvoltarea energiilor regenerabile mult mai scumpe. De exemplu:
1 kW-oră produs de o termocentrală pe gas costă 5,9 cenți, plecând de la un preț de 5$/MBTU (dar prețul este pe cale de scădere, actualmente la Henry Hub 1 MBTU gaz de șist=4,50$).
1 kW-oră produs de o turbină eoliană costă 8,0 cenți (cu 36% mai scump).
În aceste condiții, energia eoliană poate concura cu energia din gaze de șist numai dacă guvernul acordă o subvenție de 2,2 cenți/kW-oră (așa numitul production tax credit).
Este clar că piața liberă singură nu poate asigura succesul energiilor regenerabile. Dar când intervine guvernul în mecanismele pieței, o parte a populației se opune vehement.
Scepticii susțin că energiile regenerabile nu sunt surse sigure și continue – soarele nu strălucește întotdeauna și vântul nu suflă mereu. Ei mai spun că până când o soluție va fi găsită, noi ne vom baza în continuare pe combustibilii fosili pentru următoarele câteva decenii.
În plus, o schimbare de la combustibilii fosili la soare, apă și vânt ar fi scumpă și greoaie. Ca să utilizezi energii regenerabile pe scară largă ai nevoie să modifici rețelele naționale de putere și această operațiune este în general mai scumpă decât menținerea actualilor combustibili fosili.
Fatih Birol, economistul șef de la International Energy Agency, a spus in 2012 că, la fel de important ca reducerea gazelor de seră, este creșterea eficienței energetice a industriei, autovehiculelor și locuințelor – aceasta fiind o abordare mai rapidă și mai ușoară decât restructurarea rețelelor naționale.[1]
Tranziția la energii regenerabile va dura ceva timp. Este probabil că pentru o perioadă consumatorii vor utiliza o combinație de gaz natural, alți combustibili fosili și energii regenerabile. Întrebarea care persistă, totuși este: Care va fi proporția ideală a combinației?
[1] IEA chief: Energy efficiency directive is ‘a must’ – http://www.euractiv.com/energy-efficiency/fatih-birol-iea-chief-energy-eff-news-513287
Este corecta imaginea descrisa de dumneavoastra. Energia regenerabila nu poate concura economic de la egal cu energia hidrocarburilor.
Dar pe termen lung, energia hidrocarburilor din subteran este evident supusa disparitiei. Un alt imens avantaj al ecologiei este potentialul sau mobilizator. Suna ideologic dupa secolul XX. Dar energia verde alaturi de eficienta energetica, merita pe deplin calificativul de obiectiv suprem, planetar, daca imi puteti scuza exprimarea bombastica. Nu cred in ideologii, dar cred in cataclisme. Iar energia verde si eficienta energetica nu sint religii sterile. Ci atitudini practice, cu efecte economice benefice (zic eu si nu numai eu) si sanatoase. Ultimii ani ai hidrocarburilor subterane ar trebui dedicati cercetarii si implementarii masive de centrale eoliene si fotovoltaice, biomasa, etc. Pretul actual al energiei este mincinos. Preturile nostre nu exprima realitatea economica responsabila, ci parerea noastra indiferenta si inconstienta despre energie si clima.
E adevarat ca „Tranziția la energii regenerabile va dura ceva timp”. Dar mi se pare ca sintem cu totii prea relaxati. Schimbarile climatice sint evidente. Iar criza energetica dezastruoasa nu va aparea atunci cind hidrocarburile sint pe sfirsite. Ci mult mai devreme. Putem preveni toate relele astea artificiale.
Și aici, încă o veste proastă pentru ecologiști: petrolul nu va dispărea, așa cum nu a dispărut nici cărbunele. Pe măsură ce omenirea va avea nevoie de noi surse de energie, de capacitate mai mare, tehnologia bazată pe petrol va deveni obsolete. Mult înainte să dispară hidrocarburile.
Trenurile sunt un foarte bun exemplu, la început a existat impresia că motoarele cu reacție sunt soluția pentru cele de mare viteză. Astăzi, toate trenurile care se respectă sunt electrice, iar generația următoare, bazată pe levitație magnetică, va fi tot electrică. Energia electrică putându-se obține în centrale nucleare, fără emisii de carbon.
Problema reală este alta: energia primită de la soare la un moment dat nu este suficientă pentru consumul de energie al omenirii, la momentul respectiv. Astfel că panourile solare și centralele eoliene nu vor fi niciodată suficiente (vântul bazându-se, în utlimă instanță, tot pe energia primită de planetă de la soare). De aceea folosim combustibili fosili, adică energia adunată din epoci trecute. Probabil fuziunea nucleară va rezolva definitiv problema asta, vom folosi carbon și heliu pentru a fabrica oxigen în urma fuziunii, iar ecologia își va da obștescul sfârșit, cu ocazia asta :)
Nu, de fapt imaginea descrisa de dl. Profesor nu e tocmai corecta. Dar, pe de o parte, asta nu-i o surpriza pentru cine a urmarit intregul serial, iar pe de alta parte m-am plictisit sa tot demontez afirmatiile domniei sale.
Asa incat o sa ma rezum la doar doua lucruri.
Pretul gazelor (HH) a fost in iunie 2014 $4.66/MMBTU si nu se afla deloc in scadere, ci in crestere aproape continua de doi ani si mai bine incoace, mai exact de la un all-time low de $1.86 in aprilie 2012. Sau cel putin asta pare sa creada guvernul american (http://www.eia.gov/dnav/ng/hist/rngwhhdd.htm).
Doi, energiile regenerabile par scumpe si pentru ca, in cazul celor clasice nu sunt incluse in costuri externalitatile (de mediu, dar nu numai). Bunaoara, care ar fi costul real al energiei produse din carbune sau gaze naturale in Romania daca miliardele de euro injectate in minele de carbune in ultimii 25 de ani (ca subventii, debt write-offs samd), sau cele 600+ milioane de euro pe care acum Petrom le factureaza guvernului pentru depoluare ar fi fost incluse in costuri?
De altfel, chiar si fara aceste externalitati, petrolul, gazul si carbunele – care nici macar nu pot folosi argumentul „infant industry” – au absorbit ca la 70% din subventiile americane in domeniul energiei. Fata de 9% eolian+solar. Asta ca sa fie clar cum e cu subventiile, piata libera si alte brasoave ideologice.
Oricum, in aceste coordonate discutia n-are niciun rost, DanielS.
Spus pe sleau, in realitate discutia asta cu gazele de sist n-a fost niciodata (in Romania cel putin) despre slujbe, dezvoltare economica sustenabila (!), ca sa nu mai vorbim de mediu si ecologie sau despre cealalta gogoasa, cu independenta fata de rusi.
A fost strict si exclusiv despre profit. Cat mai mare, prin urmare obtinut cu costuri cat ,mai mici. Iar puterea din Romania, indiferent de culoare, s-a dat tot timpul peste cap ca sa tina aceste costuri cat mai jos, indiferent de metode. Chiar si cand acestea au insemnat cotonogirea propriilor subiecti (pe banii lor) sau schimbari ridicole, daca n-ar fi penibile, ale legislatiei, cum vor fi cele referitoare la redevente, sau cele despre dreptul forajistilor de-a sapa unde vor ei, chiar fara incuviintarea proprietarului terenului. Totul pentru front, totul pentru victorie. Iar biata companie, ce sa faca si ea, saraca, a acceptat cu gratie toate aceste lucruri.
m-am uitat de curiozitate. petrolul e de 3 ori mai scump decat era acum 10 ani. gazul e aproape la jumatate. diferenta de trend devine clara mai ales dupa 2009. nu mai trimit graficul, take my word for it. intr-adevar pretul gazului nu este in scadere pe ultimii 2 ani, dar orice trend trebuie raportat la un context, altfel facem ca domnul Socol care prezenta scaderea CDS-ului Romaniei drept o realizare a guvernului Ponta.
Nu inteleg ce vreti sa spuneti, de fapt. Mesajul dvs. pare sa se inscrie intr-un tot mai puternic curent de gandire – caruia nu stiu cum sa-i zic… relativist, in lipsa de ceva mai bun? – conform caruia datele/faptele nu prea conteaza, pentru ca oricand putem gasi o interpretare/argumentatie care sa „dovedeasca” faptul ca albul e negru si vitavercea.
1. Dl. Cranganu a facut o afirmatie clara. Cum ca „prețul [gazului] este pe cale de scădere, actualmente la Henry Hub 1 MBTU gaz de șist=4,50$”.
2. Eu arat ca pretul e deja putin mai mare si mai ales ca e intr-al treilea an de crestere aproape continua si ca, prin urmare, afirmatia d-lui Profesor nu se sustine.
3. Dvs. veniti si spuneti… ce altceva decat ca nu-i asa, ci altminteri? Cu ce nu sunteti de acord? Cu faptul ca nu poti veni sa spui ca pretul e „pe cale de scadere” cand el creste de doi ani si mai bine?
Dupa care faceti o demonstratie care se refera de fapt la altceva decat la subiectul aflat in discutie. Ca, sa vezi, doi ani si ceva nu sunt suficienti, ca trebuie sa ne uitam pe-un trend mai lung etc. Si dati exemplul cu scaderea dupa 2009.
Sa recapitulam. Din 2009 pana acum sunt cinci ani jumate. In primii trei ani ai acestui interval pretul a scazut, apoi a crescut. Din motive care-mi scapa, datele mai vechi (dar nu toate!!! Nu oricat de vechi, ci doar acelea care indica scaderea pretului) sunt mai relevante decat alea mai recente, chiar daca intervalele sunt aproximativ egale.
Asta-mi aminteste de consideratiile unui alt forumist, la alt articol, conform carora inainte de privatizare Petrom facea pierderi gigantice. Cand a constatat ca, de fapt, Petrom era profitabila si inainte de privatizare, concluzia a fost, citez aproximativ, „profiturile Petrom erau atat de mici incat echivalau cu o pierdere”. „Demonstratie” imposibil de combatut, trebuie sa recunosc.
In ultima instanta, fiecare ramane cu parerea lui.
Eu cred ca pretul gazului va continua sa creasca in SUA, pe masura ce enorma economie americana se va „dedulci” la gaze. Tranzitia ia timp, sisteme atat de mari au o inertie pe masura, dar deja a inceput si cred ca cresterea pretului reflecta acest lucru, cresterea cererii. Parerea mea e ca industria gazelor de sist nu va putea tine pasul nici macar in SUA cu cresterea cererii si prin urmare preturile vor continua sa creasca. Mai vorbim si la anul, si-n 2016, si-n 2020.
In mod cat se poate de egoist, m-as bucura sa aveti dvs. dreptate si trendul care inteleg ca vi se pare foarte clar – cel de scadere a preturilor – sa continue multa vreme de-acum incolo.
credeam ca putem sari peste cateva explicatii dar vad ca am gresit. asa ca explic acum.
pretul oricarui lucru este influentat de foarte multe lucruri, sper ca macar cu asta sunteti de acord (mai ales ca mi-ati tinut un long lecture acum cateva luni despre formarea preturilor in economie aici pe forum :D). pe noi ne intereseaza, in cazul de fata, sa vedem daca unul dintre aceste lucruri (fracturarea hidraulica) a avut vreun efect sau nu asupra pretului gazelor. pentru asta trebuie sa incercam sa izolam acel efect. uitandu-ne doar daca pretul a crescut sau a scazut nu putem trage vreo concluzie privind cauzele. poate fi un trend general cu cauze generale. asa a fost in cazul CDS-urilor de care vorbeam, unde evolutia valorilor pentru Romania a fost aproape identica cu cea pentru toata Europa de est.
in cazul gazului este necesara o comparatie cu evolutia preturilor categoriei din care face parte. sa zicem „energy commodities” in cazul asta. eu am ales petrolul ca termen de comparatie, ca sa nu complic prea tare lucrurile. petrolul e acum 300% din cat era acum 10 ani. gazul e 60% din cat era acum 10 ani. lucrul asta nu dovedeste asta cu certitudine 100% nimic, pentru ca lucrurile sunt complicate si au multe aspecte. mai sunt multe lucruri care pot sa se fi intamplat. dar se pare ca exista ceva foarte important care a actionat mai ales in ultimii 5 ani in mod foarte inegal asupra gazelor comparativ cu petrolul si s-ar putea sa fie tocmai tehnica dvs favorita :) (plus asteptarile pietei in ce o priveste)
vreau sa subliniez este ca acest exercitiu este necesar, este common sense, nu o gaselnita. nu mi-as pierde timpul sa va contrazic fara motiv. ma gandeam ca adaug si eu ceva discutiei. poate ca si domnului Cranganu i-a scapat din vedere lucrul asta.
inca ceva. pretul la care ne-am uitat pana acum este cel de pe New York Mercantile Exchange, cu livrare la „Henry Hub” in Louisiana, care este centrul a 16 conducte de gaz intra si inter statale. pretul asta este intr-adevar folosit ca benchmark, dar se pare ca exista alte trading hubs regionale, unde pretul poate sa difere in mod substantial. de exemplu intr-un alt hub numit TGP Zone 4, Pennsylvania, gazul era tranzactionat la mai mult decat 2 dolari (50%) discount fata de benchmark, tocmai datorita apropierii de Marcellus Formation, (unde productia a inceput fix in 2009). nu am acces la pretul de acolo, dar se pare ca a fost in cadere libera anul trecut, lucru care le-a dat emotii actionarilor.
pe ansamblu se estimeaza ca pretul platit efectiv de producatorii americani pentru gaz este acum de 3-4 ori mai mic decat cel platit de europeni.
http://www.economist.com/news/business/21589870-capitalists-not-just-greens-are-now-questioning-how-significant-benefits-shale-gas-and
http://www.ft.com/intl/cms/s/0/45d75ad0-fe7f-11e2-97dc-00144feabdc0.html#axzz3654uorZP
Am pacatuit o data (cu acel long lecture), n-o s-o mai fac si-a doua oara.
Nu contest catusi de putin ca fracking-ul a avut un impact urias asupra preturilor gazului; efectul, cred eu, este evidentiat de scaderea substantiala a preturilor de prin 2008-2009 pana pe la inceputul lui 2012. Din aprilie 2012 preturile insa au inceput sa creasca (desi sezonalitatea consumului ar fi sugerat altceva).
Cum poate cineva sa se uite la niste preturin care cresc de doi ani jumate si sa spuna senin ca ele de fapt scad, e peste putina mea putere de intelegere.
Unde ma despart in interpretari de dl. Profesor (si probabil si de dvs.) este in ceea ce priveste continuarea scaderii/cresterii. Parerea mea este ca minunea a tinutn deja peste trei ani si ca fracking-ul si-a cam epuizat suflul in aceasta privinta, iar preturile vor reveni pe trendul lor istoric, asemanator cu al cam tuturor materiilor prime, anume acela de crestere.
Cum spuneam, vom trai si vom vedea.
Multumesc pt. discutie.
„1 kW-oră produs de o turbină eoliană costă 8,0 cenți (cu 36% mai scump)”.
Nu sunt impotriva fracturarii hidraulice (n-am cum sa fiu, sunt destul de logic in gandire), dar citind articolele pe tema asta mi-au venit in minte niste idei:
– de ce cei care fac fracturarea hidraulica nu sadesc 1000 ha de pamant la fiecare 1 ha exploatat, cu repopularea de animale aferenta? eventual si sponsorizarea unor campanii ecologice? cred ca nu ar fi f. scump (multi cred car face-o pe gratis)
– „36% mai scump”? eu cred ca o optimizare a distribuirii banilor de la guvern si/sau autoritati locale ar face lejer o economie de 100%. daca s-ar mai adauga si firmele, probabil ajungem la 200% (normal procentele sunt estimative). deci o imbunatire a nivelului de trai de 3 ori.
Așa zici tu, că exploatarea gazului natural se exprimă în hectare, gen cultivarea grâului? :P
De ce nu sădesc 1.000 de hectare? Pentru că legislatorii americani sunt sănătoși la cap și nu-i obligă la așa ceva. Sădirea celor 1.000 de hectare ar fi inclusă în prețul gazului livrat și tot consumatorul ar plăti-o. Spre deosebire de confuzia totală care domnește în mințile celor crescuți (ei sau părinții lor) în comunism, legislatorii americani sunt capabili să facă diferența între exploatarea unor resurse energetice ca activitate economică și plantarea de copaci (presupun că la asta te referi când spui ”sădirea”) ca program guvernamental pe bani publici.
Exploatarea gazului natural se poate exprima in multe masuri (doar mai greu e cu conversia), de eg. lumeni (cate lampi de gaz aprinde un galon de gaz) sau dolari/euro (cat costa un astfel de galon la bursa vs. costul de productie, care include si costul de munca), sa. Legat de hectare, ma refeream la cate ha de padure ar fi necesare pentru „rezolvarea” „poluarii” produsa de 1 ha de camp de extractie (nu conteaza ca e mai mult pe adancime, se poate face o extrapolare) – eu nu pot sa fac conversia, cred ca nici autorul articolului desi poate face o aproximare mai exacta. Cine vrea neaparat poate inventa si alte masuri, de ex. e perfect corect sa spui: gazele de sist in Romania = 5 articole + 80 de comentarii (nu le-am numarat dar intelegeti ideea).
N-am zis sa-i oblige, s-o faca din proprie initiativa (ha-ha), chiar cam sunt impotriva obligativitatilor sau interdictiilor :) Sa se adapteze ei la tabieturile „taranului” roman, si nu invers, ca sunt mai eficienti. Oricum, paralela cu US nu e f. reusita – ei chiar au statul si economia mult mai eficiente (noi, cum am spus, daca le-am eficientiza ne-am mari nivelul de trai de trei ori – e o aproximatie, dar ideea se intelege; deci n-am mai avea nevoie deocamdata de gazuri de sist, dar cum nu se poate, nu se poate). Iar, daca as fi rau, as spune ca plata medicamentelor si asigurarilor medicale tot noi o platim (deci tot in costul de productie se duc :) ) (chiar nu stiu cati copaci ar valora 10-1000 usd pe luna)
Legat de „crescuți (ei sau părinții lor) în comunism”, nu pot sa zic decat ca am cunoscut 2-3 romani nascuti in afara si tot vreo 2-3 romani nascuti in Ferentari. Toti erau cam dubiosi, poate ca erau crescuti si aici :)
Da, da, ma refeream la introducerea in pamant a „răsaduri, puieți etc. pentru a prinde rădăcini și a se dezvolta”. Sper ca n-am fost prea criptic :) Copacii pot fi plantati si pe bani privati, sau chiar fara bani.
Articolele dvs sunt clar partinitoare, domnule Cranganu. Mai ales cand vorbiti de ‘mituri’. Exceptand cazul in care sunteti o autoritate incontestabila in domeniu, eu cred ca trebuie sa fiti un pic mai umil cu aprecierile dvs. Or fi exgerari in relatarile ecologistilor, dar riscurile exista, accidente se produc si s-au produs, tehnologia a evoluat cu pretul unor greseli…
In contextul actual (avem nevoie de alternative la gazele rusesti), cred ca cel mai important este sa avem un cadru legal bine definit si o entitate care sa controleze foarte bine activitatile in domeniu. Faptul ca Chevron si amicii lor din guvern nu fac absolut nimic in aceasta privinta ma nelinisteste. Cine crede ca Chevron (sau alta companie care detine tehnologiile necesare) se va apuca de buna voie si nesilita de stat sa aplice masuri optime de limitare a riscurilor ecologice este mult prea naiv. A facut cineva un studiu din care sa reiasa clar ce surse de apa pot fi folosite in explorarile/exploatarile la care s-a dat deja unda verde? Exista un cadru legal si norme in care sa scrie negru pe alb cat are voie compania sa ia din apa raurilor din zona? RMGC era hotarata sa sece o intreaga albie hidrografica pentru exploatare. Daca fac si altii la fel?
Last but not least, vorbiti de economia americana si setea ei de energie de parca ar fi un lucru bun. Nu este, domnule Cranganu. GDPul nu este un indicator al calitatii vietii intr-o tara. Daca toti americanii ar renunta de maine sa mai conduca acele conserve de metal de 3-4 tone care inghit combustibil cu lopata si ar trece la masini mici, cu consum redus, consumul lor de petrol s-ar reduce semnificativ, dar ar creste calitatea vietii si n-ar mai avea nevoie de imensul buget de razboi. E o economie bazata pe consum.. asta vrem si noi??
Consumul de gaze al populatiei este de aproximativ 20% din total. De ce ar trebui sa suporte populatia Romaniei costurile ecologice inerente exploatarii gazelor de sist? Avem consumatori industriali care sunt o gaura neagra in bugetul tarii – Interagro, Oltchim.. Transgaz are contracte de vanzare cu Gazprom Export. Nici macar nu avem certitudinea ca o companie care va extrage gaze de sist le va vinde in Romania la aceleasi preturi ca producatorii locali (Romgaz/Petrom). Legislatia este in cel mai fericit caz ambigua.
Eu cred ca la nivel de strategie energetica nationala, ce mai buna solutie ar fi sa terminam reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sa subventionam masiv investitiile populatiei in solutii individuale de energii alternative (panouri solare, centrale eoliene mici), sa bagam bani in R&D pentru exploatarea hidrocarburilor din Marea Neagra si sa revizuim costul de oportunitate pe care il implica niste colosi industriali ca Azomures si Oltchim. Pe mine personal nu ma incanta deloc ideea ca peste 5-10 ani vom avea un plus de 1-2 mld mc gaz de sist pe care o sa-i arda un Niculae sau oricine altcineva ca sa produca ingrasaminte chimice doar ca sa dea bine la PIBul tarii. Prefer sa cumpar de la rusi (daca e neaparat nevoie) ingrasamintele chimice si sa cresc PIBul din turism intr-o tara cu aer curat si ape cristaline.
Culmea, mai avem trambite care incearca sa sperie populatia ca fara gazele rusilor vom avea nevoie de gaze de sist sau murim de frig iarna cand consumul populatiei este in realitate de 2-3 ori mai mic decat productia interna!!
Concluzia? Fracturarea hidraulica trebuie sa ramana o solutie la timpul trecut.. mai mult ca trecut..
Povestea cu „conservele alea de metal de 3-4 tone care înghit combustibil cu lopata” e un pic mai complicată, iar în unele aspecte ai accente de comunism, nu știu dacă te-ai gândit la asta.
Carburantul a fost mai scump în Europa datorită taxelor mult mai mari practicate de guverne. E adevărat că după 20 de ani de taxare furibundă, asta a dus la motoare mai performante pe mașinile europene, dar e discutabil dacă pentru generația părinților noștri a meritat să fie mai săracă în vederea unui asemenea scop nobil. Pentru că taxele mari sărăcesc populația, nu o îmbogățesc, cum pretind socialiștii.
Separat de asta, o mașină de autostradă are nevoie de un motor ”mai de Doamne, ajută!”, ceea ce e valabil și în Germania, nu trebuie neapărat să mergi în State ca să te convingi de asta. Distanțele mari din State necesită mașini mari, cu motoare mari. Separat de asta, fiind accesibile ca preț, chiar și astăzi poți vedea în State și Canada o mulțime de SUV-uri conduse de femei care-și duc copiii la școală cu ele. Și preferă acele SUV-uri din motive de siguranță, o siguranță pe care un Clio sau un Twingo n-o să ți-o poată asigura, oricât de ”hollier than thou” te-ai simți tu conducând asemenea jucării.
Ca strategie națională, e o idee bună să pui în funcțiune reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, da’ tre’să vezi de unde faci rost de bani pentru asta. Și eventual vezi de unde faci rost de bani și pentru recablat cu rețele electrice trifazate toate locuințele care astăzi folosesc în prezent gaz metan. Toate soluțiile voastre ecologiste mărețe pentru ”aer curat și ape cristaline” ignoră complet banii necesari pentru implementarea lor. Iar gazul cumpărat de la ruși poluează la fel de bine ca și cel din producția internă, nu știu dacă te-ai gândit la asta.
Iar ”subvenționarea masivă” pe care o visezi tu se face tot din banii populației, adică tot prin sărăcirea ei. Ai produs vreodată bani reali, ca să știi cum e? Sau ai trăit tot timpul din bani publici, de ești așa darnic în materie de subvenții?
vorbiți de economia americana si setea ei de energie de parca ar fi un lucru bun. Nu este, domnule Cranganu. GDPul nu este un indicator al calității vietii într-o țară.
Nu am scris nicăieri că „setea de energie” a economiei americane ar fi un lucru bun.
Nu am scris, iarăși, nicăieri, că GDP-ul este un „indicator al calității vieții”.
După ce îmi atribuiți afirmații pe care nu le-am făcut, porniți apoi la atac pentru a combate ceva inexistent în articolul meu.
Chestia asta se numește în logică „strawman fallacy”
(https://yourlogicalfallacyis.com/strawman).
„Va putea fracturarea hidraulică a argilelor petrolifere și gazeifere să fie „oportunitatea de aur” a viitorului energetic al Statelor Unite și a altor țări care vor îmbrățișa această tehnologie?”
Ce convenabil!.. ati gasit un „fallacy” care sa va ajute sa fugiti de dezbatere…
Va pot raspunde cu aceeasi moneda: https://yourlogicalfallacyis.com/the-fallacy-fallacy
Dacă ai o problemă cu Ioan Niculae fiindcă e un fost securist care pus mâna pe niște combinate de stat, suntem de-acord. Însă acele combinate asigură niște locuri de muncă și niște taxe la buget, iar producția lor merge destul de bine la export. Așa că încetarea subvenționării lor ar putea fi de dorit, dar trebuie făcută gradual, obligându-le să treacă treptat la gaz cumpărat de pe bursă, la prețul pieței.
Însă atitudinea asta tipică pentru regimuri oligarhice (”nu-i mai dau gaz lui Niculae fiindcă e Niculae) nu e cu nimic mai bună decât a lui (”vreau gaz ieftin fiindcă sunt Niculae”) și n-are cum să ducă la nimic bun pentru România. Niculae o să plece în Elveția sau în State, iar România o să închidă niște combinate, generând câteva mii de șomeri cu ocazia asta.
@Harald, nu cred ca este o problema de oligarhie ci mai curand de socialism: subventiile sunt suportate din bani de la buget, adica din taxele si impozitele noastre, si chiar nu vad de ce as contribui la bunastarea lui Niculae si la locurile de munca ale angajatilor sai. Doresti capitalism? Pai asta inseamna libera concurenta, si-atunci Niculae sa faca bine sa fie competitiv pe banii (investitiile) lui, nu pe taxele noastre.
Corect, dar rezolvarea problemei trebuie să pornească de la situația curentă: combinatele alea există și funcționează. Nu ne aflăm acum în fața deciziilor strategice de a le construi sau nu, respectiv de a le da lui Niculae sau nu. Combinatele alea, cu sau fără Niculae, trebuie să se dovedească viabile, capabile să funcționeze fără subvenții și deocamdată n-ai de unde să știi dacă sunt sau nu sunt.
E cel mai simplu lucru din lume să dai foc la casă, când ajungi la concluzia că te costă prea mult întreținerea ei. Dar s-ar putea să ardă și casele vecine, care nu aveau nicio problemă dacă nu dădeai tu foc la casă. Plus că n-o să ai unde dormi în prima noapte după ce i-ai dat foc :)
Soluția corectă e să aduci costurile întreținerii casei la valori rezonabile, nu să o demolezi.
@ pehash
Articolele dvs sunt clar partinitoare, domnule Cranganu. Mai ales cand vorbiti de ‘mituri’. Exceptând cazul in care sunteti o autoritate incontestabila in domeniu, eu cred ca trebuie sa fiți un pic mai umil cu aprecierile dvs.
„Eu nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt…”, dar vă invit să notați contribuțiile mele în studiul geologiei și petrologiei bazinului Anadarko din Oklahoma, cu referire specială la proprietățile argilei Woodford, „sora” celebrei argile Barnett. De asemenea, notați și studiile mele despre hidrocarburile din Bazinul Transilvaniei și zona vestică a Mării Negre.
După 20 de ani de studii aprofundate, publicate în reviste de prestigiu, în diverse țări, am pretenția, fără falsă modestie, că sunt capabil să disting relativ ușor miturile care persistă încă în discuțiile despre fracturarea hidraulică. Aș accepta cu inima deschisă un duel intelectual cu cineva care poate pune pe masa discuțiilor o panoplie de articole similară cu ceea ce puteți citi (parțial) aici:
Cranganu, C., 1997, Heat Flow in Oklahoma, ProQuest Dissertations and Theses; Thesis (Ph.D.)–The University of Oklahoma, 1997; Publication Number: AAI9810311; ISBN: 9780591611250; Source: Dissertation Abstracts International, Volume: 58-09, Section: B, page: 4676; 164 p.
Cranganu, C., and Breaban, M., 2013, Using support vector regression to estimate sonic log distributions: A case study from the Anadarko Basin, Oklahoma, J. Pet. Sci. and Eng., v. 103, p. 1 -13, http://dx.doi.org/10.1016/j.petrol.2013.02.011
Cranganu, C. 2010, Comment – On maintaining high fluid pressures in older sedimentary basins: a new hypothesis or déjà vu?, Geofluids, 10, 447 – 449, doi: 10.1111/j.1468-8123.2010.00288.x
Cranganu, C., and E. Bautu, 2010, Using gene expression programming to estimate sonic log distributions based on the natural gamma ray and deep resistivity logs: A case study from the Anadarko Basin, Oklahoma, Journal of Petroleum Science and Engineering, v. 70, p. 243 – 255. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0920410509002514
Cranganu, C., M. A. Villa, M. Saramet, and N. Zakharova, 2009, Petrophysical characteristics of source and reservoir rocks in the Histria Basin, Western Black Sea, Journal of Petroleum Geology, vol. 32(4), 357 – 372.
Cranganu, C., 2007b, Using artificial neural networks to predict the presence of overpressured zones in the Anadarko Basin, Oklahoma, Pure and Applied Geophysics, v. 164, p. 2067 – 2081, http://do.10.1007/s0024-007-0257-9
Cranganu, C. and M. A. Villa, 2007, Petrophysical Characteristics and Facies Distribution of Reservoir and Non-reservoir Rocks from the Anadarko Basin, Oklahoma
http://aapg.confex.com/aapg/2007am/techprogram/A109815.htm
Cranganu, C., 2006a, Artificial Neural Networks and Overpressure Prediction in the Anadarko Basin, Oklahoma, Oklahoma Geology Notes, v. 66, no. 2, p. 59 – 72.
Cranganu, C., and M. A. Villa, 2006, Capillary Sealing as an Overpressure Mechanism in the Anadarko Basin, http://www.searchanddiscovery.net/documents/2006/06019Cranganu/index.htm
Cranganu, C., 2005b, Using artificial neural networks to predict abnormal pressures in the Anadarko Basin, Oklahoma, Journal of the Balkan Geophysical Society, vol. 8, suppl. 1, p. 343 – 348.
Cranganu, C., 2005c, Looking for gas layers in the Anadarko Basin, Oklahoma Geology Notes, v. 65, no. 3, p. 72 – 77.
Cranganu, C., and M. A. Villa, 2005, Capillary Sealing as an Overpressure Mechanism in the Anadarko Basin, AAPG 2005 Annual Convention, June 19-22, Calgary, Alberta, Canada, [CD-ROM], p. 1-6.
Cranganu, C., 2004, Capillary sealing in the Anadarko Basin, Northeastern Geology & Environmental Sciences, v. 26, nos. 1 & 2, p. 35 – 42.
Deming, D., Cranganu, C., and Lee, Y., 2003, Correction to “Self-sealing in sedimentary basins” Journal of Geophysical Research 108(B5), 2280, doi: 10.1029/2003JB002540
Cranganu, C., and Deming, D., 2002, Permeability and Salinity Data from the Anadarko Basin, Oklahoma Geological Survey Open-File Report OF6-2002, 18p.
Deming, D., Cranganu, C., and Lee, Y., 2002, Self-Sealing in the Sedimentary Basins, Journal of Geophysical Research, 107(B12), 2329, doi: 10.1029/2001JB000504
Cranganu, C., Lee, Y., and Deming, D., 1998, Heat Flow in Oklahoma and south central United States, Journal of Geophysical Research, vol. 103, p. 27,107 – 27,121.
Cranganu, C., and Deming, D., 1996, Heat Flow and Hydrocarbon Generation in the Transylvanian Basin, Romania: AAPG Bull. v. 80, p. 1641 – 1653.
Saramet, M., Gh. Gavrilescu, and C. Cranganu, 2008, Quantitative estimation of expelled fluids from Oligocene rocks, Histria Basin, Western Black Sea, Marine and Petroleum Geology, v. 25, p. 544 – 552, doi:10.1016/j.marpetgeo.2007.05.011.
Saramet, M., Gh. Gavrilescu, and C. Cranganu, 2005, The Role of Oligocene Formations in Hydrocarbon Generation and Accumulation in the Histria Petroleum System of the Romanian Shelf of the Black Sea, Northeastern Geology & Environmental Sciences ,v. 27, no. 4, p. 295 – 301.
Saramet, M., Gh. Gavrilescu, and C. Cranganu, 2004, The Role of Oligocene Formations in Hydrocarbon Generation and Accumulation in the Histria Petroleum System of the Romanian Shelf of the Black Sea, AAPG Annual Meeting, Dallas, Texas [CD-ROM], paper A86798, p. 1 – 3.
Pentru o mai multe titluri, puteti accesa pagina mea de web: http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Vreau sa va fac o cerere tampita: va rog sa aproximati cate ha de padure sunt necesare pentru a compensa un ha de gaz exploatat. Poate nu aveti timp (sau dorinta de a va cobori la asemenea intrebari de scolari), dar raspunsul cred ca ar fi util.
„Vreau sa va fac o cerere tampita: va rog sa aproximati cate ha de padure sunt necesare pentru a compensa un ha de gaz exploatat”
Cererea dv. nu este „tîmpită”, este ceva la care nu se poate răspunde într-o manieră matematică consistentă (chiar dacă aproximativă). La unul din articolele mele anterioare, cineva a pus o serie de întrebări asemătoare cu cea de mai sus. Răspunsul meu, atunci și acum, este următorul:
În matematică există așa-numitele well-posed problems (apud Jacques Hadamard). O astfel de problemă trebuie să îndeplinească simultan trei condiții:
1. Să existe o soluție.
2. Soluția să fie unică.
3. Comportarea soluției să se schimbe continuu în funcție de condițiile inițiale.
Exemplu clasic: ecuația căldurii cu condiții inițiale specificate.
Opusul pentru well-posed problems este ill-posed problems. Cererea dv. se încadrează în ultima categorie. Pentru detalii, citiți aici:
http://www.encyclopediaofmath.org/index.php/Ill-posed_problems
Rusii lovesc din nou, chiar in America.
Dupa ce clar si indubitabil au cumparat constiintele celor de la Duke University, acum recidiveaza la Cornell, University of California si, oroare, chiar in inima industriei, la Penn State :-(
Colegi de-ai dvs., d-le Cranganu? Se poate una ca asta, sa minta chiar asa, cum ca pana la 10% din sondele astea ultramoderne si hiper-sigure au scurgeri??? Si tocmai acum, dupa ce de-abia ce ne asiguraserati ca nu-i niciun risc…
Cata marsavie, Doamne… Neaparat sa le bateti obrazul cand ii mai intalniti.
http://abcnews.go.com/Technology/wireStory/fracking-study-finds-newer-gas-wells-leak-24372024
Până să-i bat eu obrazul Profesorul Ingraffea :-), il las pe colegul lui, Prof. Cathles, s-o facă:
http://www.geo.cornell.edu/eas/PeoplePlaces/Faculty/cathles/Natural%20Gas/2012%20Cathles%20et%20al%20Commentary%20on%20Howarth.pdf
http://cornellsun.com/blog/2012/02/07/cornell-professors-duel-over-fracking-research/
http://www.bloomberg.com/news/2012-07-10/cornell-researcher-rebuts-colleagues-on-fracking-leaks.html
http://www.forbes.com/sites/jonentine/2012/03/02/new-york-times-reversal-cornell-university-research-undermines-hysteria-contention-that-shale-gas-is-dirty/
Foarte tare, ce m-am mai ras…
Care va sa zica prof. Cathles ii bate in februarie 2012 obrazul aluilalt prof., Ingraffea, pentru un articol pe care al doilea avea sa-l scrie doi ani mai tarziu…
Colosal. Aproape la fel de impresionant ca si afirmatia de mai sus, conform careia doi ani si ceva de cresteri de preturi inseamna de fapt scadere.
Sunteti tare de tot la cifre, d-le Cranganu, se sparie gandul, nu altceva…
In alta ordine de idei, studiul citat e acesta, http://www.pnas.org/content/111/17/6237.full.pdf+html?sid=b24a9fad-ae25-4f06-8cda-f75c896a6355, iar Ingraffea e al saselea dintr-o lista de 13 autori, care lista cuprinde si insi de la Purdue, si de la Univ of Colorado etc.
Oricum, cand ziceam de batut obrazul ma gandeam mai degraba la Prof. Engelder, care inteleg ca e cat de cat aproape, poate mai iesiti un eori cu dansul el la un picnic printre sonde si iazuri cu noroi de foraj etc.
Cine râde la urmă, râde mai bine…(Proverb românesc)
Eu m-am referit la articolul:
„Assessment and risk analysis of casing and cement impairment in oil and gas wells in Pennsylvania, 2000–2012”, http://www.pnas.org/content/early/2014/06/25/1323422111.abstract
Anthony R. Ingraffea
Martin T. Wells
Renee L. Santorob, and
Seth B. C. Shonkoffd
Aici, Prof. Ingraffea este primul autor și vă sugeram să așteptați reacțille colegilor lui întrucât articolul abia a fost publicat cu două zile în urmă (30 iunie 2014).
Dv. faceți referire la un articol asemănător, dar publicat în luna aprilie a.c.:
„Toward a better understanding and quantification of methane emissions from shale gas development”, http://www.pnas.org/content/early/2014/04/10/1316546111, publicat pe 14prilie 2014. Aici, Prof. Ingrafea este al 6-lea autor.
Dana R. Caultona
Paul B. Shepsona
Renee L. Santoroc
Jed P. Sparksd
Robert W. Howarthd
Anthony R. Ingraffea
Maria O. L. Cambalizaa
Colm Sweeneyf
Anna Karionf
Kenneth J. Davish
Brian H. Stirmi
Stephen A. Montzkaf, and
Ben R. Millerf
Cu alte cuvinte, non idem est si duo dicunt idem.
Când o să mă întâlnesc la picnic cu Profesorul Engelder, am să-i traduc proverbul de mai sus :-)
Nu am citit articolele prof Ingraffea si nici pe cei care-l combat. Realitatea este ca nimeni nu poate demonstra cu argumente solide cate sonde nu sunt kosher (numai in situatii limita cand se observa efectele la suprafata si chiar si atunci apar destule discutii de interpretare). Acesta si pentru ca nu cred ca exista un singur stat in US in care sa se fi instituit obligativitatea inregistrarii de diagrafii de control al calitatii cimentarii burlanelor de foraj. Am mai mentionat acest lucru intr-o replica anterioara si asteptam din partea prof Cranganu un exemplu care sa dovedeasca contrariul.
Chiar cand aceste inregistrari sunt facute interpretarea lor nu este neunivoca.
Trebuie mentionat insa ca agentia de mediu din US a impus inca din anii 80 obligativitatea protejarii acviferelor superficiale la abandonarea sondelor. La acel timp o asmenea prevedere nu exista la noi.
Acum, nepricepându-mă eu la chestiuni tehnice, cum zice cineva de pe-aici, mi se pare totuși firesc să existe pierderi de gaz metan, atunci când introduci presiune în subsol ca să-l faci să iasă la suprafață. Că doar pe asta se bazează toată povestea cu fracturarea hidarulică, pe a crea presiune în subsol. Presiunea creată e mai mare decât la exploatările clasice, așa că e firesc să fie și pierderile mai mari.
Pe de altă parte, mi se pare stupid să se scandalizeze cineva pe tema asta. E ca și cum ai ști că fiica ta are un prieten, dar te scandalizezi când afli că e însărcinată :P
Gazul metan este eliminat natural în atmosferă din tot felul de surse: mlaștini, conducte de canalizare, lacuri, oceane etc. Faptul că se mai și pierde la exploatare e practic parte a procesului și dacă ar putea fi captat și cel care se pierde, ar fi captat și vândut. Nu ai nicio problemă cu gazul care este pur și simplu ars în atmosferă la rafinăriile din Siberia, pe tine te deranjează doar cel care scapă din exploatările americane de gaze de șist?! Cu gazul care arde liber de 35 de ani la ”Poarta Iadului”, la Derweze, în Turkmenistan, n-ai nicio problemă?
http://en.wikipedia.org/wiki/Darvaza#mediaviewer/File:Darvasa_gas_crater_panorama.jpg
Am aflat de acest articol prin bunavointa d-lui Prostu’ Satului care s-a simtiit ofuscat ca m-am cam luat de dom profesor intr-un comentariu la articolul publicat tot aici in 14 iulie a.c. Am citit articolul. Dar a fost o adevarata desfatare dialogul iscat de comentariile voastre referitoare la tematica in dezbatere. In special postarile lui Harald foarte la obiect, riguros exprimate si chiar presarate cu nuante ironice. Am retinut si argumentele lui Pehash si Prostu’ Satului. Ceilalti fie erau pe linga subiect fie aveau idei cam nastrusnice si nu-i mai pomenesc. Am tras o concluzie: niciunul din voi nu este specialist in forajul sondelor sau in extractia hidrocarburilor dar sint convins ca aveti o pregatire tehnica sau economica. Nu pot sa trec peste exprimari ca „se pompeaza presiune”, presiunea este un parametru de stare a unui fluid corect este se pompeaza fluid la presiunea de….sau cum spune dom profesor….”statii mobile de tratare a apei amplasate chiar linga foraj…” Forajul este un proces de constrctie a unei gauri de sonda nu un obiect, si mai sint citeva dar nu vreau sa va deranjez prea tare ca poate sariti pe mine si eu saracul n-am nici-o aparare. (ma refer la cei vizati)
Cit despre dom profesor pe undeva am gasit ca este absolvent de geologie geografie Daca a absolvit geografia si se baga in astfel de tematici este mai mult decit tupeu. Daca a absolvit geologia generala ar fi mai aproape de problema dar destul de departe de geologia petrolui si gazelor pentru ca am observat ca-i lipsesc notiuni de fizico-chimia zacamintelor de hidrocarburi, de foraj, de extractia titeiului si gazelor, de geofizica de sonda, discipline care la facultatea de geologie tehnica (care pregateste ingineri) sint in programa de pregatire dar la geologie generala nu sint. Si in geofizica are rateuri ceace inseamna ca o fi studiat geofizica generala de la universitate si nu geofizica de sonda de la geologia tehnica. Aveam in Ro un prieten absolvent de geofizica generala care de cite ori ieseam in grup la cite o bastirca mica dupa care purtam discutii aprinse, pentru nu prea ne intelegea se umfla’n pene ca noi inginerii facem geofizica de buzunar pe cind el se ocupa de tot pamintul.
Daca acum dom profesor tine prelegeri de geofizica si geologia petrolului probabil ca s-a mai pus la punct cu citeva probleme dar numai in engleza. Faptul ca publica in romana traducind dupa ureche termeni tehnici il pune intr-o lumina foarte neplacuta pentru pozitia pe care o are. Dom profesor, nu mai publicati in romana pentru ca sint peste 50 000 de ingineri romani de petrol raspinditi in toata lumea si este foarte probabil sa va mai citeasca citiva. Ramineti la engleza pentru ca am vazut ca in egleza sinteti mai riguros.
Daca dom profesor vrea sa se puna la punct cu jargonul profesional romanesc ii recomand sa consulte urmatoarea lucrare
Ioachim Grigore si col. Dictionar explicativ pentru termeni folositi in petrol, gaze si minerit, Ed Tehnica, Buc. 1972. Daca nu mai gaseste aceasta lucrare sa consulte Dictionarul Tehnic Poliglot ca nu este nici-o rusine.
Daca doreste sa-si completeze pregatirea in acest domeniu ii mai pot recomanda citeva manuale. Sa nu scape din vedere ca in probleme de foraj, extractia hidrocarburilor, si exploatarea zacamintelor de hidrocarburi, de cind exista invatamintul de petrol in Romania le-am cam suflat in ceafa americanilor explicabil pentru ca ei au pus bazele petrolului la noi, iar pe rusi ii tineam la degetul mic. Restul lumii nu mai conta. Aproape in fiecare an rusii trimiteau 10…15 studenti sa studieze la noi nu mai vorbesc de nemti, olandezi austrieci. Numai francezi si englezi se tineau mai tantosi. Austriecii de citiva ani imrumuta chiar profesorii nostri pentru scoala lor de petrol.
Referitor la brevetul privind extragerea gazului metan din depozitele de criohidrati vreau sa-l instiintez ca un urma cu 12 ani ing. Petru Baciu, roman din NY a brevetat in Romania o metoda de exploatare si chiar a realizat o statie pilot in M Neagra. Asa ca in acest domeniu sa consulte si bibliografia din ramana. Apropo de teama exprimata de unii ca ar fi un mare pericol pentru existenta noastra o explozie a depozitelor de criohidrati de pe fundul oceanelor, Total fals! Metanul in amestec cu aerul este exploziv dar numai in anumite conditii care pot fi usor evitate intr-un proces tehnologic de extractie. Daca nu mi-ar fi teama ca unul din cei vizati are sa ma porceasca sau chiar cotonogeasca as mai continua cu cite ceva critici. Asa ca ma opresc si si ma incordez sa rezist unor eventuale lovituri.
Pe curind si ramin vigilent in continuare. NN
Replica dvs mi s-a parut cam abraziva si cam neeleganta. In general intr-o polemica se obisnuieste sa re referim la ceea ce spune o persoana nu la biografia sa sau educatia-i. Nu stiu cata relevanta are tipul de facultate absolvit. In fond Alfred Wegener a fost un metereolog si astronom si totusi a intuit, inca din 1912, teoria placilor tectonice. Nu sunt de acord cu unele din opiniile prof Cranganu dar nu ma intereseaza daca a absolvit arte plastice sau fizica nucleara, ii combat ideile.
As vrea sa ma refer un pic mai pe larg la asertiunea dvs ca industria si scoala romanesca de petrol ar fost inantea celor din Occident. Nimic mai neadevarat. Posibil sa fi avut un minim avanataj in anii 50-60 fata de rusi (desi ma indoiesc si de asta).
Incepand din anii 70 industria de petrol din Romania era cu cel putin 20 ani in urma tarilor occidentale.
Iata faptele, si pentru ca va referiti cu deosebire la geofizica incep cu acesata disciplina. In R nu au existat statii de carotaj de sonda performante. Am avut la inceput niste statii rusesti (am uita cum se chemau), apoi niste statii invechite de la PGAC (firma americana disparuta de mult) si in final niste statii unguresti foarte proaste (parca se chemau GAMMA). Noi am incercat copierea unora si n-a iesit mai nimic.
Pana in anii 90, cand firmele occidentale au sapat primele sonde in R, nu s-a facut nici o singura inregistrare de presiune prin carotaj electric (RFT sau mai nou, generic, wireline formation testing) desi aceasta tehnologie se folosea in Occident inca din anii 70. Pentru cine nu stie despre ce e vorba este ca si cum un medic internist ar lucra fara stetoscop. Dvs, care dati impresia ca va pricepeti la inginerie de zacamant, ar trebui sa recunoasteti ca asa ceva era absolut necesar unui specialist in petrol si ca lucram ca orbetii.
In ingineria de zacamant manometrele de fund erau foarte primitive (tot americane, dar foate vechi), presiunea se masura prin zgaraierea unei folii de aluminiu, pe cand in W aparusera de mult sisteme pe baza de efect piezolectric.
Aparatura de seismica si calculatoarele de la Prospectiuni SA au fost in anii 70 destul de avansate pentru Est si asta pentru ca erau importate din US (unele calculatoare cu incalcarea embargoului american). Pe la mijlocul anilor 80 erau deja depasite.
Geofizicienii romani buni pe care i-am cunoscut erau fie cei care invatasera pana in 47 de la Shell, Schlumberger et al, sau cei care au invatat cate ceva de la francezi in Algeria in anii 70.
In R nu-au existat decat cateva macar statii decente de monitorizare si carotaj al fluidului de foraj. S-au cumparat cateva din Franta la sfarsitul anilor 70, dupa care am incercat sa le copiem la Ploiesti cu rezultate foarte slabe.
Platformele de foraj marin au fost importate din US (modele deja depasite) si apoi copiate la Galati.
Sculele de foraj performante erau mai toate importate din US (de la Baker, Haliburton, Martin Decker, etc). Performantele forajului romnesc era la genunchiul broastei. Puteti consulta la ANRM baza de date cu sondele romanesti si veti constata ca forajul unei sonde din R era de 3-5 ori mai incet decat a unei sonde din Marea Nordului sau chiar Algeria.
Despre inginerii de foraj nu am prea multe cuvinte de lauda. Majoritatea lucrau dupa ureche, iar Institutul de la Ploiesti era mai mult o scoala de maistri. Acest institul a dat cativa specialisti buni in procesarea petrolului (poate si pentru interesul „academicianului” Elena Ceausescu).
In ingineria de zacamat de aici a plecat in anii 60 la Virginia Univerity prof Liviu Librescu, supravietuitor la lagarelor din Transnistria, dar mort eroic in masacrul de acum cativa ani din campusul acestei universitati. Acest profesor a oferit dupa 1990 burse multor absolventi romani care au ajuns apoi specialisti buni care lucreaza pe tot globul.
Am lucrat in industria de petrol din R inainte si dupa 89, iar mai apoi in mai multe tari de aiurea. Am putut sa compar atat nivelul tehnologic de la noi cat si nivelul edicatiei din universitatile noastre. Trebuie sa spun ca mai tot timpul am avut impresia ca vin din lumea a 3-a si asta din cauza educatiei slabe din institutiile noastre de invatamant superior si al performantei anterioare slabe a industriei noastre.
Asta nu pentru ca noi romanii eram mai prosti ci pentru ca in industria noastra de petrol a dominat hei-rupismul, absenta unei fundamnetari stiintifice serioase si a calculelor economice,
Ne laudam ca unii profesori romani lucreaza in Austria. E posibil, dar nu uitati ca toata lumea e o piata si Austria nu e patria petrolului si nici tara in care sunt salarii foarte mari, asa ca atrag si pe pe cine pot. Pana cand vor ajunge profesorii de la Ploiesti sau Bucuresti sa predea la Colorado School of Mines, la Stanford, Texas A &M, la Imperial College, la Herriot Watt university ori la Institute François de Petrole mai e cale lunga.
Revin la afirmatia dvs ca-I tineam la degetul cel mic pe rusi. N-am lucrat direct cu specialisti rusi desi am cunoscut cativa pe la conferinte internationale. Nu mi-au facut impresia ca erau chiar asa inapoiati. Intamplator pot citi destul de bine termeni tehnici in ruseste si inainte de 89 cumparam cartile lor pentru ca erau mai avansate. Rusii traduceau masiv din Occident, iar uneori traduceau si cartile lor in engleza (la Nedra sau Mir). Cate carti de specialitate romanesti au fost traduse intr-o limba de circulatie internationala? Cate doctorate romanesti au fost traduse sau macar publicate? Fiindca veni vorba, am vazut niste nume de doctori in stiinte de la Buc si Ploiesti si m-am ingrozit pentru ca-i cunosc pe cei in cauza. Standardul unei universitati (si implicit al scolii romanesti de petrol) este dat de nivelul tezelor de doctorat, daca si aici ne prostituam e vai de noi.
PS Dictionarul de termeni de petrol pe care-l recomndati este foart slab. Lipsesc foart multi termeni de specialitate, curenti la vremea aceea, pentru ca autorul nu-i stia, ca sa nu mai vorbesc de cei din ziua de azi
D-le Ulysses Errandus multumesc pentru modul de a caracteriza actiunea mea abraziva si neeleganta. Altii si sint destui, m-au caracterizat mult mai aspru. Si totusi am ramas la stilul meu direct si fara echivoc.
Eu nu am avut cu persoana in cauza o polemica. Polemica ar fi fost intre persoane din acelasi domeniu in care oponentii pe baza argumentelor nu sint de acord in discutarea solutiei unei probleme. Eu am facut niste observatii la prezentarea unei probleme tehnice.Totul a pornit de la faptul ca autorul a prezentat un singur sistem de captare a energiei geotermale prin circulatia fluidului printr-o zona fisurata. Acest sistem nu este necontaminant pe linga faptul ca presupune si toate riscurile implicate de utilizarea fisurarii. Daca cerceta mai atent bibliografia ar fi gasit si sistemul necontaminant numit de americani closed loop si care a fost experimentat si in R. Captarea energiei geotermice care efectiv este curata si inepuizabila si care se poate face in conditii necontaminante reprezinta o sursa de energie de mare perspectiva. Nu am facut referiri la biografia autorului. Referitor la pregatire (mi se pare mult mai potrivit in raport cu educatie care este mult mai cuprinzator) a trebuit sa subliniez ca foloseste in romana termeni gresit tradusi din engleza si am dedus ca s-a pregatit in engleza si nu a verificat termenii corespunzatori din romana.
Ce ideie noua? Totul este cunoscut si publicat deja de multi ani. Ce ideie sa combat? Argumentarea ca un meteorolog si astronom a emis teoria placilor tectonice, si mai sint citeva exemple de acest fel , frecventa unor astfel de situatii nu ne permite sa le socotim o regula si mai ales in cazul de fata.
Referitor la aprecierile legate de performantele invatamintului de petrol si a industriei romanesti de petrol amestecati citeva adevaruri cu foarte multe neadevaruri pentru a realiza, cred eu, voit o imagine denigratoare. Am sa va dau succint citeva date pe care nu le pomeniti sau nu le conoasteti. Primele statii de carotaj nu au fost rusesti. Inginerul Smeureanu dupa ce a lucrat peste 10 ani la Schlumberger in Franta s-a hotarit sa se repatrieze si sa deschida o afacere in Ro. A cumparat doua statii de carotaj si una de perforare si a infiintat o companie la periferia de est a Ploiestiului. Asta se intimpla la inceputul anilor 30 cind se dusese vestea ca in Ro sint bogate zacaminte de hidrocarburi. Deja pe piata Ro activau principalele mari companii de petrol ale vremii (americane, germane, olandeze franceze, engleze italiene si doua companii romanesti) si toate se inghesiuau pe zacamintele deja confirmate din Prahova. Afacerea inginerului Smeureanu a inflorit rapid astfel ca in 1938 avea deja cca 20 de statii de carotaj si cam tot atitea echipamente de perforare. Era singurul din Ro care facea diagrafii de sonda. Citiva ani mai tirziu apare si Ing A. Patron repatriat din SUA unde isi facuse studiile si a si lucrat mai multi ani. Alaturi de compania lui Smeureanu a pus bazele unei companii de cimentari. A proiectat primul agregat de cimentare si a comandat piesele componente la uzinele Resita si la Malaxa. Din cite stiu numai supapele pompelor au fost aduse din import deoarece cele facute in Ro nu faceau fata. Dupa WWII au mai fost proprietari citiva ani dupa care a venit nationalizarea. Intreprinderile au devenit Intreprinderea de Carotaj si Perforare si respectiv Intreprindera de Cimentari si Operatii Speciale. Smeureanu a continuat sa lucreze in fosta lui companie pina la trecerea in nefiinta tot timpul fiind preocupat de imbunatatirea statiilor construite de el. Ing Patron de asemenea a continuat sa lucreze si catre pensionare a ajuns ing sef fiind recunoscut ca cel mai meserias in cimentari si operatii speciale. Am avut onoarea sa particip cu el la citeva operatii de cimentare la sd 901 Ticleni, prima sonda de mare adincime din Ro. Se intimpla in 1964 sau 1965. Dupa nationalizare cind s-au infiintat acele societati mixte numite Sov Rom si care au preluat intregul inventar al companiilor private, rusii au emis pretentia ca o parte din datoria de razboi sa fie platita in petrol si au impus intensificarea ritmului de extractie. Astfel ca s-a trecut la un ritm intens de sapare a noi sonde. ICP si ICOTS avea acum un front de lucru caruia nu-i putea face fata. Pentru ca inzestrarea cu echipamente romanesti nu era in ritmul cerut de rusi au fost aduse echipamente rusesti. Asta se intimpla pe la mijlocul anilor 50 si probabil de aici ai tras gresit concluzia ca primele noastre echipamente pentru diagrafii de sonda si pentru cimentari au fost rusesti. De asemenea pentru ca in mai toate schelele se lucra cu echipament american cind n-au mai avut acces la burlane , tevi si prajini API pentru ca americani nu au mai vrut sa vinda din cauza deposedarii abuzive prin nationalizare se aduceau echipamente rusesti Singurele uzine profilate pe scule, Concordia Ploiesti si UM Campina a trecut la fabricarea de scule dupa standarde rusesti, dar au fost pastrate si cele americane deoarece toate schelele erau pline si de echipamente americae ramase dupa nationalizare. Singura sectie care si-a pastrat profilul a fost sectia de sape care a exportat permanent sape si in URSS pina la sfirsitul anilor 80. Dupa desfintarea SovRom-urilor am ramas cu tot materialul tubular construit dupa standarde rusesti (GOST) si evident am continuat sa producem sculele corespunzatoare. Tot dupa desfintarea SovRom s-a diversificat si productia de echipamente de foraj si de extractie. La Campina se fabricau componente pentru capete de eruptie, la Vulcan si la Resita se fabricau unitati de pompare, La 1 Mai (fosta Concordia) s-a deschis sectia de turle autoridicatoare, La Targoviste se faceau instalatii de mica adincime, la Republica si la Roman se fabricau tevi, prajini, si burlane, la 23 August se fabricau motoarele de actionare etc… Pentru importul de echipamente si tehnologie nu se aprobau fonduri asa ca a trebuit sa ne descurcam cum am putut. Dupa eruptia libera a sondei 2 Lipia(Buzau) paguba a fost atit de mare incit s-au dat ceva bani pentru a cumpara doua PGAC. Carotajul gazelor intr-adevar s-a facut pina in 1965 cu statii rusesti (cu punte Wiston) care dadeau informatii calitative. In 1965 s-au cumparat doua statii de la Schlumberger in care se obtineau si informatii cantitative prin cromatografiere. Au fost multiplicate dar pina in ani 70 trebuia sa importam coloanele de adsorbtie.
Pentru ca pina in 1948 nu aveam o scoala de petrol, singurii specialisti romani erau cei scoliti in strainatate, majoritatea in SUA fie cei care veneau de la Scoala Politenica care avea o sectie de mine si petrol cu cca 20 de absolventi care primeau titlul de inginer minier sau inginer minier de petrol dupa cursurile pe care le urmau in ultimii 2 ani de studii. In 1948 s-a infiintat IPGG Bucuresti cu patru facultati:
1. Foraj, extractie si inginerie de zacamint care scotea ingineri de petrol,
2. Chimizarea titeiului si gazelor care scotea ingineri in chimizarea titeiului
3. Geologie tehnica cu doua sectii a) geologia zacamintelor de hidrocarburi scotea ingineri geologi de schela si b) geofizica de sonda care scotea ingineri in geofizica de sonda.
4. Utilaj petrolier cu doua sectii:
a) Utilaj de schela scotea ingineri mecanici de schela si
b) Utilaj de rafinarii scotea ingineri mecanici pentru rafinarii
In primii 10…15 ani cursurile a fost tinute de profesori din Univ Buc,si Politehnica Buc Pentru cursurile de specialitate au fost recrutati specialistii din productie, majortatea avind studiile facute inainte de 1940 in SUA sau Franta. Treptat sau retinut cei mai buni absolventi pentru completarea posturilor didactice. Trebuie sa recunosc ca date fiind conditiile din acea perioada primul rector al IPGG Buc a fost o doamna despre care se spunea ca nu are studii superioare dar a fost numita pentru ca era sotia unuia Brucan mare sef pe la partid. Prin ani 50..60 au mai fost citeva perturbari date de o campanie de epurari politice, citiva profesori au fost arestati apoi eliberati prin 1964 dupa care putini s-au mai intors la catedra.
In 1970 Ceausescu a hotarit sa mute IPGG la Ploiesti. Prima serie care a inceput la Ploiesti a fost in 1973, Ultima serie care a absolvit la Buc a fost in 1978. Prin aceasta mutare invatamintul de petrol a primit a grea lovitura. S-au rupt legaturile cu mediul academic din Buc. si cu bibliotecile tehnice foarte dotate (BCU, BN, IDT, Biblitecile institutelor de cercetari din Buc) si mai grav mare parte din corpul didactic a refuzat sa se mute, parte s-au pensionat parte s-au mutat la Univ sau la Politenica si citva au venit pentru 2…3 ani cit mai aveau pina la pensionare. Facultatea de geologie nu s-a mutat gratie profesorului Codarcea care in acea perioada era ministrul geologiei. Facultatea de geologie a fost comasata cu facultatea de geologie de la Univ Buc. O a doua implicare a lui Ceausescu a avut loc 1979 cind a cerut marirea numarului de locuri la cifre aberante Utilajul de la 40 la 100, chimizarea de la 40 la 100 iar forajul de la 40 la 600. Primele doua facultati sau descurcat onorabil dar la foraj a fost decansata o adevarata debandada. Cam 150 veneau din strainatate iar pentru 450 de locuri se dadeau uneori si 4 sesiuni de admitere. Incepind cu acel an calitatea pregatirii a scazut. Cam 60 % s-au tinut de treaba, restul cu restante cu repetentii cu exmatriculari etc… Acesta este adevarul despre invatamintul romanesc de petrol.
In legatura cu masurarea presiunii, observ ca esti deranjat de modul de inregistrare a valorilor, trebuie sa-ti precizez ca operatia nu face parte din ingineria de zacamint. Toate datele obtinute prin diagrafi de sonda si cu ajutorul testerului servesc geologului pentru a stabili datele preliminare pentru caracterizarea zacamintului. Prin saparea si in alte locatii stabilite tot de catre geolog acesta poate furniza date referitoare la volumul de zacamint estimat. Ingineria de zacamint incepe dupa completarea (echiparea) sondei, dupa perforare dupa 1… 2 zile de productie pentru a se curata filtrul sondei si cind se executa operatia de colectare a fluidului produs.Aceasta colectare se face cu un dispozitiv special care se introduce pina in capul filtrului si secolecteaza fluid. Dispozitivul este extras cu fluidul captat si intr-un labotrator de zacamint se determina toate proprietatile fluidului, si se studiaza comportarea acestui fluid la destindere izoterma. Datele culese in acest mod, impreuna cu determinarile fizico-chimice ale carotei mecanice colectata in timpul traversari stratului, si cu dimensiunile furnizate de geolog sint datele de la care se executa proiectul preliminar de exploatare. Acest proiect se actualizeaza de fiecare data cind se optin noi informatii fie din cercetarea sondelor fie din informatii obtinute de la noi sonde sapate pe zacamnt. Cercetarea geofizica preliminara saparii sondei care combinata cu studiul aflorimentelor cele mai apropiate permite geologului sa stabileasca locatia unde se va sapa sonda astfel incit sa se obtina cele mai multe informatii. Aceasta este operatie complet diferita de geofizica de sonda.
Nu poti estima un nivel tehnic pe baza vitezei de foraj. Poate programul sondei prevede anumite intervale de carotaj mecanic sau din conditii geologice esti nevoit sa sapi cu regim special. Pentru un nespecialist este greu sa inteleaga acest lucru. Referitor la parerea despre inginerii de petrol este o parere personala nu incerc sa o combat dar ca sa apreciezi pe cineva este necesar sa-l si intelegi. Am mai remarcat un neadevar despre Liviu Librescu. Nu a facut inginerie de zacamint. Stiu ca s-a nascut in Ploiesti. Nu l-am cunoscut dar mi-a vorbit cineva despre el intr-un mod foarte elogios. Au fost colegi intr-un laborator de cercetare a mecanicii fluidelor condus de E Carafoli. Mi-a spus despre el ca folosea matematica in special matematica fizica ca pe o scula avind o dexteritate extraordinara in a pune in formule matematice toate experimentele pe care le faceau. Pentru ca s-a simtit persecutat si se tot amina promovarea lui a cerut sa plece in Israel. Tirziu dupa incidentul de la Virginia Tech mi-am dat seama ca este vorba de aceiasi persoana. Gestul lui nu poate fi uitat. Un om cu asemenea pregatire si cu un asemenea caracter ramine model pentru multi si pentru totdeauna.
Cred ca am atins macar partial chiar daca laconic toate problemele de care te-ai plins referitor industria de petrol si la scoala de petrol. Inca o precizare. Prima platforma de foraj s-a numit Gloria, si a fost construita intr-adevar dupa un proiect american dar a fost construita in Ro cu contributia Santierelor navale din Galati si Constanta si cu utilajul specific la 1 Mai si UMGB. Am senzatia ca deliberat arunci cu noroi. Ceva nu ti-a convenit probabil. Daca ai lucrat in petrol probabil ca ne-am si intilnit dar daca te ascunzi dupa un nume de imprumut este imposibil sa te identific. Chiar nu ma simt prea confortabil sa fac justificari in fata unui necunoscut.
Referitor la calificarea data dictionarului lui Ioachim Grigore faci afirmatii gratuite. In primul rind coordonatorul acestui dictionar, prof dr doc. Ioachim Grigore membru corespondent al Acad Romane a fost un om de o mare cultura provenind dintr-o familie de intelectuali de , clasa, cumnat prin sotie cu istoricul N Iorga. A fost primul profesor de extractia titeiului si gazelor si avea o exprimare atit de aleasa si riguroasa incit era imposibil sa nu intelegi ceva. Intodeauna venea la curs in costum de culoare inchisa si cu papion. Bine inteles dupa doua ore de prelegere si demonstratii la tabla costumul batrinului profesor se albea cu praf de creta.
Dictionarul a fost elaborat la cerere pentru a fi folosit de nepetrolisti. Din aceasta cauza l-am recomandat..
In legatura cu ce s-a mai petrecut in ultimii 25 de ani nu prea mai sint la curent .M-am stabilit in alta tara. Am auzit cite ceva , ca s-a adoptat sistemul Bologna care a cam dezorganizat suscesiunea disciplinelor studiate, s-au luat si unele masuri prin care frecventa la cursuri nu mai este obligatorie, nu se mai face practica. lucrarile de laborator au fost drastic reduse, etc Nu stiu ce sa zic, probabil ca acum au studenti mai constiinciosi si mai bine pregatiti. Dar imi este ciuda sa aud un roman care afirma ca a lucrat in petrol si exprima astfel de pareri despre invatamintul si industria de petrol. Probabil ca parerea corespunde implicarii de care ai dat dovada in santier. Dar asta este . Eu nu pot schimba nimic. Fiecare procedeaza dupa cum gindeste. Nu pot decit sa ramin vigilent si sa incerc cit pot sa afirm adevarul.
„Facultatea de geologie nu s-a mutat gratie profesorului Codarcea care in acea perioada era ministrul geologiei.”
În 1970, prof. Alexandru Codarcea a devenit președintele Comisiei republicane de rezerve geologice. Nici vorbă să fi fost ministru și să fi intervenit la Ceaușescu pentru rămânerea facultății de geologie inginerească în București. Ministrul minelor, petrolului și geologiei era atunci Bujor Almășan, iar ministrul adjunct era conducătorul meu de doctorat, Prof. Radu Botezatu. Amănunte despre ne-mutarea facultății noastre la Măgurele le dețin de la amândoi miniștri.
Acestea fiind spuse, aș vrea să pun capăt bla-bla-ului dv. despre pregătirea mea profesională. Am intrat la Institutul de Petrol Gaze și Geologie, secția Geofizică, și am absolvit, după comasare, Universitatea București. Pe diploma mea scrie „inginer geolog-geofizician, specializare geofizică”. Teza de licență, doctoratul de la București și doctoratul de la University of Oklahoma sunt toate în geofizică. La Universitatea din Iași am fost primul profesor de geofizică.
Când veți fi mai puțin pornit și mai obiectiv, vă recomand să accesați site-ul meu de la Brooklyn College: http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/. Sunt sigur că vă veți lămuri pe deplin.
„La Universitatea din Iași am fost primul profesor de geofizică.”
La Universitatea din Iasi, la facultatea de Biologie-Geografie-Geologie (cum se numea atunci) exista sectia de „Inginerie geologica si geofizica” inca din 1977 si nu ati fost „primul profesor de geofizica”. Dvs. ati venit in 1981 si ati preluat toate cursurile si lucrarile de geofizica deoarece profesorul Mihai Oniceanu care preda pana atunci geofizica (fara a fi geofizician) a murit.
„Advised 45 MS students” (http://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/) Pe atunci facultatea de Geologie dura cinci ani si nu exista notiunea de masterat! Probabil ati indrumat studenti pentru lucrarea de diploma/licenta.
Multumesc pentru acest raspuns direct si detaliat.
Marturisesc ca mi-ar parea bine sa fi lucrat in Romania intr-o industrie de petrol competitiva international. Din pacate n-a fost asa.
Ma refer acum mai precis la anii 80 si inceputul deceniului 9 cand am lucrat in Romania.
Sa analizam argumentele dvs.
In sprijinului unui standard ridicat al industrie romanesti va referiti la echipamentele inginerului Smeureanu. Da, i-am avut in anii de inceput pe Smerureanu si acad Sabba Stefanescu, ambii veniti acasa de la Schlumberger. Dar asta a fost pana prin 50-60. Echipamentele Smeureanu au fost curand depasite si la sfarsitul anilor 70 situatia era cea pe care am descris-a anterior. Practic noi invatam la facultate de inclinometrul Smeureanu in timp ce in West se folosea deja giroscoape (care n-au existat in Romania). Revenind la Smeureanu si cei 10 ani ai sai la Schlumberger. Prima diagrafie de sonda din lume a fost facut de fratii Schlumberger in 1927 in Alsacia, iar prin 1929 sau 1930 tot ei au inregistrat prima diagrafie in Romania (se gaseste la Muzeul Petrolului din Ploiesti). Probail ca Smerueanu s-a intors dupa 1937 altfel n-ar fi putut lucra 10 ani cu fratii Schlumberger.
Cat despre prezenta unor scule mai complexe nici vorba. Scule focalizate de tip laterolog au fost numi din import american (noi aveam faimosul DRR). Laterolog exista si azi, de DRR n-am mai auzit nimeni. Primele carotaje cu inregistarare digitala din R au fost facute dupa 90 de unguri (carora de asemenea le suflam in ceafa?). Pana atunci totul s-a facut pe film.
Pana si la masurarea adancimii de perforare erau dubii, de cele mai multe ori se dubla masurarea cu o ruleta de 25m. Nu vreau sa mai intru in detalii tehnice, pur si simplu noi am ramas pana in anii 90 cu tehnologia anilor 60.
Spuneti ca masurarea pressiunii de zacamant nu face parte din ingineria de zacamant. Ingineria de zacamant incepe cu proiectarea exploaratii si continua cu monitorizarea manifestarii zacamantului in timpul productiei. Cum se poate face o inginerie de zacamant performanta cand noi nu puteam masura cu precizie presiunea initiala si mai ales nu puteam masura gradientul acestei presiuni in rezervor? Aceste lucruri se puteau face la inregistrarea diagrafiilor geofizice (inainte de tubarea unei sonde inca de prin 1972), dar nu la noi. Singura metoda de a masura presiunea era de a perfora sonda, a instala un manometru primitiv si a inchide sonda dupa o perioda de curgere. Nici capacitarea de a extrage probe de fluid in timpul explorarii sau delimitarii unui zacamant inainte de perforare nu-a existat in Romania pana prin 1993-1994. Neimplicarea inginerilor de zacamant in etapa de colectare a datelor si colectarea de date numai dupa perforarea au fost una din marile handicapuri ale industriei noastre. Practic inginerii de zacamant actionau cu date insuficiente, uneori de de calitate slaba (sau chiar false, ma refer la alocare productiei pe sonde). Va recomand sa aruncati o privire la cele doua carti ale lui Dake, bibliile ingineriei de zacamant; una a circulat chiar si in Romania anilor 80 si veti vedea ca am dreptate.
Nu am spus aceste lucruri cu rautate sau reacredinta cum sugerati si nici ca sa arunc cu noroi (desi in noroi am stat pe la sonde). Le spun cu durere pentru ca romanii au trebuit sa se descurce cum puteau in conditiile din anii 70-80. Am avut intr-adevar oameni destepti, dar erau pusi in situatia de a face, cum spune romanul, din r…. bici.
In plus si inainte si dupa 89 foarte multi romani au plecat sa lucreze pe aiurea si asta n-a ajutat pentru ca s-au cheltuit multi bani cu educatia lor (ma numar si eu printre acesti fugari si nu sunt putine zile sunt in care ma intreb daca era mai bine sa fi ramas in R si sa vad Petrom-ul in mana unei companii mediocre).
Romanii au avut un singur success international cu descoperirea zacamintelor din Murzuk, Libia. Din pacate nu au fost dezvoltate in timpul comunismului iar cei care au venit dupa 90 le-au vandut pe doi bani. Repsol le-a cumparat prin 1992 cu 85 mil $ si face astazi miliarde de $ in acest bazin.
Am fost poate cam aspru cu remarca despre inginerii de foraj. Ceea ce m-a surprins a fost numarul mic al celor care aveau sau foloseau o carte tenhica, in afara unor nomograme de volume de prajini sau burlane. Ma refer in special la cei „cu multa experienta”. Cat despre limbajul lor…
Mai cred ca incapacitatea noastra de a ne aprecia corect; mandria de a ne crede destepti ne-a costat si ne costa mult. Nu, n-am fost niciodata mai destepti nici decat rusii, bulgarii sau ungurii. Am avut cateva varfuri asa cum au avut si alte natiuni. Media insa n-a fost niciodata foarte sus.
Norvegia o tara de nici 5 mil de locuitori, n-a avut nici o industrie de petrol pana in 1970, de atunci si-au construit un sector de explorare, productie si servicii mai puternic decat in toate tarile Europei si, in anumite segmente, inaintea US. Au de asemenea cel mai bun management al resurselor de pe glob. Nu cred insa ca norvegienii pretind ca le sufla in ceafa britanicilor (care si-au batut joc de resursele lor) sau altora.
PS
Da, aveti dreptate, prof Liviu Librescu nu a facut inginerie de zacamant, dar a ajutat multi ingineri de zacamant din Romania sa obtina burse la Virginia Tech.
Cat despre dictionar, luati-o ca o exagerare daca vreti, nu l-am luat din R cand am plecat pentru ca nu l-am gasit folositor.
Inteleg. Vorbim de perioade diferite. Cind tu incepeai sa fi nemultumit eu eram deja pe alte meleaguri. Dar experienta din Ro m-a ajutat enorm sa ma descurc .
Din iunie și până acum lucrurile par să se fi schimbat în rău în privința viitorului gazelor de șist – iată un articol recent pe această temă care anunță declinul exploatării gazelor de șist:
http://asia.nikkei.com/Business/Trends/Shale-gas-boom-fizzling-out